Administrație
S-a semnat contractul pentru constucția noului stadion de 5 stele de la Hunedoara

La București a avut loc astăzi ceremonia de semnare a contractului de execuție pentru construirea noului stadion de la Hunedoara! Compania Națională de Investiții finanțează acest demers în baza unui proiect depus de Consiliul Județean Hunedoara în parteneriat cu Primăria Hunedoara. Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, împreună cu primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, au reprezentat beneficiarii acestui proiect semnat în prezența Primului Ministru al României. „Construim un complex sportiv de nivel european, cu multiple beneficii pentru comunitate, în special pentru familiile tinere cu copii. Până la urmă facem și unCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara a împlinit 33 de ani de la înființare

În urmă cu 33 de ani, la data de 16 aprilie 1992, în baza legii nr. 69/1991 lua ființă Consiliul județean Hunedoara odată cu prima reuniune a forului administrației județene. Din componența primului Consiliu județean Hunedoara au făcut parte: Ladislau Farcaș, Valeriu Miclăuș, Aurel Anca, Virgil M. Dumitru, Gligor Hașa, Cristian Serafim Leucian, Florea Bereș, Sigismund Duma, Gheorghe Dreghici, Nicolae Jurca, Aurel Oprișa, Ioan Rob, Zoltan Fekete, George Nistor, Dragoș Vonica, Pompiliu Prip, Petru Mîrza, Gabriel Cristescu, Ladislau Eory, Petru Păsculescu, Mircea Grațian Rădulescu, Dumitru Florin Țurnă, Stelian Pușcașu, IonelCItește mai departe
Proiecte majore de eficientizare energetică și estetică a blocurilor din orașul-stațiune Uricani

Orașul Uricani își schimbă înfățișarea odată cu finalizarea lucrările de reabilitare termică și estetică a fiecărui bloc de locuințe și a fiecărei instituții, devenind tot mai mult un oraș frumos, curat, îngrijit, demn de noul său statut de stațiune turistică de interes local. Este evident pentru toată lumea că grație eforturilor făcute de administrația publică locală, orașul Uricani a reușit să atragă fonduri europene semnificative, pe toate axele de finanțare posibile, pentru a reabilita zestrea imobiliară a localității. S-au făcut progrese vizibile în ultimii ani, iar zeci de blocuri, înCItește mai departe
Lucrări ample la infrastructura de apă și canalizare a municipiului Lupeni

Municipalitatea din Lupeni a dat, la începutul acestui an, startul unui nou și ambițios proiect de infrastructură publică, prin care își propune ca, în cel mai scurt timp posibil, toate spațiile imobiliare de pe raza localității să beneficieze de acces la rețeaua publică de canalizare. În acest scop, echipa Primăriei municipiului Lupeni, condusă de primarul Lucian Resmeriță, a elaborat un proiect care vizează extinderea rețelelor de canalizare pe toate străzile în care aceasta nu există în prezent. Mai mult, administrația locală de la Lupeni a reușit să atragă fonduri semnificativeCItește mai departe
Investitori din Turcia interesați de Valea Jiului

Eforturile autorităților publice locale, regionale și centrale dar și cele ale asociațiilor reprezentative ale mediului de afaceri de a promova regiunea Văii Jiului pentru oportunitățile sale de afaceri care se pot dezvolta aici pe fondul accesului la fonduri europene semnificative în cadrul Programului pentru Tranziție Justă, încep să dea rezultate. În cursul acestei săptămâni, la Petroșani a ajuns și Gazi Demirel, vicepreședintele Camerei de Comerț bilaterală România-Turcia, într-o vizită oficială ce a avut ca scop explorarea potențialului zonei Petroșani și a Văii Jiului. Acesta a avut o primă rundă deCItește mai departe
Proiectul de modernizare a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani avansează

Lucrările de reabilitare energetică și modernizare a clădirii în care funcționează Colegiul Național „Mihai Eminescu” din municipiul Petroșani avansează în ritm alert, iar rezultatele încep să devină, pe zi ce trece, tot mai vizibile. Pentru a se asigura că acest important prooiect de investiții publice, derulat de administrația publică locală din Petroșani cu fonduri atrase de la Uniunea Europeană evoluează conform graficului stabilit în contractul cu antreprenorul desemnat, primarul Tiberiu Iacob Ridzi vizitează, perioric, acest șantier. Așa s-a întâmplat și la începutul acestei săptămâni, când împreună cu reprezentantul constructorului șiCItește mai departe
Cireși japonezi pentru primăveri frumoase, în municipiul Lupeni

