Actualitate
Nedeia de la Câmpu lui Neag, între tristele amintiri ale trecutului și frumoasele realități ale prezentului

Ca în fiecare an, în Duminica Tomii, la Campul lui Neag, localnici și oaspeți ai comunității de momârlani de pe aceste meleaguri, și-au dat întâlnire la traditionala nedeie populară, în care sătenii marchează bucuria Învierii lui Hristos dar, în același timp rememorează tristele evenimente din ultimi ani ai prigoanei comuniste care s-au soldat cu distrugerea străvechii vetre a mirificului sat şi a Sfântei Biserici care au fost rase de pe faţa pământului, la comanda directă a lui Nicolae Ceaușescu, pentru a face loc unei efemere exploatări de cărbune. Sătenii din CâmpuCItește mai departe
Administrația locală de la Lupeni sprijină activitatea voluntarilor de Cruce Roșie și în anul 2024

Activitatea Subfilialei organizației de Crucea Roșie din municipiul Lupeni este una deosebit de activă și, în egală măsură, apreciată în comunitatea locală a municipiului Lupeni. Pornind de la această realitate de netăgăduit, autoritățile administrației publice locale din municipiul Lupeni și-au propus să vină și în acest an în sprijinul voluntarilor din cadrul Subfilialei de Cruce Roșie Lupeni, inclusiv prin asigurarea parțială a finanțării necesare pentru derularea activităților acesteia. Astfel, la propunerea primarului Lucian Reseriță, Consiliul local al municipiului Lupeni a adoptat recent o hotărâre prin care alocă suma de 30.000CItește mai departe
Invitație la ”Fotbal în familie” la Petroșani

Serbările Bucuriei continuă la Petroșani cu un alt eveniment special menit să aducă laolaltă copii și părinți, în cadrul unor evenimente special create pentru familie. În acest sens, duminică, 12 mai 2024 cetățenii municipiului Petroșani sunt invitați să sărbătorească în avans, într-un mod inedit, Ziua Internațională a Familiei. O frumoasă inițiativă a Primăriei municipiului Petroșani și CSM Jiul Petroșani, în parteneriat cu AJF Hunedoara și ACS Școala de Fotbal ” Damian Militaru” , Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara propune familiilor din Petroșani TURNEUL DE FOTBAL 3 vs 3 (Tata –CItește mai departe
Brandul turistic al Țării Hațegului, premiat cu bronz la competiția europeană de branding Transform Awards

Proiectul de branding turistic al Țării Hațegului și orașului Hațeg a câștigat trofeul de bronz la categoria “Cel mai bun brand de loc sau de țară”, în competiția Transform Awards 2024, singura competiție de branding din Europa. Câștigătorii au fost anunțați în cadrul unei gale festive care a avut loc la Londra. Transform Awards, organizată de publicația Transform Magazine, este singura competiție care premiază excelența în strategie, dezvoltarea și execuția de brand în categorii care variază de la branduri corporate, de produs și până la branduri de locuri. Printre câștigătoriiCItește mai departe
Peste 90 de milioane de euro au fost atrași la Lupeni de primarul Lucian Resmeriță din fonduri europene

Fondurile europene au constituit principala resursă de dezvoltare a municipiului Lupeni! Afirmația îi aparține primarului Lucian Resmeriță și vine drept argument al faptului că Ziua Europei merită cu prisosință să fie sărbătorită în comunitatea Lupeniului, ca de altfel în toată Valea Jiului și în România, apartenența noastră la spațiul european fiind practic motorul care a accelerat dezvoltarea inclusiv a acestei comunități locale. Primarul municipiului Lupeni arată că Bugetul local al municipiului Lupeni, aprobat pentru anul 2024, este unul de puțin peste 11 milioane de lei. Ceea ce înseamnă circa 2,2CItește mai departe
De Ziua Europei, primarul Tiberiu Iacob Ridzi reamintește că Petroșaniul s-a dezvoltat cu fonduri europene 10 mai 2024

Dezvoltarea municipiului Petroșani în ultimul sfert de secol a prins avânt după intrarea României în Uniunea Europeană. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a ținut să reamintească, odată cu sărbătoarea Zilei Europei (9 mai) faptul că fondurile europene au constituit cea mia importantă sursă de finanțare a proiectelor de dezvoltare locală, bani fără de care nu s-ar fi putut face pași importanți în modernizarea orașului. ”Uniunea Europeană înseamnă foarte mult pentru comunitatea noastră. Grație acestui proiect și aderării României la spațiul european, am reușit și noi, la Petroșani, să dezvoltămCItește mai departe
Tineri sportivi și artiști ai Vulcanului premiați la ediția a IV-a a Galei de Excelență ”Tinerii-Viitorul nostru”

