Comunicate
Mesaj Haralambie Vochiţoiu de Ziua Jandarmeriei Române
Spuneam că jandarmeria este una dintre armele care de-a lungul istoriei s-a acoperit de glorie, laolaltă cu armele consacrate din Armata Română, participând şi la Unirea din 1859, dar şi la Răscoala ţăranilor de la 1907, la Războiul de Independenţă, sau în cel de-Al Doilea Război Mondial. Înfiinţat cu scopul precis de a proteja populaţia, dar şi pentru respectarea întocmai a legii, Corpul de Jandarmi Românesc nu s-a dat în lături, niciodată, în a lupta cu tot sufletul pentru apărarea acestui pământ străbun, iar sacrificiul de sânge alCItește mai departe
Jandarmeria Română – 165 de ani de la înfiinţare
3 aprilie 2015 înseamnă pentru Jandarmeria Română împlinirea a 165 de la înfiinţare. Această zi este un bun prilej pentru a aduce un onor celor care se pun gaj în schimbul garantării liniştii societăţii civile. Manifestări în cinstea acestei zile se vor organiza şi în judeţul Hunedoara, în capitala acestuia şi astfel Piaţa Victoriei din Deva va deveni, pentru câteva ore, locul unde jandarmii hunedoreni vor putea aduce la cunoştinţa tuturor celor prezenţi, tehnica cu care este dotată această structură a Ministerului Afacerilor Interne. Manifestările vor începe înCItește mai departe
Ovine/Caprine: APIA a efectuat plata Ajutorului national tranzitoriu pentru anul 2014
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi, 31 martie 2015, a efectuat plata aferentă Ajutorului naţional tranzitoriu (ANT) – schema cuplată de producţie în sectorul ovine/caprine pentru anul de cerere 2014, în sumă totală autorizată la plată de 275.617.976,40 lei pentru un număr de 57.954 fermieri, după cum urmează: Ovine – 241.377.420,96 lei pentru un număr de 596.062 capete eligibile; Caprine – 34.240.555,44 lei pentru un număr de 219.393 capete eligibile. Cuantumul calculat pentru ovine/caprine este de 28,08 lei/cap de animal. Reamintim faptul că ajutorulCItește mai departe
APIA:De la 1 aprilie se depun declaratiile privind cota de lapte
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează operatorii care achiziţionează lapte, precum şi producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe că, în perioada 1 aprilie – 14 mai 2015 trebuie să depună declaraţiile anuale privind livrările, respectiv vânzările directe, efectuate în anul de cotă 2014/2015. Producătorii deţinători de cotă pentru vânzări directe trebuie să completeze declaraţia anuală conform datelor din Caietul fermierului. Este important de menţionat că producătorul care deţine cotă pentru vânzări directe trebuie să depună declaraţia anuală chiar dacă nu a comercializat lapte sauCItește mai departe
Peste 30.000 de credincioşi, la mormântul lui Arsenie Boca
Mănăstirea Prislop este loc de reculegere, iar în acest week-end zeci de mii de oameni din toată ţara au venit aici să se roage la mormântul Părintelui Arsenie Boca. La datorie au fost şi jandarmii hunedoreni, care au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică. Au fost peste 40 de jandarmi la Mănăstirea Prislop, iar măsurile adoptate de aceştia au vizat asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă pentru toţi credincioşii care care au trecut pragul Sfântei Mănăstiri Prislop, numărul acestora fiind unul foarte ridicat. Astfel, spun reprezentanţii IJJCItește mai departe
ÎNTRERUPERI ALE FURNIZĂRII ENERGIEI ELECTRICE PROGRAMATE PENTRU PERIOADA 30.03.2015- 05.04.2015
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectata Orar Luni , 30 Martie 2015 Loc. JOSANI (parțial) 09:00 – 14:00 Loc. GEOAGIU, străzile Muzicanților, Mărului, Prunului, Morii, Calea Romanilor (parțial) 09:00 – 16:00 Loc. PETROȘANI;, străzile Muncii (parțial), Șt. O. Iosif (parțial), Anghel Saligny, Timișoarei (garaje), Dacia, Saturn (bl. 2); HotelCItește mai departe
27 martie – istorie și prezent
