Succesul echipei de robotică „Alpha Bit” de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, care a a obținut cel mai important premiu Think Award – Locul 1 – la competiția regională de robotică desfășurată la Timișoara și, odată cu acesta, calificarea la etapa națională a competiției „First Tech Challange România” care va avea loc la Pitești în perioada 13 – 15 martie 2025, nu a trecut neobservat.
Dincolo de numeroasele aprecieri și felicitări primite de tinerii pasionați de robotică și echipa de mentori ai acestora, „Alpha Bit” se vor bucura și în acest an de sprijinul financiar al administrației publice locale de la Petroșani care, potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, urmează să fie aprobat în prima ședință a Consiliului local. „Pentru că am sprijinit mereu performanța, cu această ocazie le-am promis un sprijin financiar de 15.000 lei pentru a acoperi costurile cu transportul și cazarea echipei de robotică, sumă pe care o voi propune în ședința de consiliu local de mâine”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Acesta i-a avut astăzi ca oaspeți pe membrii echipei de robotică Alpha Bit care au făcut o demonstrație privind capacitățile noului robot 19120 chiar în cabinetul său de la sediul Primăriei din Petroșani.
Tiberiu Iacob Ridzi spune că premiul obținut de tinerii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani este important deoarece este o confirmare a muncii acestor elevi, a mentorilor și a profesorilor lor care îi îndrumă, dar și a părinților și sponsorilor care îi susțin necontenit. „I-am felicitat pentru modul în care au abordat fiecare competiție, dar și pentru că reușesc să fie uniți, să învețe împreună nu numai despre ce înseamnă construcția unui robot, ci și partea de inginerie și promovare. I-am asigurat de tot sprijinul in continuare, așa cum am făcut-o și până acum, chiar și prin alocarea mai multor resurse financiare, mai ales că profesorii de la Colegiul Național Mihai Eminescu doresc să aducă copii încă din clasele mici spre zona aceasta a roboticii”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.