Redactia Avantul
Daruri de la deținuții din Penitenciarul Deva
Sărbătorile creştine de iarnă reprezintă o perioadă de mare încărcătură afectivă pentru fiecare dintre noi, Crăciunul fiind o sărbătoare a bucuriei şi veseliei, marcată prin emoţia naşterii Domnului Iisus Hristos. În această perioadă reînvăţăm să dăruim, să nu-i uităm pe cei sărăci, pe cei fără adăpost, pe cei bolnavi, pe cei din închisoare, pe bătrânii din azile, pe copiii din orfelinate şi pe toţi cei care suferă. În acest context, Penitenciarul Deva în colaborare cu Sindicatul Independent Vulturul, Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare și IPA Regiunea 3 Hunedoara, organizează în perioadaCItește mai departe
Mesajul de sărbători al șefului Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara
An de an, praznicul Naşterii Domnului uneşte întreaga creştinătate în jurul peşterii în care S-a născut Mântuitorul lumii. La ceas de sărbătoare, am deosebita plăcere de a vă adresa, în numele poliţiştilor hunedoreni şi al echipei manageriale a Inspectoratului Judeţean de Poliţie, cele mai sincere urări de sănătate, prosperitate şi împlinire a bunelor dorinţe, în noul an. Fie ca Naşterea Domnului să vă aducă pace, căldură şi armonie în suflet. SĂRBĂTORI FERICITE ALĂTURI DE CEI DRAGI! LA MULŢI ANI! Î. ŞEFUL INSPECTORATULUI, Comisar-şef de poliţie BÎRLEA OVIDIU GABRIEL [slideshow_deploy id=’36591′]
Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” – Mesaj de sărbători
Sfânta Sărbătoare a Crăciunului să vă umple inimile de lumină, bucurie și speranță, iar Noul An să vă aducă numai împliniri, belșug și sănătate, să aveți parte de tot ce poate fi mai frumos. SĂRBĂTORI FERICITE ȘI LA MULȚI ANI ! Ioan Sebastian Bara Manager Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva [slideshow_deploy id=’13837′]
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara – Mesaj de sărbători
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara – Mesaj de sărbători [slideshow_deploy id=’17636′]
Daruri din suflet pentru copii de la salvatorii mineri ai Văi Jiului
Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Crăciun, salvatorii minieri din cadrul Staţiei de Salvare Minieră a Societăţii C.E.H. – Sucursala Prestserv Petroşani, împreună cu Asociaţia Caritas pentru Asistenţă Socială Petroşani şi Asociaţia Doctor Clown din Petroşani, au dăruit cadouri copiilor de la Grădiniţa Şcolii „I. G. Duca” din Petroşani. Acestea au fost distribuite chiar de salvatorii mneri, cu ocazia serbării de Crăciun a copiilor, eveniment car a avut loc în data de 18 decembrie 2017. De asemenea, salvatorii mineri din Valea Jiulu au oferit cadouri și copiilor de la Centrul ŞcolarCItește mai departe
Premii pentru familiile de aur ale Uricaniului
A devenit deja un frumos obicei și pentru Adminustrația Publică Locală din orașul Uricani aceea de a acorda respectul cuvenit, dar și un premiu binemeritat, pentru familiile cdin această localitată care au adunat în viața de familie 50 de ani de căsătorie. Alte familii de aur ale Uricaniului au fost astăzi invitate la sediul Primăriei orașului Uricani unde au fost sărbătorite și premiate în cadrul unei festivități conduse chiar de către primarul orașilui Uricani, Dănuț Buhăescu. Acesta le-a urat seniorilor comunității locale La mulți ani pentru cei 50 de ani deCItește mai departe
Programul de colectare stabilit de ANAF pentru 2017 a fost îndeplinit
Conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală implementează un set de măsuri fiscale și administrative menite să transforme instituția într-o administrație fiscală și vamală modernă, eficientă și inovatoare, care oferă servicii de înaltă calitate și implementează procese simple și transparente și facilitează conformarea voluntară. Fiscul trebuie să își consolideze poziția de partener real al mediului economic, prin implementarea unor procese de bună practică, bazate pe reciprocitate, cu scopul de a îmbunătăți conformarea voluntară la declararea și plata obligațiilor fiscale. Astfel, se implementează măsuri proactive, care să contribuie la susținerea acestui parteneriatCItește mai departe
