admin

 

S-AU SCUMPIT iar ȚIGĂRILE! Cât dăm în plus pe un pachet

Guvernul va crește acciza la țigarete începând de la 1 aprilie. Majorările de preţ, însă, se fac cu o lună înainte de creşterea accizei. Dovadă stă faptul că fumătorii plătesc deja cu 30-50 de bani mai mult pentru un pachet de țigări. Scumpirile au fost operate de la 1 martie. Nivelul accizei totale pentru ţigarete, în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2013 – 31 martie 2014 inclusiv va fi de 84,37 euro/1.000 ţigarete, în creştere de la 81,78 euro/1.000 ţigarete. Mai mult, tot de la începutul lunii aprilie ar trebuiCItește mai departe


Bila alba/ 06 martie 2015

Călin Mircea Laza, manager Spitalul Judeţean din Deva, pentru implicarea sa în deschiderea, în următoarele săptămâni, a unei Unităţi de Primire a Urgenţelor în oraşul Călan, în subordinea spitalului judeţean din Deva.


Bila neagra/ 06 martie 2015

Marian Muntean, consilier local din Deva,pentru că şi-a pus interesele personale mai presus de cele ale comunităţii şi s-a opus proiectului de îmbunătăţire a transportului public local din Deva, care presupune investiţii din partea firmelor de transport local, în condiţiile în care apropiaţii săi deţin societatea de transport local Devatrans.


Petrila: Accident pe trecerea de pietoni

Politia Rutieră din Petrila a fost sesizată în urma unui accident produs pe raza localtăţii în zona magazinului Expans. Din spusele martorilor, se pare că, un autotutrism a accidentat o persoană care traversa strada pe trecerea de pietoni. Conducătorul auto a dus de urgenţă victima la Spitalul de Urgenţă din Petroşani. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Poliţiei Rutiere pentru a efectua cercetările corespunzătoare. ”Poliţia a fost sesizată că s-a produs un accident rutier. Când am ajuns victima deja era trasnsportată la spital. Nu ştim în ce stare.CItește mai departe


Cu cate minute pe luna ne prelungesc viata fructele si legumele?

Probabil cel mai putin controversat sfat din domeniul nutritiei este sa mananci cat mai multe fructe si legume, adica sa mananci mai multe plante, pentru ca legumele se refera de fapt la plantele care nu sunt fructe. Stim ca un consum marit de fructe si legume ne ajuta sa traim mai mult, dar un studiu facut in 2013 ne ajuta sa intelegem exact cu cat mai mult. Cercetatorii de la Revista Americana de nutritie clinicaau tinut sub observatie o anumita perioada de timp un numar de persoane si alimentatia acestora, pentru a faceCItește mai departe


Un judecător dezvăluie haosul din România: E imposibil să cunoști legea

Romanii nu mai stiu ce au voie si ce nu au voie sa faca. Judecatorul Cristi Danilet, membru CSM, arata un tablou inspaimantator al sistemului juridic din Romania. „Noi avem o problemă. Accesul la Justiție, un acces autentic la Justiție, nu înseamnă numai accesul la clădirile instanțelor, cum în mod greșit se confundă. Sau accesul la anumite proceduri. Ci înseamnă și accesul la informație. Informații legale. Or, în România noi avem două probleme: 1. Legile nu sunt publice. Ele aparțin Statului, legile sunt editate de către Stat, de către Monitorul Oficial,CItește mai departe


Atentie: Ninsorile revin!

În intervalul  05 martie, ora 13 – 06 martie, ora 16 , vor cădea precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În zona montană şi în regiunile sud-vestice vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi, îndeosebi la altitudini mari, se va depune strat consistent de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15… 20 l/mp şi izolat 30…35 l/mp. În Dobrogea, sudul Munteniei şi al Moldovei vor predomina ploile, iar în restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte.   Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iarCItește mai departe


Staţiunea Parâng e pe pierdere

Staţiunea Parâng consumă dublu faţă de cât câştigă. Din afacerea privind întreţinerea pârtiilor şi a instalaţiilor de transport pe cablu din Parâng nu ies bani. Sau, cel puţin, nu cât are nevoie să consume. Potrivit datelor oficiale, sumele „înghiţite” de întreţinerea domeniuluis chiabiul din Parâng sunt duble faţă de cele încasate, afacerea fiind păguboasă. Acesta este probabil şi motivul pentru care firma care administrează domeniul schiabil, Kranz Eurocenter pendulează de vreo două sezoane între a pleca şi a rămâne, însă municipalitatea din Petroşani este decisă să preia în directa subordineCItește mai departe


Rapoltu Mare: Hai cu furatul!

