După multe probleme și sincope în derularea sa de-a lungul a mai bine de un deceniu, proiectul care-și propune să dezvolte un Serviciu Public de Transport Local modern, eficient și nepoluant este tot mai aproape de finalizare. Administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram a declarat că autobuzele electrice vor circula în Valea Jiului, în mod categoric, la data de 1 septembrie 2025.
Acesta a avut de altfel, miercuri, 12 martie 2025, la sediul din Petroșani al CJH o întâlnire cu membrii ADI „Green Line Valea Jiului”, cu reprezentanții proiectantului și antreprenorului din cadrul acestui proiect, precum și cu primarii din localitățile Văii Jiului. „Le-am detaliat primarilor Văii Jiului stadiul în care ne aflăm astăzi în realizarea acestui proiect și am convenit împreună că până la jumătatea lunii august toate lucrările vor fi încheiate”, a declarat Costel Avram.
Potrivit analizei luate în discuție, în ansamblu, pe cele două componente ale proiectului „Green Line Valea Jiului”, progresul fizic este de circa 75% la începutul lunii martie. În perioada imediat următoare, constructorul va intensifica lucrările de construcții la depoul da la Vulcan, la stațiile de încărcare de la Vulcan, Petrila și Uricani, la stațiile de autobuz și la lucrările de infrastructură rutieră care au mai rămas.
În același timp, administratorul public al CJH a declarat că, la finalul investițiilor prevăzute în acest proiect, Consiliul județean Hunedoara se va retrage din ADI „Green Line Valea Jiului”, iar responsabilitatea de a face acest serviciu public de transport local pe deplin funcțional și eficient va reveni, în exclusivitate celor 6 municipalități din Valea Jiului și companiei pe care acestea au înființat-o în acest scop. „Odată cu finalizarea investițiilor, pentru care CJH și-a asumat inclusiv plata tuturor cheltuielilor neeligibile, în valoare totală de 24 de milioane de lei, administrația județeană se va retrage, astfel încât de pe acum le revine autorităților locale misiunea de a face funcțional acest serviciu public de maxima importanță pentru cetățenii Văii Jiului. Împreună cu președintele Laurențiu Nistor ne-am asumat misiunea de a duce cu orice preț la bun sfârșit acest proiect chiar și atunci când tot mai puțini credeau în acesta. Am convingerea ca la 1 septembrie 2025 autobuzele liniei verzi din Valea Jiului vor circula iar cetățenii vor putea resimți efectele benefice ale acestui proiect”, a mai spus Costel Avram.
Pentru ca acest lucru să devină o realitate, în perioada imediat următoare, societatea Green Line Valea Jiului, condusă de dr.ing. Aurelian Nicola, va demara toate documentațiile necesare pentru începerea efectivă a activității, inclusiv angajarea de personal care va deservi noul serviciu public de transport local din Valea Jiului.
Investiția a fost demarată prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020 și continuă prin actualul Program de Dezvoltare Regională Vest. Valoarea contractată este de peste 12,2 milioane euro, din care 9 milioane de euro reprezintă finanțare nerambursabilă. Această sumă se adaugă finanțării nerambursabile acordată prin Regio-POR 2014-2020, în valoare de 3,7 milioane euro.
Proiectul are în vedere: construirea unui depou modern în municipiul Vulcan, unde autobuzele vor fi garate, întreținute și reparate; amenajarea unui număr de 75 de stații de călători în localitățile din Valea Jiului; modernizarea a patru tronsoane de drum în Vulcan, Lupeni și Petroșani, realizarea unui număr de opt stații de încărcare la depoul din Vulcan și patru în Uricani și Petrila; amenajarea a două stații de încărcare pentru mașini electrice în Petrila; implementarea unui sistem IT avansat pentru gestionarea eficientă a transportului, incluzând soluții de e-ticketing și monitorizare pentru optimizarea rutelor.
Autobuzele electrice care vor funcționa pe Linia Verde Valea Jiului vor avea o o capacitate de 52 de pasageri fiecare. Acestea asigură și accesul facil al persoanelor cu dizabilități, fiind dotate cu spații dedicate pentru scaunele cu rotile, sisteme de coborâre și ridicare, precum și anunțuri audio și vizuale despre stații și servicii.
În plus, societatea Green Line Valea Jiului va gestiona și liniile publice de transport local ecologic de la Petroșani și Lupeni.
Acest proiect a fost început prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 (etapa I) şi se va finaliza în vara acestui an, prin PR Vest 2021 – 2027 (etapa II).