În aceste zile s-a dat startul ediției 2025 a Jocurilor Mondiale de Iarnă „Special Olympics 2025”, care se desfășoară la Torino, în Italia.
Peste 1500 de sportivi din 102 țări se întrec în această competiție rezervată persoanelor cu dizabilități care marchează derularea unei experiențe extraordinare pentru cei mai bravi sportivi ai lumii care demonstrează astfel că, și prin sport, o abilitate poate pune în umbră o dizabilitate.
România este reprezentată la acest eveniment sportiv de anvergură internațională de o delegație numeroasă de sportivia, trenori și însoțitori. Între aceștia se numără și vulcăneanul Tudor Nicolau, în vârstă de 21 de ani, care va reprezenta România în cele trei probe de schi alpin din cadrul Jocurilor Mondiale de Iarnă „Special Olympics 2025” de la Torino.
De la primele antrenamente din 2019 și până astăzi, Tudor Nicolau a muncit cu perseverență pentru a ajunge pe cea mai mare scenă a competițiilor Special Olympics, iar visul său a devenit, în cele urmă, o realitate, confirmând că ambiția, pregătirea continuă și pasiunea pentru sport și natură a lui Tudor au dat în sfârșit roadele așteptate.
Mama lui Tudor, doamna Lucia Botici (președintele Asociației Down din Valea Jiului) i-a fost mereu aproape fiului său în acest parcurs de zeci de ani, convinsă de faptul că Tudor își va putea urma cu succes toate visele, dincolo de problemele genarte de dizabilitatea cu care s-a născut. „Mărturisesc, sincer, că nici în cele mai frumoase vise nu am sperat la această realizare. Este un moment de bucurie pură și de mândrie nemărginită.Sunt copleșită de emoție și de recunoștință. Această realizare a lui Tudor depășește orice așteptare pe care am avut-o. Prin povestea lui Tudor, vreau să transmit un mesaj de speranță tuturor familiilor care au copii sau tineri cu sindrom Down: orice este posibil! Nu renunțați la visele voastre! Dacă noi am reușit, oricine poate reuși! Tudor este dovada vie că perseverența și dragostea pot depăși orice barieră. Acum 20 de ani, dacă cineva mi-ar fi spus că vom ajunge aici, nu aș fi crezut. Dar, cu pași mici și cu multă dragoste, am reușit să transformăm imposibilul în realitate. În neștiința mea, am încercat tot felul de activități și terapii, explorând fiecare oportunitate. Astăzi, vedem rezultatele acestei munci asidue. Sunt recunoscătoare din suflet tuturor celor care ne-au susținut de-a lungul anilor: familie, prieteni, terapeuți, antrenori și toți cei care au crezut în potențialul lui Tudor, de care sunt atât de mândră și onorată că-i sunt mamă!”, a mărturisit Lucian Botici.
Sportivul vulcănean Tudor Nicolau va efectua marți, 11 martie 2025, primele antrenamente pe pista de slalom de la Torino, urmând ca în zilele următoare să concureze pentru un titlul mondial „Special Olympics” la schi alpin. Pentru acest lucru, el s-a antrenat îndeosebi pe pârtiile de schi din Valea Jiului, de la Straja, Parîng sau Pasul Vâlcan.
Întreaga comunitate locală din Valea Jiului este acum cu ochii ațintiți spre Torino, în așteptarea momentului în care Tudor Nicolau, bravul nostru concitadin, va concura pentru România la proba de schi alpin a Jocurilor Mondiale de Iarnă „Special Olympics 2025”. Succes, Tudor!