Cultură și educație
Triplă lansare de carte, sub egida UZPR, la teatrul din Petroșani
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) – Filiala Timiș, împreună cu revista culturală ”Luceafărul de Vest” organizează la Petroșani o triplă lansare de carte a unor cunoscuți scriitori români contemporani. Astfel, jurnalistul și scriitorul Dumitru Buțoi, redactor șef al revistei ”Luceafărul de vest” va prezența volumul de versuri ”Spitalul de îngeri”, apărut în acest an la Editura Giroc; scriitorul Nicolae Toma va prezenta volumul de versuri ”Zece pași spre înțelepicune”, apărut în anul 2022 la aceeași Editură Giroc, iar scriitorul Ioan Nicolae Mușat va prezenta volumul de eseuri religioase ”Ergogetica.CItește mai departe
Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” marchează Anul Cultural Dimitrie Cantemir
Anul 2023 a fost instituit, prin lege, ca fiind Anul cultural Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu, în vederea celebrării vieţii şi creației cărturarului domnitor Dimitrie Cantemir şi a operei compozitorului Ciprian Porumbescu. Cu acest prilej, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, dedică o activitate cultural-educativă specială personalității lui Dimitrie Cantemir ce va avea loc în ziua de 23 noiembrie 2023, ora 1330, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Sala „Liviu Oros”, sub genericul „Dimitrie Cantemir, cărturarul vizionar”. Acțiunea este organizată în colaborare cu maiCItește mai departe
Întâlnire de poveste la Petroșani, cu scriitorul Viorel Ilișoi și cărțile Editurii GRI
În general, lansările de carte par evenimente pretențioase, în care oameni cu o alură gravă îți vorbesc în termeni elitiști despre viața și opera autorului și în care, cu aceeași tentă superioară, scriitorul transmite, printr-un discurs pentru descifrarea căruia, de multe ori, ai nevoie de dicționar, mesajul care trebuie să te convingă de faptul că noua sa carte merită și trebuie neapărat citită. Nimic din această imagine superioară a unui eveniment literar nu se regăsește în lansarea de carte organizată la Petroșani de Editura GRI, la inițiativa jurnalistului Ilie Pintea,CItește mai departe
Universitatea din Petroșani prezentă la ”Governance Structures and Project Organisation 2023-2027” de la Viena
Academia Poloneză de Științe din Centrul Științific de la Viena a fost gazda unei întâlniri academice europene intitulată ”Governance Structures and Project Organisation 2023-2027”, întâlnire care a marcat debutul fazei a doua a proiectului EURECA-PRO. În cadrul acestui important simpozion academic, Universitatea din Petroșani a fost reprezentată la rândul său, de o delegație condusă de conf.univ.dr.ing. Codruț Petrilean, prorector al instituției de învățământ superior din Valea Jiului. Acesta a declarat că, în cadrul întâlnirii membrilor EURECA-PRO de la Viena s-a discutat despre structura guvernării și organizarea fazei a doua aCItește mai departe
Un public numeros și entuziast, prezent la întâlnirea cu dr. Dumitru Constantin Dulcan și ”Puterea tămăduitoare a cuvântului”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca a organizat în ziua de 12 noiembrie 2023, ora 1600, în Sala Mare a Teatrului de Artă din Deva, conferința binecunoscutului medic neurolog, profesor Dumitru Constantin-Dulcan, având drept subiect „Puterea vindecătoare a cuvântului”. La această întâlnire a fost prezent şi scriitorul Vasile George Dâncu, directorul prestigioasei edituri clujene Școala Ardeleană, intelectual de mare finețe, o prezență importantă în spațiul literar și editorial românesc actual. Medicul profesor Dumitru Constantin-Dulcan nuCItește mai departe
Expoziţie de kirigami a Zinei Albulescu, vernisată la Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni
