Punct final pentru încă un sezon turistic de iarnă reușit în Straja

Punct final pentru încă un sezon turistic de iarnă reușit în Straja

Sezonul turistic de iarnă din stațiunea turistică Straja Lupeni s-a încheiat!

Odată cu încălzirea semnificativă a vremii și cu apariția ploilor de primăvară, zăpada de pe pârtiile de schi din Straja, la fel ca și din celelalte stațiuni turistice ale Văii Jiului, s-a topit iar administratorii domeniilor schiabile s-au văzut nevoiți să anunțe închiderea sezonului turistic de iarnă.

După un sezon în care condițiile meteo nu au fost întotdeauna perfecte, în care vremea s-a dovedit a fi deosebit de capricioasă și în care, pe fondul lipsei de precipitații, administratorii Domeniului Schiabil de la Straja au făcut eforturi deosebite pentru a ține pârtiile deschise, amenajate corespunzător și în siguranță pentru practicarea schiului și snowboardingului, la Straja se trage cortina peste un sezon de iarnă atipic, dar cu toate acestea destul de reușit.

Dincolo de domeniul schiabil, cu toate facilitățile acestuia, turiștii au putut găsi la Straja atmosfera tipică pentru vacanța în decor hibernal, iar gazdele s-au străduit să le facă șederea în stațiune una de neuitat.

Cu satisfacția misiunii îndeplinite față de iubitorii stațiunii și în acest sezon, administratorii stațiunii Straja, operatorii de turism și autoritățile publice locale mulțumesc, la final de sezon, tututor celor care au ales Straja pentru schi și snowboarding, familiilor și copiiilor care au participat la tabere și concursuri și tuturor celor care au venit aici pentru a se bucura de zăpadă, de sport, de distracție.

Peste doar câteva săptămâni, la Straja se deschide sezonul turistic de vară, cu alte atracții și alte oportunități desoebite pentru vacanțele turiștilor. Țineți aproape!