admin
Proiectul ”Lupeni-Capitală Culturală” continuă și în 2019
Printre cele mai apreciate activități organizate, susținute sau promovate de către autoritățile administrației publice locale din municipiul Lupeni în anul 2018, cele din domeniul cultural-artistic și cultural-educațional s-au bucurat de atenția unui număr foarte mare de oameni. Găzduite în principal de impozanta sală de spectacole a Palatului Cultural Lupeni, el însuși un obiectiv cultural de anvergură repus în circuit grație unui proiect european derulat în acest scop de către Primăia și Consiliul local al municipiului Lupeni, evenimentele de acest tip au reușit să conducă la îndeplinirea obiectivului pe care primarulCItește mai departe
Prima evaluare europeană asupra noului sistem integrat de colectare a deșeurilor în județul Hunedoara a primit calificativul ”Foarte Bine”
O delegație condusă de responsabilul pe proiecte de mediu al DG Regio în cadrul Comisiei Europene din partea României, Ctibor Kocman, s-a aflat în aceste zile în județul Hunedoara, în cadrul unei vizite de informare și evaluare privind funcționarea Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor (SMID) din acest județ. Din delegație au făcut parte, de asemenea, reprezentanți ai Ministerului Fondurilor Europene, respectiv Victor Ștefănescu și Mircea Leschian. În cadrul vizitei de informare, echipa de control s-a întâlnit la sediul Consiliului Județean Hunedoara cu președintele Mircea Bobora, cu administratorul public Costel Avram, dar șiCItește mai departe
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 21 FEBRUARIE SISTĂRI DE APĂ LA BATIZ
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Batiz DATA: 21.02.2019 INTERVAL ORAR: 09:00 – 14:00 MOTIVUL: Remediere avarie rețea apă. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’24093′]
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU MÂINE, 21 FEBRUARIE SISTĂRI DE APĂ LA HUNEDOARA
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Hunedoara DATA: 21.02.2019 INTERVAL ORAR: 09:00 – 13:00. STRĂZI AFECTATE: Roma și Cuza Vodă. MOTIVUL: Eliminare avarie rețea pe strada Roma intersecție cu strada Nicolae SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’27028′]
Geopacul Țării Hațegului va fi promovat la Târgul Internațional de Turism de la Berlin prin proiectul Danube GeoTour
Geoparcul Internațional UNESCO Bakony – Balaton din Ungaria a găzduit o nouă întâlnire ce a reunit reprezentanți din 8 țări, parteneri în proiectul Interreg Danube GeoTour. România este reprezentată în acest proiect de Universitatea din București, în calitate de administrator al Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, singurul geoparc cu statut UNESCO din țara noastră. Timp de patru zile, în perioada 12 – 15 februarie 2019, participanții au discutat despre stadiul amenajării unor puncte de interpretare, realizarea de geoproduse și despre campania comună de promovare a acestora.Una dintre cele mai importante oportunitățiCItește mai departe
Încep Zilele AztekArt la cafeneaua artistică Aztek din Petroșani
Timp de 4 zile, începând de joi, 21 februarie 2019 și până duminică 24 februarie 2019, cafeneaua Aztek din centrul municipiului Petroșani (situată pe B-dul 1 Decembrie 1918, lângă sediul vechi al Școlii IG Duca) găzduiește un maraton cultural-artistic în care poezia, muzica și teatrul vor fi principalele ”ingrediente” ale unor seri de excepție reunite sub genericul ”Zilele Aztek Art”. În prima zi a evenimentului, joi, 21 februarie 2019, de la ora 18, Cafeneaua Aztek gădzuiește o seară de poezie, în cadrul căreia vor recita apreciați scriitori din Valea Jiului,CItește mai departe