Galeria de Artă ,,Iosif Tellmann’’ din Lupeni a găzduit sâmbătă, 11 noiembrie 2023, vernisajul expoziţiei de kirigami aparținând prof. Zina Albulescu. Pe simeze sunt expuse peste 40 de lucrări, având ca teme: flori, păsări, peisaje, animale, personaje, mandale, realizate în tehnica kirigami. ”Pentru cei care nu cunosc, termenul de ,,kirigami’’, acesta este un cuvânt de origine japoneză, compus din cuvintele ,,kiri’’-tăiere şi ,,kami’’-hârtie. În realizarea lucrărilor se foloseşte însă doar cuterul, nu și foarfeca. Aceste decupaje se realizează din carton, din hârtie obişnuită sau din hârtie transparentă, iar culorile seCItește mai departe
Cornel Bucșa Biholar vine ”Cu prietenii în orașul copilăriei” pentru un concert aniversar memorabil la Palatul Cultural din Lupeni
Deși a adunat deja o experiență de patru decenii în activitatea sa artistică, lupeneanul Cornel Bucșa Biholar se consideră la fel de romantic precum în anii debutului său artistic. Vocea sa caldă, repertoriul său muzical divers și curajul de a cânta pentru oameni în orice împrejurare l-au adus pe Cornel Bucșa Biholar în atenția publicului peste tot în lume. A urcat prima oară pe scenă, cu chitara în mâini, în urmă cu 40 de ani, la Lupeni, în Valea Jiului, unde a împărțit scena artistică cu alți artiști de topCItește mai departe
„50 de secunde” de Daniel Oltean, o dramă psihologică premiată, în premieră la teatrul din Petroșani
Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani propune publicului iubitor de teatru, pentru finalul acestei săptămâni, o nouă premieră. Este vorba despre spectacolul „50 de secunde” de Daniel Oltean, o copleșitoare confesiune de fiu criminal, care va fi prezentat în premieră sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 18,00. Daniel Oltean este cunoscut publicului petroșănean ca dramaturg al spectacolului „Moartea lui Ipu” din 2022. Spectacolul reprezintă debutul regizoarei Mara Sermășan și este rezultatul parteneriatului dintre Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj. Din distribuție fac parte actorii: Bogdan ConstantinCItește mai departe
Turneul Național „Vioara lui Enescu 2023” ajunge la Deva
Cea de-a XII-a ediție a Turneului Național „Vioara lui Enescu 2023” ajunge vineri, 19 noiembrie 2023, de la ora 19:00, în sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal” Deva. Tată și fiică, violoniștii Gabriel Croitoru și Simina Croitoru vin în premieră în această formulă la Deva, cu Turneul Național „Vioara lui Enescu” 2023. Cele două două viori, aflate în patrimoniul Muzeului ,,George Enescu”, instrumente atinse de magia unuia dintre cei mai însemnaţi interpreți ai secolului XX, compozitorul George Enescu, vor fi văzute și auzite în mâinile celor doi violoniști, GabrielCItește mai departe
Consurs de fotografie ”Pro Parâng” în cinstea Zilei Mondiale a Muntelui
În întâmpinarea sărbătorii Zilei Mondiale a Muntelui, care este marcată în fiecare an, în data de 11 decembrie, Asociația de Schi-Turism ”Pro Parâng” din Petroșani organizează cea de-a III-a ediție a concursului de fotografie dedicat acestui eveniment. Concursul este deschis pentru participare tuturor pasionaților de fotografie și, în egală măsură, iubitorilor muntelui, fie ei profesioniști sau amatori în domeniu, iar la acest concurs poate participa orice persoană cu vârsta peste 14 ani, cu domiciliul în România. Concurenții pot înscrie în concurs un număr de maxim 2 fotografii, reprezentând imagini câtCItește mai departe
Viorel Ilișoi și cărțile sale fabuloase ajung și la Petroșani
Aflat într-un turneu național de prezentare a cărților sale excepționale, publicistul și scriitorul Viorel Ilișoi ajunge luni, 13 noiembrie 2023 și în Valea Jiului, la Petroșani. Publicul iubitor de carte va avea astfel ocazia de a-l întâlni pe cel despre care apreciatul jurnalist și profesor universitar Mihnea Măruță spune că este „poate cel mai bun autor de reportaje literare din presa scrisă de la noi”, fapt confirmat și de confratele nostru Ilie Pintea, reporterul Radio România Actualități din județul Hunedoara, cel care l-a convins, de altfel, pe Viorel Ilișoi săCItește mai departe