Un bărbat de 35 de ani a fost depistat de poliţişti, în flagrant, în timp ce sustrăgea 4 arbori esență gorun și salcâm, de pe raza comunei Rapoltu Mare, dintr-o zonă ce aparţine fondului forestier național. În cauză au fost întocmite actele premergătoare pentru comiterea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori din fondul forestier național.        


PETROSANI: Contrabanda de tigari

O femeie în vârstă de 56 de ani, din municipiul Petroşani, s–a ales cu dosar de cercetare penală pentru contrabandă. Femeia a fost prinsă de polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Petroşani, în piaţa Dacia, ca deținea și oferea spre vânzare, 34 de pachete de ţigarete. Poliţiştii au dispus confiscarea cantității de țigări și depunerea acestora la camera de corpuri delicte.    


Pui: Au ajuns la spital, după ce au căzut din căruţă

Un accident aparent stupid a făcut ca  doi barbati in varsta de 35 ani ,respectiv 23 de ani, ambii din comuna Pui, sa ajunga la spitalul din oraşul Haţeg,pentru a primi îngrijirile medicale necesare. În data de 04.03.2015, în jurul orei 15:50, se deplasau cu o căruţă pe o stradă din localitatea Fizeş, aflându-se deasupra unei încărcături de fân, iar într-o curbă s-au dezechilibrat şi au căzut pe carosabil.În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătorului atelajului, precum şi rănirea uşoară a tânărului de 23 de ani. În cauză s-aCItește mai departe


Vulcan:Inconștiență, nepasare sau maximă prostie?

În data de 04.03.2015, în jurul orei 11:30, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Vulcan, a fost depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism pe strada Romană, din municipiul Vulcan, fără a deţine permis de conducere. În momentul în care a observat echipajul de poliție, bărbatul a oprit autoturismul şi i l-a încredinţat soţiei acestuia, care este posesoare de permis de conducere. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere.


La Petrila, recreere cu porţia

Locuitorii oraşului Petrila acceptă în mod tacit un fapt nemaiîntâlnit. Parcul de recreere din oraş , construit în anul 2010 cu bani proveniţi de la Fondul de Mediu, are program de funcţionare. Deci, dacă simţi nevoia sa iei o gură de aer, seara, după ora 19, va trebui să te orientezi către alte spatii destinate acestor activităţi, întrucât parcul cel nou este închis. Probabil că autorităţile locale au şi o explicaţie în acest sens, însă, totuşi vorbim despre un parc, un loc unde să te poţi odihni pentru câteva minuteCItește mai departe


Alerta! Control rovinieta la intrare în Defileul Jiului

O echipă mobila a CNADNR verifică rovinietele tuturor autovehiculelor care ies sau intră în municipiul Petroşani. Filtrul de control este poziționat la intersecția cu DN66A. Sunt vizați atât şoferii care vin dinspre Tg.Jiu cât şi cei din vestul Văii Jiului.


Veste bună pentru tineri: pot primi 50.000 de euro, nerambursabili. Ce trebuie să facă

Una dintre masurile de succes pentru finantarea satului romanesc pana in 2013 a fost, fara indoiala, Masura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri”. Prin intermediul acestei masuri au primit finantare nerambursabila aproximativ 10.000 de tineri din mediul rural si este asteptat ca numarul acestora sa fie chiar mai mare incepand cu anul 2015, avand in vedere faptul ca prima de instalare va creste de la 40.000 la 50.000 de euro. Noua sub-masura ce va fi disponibila incepand cu Martie 2015, se va intitula: “Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”. Ce inseamna tanarCItește mai departe


Bila neagra/ 05 martie 2015

Florin Ţurcaş, consilier local Petrila, pentru că pare să fi uitat să discearnă de unul singur ce e bine şi ce este rău pentru urbe şi, de când s-a trezit preşedinte de şedinţă, dă dovadă de mult populism ieftin.


