Tiberiu Vințan

 

Sărbătoarea francofoniei la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva

Colegiul Naţional „Decebal” din Deva marchează Ziua Internaţională a Francofoniei, vineri 20 martie 2015 printr-o serie de activităţi care vor avea loc, începând cu orele 12 :00 în Sala Jean Monnet a Colegiului Naţional Decebal, după următorul program: 1. Parada francofoniei -clasele a V-a A,B,C. 2. Călătorie culinară in spaţiul francofon – clasa a XI-a D 3. Scenetă Chez le docteur (La doctor) – clasele a IX-a D, F 4. Scenetă Au telephone (La telefon) – clasele a IX-a D, F 5. Interpretare cântece : L’oiseau et l’enfant (Copilul şiCItește mai departe


Înscrierile pentru Crosul Geoparcului Haţeg au fost prelungite până la finalul lunii martie

Voluntarii pentru Geoparc au luat decizia prelungirii perioadei de înscriere la evenimentul din 4 aprilie 2015 ca urmare a solicitărilor venite din partea celor care doresc să participe la competiţie, dar nu au reuşit să completeze în timp util formularul de participare disponibil pe https://dragdehateg.org/2015/03/08/crosul-cetatii-regale-a-hategului/ . Datorită interesului ridicat pentru această primă ediţie a competiţiei, Voluntarii pentru Geoparc au hotărât să le pregătească participanţilor mai multe momente inedite. Astfel, oricare dintre participanţi poate fi un câştigător, chiar dacă nu se va clasa pe unul dintre cele trei locuri fruntaşe. SimplaCItește mai departe


S-au inițiat procedurile de înființare a unui Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor în comuna Ilia

În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, Primăria comunei Ilia intenționează să deschidă un Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP), ceea ce ar duce la economii importante de timp și bani la cetățenii din zona respectivă. Cei vizați sunt locuitorii comunelor Ilia, Vorța, Burjuc, Gurasada, Dobra, Lăpugiu de Jos, Zam și Bătrâna. Aceștia ar fi scutiți de un drum de aprox. 50 km până la Deva în cazul când ar fi nevoiți să îșiCItește mai departe


Tabără de folk în Parâng

Cabana „La Mario” din staţiunea turistică Parâng va găzdui, în perioada 23-29 martie, a doua ediţie a taberei naţionale de folk. Desfăşurat sub deviza „Creaţie, recreaţie, prietenie” evenimentul îşi propune să adune, în cadrul natural unic al Parângului, compozitorii, interpreţii şi consumatorii de muzică folk din România. Până în acets moment şi-au confirmat deja prezenţa la tabăra de folk din Parâng următorii artişti: TRUPA ANTIC, BOGDAN GROSU, FLORIN THOMITS, ADRIAN V. MARGINEANU, CATALIN STEPA, FLORENTIN BUDEA, FLORIN PAUL CAMEN, VASILE MARDARE, FLAVIU TULICIU, SORIN PESTENARIU, prof. GHEORGHE CALTEA, JUL BALDOVIN,CItește mai departe


La Apa Serv Valea Jiului audienţele directorului general se lasă cu… investiţii

A devenit deja un fapt firesc acela al răspunsului favorabil de care au parte cetăţenii Văii Jiului din partea conducerii SC Apa Serv Valea Jiului, atunci când problemele pe care le ridică în faţa directorului general Costel Avram sunt în măsură să-şi găsească rezolvarea. “Sunt multe cazuri în care oamenii vin la audienţe la Apa Serv pentru că au prins încredere că problemele semnalate conducerii societăţii, în cea mai mare parte, se soluţionează favorabil”, explică Costel Avram, directorul general al Apa Serv Valea Jiului. Un alt exemplu de acest genCItește mai departe


Maria Ştefănie a câştigat concursul pentru inspector şcolar judeţean

Cu 135 de puncte obţinute dintr-un total de 150, Maria Ştefănie a câştigat concursul organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara pentru ocuparea funcţiei de inspector general. Maria Ştefănie ocupa deja, interimar, acest post, din data de 6 mai 2014. La concursul pentru ocuparea funcţiei de inspector şef al ISJ Hunedoara s-au înscris iniţial 12 candidaţi. sursa foto: servuspress.ro