La sediul Primăriei municipiului Vulcan s-a desfășurat astăzi o nouă ediție a ”Galei de Excelență” organizată sub egida Asociației ”Tinerii Viitorul Nostru” din Vulcan, care și-au asumat încă din titulatură misiunea de a observa și de a premia acei tineri care se dovedesc a fi într-adevăr cel mai prețios capital pentru viitorul acestei comunități. Odată cu cea de-a IV-a ediție a acestui eveniment, organizatorii au adus în atenția opiniei publice locale 26 de copii și tineri din această localitate care, în cursul anului 2023 și al primelor luni din 2024,CItește mai departe
Momârlanii din Valea Jiului au început sezonul nedeilor în satele Petrilei

Potrivit tradiției populare din regiunea Văii Jiului, imediat după Paște, momârlanii dau startul nedeilor. Obiceiurile strămoșești îi conduc la origini pe momârlanii din Valea Jiului, iar în zonele rurale ale Petrilei obiceiul mai păstrează încă patina timpurilor de odinioară. Bunăoară, încă din duminica Paștelui, în satele petrilene Jieț, Taia, Andronești, Cimpa, momârlanii s-au adunat pentru nedeie, la chemarea celor mai gospodari dintre săteni, dar și a autorităților locale, care sprijină fără rezerve evenimentele de tradiție ale comunității. ”Și în acest an, ca în fiecare an, continuă tradițiile în localitățile aparținătoareCItește mai departe
În Vinerea Mare, credincioșii ortodocși pornesc din nou pe ”Drumul crucii” spre Golgota de la Straja

Se împlinesc anul acesta 25 de ani de când în Vinerea Mare, credincioși din Lupeni, din Valea Jiului și întreaga țară pornesc în procesiunea “Drumului Crucii” de la Lupeni la Straja. Aceasta este una din cele mai lungi procesiuni religioase din lume al cărei scop este acela de a rememora patimile lui Isus pe drumul său către Golgota. La Lupeni, procesiunea Drumului Crucii a fost iniţiată în urmă cu un sfert de secol de către Emil Părău, omul de numele căruia se leagă, de altfel, începuturile şi dezvoltarea staţiunii turisticeCItește mai departe
Drumul spre vechea capitală a Daciei va fi modernizat prin Programul Regional Vest

Drumul Județean 705A, care leagă municipiul Orăștie de Costești și Sarmizegetusa Regia, va fi modernizat în urma unei investiții din europene prin Programul Regional Vest 2021-2027, Intervenția regională 5.1.A – Drumuri județene. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest, și parteneriatul format din Consiliul Județean Hunedoara și comunele Beriu și Orăștioara de Sus, în calitate de beneficiar, au semnat, marți, 30 aprilie 2024, contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare DJ 705A: Orăștie – Costești – Sarmizegetusa Regia, Km 2+200 – 19+465”. PR Vest înseamnăCItește mai departe
Onor ultimului veteran de război al Văii Jiului, la Lupeni

Ultimul veteran de război din Valea Jiului, lupeneanul Tudor Gheorghe este eroul în jurul căruia au avut loc, anul acesta, ceremoniile dedicate marcării Zilei Veteranilor de Război. Sărbătorit recent, la împlinirea vârstei de 100 de ani, veteranul de război Tudor Gheorghe s-a bucurat din nou de atenția cuvenită, atât din partea Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni, cât și a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor-Regina Maria”, filiala județului Hunedoara și ai Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Valea Jiului, în cadrul unei ceremonii publice în care acestaCItește mai departe
Și ecologiștii merg pe mâna lui Tiberiu Iacob Ridzi în alegerile de la Petroșani

Partidul Ecologist Român (PER) a decis să-l susțină, în alegerile locale din 9 iunie de la Petroșani pe actualul primar al municipiului, Tiberiu Iacob Ridzi, candidat al PSD pentru un nou mandat de primar. Informația a fost prezentată în mod oficial de Alin Suciu, liderul Organizației județene Hunedoara a PER, în cadrul unei conferințe comune de presă, susținută la Petroșani împreună cu Tiberiu Iacob Ridzi. Acesta a precizat că, o analiză a programului electoral al candidatului social-democrat de la Petroșani a relevat faptul că există o serie de proiecte aleCItește mai departe
Tot adevărul despre droguri, spus în caravana ”Fără Bariere”, la Deva