Parcurile și străzile din municipiul Lupeni vor fi mult mai frumoase, în primăverile anilor următori, după ce administrația publică locală a decis să investească, an de an, în achiziționarea și plantarea de arbori ornamentali, spații verzi și covoare florale. Anul acesta pe agenda de achiziții de acest fel a Primăriei municipiului Lupeni figurează 200 de cireși japonezi, care vor fi plantați în diverse zone de promenadă din localitate, astfel încât coroana florală a acestora să devină încă un loc de poveste și un punct de atracție pentru cetățeni și vizitatori,CItește mai departe
Modernizarea Școlii Gimnaziale „Carmen Sylva”, un nou exemplu de bune practici pentru învățământul din Petroșani

Seria investițiilor în educație derulate în baza unui amplu proiect derulat de administrația publică locală din Petroșani, cu fonduri europene atrase prin programul PNRR, a ajuns și la Școala gimnazială „Carmen Sylva”. Aici a ajuns astăzi și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, pentru a se informa „de la prima sursă” cum sunt percepute de elevi și profesori investițiile care deja au fost realizate aici în cadrul acestui program de investiții care vizează modernizarea și dotarea tuturor unităților de învățământ preuniversitar din Petroșani. „Investiția în educație este cheia viitoare deCItește mai departe
Salvital – de 20 de ani în slujba sănătății hunedorenilor!

La sediul Consiliului Județean Hunedoara s-a desfășurat astăzi, ședința Adunării Generale a Asociației Salvital Hunedoara. Întâlnirea fost una aniversară, prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la înființarea asociației care, în prezent, ajunge cu caravanele sale în cele mai îndepărtate localități ale județului și vine în sprijinul hunedorenilor cu o gamă largă de investigații medicale gratuite. La întâlnire au fost prezenți 42 din cei 45 de membri fondatori, precum și o serie de invitați care au sprijinit de-a lungul timpului activitățile Salvital. Consiliul Județean Hunedoara se numără printreCItește mai departe
Curățenie de primăvară în municipiul Petroșani

Autoritățile locale de la Petroșani au luat startul în derularea activităților edilitar-gospodărești specifice sezonului de primăvară. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi precizează că străzile și trotuarele sunt măturate și spălate, zonele verzi sunt igienizate, iar copacii sunt toaletați și urmează să fie văruiți, așa cum se întâmplă an de an la Petroșani, pe domeniul public. ”Pentru că vremea ne permite, am dat startul acțiunilor cuprinse în ampla campanie denumnită generic curățenia de primăvară. Zeci de persoane dar și utilaje ale firmei de gospodărie sunt angrenate în această campanie de curățenie deCItește mai departe
Bob pe șine la Straja, pentru dezvoltarea turismului de vară în stațiune

După ce Straja și-a confirmat deja statutul de stațiune turistică atractivă și preferată de turiști în sezonul de iarnă, autoritățile publice locale din municipiul Lupeni, împreună cu operatorii de turism din stațiune își propun acum să găsească cele mai bune soluții pentru ca Straja să devină, în egală măsură, și o stațiune turistică de vară. O nouă soluție în această direcție, care se adaugă celor deja existente în stațiunea din Lupeni, va fi implementată în cursul acestui an, după ce Primăria municipiului Lupeni și compania Comexim R a omului deCItește mai departe
Bugetul Județului Hunedoara pentru 2025, votat în unanimitate! Peste două treimi din fonduri merg la „Dezvoltare”

Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Județean Hunedoara, bugetul pentru anul 2025 a fost adoptat cu unanimitate de voturi, toți cei 33 de aleși susținând proiectul de buget propus de președintele Laurențiu Nistor. Bugetul județean pentru 2025 este cu 23,7% mai mare față de cel din anul precedent, iar structura sa reflectă o abordare clară pro-dezvoltare: • 67% din totalul fondurilor sunt alocate secțiunii de dezvoltare, asigurând investiții majore în infrastructură, sănătate și modernizarea județului. • 33% din buget este destinat funcționării, optimizând resursele pentru o administrare eficientă. Principalele surse deCItește mai departe
MCDR DEVA ar putea primi statutul de muzeu de interes național