Valea Jiului pare să fi găsit o soluţie pentru valorificarea deşeurilor

Primarii din Vulcan, Petrila, Uricani, Aninoasa, viceprimarul din Petroşani şi un reprezentant al administraţiei locale de la Lupeni s-au întâlnit astăzi, cu reprezentanţii unui concern de firme din Italia care doresc să realizeze în Valea Jiului o investiţie care ar rezolva problema managementului deşeurilor. Întâlnirea a fost mediată de senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu care susţine că „această soluţie, pe care o propun investitorii din Italia, nu doar că rezolvă problema deşeurilor din Valea Jiului dar, în plus, prin dezintegrarea deşeurilor autorităţile loc ale pot beneficia şi de energie verde, înCItește mai departe


Sărbătoarea comunităţii maghiare din judeţul Hunedoara

„Aşa cum primăvara înseamnă și un nou început, pentru comunitatea maghiară ziua de 15 martie are multiple semnificații inclusiv cea a unui nou început”, a afirmat președintele UDMR Hunedoara, deputatul european Iuliu Winkler, duminică, la Hunedoara, în cadrul manifestărilor dedicate Revoluției maghiare din 1848-49. ”Acum, după 25 de ani de la Revoluția din 1989, când se apropie momentul în care tinerii care s-au născut după acest eveniment vor prelua ștafeta și vor deveni liderii comunității noastre, UDMR trebuie să identifice, sub semnul noului început, calea pe care va trebui săCItește mai departe


Frăţie cu program între Varpalota şi Petroşani

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi şi primarul oraşului înfrăţit Varpalota din Ungaria, Marta Talaber au semnat astăzi, la Petroşani protocolul de consfinţire al Programului activităţilor comune pentru anul 2015 pe care-l vor derula cele două comunităţi locale înfrăţite. În program figurează mai multe schimburi de delegaţii oficiale, de profesori şi elevi sau sportivi din cele două localităţi, însă edilii apreciază că, dacă se va ivi ocazia, programul poate fi completat cu alte activităţi sau cu diverse proiecte de parteneriat susţinte în cadrul programelor finanţate de Uniunea Europeană. Evenimentul deCItește mai departe


În Valea Jiului au fost desemnaţi noii lideri ai organizaţiilor locale PNL

Săptămâna trecută, în 5 din cele 6 localităţi ale Văii Jiului au avut loc şedinţele politice de constituire a noilor structuri de conducere ale PNL, în urma fuziunii liberalilor cu democrat-liberalii. Potrivit hotărârii adoptate, în acest sens, de către Consiliul Naţional al PNL la 31 ianuarie 2015, conducerea executivă a noului PNL, în cadrul tuturor organizaţiilor teritorială, va fi asigurată de doi copreşedinţi şi un număr de membri ai Biroului Politic Executiv Local, în care locurile ocupate de liberali şi democrat-liberali sunt împărţite în urma unei formule de calcul careCItește mai departe


Comunitatea maghiară din județul Hunedoara va comemora duminică revoluționarii pașoptiști

Comunitatea maghiară din județul Hunedoara va comemora ca în fiecare an, în 15 martie,revoluționarii pașoptiști printr-o serie de manifestări care se vor desfășura în mai multe localități. Astfel, duminică, 15 martie, începând de la ora 13.30, în cimitirul Bisericii reformate din Deva vor avea loc depuneri de coroane, iar luni,16 martie, de la ora 11.00, elevii Liceului ”Téglás Gábor” vor prezenta un program cultural dedicat Revoluției maghiare din 1848-49. În municipiul Hunedoara, duminică, începând de la ora 11.15, va avea loc un eveniment comemorativ care se va desfășura la monumentulCItește mai departe


Ziua Mondială a Rinichiului este marcată la centrul IHS de la Petroşani

Compania International Healthcare – Centre de Nefrologie şi Dializă sărbătoreşte pe 12 martie 2015, în Centrele sale din toată ţara, Ziua Mondială a Rinichiului. Evenimentul se desfăşoară sub egida World Kidney Day Organization şi se înscrie într-o serie de manifestări IHS dedicate publicului larg, în special persoanelor predispuse la boli renale şi profesioniştilor, scopul fiind informarea cu privire la factorii de risc pentru boala cronică de rinichi şi modalităţile de depistare şi intervenţie. Promovarea sănătăţii, orientarea către pacient şi îmbunătăţirea experienţei legate de serviciile medicale sunt obiectivele primordiale ale specialiştilorCItește mai departe