Municipiul Deva a fost ultimul popas al caravanei ”Fără bariere. Tot adevărul despre droguri”, eveniment derulat de Ministerul Tineretului, Familiei și Egalității de Șanse în peste 20 de localități din toată România. Peste 1.200 de elevi, studenți, părinți și profesori din întreg județul au fost cei în fața cărora Mark, Alex și Rafa de la Asociația ”TeenChallange”, dar și actrița Eugenia Șerban, și-au deschis sufletul și au spus tot adevărul despre droguri și alte dependențe. „Mi-am urât tatăl și îl înjuram când încerca să mă ajute”, „am furat de laCItește mai departe
Curg încă lacrimi pe Valea Plângerii în amintirea eroilor mineri căzuți în Mina Aurelia de la Lupeni

Poate că timpul vindecă, așa cum se spune, rănile trecutului, însă amintirile dureroase care au marcat istoria celor aproape două secole de minerit în Valea Jiului rămân etern în amintirea noastră. Etern este (și trebuie să fie !) respectul față de minerii pentru care mina le-a fost deopotrivă viață și moarte, cărora le-a dat pâine, dar le-a devenit și mormânt. Cu acest sentiment de adânc respect au fost omagiați și anul acesta cei 82 de truditori ai adâncurilor pentru care, în urmă cu 102 ani, în miezul zilei de 27CItește mai departe
Informaticienii Văii Jiului recuceresc America, la o nouă ediție a competiției mondiale Microsoft Office Specialist

”Back in USA!” este hitul care i se potrivește cel mai bine tinerei Emilia Slavu din Aninoasa, absolventă a Colegiului Național de Informatică ”Carmen Sylva” din Petroșani, în prezent studentă la Universitatea Politehnică din Timișoara. Aceasta a câștigat și în acest an etapa națională a concursului de informatică ”Microsoft Office Specialist”, la secțiune ”Word”, dovedind astfel că este cel mai bun utilizator al acestui popular program IT din România. Emilia Slavu urmează să participe acum la etapa mondială a competiției, în Statele Unite ale Americii, într-o localitate din statul Florida.CItește mai departe
Hunedoreni de frunte la sărbătoarea ADR Vest Timișoara

Joi 25 aprilie, la Timișoara, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a sărbătorit 25 de ani de investiții în Regiunea Vest Județul Hunedoara, unul dintre beneficiarii proiectelor cu finanțare nerambursabilă derulate prin intermediul ADR Vest, a fost reprezentat la eveniment de administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, și de primarii din localitățile Geoagiu (Vasile Cărăguț), Petrila (Vasile Jurca), Totești (Tiberiu Pasconi), Uricani (Dănuț Buhăescu) și Vulcan (Cristian Merișanu), la întâlnire fiind prezent, de asemenea, subprefectul județului Hunedoara, Lorincz Szell și directorul executiv al Asociației pentru Dezvoltare Teritorială IntegratăCItește mai departe
Moment aniversar marcat la Teatrul de Artă din Deva

În deschiderea unei noi reprezentanții a spectacolului ”Interludii” de Eurgen O’Neill, în regia Alexander Hausvater (oferit, de data aceasta gratuit publicului din județul Hunedoara!), Teatrul de Artă din Deva a fost ”scena” unui scurt moment festiv, prilejuit de aniversarea a 113 ani de la prima reprezentație de teatru care a avut loc în cadrul acestui eedificiu cultural din municipiul rețședință de județ. La ceremonie au participat, alături de spectatori, actorii teatrului condus de regizorul și actorul Mihai Panaitescu, dar și o seamă de oameni de cultură și artă care, împreunăCItește mai departe
Scriitorul Dumitru Tâlvescu va fi sărbătorit, la aniversare, de Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 29 aprilie 2024, ora 17:00, la Sala de Lectură a bibliotecii, un eveniment cultural dedicat scriitorului Dumitru Tâlvescu, la împlinirea vârstei de 70 de ani. Sub genericul „Dumitru Tâlvescu sau vocația literaturii”, aici se va desfășura o întâlnire amicală între cel sărbătorit și prietenii săi, confrați într-ale scrisului, dar și cu cititorii. Prezent de aproape 20 de ani în viața literară hunedoreană, Dumitru Tâlvescu s-a dovedit a fi un scriitor de real talent, careCItește mai departe
Record de elevi prezenți în ”Săptămîna verde” la stațiile de tratare și epurare a apei din Valea Jiului

