Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu participă, în aceste zile, la Forumul General FOREU4ALL de la Bruxelles.
Proiectul FOREU4ALL reunește peste 60 de alianțe de universități europene într-o comunitate unificată de practică. Această inițiativă își propune să reunească toate alianțele actuale și viitoare ale universităților europene într-o structură unificată și coerentă.
În cadrul reuniunii de la Bruxelles a Alianțelor Universităților Europene, rectorul Universității din Petroșani a reprezentant, împreună cu Peter Moser de la Montanuniversität Leoben, alianța universitară EURECA-PRO la care instituția de învățământ superior din Valea Jiului este membru fondator.
”Am avut, cu acest prilej, oportunitatea ca, împreună cu domnul Peter Moser de la Montanuniversität Leoben să- avem o întrevedere cu comisarul european Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, reprezentanta României în Comisia Europeană. Am discutat subiecte esențiale, precum rolul strategic al inițiativei Universităților Europene, și am împărtășit opiniile noastre despre viitorul acestor universități, concentrându-ne pe importanța lor în dezvoltarea competențelor orientate spre viitor și în consolidarea competitivității Europei în noul context global care se conturează tot mai evident”, a declarat prof.univ.dr. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșaani.
La rândul său, comisarul european Roxana Mânzatu s-a arătat încântată de întâlnirea cu reprezentanții Alianței Universităților Europene. „M-am bucurat să mă intalnesc cu Alianțele Universităților Europene! La cinci ani de la lansarea conceptului, acestea au progresat semnificativ. Sprijinite și de Comisia Europeana prin Erasmus+, Alianțele oferă studenților experiențe academice complexe, cu acces la cursuri și mobilități oferite de Universitățile partenere. Am discutat despre viitorul Alianțelor, despre rolul lor în creșterea competitivității Europei dar și în promovarea valorilor și libertăților pe care acestea și-au bazat activitatea academică și de cercetare, dintotdeauna”, a declarat Roxana Mânzatu, vicepreședinte executiv a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe.
La reuniunea Forumului General FOREU4ALL de la Bruxelles, EURECA-PRO i-a mai avut ca reprezentanți alături de Sorin Mihai Radu și Peter Moser, pe Fabrice Lemoine și Eric Foucher de la Universitatea din Lorraine (Franța).
În cadrul discuțiilor a fost reliefat încă o dată- faptul că împreună, alianțele vor promova un mediu de colaborare și de susținere în care cele mai bune practici și experiențe pot fi împărtășite nu numai între ele, dar și cu sectorul mai larg european al învățământului superior. În calitate de jucători cheie în Spațiul european de educație și cercetare, alianțele universităților europene sunt pionierate în cooperarea transnațională profundă pentru a impulsiona transformarea de durată în învățământul superior.