Sportivii din Lupeni domină clasamentul celor mai buni sportivi din județul Hunedoara, la disciplinele neolimpice
Clasamentul celor mai buni sportivi ai anului 2018 din județul Hunedoara, la discipline neolimpice, clasament întocmit de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara confirmă pentru un nou an rezultatele de excepție ale echipei de fotbal tenis de la CS Comexim R Lupeni. Astfel, sportivii antrenați de Dima Druncea ocupă nu mai puțin de 12 poziții în top. Prima poziție în clasament este păstrată de aceeași remarcabilă sportivă din Lupeni care a cucerit și laurii ediției precedente a topului județean. Astfel, Ana Maria Gherghe, cvintuplă campioană mondială la seniori, la CItește mai departe
S-a stabilit cine sunt cei mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2018
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret a finalizat clasamentul celor mai buni sportivi din județul Hunedoara, în baza analizei rezultatelor acestora obținute la competițiile naționale și internaționale din anul 2018. În ceea ce privește sporturile olimpice, clasamentul este dominat de sportivii cluburilor din Deva, dar în top se regăsesc și sportivi de la Hunedoara sau din Valea Jiului. Cea mai bună sportivă a anului 2018 a fost declarată gimnasta Denisa Golgota, junioară a LPS Cetate Deva. Din palmaresul acesteia în anul 2018 fac parte, printre altele, obținerea titlului de vicecampioană europeanăCItește mai departe
Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” a demarat o nouă ediție a campaniei ”O jucărie pentru fiecare”
În fiecare an, în perioada premergătoare Zilei Internaționale a Copilului, 1 iunie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva se mobilizează în acțiunea intitulată ”O jucărie pentru fiecare”, inițiată în urmă cu câțiva ani. Cu acest prilej, în cadrul instituției se desfășoară o campanie de sensibilizare și atragere a membrilor comunității, a locuitorilor din județul Hunedoara pentru a le dărui jucării copiilor din centrele de plasament ale județului. ”Prin jucăriile pe care, cu mare entuziasm, le colectăm și le ducem acestor copii, dorim să le oferim și un strop de bucurie, să-i facemCItește mai departe
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 20 FEBRUARIE SISTĂRI DE APĂ LA BĂCIA, TÂMPA
Se sistează furnizarea apei potabile în LOCALITATILE: Băcia, Tampa. DATA: 20.02.2019 INTERVAL ORAR: 14:00 – 17:00. STRĂZI AFECTATE: -. MOTIVUL: Remediere avarie rețea in localitatea Băcia, nr. 45. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’17636′]
La Lupeni începe curățenia de primăvară
Chiar dacă semnele unei ierni grele încă mai sunt vizibile pe străzile orașului, zilele călduroase de primăvară din acest final de februarie au determinat autorităților locale din municipiul Lupeni să dea startul lucrărilor edilitar-gospodărești de primăvară. Astfel, în aceste zile, angajații Primăriei Lupeni au ieșit pe străzile principale din oraș unde acționează, pe de o parte, la necesarele lucrări de plombare a carosabilului rutier în zonele în care au apărut gropi în asfalt (în mod special în zona de ”jos” a localității, pe porțiunea încă nereabilitată a Bulevardului Tudor Vladimirescu)CItește mai departe
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 20 FEBRUARIE SISTĂRI DE APĂ LA BRAD
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Brad DATA: 20.02.2019. INTERVAL ORAR: 09:00-15:00. STRĂZI AFECTATE: Moţilor. MOTIVUL: Avarie rețea, robinet 1 ŢOL în cămin de vane. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere.