Așa cum anticipam, interesul elevilor din cadrul școlilor și liceelor din toată Valea Jiului față de stațiile de tratate și, respectiv de epurare a apei din cadrul Apa Serv Valea Jiului a fost unul deosebit de mare, mai ales în această săptămână în care în sistemul educațional hunedorean se derulează programul educațional special intitulat ”Sătpămâna verde”. Numai în primele zile ale săptămânii, dintr-un număr record de peste 1000 de elevi care și-au programat deja să viziteze aceste importante obiective ale companiei de apă din Valea Jiului, câteva sute au fostCItește mai departe
Pionierul aviației românești, hunedoreanul Aurel Vlaicu este declarat ”Erou al Națiunii Române”

Legea pentru conferirea lui Aurel Vlaicu a titlului de “Erou al Națiunii Române” a fost promulgată de președintele României, prin Decret nr. 780/2024, devenind astfel Legea nr. 88/2024. Acest act a constituit pasul final pe drumul recunoașterii meritelor de excepție ale ingeniosului și neobositului inginer și aviator Aurel Vlaicu, născut în județul Hunedoara, la Binținți. Inițiatorul proiectului de lege prin care i se recunoaște de pe acum, lui Aurel Vlaicu-pionier al aviației române, în mod oficial, statutul de ”Erou al națiunii Române” este deputatul hunedorean Viorel Sălan (PSD). ”Știm cuCItește mai departe
S-a stins apreciatul medic din Valea Jiului, dr. Claudiu Valas

Apreciatul dr. Claudiu Valas, medic șef al Secției de Îngrijiri Paliative de la Spitalul Municipal din Vulcan s-a stins din viață. Acesta a fost răpus de o necruțătoare, a cărei evoluție a fost una galopantă. Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, promoția 1995, dr. Claudiu Valas era cunoscut atât pentru dedicația sa profesională, pentru profesionalism și empatie față de pacienții săi. Și-a desfășurat prea scurta carieră în medicină, alinând suferințele oamenilor în Secția de Paliative a Spitalului Municipal Vulcan, unde pentru o perioadă de timp și-a dusCItește mai departe
”Glasuri de argint” răsplătite cu aur la Festivalul Internațional de Muzică pentru Copii de la San Remo

Emoțiile pe care micii artiști, cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani, au reușit să le transmită publicului și juriului de pe emblematica scenă a muzicii internaționale ”Ariston” din San Remo (Italia) au fost pe măsura talentului lor și a minuțioasei pregătiri pe care au avut-o, sub bagheta profesorului de canto Ileana Berki. Participarea Grupului ”Glasuri de argint” al Clubului copiilor și elevilor Valea Jiului la cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Internațional de Creație și Interpretare Muzicală pentru Copii San Remo 2024 a fost încununată de succes. AceștiaCItește mai departe
Consiliul Județean Hunedoara condamnă actele de vandalism de pe culoarul rutier Mureș Nord

O serie de acte de vandalizare a noilor indicatoare rutiere amplasate pe rețeaua rutieră recent modernizată de pe Culoarul de Trafic Mureș Nord, între Simeria și Șoimuș, care par să se repete cu o greu de înțeles reavoință din partea unor persoane certate cu legea, determină administrația județeană să ia o atidudine publică fermă. Consiliul Județean Hunedoara condamnă ferm actele de vandalism recente, care au avut ca țintă indicatoare de circulație de pe Culoarul Trafic Mureș Nord. ”Este profund regretabil și inacceptabil faptul că anumite persoane au ales să distrugăCItește mai departe
Sute de elevi din Valea Jiului descoperă ”Școala Altfel” la Apa Serv Valea Jiului

Și în acest an școlar, Apa Serv Valea Jiului a încheiat o serie de parteneriate cu unitățile de învățământ din Valea Jiului, astfel încât elevii să poată descoperi, prin vizite la principalele puncte de interes din activitatea companiei de apă potabilă și canalizare, ”drumul apei” de la captare la robinetul din casă și de aici, mai departe, spre stațiile de epurare și înapoi în emisar. În acest scop, săptămâna de educație alternativă ”Școala altfel” constituie unul dintre momentele prielnice acestor tipuri de interacțiuni cu elevii. Sute de elevi de laCItește mai departe
Drăgan Muntean, cel mai iubit fiu al pădurenilor, va fi comemorat acasă, la Poienița Voinii

