admin
Inter Petrila se află în cantonament la Geoagiu Băi
Fotbaliştii de la Inter Petrila se află într-un stagiu de pregătire în staţiunea hunedoreană Geoagiu Băi.Comparativ cu restul echipelor din Valea Jiului, Inter Petrila este o echipă ferită de tulburări, jucătorii putându-se pregăti în linişte.Echipa petrileană pare în acest moment cea mai bine organizată echipă de fotbal din Valea Jiului având un lot care ii permite să spere la promovarea într-o ligă superioară.Îanintea reluării competiţiei, oficialii clubului anunţă şi schimbarea pe care au decis-o prin numirea lui Adi Câmpeanu ca antrenor secund.Chiar dacă ocupă funcţia de secund al lui AurelCItește mai departe
Zaharniță de la începutul secolului al 19-lea, exponatul lunii februarie la muzeul devean
Exponatul lunii februarie, pe care Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva îl aduce în atenţia vizitatorilor, este o zaharniţă, piesă de faianţă fină realizată în cadrul manufacturii de la Batiz (jud. Hunedoara), prima şi cea mai renumită manufactură de acest tip din centrul şi estul Europei. În dezvoltarea sa, manufactura a cunoscut trei perioade, corespunzătoare anilor 1805-1820, 1820-1835 şi 1835-1848. Zaharniţa expusă aparţine primei perioade, caracterizată de vase de culoare galbenă şi siena arsă, extrem de bine lucrate, dintr-o materie primă şi un email de calitate superioară. Acestea erau decorateCItește mai departe
Gelu Crişan, geniul din Petrila, se află sub observaţia medicilor de la Spitalul de Urgenţă Petroşani
Revenim asupra cazului care a stârnit rumoare printre cititori şi relatăm faptul că Gelu Crişan se află în acest moment internat la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, secţia ORL. Acesta a fost adus acasă după ce a suferit mai multe intervenţii chirurgicale la Spitalul Municipal din Timişoara. În urma investigaţiilor făcute de medicii din Timişoara s-a stabilit că pe lângă plaga înjunghiată cu care a fost diagnosticat iniţial, acesta a suferit şi lovituri grave la nivelul coloanei vertebrale, lovituri care îl fac în acest moment incapabil să se mişte. GeluCItește mai departe
Au rămas fără bani
Mai mulţi elevi din Valea Jiului au pierdut banii oferiţi de către Ministerul Educaţiei, pentru că au acumulat prea multe absente. La Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Petroşani, nu mai puţin de 13 elevi au rămas fără burse. Elevii din învăţământul profesional aveau 99 de burse, iar în luna decembrie, din cauza absenţelor, 10 dintre ei au pierdut banii. Pot reprimi banii dacă au prezenţă la cursuri. În ceea ce priveşte „Banii de liceu”, aceştia sunt acordaţi elevilor proveniţi din familiile care au un venit brut lunar pe membru deCItește mai departe
STAREA PÂRTIILOR DIN STATIUNILE VAII JIULUI, ASTAZI 02.02.2015
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng, actualizare efectuată la ora 06.00. Stratul de zăpadă măsoară la Straja între 35 şi 60 de centrimetri iar în Parâng, între 30 şi 50 centimetri. Straja Vârful Straja -impracticabilă Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –condiții dificile Platoul Constantinescu-se schiază Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se schiazăCItește mai departe
Amplasarea aparatelor radar în data de 02.02.2015
Amplasarea aparatelor radar în data de 02.02.2015: DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii Comunicat: IPJ Hunedoara
Expert judiciar, audiat în cazul Uricani 2011
Expert audiat în dosarul Uricani. Magistraţii de la Petroşani vor audia mai multe persoane în dosarul exploziei de la Uricani din anul 2011. Una dintre persoanele audiate va fi Matei Ilie, expertul care a realizat contraexpertiza solicitată de avocaţi. “Încuviinţează cererea privind audierea în cauză a d.lui expert Matei Ilie precum şi a experţilor parte Cosma Eugen şi Onică Ilie, astfel că dispune citarea acestora”, se arată în soluţia instanţei. Un nou termen în acest dosar a fost fixat pentru data de 24 februarie.