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 20 FEBRUARIE SISTĂRI DE APĂ LA GEOAGIU
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Geoagiu DATA: 20.02.2019 INTERVAL ORAR: 09:00 – 14:00 STRAZI AFECTATE: Calea Romanilor. MOTIVUL: Remediere avarie rețea apă potabilă pe strada Calea Romanilor, nr. 131. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’20328′]
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 20 FEBRUARIE SISTĂRI DE APĂ LA ŞOIMUŞ
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Soimus DATA: 20.02.2019 INTERVAL ORAR: 09:20– 15:00. STAZI AFECTATE: Bisericii. MOTIVUL: Remediere avarie rețea apă, strada Bisericii, nr. 305. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’13835′]
Workshop interactiv pentru copiii pasionați de astronomie, la Shopping City Deva
Pe data de 20 februarie, între orele 18:00-20:00, copii cu vârsta între 7 și 12 ani sunt invitați să descopere tainele Universului la cafeneaua The Refresh din Shopping City Deva. În prima parte a evenimentului, cei mici vor putea descoperi principalele elemente din Univers, iar apoi vor participa la un workshop interactiv. Universul, văzut prin ochii astronomilor În timpul călătoriei imaginare prin univers, copiii vor descoperi câteva curiozități despre sistemul solar. Aceștia vor afla ce culoare are Soarele (văzut atât de pe Pământ, cât și de pe alte planete), vor descoperi deCItește mai departe
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 19 FEBRUARIE SISTĂRI DE APĂ LA HUNEDOARA
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Hunedoara DATA: 19.02.2019 INTERVAL ORAR: 10:00 – 14:00 STRĂZI AFECTATE: Micro IV : {Campului, M.Viteazul (de la intersectia cu Muresului pana la b-dul Dacia)}, b-dul Dacia(de la M.Viteazul pana la Muresului), Muresului, Jiului, Crangului, Oltului, Streiului, Aleea Luncii. MOTIVUL: Eliminare pierdere apa retea pe str. Muresului bl.A1. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’27028′]
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 19 FEBRUARIE SISTĂRI DE APĂ LA GEOAGIU
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Geoagiu DATA: 19.02.2019 INTERVAL ORAR: 10:00 – 14:00 MOTIVUL: Avarie rețea apă potabilă pe Calea Romanilor la nr. 137. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’24093′]
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 19 FEBRUARIE SISTĂRI DE APĂ LA HUNEDOARA
DATA 19.02.2019 LOCALITATEA Hunedoara Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Hunedoara DATA: 19.02.2019 INTERVAL ORAR: 09:00-14:00 STRĂZI AFECTATE: Carpați, Gheorghe Doja, Doinei, 22 Decembrie, Romanilor, Crișan, Dragoș Vodă, Cloșca. MOTIVUL: Eliminare avarie rețea, pe strada Carpați intersecție cu strada Gheorghe Doja. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’24093′]
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 19 FEBRUARIE SISTĂRI DE APĂ LA STREI SĂCEL
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Strei Sacel. DATA: 19.02.2019 INTERVAL ORAR: 08:00 – 14:00 MOTIVUL: Montare regulator in satul Strei Sacel. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere.
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 19 FEBRUARIE SISTĂRI DE APĂ LA BRAD
DATA 19.02.2019 LOCALITATEA Brad Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Brad DATA: 19.02.2019. INTERVAL ORAR: 08:00- 15:00. STRĂZI AFECTATE: Moţilor, Săveşti MOTIVUL:Avarie la 5 robinete de concesie. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere.
Se prelungește sistarea furnizarii apei potabile în Băcia
DATA 18.02.2019 LOCALITATATEA Băcia Se prelungește sistarea furnizarii apei potabile în: LOCALITATATEA: Băcia DATA: 18.02.2019 INTERVAL ORAR: 15:00 – 17:00. STRĂZI AFECTATE: -. MOTIVUL: Remediere avarie rețea in localitatea Băcia, nr. 60. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere.