La 27 martie 1918 Sfatul Țării din Basarabia a votat unirea acesteia cu Regatul României. Cu unanimitate de voturi o parte din Moldova lui Ștefan cel Mare a fost adusă înapoi la patria mamă ca parte din procesul de reîntregire a României. Un proces construit pe temelia de sânge a soldaților români și pe numeroasele eforturi diplomatice ale unor oameni politici de anvergură, cel mai bun exemplu fiind chiar Nicolae Titulescu. O zi istorică, am putea spune. O parte din procesul prin care România își aduce copiii acasă, în granițeleCItește mai departe
O femeie din Petroşani a fost înşelată de falşi angajaţi „de la canal”
O femeie din municipiul Petroşani s-a prezentat la Poliţie pentru a reclama că a fost victima unor escroci. Hunedoreanca în vârstă de 65 de ani a relatat că două persoane necunoscute au bătut la uşa ei şi s-au prezentat ca fiind angajaţi „de la canal”. Sub acest pretext, victima a fost indusă în eroare de escroci. „Partea vătămată le-a declarat poliţiştilor faptul că se afla singură în locuință, iar două persoane au sunat la ușă, s-au prezentat a fi „de la canal”, fără a arăta vreo legitimație, iar dupăCItește mai departe
Încep plăţile pentru ultima tranşă de gratuităţi pentru foștii pensionari mineri
Societatea naţională pentru Închideri Mine Valea Jiului va efectua, în luna aprilie, plăţile aferente subvenţionării consumurilor de energie electrică pentru pensionarii din minerit. Plățile drepturilor cuvenite pensionarilor din sistemul minier aferente semestrului II 2014, se vor efectua eșalonat, după cum urmează: – În intervalul 31.03.2015 – 03.04.2015 – pensionarilor al căror nume începe cu litera de la A la F – În intervalul 07.04.2015 – 10.04.2015 – pensionarilor al căror nume începe cu litera de la G la O – În intervalul 14.04.2015 – 17.04.2015 – pensionarilor al căror numeCItește mai departe
Accident rutier pe DN 66, la ieşirea din Haţeg: un pieton a fost lovit de maşină
Un tânăr de 32 de ani a ajuns în spital după ce a fost acroşat de maşina condusă de o şoferiţă de 72 de ani. Bărbatul se deplasa pe marginea şoselei DN 66. „Poliţiştii au stabilit că o femeia aflată la volan, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcţia Petroşani – Haţeg, pe raza localităţii Livadia, din cauza imprudenţei în conducere a acroşat cu oglinda laterală dreaptă un pieton în vârstă de 32 de ani, din comuna Sîntămăria Orlea, care se afla pe acostamentul dinCItește mai departe
Există oameni în fața cărora trebuie să ne prezentăm încărcați cu respect
Există oameni în fața cărora trebuie să ne prezentăm încărcați cu respect. Există oameni, care prin modul în care trăiesc, reprezintă repere de omenie, iar când asta se întâmplă într-o societate care pare să se depărteze tot mai mult de valorile consacrate este cu atât mai ciudat în aparență. Viața e tare ciudată uneori, iar ceea ce ți se întâmplă este greu de explicat uneori. Am avut privilegiul să cunoaștem de curând o doamnă, doamna Maria Holtzhauser, cu care am schimbat câteva vorbe. Pentru a înțelege pe deplin premiantul careCItește mai departe
Costel Avram salută Ziua Poliţiei Române
Cu ocazia Zilei Poliţiei Române, doresc în primul rând să-i felicit pe toţi lucrătorii din cadrul acestei instituţii deosebit de importante în viaţa comunităţii noastre. Vreau să fiţi siguri că activitatea depusă de fiecare om al legii din comunitatea noastră, în vederea asigurării unui climat normal de ordine şi siguranţă publică pentru cetăţeni, este apreciată la justa valoare. Tuturor celor care slujesc cu dăruie şi profesionalism Poliţia Română le adresez gândurile mele cele mai bune, urări de sănătate şi misiuni cât mai uşoare. LA MULŢI ANI ! Costel AVRAM VicepreşedinteCItește mai departe
Haralambie Vochiţoiu salută Ziua Poliţiei Române
Nu întâmplător ziua în care este prăznuită Buna Vestire a fost desemnată și ca zi în care cei ce și-au dedicat viața ocrotirii unei vieți liniștite pentru acest popor, înfăptuirii legalității și păstrării tuturor valorilor democrației adică Poliției Române. Munca polițiștilor dură, periculoasă și adesea ingrată trece neobservată, dar fără devotamentul acestor oameni ne gândim cum ar fi viața noastră, a celorlalți !? În această zi, se cuvine, cu tot respectul, să le arătăm prețuirea pe care o merită pentru tot ce fac și să le dorim sănătate șiCItește mai departe
Cum va fi VREMEA în aprilie, mai şi iunie. Prognoza meteo pe trei luni