Bila alba/ 05 martie 2015

Prof. Vasile Pop, directorul Şcolii Generale nr. 7 din Petroşani, pentru implementarea proiectului destinat copiilor care sunt în situaţii desoebite, în încercarea de a stopa fenomenul abandonului şcolar.  


Termoficările au dat o ţeapă de aproape 5 milioane de lei

Apa Serv Valea Jiului nu va mai recupera niciodată o datorie de aproape 5 milioane de lei. Creanţa este în dreptul societăţilor de termoficare ce aparţin primăriilor, însă intrate în insolvenţă sau faliment. Nici măcar la masa credală, unde operatorul s-a înscris, nu sunt şanse de recuperare a debitelor. În total peste 5 milioane de lei are de încasat operatorul de apă şi canal de la debitori care au dispărut după ce au dat faliment. Campioane sunt societăţile de termoficare din Valea Jiului care adună 4.971.960,31 de lei restanţe laCItește mai departe


Cum au câştigat mii de euro membrii unei grupări specializate în contrabanda de ţigări

Zeci de percheziţii domiciliare au fost efectuate luni într-un amplu dosar ce vizează contrabanda cu ţigări şi care include şi judeţul Hunedoara. Ţigările traficate peste graniţă în repetate rânduri au adus în buzunarele contrabandiştilor bine organizaţi suume importante de bani. Acţiunea a fost organizată de polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism — Serviciul Teritorial Timișoara. În total, poliţiştii au descins în 41 de locaţii de pe raza județelor Arad,CItește mai departe


Reparaţiile podului peste Mureş au fost amânate de CNADNR

Lucrările de restaurare ale podului rutier care face legătura între DN 7 şi autostrada Deva – Sibiu au fost programate pentru începutul lunii martie, dar Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a amânat începerea lor. „Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că în urma ultimei prognoze meteorologice emisă de Agenția Națională de Meteorologie, prognoză ce prevede fenomene meteorologice ce nu permit execuția de lucrări în condiții de calitate, instituirea restricției circulaţiei rutiere în vederea executării lucrărilor de reabilitare a PoduluiCItește mai departe


Atât de dulce

Atât de dulce eşti, nebuno, Că le eşti dragă tuturor, Cunosc femei ce după ochii Şi după zâmbetul tău mor. Femei frumoase şi copile Te-ar îndrăgi, te-ar săruta. Tu ai iubirea tuturora ­ Şi numai eu iubirea ta. Un farmec blând de fericire Tu răspândeşti oriunde-i sta ­ Eşti fericirea tuturora Şi eu sunt fericirea ta. De râzi, se desprimăvărează, Învie totul unde-i sta, Căci tu eşti viaţa tuturora Şi numai eu viaţa ta. De dragul tău şi flori şi oameni Şi stele să trăiască vor. Pe mine mă iubeştiCItește mai departe


Margareth Thatcher

Daca vrei ca ceva sa fie spus, cere-i uni barbat acest lucru si-l va spune; daca vrei ca un lucru sa fie facut, cere-i unei femei si acesta va fi facut!


Prejudiciu de peste 140.000 de lei la CEH din „şmecherii” cu motorină

Zeci de mii de litri de motorină s-au evaporat din rezervoarele locomotivelor folosite de Complexul Energetic Hunedoara, iar prejudiciul este calculat la pste 140.000 de lei. Inspectorii Curţii de Conturi sunt cei care au scos la iveală faptul că motorina din rezervoarele locomotivelor  de la CEH dispare fără urmă şi asta fără ca cineva să se sesizeze şi să ia măsuri. Altfel nu se explică de ce situaţia trenează de cel puţin trei ani. Echipele de control, care au comparat datele obţinute după verificările din teren cu cele consemnate înCItește mai departe


Alertă: Monica Iacob Ridzi, dusă de urgenţă la Bucureşti!

Fostul deputat din Valea Jiului, Monica Iacob Ridzi, încarcerată la secţia exterioara din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, a fost trimisă de urgenţă la Spitalul Penitenciar Jilava din Bucureşti şi ar urma să ajungă spre miezul nopţii. Starea de sănătate a fostului ministru s-a înrăutăţit foarte mult, iar la Gherla nu-i pot fi asigurate tratamentele şi risca să-şi piardă viaţa. Monica Iacob Ridzi suferă de mai multe afecţiuni grave şi a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.  