Parteneriat între Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani și Clubul Copiilor Petrila
Astăzi, 5 februarie 2019, un număr de 12 elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani, participanţi la proiectului Erasmus + „Prepare for Future Career” coordonator prof. Maier Anca, şi-au dat întâlnire la Clubul Copiilor din Petrila unde gazde primitoare au fost domnul director Radu Chinţa, prof. Apostoiu-Buru Alin şi prof. Cipriana Chinta. Elevii coordonaţi de profesorii de la Clubul Copiilor Petrila au realizat mărţişoare pentru colegii noştri de proiect din Lituania, Polonia, Turcia şi Italia, acestea reprezentand un simbol al primăverii în tara noastra dar în acelaşi timp şi unCItește mai departe
Bilanțul activității ISU Hunedoara pe 2018, la raport
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”Iancu de Hunedoara” și-a prezentat astăzi, la sala de festivități a ISJ Hunedoara din Deva, bilanțul anului 2018. Evenimentul s-a bucurat de o participare numeroasă a reprezentanților ISU Hunedoara. la eveniment au participat, de asemenea, prefectul județului Hunedoara – Fabius Tiberiu Kiszely și președintele Consiliului județean Hunedoara – Mircea Flaviu Bobora. Potrivit raportului prezentat de conducerea ISU Hunedoara, în anul care a trecut, pompierii hunedoreni au fost solicitați la 20.445 de intervenții, cu 16,86% mai multe față de anul 2017. Dintre acestea, un număr deCItește mai departe
Anunt concurs ÎNGRIJITOR / perioadă nedeterminată / 28-31.01.2019
Anunt concurs ÎNGRIJITOR / perioadă nedeterminată / 28-31.01.2019
Anunţ licitaţie închiriere spaţiu Şcoala Gimnazială “Avram Stanca” Petroşani
Anunţ licitaţie închiriere spaţiu Şcoala Gimnazială “Avram Stanca” Petroşani
Vizită a elevilor Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani la Euro-Jobs în cadrul proiectului Erasmus + Prepare for Future Career
Vizită la sediul Euro-Jobs în data de 19.12.2018, împreună cu elevii din echipa de proiect Erasmus+ Prepare for future career. Am fost primiți călduros de către angajați, ca în prag de Craciun, cu cadouri și multe sfaturi utile. În cadrul activității având ca tematică ,,Relația dintre școală și piața muncii”, elevii, coordonați de prof. Maier Anca, au considerat ca fiind necesară ca prim demers, cu scop de cercetare, o vizită la această instituție, care se ocupă cu formarea profesională a adulților. Aici elevii au aflat despre principiul ”învățare pe totCItește mai departe
Cum sa-ti umpli timpul atunci cand resursele financiare sunt reduse
Se intampla in viata tuturor sa apara momente in care sa avem insuficienti bani pentru a ne petrece timpul liber asa cum am fost obisnuiti. Nu vom insista asupra conditiilor in care suntem pusi in aceasta situatie, ele putand diferi de la concediere pana la o achizitie importanta care ne solicita toate resursele. Evident ca, atunci cand banii nu sunt o problema, timpul este mult prea scurt pentru a face tot ceea ce iti doresti sau trebuie sa faci. Cand banii sunt mai putini decat de obicei, timpul parca seCItește mai departe
„Săptămâna fructelor și a legumelor donate” la Colegiul National “Mihai Eminescu” Petroșani