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, pentru lunile aprilie, mai şi iunie. Aprilie Valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice in sud-estul tarii si local in sud, dar se vor situa sub normalul perioadei in restul regiunilor. Cantitatile lunare de precipitatii vor fi excedentare in centrul si nordul tarii si local in restul teritoriului. Mai Temperatura aerului va fi apropiata de normalul climatologic in sud-est si local in sudul si vestul tarii, iar in celelalteCItește mai departe
Apa ca experiment social la Crucea Roşie Uricani
Tinerii voluntari de la Crucea Rosie Uricani au marcat Ziua Mondială a Apei prin pregătirea unui program interactiv cu copii instituţionalizaţi la Casa Betania. Cu convingerea că apa, la fel ca și aerul, constituie un element vital pentru oameni, voluntari au pregătit pentru acest prilej o serie de sesiuni de informare, experimente și jocuri atractive de energizare ,cunoaștere şi însuşire de noi informaţii pentru tinerii de la casa Betania. Astfel, „Importanta apei pentru sănătatea omului”; „Utilizarea apei în diferite domenii”; „Curiozități despre apă” precum şi efectuarea de mici experimenteCItește mai departe
Un şofer de basculantă a distrus reţeaua de telefonie fixă şi internet dintr-un sat
Un bărbat din Crişcior va fi cercetat penal pentru distrugere, după ce a lăsat 200 de familii din satele comunei fără acces la reţeaua de telefonie fixă şi internet. A distrus cablurile telefonice şi fibra optică din satul Valea Bradului. „Poliţiştii au stabilit că cele două cabluri telefonice şi firul de fibră optică au fost agăţate de bena unei autoutilitare manevrată de un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Crişcior, care a descărcat nisip în zona respectivă. Reprezentantul reţelei de telecomunicaţii a declarat că în urma acestuiCItește mai departe
Lupeni: Joaca ”de-a hoții” si cerceii de aur
În data de 20.03.2015, Poliţia Municipiului Lupeni a fost sesizată de o femeie din municipiul Lupeni, despre faptul că în seara de 20.03.2015, o persoană necunoscută, de sex feminin, i-a sustras din ureche fiicei sale, în vârstă de 5 ani, o pereche de cercei din aur. În urma investigațiilor efectuate, echipa operativă a stabilit că suspecta, o minoră în vârstă de 13 ani, din Lupeni, profitând de naivitatea persoanei vătămate, s-a împrietenit cu aceasta și, sub pretextul că „se joacă de-a hoții”, i-a sustras, fără violență, perechea de cerceiCItește mai departe
APIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 – Plăți privind bunăstarea animalelor – pachet b – păsări
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură APIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 – Plăți privind bunăstarea animalelor – pachet b – păsări, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la Băncile care au încheiat Convenţii cu Agenţia. Potrivit APIA, creditele acordate de bănci fermierilor în cadrul acestui tip de convenţie sunt garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Toate convenţiile încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Bancă şi Fondul de GarantareCItește mai departe
ÎNTRERUPERI ALE FURNIZĂRII ENERGIEI ELECTRICE PROGRAMATE PENTRU PERIOADA 23.03.2015- 29.03.2015
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectata Orar Luni , 23 Martie 2015 Loc. HUNEDOARA: strada Peștișul Mare (parțial) 09:00 – 14:00 Loc. MERIȘOR (parțial); 09:00 – 16:00 Loc. PRIHODIȘTE, CIOCLOVINA, PUI; 09:00 – 16:00 Loc. FORNĂDIA (parțial); VĂLIȘOARA (parțial); BUCEȘ (parțial) 09:00 – 18:00 Loc. GEOAGIU: strada Pinului (parțial); SERECA;CItește mai departe
APIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 – pachet a – porcine
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează printr-un comunicat de presă că eliberează adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 215 — Plăți privind bunăstarea animalelor — pachet a — porcine, care intenționează să acceseze credite pentru finanțarea activităților curente de la Băncile care au încheiat Convenții cu Agenția. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN — SĂ și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenție. Toate convențiile încheiate între Agenția de Plăți șiCItește mai departe