Păşunile „de aur” ale Petrilei pun în dificultate crescătorii de animale
Au negociat la sânge preţurile pentru păşunile pe care să-şi ducă animalele la păscut, iar acum sunt într-un mare impas. Redevenţele sunt atât de mari, încât îi lasă pe păstorii din Petrila cu buzunarele goale chiar când cheltuielile sunt mai mari. Contarctul încheiat de ciobanii care îşi duc oile la păscut pe păşunile alpine prevede plata unei sume de 30% din valoarea totală înainte de a urca cu oile la munte, pentru ca diferenţa să fie achitată până la finele anului. Numai că suma este imensă în unele cazuri, acoloCItește mai departe
Investitorii se reorientează/ A părăsit Petroşaniul pentru Petrila
În lipsa unor facilităţi pe care să le considere cu adevărat atractive, investitorii ajung să părăsească Petroşaniul în favoarea altor zone. Cel mai recent exemplu este al unui producător de mobilă care a ales Petrila. În Petroşani, omul de afaceri Adrian Mihuţ folosea un spaţiu închiriat, în timp ce în oraşul vecin a găsit o hală propice desfăşurării activităţii, iar aleşii locali au fost de acord să îi vândă şi terenul adiacent. O suprafaţă de aproape 1.300 de metri pătraţi, pentru acre investitorul va plăti 30.034 de lei, sumă careCItește mai departe
Se pregăteşte tura continuă la minele viabile
Minerii din Valea Jiului de la unităţile viabile ar putea lucra din nou în tură continuă. Asta ar însemna o producţie de huilă mai mare, dar şi salarii net superioare pentru angajaţii de la front. Rezulattele acestei măsuri ce urmează a fi luate sunt notabile, spun oficialii Complexului Energetic Hunedoara. „Se doreşte implementarea turei continue, ceea ce duce atât la creşterea producţiei,c ât şi a veniturilor. Producţia creşte ci circa 300.000 de tone”,a declarat directorul general adjunct al CEH, Nicolae Drăgoi. Anul trecut, producţia totală a fost de 1,2 milioaneCItește mai departe
Nici gratis nu l-ar vrea
CEH nu a venit la negocieri pentru serviciul unic de termoficare Înfiinţarea unui serviciu unic de termoficare pentru întreaga Vale a Jiului rămâne la stadiul de intenţie. ADI Termoficare Valea Jiului nu a avut cui atribui licitația pentru furnizarea agentului termic în sistem centralizat, pentru că nu s-a prezentat nimeni nici la a treia strigare. Reprezentanţii ADI Termoficare puteau merge pe negocierea directăp şi s-a dorit încă de la început ca sistemul să fie atribuit celor de la Complexul Energetic Hunedoara. Pentru această procedură s-a calificat, oricum, doar Termocentrala ParoşeniCItește mai departe
Amplasarea aparatelor radar în data de 01.02.2015
Amplasarea aparatelor radar în data de 01.02.2015: DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii Comunicat: IPJ Hunedoara
Amplasarea aparatelor radar în data de 31.01.2015
Amplasarea aparatelor radar în data de 31.01.2015: DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii Comunicat: IPJ Hunedoara
Dă-mi chipul tău
Da-mi chipul tau, granit senin, da-mi duhul tau, senina iarba, în ne’mpacatul meu destin nici un tumult să nu mai fiarba! Să nu mai spumege în piept, sub indoieli ori sub blesteme, nici cate-n pofta mea le-astept, nici cate spaima mea le teme. Vreau taina nestiintei reci si-a nepasarii voastre, unde, cu negrul zbor de lilieci, nici o-ndoiala nu patrunde. Granit, da-mi neclintirea din dumnezeiasca-ti impietrire, pentru-o lumina fără chin si-o moarte fără rastignire! Vreau, iarba,-nteleptiunea ta de-a nu-ti aduce-n veci aminte, vreau harul tau de-a infrunta far-a privi nimicCItește mai departe
Dorin Gligor despre recredibilizarea PNL şi a Consiliului judeţean Hunedoara
Vicepreşedintele Consiliului judeţean Hunedoara şi co-preşedintele PNL Huneodara, Dorin Gligor vorbeşte, în exclusivitate pentru „Avântul liber”, despre principalul său obiectiv politic. Gligor consideră că, indiferent de nostalgiile trecutului, liderii vechiului PNl şi ai PDL au misiunea de a face tot ceea ce trebuie pentru recredibilizarea politică a mişcării liberale şi pentru recredibilitarea instituţiei Consiliului judeţean.