Crucea Roșie Deva/ Comunicat meditatii

Așa cum anunțam la începutul anului, subfiliala de Crucea Roșie Deva dorește să vină în sprijinul comunității și să devină un partener permanent al acesteia. Am propus și am primit sprijin din partea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, din partea voluntarilor subfilialei noastre și din partea presei cu privire la realizarea unui proiect de suflet. Este vorba despre crearea cadrului necesar în vederea pregătirii suplimentare corespunzătoare a elevilor care urmează să susțină examenul de bacalaureat în vara anului 2015. Activitățile se vor desfășura la sediul filialei hunedorene de Crucea Roșie dinCItește mai departe


O fetiţă de 14 ani a minţit că a fost violată

Poliţiştii din Haţeg au intrat în alertă după ce mama unei fetiţe de 14 ani a depus o plângere pentru viol în grup. Aceasta le-a spus că minora a fost acostată de 3 tineri necunoscuți în fața unui magazin din Hațeg și urcată cu forța într-un  autoturism, dusă în pădurea Hațegului, unde împotriva voinței sale, aceștia au întreținut relații sexuale cu ea. După ce au făcut verificări temeinice şi au constatat că povestea nu se leagă, anchetatorii au aflat că totul era de fapt o minciună. „Fiind audiată ulterior, minoraCItește mai departe


SUBIECTE simulare BACALAUREAT 2015 la LIMBA ROMÂNĂ: Elevii de clasa a XII-a au susținut astăzi proba la ROMÂNĂ

SUBIECTE SIMULARE BACALAUREAT 2015 la LIMBA ROMÂNĂ (PROFIL REAL si UMAN) pentru ELEVII de CLASA a XII-a. Elevii de clasa a XII-a au susținut luni, 2 martie, prima probă din cadrul simulărilor examenului de BACALAUREAT 2015 – la limba română. Simularea s-a organizat ținând cont de rigorile examenului de BACALAUREAT. EDU.RO va afișa și BAREMELE de CORECTARE după ora 15.00. Notele obţinute de elevi la simulările examenelor naţionale nu vor fi publicate în catalog, dar rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii,CItește mai departe


Pe ce a cheltuit conducerea CEH banii?! Aproape 200 de milioane datorii pentru…nimic!

Complexul Energetic Hunedoara traversează o situaţie paradoxală. Are aproape 200 de milioane datorii la furnizori, în timp ce angajaţii se plâng că nu au cu ce lucra! Datoriile comerciale ale Complexului Energetic Huendoara depăşesc 176 de milioane de lei noi şi, pratic, nu există furnizor care să nu aibă bani de recuperat. O sumă imensă, pentru care conducerea CEH trebuie să găsească urgent o soluţie de plată, pentru că altfel riscă să rămână fără contractele de livrare a materialelor necesare în procesul de producţie. De precizat că mare parte dinCItește mai departe


Avocatul Monicăi Ridzi: Ministrul Justiţiei să iasă din biroul luxos şi să vadă cum stau deţinuţii

Alexandru Chiciu, avocatul Monicăi Iacob Ridzi, a spus, duminică, după ce a vizitat-o pe aceasta în penitenciar, că fac un apel către ministrul Justiţiei să iasă din “biroul său luxos” şi să viziteze penitenciarele, ca să vadă condiţiile în care stau deţinuţii şi în care lucrează personalul. După ce a vizitat-o mai bine de două ore pe Monica Iacob Ridzi, la secţia exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, avocatul Alexandru Chiciu a spus că sistemul penitenciar este “la pământ”, condiţiile nu sunt potrivite pentru deţinuţi, cu atât mai mult pentruCItește mai departe


Sondaj: Românii cred în „zeul pedepselor” DNA. Kovesi, peste Patriarh în topul încrederii

Încrederea românilor în anchetele DNA depăşeşte încrederea în feţele bisericeşti: Codruţa Kovesi îl depăşeşte pe preafericitul Daniel în topul încrederii. Un sondaj Avangarde releva increderea romanilor in anchetele DNA, in sefa DNA Laura Kodruta Kovesi. Rezultatele sunt spectaculoase, informează StiripeSurse.ro. Romanii sunt de acord cu anchetele DNA in proportie de 89%, iar increderea in Kovesi a ajuns la 51%, fiind intrecuta doar de presedintele Iohannis cu 75% si Raed Arafat 71%. In acelasi timp increderea in DNA este de 69%. Patriarhul Daniel are doar 50% procentaj de încredere.    