Și în acest an, în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC), la nivelul Colegiului Național “Mihai Eminescu”, Petroșani, a fost organizată campania socială „Săptămâna fructelor și a legumelor donate”. Demersul face parte din calendarul activităților educative naționale, organizate de Ministerul Educației Naționale și ISJ Hunedoara. Scopul campaniei este de a sensibiliza elevii, profesorii și comunitatea locală cu privire la unele situații dificile în care se pot afla copiii și vârstnicii. Activitatea a fost coordonată de domnii directori, prof. Alexandru Lăutaru și prof. Robert Humel, și de coordonatorii SNAC laCItește mai departe
Parcul de lângă Piața Centrală din Petroșani a primit numele Regelui Ferdinand I
La inițiativa primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi și a tânărului consilier local Vlad Lăutaru, Consiliul local a aprobat proiectul de hotărâre prin care numele Parcului de lângă Piața Centrală i s-a atribuit numele Regelui Ferdinand I. Decizia vine ca urmare a aniversării Centenarului Marii Uniri și a aportului pe care Regele Ferdinand I al României l-a avut în făurirea acestui act istoric definitoriu pentru națiunea română. ”Redenumirea Parcului Pieței Centrale” din Petroșani în ”Parcul Regele Ferdinand” vine la 100 de ani după ce comunitatea românească din Petroșani lua oCItește mai departe
Oamenii merituoși din comunitatea Vulcanului, au fost în centrul atenției la sărbătoarea Centenarului
Dincolo de ritualurile devenite deja tradiționale în momentele ceremoniale derulate, cu diverse ocazii, în municipiul Vulcan, sărbătoarea Centeranului Marii Uniri a constituit la Vulcan, momentul ales de către reprezentanții autorităților publice locale de a-i răsplăti așa cum se cuvine pe oamenii merituoși din comunitatea Vulcanului, dar și pe cei care, fără a avea ”buletin de Vulcan” s-au dovedit a fi adevărați vulcăneni, în suflete și-n fapte. Astfel, în cadrul ceremoniilor de la Vulcan dedicate Zilei Naționale a României, în careul ceremonial din Parcul Eroului Necunoscut, municpalitatea din Vulcan le-a conferitCItește mai departe
România Centenară sărbătorită la Petroșani
Comunitatea locală din municipiul Petroșani a sărbătorit, conform tradiției, Ziua Națională a României, în Parcul Central ”Carol Schreter”. Aici ceremonia dedicată acestui eveniment a debutat cu ridicarea drapelului național pe catarg în acordurile imnului național. În prezența primarului Tiberiu Iacob Ridzi, a consilierilor locali și a unei numeroase asistențe, o gardă formată din jandarmi, pompieri și polițiști locali a prezentat onorul. În discursul său rostit cu acest prolej, primarul municipiului Petroșani a reliefat faptul că Ziua Naţională a României, dublată anul acesta de marcarea Centenarului Marii Uniri de la 1 DecembrieCItește mai departe
APAPROD S.A. anunţă sistări de apă în MINTIA SAT pentru 02.12.2018
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Mintia Sat DATA: 02.12.2018 INTERVAL ORAR: 10:45 – 15:00. STRĂZI AFECTATE: Maresal Averescu MOTIVUL: Remediere avarie rețea apă Mintia Sat in caminul de vane. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’13837′]
De 1 Decembrie 2018 elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani promovează cultura şi tradiţiile locale