Salariul minim în România poate ajunge la anul la 1.200 de lei
Salariul minim pe economie în România ar putea ajunge anul viitor la 1.200 de lei. Acum e de 975 de lei. De la 1 iulie, salariul minim pe economie va creşte cu 75 de lei. Polonia şi Croaţia au un salariu minim de două ori mai mare decât România. Liderii topului sunt Luxemburg, Belgia şi Olanda.Pentru angajator, cheltuiala cu nouă majorare înseamnă 91 de lei pentru fiecare salariat. Chiar şi aşa, România şi Bulgaria sunt pe ultimele locuri în clasamentul statelor din Uniunea Europeană. Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, atrageCItește mai departe
Urmărit internaţional descoperit în Vulcan
Un tânăr de 23 de ani din municipiul Vulcan, căutat de poliţiştii din Austria, a fost prins de ofiţerii Biroului de Investigaţii Criminale Vulcan şi cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale Hunedoara, în urma unei razii ce a avut loc ieri. Potrivit IPJ Hunedoara, tânărul avea pe numele său un mandat european de arestare emis de autoritățile austriece, pentru infracțiuni contra proprietății. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, iar magistraţii vor decide dacă-l vor extrăda către autoritățile judiciare austriece.
Liberalii isi strang randurile
Consiliul Național al noului PNL se va reuni sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru a discuta, potrivit Statutului, parcursul politic al partidului în perioada ianuarie 2015 – ianuarie 2017.La evenimentul programat sâmbătă, de la ora 12,00, la sala „A.I.Cuza”, sunt așteptați să participe 1.100 de delegați, într-o formulă paritară, 550 de delegați din partea vechiului PNL și alți 550 de delegați din partea PDL. ”In Statutul nou, la art.160, în prima ședință a Consiliului Național se discută funcționarea partidului pentru perioada ianuarie 2015 — ianuarie 2017. Este această perioadă tranzitorie șiCItește mai departe
Hunedoara sub cod galben
Meteorologii au bagat judetul Hunedoara sub atentionare meteo ”cod galben”, in perioada 30.01.2015 ora17 – 31.01.2015 ora 10.Precipitatiile vor fi sub forma de ploaie,iar in zonele de munte vor predomina ninsorile si vântul va sufla tare, cu peste 90 de km/h, temporar viscolind zăpada.
Investeşte în oameni!
COMUNICAT DE PRESĂ Acces direct în SPO (ADSPO) – un proiect integrat în politicile europene de e-Guvernare – Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara s-a implicat activ în realizarea unei alternative la clasicele servicii publice de ocupare, realizând înCItește mai departe
APIA, fermierii si creditele bancare
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 29 ianuarie 2015, va elibera adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 – Plăți privind bunăstarea animalelor – pachet b – păsări (sesiunea I, anul III de angajament) care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la Băncile care au încheiat Convenţii cu Agenţia. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip deCItește mai departe
”Nicolae Szekely, artistul-orchestră al Hunedoarei”/Premiantii fara premii – ediția a 51-a
Face parte din peisajul Castelului Corvinilor de la Hunedoara. Cum treci pragul acestuia este posibil să auzi o muzică discretă, care răzbate de undeva dintr-un ungher, inundând întregul spațiu. Ai impresia că tot tabloul care ți se arată, architectural și fond sonor, este de acolo de când lumea. În peregrinările prin interiorul castelului, turiștii ajung să întâlnească sursa acordurilor melodioase. Un personaj rupt dintr-o altă perioadă istorică pare să fie readus la viață de un hunedorean care se contopește zilnic cu monumentul istoric de pe malul Cernei. Este Nicolae Szekely, „unulCItește mai departe
Starea pârtiilor din statiunile Vaii Jiului,astazi 30.01.2014
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng Straja Vârful Straja -impracticabilă Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –condiții dificile Platoul Constantinescu-se schiază Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se schiază acceptabil Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia
Radu Sorin: Universitatea organizează un congres mondial pe minerit