Hunedoara celebrează „Ora Pământului”
Municipiul Hunedoara se va alătura şi anul acesta oraşelor care pe data de 28 martie 2015 vor lua parte la evenimentul “Ora Pământului”. Evenimentul reprezintă o acțiune simbolică, derulată la nivel internațional și are ca scop conștientizarea opiniei publice asupra fenomenului încălzirii globale. Astfel, sâmbătă, 28 martie 2015, între orele 20.30-21.30, în municipiul Hunedoara se vor stinge luminile (pe B-dul Corvin, B-dul Dacia, Str. George Enescu, Str. Ciprian Porumbescu şi Str. Gheorghe Bariţiu). Iluminatul public se va opri timp de 60 de minute, timp în care în fața Casei deCItește mai departe
Marş pentru viaţă, la Deva
Centrul „Noua Speranţă” Deva organizează în capitala judeţului o manifestare prin care urmăreşte să atragă atenţia asupra unui fenomen care a luat amploare în ultimii ani, respectiv avortul. Organizat sub titulatura „Marş pentru viaţă”, mitingul este programat pentru sâmbătă 21 martie a.c., începând cu ora 10, iar toţi cei care doresc să participe la această manifestare sunt aşteptaţi în faţa Primăriei Deva. Printre participanţi, pe lângă profesori şi medici specialişti, la manifestare va fi prezent în calitate de pastor şi Florin Bolosin. Cunoscut mai ales datorită faptului că este comisarCItește mai departe
Înscrierile pentru Crosul Geoparcului Haţeg au fost prelungite până la finalul lunii martie
Voluntarii pentru Geoparc au luat decizia prelungirii perioadei de înscriere la evenimentul din 4 aprilie 2015 ca urmare a solicitărilor venite din partea celor care doresc să participe la competiţie, dar nu au reuşit să completeze în timp util formularul de participare disponibil pe https://dragdehateg.org/2015/03/08/crosul-cetatii-regale-a-hategului/ . Datorită interesului ridicat pentru această primă ediţie a competiţiei, Voluntarii pentru Geoparc au hotărât să le pregătească participanţilor mai multe momente inedite. Astfel, oricare dintre participanţi poate fi un câştigător, chiar dacă nu se va clasa pe unul dintre cele trei locuri fruntaşe. SimplaCItește mai departe
S-au inițiat procedurile de înființare a unui Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor în comuna Ilia
În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, Primăria comunei Ilia intenționează să deschidă un Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP), ceea ce ar duce la economii importante de timp și bani la cetățenii din zona respectivă. Cei vizați sunt locuitorii comunelor Ilia, Vorța, Burjuc, Gurasada, Dobra, Lăpugiu de Jos, Zam și Bătrâna. Aceștia ar fi scutiți de un drum de aprox. 50 km până la Deva în cazul când ar fi nevoiți să îșiCItește mai departe
Tabără de folk în Parâng
Cabana „La Mario” din staţiunea turistică Parâng va găzdui, în perioada 23-29 martie, a doua ediţie a taberei naţionale de folk. Desfăşurat sub deviza „Creaţie, recreaţie, prietenie” evenimentul îşi propune să adune, în cadrul natural unic al Parângului, compozitorii, interpreţii şi consumatorii de muzică folk din România. Până în acets moment şi-au confirmat deja prezenţa la tabăra de folk din Parâng următorii artişti: TRUPA ANTIC, BOGDAN GROSU, FLORIN THOMITS, ADRIAN V. MARGINEANU, CATALIN STEPA, FLORENTIN BUDEA, FLORIN PAUL CAMEN, VASILE MARDARE, FLAVIU TULICIU, SORIN PESTENARIU, prof. GHEORGHE CALTEA, JUL BALDOVIN,CItește mai departe
Dumitru Gălățan – Jieț: “Să știi că nimic din ce ține de lumea momârlanilor nu mi-e străin!”
Despre Dumitru Gălățan – Jieț se poate spune că e momârlan de profesie, însă omul acesta e mai mult decât atât, pentru că nu face decât să trăiască așa cum a făcut-o dintotdeauna, profund legat de lumea satului al cărui nume l-a adoptat ca pe un titlu nobiliar. Există, cu siguranță, un mod de viață momârlănesc, iar casa din Jieț a medicului stomatolog Dumitru Gălățan este un adevărat muzeu al felului de a fi pe care momârlanii îl perpetuează de când se știu. Pentru că nu vrea ca momârlanii șiCItește mai departe