Parcurile și străzile din municipiul Lupeni vor fi mult mai frumoase, în primăverile anilor următori, după ce administrația publică locală a decis să investească, an de an, în achiziționarea și plantarea de arbori ornamentali, spații verzi și covoare florale.
Anul acesta pe agenda de achiziții de acest fel a Primăriei municipiului Lupeni figurează 200 de cireși japonezi, care vor fi plantați în diverse zone de promenadă din localitate, astfel încât coroana florală a acestora să devină încă un loc de poveste și un punct de atracție pentru cetățeni și vizitatori, deopotrivă.
„Dorința noastră este să facem domeniul public al municipiului Lupeni unul cât mai frumos, cât mai atractiv, un loc în care oamenii să se poată bucura de spectacolul naturii care, îndeosebi primăvara, este unul deosebit de frumos. În acest context se înscrie și decizia noastră de a achiziționa circa 200 de cireși japonezi, în cadrul unui proiect mai amplu care vizează revitalizarea spațiilor verzi, a aleilor și parcurilor din municipiul Lupeni, o acțiune care este mereu solicitată și apreciată de cetățenii municipiului Lupeni. Ne dorim ca „grădina japoneză” pe care vrem să o realizăm în municipiul nostru să fie încă un punct de atracție pentru cetățeni și turiști, știut fiind că îndeosebi primăvara, coronamentul floral al acestor copaci ornamentali este unul spectaculos”, spune primarul Lucian Resmeriță.
Eforturile susținute de administrația publică locală în înfrumusețarea orașului sunt realizate nu doar cu fonduri de la bugetul local, ci și prin implementarea unor proiecte cu fonduri europene, pe programul de regenerare urbană, care a debutat în acest an și vizează reabilitarea totală a zonei din arealul grupului statuar „Lupeni 29”, a zonei de promenadă de la Aleea Castanilor pe malul pârâului Brăița și a zonei de Agrement de la poalele stațiunii Straja.
Tot în acest scop, administrația locală de la Lupeni a demarat deja campania de curățenie de premieră, în care se realizează toaletarea și văruirea pomilor, plantarea de covoare florale și alte activități specifice. În plus, edilii speră că, la fel ca și în anii anteriori, acestor tipuri de acțiuni li se vor alătura și cetățenii, prin amenajarea spațiilor verzi din jurul blocurilor.