Specialiştii în energie ori minerit îşi dau întâlnire la Petroşani, la Congresul mondial „Balkanmin” 2015, organizat de Universitatea din Petroşani. Universitatea din Petroşani organizează între 20 şi 23 septembrie a.c., la Petroşani, Congresul mondial Balkanmin, la care vor fi prezente 22 de state cu industrie minieră de pe mapamond, cum ar fi cei mai importanţi „jucători” din Europa, Germania şi Polonia, în ceea ce priveşte mineritul. Simpozionul are o importanţă deosebită mai ales pentru companiile româneşti producătoare de energie cum ar fi Complexul Energetic Oltenia sau Complexul Energetic Hunedoara. DeCItește mai departe
Cu ochii pe minele viabile/ Mintia nu are active suficiente ca să le transforme în garanţii
Active ale minelor viabile din Valea Jiului ar putea fi transformate ]n garanţii pentru chinezii ce ar urma să retehnologizeze Termocentrala Mntia. Ca să mai poată funcţiona, Mintia trebuie să-şi reabiliteze grupul 4 și instalațiile de desulfurare la grupurile 3 și 4. Contractul a fost perfectat la începutul lunii septembrie 2014, cu prilejul vizitei în China a premierul Victor Ponta şi a fost anunţat ca o mare realizare, dar încă nu a fost implementat. Un contract în valoare de 270 de milioane de dolari, bani care trebuie returnaţi de ComplexulCItește mai departe
Simpozion organizat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara impreuna cu Episcopia Devei şi Hunedoarei
Pentru al treilea an consecutiv, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara, în colaborare cu Episcopia Devei şi Hunedoarei, a desfăşurat un simpozion inter-disciplinar în care au fost prezentate referate ştiinţifice şi au fost analizate concepte sociale aparent diferite, precum şi relaţia acestora cu gândirea religioasă creştină. După ce în cadrul ediţiilor anterioare ale simpozionului au fost abordate teme ce au vizat domeniul eticii și al religiei, în paralel cu cel al afacerilor (în anul 2012) și cel al autorității (în anul 2013), ediţia de anul acesta a abordat tema: „Justiţie, EticăCItește mai departe
Clubul Jiul Petroşani, dator la statul roman
Statul roman execută Clubul Sportiv municipal Jiul Petroşani pentru neplata obligaţiilor către bugetul de stat. Clubul Sportiv Jiul Petroşani figurează cu datorii totale de 5.991 de lei la bugetul de stat. Din suma totală 3.658 de lei sunt impozitele aferente salariilor, iar 2.059 de lei sunt dobânzile şi penalizările. La finele anului trecut, Clubul Sportiv municipal Jiul Petroşani a reintrat în administrarea Primăriei din Petroşani.
Amplasarea aparatelor radar în data de 30.01.2015
Amplasarea aparatelor radar în data de 30.01.2015: DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii Comunicat: IPJ Hunedoara
Mai “şmecheri”/ La Petrila, poliţiştii locali din patrulă primesc 26 de lei pe zi
Consilierii locali din Petrila au decis ca poliţiştii locali care patrulează să primească cu 2 lei mai mult decât cei din posturile fixe. Cei 22 de poliţişti locali din Petrila vor primi norma de hrană începând cu data de 1 ianuarie 2015, dar aici banii se dau diferenţiat. Aşa au decis consilierii locali întruniţi în şedinţă, pe considerentul că serviciile de patrulare sunt mai solicitante decît posturile fixe. Astfel, pentru cei 17 poliţişti locali din serviciile de patrulă se alocă 26 de lei pe zi drept normă de hrană, înCItește mai departe
Percheziţii pentru fraude cu fonduri europene
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și infracțiuni de fraudare a fondurilor europene.În cursul zilei de 29 ianuarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 17 locații situate în județele Mehedinți și Hunedoara, dintre care două instituții publice.În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea BrigăziiCItește mai departe
Beția l-a băgat în comă
Un bărbat de 67 de ani din municipiul Vulcan, ajuns în stare gravă la spital după ce a băut împreună cu un amic şi apoi a căzut peste o balustradă de la etajul doi al unui bloc. Polițiştii din Vulcan au demarat o anchetă, însă nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea vreunei infracțiuni.