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a semnat astăzi documentația adresată Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, prin care se solicită reclasificarea Muzeului Civilizației Dacice și Romane (MCDR) din Deva de la statutul de muzeu regional la cel de muzeu de interes național. Această inițiativă recunoaște importanța și valoarea patrimoniului cultural pe care instituția îl deține, de peste 150 de ani. În România, muzeele de interes național păstrează colecții de o valoare excepțională pentru patrimoniul cultural național și care desfășoară activități de cercetare și promovare cu impact semnificativ la nivelCItește mai departe
Infrastructură verde cu zone de promenadă, relaxare și activități în aer liber la Uricani

Componenta de „Revitalizare și regenerare urbană” a noului Program Regional Vest 2021-2027 aduce noi fonduri europene pentru modernizarea mai multor spații publice din orașul Uricani. Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu spune că proiectul semnat cu ADR Vest, zilele trecute, a pornit de la nevoia stringentă de a recondiționa spațiile publice învechite din oraș și de a crea o infrastructură verde cu zone de promenadă, relaxare și activități în aer liber pentru toate categoriile de vârstă. „Sunt prevăzute în acest nou proiect de investiții cu fonduri europene, intervenții pe Bulevardul Muncii,CItește mai departe
Investiții de peste 16 milioane de euro pentru revitalizarea spațiilor publice din Hunedoara și Petrila

Mai multe spații publice din Hunedoara și Petrila vor fi complet transformate printr-o serie de proiecte ample de modernizare și revitalizare, finanțate prin Programul Regional Vest. Parcuri moderne, străzi pietonale, alei reconfigurate, zone de recreere, locuri de joacă și facilități pentru activități sportive vor redefini peisajul urban al celor două localități, oferindu-le locuitorilor și turiștilor un mediu mai atractiv și prietenos. În municipiul Hunedoara, Parcul Corvinul, cel mai mare din oraș va fi modernizat și revitalizat cu ajutorul unei investiții în valoare de aproape 9 milioane de euro. Prin proiectCItește mai departe
Consiliul Județean Hunedoara și Primăria Petrila dezvoltă cel mai mare parc fotovoltaic administrat public în județ

Proiectul privind realizarea de noi capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile, depus de Consiliul Județean Hunedoara și Primăria Orașului Petrila, a fost acceptat la finanțare de către Ministerul Energiei. Valoarea totală a proiectului este de 13.011.334,28 lei, iar acesta va fi implementat fără cofinanțare din partea autorităților locale. Prin acest proiect, la Petrila, se va construi o centrală electrică fotovoltaică cu o putere instalată de 1,99 MW, devenind astfel cel mai mare parc fotovoltaic administrat de o instituție publică din județul Hunedoara. Energia produsă va fi destinatăCItește mai departe
Bugetul local al municipiului Lupeni pentru anul 2025 a fost adoptat în unanimitate

Consiliul local al municipiului Lupeni a adoptat în unanimitate Bugetul local al municipiului Lupeni pentru anul 2025, în forma prezentată de primarul localității, Lucian Resmeriță. Acesta spune că administrația locală din Lupeni va avea parte, în acest an, de un buget rezonabil, a cărui structură a fost gândită în așa fel încât să asigure buna funcționare a aparatului administrativ și a instituțiilor aflate în subordine, dar în același timp, să asigure continuarea proiectelor de investiții pentru dezvoltarea localității. „Sigur că anul 2025 este unul cu multiple probleme de natură bugetarăCItește mai departe
Noi investiții majore în infrastructura de sănătate a județului Hunedoara

Astăzi, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și ministrul Marcel Ioan Boloș au semnat două contracte de finanțare importante în domeniul sănătății. Investiția în infrastructura laboratorului de microbiologie al Spitalului Județean de Urgență Deva are ca scop îmbunătățirea capacităților diagnostice și terapeutice ale spitalului, combaterea rezistenței antimicrobiene și alinierea la standardele internaționale de sănătate. În cadrul acestui proiect, SJU Deva va beneficia de echipamente de înaltă performanță, precum sisteme automate de identificare bacteriană, incubatoare pentru hemoculturi și echipamente pentru testarea sensibilității la antibiotice.CItește mai departe
Anunț convocator ședința CJH din 31 martie 2025