Primarul Petroşaniului în căutare de investitori la Viena

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, participă, în perioada 11-14 martie 2015, la o misiune economică în capitala Austriei, Viena, fiind însoţit şi de doi dintre directorii executivi din cadrul Primăriei, respectiv Paulina Dragoș şi Daniel Vișan. Scopul misiunii economice este dezvoltarea de parcuri industriale și atragerea de investiții austriece în România. Misiunea economică este organizată de către Ministerului Economiei și Comerţului, în colaborare cu Camera Economică Federală a Austriei, delegaţia română fiind condusă de secretarul de stat Maricel Popa. Din delegaţia României mai fac parte reprezentanți ai municipalităţilor dinCItește mai departe


„Serbările zăpezii”, în week-end, în Parâng

Pentru al XI-lea an, staţiunea turistică Parâng va găzdui la finalul acestei săptămâni, „Serbările zăpezii”. Eveniment organizat de Asociaţia Pro Parâng, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul local alş municipiului Petroşani, evenimentul se va concretiza în concursuri de sanie, schi şio snowboard. Toate competiţiile sportive vor avea loc pe pârtia Slima din parâng, în zilele de 15 şi 16 martie, începând cu orele 11,30. Detalii despre aceste eveniment şi înscrieri la competiţiile sportive se pot face la reprezentanţii Asociaţiei Pro Parâng.


Sindicaliştii din CEH vor prime de vacanţă pentru salariaţi

Chiar dacă situaţia financiară a Complexului Energetic Hunedoara nu este una „pe roze”, liderii Sindicatului „Muntele” trag nădejde că vor convinge noua echipă managerială să le acorde salariaţilor prime de Paşte, mai ales că acestea sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă. Petre Nica, liderul Sindicatului Muntele spune că , în zilele următoare, vor demara şi negocierile cu administraţia CEH pe acest subiect. Sindicatul „Muntele” estimează că fiecare salariat al CEH ar trebui să primească, drept primă de vacanţă, tichete cadou în sumă de 300-350 lei.


Nicoleta Bolcă: „Nu există roluri mici, ci doar actori slabi !”

„Nu exista roluri mici ci doar actori SLABI! Avertismentul vine chiar de la actriţa Nicoleta Bolcă, directorul Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroşani. Declaraţia vine drept avancronică la următoarea premieră a teatrului din Petroşani, în care distinsa actriţă va juca doar un rol episodic. Chiar şi aşa, premiera spectacolului „Gunoierul”, în regia lui Sebastian Lupu şi scenografia Vioarei Bara va fi una în măsură să smulgă aplauzele publicului şi cronicile spumoase ale criticilor. „Nu urc niciodată pe scenă dacă nu aduc ceva nou. Aşa nu m-aţi mai văzut, văCItește mai departe


Tinerii angajaţi la minele din Valea Jiului au început munca

Tinerii angajaţi de Complexul Energetic Huneodara au început luni, în mod efectiv, activitatea de producţie. Potrivit proaspeţilor ortaci, prima zi de subteran a fost una destul de grea, nu atât datorită muncii, când „primului contact şi adaptării la condiţiile de subteran”, aşa cum avea să ne declare unul dintre aceştia. CEH a angajat, în urma unui concurs la care au participat peste 600 de tineri din Valea Jiului, un număr de 60 de tineri pentru activitatea direct productivă din subteran, la minele viabile.


Redeschiderea dosarului „Mineriada” consemnează un pas important inainte în procesul de închidere a minelor

Potrivit liderului sindical Adrian Jurca de la mina Livezeni, efectele redeschiderii,, Dosarului Mineriadei ” asupra Văii Jiului vor fi dezastruoase pentzru imaginea zonei şi pentru perspectivele industriei miniere, aflate deja într-un impas fără precedent. Jurca este de părere că dezbaterile publice pe tema dopsarului „Mineriadei” din 13-15 iunie 1990 va readuce în atenția opiniei publice faptele în care au fost implicați minerii din Valea Jiului. De minerii din alte zone, care au participat și ei la aceste acțiuni nu se spune nimic. Acesta mai întreveder şi alte consecinţe grave aleCItește mai departe


Expoziţie foto Nicu Jianu la Deva

Cunoscutul artist fotograf hunedorean Nicu Jianu prezintă miercuri, 11 martie, o inedită expoziţie fotografică având ca temă oameni şi locuri din judeţul Hunedoara. Expoziţia va fi vernisată la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva, începând cu ora 17,30 şi se va bucura de prezentările susţinute de conf. dr. Florin Dobrei, de Mariana Deac şi Marcel Lapteş. În cadrul evenimentului va avea loc prezentarea nr. 20 al revistei de etnografie şi folclor „Mioriţa” şi a volumului antologic de literatură populară „Constelaţia satelor”.