Colinde la foc de tabară, în Piața Cetății din Deva
Primăria Municipiului Deva și Serviciul Public Administrare Cetate, în parteneriat cu Liceul de Arte ”Sigismund Toduță” Deva și Primăria Comunei Certeju de Sus, organizează vineri, 22 decembrie 2017, la ora 17.00, în Piața Cetății din Deva, un concert de colinde tradiționale românești, în jurul focului de tabără. Își dau concursul: Roxana Stângă, Ansamblul ”Pădureanca” din Deva (coordonator: prof. Andrei Gabor) și soliști ai Liceului de Arte ”Sigismund Toduță” – Rebeca Florescu, Raluca Păcurar, Mădălina Anca Mariș și Loredana Memet. Intrarea la eveniment este liberă! [slideshow_deploy id=’27028′]
Ultima ședință de Consiliul local din anul 2017, la Vulcan
Consiliul local al municipiului Vulcan ese convocat miercuri, 20 decembrie în ultima ședință de licru din anul 2017. Pe ordinea de zi a dezbaterilor figurează un număr de 7 proiecte de hotărâre, după cum urmează: Informare privind activitatea de mobilizare a economiei și pregătire a teritoriului pentru apărare în anul 2017 Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului pe anul 2017 Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pe anul 2018 Proiect de hotărâre privind aprobarea numărului de burse precum și a cuantumului acestora pentru elevii din învățământul preuniversitarCItește mai departe
O mie de euro strânşi de Avram Iancu, după ce a înotat 12 ore pentru un copil bolnav de cancer
Bibliotecarul Avram Iancu, cunoscut pentru performanţele sale de a traversa înot Canalul Mânecii şi fluviul Dunărea, de la izvoare la Marea Neagră, a reuşit să strângă o mie de euro la capătul unei acţiuni umanitare în care a înotat, timp de 12 ore, pentru a sprijini un copil bolnav de cancer din Petroşani. Înotătorul şi-a încheiat acţiunea luni seara, la ora 21,00, după ce a parcurs, fără oprire, culoarele Bazinului Didactic din Petroşani, şi a scos la licitaţie casca şi ochelarii de înot pe care le-a folosit în august 2016,CItește mai departe
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 19 DECEMBRIE, SISTĂRI DE APĂ LA CAMPURI SURDUC
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Campuri Surduc DATA: 19.12.2017 INTERVAL ORAR: 12:00 – 16:00 MOTIVUL: Remediere avarie rețea apă ,conducta DN 160 [slideshow_deploy id=’24093′]
20,7 milioane de lei investiți de E-Distribuție Banat în modernizarea rețelelor de energie
E-Distribuție Banat a pus în funcțiune în acest an proiecte de investiții în valoare de aproximativ 20,7milioane de lei, care au vizat modernizarea reţelelor și echipamentelorde înaltă tensiune din zona în care activează, cu scopul îmbunătăţirii calităţii serviciului de distribuţie pentru peste 46,000 de consumatori. Astfel, în 2017, compania de distribuţie a desfăşurat lucrări de modernizare a două linii electrice aeriene şi a unei staţii de transformare de 110/20kV, precum şi lucrări de înlocuire a aparatajului de înaltă tensiune din cadrul a trei staţii de transformare,pentru a îmbunătăţi fiabilitatea reţeleişiCItește mai departe
Moș Crăciun a deschis sezonul colindelor și la Vulcan
Duminică, 17 decembrie, la orele serii, invitatul de onoare al administrației locale din municipiul Vulcan a fost Moș Crăciun. Acesta, împreună cu primarul Gheorghe Ile, cu viceprimarul Cristian Merișanu și o bună parte a membrilor Consiliului local au fost gazdele primului concert de colinde organizat în centrul orașului, acolo unde a fost deschis un mini-târg de Crăciun dar și un frumos parc al copiilor. Pe scenă au urcat, rând pe rând, grupuri de colindători, format din copii din Vulcan și din alte localități ale Văii Jiului, care au adus, înCItește mai departe
Onor prin artă personalității Regelui Mihai I, la galeria Ianza din Petroșani
