Expoziție de artă plastică Cristian Ianza & friends la Ingolstadt

Expoziție de artă plastică Cristian Ianza & friends la Ingolstadt

O frumoasă inițiativă a Asociației româno-germane din Ingolstadt s-a materializat, în aceste zile, într-o inedită și frumoasă expoziție de artă plastică, intitulată „Salonul de primăvară” și găzduită la Bürgerhaus Alte Post din orașul german Ingolstadt.

Evenimentul și-a propus (și a reușit din plin!) să aducă în atenția publicului iubitor de artă din această zonă a Germaniei lucrări de pictură, sculptură și ceramică într-o incursiune artistică sensibilă și expresivă, cu lucrări semnate îndeosebi de artistul petroșenean Cristian Ianza, dar și de alți artiști români apropiați acestuia.

Expoziția aduce în prim-plan sculpturi, ceramică și pictură ce reflectă teme profunde precum identitatea, spiritualitatea, feminitatea și conexiunea între culturi. Fiecare lucrare poartă o poveste și invită privitorul la reflecție și dialog.

Evenimentul cultural organizat de Asociația româno-germană din Ingolstadt a avut loc cu spijinul municipalității din orașul german, al Fundației Ianza-Art Inter Cultural și al Uniunii Artiștilor Plastici din România și s-a bucurat de interes și succes în rândul comunității românilor din Ingolstadt, dar și al germanilor interesați de cultură și artă.