Anul acesta se împlinesc 22 de ani de când marele artist a plecat la cele veșnice, iar duminică, 21 aprilie 2024, de la ora 12:00, la biserica „Sfântul Nicolae” din satul natal, Poienița Voinii (de lângă Ghelari) și la Casa Memorială ”Drăgan Muntean”, va fi organizată o activitate de comemorare. Evenimentul este orgazziat de organizat de Consiliul Județean Hunedoara și Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, în administrarea cărora se află acest complex muzeal dedicat apreciatului rapsod popular. Potrivit reprezentanților DGAMPT Hunedoara, duminică, 21 aprilie 2024 laCItește mai departe
Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor sărbătorită în județul Hunedoara cu o ”lecție deschisă” în Panteonul Moților și în Capitala Daciei

Peste 150 de copii din școlile hunedorene, alături de profesorii lor coordonatori, au răspuns invitației DGAMPT Hunedoara de a sărbători împreună Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor, în cadrul unei ”lecții deschise” susținute de specialiștii din cadrul instituției care administrează siturile și monumentele istorice din județul Hunedoara, aflate în responsabilitatea Consiliului Județean Hunedoara. Două dintre obiectivele aflate în administrarea instituției, respectiv situl arheologic Sarmizegetusa Regia și Complexul de Monumente Țebea au fost astăzi vizitate de grupurile de tineri care au trecut peste disconfortul creat de vremea rece și capricioasă șiCItește mai departe
Veteranii vieții de familie din Uricani, premiați de autoritățile locale

Respectul pentru seniorii din comunitatea locală a orașului Uricani este unul pe care primarul Dănuț Buhăescu și ceilalți reprezentanți ai administrației locale conduse de acesta nu pregetă să-l arate în fiecare zi, dar mai ales atunci când se ivesc momente speciale cum sunt, spre exemplu, și cele ocazionate de aniversarea de 50 de ani de căsătorie a veteranilor vieții de familie din această comunitate. Un astfel de fericit eveniment a avut loc în data de 18 aprilie 2024, când la sediul Primăriei orașului Uricani au fost invitate familiile care înCItește mai departe
CJH marchează Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor cu gândul la neprețuitele comori ale județului Hunedoara

Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor, sărbătorită în fiecare an la 18 aprilie, aduce din nou în atenție neprețuitele comori ale județului Hunedoara, unul în care, după cum relevă Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, ”avem privilegiul de a trăi printre comori neprețuite, de la castele medievale și fortărețe impresionante până la situri arheologice încărcate de istorie.” În opinia liderului administrației județene, Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor este, în egală măsură, un moment de reflecție și recunoaștere a importanței patrimoniului în definirea identității noastre culturale și înțelegerea istoriei noastre. ”FiecareCItește mai departe
Pui de momârlani de la Uricani, în misiune de prospecțiune culturală la București

Un pe cât de inedit, pe atât de binevenit proiect derulat de Claudia Șandru, președintele Asociației Ținutul Momârlanilor, cu sprijinul Primăriei orașului Uricani, le-a oferit copiilor și tinerilor din Uricani, participanți în proiectul european ”Împreună prin cultură în Ținutul Momârlanilor”, oportunitatea de a participa la o mini-tabără culturală de 4 zile în Capitala României. Programul pe care Claudia Șandru l-a întocmit pentru această prospecțiune culturală a puilor de momârlani din Uricani a fost unul în care copiii au putut descoperi repere ale istoriei, culturii și artei, tradițiilor și arhitecturii Bucureștiului.CItește mai departe
”Glasuri de argint” din Valea Jiului, la Festivalul Internațional de Muzică pentru Copii de la San Remo

Grupul micilor dar extrem de talentaților artiști pregătiți la Clubul Copiilor Valea Jiului, de inimoasa și ambițioasa profesoară de canto Ileana Berki, în cadrul proiectului său de suflet ”Glasuri de argint” au ajuns astăzi, la San Remo, oraș cu puternice reverberații în istoria arte muzicale de pe întregul mapamond. Ei vor urca aici, pe scena Festivalului Mondial de Creație și Interpretare Muzicală pentru Copii San Remo 2024, eveniment ajuns la ediția cu numărul 23 și care, în acest an, care se desfășoară aici în perioada 17-20 aprilie. Pentru a participaCItește mai departe
Jandarmeriță din Hunedoara, pe podium la Campionatul Național de tenis de masă al MAI

Inspectoratul Județean de Jandarmi ”Decebal” al județului Hunedoara informează că sergentul major Denisa ONICIU, din cadrul Detașamentului de Jandarmeri de la Petroșani a reușit să urce pe podium, obținând medalia de bronz – categoria femei la Campionatul național de tenis de masă al Ministerului Afacerilor Interne, la prima ei participare. Evenimentul a avut loc în perioada 9-11 aprilie 2024, în Sala Olimpică ,, Gheorghe Bozga” din municipiul Bistrița, unde s-a desfășurat etapa finală a Campionatului național de tenis de masă al Ministrului Afacerilor Interne. Competiția a fost organizată de către CentrulCItește mai departe
Centenarul veteranului de război Tudor Gheorghe din municipiul Lupeni