Concursul local de talente “Fii star în ţara ta” a ajuns în etapa semifinală

Concursul local de talente “Fii star în ţara ta” organizat la nivelul Văii Jiului de familia Antonela şi Cătălin Ţugulea, cu sprijinul autorităţilor publice locale din municipiul Vulcan şi din oraşul Uricani, dar şi al altor parteneri generoşi, a ajuns în etapa semifinalelor. Prima semifinală va avea loc în data de 15 martie 2015, începând cu ora 15.00, spectacolul urmând a fi găzduit de sala Teatrului Dramatic “Ion D. Sîrbu” din Petroşani. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, în cadrul acestei semifinale, pe scenă vor urca următorii concurenţi, clasificaţi pe secţiuniCItește mai departe


„Micul iconar” în căutare de tineri artişti

Parohia Ortodoxă Sfinţii Români – Vulcan demarează ediţia a doua a concursului de pictură pe sticlă ”Micul Iconar”. Competiţia este organizată în parteneriat cu Episcopia Devei şi Hunedoarei, Primăria Municipiului Vulcan, Colegiul Tehnic ”Mihai Viteazu”, Clubul Elevilor din Vulcan, Centrul Creștin Ortodox pentru Copii şi Tineret ”Axion Estin” şi cu toate şcolile gimnaziale din municipiul Vulcan. Organizatorii sunt încurajaţi în reeditarea acestei manifestări – creştine şi culturale deopotrivă – de marele succes al primei ediţii, respectiv, cea din 2014. Concursul se va desfăşura în perioada 9 martie – 4 aprilieCItește mai departe


Olimpicii de la Colegiul “Leonida”

Deşi în ultima vreme Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” din Petroşani nu s-a bucurat de o imagine tocmai bună în mass media şi în comunitate, pe măsura eforturilor elevilor şi profesorilor, iată că perioada competiţiilor dintre elevi ne-a demonstrat încă o dată că dacă vrei ceva cu adevărat poţi să realizezi indiferent de condiţii. Astfel, la la OLIMPADA JUDEȚEANĂ A DISCIPLINELOR TEHNICE, elevi ai colegiului din Petroşani, au dat clasă multor licee cu prestigiu din judeţul Hunedoara. Elevii Colegiului Tehnic “Dimitrie Leonida” au obţinut următoarele premii: Premiul I: Dacker Ionuţ Adrian-ConstrucţiiCItește mai departe


O posibilă soluţie pentru ieftinirea costurilor privind colectarea deşeurilor în Valea Jiului

Perspectiva ca, o dată cu închiderea gropilor de gunoi din Valea Jiului şi transportul deşeurilor la deponeul de la Băcia, tariful pentru serviciile de colectare a deşeurilor să crească semnificativ, l-a determinat pe senatorul Haralambie Vochiţoiu să caute soluţii alternative. O posibilă astfel de soluţie vine, după ce Vochiţoiu a convins un concern italian specializat în exploatarea staţiilor de ardere a deşeurilor şi transformare a acestora în energie să investească în Valea Jiului. “Există un concern italian care doreşte să investească circa 90 de milioane de dolari pentru a creaCItește mai departe


Serviciul public de salubritate al municipiului Petroşani apreciat de autoritatea de reglementare în domeniu

Un control al ANRSC desfăşurat la Petroşani, în perioada 25-27 februarie, a scos la lumină faptul că activitatea de colectare şi management al deşeurilor din această localitate – activitate gestionată de Serviciul SPADPP din Primărie – s-a situat în parametri prevăzuţi de standardele autoriţii de reglementare în domeniu. Potrivit directorului SPADPP Petroşani, Daniel Vişan, “în urma controlului ANRSC nu au fost emise nici un fel de note de constantare a unor abateri, nu au fost stabilite măsuri şi nu au fost aplicate sancţiuni.” Singura chestiune asupra căreia ANRSC a emisCItește mai departe


