Administrație
Chestionar privind percepția cetățenilor județului Hunedoara privind aspecte legate de corupție

Unitatea Administrativ Teritorială Județul Hunedoara, în calitate de Beneficiar, implementează proiectul „Etică și integritate prin prevenirea și combaterea corupției din administrația publică a județului Hunedoara”, finanțat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA). Proiectul are ca obiective dezvoltarea și consolidarea capacității administrative a instituției prin eficientizarea activităților de prevenire și combatere a corupției în administrația publică locală, promovarea eticii și integrității pentru îmbunătățirea performanțelor în activitate, creșterea transparenței în procesul decizional, precum și îmbunătățirea cunoștințelor și competențelor personalului. Scopul cercetării pe bază de chestionar, efectuat laCItește mai departe
Valorificarea resurselor de energie regenerabilă, o prioritate pentru toate proiectele de investiții ale administrației locale de la Uricani

Nu doar provocările generate de criza energetică, ci mai ales trendul european și mondial privind trecerea la utilizarea, la scară globală, a resurselor de energie regenerabilă, nepoluantă constituie teme de interes pentru autoritățile publice locale care tratează cu seriozitate aceste chestiuni care, la prima vedere, par a fi încă de domeniul științifico-fantastic. La Uricani, preocupările în ceea ce privește valorificarea energiei regenerabile au apărut cu mulți ani în urmă, la scurt timp după ce industria minieră a devenit și în această localitate, doar un capitol din istoria orașului. Primarul orașuluiCItește mai departe
ANL a finalizat la Uricani construcția unui nou bloc de locuințe

Construcția unui nou bloc de locuințe a fost finalizată de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) în orașul Uricani. Este vorba despre așa numitul ”bloc al profesorilor” construit de la zero pe strada Jiului din orașul Uricani, în baza contractului de finanțare semnat de ANL și Primăria orașului Uricani în anul 2019. Noua construcție rezidențială a fost recepționată zilele trecute de către ANL de la antreprenorul care a executat lucrările de investiții, la recepție fiind prezent și Gabriel Stanciu, directorul general ANL. Acesta a precizat că obiectivul de investiții de laCItește mai departe
Drumul județean spre Lacul Cinciș revine în administrarea Consiliului Județean Hunedoara

Debutul sezonului turistic de vară (re)aduce în atenția situația din zona turistică a lacului Cinciș, una dintre cele mai apreciate zone de picnic din județul Hunedoara unde turiștii sunt nevoiți să înfrunte dificultăți serioase legate de accesul rutier în zonă. Consiliul județean Hunedoara a atenționat și în cursul anului trecut Primăria Comunei Teliucu Inferior asupra situației DJ 687D, aflat într-o stare de degradare ce pune în pericol siguranța rutieră și constituie un obstacol în calea dezvoltării turismului în zonă. ”După cum știți, de mai bine de patru ani, drumul careCItește mai departe
Primăria Lupeni a depus cereri de finanțare prin PNRR în valoare de peste 56 de milioane de lei

Nu mai puțin de 56.023.928,62 lei, echivalentul a peste 11 milioane de euro, este valoarea totală a primului set de proiecte depuse de Primăria municipiului Lupeni, în vederea accesării de fonduri europene disponibile în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al Guvernului României. ”Ne-am propus să dezvoltăm municipiul Lupeni cu utilizarea preponderentă a fondurilor europene disponibile, iar în acest sens PNRR reprezintă unul din programele derulate de Guvernul României pentru care am reușit să aplicăm și să depunem nu mai puțin de 9 proiecte, pe primele axe deCItește mai departe
Crearea de locuri de parcare, soluția care a dus la rezolvarea problemelor de trafic în municipiul Lupeni