Sala de expoziții de la mansarda Castelui Ianza din Petroșani a fost din nou arhiplină la ultimul vernisaj de artă plastică organizat aici sub egida Fundației Ianza Art Inter-Cultural. Evenimentul a avut loc la finle săptămânii trecute și a prezentat, pe simeze, lucrări executate de 26 de artiști, pictori, graficieni, sculptori, ceramiști și fotografi din Valea Jiului, dar șin din alte orașe din țară, precum și din Bulgaria, Ecuador, Germania, Republica Moldova și Serbia. Lucrările de artă vizuală prezentate la această expoziție au fost create în cele două tabere organizateCItește mai departe
Lecție de antreprenoriat, în cadrul proiectului ROSE, la colegiile din Petroșani
Chiar dacă sărbătorile de iarnă se apropie cu repeziciune, iar vacanța multașteptată bate și ea la ușă, elevii Colegiului Tehnic “Dimitrie Leonida” Petroșani își continuă activitățile din cadrul proiectului R.O.S.E. Unul dintre obiectivele principale ale acestui proiect îl reprezintă conștientizarea, în rândul elevilor, a importanței finalizării școlii. Astfel, sub egida „Educația este șansa ta”, profesorii Colegiului implicați în acest proiect, și-au propus să implice elevii în diverse activități extracurriculare. La invitația conducerii școlii și a consilierului educativ, prin bunăvoința Fundației Romanian Business Leaders în parteneriat cu Banca Transilvania ce desfășoarăCItește mai departe
Vieți salvate de companiile care au redirecționat 20% din impozitul pe profit pentru dotarea maternităților
În România, unul din 10 copii se naşte prematur şi are nevoie de asistență medicală adecvată încă din primul minut de viață, pentru a supraviețui și pentru a recupera decalajul, astfel încât să facă față mediului extern. Datele arată că 90% dintre copiii prematuri sau extrem prematuri (sub 32 de săptămâni) supraviețuiesc în țările dezvoltate, iar în regiunile slab dezvoltate 90% dintre acești copii mor. (Raport WHO Born too soon). Numai din fondurile colectate între 2012 și 2016 din redirecționarea a 20% din impozitul pe profit, Organizația Salvați Copiii RomâniaCItește mai departe
Și-a sufocat fetița și a scăpat de pușcărie
Judecătorii Curții de Apel Alba Iulia au admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinţei prin care Papp Simona Andreea, tânăra din Lupeni care și-a ucis pruncul imediat după naștere, era condamnată la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare. Totuși, femeia nu va sta nici o zi după gratii, pentru că judecătorii au desființat sentinţa penală doar în ceea ce privește durata termenului de supraveghere. „Procedând la o nouă judecată, în aceste limite: Majorează termenul de supraveghere de la 3 la 4 ani, potrivitCItește mai departe
Petrila faptelor bune – Din căldura sufletului, pentru „tanti” Ana din Taia
În satul Taia, de pe lângă orașul Petrila, există o bătrânică pe nume Ana. Iarna a găsit-o cu multe lipsuri și nevoi iar situația în care se află nu i-a permis să se aprovizioneze cu lemne de foc suficiente pentru a trece cu bine de această perioadă friguroasă. „Tanti” Ana trăiește singură, din mila sătenilor, de la o zi la alta. Cea mai mare problemă a ei este căldura. Lemnele de foc primite ca sprijin din partea autorităților locale nu i-au fost suficiente pentru această iarnă iar echipa „Petrila faptelorCItește mai departe
Programul “A doua şansă” la Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” din Petrila
Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” din Petrila, prin Școala Gimnazială nr. 5 – structură a colegiului, vine cu o ofertă educațională lansată de Ministerul Educației Naționale, programul ”A doua șansă”. Programul “A doua şansă” se adresează adolescenţilor, tinerilor, adulţilor, proveniţi din medii sociale diverse şi cu vârste variate, care nu au urmat sau nu au finalizat învăţământul primar și gimnazial. Prin acest program se oferă acestor categorii de persoane posibilitatea continuării şi finalizării învățământului obligatoriu fără a fi nevoite să-şi întrerupă eventualele activităţi profesionale sau familiale în care sunt angrenate. ProgramulCItește mai departe
Și anul acesta edilii de la Petrila vor premia elevii și sportivii cu rezultate deosebite