Cu ocazia Zilei Naţionale a României elevi ai Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” Petroşani au realizat un spectacol care promovează tradiţiile şi obiceiurile locale. Elevii din clasa a X-a A au avut ca temă promovarea culturii si traditiilor locuitorilor băştinaşi din zona Văii Jiului – momârlanii. Aceştia au pus în scenă dansuri specific momârlanilor, precum şi mâncăruri specifice acestora. Activităţile se derulează în cadrul proiectului Erasmus+ PRomotion Of Identity, European Culture and Tradition derulat de colegiul nostru în perioada 2018-2020 în parteneriat cu ISTITUTO ISTRUZIONE SUPERIORE „E. MEDI”, LEONFORTE, ITALIA şiCItește mai departe
Mesaj de Ziua Națională. Tiberiu Iacob Ridzi – primarul municipiului Petroșani
Ziua Naţională a României este pentru fiecare dintre noi, o zi a bucuriei, a recunoştinţei şi a mândriei. Este ziua în care ne sărbătorim ţara, ne cinstim înaintaşii şi ne bucurăm alături de toţi semenii noştri. În An Centenar am onoarea să vă urez un sincer „La mulţi ani”. În această zi, să ne simţim trecutul şi prezentul ca fiind un destin care ne va conduce spre un viitor mai bun. La mulți ani, dragi petroşeneni! La mulţi ani, România! Tiberiu Iacob Ridzi – Primarul municipiului Petroșani
Mesaj de Ziua Națională. Costel Avram – administrator public al județului Hunedoara
Personal, sunt român în fiecare zi din viața mea. M-am născut român, am crescut român și voi rămâne român. Și sunt mândru de neamul meu și de țara mea ! Astăzi, toate aceste sentimente sunt mai puternice, pentru că emoția Zilei Naționale dublată de Centenarul Marii Uniri este una specială. Și merită trăită ca atare. De aceea, dragi prieteni compatrioți, vă invit să vă bucurați de această zi specială și vă transmit gândurile mele cele mai bune, cu îndemnul de a rămâne uniți în credința strămoșească și în dragostea deCItește mai departe
Mesaj de Ziua națională. Senator Cristian Resmeriță
Dragi români, La ceas de mare sărbătoare a întregii noastre națiuni, vă doresc să aveți parte de tot ceea ce vă doriți mai mult. Vă invit să celebrăm împreună Ziua Națională a României, în unitate, credință și cu respect față de cei care au făcut posibilă crearea României Mari. La mulți ani, ROMÂNIA! La mulți ani, dragi ROMÂNI de pretutindeni! Senator Cristian Resmeriță [slideshow_deploy id=’36590′]
Mesaj de Ziua Națională. Vasile Jurca – primarul orașului Petrila
Anul 2018 este cu totul special pentru România, este anul când aniversăm Centenarul Marii Uniri. Să nu uităm să-i prețuim pe cei care au crezut, au luptat și s-au jertfit pentru acest ideal suprem astfel încât noi, astăzi, să trăim într-o Românie liberă și independentă. La ceas aniversar adresez românilor de pretutindeni cele mai sincere urări de sănătate, bucurie și prosperitate. La mulți ani, dragi petrileni! La mulți ani, România! Vasile Jurca, Primarul orașului Petrila [slideshow_deploy id=’36591′]
România Centenară în mesajul primarului municipiului Vulcan, Gheorghe Ile
Suntem contemporani cu acest moment unic din viața societății noastre: ANIVERSAREA PRIMEI SUTE DE ANI AI ROMÂNIEI UNITE. Felul în care fiecare cetățean român simte să celebreze acest moment reprezintă o alegere personală. Dacă mai mulți români la un loc simt să sărbătorească Ziua Națională a României în cel mai înalt mod, este deja o alegere de grup, iar comunitatea Vulcanului prin Românii ei de toate vârstele, de toate profesiile, de toate confesiunile sau etniile, a ales să celebreze CENTENARUL UNIRII, cu intensitatea gândurilor și emoțiilor firești pentru aceste momente.CItește mai departe
Apa Serv Valea Jiului. Mesaj de Ziua Națională.