Municipiul Lupeni este, în acest moment, singurul din Valea Jiului în care, pe bulevardul principal al localității, traficul rutier se desfășoară, fără probleme, pe toate cele 4 benzi de circulație. Așa cum, de altfel, s-a circulat și în perioada sezonului de iarnă, cu toate că în perioada decembrie – martie, numărul autoturismelor care au circulat în municipiul Lupeni a crescut și peste 1000 de autovehicule pe zi, ca urmare a afluxului mare de turiști care au venit în stațiunea turistică Straja. Pentru mulți pare însă de-a dreptul inimaginabil cum auCItește mai departe
Lucrări de deratizare, între 10 și 15 mai, pe domeniul public al orașului Petrila

Primăria Orașului Petrila în colaborare cu SC Sister Studio SRL, cu sediul social în Petroșani, strada 1 Decembrie 1918, județul Hunedoara (telefon 0726876508), vă aduce la cunoștință următoarele: – în perioada 10.05.2022 – 15.05.2022, se vor desfășura lucrări de DERATIZARE (combaterea rozatoarelor) pe raza domeniului public al Orașului Petrila. Produsul utilizat în cadrul lucrărilor de deratizare este: Rodex Wax Block. Antidot în caz de ingerare accidentală: Vitamina K1 – în perioada 10.05.2022 – 15.05.2022, se vor desfășura lucrări de DEZINSECȚIE pe raza domeniului public al Orașului Petrila. Substanțele utilizate înCItește mai departe
Ședință extraordinară la CJH marți, 3 mai 2022

Consiliul Județean Hunedoara este convocat marți, 03 mai 2022, de la ora 14.00, în ședință extraordinară în sistem videoconferință cu următorul proiect al ordinii de zi: Proiect de hotărâre privind aprobarea notei conceptuale și a temei de proiectare pentru obiectivul de investiții ”Realizare conducta de aducțiune și conducta de branșament în orașul Geoagiu, pe strada Calea Romanilor (DJ 705) de la intersecția cu Strada Independenței până la strada Calea Romanilor nr.187” Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice (faza SF) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: ”Realizare conductăCItește mai departe
Încep lucrările pentru reabilitarea Grădiniței Viitorului din Lupeni

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță a semnat la începutul lunii mai ordinul de începere al unui nou proiect de investiții, implementat de administrația publică locală din această localitate, cu fonduri europene. Este vorba despre un proiect complex care vizează, pe de o parte, reabilitarea și dotarea Grădiniței de pe strada Viitorului, cunoscută drept ”Grădinița Viitorului” iar de pe altă parte, reabilitarea infrastructurii de acces către această unitate educațională, respectiv aleea și spațiile verzi dintre străzile Tineretului și Viitorului. Numele acestei grădinițe pare astfel să fie unul predestinat, deoarece odată cuCItește mai departe
Ziua Națională a Tineretului la Consiliul Județean Hunedoara

Astăzi, 2 mai 2022, un grup de tineri a vizitat Consiliul Județean Hunedoara, evenimentul fiind organizat cu prilejul Zilei Naționale a Tineretului la inițiativa Fundației Județene a Tineretului Hunedoara, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Consiliul Județean al Elevilor. Aceștia au avut ocazia să viziteze sala de ședințe în care se iau cele mai importante decizii administrative pentru județul nostru, ci și oportunitatea de a se întâlni cu președintele Consiliului județean Hunedoara – Laurențiu Nistor și cu vicepreședintele, chiar în cabinetul de lucru al acestora. La întâlnirea cuCItește mai departe
”Valul renovării” aduce milioane de euro pentru reabilitarea unor clădiri publice și rezidențiale din municipiul Lupeni

Primăria municipiului Lupeni se numără printre autoritățile publice locale din România care au fost pregătite, odată cu deschiderea platformei de depunerea de proiecte ce pot fi finanțate prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel încât a reușit să înscrie mai multe proiecte de investiții publice. Primarul municipiului Lupeni spune că, deși competiția pentru accesarea fondurilor a semănat mai degrabă cu o cursă contracronometru, în care sute de autoritățile publice din România au concurat pentru a obține aprobarea accesării de fonduri europene nerambursabile din Schema de granturi pentruCItește mai departe
Laurențiu Nistor: „Cred în tineri! De ce nu vorbim și despre cei întorși acasă?”