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, precum și ale art. 182 alin. (4) coroborate cu ale art. 135 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean Hunedoara, vă aducem la cunoştinţă că în data de 31 martie 2025, ora 1300, va avea loc şedinţa publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, ale cărei lucrări se vor desfășura înCItește mai departe
Parcuri moderne și spații publice atractive pentru locuitorii din Deva, Lupeni și Uricani, cu bani europeni, prin Programul Regional Vest

Investiții consistente, în valoare totală de aproape 20 de milioane euro, pentru a îmbunătăți viața locuitorilor din Deva, Lupeni și Uricani, în județul Hunedoara. Cu ajutorul finanțărilor europene, la Deva va fi reamenajat parcul din Piața I.C Brătianu, iar în Lupeni și Uricani vor fi modernizate mai multe spații publice. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat, la finele săptămânii trecute, cele trei contracte de finanțare cu primăriile Deva, Lupeni și Uricani. Proiectele vor fi realizate prin Programul Regional Vest 2021-2027, componenta de „Revitalizare și regenerare urbană”. La Deva,CItește mai departe
La Vulcan intră în funcțiune noul sistem de colectare selectivă a deșeurilor

Municipiul Vulcan este primul din Valea Jiului care pune în funcțiune noul sistem de colectare selectivă a deșeurilor. Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu informează că insulele ecologice digitalizare, pentru colectarea selectivă a deșeurilor amplasate pe raza municipiului Vulcan, sunt funcționale. Acestea vor înlocui vechile containere, iar depozitarea deșeurilor de către locatarii din cartierele de locuințe ale Vulcanului se va face pe baza cartelei unice de acces la insulele ecologice. „Pentru o perioadă scurtă de timp puteți depozita deseurile atât în insulele ecologice digitalizare cât și în containerele vechi, acestea urmândCItește mai departe
Finanțare de 7,5 milioane de euro pentru regenerare urbană în municipiul Lupeni

Trei dintre cele mai des frecventate zone de promenadă din municipiul Lupeni urmează să fie modernizate, în acest an, în cadrul unui nou proiect cu finanțare europeană accesat de municipalitate, pentru care primarul Lucian Resmeriță a semnat contractul de finanțate cu Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) vest Timișoara. Proiectul vizează regenerarea urbană a zonelor cuoprinse în arealul Ansamblului Monumental „Lupeni 29” (între Școala gimnazială nr. 1 și Spitalul Municipal), faleza pârâului Brăița în zona Aleii Castanilor (peste drum de Parcul CAP) și zona Agrement (cuprinsă între parcarea de la telegondolă,CItește mai departe
La Apa Serv Valea Jiului, ”Ziua Apei” este în fiecare zi!

Element constitutiv al vieții, apa reprezintă o resursă extrem de prețioasă pe care avem datoria de a o prețui ca atare, așa cum avem obligația de a contribui, personal și colectiv, la protejarea mediului și conservarea resurselor de apă de care dispunem. La Apa Serv Valea Jiului, acționăm cu responsabilitate în această direcție, zi de zi și ori de câte ori avem ocazia transmitem comunităților pe care le deservim mesajul nostru: ”Apa este viață!” Adevărata valoare a apei este pusă în evidență, la nivel mondial, îndeosebi la început de primăvarăCItește mai departe
ADR Vest anunță noi investiții, de peste 5 milioane de euro, în municipiile Vulcan și Brad

Municipiile Vulcan și Brad, din județul Hunedoara, se pregătesc pentru o transformare majoră, menită să aducă locuitorilor mai multe zone verzi, locuri de recreere moderne și infrastructură urbană sustenabilă. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat două contracte de finanțare prin Programul Regional Vest, pentru proiecte ce vor îmbunătăți considerabil calitatea vieții locuitorilor din cele două orașe, oferindu-le spații publice moderne și mai prietenoase cu mediul. La Vulcan, proiectul de regenerare urbană în valoare de aproape două milioane de euro, vizează cinci zone din oraș, de pe str. Traian, ParculCItește mai departe
Șase blocuri noi, de tip N-ZEB, se vor construi în acest an la Lupeni