De 8 martie, femeile liberale din Lupeni au poftit la bal

Marcarea unor evenimente importante din viaţa comunităţii locale a devenit, pentru liberalii din municipiul Lupeni, o frumoasă şi constantă tradiţie. În virtutea aecsteia, în mod evident, ziua de 8 martie – Ziua Internaţională a Femeilor nu putea fi marcată altfel. Peste 100 de doamne şi domnişoare, însoţite de domni au ţinut să participe la ediţia din acest an a Balului PNL de 8 Martie organizat de filiala locală a PNL Lupeni în ambientul primitor al restaurantului „Montana”. Nimeni nu a avut ce regreta, pentru că evenimentul a fost, ca toateCItește mai departe


Moloţ şi Balint nu pot reveni la Consiliul judeţean

Mircea Ioan Moloţ şi Tiberiu Balint, dar şi ceilalţi inculpaţi în dosarul de corupţie vizând gestionarea fondurilor publice ale Consiliului judeţean Hunedoara vor fi puşi în libertate începând cu data de 9 martie 2015. Decizia aparţine judecătorilor care au respins contestația formulată de procurori la soluția Tribunalului Alba prin care cei patru vor fi cercetați în continuare sub control judiciar. Tot instanţa a stabilit însă că nici preşedintele suspendat al Consiliului judeţean Hunedoara şi nici vicepreşedintele suspendat nu mai pot exercita profesiile și activitățile dinaintea luării masurii arestului la domiciliu.


CEH mai primeşte o perioadă de graţie: septembrie 2015

Prezent vineri la Petroşani, ministrul Energiei a informat că, în situaţia în care se află în prezent, cu datorii de peste 600 de milioane de lei, CEH nu poate avea “viaţă lungă”. Din fericire, noua echipă managerială a Complexului, în parteneriat cu Ministerul Energiei dar şi cu suportul experţilor Comisiei Europene, şi-au asumat întocmirea unui nou Plan de restructurare a companiei, până la termenul convenit cu reprezentanţii FMI, în luna septembrie a anului 2015. Noul plan prevede inclusiv disponibilizări de personal, însă de data aceasta nu va fi afectată diviziaCItește mai departe


Doamnele din PSD au intrat în sărbători

În mod tradiţional, apropierea Zilei Intzernaţionale a Femeilor, este un moment în care activităţile din cadrul organizaţiei de femei a PSD Petroşani se amplifică. Şi în acest an, doamnele din PSD derulează, în cinstea zilei de 8 Martie – Ziua Internaţională a Femeilor, o serie de acţiuni cultural-educative reunite sub genericul „Săptămâna femeii social-democrate”. prima acţiune din cadrul acestui eveniment a avut loc chiar astăzi, la sediul PSD Petroşani, unde doamnele din PSD au abordat locul şi rolul femeii moderne în societatea contemporană, alături de psihologul Ina Beraru. Activităţile femeilorCItește mai departe


Andrei Gerea evaluează astăzi activitatea CEH la Petroşani

Ministrul Energiei, Andrei Gerea se va afla astăzi în Valea Jiului, pentru a evalua la faţa locului situaţia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Andrei Gerea va avea astăzi întâlniri cu administraţia CEH şi şi reprezentanţii sindicatelor, în program fiind inclusă totodată şi o vizită la mina Lupeni şi cele două unităţi termoenergetice ale CEH, respectiv Termocentrala Paroşeni şi Termocentrala Mintia.


Doamnele din Primăria Vulcan sărbătorite în avans pentru 8 Martie

Chiar dacă mai este puțin până la 8 Martie, conform unui frumos obicei, edilii din Vulcan deja au încălzit atmosfera sufletească pentru sărbătoarea doamnelor şi domnişoarelor, alături de colegele din Primărie. Acestea au fopst convocate, în această dimineaţă, la o „şedinţă-fulger” în sala de Consiliu a Primăriei din Vulcan, unde au avut plăcuta surpriză de a fi întâmpinaţi de primaruzl Gheorghe Ile şi viceprimarul Cristian Merişanu cu frumoase ghivece cu flori. „Conform obiceiului în fiecare an ne întâlnim cu toate doamnele și domnişoarele din Primărie, ca să le transmitem gândurileCItește mai departe


Mărţişoare artistice de Ziua Femeii la galeria de artă “Iosif Tellmann” din Lupeni