Purtătoare de viaţă

Femeie frumoasă, dai lumii-lumină, Din pântec ce creşte iubirea în rod, Ai pus nemurirea plămadă în tină Şi fire de viaţă făcutu-le-ai nod. Acum eşti potir, ţi-e trupul-ofranda, Scânteia divină aprinsă-n zidire, Bărbatul în mir îmbracă triada Şi-ntreaga fiinţă-i dumnezeire. Ai luat de la stâncă tăria să rabzi Când taie în tine durerea ca lama, Dar ce bucurie în suflet, ce arzi, Când puiul de om îşi caută mama! Eşti totul în toate, aceasta-i menirea Sădeşti bucurie aici pe pământ, Prin jertfa adusă, primeşti mântuirea, Mărită femeie, eşti lutul celCItește mai departe


Grigore Vieru

Poate ca, intr-adevar, ochii femeii iubite sunt marginea lumii.


Valea Jiului are patru membri în conducerea PNL

Liberalii au majoritatea în biroul judeţean al noului PNL, iar patru membri din Valea Jiului au fost aleşi să facă parte din Comitetul Executiv Judeţean. Preşedintele PNL Petrila şi coordonatorul liberalilor din Valea Jiului, Costel Avram, preşedintele PNL Petroşani, Dorina Niţă, afaceristul Adi Rus şi fostul pedelist Florin Mârza, vor avea un cuvânt de spus pentru Valea Jiului în noul comitet judeţean al PNL. Liberalii au în CJEX Hunedoara nu mai puţin de 20 de membri în timp ce fostul PDL are 9 membri. „La şedinţa biroului a fost alesCItește mai departe


Valea Jiului, cronica unui jaf de 25 de ani

Valea Jiului a intrat în faliment odată cu mineritul. Sute de milioane de lei din bugetul de stat se scurg anual spre o industrie care supravieţuieşte cu greu. După ce a închis mine, a concediat angajaţi şi a finanţat programe de reconversie profesională a zeci de mii de oameni, Guvernul eşuează, an de an, în a găsi o strategie de salvare a mineritului. Valea Jiului, o zonă minieră cu tradiţie de peste 300 de ani este ţinută, astăzi, în viaţă de perfuzii cu bani de la Guvern. Nicolae Dicu: EraCItește mai departe


Lansare de carte: „sushi”, semnată de Gabriel Bota

Dragi colegi, Vă invit cu drag la o lansare de carte, care sunt sigur că va fi un moment special! Revenind „aca-să”, direct de la Cluj, de astădată în postura de scriitor, Gabriel Bota, un om deosebit, aduce mărturie o parte a sufletului său, pentru noi toți. Vineri, 6 martie 2015, la ora 18.00, vă invităm la un eveniment de excepţie – lansarea cărții de poezie „sushi”, semnată de Gabriel Bota. Lansarea va avea loc în „Sala Expozițională” de la Moara Cetății (fosta Sinagogă) din Orăștie, în prezența autorului şiCItește mai departe


ÎNTRERUPERI ALE FURNIZĂRII ENERGIEI ELECTRICE PROGRAMATE PENTRU PERIOADA 02.03.2015- 08.03.2015

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectata Orar Luni , 02 Martie 2015 Loc. VULCAN, străzile Dealul Babii, Minei, Crividia, Merișor, Izvor, Buciumani, Filtre EM Vulcan 09:00 – 15:00 Loc. ANINOASA, str. Libertății;, Nr. ., pavilioane 19, 17, 21, 23, 25, 27 09:00 – 16:00 Loc. VULCAN, str. Teodora Lucaciu;, Nr. . 09:00 –CItește mai departe


Autoturismul incendiatorilor din Şoimuş a fost găsit în Hunedoara

Maşina folosită de persoanele care au atacat casa unui tânăr din Şoimuş cu o sticlă incendiară a fost descoperită în Hunedoara, potrivit unor surse judiciare. În urmă cu o săptămână, persoane necunoscute au spart geamul locuinţei unui tânăr din Şoimuş, implicat în organizarea unor gale de kick – boxing, şi au aruncat în interior o sticlă incendiară. Camera a fost cuprinsă de flăcări, însă proprietarii imobilului au reuşit să stingă focul. A fost depusă o plângere la Poliţie, iar apropiaţii tânărului „avertizat” l-au indicat pe Ovidiu Ioiescu „Pera” drept celCItește mai departe


Cu bodyguardul la psiholog. Cristian Litera, marcat de arestul preventiv?!