În seria investițiilor publice derulate de Primăria municipiului Lupeni în cursul anului 2025 se află și construcția unui „mini-cartier” de blocuri noi de locuințe cu destinație specială, pentru familiile tinere, dar și pentru medici și profesori. În acest scop, administrația locală din Lupeni a scos la licitație contractul pentru execuția lucrărilor la obiectivul de investiții publice intitulat „Construire locuințe n ZEB plus pentru tineri/ locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate – Construirea de locuințe pentru tineri în Municipiul Lupeni, Județul Hunedoara”. „Am reușit în această perioadă de timp, careCItește mai departe
DAS Deva distribuie tichetele sociale pentru grădiniță, joi – 20 martie 2025

Preșcolarii care au frecventat grădinița fără absențe nemotivate vor primi joi, 20 martie, tichetele sociale aferente lunii februarie. De acest stimulent educațional beneficiază 10 copii cu vârste între 3 și 6 ani, proveniți din familii cu venit minim de incluziune. Distribuirea tichetelor sociale se va face joi, în intervalele orare 08:00 – 11:00 și 14:00 – 16:00, la Compartimentul Beneficii Sociale (clădirea Pieței Centrale Deva, etaj 1, biroul nr. 22). Tichetul social pentru grădiniță are o valoare de 132 lei/lună/copil și poate fi utilizat pentru achiziționarea de produse alimentare, deCItește mai departe
Parteneriat strategic pentru dezvoltarea turismului local în municipiul Deva

„Turismul reprezintă o dimensiune strategică a dezvoltării pe termen mediu și lung, o oportunitate majoră pentru Deva, iar prin înființarea Organizației de Management al Destinației, punem bazele unui parteneriat puternic și solid între autoritățile publice locale și mediul privat. OMD Deva va contribui astfel la creșterea calității serviciilor, sprijinirea afacerilor locale și va deschide noi oportunități de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii turistice. Acest proiect va pune în operă specificitatea locală la un nivel fără precedent și va determina o creștere a numărului de turiști care vor alege să petreacă timpCItește mai departe
Primarii din Petroșani și Várpalota au semnat programul activităților comune ale orașelor înfrățite pentru anul 2025

Relațiile de înfrățire ale comunităților locale din Petroșani și Várpalota (Ungaria) datează din 1998, acestea constituind unul dintre cele mai longevive și, în același timp, eficiente relații de parteneriat de acest fel la nivelul unor comunități locale din țări europene. Sub aceste auspicii în cursul zilei de 15 martie 2025, o zi în care reprezentanții comunităților maghiare sărbătoresc Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, la Petroșani a fost semnat programul comun de acțiuni pentru anul 2025 dintre cele două comunități înfrățite, Petroșani și Várpalota (din Ungaria). Documentul a fost semnat în fațaCItește mai departe
Primăria Municipiului Deva și AJOFM Hunedoara implementează un proiect de aproape 2 milioane de euro pentru integrarea tinerilor pe piața muncii

Primăria Municipiului Deva, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara (AJOFM), anunță lansarea unui proiect esențial pentru sprijinirea integrării tinerilor pe piața muncii și prevenirea situației de NEETs (tineri care nu sunt în educație, ocupare sau formare). Proiectul, care va fi implementat pe o perioadă de 35 de luni, vizează 1.580 de copii și tineri din municipiul Deva. Obiectivul principal al acestui proiect este facilitarea tranziției către piața muncii pentru tinerii din Deva, prin oferirea unor servicii esențiale, precum activități de informare, consiliere și orientare înCItește mai departe
Municipiul Petroșani își va asigura consumul public de energie exclusiv din surse regenerabile

Municipiul Petroșani își va asigura, în scurt timp, necesarul consumului de energie pentru iluminatul public și pentru clădirile care aparțin administrației locale, exclusiv din surse regenerabile de autoconsum. Pentru aceasta, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a semnat la București, împreună cu minustrul Energiei, Sebastian Burduja un contract de finanțare pentru construirea unei capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul UAT Petroșani. Acesta va asigura o producție de energie de 2,4 MWh/an prin achiziționarea și montarea unor panouri fotovoltaice pe mai multe clădiri publiceCItește mai departe
Proiectul privind creșterea eficientei energetice la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Lupeni a fost finalizat