Miercuri, 20 decembrie 2017, începând cu ora 15,00, Primăria orașului Petrila va premia elevii cu rezultate foarte bune la olimpiade și concursuri școlare, sportivii care au obținut rezultate la nivel național și internațional, precum și coordonatorii și profesorii acestora. ”Pornind de la faptul că acești tineri, împreună cu coordonatorii lor, fac cinste orașului nostru prin activitățile educaționale și sportive, nu pot decât să mă bucur și să îi felicit pe această cale pentru rezultatele deosebite obținute pe parcursul anului care tocmai se încheie”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.CItește mai departe
Legi încălcate și un declin așteptat al CEH
Complexul Energetic Hunedoara a fost și este încă o jucărie pentru politicieni. Fără a respecta prevederile legale, păpușarii au tras sforile la societate, impunând directori politici. Un document al Ministerului Finanțelor Publice arată negru pe alb că la Complexul Energetic Hunedoara trebuia aplicată ordonanța corporatistă. Adică cea care prevede recrutarea unui management profesionist. O singură dată s-a făcut acest lucru, Emil Floruț, fiind directorul general recrutat pe OUG 109, însă la scurt timp acesta a fost înlăturat. “În ceea ce privește numărul întreprinderilor publice obligate să aplice prevederile OrdonanțeiCItește mai departe
Momente festive pentru cupluri și sportivi
Cuplurile care au aniversat 50 și 60 de ani de căsnicie, dar și sportivii vor avea parte de un moment festiv. Autoritățile locale de la Petroșani le pregătesc acestora evenimente speciale, cu câteva zile înainte de sărbătorile de iarnă. “Atmosfera de iarnă ne aduce bucurie și ne amintește cu precădere de anii copilăriei, de emoția bilanțului unui an. La ora bilanțului se regăsesc șI elevii din municipiul nostrum, mulțI dintre ei putând să se mândrească cu rezultate extraordinare obținute la olimpiade șI concursuri naționale, precum șI sportivii participanțI la competițiiCItește mai departe
Administrația de la Petrila va premia, înainte de Crăciun, vârstele de aur
Joi, 21 decembrie, opt familii din Petrila care au împlinit 50, respectiv 60 de ani de căsătorie vor fi recompensate la final de an 2017, de administrația locală petrileană. Edilii de la Petrila au ales să își felicite vârstele de aur, vârstnicii din localitate fiind premiați cu bani și diplome acordate în semn de recunoaștere a meritelor dumnealor pentru o viață petrecută în taina sfântă a căsniciei. ”Sunt întotdeauna impresionat de aceste momente și îi felicit pe toți sărbătoriții noștri pentru că reușesc să ajungă la această aniversare. Așa cumCItește mai departe
Acțiune pentru prinderea șoferilor băuți ori drogați
Un bărbat din municipiul Vulcan a scăpat de dosar penal, însă va fi pieton pentru trei luni de zile, după ce a fost prins că circula cu aproape 70 de kilometri pe oră pe principalul bulevard din Petroșani. „Polițiștii au depistat un bărbat de 58 de ani, din municipiul Vulcan, care conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, din Petroşani, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 69 km /h. De asemenea, conducătorul auto se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional pentruCItește mai departe
Comercianții de brazi au fost verificați de polițiști
Acțiunea derulată pe raza municipiului Petroșani a vizat legalitatea tăierii, transportului şi a comercializării brazilor de Crăciun. Piața Petroșani a fost una dintre zonele controlate cu atenție. „Polițiștii Birourilor de Ordine Publică şi Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Petroşani au efectuat o acțiune în Piața Centrală din Petroșani, în vederea prevenirii şi a combaterii eventualelor ilegalității îndreptate împotriva fondului forestier național, prin tăierea, transportul și comercializarea ilicită a brazilor de Crăciun. În cadrul acţiunii, au fost verificate patru persoane juridice care comercializau brazi de Crăciun în Piața Centrală Petroșani,CItește mai departe
Defileul Jiului-salvat de judecători