Pe 2 mai, România sărbătorește Ziua Națională a Tineretului. Am fost curioși să aflăm cum arată generația de tineri de astăzi în ochii celui mai experimentat om politic din județul nostru, președinte al Consiliului Județean Hunedoara și lider al celui mai puternic partid din județ, PSD, Laurențiu Nistor (foto). Reporter: Domnule președinte, nu întâmplător v-am solicitat acest scurt dialog. Aveți peste 30 de ani de experiență administrativă și politică, motiv pentru care credem că ne puteți împărtăși câteva dintre gândurile dumneavoastră. Tânăra generație, ce viitor are în județul Hunedoara? LaurențiuCItește mai departe
Costel Avram: ”Drumul spre Sarmizegetusa Regia este un traseu de excepție spre inima statului dac”

Convins de faptul că, în general, cartea de vizită a unui obiectiv turistic este influențată de calitatea căilor de acces către acestea, administratorul public al Consiliului județean Hunedoara a vrut să se convingă personal de faptul că, în noul sezon de vară de la Sarmizegetusa Regia, turiștii care vor alege să viziteze acest remarcabil obiectiv din harta turistică a județului Hunedoara, parte a Patrimoniului Universal UNESCO, vor avea parte și de un drum corespunzător pentru afluxul de turiști care este așteptat aici în lunile următoare. Împreună cu reprezentanți ai DirecțieiCItește mai departe
Municipiul Lupeni are un nou consilier local: Oana Mihaela Someșan

Consiliul local al municipiului Lupeni are, începând din aceste zile, un nou membru al forului legislativ local. Aceasta este Oana Mihaela Someșan care a depus jurământul pentru învestitură într-o festivitate organizată la sediul administrației locale din Lupeni, în prezența secretarului Primăriei municipiului Lupeni, jr. Marius Claudiu Băloi și a viceprimarului Iacob Mesaroș. Oana Mihaela Someșan ocupă locul rămas vacant în componența Consiliului local municipal de la Lupeni din 26 februarie 2022 odată cu constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului consilierului local ing. Adrian Rareș Suba.CItește mai departe
Veteranul de război col.(r) Nicolai Loznean, cetățean de onoare al județului Hunedoara

În România este marcată în fiecare an, la 29 aprilie, Ziua Veteranilor de Război. Instituită prin lege în anul 2007, Ziua Veteranilor de Război vine ca un binemeritat semn de cinstire pentru toți camarazii care au luptat în marile conflagrații ale secului XX. Titulatura de veteran de război a fost însă introdusă în legislația românească mult mai devreme, în anul 1902, la aceeași dată de 29 aprilie când Regele Carol I a instituit, prin Înalt Decret, calitatea de veteran de război pentru toţi cei care luptaseră în războiul din 1877 –CItește mai departe
Porți deschise la Consiliul județean Hunedoara, de Ziua Tineretului

Cu prilejul Zilei Tineretului, marcată în România la data de 2 Mai, Consiliul județean Hunedoara își deschide porțile pentru tinerii care doresc să cunoască ”pe viu” activitățile celei mai importante instituții administrative din județ. Potrivit unui comunicat al instituției, pe 2 Mai, doritorii cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani pot petrece câteva ore inclusiv în compania președintelui Consiliului Județean Hunedoara, pentru a vedea cum se desfășoară o zi de muncă în instituție. Tinerii vor afla de la președintele Laurențiu Nistor care sunt procedurile unei zile obișnuite șiCItește mai departe
Laurențiu Nistor: Continuăm depunerea proiectelor pentru atragerea de fonduri prin PNRR pentru reabilitarea clădirilor publice

Astăzi, vor fi depuse două noi proiecte care au ca scop modernizarea, reabilitarea și eficientizarea energetică a unor clădiri publice aflate în proprietatea Consiliului Județean Hunedoara. Colegii consilieri județeni au aprobat deja proiectele în regim de urgență, iar echipa CJ Hunedoara care răspunde de atragerea de fonduri încarcă datele în sistem pe parcursul acestei zile. Vizăm reabilitarea imobilului Palatului Administrativ în care își desfășoară activitatea o parte a finanțelor publice hunedorene și Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara, precum și reabilitarea clădirii mai noi a Palatului Administrativ deCItește mai departe
Modernizarea stației de tratare a apei de la Taia garantează noi servicii de maximă calitate pentru abonații Apa Serv