Autoritățile locale din municipiul Lupeni informează că un alt important proiect de reabilitate și modernizare a infrastructurii în educație din naceastă localitate a fost finalizat cu succes. Este vorba despre proiectul privind creșterea eficienței energetice a clădirii Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din municipiul Lupeni, instituție educațională de prestigiu la nivelul județului Hunedoara. Proiectul a fost demarat în anul 2023, printr-un parteneriat realizat de Primăria municipiului Lupeni și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și al Administrației. Contractul de investiții, implementat cu fonduri europene obținute prin Programul Național de Redresare și ReziliențăCItește mai departe
Variantele drumului TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1, în analiză la Consiliul județean Hunedoara

Joi, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, a avut loc o întâlnire importantă în cadrul contractului de elaborare a studiului de fezabilitate pentru proiectul TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1. Proiectanții au prezentat variantele luate în calcul pentru realizarea studiului de fezabilitate al noului drum, iar de acum înainte au la dispoziție 8 luni pentru finalizarea documentației care va sta la baza viitoarei investiții. Alături de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și administratorul public, Costel Avram, la această întâlnire au participat și primarii municipiilor Deva, Lucian Rus, șiCItește mai departe
Start oficial pentru proiectul „Renew Academy” la Petrila

Astăizi, la Petrila, a avut loc evenimentul ce marchează debutul oficial al proiectului „Renew Academy”. Acest proiect energetic este dezvoltat de companiile Monson și Wind Power Energy pe platforma industrială a fostei Mine Petrila, și vizează, într-o primă etapă, construirea unei fabrici de echipamente pentru industria energiei regenerabile. „Renew Academy” este primul proiect de producție industrială implementat în Valea Jiului după restructurarea industriei miniere. Costel Avram, adminitsrator public al Consiliului Județean Hunedoara, a subliniat importanța acestui proiect pentru economia regiunii și a dat asigurări atât dezvoltatorilor, cât și autorităților localeCItește mai departe
Proiectele în educație de la Lupeni se apropie, rând pe rând, de finalizare iar altele noi se aliniază la linia de start 5 martie 2025

”Viitorul comunității noastre depinde de modul în care vrem și știm să ne ocupăm, permanent, de copii. De educația acestora, atât în școală cât și în afara școlii. Iar noi, administrația locală, încurajăm tocmai acest tip de atitudine, cu convingerea că nimic nu e prea scump și totul e necesar atunci când este vorba despre copiii din municipiul Lupeni.” Acesta este principiul enunțat de primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță drept argument al investițiilor fără precedent care se derulează în această localitate în ceea ce privește modernizarea sistemului educațional. În ultimiiCItește mai departe
Stadiul de implementare al proiectelor PNRR pe sectorul de turism și cultură, evaluat la Consiliul Județean Hunedoara

Marți, la sediul Consiliului Județean Hunedoara a avut loc o întâlnire informală între membrii echipelor de implementare a proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C11 – Turism și cultură, și reprezentanții Direcției Regionale Infrastructură (DRI) Timișoara, instituție care a preluat recent coordonarea acestor proiecte. Discuțiile au fost conduse de vicepreședintele CJ Hunedoara Alin Țambă, administratorul public Costel Avram și Mircea Leschian, directorul DRI Timișoara. În cadrul întâlnirii s-au discutat aspecte punctuale care țin de stadiul de implementare a proiectelor, inclusiv progresul tehnic și fizic alCItește mai departe
Primarul din Lupeni dezvoltă noi investiții în sectorul de sănătate, dar atrage atenția asupra problemelor de personal din sistem

În ultimii ani s-au făcut o serie de investiții semnificative în ceea ce privește extinderea și modernizarea sistemului de sănătate publică din municipiul Lupeni. Fie că vorbim despre modernizarea infrastructurii spitalicești sau achziția de echipamente și aparatură medicală de ultimă generație, administrația publică locală din municipiul Lupeni a reușit să înainteze proiecte semnificative în acest domeniu și să obțină resurse financiare naționale și euriopene considerabile pentru Spitalul Municipal Lupeni. Pe lângă celelalte investiții deja demarate la Spitalul municipal Lupeni, ori pentru care există deja finanțare asigurată, primarul municipiului Lupeni spuneCItește mai departe
Școala gimnazială „I.D. Sîrbu” din Petrila se transformă: reabilitare pentru un viitor sustenabil energetic