A stat în arets preventiv mai bine de un an, iar acum a cerut voie instanţei să meargă la un cabinet de psihologie. Instanţa a admis cererea fostului bodyguard al lui Alin Simota, Cristian Litera. La mijlocul acestei luni, Cristian Litera – considerat unul dintre capii lumii interlope devene a obţinut în instanţă înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Iar acum, magistraţii de la Tribunalul Hunedoara au admis cererea formulată de Litera și, în consecinţă, i-au permis acestuia „să părăsească domiciliul, in fiecare zi de luni și joiCItește mai departe


„Ucigaşul din Joia Mare” rămâne în arest la domiciliu

Chiar dacă poliţiştii şi-ar fi dorit alt regim pentru Codruţ Norocel Măturar, „ucigaşul cu BMW”, acesta rămâne în arest la domiciliu Codruţ Norocel Măturar, tânărul care a spulberat cu bolidul de lux doi oameni, rămâne în arest la domiciliu. Judecătoria Petroşani a decis respingerea sesizării formulate de Poliţia municipiului Petroşani pentru înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu dispusă faţă de Măturar încă din 23 aprilie 2014. În acelaşi timp, dosarul în care este judecat pentru ucidere din culpă merge mai departe, cu un nou termen de judecată programat pentruCItește mai departe


Atentie: Incepand de astazi,1 martie, ANAF va opri activitatea şi va sigila spaţiul comercianţilor care nu emit bon fiscal

Inspectorii Direcţiei Antifraudă vor sigila, de la 1 martie, punctul de lucru al comercianţilor prinşi că nu utilizează casele de marcat fiscale sau nu emit bon fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, pe durata suspendării activităţii, cu amenzi între 10.000 şi 15.000 lei.   (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto) Fiscul va dispune suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni, dacă constată încălcarea uneia dintre obligaţiile de dotare cu aparate de marcat electronice fiscale, achiziţionate doar de la distribuitoriCItește mai departe


Cu drag pentru “bunici”. Un mărţişor special

Beneficiarii Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Petrila au avut parte şi anul acesta de un  spectacol dedicat lor, cu ocazia sărbătorilor primăverii. Organizat ca în fiecare an de ziua mărţişorului, evenimentul a fost unul încărcat de emoţie şi căldură sufletească. Prin actul lor artistic elevii Şcolii Gimnaziale nr 7 Petroşani, membri ai echipei Bioteam 7, coordonaţi de prof. Sîrb Cristina au sădit bucurie în sufletul bunicilor . Aceştia au dansat şi au recitat poezii. Poezii de primăvară şi poezii pentru bunici. Glasurile de copii au făcut ca centrul să fieCItește mai departe


O platformă de ONG-uri din Valea Jiului

Ziua de joi, 26 februarie, a fost ploioasă şi mohorâtă,insa in sediul asociatiei „Les Amis de la France” Petrila, se puneau bazele proiectului „Un centru de tineret în Valea Jiului”.  Cateva cuvinte din partea  domnului Ionel Zmau, initiatorul si piatra de temelie al acestui proiect :   La reuniunea de constituire a platformei de asociaţii/fundaţii neguvernamentale, ne-au onorat cu prezenţa: – Ion Barbu (Preşedinte, Fundaţia Culturală „Condiţia Română” – Petrila); – Imre Szuhanek (Preşedinte, Asociaţia Ecologică „PetroAqua” – Petroşani); – Cristian Ţopescu (Vicepreşedinte, Asociaţia „Pro Parâng” – Petroşani); – DariaCItește mai departe


Tradiţii şi obiceiuri de Mărţişor

Mărţişorul este un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii, odată cu venirea primăverii, dar şi al speranţei, fiind dăruit celor dragi pentru a le aduce noroc şi belşug. Tradiţii şi obiceiuri de MĂRŢIŞOR. În general, femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. În Moldova însă, obiceiul este ca fetele să dăruiască mărţişoare băieţilor. Împreună cu mărţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul. Semnificaţia firelor alb şi roşu Arheologii au descoperit obiecteCItește mai departe


Martisorul

Chiar de-i mic, neinsemnat, Si de snur sta agatat, El vesteste-n toata tara Ca soseste primavara Martie e, asadar Prima luna-n calendar Care-anunta toata tara C-a sosit iar primavara! Si din prima zi, se stie, E-un motiv de bucurie: Martisoarele apar Mici minuni aduse-n dar. Prinse-n snurul impletit Sunt gata de oferit. Bucurie si noroc Aduc tuturor, pe loc.