Șezătoare momârlănească la Uricani, cu meșteșugite îndeletiniciri și cu oaspeți de suflet
În lumea contemporană, șezătorile neaoșe au devenit, din păcate, activități rarisime. Însă, din fericire, în comunitățile de momârlani ale Văii Jiului, oricât ar fi de rare, întâlnirile de acest fel generează întotdeauna bucuria regăsirii între generații și între oamenii acestei comunități rurale specifice Văii Jiului reveniți aici din peregrinaje profesionale care i-au împrăștiat în toate colțurile țării și ale lumii. O astfel de fericită reuniune a momârlanilor din comunitatea Uricaniului a avut loc, în aceste zile, la ”muzeul satului” de la ”Casa Amicii” din Uricani, acolo unde a fost pusăCItește mai departe
Centrul de Artă și Tehnologie pentru Colaborarea cu Japonia JUTSU, de la Universitatea Politehnica Timișoara, a fost inaugurat în prezența ambasadorului Hiroshi Ueda
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a organizat joi, 2 noiembrie 2023, ceremonia de inaugurare a Centrului de Arta și Tehnologie pentru Colaborarea cu Japonia JUTSU, eveniment la care a luat parte și ambasadorul acestei țări în România, Excelența Sa Hiroshi Ueda. Festivitatea se înscrie într-un adevărat festival al culturii japoneze la Universitatea Politehnica Timișoara, în această toamnă, ce include, pe lângă cursurile de limba japoneză, devenite deja o tradiție în cadrul UPT, expoziții de kimono-uri, origami, teatru Kamishibai, proiecții de filme, prezentarea unor locuri și peisaje din stampele japoneze, seri deCItește mai departe
Mozaic artistic pe simezele Casei de Cultură a Studenților din Petroșani, cu lucrări ale prof. Petru Gorea
Profesorul Petru Gorea este cunoscut în Valea Jiului ca, de altfel, în toată Transilvania, pentru calitățile sale de biolog și, mai ales, pentru activitățile sale deosebite derulate în cadrul taberelor ”Adeona”. Ceea ce este poate mai puțin cunoscut este faptul că profesorul clujean Petru Gorea este nu doar un reputat dascăl de biologie, ci și un remarcabil artist plastic. Absolvent de Arte Plastice și, mai ales pasionat de acest domeniu al ”belle-arte”-lor, prof. Petru Gorea experimentează o gamă variată de tehnici creative, de la pictură în ulei la grafică, deCItește mai departe
Artistul plastic Mana Bucur deschide ”Cutia magică” la Galeria Națională de Artă ”Forma” din Deva
Pe agenda activităților expoziționale de la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva figurează o întâlnire cu creațiile artistei Mana Bucur din Tg. Mureș, a cărei expoziție personale de ceramică intitulată „CUTIA MAGICĂ”, va fi vernisată luni, 6 noiembrie 2023, începând cu ora 17.00. Artist vizual și ceramist din Tg. Mureș, Mana Bucur este un valoros creator ale cărei desene și schiț premergătoare lucrărilor Manei Bucur, trădează afinitatea pentru sculptură şi pentru un delicat grafism, pe care-l regăsim condus cu abilitate în semnele caligrafiate pe unele dintre obiectele de porțelan –CItește mai departe
Hunedorenii Petronela Vali-Slavu și David Valentin, premiați pentru cele mai bune fabule
Apreciați scriitori hunedoreni, Petronela Vali-Slavu (din Aninoasa) și David Valentin (din Orăștie) se numără printre laureații ediției din acest an a Festivalului Național de Umor „Ion Cănăvoiu”. Organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Gorj, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj, Festivalul Național de Umor și Caricatură „Ion Cănăvoiu” a ajuns la ediția cu numărul 31, fiind unul dintre cele mai apreciate festivaluri umoristice din România, ce reunește creatori de epigrame și fabule din întreaga țară. Un juriu condus de scriitorul Nicolae Dragoș, din care auCItește mai departe
Expoziție de artă plastică, în luna noiembrie, la Castelul Corvinilor