Unitatea de învățământ gimnazial din orașul Petrila ce poartă numele reputatului scriitor Ion Dezideriu Sîrbu se numără printre numeroasele instituții de învățământ din Valea Jiului aflate acum în plin proces de reabilitare și modernizare. Pentru lucrările de investiții de la Școala gimnazială „I.D. Sîrbu” Petrila, autoritățile publice locale au reușit să obțină fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, în scopul creșterii eficienței energetice a clădirii. Valoarea totală a lucrărilor este de 5,760.769,98 lei. Contractul de investiții a fost semnat la finalul lunii iulie anul trecut, iar dupăCItește mai departe
Lupeniul va avea un sistem de transport local verde, modern și eficient

Sistemul public de transport local din municipiul Lupeni va cunoaște, în acest an, transformări profunde, urmând să devină unul verde, modern și eficient. În acest scop, autoritățile publice locale au accesat, încă din toamna anului trecut, fonduri europene pentru implementarea unui sistem integrat și sustenabil de transport public, prin achiziționarea de autobuze electrice și dezvoltarea întregii infrastructuri pentru operaționalizarea acestora. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că valoarea acestui contract este de aproape 40 de milioane de lei, din care peste 34 de milioane de lei sunt fonduri atrase deCItește mai departe
SURSE: Guvernul ar putea numi astăzi noul prefect de Hunedoara

Potrivit unor surse politice, în cadrul ședinței de Guvern de astăzi va fi adoptată o hotărâre privind numirea lui Constantin Fulga în funcția de prefect al județului Hunedoara. Această decizie vine în urma negocierilor din coaliția de guvernare, care au stabilit ca județele în care președintele Consiliului Județean este membru PSD să aibă și prefect din partea aceluiași partid. Constantin Fulga, în vârstă de 64 de ani, a ocupat funcția de subprefect al județului Hunedoara din octombrie 2023, după demisia lui Gheorghe Bogdan Urdea. Anterior, Fulga a fost director înCItește mai departe
OUG „Trenuleț” nu se aplică la CEVJ. Cine a fost de partea minerilor

La începutul lunii februarie, minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) au organizat proteste în fața sediilor sucursalelor miniere și administrative, exprimându-și nemulțumirea față de prevederile Ordonanței „Trenuleț”. Aceștia au susținut că actul normativ ar fi condus la reducerea veniturilor prevăzute în contractele colective și individuale de muncă, afectând astfel nivelul lor de trai. Principala revendicare a sindicatelor a fost respectarea integrală a drepturilor stipulate în contractele de muncă. Președintele Sindicatului Muntele, Darius Cîmpean, a subliniat că, datorită eforturilor concertate și dialogului cu oficialii guvernamentali, s-a reușitCItește mai departe
Laurențiu Nistor: Mintia va redeveni un punct de referință în sectorul energetic

Transportul agabaritic care aduce în județul Hunedoara primul generator pentru Centrala electrică Mass Mintia, aflată în plin proces de retehnologizare, a intrat în România duminică, 23 februarie, la ora 09:00, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac I și va parcurge vestul țării. Cu o capacitate de 1.700 MW, centrala de la Mintia va fi cea mai mare de acest tip din Europa. Convoiul va ajunge în județul Hunedoara pe data de 4 martie. Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a subliniat în repetate rânduri importanța investiției realizate de grupulCItește mai departe
Anunț convocator ședința CJH din 28 februarie 2025

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, precum și ale art. 182 alin. (4) coroborate cu ale art. 135 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean Hunedoara, vă aducem la cunoştinţă că în data de 28 Februarie 2025, ora 1100, va avea loc şedinţa publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, ale cărei lucrări se vor desfășura înCItește mai departe
Sumele din impozitul pe venit au fost distribuite de CJH către primăriile din județ

Consilierii județeni s-au reunit miercuri în ședință extraordinară pentru a aproba repartizarea către unitățile administrativ-teritoriale din județul Hunedoara a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, estimat a fi încasat la bugetul de stat pe anul 2025 și care se constituie ca fond aflat la dispoziția Consiliului Județean Hunedoara Hunedoara. Potrivit documentului, adoptat de CJH, 43.654.000 de lei reprezintă suma totală a fondurilor distribuite pentru cele 69 de unități administrativ-teritoriale din județul Hunedoara. Președintele CJH apreciază că fondurile au fost împărțite echitabil, după discuții prealabile cu toți primariiCItește mai departe
CJ Hunedoara decide alocări bugetare: fonduri pentru dezvoltare locală în 2025

