Pe pârtiile de schi de la Straja se deschide sezonul competițiilor de iarnă

 

Pe pârtiile de schi de la Straja se deschide sezonul competițiilor de iarnă

Cu un covor de zăpadă proaspătă așternută peste pârtiile de schi, completat cu zăpada artificială produsă constant cu tunurile de zăpadă, stațiunea Straja Lupeni este în aceste zile, una din „vedetele” vacanței de schi pentru mii de copii și tineri care au ales să-și petreacă aici zilele de vacanță ale lunii februarie.

În mod special pentru aceștia, dar și pentru toți copiii și tinerii care îndrăgesc Straja, la finalul acestei săptămâni va avea loc și unul dintre cele mai apreciate concursuri de schi destinat îndeosebi celor mici: Cupa Baloo la schi. Competiția este progranată să se desfășoare sâmbătă, 22 februarie 2025 pe pârtia Baloo, aflată chiar în vecinătarea țarcului în care locuiește Baloo-fratele urs de la Straja. Cu acest prilej, ursul Baloo va fi sărbătorit pentru cei 25 de ani de când a fost adoptat de cabanierii de la Straja, aniversarea acestuia urmând să aibă loc în acest an cu fast, pe măsura frumoasei vârste pe care o împlinește.

În cinstea acestuia este organizată la Straja, tot de 25 de ani încoace, Cupa Baloo la schi pentru copiii cu vârsta de până la 15 ani. Potrivit inițiatorului și organizatorului acestui concurs, omul de afaceri Emil Părău, concursul de schi va avea loc pe Pârtia Constantinescu, întrecerile fiind organziate pe mai multe categorii. Competiția este structurată pe grupe de vârstă, pentru băieți și fete cu vârsta cuprinsă între 0 și 15 ani. Micuții se vor întrece pe Pârtia Constantinescu și vor avea de parcurs o distanță de aproximativ 300 de metri, contracronometru. Toți participanții la această competiție vor primi diplome, cupe și dulciuri, din partea organizatorului, Comexim R”, a declarat Emil Părău.

După concurs, toată lumea va fi invitată la petrecerea ursului Baloo, care va fi cinstit cu tort cu fructe de pădure, iar toți copiii vor avea ocazia să-i cânte „La mulți ani!”

Cupa Baloo deschide sezonul competițional din stațiunea turistică Straja, care programează aici o serie de concursuri sportive de mare amploare, în perioada 1-9 martie 2025. Primăria municipiului Lupeni este principal coorganziator al concursurilor de schi, snowboard și biatlon de la Straja, având ca partener Asociația Sportivă Schi Alpin Petroșani. Astfel, potrivit programului competițional aprobat de Consiliul local Lupeni, în Straja vor avea loc următoarele întreceri sportive:

  • Cupa Piticot, care se va desfășura pe 1 martie 2025;
  • Cupa Straja programată pentru data de 2 martie 2025;
  • Cupa CSS Petroșani cu întreceri care vor avea timp de două zile, pe 3 și 4 martie 2025;
  • Campionatul Național HC/U14/U16, programat între 6 și 9 martie.

Potrivit tradiției, calendarul competițiilor de schi din Straja se va încheia și anul acesta cu o nouă ediție a Cupei Veteranilor, eveniment ajuns la cea de-a 52-a ediție, fiind cea mai longevivă competiție de acest fel din România. „Cupa Veteranilor” la schi va avea loc la Straja în perioada 7-9 martie 2025. „Aceasta este, poate, cea mai aşteptată competiţie de schi care se organizează în staţiunea Straja. Este o tradiţie care se păstrează în municipiul Lupeni, ce vine din negura timpului, în vremurile trecute, când  momârlanii locului, coborau pe doage de la butoiul de brânză sau de varză. Am reînviat această tradiţie şi vreau să vă spun că turiştii şi susţinătorii concurenţilor îşi încurajează favoriţii.  Este o probă amuzantă, apreciată de concurenţii care vor încerca să alunece pe doage. Pentru a-şi menţine echilibrul pe pârtie, direcţia este asigurată cu un băţ, ţinut între picioare. Stațiunea  noastră  este preferata  multor iubitori ai  sporturilor de iarnă, iar competițiile sportive organizate până în prezent, dar și cele care vor urma, până când ne va permite timpul, sunt adevărate cărți de vizită pentru promovarea Văii Jiului și a zonei noastre”, a declarat Emil Părău.

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că toate aceste competiții sportive au un rokl determinant în promovarea stațiunii Straja și constituie, în egală măsură, un punct principal de atracție pentru iubitorii sporturilor de iarnă care ales Straja ca destinație în sezonul de iarnă. ”Prin activităţile şi acţiunile pe care le-am desfăşurat de-a lungul anilor, ori în care noi, cei de la Primăria și Consiliul Local suntem coorganizatori încercăm să promovăm în rândul tinerilor sportul, iar prin organizarea și acestor evenimente în stațiunea noastră, turiștii, competitorii și susținătorii lor, pot contribui la promovarea zonei noastre. Vrem în primul rând să atragem copiii și  tinerii pentru a practica sportul, indiferent de ramură și pot spune că aici, datorită profesioniștilor și monitorilor de schi,  pot descoperi și frumusețea sporturilor de iarnă. Cred în continuare că Straja,  trebuie să devină principalul motor de dezvoltare al comunității, din punct de vedere economic și social. Pentru asta însă e nevoie în continuare de investiții, iar includerea zonei Văii Jiului în programul de Tranziție Justă, perspectivele pe care ni le oferă aceste programe europene de finanțare, reprezintă certitudinea și  șansa de a continua modernizarea  stațiunii Straja, a domeniului schiabil  și, implicit, șansa de a continua și dezvoltarea municipiului Lupeni”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.