La 100 de ani de la actul istoric din 1 Decembrie 1918, rememorăm împlinirea idealului național al românilor, cu respectul cuvenit față de înaintașii noștri. La acest ceas sărbătoresc, cu gânduri curate și sentimente deosebite, adresez tuturor locuitorilor Văii Jiului și românilor de pretutindeni, sincere urări de bine, sănătate și împliniri. La mulți ani !01 Cristian Andrei Ionică, Director general Apa Serv Valea Jiului [slideshow_deploy id=’17636′]
APAPROD S.A. anunţă sistări de apă în CIULA MARE, CIULA MICĂ, BOIŢA, VĂLIOARA pentru 01.12.2018
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITĂȚILE: Ciula Mare, Ciula Mică, Boița și Vălioara DATA: 01.12.2017 ora 15:00-02.12.2018 ora 15:00 MOTIVUL: Lipsă apă la sursa de captare. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’20328′]
S.C. APA PROD S.A. anunţă sistări de apă în CERTEJUL DE SUS pentru 01.12.2018
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: CERTEJU DE SUS DATA: 01.12.2018 INTERVAL ORAR: 12:30 – 15:00. MOTIVUL: Remediere avarie rețea apă DN 63 (in zona Primăriei vechi). SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’27028′]
Arhitectura tradiţională locală – temă în cadrului proiectului Erasmus+ de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani
În perioada 1-5 noiembrie 2018 elevi ai Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” Petroşani coordonaţi de dl. prof. Răduţi Dorin au realizat o documentare privind arhitectura tradiţională locală. Materialele rezultate au fost realizate pentru activităţile din cadrul proiectului Erasmus+ PRomotion Of Identity, European Culture and Tradition derulat de colegiul nostru în perioada 2018-2020 în parteneriat cu scoli din Grecia şi Italia. În urma activităţilor realizate elevii Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” Petroşani au organizat o expoziţie cu lucrările realizate. 6
FINALIZARE PROIECT “EFICIENTIZARE TERMICĂ CLADIRI REZIDENTIALE ORAŞUL PETRILA-ETAPA III”
Noiembrie 2018 COMUNICAT DE PRESĂ FINALIZARE PROIECT “EFICIENTIZARE TERMICĂ CLADIRI REZIDENTIALE ORAŞUL PETRILA-ETAPA III” COD SMIS 118019 PROGRAM OPERATIONAL REGIONAL 2014-2020 AXA PRIORITARA 3 – Sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de carbon PRIORITATEA INVIESTITIEI 3.1- Sprijinirea eficientei energetice, a gestionarii inteligente a energiei si a utilizarii energiei din surse regenerabile in infrastructurile publice, inclusiv in cladirile publice, si in sectorul locuintelor OPERATIUNEA A- Cladiri rezidentiale Beneficiarul: UAT Oraşul Petrila Valoarea totală a proiectului: 574.647,76 lei Valoarea contributiei FEDR : 242.345,76 lei Valoarea contributiei de la bugetul deCItește mai departe
COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU”, PETROȘANI anunță implementarea proiectului de parteneriat strategic „PREPARE FOR FUTURE CAREER”
31 OCTOMBRIE 2018 / COMUNICAT DE PRESĂ COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU”, PETROȘANI anunță implementarea proiectului de parteneriat strategic „PREPARE FOR FUTURE CAREER”, 2018-1-LT01-KA229-046955-KA2 _3, finanţat de UE, prin Programul Erasmus+, Acțiunea cheie 2. Proiectul este implelentat în parteneriat cu: KRETINGOS TAJONOS SVIETIMO CENTRAS, Lituania (coordonator), ZESPOL SZKOL ELEKTRYCZNYCH NR 2, Polonia (partener), OZEL CANIK UGUR ANADOLU LISESI, Turcia (partener), CENTRO STUDI FRENTANO SRL, Italia (partener) și are o durata de 2 ani (01.09.2018-31.08.2020) Tematicile proiectului: Învățarea antreprenorială – educație antreprenorială Oportunități europene în educație și piața muncii Relațiile dintre instituțiileCItește mai departe
Impact AREA Petroșani a finalizat proiectul “Promovarea stațiunii Parâng pentru turisti și localnici”