Emblematic cetățean de onoare al municipiului Lupeni, veteranul de război Tudor Gheorghe a fost sărbătorit, la aniversarea vârstei de 100 de ani, nu doar de familie, ci de întreaga comunitate locală a municipiului Lupeni, după ce primarul Lucian Resmeriță a ținut să-i fie alături la acest eveniment despre care spune că face parte din rândul celor mai emoționante din viața comunității pe care o conduce. ”Este o mare bucurie că putem împărtăși bucuria unui astfel de moment cu distinsul nostru veteran de război Tudor Gheorghe, care a împlinit vârsta deCItește mai departe
Remarcabilul prof.univ.dr. Septimiu Krausz a trecut în eternitate!

Personalitate de prim rang a educației și culturii din Valea Jiului, reprezentant de seamă al școlii de învățământ superior de la Petroșani, primul lider al democrației post-revoluționale din municipiul Petroșani și cetățean de onoare al acestei localități, prof.univ.dr. Septimiu Krausz a trecut în eternitate. În vârstă de 86 de ani (născut în 11 noiembrie 1938, la Baia Mare), prof.univ.dr. Septimiu Krausz și-a pus amprenta personalității sale remarcabile îndeosebi asupra învățământului superior, ca fondator și conducător al Catedrei de Sociologie de la Universitatea din Petroșani. Cu o activitate de peste oCItește mai departe
Gașca Zurli VINE în Valea Jiului

„Suntem zeci de oameni în echipă. Actori, artiști, animatori, ingineri de sunet, regizori, coordonatori, vânzători,organizatori, toți de oameni iubitori. O coloană întreagă de mașini. Caravana o să intre în orașe cu toate mașinile noastre colorate, cu muzică în megafoane și cu starea aceea pe care și-o mai amintesc doar cei care au văzut în anii 90 primele camioane Coca Cola, traversând România. Visez de 30 de ani să iasă copiii din orașele mici la geamuri și să le facă personajelor cu mâna. Mă bucur să descopăr cât suntem de așteptați.CItește mai departe
Permisele de conducere auto vor putea fi obținute și online: Noul proiect proups de Ministerul Afacerilor

Un nou proiect de lege, inițiat de Ministerul Afacerilor, prevede noi reglementări pentru obținerea permiselor auto și eliberarea acestora. Acesta prevede schimbări și în cazul permiselor pierdute. Ministerul Afacerilor Interne a inițiat un proiect de lege prin care impune noi reglementări la obținerea permiselor auto sau mai exact la eliberarea acestora. E vorba și despre permise nou emise, dar și despre cele pentru care se cere duplicat din cauză că au fost pierdute. Printr-un cont pe DRPCIV, permisele vor putea fi obținute și online Sunt vizate noi schimbări laCItește mai departe
Reducerea impozitului pe clădiri pentru donatorii de sânge. Legea care oferă trei beneficii importante a fost adoptată

O nouă lege promulgată de președintele Klaus Iohannis prevede trei beneficii importante pentru donatorii de sânge. Cea mai importantă noutate este reducerea impozitului pe clădire. O lege apărută în monitorul oficial (Legea 74/2024) reglementează posibilitatea ca persoanele fizice ce au calitate de donatori de sânge și dețin o clădire pe teritoriul României, să beneficieze de reducerea impozitului pe clădiri datorat bugetului local, dacă în anul anterior au realizat în condiția legii, cel puțin trei donații de sânge, spune consultantul fiscal Adrian Bența care a analizat actul normativ. În ipotezaCItește mai departe
Mini-Burse ale Locurilor de Muncă, în luna aprilie, la Brad, Hațeg și Orăștie

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara organizează în luna aprilie 2024, o serie de evenimente care au ca scop creșterea ocupării în județul Hunedoara prin facilitarea accesului șomerilor și persoanelor în cautarea unui loc de munca la locurile de muncă disponibile. Mini Bursele locurilor de muncă se vor desfășura începând cu ora 1000, astfel: Vineri, 19 aprilie 2024 – municipiul Brad – Casa de Cultură din Brad Joi, 25 aprilie 2024 – orașul Hațeg – fosta Școală Generală “Ovid Densușianu”din Hațeg Vineri, 26 aprilie 2024 – municipiul OrăștieCItește mai departe
Noi decorațiuni de Paște în Parcul CAP și Parcul Copiilor de la Lupeni