Amenajarea hidrotehnică din Defileul Jiului a fost blocată de decizia judecătorilor de la Curtea de Apel București, care oprește, cel puțin deocamdată, lucrările la hidrocentrala de pe Jiu, a căror valoare este de 200 de milioane de euro, bani investiți de Hidroelectrica din anul 2003, încoace. Cele două baraje din Defileul Jiului ar distruge ecosistemul susțin ecologiștii. Magistrații au dat dreptate ecologiștilor de la Asociația Bankwatch Romania și Asociația Neuer Weg și au decis să anuleze autorizațiile de mediu eliberate de Consiliul Județean Hunedoara și Consiliul Județean Gorj. Decizia instanțeiCItește mai departe
Târg de Crăciun și la Haţeg
Este pentru prima dată când în „capitala” Țării Hațegului are loc un astfel de eveniment. Târgul de Crăciun 2017 va fi inaugurat în zona Parcului central, pe data de 17 decembrie, iar evenimentul, organizat de Primăria/Consiliul local Haţeg şi Rotary Club Haţeg. „Anul acesta, am venit către comunitate cu propunerea de a trăi magia sărbătorilor de iarnă împreună, într-un spaţiu public, în aer liber. Ne bucurăm că domnul Marcel Adrian Goia a fost în asentimentul nostru şi ne-a susţinut cauza, acceptând ca programul obişnuit de colinde organizat de către PrimărieCItește mai departe
Risc crescut de avalanșă
Salvatorii montani spun că la peste 1800 de metri altitudine există pericolul ca zăpada să plece iar cei care se aventurează pe trasee riscă să fie suprinși de avalanșe. Vremea din următoarele zile se anunță călduroasă iar pericolul crește și mai mult spun cei de la Salvamont România. ”Riscul producerii de avalanşe la altitudini mai mari de 1800 m este mare şi se va menţine la acest nivel şi în zilele următoare. Sub această altitudine, în zonele cu depunere de zăpadă, riscul producerii de avalanşe este moderat. Turiștii care dorescCItește mai departe
Din pasiune și imaginație, elevii speciali de la ”Atelierele Leonida” au creat simboluri speciale de Crăciun
Mâinile migăloase, pasiunea și imaginația celor 36 de copii speciali din grupele de CES ale claselor a IX-a, a X-a și a XI-a de la Colegiul Tehnic ”Dimitrie Leonida” au produs câteva sute de ornamente unice din ipsos, carton, plastic ori produse textile și zeci de lucrări de metaloplastie care au constituit tot atâtea cadouri speciale pentru părinți și profesori, dar și pentru cei care au răspuns invitației lansate de profesorii coordonatori ai acestora și care au participat, astăzi, la vernisajul expoziției de Crăciun intitulată ”Atelierele Leonida”. Expoziția a fostCItește mai departe
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI VULCAN / ANUNȚ CONCURS
Primăria municipiului Vulcan, cu sediul în Vulcan str. Mihai Viteazu nr.31 anunţă organizarea în data de 15 ianuarie 2018 a concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a următoarelor funcţii publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Vulcan, astfel: Inspector, clasa I, grad profesional asistent – Compartiment Informatică – 1 post – condiţiile specifice prevăzute în fişa postului: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor inginereşti; vechime în specialitatea studiilorCItește mai departe
Concurență acerbă pentru posturile de la cinematograf
Concurență acerbă pentru cele două posturi scoase la concurs de Primăria municipiului Petroșani la cinematograful care urmează a fi dat în folosință în scurt timp. Administrația locală a scos la concurs două posturi “în vederea ocuparii funcțiilor contractual vacante de consilier gr.IA, repectiv casier din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Petroşani- Compartimentul Administrare Cinematograf”. Astfel, pentru postul de consilier gr. IA a fost depus un singur dosar, în timp ce pentru postul casier au fost depuse 10 dosare, toate candidaturile fiind admise. Pentru postul de consilier au fostCItește mai departe
Colinde în așteptarea lui Moș Crăciun
De la mic, la mare, toți vulcănenii sunt invitați să îl întâmpine pe Moș Crăciun. Acesta sosește la Vulca duminică, 17 decembrie, de la ora 16:00. locul de întâlnire este în fața primăriei din localitate. “Moș Crăciun vine pentru toțI copiii din Vulcan! Duminică, 17 decembrie, ora 16:00, în fața prmăriei. Spectacol de colinde/deschiderea orășelului copiilor”, anunță autoritățile locale de la Vulcan. Deschiderea orășelului copiilor, în prezența lui Moș Crăciun este cel mai așteptat eveniment de copiii din Vulcan. Pentru a-l întâmpina așa cum se cuvine pe Moș Crăciun,CItește mai departe