Impact AREA Petroşani informează că au fost finalizate, toate obiectivele prevăzute în cadrul proiectului de promovare ” Promovarea stațiunii Parâng pentru turisti și localnici”, derulat în anul 2018 din fondurile provenite de la sponsori și parteneri. Obiectivele acestui proiect au fost : Plasarea a trei bannere în zonele : DN66 ; strada 1 Decembrie 1918 (în fata hotelului Onix) ; vis-a-vis de Gerom ; Împărtirea unui total de 250 de stikere. Pentru o mai bună promovare a zonei a fost realizat și un logo al stațiunii Parâng Ski&Bike Resort. În implementarea acestui proiect, Impact AREA,CItește mai departe
COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU” PETROȘANI anunță implementarea proiectului de parteneriat strategic „Promotion Of Identity, European Culture and Tradition”
30 OCTOMBRIE 2018 / COMUNICAT DE PRESĂ COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU” PETROȘANI anunță implementarea proiectului de parteneriat strategic „Promotion Of Identity, European Culture and Tradition” nr. ref. 2018-1-IT02-KA229-047925_3, finanţat de UE, prin Programul Erasmus+, Acțiunea cheie 2. Proiectul este implelentat în parteneriat cu: ISTITUTO ISTRUZIONE SUPERIORE „E. MEDI”, LEONFORTE, ITALY (www.istitutomedi.gov.it) (coordonator) și 2 GENIKO LIKIO HORTIATI, Thessaloniki, GREECE (partener) și are o durata de 2 ani (01.09.2018-31.08.2020) Proiectul implică trei școli situate într-un teritoriu bogat în tradiții culturale, dar care trebuie să fie valorificate pentru a promova dezvoltarea economieiCItește mai departe
Caracteristicile unui gânditor critic
Gândirea critică este mai mult decât acumularea de fapte și cunoștințe; este o modalitate de abordare a ceea ce vă ocupă în prezent, astfel încât să ajungeți la cea mai bună concluzie posibilă. Gânditorii critici se concentrează pe imbunătătirea constantă a cunoștințelor lor și se angajează în auto-invătare independentă. Ei devin unii dintre cei mai buni lideri, pentru că pot ajunge la planuri noi de auto-imbunătătire și auto-actualizare. Uitați 10 caracteristici ale gânditorilor critici: Observarea Observarea este una dintre cele mai timpurii abilităti de gândire critică pe care le invătămCItește mai departe
SIMULARE! Turistă blocată pe o stâncă de pe Cetatea Deva
Pompierii alpiniști ai ISU Hunedoara au salvat-o pe tânără. Totul a făcut parte dintr-un antrenament la Cetatea Deva desfășurat de militari. Militarii au derulat un exercițiu care a presupus salvarea unei turiste rămasă izolată pe o stâncă după o escaladă ratată. Aplicația a fost una complexă și pericuolasă, însă a fost dusă la bun sfârșit de militari. „Alpiniștii pompieri au decis să realizeze aducerea la sol în siguranță a turistei prin coborâre asigurată pe corzi până la locul în care se afla victima. Aici au așezat-o pe tânără pe o targăCItește mai departe
Info Days Erasmus+ / Întâlnire a coordonatorilor de proiecte Erasmus + din Valea Jiului
Astăzi, 11 octombrie 2018 a avut loc în Parcul Carol Schreter din Petroşani o nouă ediţie Info Days Erasmus+, întâlnire a coordonatorilor de proiecte Erasmus + din Valea Jiului și a elevilor implicați, diseminare și schimb de bune practici. Din partea Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani au participat doamnele profesoare Manea Ştefania şi Maier Anca, profesoare care coordonează cele două proiecte Erasmus + care vor fi derulate de colegiu în următorii doi ani: „PRomotion Of Identity, Euopean Culture and Tradition” şi „PREPARE FOR FUTURE CAREER”. Au participat profesori coordonatori si eleviCItește mai departe
Produse românești, curate, cu gust, la târgul de toamnă
Nu mai puțin de 70 de producători agricoli sunt așteptați la Petroșani, la Târgul de produse tradiționale. Evenimentul are loc în weekend în „capitala” Văii Jiului, iar organizatorii spun că au ales producători care nu vin să „facă speculă”, pentru a da posibilitatea locuitorilor să-și facă aprovizionarea pentru iarnă. Totodată, cei care vor participa la târg vor avea ocazia să guste din bucatele tradiționale momârlănești. Potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, municipalitatea a pregătit nu mai puțin de 1000 de porții de tocană de oaie și păsate, o mâncare specifică păstorilor dinCItește mai departe