Consiliul Județean Hunedoara se va întruni miercuri, 19 februarie, într-o ședință de îndată pentru a dezbate două proiecte esențiale pentru dezvoltarea comunităților din județ în anul 2025. Cele două puncte de pe ordinea de zi vizează alocări financiare care vor influența infrastructura și dezvoltarea locală. Prima miză: repartizarea cotei din impozitul pe venit Un proiect de o importanță majoră, propune repartizarea sumei de 43.654,00 mii lei către unitățile administrativ-teritoriale (UAT-uri) din județ. Aceste fonduri provin din cota de 6% din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul deCItește mai departe
Viceprimarii Municipiului Deva vor fi aleși astăzi

După patru luni de negocieri tensionate, Consiliul Local Deva ar putea ieși din impasul administrativ în cadrul ședinței decisive programate astăzi, la ora 12:00. Principalul punct pe ordinea de zi: desemnarea celor doi viceprimari. Partidul Social Democrat (PSD) a confirmat susținerea lui Sorin Lavu pentru una dintre funcțiile de viceprimar. În ce privește al doilea post, surse politice indică drept favorit pe Iriniel Faur, din partea Partidului Național Liberal (PNL). Cu toate acestea, tensiunile nu au dispărut complet. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) îl susține pe Emanuel Clej, iar scenariulCItește mai departe
La Petroșani a început reabilitarea termică a altor două blocuri turn din centrul localității

Blocurile 85 și, respectiv, 89 de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Petroșani, situate în centrul localității, în imediata vecinătate a sediului Primăriei, au intrat în proces de reabilitare termică, lucrările fiind finanțate din fonduri europene obținute de administrația publică locală prin PNRR. Constructorul care a câștigat licitația a început organizarea de șantier pentru reabilitarea blocurilor turn nr. 85 și 89 de pe str. 1 Decembrie 1918. Potrivit primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, cele două ansambluri de clădiri rezidențiale fac parte din lotul II al unui program maiCItește mai departe
Zeci de blocuri de locuințe din Lupeni vor fi reabilitate cu fonduri europene

Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe devine tot mai mult o necesitate, pentru care și autoritățile publice locale din municipiul Lupeni au făcut, în ultimii ani, eforturi considerabile în a determina și sprijini proprietarii de apartamente să ia în calcul derularea unor astfel de investiții, cu atât mai mult cu cât în acest scop România beneficiază de importante fonduri pe diverse programe de finanțare derulate cu sprijinul Uniunii Europene. Primarul municipiului Lupeni spune că, odată ce exemplul de bune practici al primelor investiții de acest gfel, derulate peCItește mai departe
Oportunități de finanțare pentru administrațiile locale și companiile de utilități

Întâlnire de lucru la Consiliul Județean Hunedoara Astăzi, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat primari din județ, responsabili din cadrul administrațiilor locale, ai parcurilor industriale și ai companiilor de utilități publice. Evenimentul a avut ca temă prezentarea oportunităților de finanțare din cadrul Facilității de Împrumut pentru Sectorul Public (FISP), un instrument european menit să sprijine comunitățile în tranziția economică și energetică. La întâlnire au participat administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, și prefectul județului, Florina Doris Visirin, alăturiCItește mai departe
Municipiul Deva va avea un Târg al Mărțișorului

Primăria Municipiului Deva organizează, în perioada 25 februarie – 8 martie 2025, Târgul Mărțișorului, în Piața Unirii și Piața Victoriei. Evenimentul este dedicat sărbătorilor de 1 și 8 Martie. La standuri, devenii vor putea găsi mărțișoare, produse handmade și flori de sezon. Târgul promovează tradiția de a dărui simbolurile primăverii, mărțișoare artizanale cu rol protector, încurajând meșteșugul care stimulează creativitatea și originalitatea. Vizitatorii vor putea alege dintr-o gamă variată de produse, de la mărțișoare tradiționale la creații unice, realizate manual din lemn, sticlă, țesături, cristale sau plante. Târgul deCItește mai departe