Problemele generate de-a lungul ultimilor ani în alimentarea cu apă potabilă a orașului Petrila și, parțial, a municipiului Petroșani, din pricina opririi stației de tratare a apei de la Taia, vor deveni în scurt timp istorie. Așa cum tot la capitolul istorie vor trece și instalațiile acesteia, vechi de peste 45 de ani, care sunt acum schimbate în totalitate, în cadrul unui capitol important al proiectului european privind ”Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului”, implementat de Apa Serv Valea Jiului cu fonduri europene. Numai aici, la StațiaCItește mai departe
Lucrările pentru modernizarea Liceului Tehnologic ”Retezat” din Uricani avansează în ritm susținut

Unul dintre cele mai importante proiecte de investiții care se se derulează, în prezent, pe raza orașului Uricani, vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea integrală a spațiului care adăpostește Liceul Tehnologic ”Retezat”, cea mai mare unitate de învățământ din localitate. Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, care urmărește în mod constant, modul în care se derulează acest proiect de investiții, spune că lucrările avansează în ritm susținut, conform graficului stabilit împreună cu antreprenorul desemnat în vederea implementării acestui proiect. ”Se apropie deja de finalizare tot ceea ce înseamnă lucrări de modernizare laCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara / Convocator ședința CJH din 28.04.202

Având în vedere dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare, privind aducerea la cunostinţa publică a faptului că, Consiliul Județean Hunedoara, este convocat în ședință ordinară, care se va desfășura în data de 28 aprilie 2022, ora 13:00, în sala de ședințe din sediul Consiliului Județean Hunedoara, situat în municipiul Deva, str. 1 Decembrie, nr. 28, județul Hunedoara, cu următoarea ordine de zi: Proiect de hotărâre privind aprobarea rezilierii Contractului nr. 394 / 720 / 25.04.2018 deCItește mai departe
Teatrul din Petroșani și Centrul de Îngrijire de la Uricani, alte două obiective pe agenda investițiilor CJH cu fonduri din PNRR

Pe agenda investițiilor publice pe care Consiliul județean Hunedoara și-a propus să le realizeze utilizând fondurile europene disponibile în cadrul Programului Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR) au fost incluse alte 4 obiective care vizează reabilitarea unor clădiri care găzduiesc importante centre medicale și culturale din județul Hunedoara. Potrivit administratorului public al județului Hunedoara, Costel Avram, două dintre aceste noi proiecte vizează reabilitarea Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, respectiv a Centrului de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități de la Uricani. ”Cele două proiecte vor fi depuse înCItește mai departe
Primăria Uricani a atras aproape 10 milioane de euro prin PNRR pentru reabilitarea altor 24 de blocuri de locuințe

Nu e loc de nici un dubiu asupra faptului că Primăria orașului Uricani, împreună cu municipalitatea din Petrila, reprezintă autoritățile locale din Valea Jiului care au reușit să implementeze cele mai multe proiecte de investiții cu bani europeni în ceea ce privește reabilitarea energetică și estetică a blocurilor de locuințe. Cele două autorități rămân lideri în acest domeniu investițional și în anii care urmează, fapt confirmat de numărul cel mai mare de proiecte admise și finanțări atribuite pentru proiecte similare, care au fost accesate în noul program european finanțat prinCItește mai departe
Iepurașul de Paște și-a făcut deja apariția, într-un mod inedit, în Parcul CAP din Lupeni