Nu mai puţin de 50 de lucrări artistice semnate de doamne şi domnişoare cu talent au fost vernisate, la finalul săptămânii trecute la Galeria de artă “Iosif Tellamnn” din municipiul Lupeni. Expoziţia denumită, în mod sugestiv ,,Expo Doamne’’, cuprinde peste 50 de lucrări realizate de doamne şi domnişoare din Valea Jiului, fiind dedicată venirii primăverii şi sărbătoririi zilelor de 1 şi 8 martie. Cei prezenţi la vernisaj au putut admira lucrările artistice realizate de Mirela Vişan, Petronela Baldovin, Alexandra Cacovean, Claudia Cacovean, Angelica Pîrvu, Rodica Stoica, Maria Zborovski, Elena Luţaş,CItește mai departe


12.800.000 de lei pentru Uricani

Ultima dintre localităţile Văii Jiului care şi-a aprobat bugetul local pentru anul 2015 este Uricaniul. La şedinţa ordinară a Consiliului local, aleşii din Uricani au votat bugetul local pentru acest an, în forma prezentată de primarul Dănuţ Buhăescu. Potrivit hotărârii de Consiliu local, municipalitatea din Uricani va avea parte în acest an de un buget local în sumă de 12.805.000 lei, sensibil mai mic decât cel din anul precedent. Chiar şi aşa, ambiţiile primarului oraşului Uricani, în ceea ce priveşte dezvoltarea comunităţii locale, rămân la fel de mari şi înCItește mai departe


Abilitatea învinge dizabilitatea !

O inedită expoziţie de felciitări şi tablouri realizate din hârtie de către elevii claselor speciale de învăţământ de la Școala I.G.Duca a fost vernisată astăzi la casa de cultură a Studenţilor din Petroşani. Evenimentul este realizat în cadrul unui fericit parteneriat dintre Școala I.G.Duca, Asociația Casa Pro Urbis și Casa de Cultură a Studenților. La vernisajul de astăzi a participat şi primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi. „Am participat astăzi cu multă bucurie la vernisajul acestei expoziții. Dincolo de frumuseţe şi inventivitate, cred că mult mai important este faptul căCItește mai departe


Mărţişoare „bine făcute” şi din suflet oferite de PNL Lupeni

Şi echipa PNL Lupeni a derulat în acest prim week-end de primăvară din anul 2015 o acţiune de stradă menită să aducă momente de bucurie cetăţenilor din această localitate. Astfelm cu ocazia mărţişorului, liberalii din Lupeni au oiferit trecătorilor frumoase mărţişoare lucrate manual chiar de către doamnele din organizaţia de femei a PNL Lupeni. „Sperăm că gestul colegelor noastre a fost unul apreciat de cetăţeni, cu atât mai mult cu cât activităţile de acest fel au devenit o constantă nu doar a lucrului bine făcut, dar şi un exemplu alCItește mai departe


Director nou la Divizia minieră a CEH

Începând de astăzi, Sucursala Divizia Minieră din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A. are un nou director. Acesta este ing. Viorel STANCU, fost director al Exploatării Miniere Paroşeni, numit astăzi în funcţie de directorul general al CEH, Constantin Jujan. Tot începând de astăzi, fostul director al Diviziei Miniere a CEH, ing. Puiu Gabriel PETRESCU a fost numit în funcţia de consilier al Directorului General al Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A..


Scriitorii Văii Jiului, sărbătoriţi de politicieni

Pentru al doilkea an consecutiv, Ziua Scriitorilor a fost sărbătorită ieri şi în Valea Jiului, la iniţiativa organizaţiei municipale Petroşani a PSD. Nu mai puţin de 15 oameni de litere din Valea Jiului au răspuns invitaţiei de a participa la o şuetă în compania liderilor locali ai Partidului Social Democrat. Fiecare dintre aceştia au primit diplome de excelenţă şi medalii, oferite de amfitrionul întâlnirii, consilierul local Costel Postolache. printre scriitorii Văii Jiului care au participat la întâlnirea culturală de la Petroşani s-au numărat Valeriu Butulescu, Gheorghe Niculescu, Ioan Dan Bălan,CItește mai departe


Insemex Petroşani a intrat în lumea bună a cercetătorilor de nivel european

Un grup de certcetători ai Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) din Petroşani a aparticipat, în perioada 25-26 februarie 2015, la Katowice în POLONIA, la un eveniment de brokeraj ştiinţific organizat de Institutul Central Minier – GIG Katowice, sub auspiciile asociaţiei EURACOAL. Cu ocazia deplasării în Polonia, directorul general al INSEMEX Petroşani, Dr. Ing. George Artur GĂMAN, s-a întâlnit cu omologul său de la Institutul Central Minier – GIG, Prof.Dr.hab. Józef DUBIŃSKI,. În cadrul întâlnirii au fost puse bazele unui acord de colaborareCItește mai departe