O serie de lucrări de artă plastică realizate de artiști din Republica Moldova și din Romania vor fi etalate la Muzeul Castelul Corvinilor, timp de o lună de zile, în cadrul unei expoziții internaționale de artă plastică, desfășurată sub genericul ”Anverguri stilistice”. Timp de o lună de zile, pe simezele de la Castel vor expune șapte artiști plastici, respectiv: Mariana Hadji-Bendalac, Florentin Leancă, Tatiana Voloh, Vlad Tabac – cu toții din Republica Moldova, și Stela Marinela Radu, Sanda Ionescu și Alexandru Podea – cu toții din România. Expoziția va fiCItește mai departe
Evoluție magistrală a actorului Mihai Alexandru în premiera spectacolului ”Peripețiile bravului soldat Švejk”
Au fost aplauze binemeritate din partea publicului prezent la premiera spectacolului ”Peripețiile bravului soldat Švejk”, pus în scenă la Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, după cartea emblematică a scriitorul ceh Jaroslav Hašek menite să răsplătească excepționala prestație artistică a actorului Mihai Alexandru, distribuit în mod cu totul și cu totul inspirat de regizorul Sorin Militaru în acest rol. Cu talentul său actoricesc deja recunoscut și apreciat în Valea Jiului (și nu numai!), Mihai Alexandru a făcut un spectacol magistral, dovedind încă o dată (dacă mai era nevoie!) că esteCItește mai departe
Permanența poeziei… în viața poetei Adriana Vlad
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Călăuza v.b. din Deva, a organizat în ziua de 26 octombrie 2023, la Diva’s Events din orașul Călan, un eveniment cultural prilejuit de lansarea volumului de versuri intitulat „Sufletul… poet etern…”, apărut la Editura Călăuza v.b., volum semnat Adriana Vlad. Nume relativ nou în peisajul literar hunedorean, Adriana Vlad este originară din orașul Călan unde a urmat Şcoala Gimnazială şi Liceul Industrial și unde a scris prima poezie ,,O femeie iubitoare”, dedicată profesoareiCItește mai departe
Școala Altfel, cu ”Sănătate prin mișcare” la stadionul Minerul din Lupeni
Un pe cât de inedit, pe atât de binevenit proiect educațional a adus joi, 26 octombrie 2023, pe terenul de sport al stadionului ”Minerul” din Lupeni o sumedenie de tineri, elevi ai Liceului Teoretic ”Mircea Eliade” din municipiul Lupeni, participanți la proiectul ”Sănătate prin mișcare”, un proiect extracurricular care s-a dovedit a fi de mare interes în rândul tinerilor. Pentru ca succesul acestui proiect să fie garantat, în implementarea lui și-au dat mâna diverse instituții publice, de la Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” Lupeni și Consiliul Școlar al Elevilor LTME Lupeni,CItește mai departe
Tineri muzicieni se întrec în finala ediției XL a festivalului ”Stelele Cetății” de la Deva
Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva este gazda celei de-a XL-a ediții a Festivalului Concurs Național de Muzică Pop „Stelele Cetății” care va avea loc în perioada 3-5 noiembrie 2023, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, într-un eveniment organizat în parteneriat cu Primăria municipiului Deva. În etapa de preselecție a concursului s-au înscris 38 de concurenți, fiind admiși în etapa finală 16, din 12 județe ale țării. Etapa finală va avea loc în zilele de 4 și 5 noiembrie 2023. Tinerii soliști beneficiază de acompaniamentul live al uneiaCItește mai departe
Premieră de gală a spectacolului ”Occident Express” de Matei Vișniec, la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani
În suita evenimentelor organizate la Petroșani, cu prilejul jubileului celor 75 de ani de la inaugurarea liniei de cale ferată Bumbești – Livezeni, care vor avea loc la finalul acestei săptămâni, se înscrie și spectacolul de teatru ”Occident Express”, pus în scenă într-o nouă coproducție a teatrelor din Petroșani și Deva. ”Occident Express” este unul dintre cele mai montate texte ale dramaturgului Matei Vișniec, o dramă în care Orientul şi Occidentul se întrepătrund; un text care face parte din trilogia balcanică a autorului și care continuă ideea de contopire a acestorCItește mai departe