Apreciat loc de întâlnire și promenadă al locuitorilor municipiului Lupeni din toate generațiile, Parcul CAP întâmpină și în acest an sărbătorile pascale nu doar într-o frumoasă atmosferă de primăvară, în care verdele crud al gazonului se îmbină armonios cu culorile vii ale copacilor înfloriți, ci și cu o serie de noi figurine specifice, care confirmă că aici iepurașul de Paște și-a făcut deja apariția. Pentru ca acest lucru să se întâmple, o idee mai veche a primarului Lucian Resmeriță a fost dusă la îndeplinire, odată cu achiziționarea unor decorațiuni specialeCItește mai departe
Spații verzi, covoare florale, arbori și arbuști îmbogățesc imaginea stațiunii turistice Uricani

Dincolo de investițiile publice cu valoare mare care se derulează în prezent pe raza orașului Uricani, în atenția administrației locale conduse de primarul Dănuț Buhăescu se află, în această perioadă, derularea unor activități edilitar-gospodărești care au drept obiectiv înfrumusețarea orașului. Primarul orașului Uricani spune că acest tip de activități, care presupun acțiuni de curățenie a străzilor, a trotuarelor, a parcurilor și zonelor verzi, plantarea de flori, de arbori și arbuști ornamentali și reparații la mobilierul stradal, sunt o activitate care se desfășoară în mod constant în această localitate, însă anCItește mai departe
Producție de energie mai mică, facturi la energie mai mari pentru Apa Serv Valea Jiului

În balanța economico-financiară a Apa Serv Valea Jiului, activitatea microhidrocentralelor (MHC) instalate la captările de la Valea de Pești, Polatiște și Brazi, a avut întotdeauna un rol determinant în echilibrarea costurilor energetice ale companiei, iar din anul 2007 după ce energia produsă de aceasta a fost introdusă, în baza unui contract, în Sistemul Energetic Național, acest lucru a avut un efect și mai vizibil din punct de vedere economic. Potrivit directorului general al Apa Serv Valea Jiului, ing. Cristian Ionică, în ultimii ani, prin funcționarea MHC-urilor și vânzarea energiei electriceCItește mai departe
Acțiuni pe multiple paliere pentru înfrumusețarea municipiului Lupeni

În municipiul Lupeni se lucrează intens și vizibil pentru ca localitatea să fie pregătită corespunzător pentru sărbătorile pascale, dar și pentru ca în perioada sezonului de vară, aceasta să aibă un aspect plăcut, curat, înflorit, așa cum își doresc și cum deja s-au obișnuit, în ultimii ani, cetățenii. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că, în acest sens, autoritățile publice locale iau foarte în serios rolul pe care-l au în gospodărirea și înfrumusețarea municipiului și acționează constant, pe mai multe paliere, în această direcție. ”Am început evident cu lucrările obișnuiteCItește mai departe
Se toarnă covor asfaltic pe culoarul de trafic Mureș Nord, între Șoimuș și Bălata

Lucrările de pe cel mai mare șantier de investiții în infrastructura de transport de pe rețeaua de drumuri administrată de Consiliul județean Hunedoara, au fost reluate. Acestea vizează modernizarea drumului județean de pe așa numitului culoar de trafic Mureș Nord, pe o distanță de circa 70 de kilometri între localitățile Șoimuș și Geoagiu, în baza unui proiect implementat de Consiliul județean Hunedoara cu fonduri europene. Investițiile sunt realizate pe trei loturi și au început încă din cursul anului 2021 dar, pe perioada iernii, acestea au fost suspendate. Acum lucrările auCItește mai departe
CJH anunță noi investiții pentru sănătate în județul Hunedoara

Zilele trecute, Consiliul județean Hunedoara s-a reunit în ședință extraordinară, pentru a adopta o serie de hotărâri care vizează aprobarea unor noi investiții în domeniul sănătății, pentru care instituția legislativă hunedoreană a reușit să atragă fonduri consistente din programele de finanțare nerambursabilă puse la dispoziție de Uniunea Europeană. Președintele CJH, Laurențiu Nistor spune că investițiile în sectorul sănătății constituie una din principalele direcții de acțiune pe care și le-a stabilit, împreună cu echipa sa, pentru acest mandat. ”În mesajul transmis cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, spuneam că investițiile peCItește mai departe
Dezafectarea vechilor rețele de apă potabilă scoate la iveală reclamagii debranșați care consumă apă ilegal

