Cultură și educație
Luna ianuarie aduce pe Scena Digitală două dintre marile succese TNRS din 2022: „Trei surori” și „domnul iedeman”
Scena Digitală, platforma online de teatru-film a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), oferă publicului în prima lună a anului 2023 două dintre cele mai apreciate spectacole ale TNRS, care au avut premiera pe scenă anul trecut: „Trei surori” și „domnul iedeman”. „Trei surori”, regia Andrei și Andreea Grosu, este un spectacol în care eroii ne-eroi ai lui Cehov sunt cel mai aspru studiu asupra fericirii. Pentru rolul din această producție, actorul TNRS Marius Turdeanu a fost nominalizat la Premiile UNITER 2022, la categoria Cel mai bun actor în rolCItește mai departe
Poetul Dorel Neamțu aduce ”Iubiri cu miros de umbră”, o carte de sărbători pentru pasionații de sărbători cu carte
În aceste zile a ieșit de la tipar cel de-al treilea volum de versuri al poetului Dorel Neamțu. Cartea, intitulată ”Iubiri cu miros de umbră” a apărut la Casa de editură Exclusiv, parte din grupul Exclusiv Media Group, cu sprijinul Tipografiei Diacostampet Petroșani și este prefațată de scriitorul Al. Florin Țene, Președintele național al Ligii Scriitorilor Români, Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință. Nimic nu este mai încântător pentru creatorul de poezie, ca și pentru cititorul de poezie, decât recidiva celor hărăziți să creioneze din neant slove cuCItește mai departe
„Iată, vin colindători!” în curtea Consiliului județean Hunedoara
Joi, 22 decembrie, de la ora 14.30, în curtea interioară a Consiliului Județean Hunedoara, va avea loc un concert special de colinde dublat de o serie de activități pentru copii, în cadrul evenimentului intitulat ”IOată, vin colindătorii!” Evenimentul este realizat cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și Direcției Generale Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara. În spectacolul de colinde vor evolua înm fața publicului artiști precum: Ciprian Roman, Ovidiu Olari, Cristian Fodor, Bogdan Toma, Valentin Crainic, Mihai Petreuș, Eugen Pistol, NeluCItește mai departe
Concert caritabil ”În așteptarea lui Moș Crăciun” cu artiștii ”Fabricii de pian”
Elevii Secției de Muzică a Școlii Gimnaziale ,,I. G. Duca” din Petroșani sunt protagoniștii unui concert caritabil organizat sub patronajul Asociației ”Fabrica de pian”, într-un regal muzical dăruit din suflet tuturor pasionaților muzicii culte. Evenimentul va avea loc marți, 20 decembrie 2022, de la ora 17,00 la Biserica Romano-Catolică ”Sf. Varvara” din municipiul Petroșani, unde accesul publicului este liber și binevenit, pentru o seară care se anunță a fi una de vis, așa cum este și cum trebuie să fie o seară ”în așteptarea lui Moș Crăciun”. În cadrul concertului,CItește mai departe
Concert tezaur de colinde românești, în spectacolul de gală al clasei de canto Simona Ionașc
Tinerii din cadrul clasei de canto – muzică populară coordonat de profesorul Simona Ionașc de la Școala Populară de Artă din Petroșani au dăruit unui public admirabil, prezent duminică 18 decembrie 2022 la sala Palatului Cultural ”Minerul” din Lupeni un regal fără egal de colinde jienești, autentice și valoroase, într-un concert cu adevărat de tezaur. Evenimentul organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni a adus pe scenă o seamă de artiști de-a dreptul admirabili al căror colind ne-a pătruns adânc în suflet, făcându-ne de pe acum parte aCItește mai departe
”Festivalul Crailor” de la Lupeni, un regal cu cele mai frumoase colinde, cele mai frumoase costume și cele mai frumoase tradiții din Valea Jiului
Eveniment cu tradiție seculare în Valea Jiului, organizat fără întrerupere, cu migală și pasiune în ultimul sfert de secol de pasionatul promotor al culturii și tradițiilor locale Emil Părău împreună cu Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni, ”Festivalul Crailor” și-a câștigat prestigiul de a fi nu doar cel mai longeviv și cel mai cunoscut festival de colinde din regiunea Văii Jiului, ci și pe acela de a se număra printre cele mai apreciate festivaluri de acest fel din România. Desigur, așa cum era de așteptat, ediția din acest anCItește mai departe
Salonul artelor vizuale hunedorene ”Senzorial și afectiv” își deschide porțile la Galeria Națională de Artă ”Forma” din Deva