Şoferiţele din Petroşani, “vânate” de poliţişti

Toate doamnele şi domnişoarele prinse astăzi la volan, vor fi oprite şi trase pe dreapta de către poliţiştii din municipiul Petroşani în cadrul unei acţiuni derulată la nivel judeţean de către Serviciul Rutier al IPJ Hunedoara. Şoferiţele nu vor primi amendă ci câte un mărţişor şi o floare, iar acţiunea este programată pentru ora 12 în faţa complexului Jiul din localitate. Poliţiştii de la rutieră şi-au făcut un obicei ca în fiecare an să le ofere mărţişoare doamnelor, dar şi câte o recomandare pentru a circula în siguranţă.    CItește mai departe


Amplasarea aparatelor radar în data de 01.03.2015

Amplasarea aparatelor radar în data de 01.03.2015: DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii


Ajutor de un milion de lei pentru clubul de fotbal din Hunedoara

FC Hunedoara va primi câte 500.000 de lei atât de la Consiliul Judeţean Hunedoara, cât şi de la administraţia locală a municipiului. Echipa activează în liga a treia de fotbal. Clubul sportiv FC Hunedoara va primi o cotizaţie de 500.000 de lei de la bugetul local al municipiului Hunedoara, pentru a-şi putea desfăşura activitatea în acest an. „Cotizaţia plătită de Municipiului Hunedoara va fi utilizată de către Club Sportiv Fotbal Club Hunedoara, în conformitate cu hotărârile Adunării Generale şi cu prevederile legale în vigoare. În situaţia în care se constatăCItește mai departe


Întâlnire emoţionantă în centrul Devei. Campionul mondial Mihai Leu a fost premiat de hunedoreni

Zeci de oameni au venit astăzi în Piaţa Victoriei din Deva pentru a-l întâlni pe unul dintre cei mai valoroşi sportivi din istoria României. Mihai Leu, fostul campion mondial la box, a fost „premiantul săptămânii”, în cadrul unei campanii civice care se desfăşoară în Deva, de aproape doi ani. David StoicaMihai Leu a fost astăzi invitatul campaniei civice „Premianţii fără premii”, în care sunt răsplătiţi simbolic oamenii de valoare ai judeţului Hunedoara. Fostul campion mondial la box profesionist a fost întâmpinat de zeci de hunedoreni, veniţi să-l cunoască şi săCItește mai departe


10.000 de euro, pentru cei ce doresc să își deschidă prima afacere

Se apropie perioada de lansare a programului SRL-D, prin care se acordă fonduri nerambursabie în valoare de 10.000  de euro, pentru cei ce doresc să își deschidă prima afacere. Fondurile nerambursabile se acordă prin “programul multianual pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzători debutanți”. Cea mai importantă modificare a programului, este aceea că, începând de anul acesta NU mai există criteriul de  limită de vârstă de maxim 35 de ani, fondurile fiind acum disponibile pentru orice cetățean cu vârsta minimă de 18 ani. Pe lângă această schimbare, se maiCItește mai departe


„Da-mi 1 leu ca sa construim un spital pentru copii“. Proiectul ambitios al unui tata din România: „Vreau un rest ramas de la pâine sau tigari“

Alex Zamfir este un bucureştean care s-a gândit să realizeze proiectul vieţii lui alături de alţi zece prieteni. După ce a conştientizat cât de gravă este situaţia spitalelor pentru copii din România, tânărul a decis să pornească o adevărată campanie de strângere de fonduri şi să realizeze un spital pediatric. Concret, în urmă cu două zile a făcut un apel către toţi românii: să doneze un leu pentru a ridica spitalul. „Dă-mi 1 leu, te rog! Ca să construim un spital pentru copii“. Aşa sună anunţul pe care l-a făcutCItește mai departe