Potrivit informațiilor din raportul de activitate al Apa Serv Valea Jiului, în cursul anului 2021 din uzinele de apă ale operatorului de alimentare cu apă potabilă a localităților din Valea Jiului a întrat în rețelele de distribuție o cantitate totală de 6.903.000 mc de apă. Doar aproximativ 3,5 milioane mc de apă au fost însă facturați celor 37.884 de abonați care dețin contracte pentru furnizarea acestui serviciu cu Apa Serv Valea Jiului. Este evident, în aceste condiții că, dincolo de pierderile tehnologice din sistemul de alimentare cu apă potabilă alCItește mai departe
Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: Peste 5,3 milioane de euro pentru obiectivele de patrimoniu din județ

Județul Hunedoara se află în top-ul obiectivelor admise pentru a primi finanțare prin Programul Național de redresare și reziliență al României. Prin ordinul comun al miniștrilor de resort, a fost aprobată Lista obiectivelor care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul rutelor turistice culturale, în vederea restaurării acestora. Astfel, obiectivul Consiliului Județean Hunedoara „Intrare Forul lui Traian din cadrul sitului Arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa” a fost inclus în Traseul castrelor romane în vederea restaurării, clasându-se pe prima poziție, iar obiectivul „Cetatea Sarmizegetusa Regia – Terasa X” a fost inclus în cadrulCItește mai departe
Vasile Jurca: ”Au fost depuse cereri de finanțare de peste 16 milioane de euro, prin PNRR, pentru reabilitare termică, la Petrila”

Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca informează că, în perspectiva accesării ce fonduri europene disponibile în cadrul Programului Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR) s-au depus deja un număr de 4 cereri de finanțare cu fonduri europene pentru reabilitarea unui număr de 20 blocuri de locuințe precum și pentru achiziția a 8 stații de încărcare pentru autovehicule electric care vor fi amplasate pe raza acestei localități. ”Bifăm astăzi pe agenda publică a administrației locale din orașul Petrila încă un succes pe linia obținerii de finanțări nerambursabile din fonduri europene pentru comunitateaCItește mai departe
40 de copii preșcolari din Lupeni vor beneficia de servicii educaționale într-o creșă nou-nouță

Una din cele zece creșe moderne din tot atâtea municipii din România selectate pentru a intra într-un program de investiții al Companiei Naționale de Investiții (CNI) în acest an va fi construită în municipiul Lupeni. Primarul municipiului Lupeni informează că, în aceste zile, a fost demarată procedura de licitație pentru construirea acestui nou obiectiv de infrastructură educațională din această localitate. ”Este vorba despre o creșă considerată mică, destinată pentru a primi un număr de 40 de copii antepreșcolari, dar care va fi una modernă și eficientă din punct de vedereCItește mai departe
Primarul Dănuț Buhăescu premiat la AOR pentru ”performanță și succes în administrația locală”

În aceste zile (3-6 aprilie) se desfășoară la Palatul Parlamentului din Capitală cea de-a XXXII-a Adunare Generală a Asociației Orașelor din România, instituție care reunește primari din 216 localități urbane de mici dimensiuni din țara noastră. Evenimentul s-a bucurat, în acest an, de un interes aparte nu doar din partea primarilor care constituie această asociație, ci și din partea unor actori politici importanți ai țării, de la deputați și senatori, la reprezentanți ai unor ministere cu rol determinant în parteneriatul cu administrațiile locale și până la oficialități de rang înaltCItește mai departe
Cum va arăta după reabilitare vechea Şcoală Generală nr. 11 din Hunedoara

Primăria municipiului Hunedoara doreşte să reabiliteze integral vechea Şcoală Generală nr. 11, prin intermediul unui proiect în valoare de 15.297.051,29 lei, pentru care va solicita finanţare europeană. Documentaţia pentru Avizarea Lucrărilor de Intervenţie a fost aprobată în cea mai recentă ședință a Consiliului Local Hunedoara (din 31 martie). Clădirea de pe strada Rândunicii Nr. 6 va fi izolată termic, va avea refăcute, la standardele actuale, instalaţiile de utilităţi (termice și de iluminat) şi va fi dotată cu o centrală termică proprie, sistem de supraveghere video şi rampe de acces pentruCItește mai departe
Program de înfrumusețare peisagistică a municipiului Lupeni