A fost stabilit constructorul grădiniței IG Duca
Licitația pentru continuarea lucrărilor la grădinița IG Duca din Petroșani are un câștigător. Contractul a cărui valoare este 1,155,253.53 RON fără TVA a fost atribuit firmei BRT TRUST SRL. “Se continua lucrarile la o constructie existenta care la acest moment are parter si un etaj, cu suprafața construita de 806,70 mp, cu înalțimea maxima de 7,20 m de la nivelul terenului. Construcția de forma poligonala în plan se încadreaza într-un dreptunghi cu laturile de 21,65 m x 45,70 m, cu doua decroșuri de 10,10 m x 13,30 m ți 6,80 mCItește mai departe
Elevi de la Colegiul ”Mihai Viteazu” au descoperit ”legea lui Ohm” în Germania
O grupă de zece elevi ai Colegiului Tehnic “Mihai Viteazu” din Vulcan a efectuat, în acest prim semestru al anului școlar 2017-2018, un stagiu de practică în Germania, stabilit prin intermediul Programului “ERASMUS +”ACȚIUNEA CHEIE 1 , VET în cadrul unui proiect intitulat “Mobilitate Erasmus pentru Stimularea Angajabilității Viitoare”. Elevii din grupa care a efectuat deplasarea în Germania studiază programa specifică specializării de „Tehnician transporturi”, fiind în clasa a XI-a, stagiul de practică în străinătate fiind axat pe specialitatea electronică. Dragostea de meserie a formatorului german ing. Frank Hoffleit aCItește mai departe
Petrila la finalul anului 2017 – Momente magice pe sfârșit de an
Câteva zile ne mai despart de mult așteptatele sărbători de iarnă, atunci când ne vom bucura împreună de Crăciun, ziua Nașterii Mântuitorului, prilej pentru care ne pregătim fiecare așa cum tradițiile acestui neam ne-au lăsat moștenirea, iar noi încercăm să o ducem mai departe. Luna decembrie este foarte bogată în datini pe Jiul de Est, iar administrația locală de la Petrila se pregătește așa cum se cuvine pentru a marca aceste tradiții, pentru a duce mai departe, a conserva și practica obiceiurile moștenite de la străbunii noștri, așa cum neCItește mai departe
Disponibilizații din minerit primesc câte 31 de mii de lei
Cei circa 500 de ortaci de la minele Lupeni şi Lonea, care au fost disponibilizaţi în cadrul programului de disponibilizări al Complexului Energetic Hunedoara, vor primii salarii compensatorii de 31.000 de lei net, fiecare. Potrivit sindicatelor și-au făcut lichidările 496 de mineri, cei mai mulți fiind aproape de pensie, respectiv 70 la sută din totalul ortacilor deisponibilizați în cadrul programului din acest an. Aceștia îşi vor depune dosarele de pensionare în următoarele luni, iar cei care urmează să iasă la pensie, până când vor îndeplini vârsta de pensionare, vor beneficiaCItește mai departe
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre: Toţi cetăţenii vor primi vouchere de vacanţă până în martie-aprilie anul viitor
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a declarat luni, la Sinaia, că toţi cetăţenii vor primi vouchere de vacanţă până în martie-aprilie anul viitor şi sunt, deja, instituţii care au acordat aceste vouchere, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. ‘Începând cu 2018 sunt prevăzuţi şi banii pentru voucherele de vacanţă. Vă anunţ că în bugetul anului 2018 există filă separată pentru acest lucru. Toţi cetăţenii le vor primi până în martie-aprilie, dar deja sunt instituţii care au acordat aceste vouchere de vacanţă’, a precizat ministrul Turismului într-o întâlnire cuCItește mai departe
Fonduri europene pentru județul Hunedoara
Consiliul Județean Hunedoara a prezentat bilanțul anului 2017. Oficialii CJH încep prin prezentarea proiectelor cu finanțare europeană. Două proiecte de aproape 200 de milioane de lei sunt incluse pe agenda oficialilor CJH. “În 19 iulie a fost semnat contractul de finanțare cu ADR Vest pentru modernizarea DJ 687 Sântuhalm – Hunedoara – Călan, tronsonul Hunedoara-Călan (km 13+050 – 22+791), în valoare de 36.392.043,73 lei. În prezent este în derulare licitația pentru Serviciile de proiectare și asistență tehnică. În data de 27 noiembrie s-a semnat cu ADR Vest contractul de finanțareCItește mai departe
