Ziua de 2 aprilie este cunoscută în întreaga lume drept „Ziua Internațională a Cărții pentru copii”.
Aceasta a fost instituită în anul 1967, de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) în semn de omagiu față de scriitorul Hans Christian Andresen, născut într-o zi de 2 aprilie, în urmă cu exact 220 de ani. Acesta este cunoscut în întreaga lume pentru opera literară dedicată copiilor, dar şi o încercare în plus de a-i atrage pe cei mai mici cititori în minunatul univers al cărţilor. Basmele şi povestirile marelui scriitor au fost traduse în peste 100 de limbi, înfrumuseţând copilăria multor generaţii de copii din întreaga lume.
Cu acest prilej, la Biblioteca municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani, prin grija pasionaților bibliotecari Simina Carina Pascal și Avram Iancu a fost amenajat un stand în care sunt prezentate cele mai cunoscute cărți pentru copii ale scriitorului Hans Christian Andresen.
Mai mult, drept dovadă că la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani cărțile pentru copii se bucură de atenție din partea acestora, bibliotecarii l-au prezentat pe cel mai mic dintre cititorii săi. Acesta este PANĂ GABRIEL, în vârstă de 4 ani și jumătate, de la Grădinița Nr. 3 din Petroșani, care a pășit în Biblioteca municipală, împreună cu mama sa, încă de când avea doar câteva luni.
„Dragostea pentru cărți a moștenit-o de la mama sa, iar cărțile adecvate vârstei lui, din fondul nostru de carte, l-au convins să ne treacă pragul în fiecare săptămână. Mai mult decât atât, dorește să devină bibliotecar, când va fi mare. În fața unei asemenea dorințe, suntem mândri și bucuroși pentru micuțul Gabriel, dorindu-i mult succes în viață”, a spus bibliotecarul Simina Carina Pascal.
Sute de elevi și tineri cititori trec anual pragul acestei instituții de educație și cultură, bucurându-se de plăcerea de a găsi cartea preferate, dar și de întâlnirea cu pasionații bibliotecari.