Moloţ poate merge la fermele sale din Merişoru de Munte şi Săcărâmb
Magistraţii Curţii de Apel Alba au respins contestaţia procurorilor DNA, aceştia atacând decizia Tribunalului Alba prin care fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, aflat în arest la domiciliu i se înlesnea arestul. Tribunalul cât şi Curtea de Apel au decis să-i acorde „permisiunea de a se deplasa în vederea asigurării mijloacelor de existenţă în localitatea Merişorul de Munte, nr. 14, respectiv în Săcărâmb”. În aceeaşi decizie, Mircea Moloţ poate fi vizitat de fiica sa în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 11.00 la ora 22.00. Potrivit deciziilor iniţiale legate deCItește mai departe
Starea pârtiilor din stațiunile Vaii Jiului, astazi 29.01.2014
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng Straja Vârful Straja -impracticabilă Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –condiții dificile Platoul Constantinescu-se schiază Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se schiază acceptabil Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia
Vicepreşedintele CJH Dorin Gligor despre relaţia cu Valea Jiului
Vicepreşedintele Consilui judeţan Huneodara, Dorin Gligor a vorbit în exclusivitate pentru „Avântul liber” despre relaţia sa specială cu Valea Jiului. Vezi în wideo news ce a declarat acesta.
Amplasarea aparatelor radar în data de 29.01.2015
Amplasarea aparatelor radar în data de 29.01.2015 DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii Comunicat: IPJ Hunedoara
Memorial Michael Klein
Mai multe evenimente comemorative vor avea loc, la Hunedoara, în zilele de 1 şi 2 februarie 2014, în memoria regretatului fotbalist Michael Klein. Un simbol al fotbalului hunedorean, Mişa Klein a murit în urmă 22 de ani, iar cei care l-au iubit pe regretatul fotbalist vin în fiecare an să-i cinstească memoria. În amintirea lui Mişa va fi lansată şi cartea „Klein, Căpitanul lui Lucescu (Editura Diacritic)” duminică, 1 februarie.
Starea pârtiilor din stațiunile Vaii Jiului, astazi 28.01.2015
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng Straja Vârful Straja -impracticabilă Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –condiții dificile Platoul Constantinescu-se schiază Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se schiază acceptabil Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia
Migraţia a scăzut şi numărul avorturilor
Numărul avorturilor în Valea Jiului a scăzut semnificativ, iar medicii specialişti spun că unul din factorii care au contribuit este şi migraţia oamenilor către vestul Europei, în căutarea unui loc de muncă. Numărul tinerelor din Petroşani sau restul Văii Jiului care apelau la o întrerupere de sarcină era extrem de ridicat, iar medicii aveau solicitări zilnic pentru a interveni. În urmă cu 15 ani, de pildă, se făceau şi 1.800 de întreruperi de sarcină anual. Astfel, în anul 1995, într-una dintre lunile de vârf în ceea ce priveşte numărul deCItește mai departe
Ridzi este decis să-şi păstreze în instanţă locul din UNPR
Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, a anunţat că este dispus să ajungă în justiţie, dacă Parlamentul va considera că aleşii locali sau judeţeni care au migrat în baza ordonanţei semnate de Victor Ponta în toamna anului trecut trebuie să revină la vechile partide. Ordonanţa prin care aleşilor li s-a dat dreptul timp de 45 de zile, chiar înainte de Prezidenţiale, să treacă la alte partide în timpul mandatului a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională. Decizia este acum în mâinile parlamentarilor, care trebuie să decidă ce se vaCItește mai departe
Fost ministru al Economiei, condamnat în dosarul privatizărilor strategice
Codruţ Şereş, fost ministru al Economiei, a fost condamnat definitiv la închisoare, într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT, cunoscut ca şi “dosarul privatizărilor strategice”. Astfel, prin decizia penală nr.11 din 27.01.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de 5 judecători, a hotărât următoarele: Condamnă pe inculpaţii ŞEREŞ IOAN-CODRUŢ, SUSAK MICHAL la câte o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a), b) şi g) Cod penal, respectiv pe inculpaţii FLORE MIRCEA CĂLIN, MUCEA DORINEL MIHAI şi BENYATOVCItește mai departe
Judecătorii nu au ajuns la o soluţie în cazul Simota
Soluţia în dosarul de evaziune fiscală al controversatului afecerist din Petroşani, Alin Simota, se amână până în luna februarie. Magistraţii Judecătoriei Petroşaniar fi trebuit să se pronunţe astăzi cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia afaceristului. Aceştia au decis că mai au nevoie de circa o săptămână, până în data de 3 februarie pentru pronunţarea cauzei. Alin Simota este judecat pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu la bugetul statului de peste 400 de mii de lei.