Mihai Alexandru prezintă pe scena teatrului din Petroșani, ”Peripețiile bravului soldat Švejk”
Povestirile cazone ale bravului soldat Švejk, atât de haios prezentate de scriitorul ceh Jaroslav Hašek în senzaționala sa carte ”Peripețiile bravului soldat Švejk” au constituit scenariul pentru multe puneri în scenă ale acestei remarcabile opere, în teatrele din întreaga lume. ”Peripețiile bravului soldat Švejk” ajung acum și în Valea Jiului, unde regizorul Sorin Militaru montează un spectacol care se anunță a fi de senzație. Acesta i-a încredințat rolul haiosului soldat Švejk actorului Mihai Alexandru, unul dintre cei mai valoroși și talentați actori ai echipei de la Teatrul ”I.D. Sîrbu” dinCItește mai departe
”Remember 18”, mozaic artistic în expoziția prof. Petru Gorea la Casa Studenților din Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani găzduiește, la început de noiembrie, o nouă expoziție de artă plastică. Pe simezele micuței galerii de artă din cadrul acestei instituții de cultură din Valea Jiului vor fi expuse lucrări realizate în tehnici diferite și inedite, care aparțin profesorului clujean Petru Gorea, coechipier de bază al taberelor Adeona. Artistul demosntrează, prin creațiile sale, că este nu doar un valoros și deosebit de apreciat cadru didactic, profesor de biologie, ci și un făuritor de lucrări de artă deosebit de atractive, pe care le putețiCItește mai departe
Carnaval de Halloween la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 31 octombrie 2023, ora 1800, la sediul central din municipuul Deva, în curtea instituției, o petrecere de Halloween la care sunt invitați, cu deosebită plăcere, toți prietenii bibliotecii, de la mic la mare, participarea fiind liberă și binevenită. ”Dorim să oferim o atractivă seară de Halloween și, în acest scop, vom crea decorul adecvat acestei îndrăgite sărbători, care a venit din lumea anglo-saxonă: curtea bibliotecii va fi împodobită cu zeci de bostani, iar programulCItește mai departe
„Corala Sargeția” din Deva, spectacol aniversar la 25 de ani de activitate
Sâmbătă, 28 Octombrie 2023, începând cu orele 14:00, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, se va desfășura spectacolul aniversar „Sargeția-25”, un sfert de veac de existență și activitate artistică, eveniment organizat de Primăria municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” dedicat marcării momentului aniversar al acestei valoroase grupări corale hunedorene. Corala „Sargeția” s-a înființat în toamna anului 1998 din inițiativa primului ei dirijor, profesorul Nicolae Icobescu și a solistului viitoarei formații, Gheorghe Pop. A plecat pe drumul frumoaselor realizări sub numele „Sargeția” inspirat de istoria locală dar șiCItește mai departe
Genesis / Un emoționant poem al poetului Robert Vladu
Pe Robert Vladu îl cunoașteți, desigur, din calitatea sa de actor al Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, datorită rolurilor sale din cele mai recente producții teatrale ale instituției de cultură din Valea Jiului. Cu toate că este absolvent al Secției ”Actorie” de la Facultatea de Litere din Craiova, Robert Vladu dovedește o sensibilitate poetică remarcabilă, confirmată prin poeziile sale care se regăsesc în cele mai cunoscute platforme de cultură lirică din țara noastră, dar și în cele două volume de versuri pe care le-a publicat până în prezent. CreațiileCItește mai departe
Concert la pian „Everest Dream” la Deva, cu pianistul orădean Thurzo Zoltan