Patronul unui gater a fost amendat de polițiști
Acesta a rămas fără lemn de câteva mii de lei și s-a ales și cu o amendă de alte 6 mii de lei, în urma unei razii a polițiștilor din cadrul Biroului Combaterea Delictelor Silvice. Un șofer al său a fost prins pe raza municipiului Lupeni cu o cantitate mai mare de lemn decât cea înscrisă în acte. „A fost depistat un bărbat de 36 de ani, care conducea un camion cu care transporta 21,5016 mc lemn foc din specia fag paletizat, din care 6,501 mc lemn foc dde fagCItește mai departe
Restricții de apă, miercuri la PETROȘANI
Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru miercuri, 13.12.2017 în municipiul: Petroşani – între orele 9:00 – 13:00. Zona afectată: str. Independenţei, bl. 13-43, bl. 12-24. Motivul restricţiei: remediere pierdere str. Independenţei – ştrand (zona bl.17). Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere. [slideshow_deploy id=’27028′]
Indicatoare rutiere spre obiectivele turistice
Deputatul PSD, Ilie Toma, îi solicită sprijinul ministrului Transporturilor. Deputatul vrea montarea de indicatoare rutiere spre cele mai importante obiective turistice din județ. “Vă informez că Municipiul Hunedoara reprezentat prin Castelul Corvinilor, monument istoric de patrimoniu național și UNESCO, monument arhitectural stil gotic de o frumusețe extraordinară, inclus în lista primelor 10 castele istorice din lume și care are o importanță națională deosebită, este vizitat de aproximativ 400.000 de turiști anual, număr în creștere de la un an la altul, municipiul Deva reprezentat prin Cetatea Dacică, un loc foarte încărcatCItește mai departe
Recomandări privind prevenirea îmbolnăvirii cu Trichineloză
Trichineloza, răspândită în întreaga lume, este o boală determinată de un vierme nematod Trichinella spiralis, care ajunge în organismul uman în urma consumului de carne infestată. Omul se infestează prin consum de carne de porc, în principal, dar și de cal, nutrie sau vânat (mistreț, urs), ce conține larve vii sau chisturi viabile, se arată într-o postare pe site-ul DSP Alba. La om majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice, însă există și forme clinice de boală cu evoluție severă care pot cauza moartea prin complicațiile pe care le produc. Manifestarea clinică aCItește mai departe
Disponibilizații ar urma să primească plățile compensatorii până la finele lunii
Cei circa 500 de ortaci de la minele Lupeni şi Lonea, care au fost disponibilizaţi în cadrul programului de disponibilizări al Complexului Energetic Hunedoara, vor primii salarii compensatorii de 31.000 de lei net, fiecare. Potrivit sindicatelor și-au făcut lichidările 496 de mineri, cei mai mulți fiind aproape de pensie, respectiv 70 la sută din totalul ortacilor deisponibilizați în cadrul programului din acest an. Aceștia îşi vor depune dosarele de pensionare în următoarele luni, iar cei care urmează să iasă la pensie, până când vor îndeplini vârsta de pensionare, vorCItește mai departe
Fostul Președinte al României, Emil Constantinescu va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Petroșani
Fostul Președinte al României, prof.univ.dr. Emil Constantinescu va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Univrsității din Petroșani. În acest sens, Senatul instituției academice din Valea Jiului a emis o hotărâre (Hotărârea 128/2017) prin care i se conferă prof.univ.dr. Emil Constantinescu titlul academic onorific. Ceremonia de înmânare a însemnelor acestei distincții va avea loc la o dată care urmează să fie stabilită de comun acord cu profesorul Emil Constantinescu. Emil Constantinescu s-a născut la 19 noiembrie 1939 în Tighina (localitate care aparține astăzi Republicii Moldova. A parcurs toate treptele carierei universitareCItește mai departe
Câți bani cheltuie angajații din județul Hunedoara pentru cadourile de ”Secret Santa”?