Cu fiecare zi ce trece, municipiul Lupeni capătă tot mai mult alura unui oraș frumos, curat, îngrijit, așa cum cere statutul său de localitate de interes turistic. Iar dorința primarului al localității, Lucian Resmeriță, de a schimba radical imaginea Lupeniului se dovedește a fi una susținută permanent de acțiunile administrației locale pe care o conduce. În acest context, continuarea programului de înfrumusețare peisagistică a zonei centrale a localității vine ca o completare a eforturilor făcute încă din anii precedenți, în care parcurile și zonele verzi existente pe raza localității auCItește mai departe
Planul de urbanism pentru noul cartier turistic al municipiului Lupeni a fost finalizat și lansat în dezbatere publică

În mod constant, de câțiva ani buni, în special în sezonul turistic de iarnă, stațiunea turistică Straja este căutată de tot mai mulți turiști. Și în sezonul recent încheiat, mulți dintre cei care și-au propus să vină la schi în apreciata stațiune turistică din Valea Jiului au fost puși în situația de a-și schimba planurile, deoarece capacitățile de cazare din Straja au fost ocupate în proporție de 100%. Din păcate, în zona din imediata vecinătate a domeniului schiabil, nu vor mai putea fi construite noi capacități de cazare, pentru căCItește mai departe
Alocațiile de hrană pentru pacienții sanatoriului de la Geoagiu au fost majorate de CJH

Consiliul Județean Hunedoara a aprobat majorarea alocațiilor de hrană pentru pacienții internați la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu, cu 2 lei față de nivelul prevăzut de HG 429/2008, cu modificările și completările ulterioare. Hotărârea de Guvern actualizată în cursul anului 2021 prevede că nivelul alocației de hrană pentru bolnavii TBC internați în sanatorii este de 17,6 lei/ zi, pentru bolnavii diabet adulți este de 16,5 lei/ zi, iar pentru alți bolnavi adulți este de 11 lei/zi . CJ Hunedoara a decis să suplimenteze această sumă pentru ca bolnavii internați la GeoagiuCItește mai departe
Diplome de excelență și plachete de onoare pentru seniori remarcabili ai orașului Uricani

Respectul pentru seniorii din comunitatea locală a orașului Uricani este unul pe care primarul Dănuț Buhăescu și ceilalți reprezentanți ai administrației locale conduse de acesta nu pregetă să-l arate în fiecare zi, dar mai ales atunci când se ivesc momente speciale cum sunt, spre exemplu, și cele ocazionate de aniversarea de 50 de ani de căsătorie a veteranilor vieții de familie din această comunitate. Un astfel de fericit eveniment a avut loc și în data de 31 martie 2022 când la sediul Primăriei orașului Uricani au fost invitate cele 5CItește mai departe
Consiliul Județean Hunedoara atrage fonduri europene nerambursabile pentru implementarea proiectului “Planificare strategică, mobilitate urbană și managementul calității”

Consiliul Județean Hunedoara a aprobat în cadrul ședinței ordinare de astăzi, 30 martie 2022, proiectul ”Planificare strategică, mobilitate urbană și managementul calității” ce urmează să fie finanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA). Obiectivele specifice urmărite în cadrul proiectului vizează:ședinței ordinare de astăzi, 30 martie 2022 implementarea unor mecanisme și proceduri standard (Strategie de dezvoltare a resurselor umane, Plan strategic instituțional 2022-2024 și Plan de Mobilitate Urbană Durabilă 2022-2027) pentru a crește eficiența acțiunilor administrative la nivelul Consiliului Județean Hunedoara; implementarea și utilizarea instrumentelor deCItește mai departe
Primăria Lupeni informează cetățenii asupra regulilor de prevenire a incendiilor

