Pe 22 februarie 2025 s-au împlinit 756 de ani de la prima atestare documentară a Cetăţii Devei, una dintre cele mai importante fortificaţii medivale din Transilvania, monument istoric și arhitectural emblematic al municipiului Deva.
Prima atestare documentară a Cetăţii Devei (Castrum Deve) datează din anul 1269 şi este reprezentată de scrisoarea lui Ştefan al V-lea, „regele cel tânăr” (1270–1272), prin care acesta îl răsplătea pe unul dintre credincioşii săi pentru actele de vitejie.
Conform unor cercetări arheologice recente, activitatea de pe Dealul Cetăţii începe în epoca neolitică, aici fiind descoperite terasele care atestă cultura Coţofeni, specifică triburilor de războinici şi crescătorilor de animale din epoca bronzului.
De-a lungul existenţei sale, cetatea a avut rol de apărare împotriva tătarilor și a altor potențiali dușmani care urmăreau ocuparea regiunii, a fost refugiu pentru nobili în fața răscoalelor țărănești, reședință nobiliară, închisoare și garnizoană şi a asigurat protecția călătorilor și a comercianților care circulau în lungul Văii Mureșului.
Cetatea Devei este situată pe un con vulcanic format din andezite neogene, la altitudinea de 378 metri, în locul în care Mureşul formează un defileu între Munţii Apuseni şi Munţii Poiana Ruscă, pe Dealul Cetăţii din municipiul Deva. Accesul către cetate se face foarte ușor, pornind din parcul orașului Deva și urcând cele 113 trepte la capătul cărora se află două alei pline de mister, iar începând din luna iunie 2015, la cetate se poate urca și cu telecabina – aceasta fiind singurul ascensor înclinat din România, iar din punct de vedere al lungimii traseului (278 metri) și a diferenței de nivel (158 metri) este primul din Europa.