Liberalii, vestitori ai primăverii în Valea Jiului

Prima zi de martie a fost un prilej numai bun pentru sute de reprezentanţi ai PNL din Petrila, Vulcan şi Uricani să iasă în stradă, la o frumoasă întâlnire de primăvară cu cetăţenii. Cu flori şi mărţişoare, liderii PNL au oferit cetăţenilor Văii Jiului momente de respect, culegând la rândul lor aprecierile opiniei publice. La Petrila, în fruntea liberalilor care au împărţit astăzi flori doamnelor şi domnişoarelor întâlnite în cale, s-a aflat preşedintele organizaţiei PNL Petrila, Costel Avram. „Contrar părerii potrivit căreia cu o floare nu se face primăvară, amCItește mai departe


Poliția a amendat astăzi doamnele și domnișoarele cu flori și mărțișoare!

În colaborare cu R.A.R Hunedoara și Omniasig Asigurări, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au participat astăzi la o acțiune mai dificilă decât cele obișnuite, fiind nevoiți să sancționeze reprezentantele sexului frumos depistate în trafic, în zona centrală a municipiului Deva. De această dată, conducătoarele auto oprite în trafic au răsuflat ușurate când au primit mărțișoare și flori în locul punctelor de penalizare și a amnezilor. Plăcut impresionate, șoferițele și-au continuat drumul sperând ca toate sancțiunile pe care le vor primi de acum înainte să fieCItește mai departe


Poftiţi la „Carnavalul zăpezii” în Parâng !

Cabana „La Mario” din staţiunea turistică Parâng este, de vineri 27 februarie, gazdă a unui inedit carnaval al zăpezii. Turiştii care aleg să-şi petreacă sfârşitul acestei săptămâni în staţiune vor avea parte de concursuri cu premii, de concertele susţinzte de Cătălin Stepa şi Amfitreatrul 13, dar şi de multe surprize oferite de organizatori.


Rock la „Barock” cu Nicu Covaci şi Moni Bordeaianu

Nicu Covaci şi Moni Bordeianu vor concerta în Valea Jiului, în ambianţa… rock a clubului „Barock” din Petroşani. Concertul va avea loc pe 6 martie 2015 şi face parte din turneul ”Vremuri – Remember the 60s” al celor doi fondatori ai celebrei trupe Phoenix. ”Vremuri – Remember the 60s” este un concept care include înfățișarea celor doi fondatori Phoenix într-o ipostază rar întâlnită în decursul carierelor artistice, atât în ceea ce privește repertoriul cât și al modalității de prezentare. În anii 60 se pun bazele formației Phoenix, pe atunci Sfinții,CItește mai departe


Despre literatura lui Valeriu Butulescu în Vietnam!

Internetul ne ajută să primim, instantaneu, ştiri din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Ne bucurăm, sincer, când despre ţara noastră, dar mai ales despreValea noastră se scrie, şi încă de bine. Evocam acum două zile un articol despere aforismele lui Valeriu Butulescu, publicat în Mexic, la Monterrey, la cca 10.000 km spre vest. Iată că la numai trei zile, descoperim un nou articol „CHAM NGOM VAN HOC CUA VALERIU BUTULESCU (NHA VAN ROMANIA)”, publicat pe 25 februarie 2015, în revista VAN VIET, la Hanoi, la cca 10.000 km spreCItește mai departe


Pe scena Teatrului din Petroşani, se joacă sâmbătă… Caragiale

Teatrul „Ion D. Sîrbu” din Petroşani prezintă sâmbătă, 28 februarie 2015, cu începere de la ora 18,00 premiera piesei „La Iunion, Birjar” în regia lui Daniel Vulcu, după schiţe de I.L. Caragiale. Biletele s-au pus în vânzare la agenţia teatrală de la Petroşani.


Jurnalistul Mircea Nistor a încetat din viaţă

Reporterul TV Parâng, Mircea Nistor a încetat din viaţă, în urmă cu câteva ore, în urma unui infarct. Această este vestea care a îndoliat, în această după-amiază, breasla jurnaliştilor din Valea Jiului. Mircea Nistor activa în presa din Valea Jiului de aproape două decenii, fiind unul dintre cei mai apreciaţi reporteri de televiziune, dar şi corespondent al mai multor publicaţii din Valea Jiului. Avea puţin peste 50 de ani. Vom reveni. Dumnezeu să-l odihnească.