Pe fondul creșterii alarmante a numărului de incendii cauzate de arderea resturilor de vegetație din curți, grădini, miriști, pajiști și fânețe, care au fost semnalate în această perioadă pe teritoriul județului Hunedoara, Primăria municipiului Lupeni reamintește cetățenilor că deși este apreciabil interesul gospodarilor pentru îngrijirea terenurilor pe care le dețin, aceștia au obligația de a acționa cu atenție și cu respectarea unui set de reguli pentru prevenirea incendiilor. Reprezentantul CPCSU Lupeni, Carmen Mihaela Mocanu precizează că premergător începerii oricărei acţiuni de ardere a resturilor vegetale, cetățenii au obligaţia de aCItește mai departe
Cursuri pe limba română pentru refugiații ucraineni din Hunedoara

Statul român urmează să organizeze și în județul Hunedoara cursuri de comunicare în limba română pentru refugiații ucraineni care s-au stabilit la Hațeg și, totodată, le poate oferi posibilitatea să se angajeze. Cursurile de limba română sunt organizate de A.J.O.F.M, vor avea loc la Hațeg și sunt organizate în grupe de câte 14 persoane. De asemenea, celor care doresc să se angajeze li se vor pune la dispoziție ofertele de locuri de muncă din zonă. Informațiile le-au fost aduse refugiaților ucraineni de către prefectul județului Hunedoara Călin Petru Marian, careCItește mai departe
Miercuri, 30 martie, se oprește apa în cartierul Aeroport din Petroșani

Mai multe străzi din cartierul Aeroport din municipiul Petroșani nu vor avea apă potabilă miercuri, 30 martie 2022 ca urmare a unor lucrări programate pe care operatorul Apa Serv Valea Jiului le va executa în această zonă. Astfel, străzile afectate de restricții vor fi: str. Saturn Bl.1, Venus Bl.5A, Aviatorilor Bl.56, zona Aviatorilor Bl.40A, unde vor fi efectuate mai multe lucrări de reparații. Șeful Departamentului Exploatare al Apa Serv Valea Jiului, ing. Florin Ciucur spune că este vorba despre o serie de lucrări absolut necesare, de la reparații ale rețelelorCItește mai departe
Campania curățeniei de primăvară a început ”ca la carte” în municipiul Lupeni

Autoritățile locale din municipiul Lupeni au dat, în aceste zile, startul campaniei pentru curățenia de primăvară. În cadrul acesteia, după cum precizează primarului Lucian Resmeriță, vor fi efectuate toate activitățile specifice, de la toaletarea copacilor, măturarea și spălarea străzilor și trotuarelor și până la reparații efectuate la elementele de mobilier stradal deleliorate sau plantarea de ronduri florale și Autoritățile locale și-au propus să acționeze peste tot unde se impun astfel de acțiuni, astfel încât Lupeniul să întâmpine sărbătorile pascale curat și frumos, așa cum se cuvine. În acest scop, responsabilii asigurăCItește mai departe
Petrila prinde culori de primăvară în rondurile și ghivecele de flori

Încălzirea treptată a vremii, care a venit odată cu primele zile de primăvară a condus la demararea activităților specifice de curățenie și înfrumusețare a domeniului public din orașul Petrila. În cadrul acestuia străzile sunt măturate, zonele verzi sunt curățate iar arborii ornamentali de pe marginea străzilor precum și din parcurile publice sunt ”coafați” corespunzător. În același timp, s-a început amenajarea rondurilor de flori de pe raza localității și au fost scoase de la ”naftalină” ghivecele cu flori care vor împodobi și în acest an stâlpii de iluminat și balustradele deCItește mai departe
Proiect european pentru creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva

Județul Hunedoara, prin Consiliul Județean Hunedoara, și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene derulează proiectul “Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cadrul Spitalului județean de urgență Deva”, cod SMIS 138125, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Obiectivul proiectului este creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, prin dezvoltarea infrastructurii sanitare a Spitalului Județean de Urgență Deva, prin investiții în dotări necesare pentru a contribui la răspunsul în timp util și eficient alCItește mai departe