Cadourile amuzante se află pe primul loc în topul darurilor pe care caută să le cumpere angajații din județul Hunedoara în preajma Crăciunului, cu ocazia Secret Santa, o tradiție americană devenită extrem de populară în ultimii ani și pe plan local. Tot mai multe companii din România au adoptat ziua ”Secret Santa”, în care angajații își acordă reciproc daruri, în urma unei trageri la sorți. De regulă, reprezentanții companiilor stabilesc un buget în care trebuie să se încadreze angajații participanți la Secret Santa. Un angajat din acest judet va cheltui,CItește mai departe
Preţ de Valea Jiului la brazii de Crăciun
În funcţie de dimensiune brazii comercializaţi în Piaţa Centrală Petroşani ar urma să aibă preţuri cuprinse între 50-75 şi 100 de lei. Potrivit comercianţilor, preţul practicat este cel de anul trecut, dat fiind fastul că puterea de cumpărare este scăzută faţă de alte zone ale ţării unde pomii au preţul de plecare de la 70 de lei şi ajunge şi la 300 de lei. „Preţurile anunțate de comercianți sunt acceptabile faţă de alte zone, chiar mai mici”, spune conducerea Pieţei Centrale Petroşani. [slideshow_deploy id=’17636′]
Salvați de pompieri
O familie din Petroșani a rămas fără mezelurile pentru masa de sărbători după ce afumătoarea în care erau puse la afumat a luat foc. Incendiul a făcut scrum atât afumătoarea și mezelurile cât și lemnul depozitat pentru încălzirea locuinței. ”Două echipaje de pompieri ale Detașamentului Petroșani, sprijinite de echipajul de prim-ajutor au intervenit în municipiu, pe strada Botoni, la un incendiu izbucnit la o afumătoare. Pompierii, ajunși în timp util la locul incendiului generat, se pare, de efectul termic asupra materialelor combustibile, au reușit izolarea arderii la anexa cu oCItește mai departe
Munca este răsplătită la Apa Serv Valea Jiului
Angajaţii Apa Serv Valea Jiului vor primi şi în acest an primă de Crăciun, dar nu toți la fel. Bonificația pentru fiecare angajat se va împărţi la numărul de zile muncite în anul 2017. Conducerea operatorului de apă şi canal din Valea Jiului a decis să acorde prime salariaţilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă, însă aceste bonificaţii vor fi date fiecărui angajat în funcţie de cât a muncit pe parcursul acestui an. Potrivit directorului general al societăţii, Costel Avram, primele vor fi acordate săptămâna viitoare iar cuantumul aCItește mai departe
Ministerul Energiei riscă amendă judiciară din cauza problemelor de la CEH
Ministerul Energiei riscă o sancțiune cu amendă judiciară din cauza schimbărilor de la Complexul Energetic Hunedoara. În dosarul dintre Ringo Dămureanu, fost membru al Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara și Ministerul Energiei, Curtea de Apel Craiova a trimis adrese către pârâți încă din luna octombrie. La termenul din luna noiembrie, aceeași instanță a trimis adresă “către pârâtul Ministerul Energiei, pentru a se comunica dacă au existat, sau nu, acte care au stat la baza emiterii Ordinului M.E.nr.088/02.05.2017 şi, în caz afirmativ, să se înainteze aceste acte. De asemenea,pârâtulCItește mai departe