Petru Drăgoescu, atletul ale cărui recorduri dăinuie de 30 de ani

Zilele acestea se împlinesc 30 de ani de când atletul Petre Drăgoescu – astăzi unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti din minerit şi viaţa politică locală din Valea Jiului – a consemnat un record naţional neegalat de nici un alt sportiv român. Pe 2 martie 1985, la Campionatele Europene de atletism de la Atena (Grecia), Petru Drăgoescu avea să câştige proba de 800 de metri cu un timp de 1 minut, 47 se secunde şi 21 de sutimi, stabilind un nou record naţional al probei. Câteva luni mai târziu, laCItește mai departe


„Utopia” tinerilor actori ai trupei Theatron din Vulcan, de Dragobete

Membrii trupei Teathron de la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul din Vulcan au oferit astăzi, de Dragfobete, publicului vulcănean un spectacol apreciat la scenă deschisă de sutele de spectatori care au venit să urmărească reprezentaţia de la sala cinematografului „Luceafărul”. Printre aceştia s-a aflat şi primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, care s-a arătat încântat de maniera în care tinerii din Vulcan pun în scenă piese de teatru, dar şi de talentul licennilor de la Colegiul „Mihai Viteazu”. „Maniera în care acești tineri deosebit de talentați și ușor de modelat de doamnaCItește mai departe


Loredana aduce „Reveria” la Deva

Apreciata solistă LOREDANA va concerta miercuri, 25 februarie 2015 la Deva, pe scena Centrului Cultural „Drăgan Muntean”. Showul face parte turneul naţional de promovare a noului album al Loredanei, intitulat „Reveria”. Spectacolul de la Deva este programat cu începere de la ora 19,30.


Butulescu – redivivus: Aforismele scriitorului din Petroşani publicate în Mexic

În publicaţia mexicană „IMaginAccioN” din 16 februarie 2015 este publicat un interesant articol despre aforistica lui Valeriu Butulescu, intitulat „Humorismo en serio” (Umor, la modul serios). Articolul poartă semnătura unui reputat publicist mexican, Raul Gonzales Pinto, doctor în comunicare al Universităţii din Ohio, master al Universităţii din Iowa în domeniul ziaristicii. Raul Gonzales Pinto se declară încântat de aceste aforisme, lucru declarat chiar din primul aliniat al articolului, a cărui traducere din spaniolă o reproducem mai jos: „Adevăratul umorist trebuie să trezească râsul la modul cel mai serios”, afirmă dramaturgulCItește mai departe


Consilierul local PSD Vasile Ion Simion este noul director al minei Petrila

Postul de director al EM Petrila, rămas vacant după plecarea lui Constantin Jujan în fruntea Complexului Energetic Hunedoara, a fost ocupat astăzi, o dată cu numirea în această funcţie a inginerului Simion Ion Vasile. Acesta a ocupat până în prezent funcţia de inginer şef electromecanic la mina Petrila. Prin numirea în funcţia de director al EM Petrila a lui Simion Ion Vasile, directorul general al SNIMVJ, Aurel Anghel arată că PSD vrea să păstreze controlul asupra posturilor de conducere din sectorul minier. Simion Ion Vasile este membru al echipei social-democrateCItește mai departe


Conferinţă internaţională la Universitatea din Petroşani

Universitatea din Petroșani, prin Școala Doctorală în parteneriat cu Fundaţia pentru Dezvoltare Bazată pe Cunoaştere (FDBC),Editura Free Mind Publisher şi The Journal of Economics and Technologies Knowledge organizează Conferința Științifică de Cercetare-Dezvoltare cu participare internațională „Cunoaștere și dezvoltare durabilă”. Prima ediţie a acestei conferinţe va avea loc în perioada 6-7 martie 2015 la Petroşani. Evenimentul este dedicat în principal doctoranzilor şi conducătorilor de doctorat, dar sunt invitaţi să transmită lucrări ştiinţifice (articole, comunicări) toţi cei interesaţi de cunoaşterea economică, tehnologică şi managerială din toate aliniamentele ştiinţifice, din cele mai variateCItește mai departe