Dramatic! Tulburător! Șocant!
Sunt cuvinte ce definesc emoția spectacolului „Martiri” de Marius von Mayerburg, prezentat în dubla premieră de la final de februarie, pe scena Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani. Scrisă în 2012 de celebrul dramaturg Marius von Mayerburg, piesa „Martiri” se dovedește a fi, în 2025, de o actualitate desăvârșită.
Poate că, la prima vedere, este contrariant realismul absolut prin care regizorul Dumitru Acriș ne pune în fața unei oglinzi a societății contemporane, pe care ne-o prezintă exact așa cum este ea. Dar poate la fel de bine acesta este exact „dușul rece” de care avem nevoie pentru a realiza unde ne aflăm și încotro ne îndreptăm.
Regizorul basarabean Dumitru Acriș spune că piesa aceasta tratează teme universale care pot găsi ecouri în diverse contexte sociale și culturale, inclusiv în România de astăzi, aducând drept argument câteva similitudini semnificative:
* În România există încă tensiuni între valorile tradiționale și cele moderne, așa cum se observă în piesă prin convingerile religioase ale lui Benjamin (eroul principal, interpretat excepțional de Andrei Șchiopu) și valorile liberale ale profesorilor. Această dualitate poate fi văzută în diferitele opinii despre educație, moralitate și rolul religiei în viața publică.
* Un alt aspect relevant este lupta pentru influență în sistemul educațional. În piesă, profesorii și elevii se confruntă cu ideile radicale ale lui Benjamin. În România, discuțiile despre curriculum, despre ce ar trebuie predat în școli și cine ar trebui să aibă autoritatea de a decide acest lucru sunt teme de actualitate.
* Conflictul dintre libertatea de expresie și cenzură, prezent prin opoziția profesorilor față de dogmatismul lui Benjamin are similitudini în România privind libertatea de opinie și limitele acesteia în spațiul public și academic.
„Spectacolul poate oferi astfel, o oglindă a realităților din România de astăzi, evidențiind tensiunile și conflictele care apar între interacțiunea dintre credințe, valori și ideologii diferite. Este un reminder puternic al complexității și nuanțelor care caracterizează societatea contemporană”, spune regizorul Dumitru Acriș.
Similar, secretarul literar al teatrului din Valea Jiului, Claudiu Groza arată că, în general, piesele lui von Mayerburg evidențiază tema lipsei de comunicare în lumea de azi, iar în acest context piesa „Martiri” capătă, în aceste vremuri, o semnificație speciale, vorbind despre felul în care convingerile nestrămutate și discursurile încăpățânate nu creează aderență, ci dimptrivă, reacții adverse. „Spectacolul acesta este exact fresca societății noastre, o babilonie ce devine din zi în zi tot mai periculoasă”, consideră criticul de teatru Claudiu Groza.
Pe scurt, spectacolul „Martiri”, arată cum fanatismul care-l cuprinde pe adolescentul Benjamin, un elev de liceu ce face parte dintr-o familie destrămată în care este neglijat, îl face pe acesta să-și caute răspunsuri la întrebările vârstei în Sfânta Scriptură. Refugiul în religie îl face nu doar să peroreze cu versete din Biblie în fața profesorilor și a colegilor săi, ci și să devină un înverșunat și dogmatic oponent al rațiunii, care-l conduce către un fanatism care degenerează până la o inflexibilă negare a oricăror valori ale societății. Asta va duce la o reacție la fel de dogmatică a profesoarei sale de biologie (impecabil interpretată de Izabela Badovics), o voce a rațiunii, a științei, care devine o victimă a elevilor săi, a părinților acestora, a colegilor săi, a societății, un veritabil… martir!
Dincolo de această grea dar absolut necesară temă de meditație, spectacolul „Martiri” devoalează încă o dată ceea ce observăm cât se poate de evident: excepționalul talent al unei noi generații de actori ai acestui teatru, capabili să abordeze cu succes orice fel de provocare artistică. În fruntea acestora se poziționează și prin acest rol sau mai ales prin acest rol, Andrei Șchiopu (în rolul lui Benjamin Südel), demonstrând că este un actor total, destinat artei spectacolului, așa cum am observat și am intuit încă de acum mai bine de un deceniu.
Acestuia i se alătură, în spectacolul „Martiri”, cu același talent și naturalețe: Izabela Badovics (în rolul profesoarei de biologie Erika Roth), Irina Bodea-Radu (în rolul mamei lui Benjamin, Inge Südel), Cosmin Brehuță (în rolul directorului școlii, Willy Batzler), Bogdan Florea (în rolul profesorului de sport și istorie Markus Dörflinger), Mihai Rădulea (în rolul profesorului de religie, preot Dieter Menrath), Patricia Buraga (în rolul elevei Lydia Weber), Bogdan Tălmaciu (în rolul elevului Georg Hansen), distribuția spectacolului fiind completată de Simona Codreanu și Cliuța Șușu (în roluri de eleve) și Oana Liciu-Gogu (în rolul femeii de serviciu de la Biserică).
Poate că acest spectacol naște controverse, poate că el intrigă, contrariază, șochează, însă vă recomandăm să nu ratați spectacolul „Martiri” – un spectacol care trebuie văzut și înțeles exact așa cum este: un leac pentru o societate maladivă care riscă să se prăbușească, mai devreme sau mai târziu, în fanatism și în haos. Un haos de care poate doar educația și cultura, prin martirii acestora, ne mai poate salva.
Fotografii de Andrei Văleanu