Apreciate locuri de întâlnire, promenadă și divertisment ale locuitorilor municipiului Lupeni din toate generațiile, Parcul CAP și Parcul Copiilor de la Bărbăteni întâmpină și în acest an sărbătorile pascale nu doar într-o frumoasă atmosferă de primăvară, în care verdele crud al gazonului se îmbină armonios cu culorile vii ale copacilor înfloriți, ci și cu o serie de figurine specifice sărbătorilor pascale, care confirmă că aici iepurașul de Paște și-a făcut deja apariția. Pentru ca acest lucru să se întâmple, o idee mai veche a primarului Lucian Resmeriță, materializată în premirăCItește mai departe
Prosumatorii vor avea posibilitatea să compenseze producția de energie electrică cu facturile la gaz sau alt loc de consum: Ce schimbări ar putea aduce modificarea legislativă

Conform modificărilor aduse Legii energiei votate recent de Senat, prosumatorii vor putea să-și deconteze energia injectată în rețea în decurs de o lună, față de 24 de luni de la emiterea facturi și vor putea compensa producția din panouri fotovoltaice cu facturile la gaze sau de la un alt loc de consum. „Ieri am votat în plenul Senatului inițiativa legislativă care lărgește drepturile prosumatorilor. Este vorba de peste 120.000 de prosumatori, care produs peste 1.400 MW de energie în sistemul energetic național”, a spus Lorant Antal, președintele Comisiei de energieCItește mai departe
Proiect pentru prevenirea consumului de droguri, în cadrul grantului „România – Anul European al Tineretului 2022″

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în calitate de cofinanțator pentru implementarea Grantului „România – Anul European al Tineretului 2022″, finanțat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri, alte forme de adicție, violență, bullying și trafic de persoane. Proiectul Anul European al Tineretului „Generaţia fără bariere – Suntem altfel”, finanțat prin Grantul Erasmus+ are obiect prevenirea consumului de droguri şi promovarea sănătăţii mintale și prevede o serie de acțiuni care se vor desfășura pe parcursul lunii aprilie în 20 deCItește mai departe
La Deva, se deschide Salonul Internațional de Inventică INVENTCOR 2024

Județul Hunedoara este, începând de joi, 4 aprilie și până sâmbătă, 6 aprilie 2024, gazda celei de-a V-a ediții a Salonului Internațional de Inventică INVENTCOR 2024. Evenimentul este organizat de Asociația Corneliu Group și Facultatea de Inginerie din Hunedoara și se va desfășura la Casa de Cultură ”Drăgan Muntean” din Deva. Peste 300 de invenții și inovații din diverse domenii de activitate vor fi jurizate în cadrul acestui Salon internațional de inventică al cărui inițiator este celebrul inventator român Corneliu Birtok-Băneasă, cadru universitar la Facultatea de Inginerie de la Hunedoara,CItește mai departe
Alpinistul Adrian Ahrițculesei pornește în expediția pentru cucerirea Everestului

Visul oricărui alpinist este acela de a ajunge pe ”acoperișul lumii”, de a cuceri cel mai înalt punct terestru al planetei Pământ: Vârful Everest (8.848 m) din Munții Himalaya. Acesta este și visul sportivului Adrian Ahrițculesei, optimetristul din Petroșani pasionat de alpinism, care s-a pregătit intens pentru acest obiectiv, pe bună dreptate considerat nr. 1 în cariera sa de sportiv. În vârstă de 40 de ani, absolvent al Institutului Național de Educație Fizică și Sport, căsătorit și tatăl a doi copii, Adrian Ahrițculesei va porni în aventura vieții sale pesteCItește mai departe
CAR Unirea Petroșani, reper de întrajutorare în trend ascendent și în anul 2023

Activitatea Casei de Ajutor Reciproc Unirea din Petroșani s-a înscris și în anul 2023 pe un trend ascendent la principalii indicatori de evaluare, potrivit raportului de activitate al Comitetului Director, prezentat la Conferința anuală a acestei instituții financiare, care a avut loc zilele trecute, în prezența delegaților CAR, dar și a unor valoroși invitați. Președintele CAR Unirea Petroșani, dr.ec. Rodica Costandoiu a arătat că pe fondul tensiunilor manifestate pe piaţa financiară, generate de multiplele crize din perioada post-pandemie, dar mai ales al incertitudinilor specifice arealului ce cuprinde Valea Jiului, ConsiliulCItește mai departe
Dezbateri privind fondurile europene destinate Văii Jiului, în Comitetul Director extins al ITI Valea Jiului