Torţă pe roţi în Petroşani
Locuitorii de pe strada Slătinioara din municipiul Petroşani au tras o spaimă soră cu moartea când au văzut un autoturism care ardea ca o torţă. Oamenii s-au temut că incendiul se va extinde şi la celelalte maşini parcate în zonă. Un apel la 112 a dat alarma şi pompierii sosiţi de urgenţă la faţa locului au muncit zeci de minute ca să stingă maşina cuprinsă de flăcări. Pericolul era imens, pentru că în zonă sunt parcate unul lângă altul mai multe autoturisme. „Ne-am deplasat la fața locului cu o autospecială,CItește mai departe
Cer o lege pentru conversia creditelor în lei
Sute de hunedoreni se alătură celor cărora creditele în franci aproape le-au ruinat vieţile şi semnează petiţia lansată de “Grupul Clienţilor cu credite în CHF”. Semnatarii petiţiei cer o lege de conversie a creditelor în lei. Petiţia a fost semnată nu numai de cei care au contractat credite în franci, chiar dacă aceştia sunt cei mai afectaţi de creşterea monedei elveţiene, ci şi de cei care au împrumutat de la bănci euro sau dolari. Cei mai mulţi hunedoreni care au semnat până acum petiţia sunt din Deva, Hunedoara, Petroşani şiCItește mai departe
Alin Simota îşi va afla sentinţa!
Zi decisivă pentru omul de afaceri Alin Simota care va afla marţi dacă este sau nu condamnat în dosarul de evaziune fiscală aflat pe rolul Judecătoriei Petroşani. Magistraţii de la Judecătoria Petroşani se pronunţă marţi în dosarul de evaziune fisacală a lui Alin Simota, după ce la termenul trecut au amânat sentinţa cu o săptămână. Dosarul este de aproape doi ani pe rolul instanţei de judecată, iar prejudiciul calculat de anchetatori este de 440.000 de lei. Alin Simota a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală în calitate de reprezentantCItește mai departe
Termen în procesul managerului Mariana Mateescu
Medicul Mariana Mateescu (foto), fost manager al Spitalului Municipal Lupeni, este judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. După un rechizitoriu refăcut, recuzarea preşedintelui de şedinţă ori solicitarea unor contraexpertize în cauză, procesul în care Mariana Mateescu este judecată pentru că ar fi plătit fictiv servicii de avocatură, se apropie de final. La termenul de astăzi, magistraţii Judecătoriei Petroşani vor asculta pledoaria inculpatei, semn că judecarea cauzei se apropie de final. Dosarul managerului Spitalului Municipal Lupeni se află pe rolul Judecătoriei Petroşani încă din anul 2013, iar medicul aCItește mai departe
DNA vrea să pună barieră la cămara lui Mircea Moloţ
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, nu se poate bucura de libertăţile conferite de judecătorii Tribunalului Hunedoara din cauza procurorilro anticorupţie. DNA a formulat contestaţie la soluţia pronunţată de Tribunalul Alba cu privire la cererea formulată de Mircea Ioan Moloţ privind permisiunea de a părăsi domiciliul, precum şi modificarea obligaţiilor impuse în cadrul măsurii arestului la domiciliu. Contestaţia se va judeca la Curtea de Apel Alba Iulia, iar până atunci Mircea Moloţ nu are voie să părăsească domiciliul. Reamintim că la finele săptămânii trecute judecătorii de la TribunalulCItește mai departe
Starea pârtiilor din statiunile Vaii Jiului,astazi 26.01.2014
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng Straja Vârful Straja -impracticabilă Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –condiții dificile Platoul Constantinescu-se schiază Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se schiază acceptabil Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia
Ioan Danciu,arbitru in meciul cu viata
Ioan Danciu unul dintre cei mai cunoscuti arbitri romani si figura emblematica a Vaii Jiului, in prezent se confrunta cu probleme grave de sanatate si a fost internat la Spitalul de Urgenta din Petrosani. In 2013 pe cand activa inca la FC Vaslui a fost diagnosticat de medici cu probleme cardiace grave ,declansate pe fondul stresului,fumatului si a laptelui de vaca. Orice tratament de care a avut nevoie in timp, a fost amanat mereu din cauza lipsei banilor.Acum se afla sub tratament cu antibiotic din cauza unei raceli foarte puternice,iarCItește mai departe