Pianistul orădean Thurzo Zoltan, deţinător a două titluri mondiale „Guinness World Records” va susține un inedit concert de pian la Deva, într-o atmosferă atipică, cu show de lumini, piese interpretate și improvizate live, atât în întuneric, în iluminare specială, la lumina lumânărilor, cât și în plină lumină în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva. Evenimentul va avea loc în data de 28 octombrie 2023, începând cu ora 19:00, în Sala Mare a Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean”, sub genericul „Everest Dream”. În data de 13 iunie 2022, în Nepal,CItește mai departe
Tango Argentinian, cu Iulia Merca în rol principal, la Centrul Cultural Corviniana de la Hunedoara
Centrul Cultural ”Corviniana” de la Hunedoara gazăduiește sâmbătă – 21 octombrie, de la ora 19.00, un spectacol extraordinar de tango argentinian. Derulat sub genericul ”Buenos Aires Tango Night”, evenimentul aduce pe scenă valoroasa Orchestră ”Cluj Tango Orchestra” împreună cu excepționala mezzosoprană Iulia Merca, prim solistă a Operei Naționale din Cluj Napoca. BUENOS AIRES TANGO NIGHTS – este un spectacol complet de tango argentinian, muzica și dans pus în scenă de „Cluj Tango Orchestra„ și „Tango Otros Aires Deva„ care si-au unit eforturile pentru a aduce în fata dumneavoastră o fărâmăCItește mai departe
Toamnă cu parfum de crizanteme aurite în ”Cetatea Romanței”
La Târgoviște, În ”Cetatea Romanței” începe astăzi cea de-a 56-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de aur”. Evenimentul, care va avea loc în perioada 19-21 octombrie 2023 sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO este cel mai longeviv festival muzical din România, organizat neîntrerupt din anul 1968 la Târgoviște, cu scopul promovării Romanței – gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale. De altfel, așa cum precizează directorul artistic al festivalului, Alina Mavrodin Vasiliu, organizatorii sunt preocupați de înscrierea Romanței în Lista Reprezentativă UNESCOCItește mai departe
The Night Art Festival, la final. Timișorenii au primit evenimentele cu entuziasm
După aproape 2 săptămâni cu evenimente unul și unul, The Night-Art Festival a ajuns la final. Inițiativa curajoasă a luminat cartierul Iosefin din Timișoara cu ajutorul unor instalații artistice inedite, a redeschis porțile fostului Restaurant Flora – un loc simbolic din oraș – a oferit performance-uri atipice și a generat discuții notabile despre cultura vieții de noapte. The Night-Art Festival a fost inițiativa care a transformat Timișoara într-un laborator cultural, într-un an cu o însemnătate aparte pentru oraș – 2023. Totul a avut scopul de a sprijini și dezvolta peisajulCItește mai departe
Spectacol unic la Teatrul din Petroșani, cu cea mai nouă piesă a lui Matei Vișniec
„Lysistrata, dragostea mea”, cea mai nouă piesă de teatru a celebrului dramaturg Matei Vișniec, se va juca în reprezentație unică la Petroșani sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 18, în sala mare a Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu”. Spectacolul a fost montat de regizorul Mihai Panaitescu la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, Republica Moldova – aflat în primul său turneu dramatic în România. „Lysistrata, dragostea mea” este o continuare inedită a comediei scriitorului antic Aristofan, în care se discută echilibrul antagonic și pierdut în vremurile noastre dintre femei șiCItește mai departe
Universitatea Politehnica Timișoara organizează cea de-a XXIII-a ediție a Zilelor Carierei
Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) al Universității Politehnica Timișoara (UPT) organizează cea de a XXIII-a ediție a evenimentului Zilele Carierei, târg universitar de locuri de muncă prin care se facilitează publicului țintă, respectiv studenți și absolvenți, contactul cu reprezentanți ai companiilor și instituțiilor pentru care sunt pregătiți în UPT. Evenimentul se desfășoară în zilele de 18 și 19 octombrie 2023, interval orar 10:00-17:00, în Cantina UPT din Complexul Studențesc Timișoara, deschiderea oficială având loc în 18 octombrie 2023, ora 11:00. Pe durata celor două zile, peste 55CItește mai departe
Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii din Sibiu, dirijează la Milano, vineri, 20 octombrie 2023
Dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, va dirija un concert în cadrul festivalului internațional de muzică clasică „Rogoredo in Musica”, aflat la cea de-a XVIII-a ediție. Evenimentul va avea loc vineri, 20 octombrie 2023, la Milano. Solistul serii va fi violonistul austriac Gernot Winischhofer. Programul serii cuprinde două lucrări: W. A. Mozart –Concertul nr. 5 in La major K219 și L. v Beethoven Simfonia a 6-a in Fa major op. 68. Cristian Lupeș este dirijor, cu o carieră de 20 de ani. De-a lungul acestui timp, s-a aflatCItește mai departe
Marin Cazacu şi Turneul Național Violoncellissimo – Clasic la puterea a treia 2023 ajung la Deva, pe 21 octombrie
Timișoara, Arad, Deva, Cluj sunt următoarele opriri ale Turneul Național Violoncellissimo – Clasic la puterea a treia 2023, ediția a V-a. Joi, 19 octombrie, de la ora 19:00, Violoncellissimo, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale din ultimii 20 de ani, condus de violoncelistul Marin Cazacu, Directorul General al Filarmonicii „George Enescu” din București, va urca pe scena Sălii Capitol din Timișoara. Biletele pentru concert se găsesc pe www.entertix.ro și www.myticket.ro Vineri, 20 octombrie, de la ora 19:00, ansamblul Violoncellissimo ajunge la Palatul Culturii din Arad. Biletele se găsesc pe www.bilete.ro. Biletele pot fi achiziționate și de la casieria Filarmonicii,CItește mai departe
România frumoasă, la 500 de kilometri de casă, descoperită de fotograful Peter Bot din Lupeni
Că România este, cu adevărat o țară frumoasă, în care spectacolul imaginii este ofertant la fiecare pas, o demonstrează din plin expoziția tânărului fotograf Peter Bot, membru al Asociației Culturale ”Iosif Tellmann”, vernisată sâmbătă, 14 octombrie 2023 la Galeria de artă din municipiul Lupeni ce poartă numele prestigiosului artist plastic Iosif Tellmann. Intitulată ”500 de kilometri de casă”, expoziția aduce în atenția publicului 30 de fotografii, realizate de pasionatul artist lupenean, având ca temă peisajul montan şi citadin, obiective turistice din judeţele Alba, Arad, Bihor, Braşov, Cluj, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, NeamţCItește mai departe
Ceremonie emoționantă, de înaltă ținută, la aniversarea celor 75 de ani de la înființarea Universității din Petroșani
Dacă avem în vedere fie și simpla constatare că ceremonia prilejuită de aniversarea celor 75 de ani de la înființarea Universității din Petroșani a prilejuit prezența în Aula Magna a unui număr record de rectori ai unor prestigioase universități naționale și europene, ca și un număr impresionant de înalți demnitari ai statului român, actuali sau foști miniștri, parlamentari, lideri politici, lideri ai administrațiilor locale și județene, manageri ai unor mari companii publice și private, absolvenți din elita academică de la Universitatea din Petroșani, putem spune că vineri, 13 octombrie 2023,CItește mai departe
Restituiri istorice și literare despre farmecul Parisului și nu numai, cu Adrian Cioroianu, la Salonul Hunedorean al Cărții
Printre personalitățile care au onorat cu prezența lor actuala ediție a Salonului Hunedorean al Cărții, s-a numărat și istoricul, diplomatul, ministrul Adrian Cioroianu, în prezent manager al Bibliotecii Naționale a României, care și-a lansat cartea „Frumoasă era Sena pe sub florile mele”, apărută în acest an la Curtea Veche Publishing. Binecunoscut publicului din România, Adrian Cioroianu este autorul a numeroase volume și eseuri pe teme de istorie, geopolitică, și al scenariului pentru filmul documentar pe teme de istorie Un secol pentru România etc. Așa cum aflăm din prezentarea pe careCItește mai departe