Comitetul Director extins pentru implementarea Inițiativei Valea Jiului s-a reunit la începutul acestei săptămâni la București. Primarii celor 6 municipii și orașe din Valea Jiului s-au întâlnit cu Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și proiectelor europene, dar și cu reprezentanți din peste 10 ministere, pentru a creiona cele mai bune strategii pentru dezvoltarea zonei din sudul județului Hunedoara. La eveniment au fost prezenți, de asemenea, cei 6 primari ai localităților din Valea Jiului (Vasile Jurca – primarul orașului Petrila, Tiberiu Iacob Ridzi – primarul municipiului Petroșani, Nicolae Dunca – primarul orașuluiCItește mai departe
Acțiuni de deratizare și dezinsecție pe raza orașului Petrila

Primăria orașului Petrila informează că, în colaborare cu S.C. Sister Studio SRL, va desfășura o serie de acțiuni de deratizare și dezinsecție, pe raza localității, în perioada 29 martie – 5 aprilie 2024. Astfel, în perioada 29.03.2024-05.04.2024, se vor presta servicii de DERATIZARE (combaterea rozătoarelor) pe raza domeniului public al orașului Petrila. Produsul utilizat în cadrul lucrărilor de deratizare este: Rodex Wax Block. Antidot în caz de ingerare accidentală: Vitamina K1. De asemenea, în perioada 29.03.2024-05.04.2024, se vor desfășura lucrări de DEZINSECȚIE pe raza domeniului public al orașului Petrila. SubstanțeleCItește mai departe
La Petroșani s-a deschis un laborator de arte și ecologie

Este mai mult decât evident faptul că problema poluării cu deșeuri din plastic dar și de altă natură, a devenit una dintre cele mai mari de pe întregul mapamond. Probemele globale se rezolvă întotdeauna cu soluții locale. Este și crezul cu care au pornit la drum, într-un nou proiect finanțat prin AFCN un grup de tineri ingenioși și implicați din Petroșani și București, grupați în cadrul Asociației Urban Lab din Valea Jiului și Asociației Macaia din București. Proiectul își propune să atragă atenția asupra acestui subiect spinos pe c are-lCItește mai departe
Abordări eficiente ale terapiei senzoriale pentru copiii care întâmpină situaţii comportamentale repetitive sau provocatoare – descoperă-le şi tu aici!

Copilul tău prezintă o patologie integrată în tulburările de spectru autist, ADHD sau alte afecţiuni ce implică tulburări senzitive şi senzoriale? Pentru a-i putea oferi sprijinul necesar, terapia senzorială reprezintă soluția ideală – aceasta contribuie la îmbunătăţirea situaţiilor comportamentale repetitive sau provocatoare. De asemenea, această formă terapeutică îl va ajuta inclusiv în dezvoltarea și în gestionarea diferitelor provocări cu care se confruntă în viața de zi cu zi. În cadrul acestei terapii, există o serie de abordări eficiente, care pot aduce beneficii semnificative copiilor cu autism sau cu alte patologiiCItește mai departe
Studenți la Mediu în vizită de documentare la Apa Serv Valea Jiului

Stația de epurare a apelor uzate de la Dănuțoni-Aninoasa, aflată în administrarea Apa Serv Valea Jiului este considerată a fi una model în ceea ce privește managementul apelor reziduale cu impact pozitiv semnificativ asupra mediului. În acest context, este evident că interesul pe care studenții Universității din Petroșani, care urmează specializarea ”Protecția Mediului”, în cadrul studiilor de licență și masterat de la Facultatea de Mine este unul direct proporțional cu statutul acestui tip de activități dezvoltate cu succes în cadrul Stației de Epurare de la Dănuțoni, operată de Apa ServCItește mai departe
Acțiuni comune ale AJOFM și ISJ Hunedoara pentru consilierea și orientarea profesională a absolvenților

Agenția Județeană pentru Ocupare și Formare Profesională Hunedoara și Inspectoratul Școlar Județean al județului Hunedoara au semnat un protocol de colaborare, prin intermediul căruia au convenit ca, în perioada următoare, să desfășoare o serie de acțiuni comune de informare, cu accent pe ceea ce privește consilierea și orientarea profesională a elevilor din clasele terminale de liceu, școală profesională și învățământ dual, astfel încât aceștia să cunoască modalitățile prijn care au posibilitatea de a se integra, după absolvire, pe piața muncii. ”Scopul pe care-l urmărim prin această acțiune comună cu ISJCItește mai departe