”Senzorial și afectiv” este titlul generic sub care se va desfășura expoziția de artă din cadrul Salonului Artelor Vizuale Hunedorene, care-și va deschide porțile luni, 19 decembrie 2022, la Galeria Națională de Artă ”Forma” din Deva, vernisajul fiind programat să aibă loc de la ora 17,00. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala județului Hunedoara. Pe simezele acestei expoziții vor putea fi văzute lucrări ale artiștilor: Rodica Ailincăi, Mircea Bâtcă, Ionela Blaj, Titus Blaj, Roxana Buta, Daniel Bocșe,CItește mai departe
Implementarea proiectelor europene a marcat activitatea managerială a Universității din Petroșani în anul 2022
O scurtă analiză a activităților din anul 2022, pe care ne pregătim să-l încheiem peste câteva săptămâni, relevă faptul că pentru echipa managerială a Universității din Petroșani, acesta a fost un an marcat nu doar de o revenire a școlii de învățământ superior din Valea Jiului în centrul de interes al studenților, ci mai ales unul în care cele mai importante provocări au fost generate de implementarea unor proiecte europene cu impact major în modernizarea campusului și infrastructurii academice și în dezvoltarea unor teme de cercetare în colaborare cu alteCItește mai departe
Cinematograful ”Cultural” din Lupeni se redeschide pe 16 decembrie 2022
După ani de zile de speranțe și așteptări și după mai bine de doi ani de muncă asiduă, momentul redeschiderii Cinematografului ”Cultural” din municipiul Lupeni se va produce vineri, 16 decembrie 2022, de la ora 17,00. Vestea a fost adusă chiar de către primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță. ”Este cert și oficial: deschidem Cinematograful ”Cultural” ! Mă bucur să vă pot aduce vestea că vineri, 16 decembrie 2022, inaugurăm Cinematograful ”Cultural”, obiectiv atât de așteptat de toți cetățenii municipiului Lupeni. Am ajuns în acest moment fericit după ani de mari eforturi șiCItește mai departe
Repetiție cu public ca un spectacol de pe Broadway, într-o pledoarie fără egal ”Cu și despre iubire”
Caracterizat prin modestie, reputatul coregraf Nicolae Nicoară a apreciat că spectacolul de gală din acest an al Ansamblului artistic ”Parângul” poate fi doar o ”repetiție cu public” în care dansatorii, soliștii vocali și instrumentiștii Casei de cultură a Studenților din Petroșani, precum și invitații lor au fost nevoiți să evolueze pe scena improvizată la sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani, în lipsa unei scene adecvate pentru acest spectacol. Cert este încă că fie și așa, în aceste condiții improprii, repetiția cu public a spectacolului imaginat și regizat de maestrulCItește mai departe
Armoniile unei vieți descrise în volumul monografic „Lungile cărări înspre SARGEȚIA”, alcătuit de muzicologul prof. univ. dr. Dumitru Jompan
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a organizat, în ziua de 14 decembrie 2022, un eveniment artistic excepțional prilejuit de lansarea volumului monografic „Lungile cărări înspre SARGEȚIA”, alcătuit de muzicologul prof. univ. dr. Dumitru Jompan. Cartea a fost publicată în anul 2021 la Editura Gutemberg Univers din Arad. Volumul a apărut cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Hunedoara și al Primăriei Municipiului Deva, instituții care încă de la bun început au susținut activitatea Coralei „Sargeția” din Deva, fondată de profesorul Nicolae Icobescu și teologul Gheorghe Pop. Monografia dedicată CoraleiCItește mai departe
Universitatea din București susține dezvoltarea unei metode inovative de învățare în Geoparcul Țara Hațegului
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului administrat de Universitatea din București, este spațiu de inspirație și de pilotare a unui proiect educațional ce vizează pedagogiile inovative. „Poveștile Balaurului bondoc” fac referire la istoria planetei Pământ și a principalelor teme promovate în Geoparc – Terra, Natura, Fabula. Aceste povești sunt adaptate pentru ciclul primar, gimnazial, liceal și universitar prin folosirea storytelling cu suport digital ca metodă de interpretare și de transmitere a mesajelor. Proiectul urmărește dezvoltarea unor alternative de învățare, bazate pe Design Universal, accesibile tuturor, chiar și celor care au cerințeCItește mai departe
Capodopera lui Caragiale ”O scrisoare pierdută” în dublă premieră, la Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani și Teatrul de Artă din Deva
Anul Caragiale, care consemnează cei 170 de ani de la nașterea marelui dramaturg român, se încheie în județul Hunedoara cu un regal artistic de calibru ce consemnează colaborarea dintre cele două instituții de teatru, respectiv Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani și Teatrul de Artă din Deva, aflate în coordonarea Consiliului județean Hunedoara. După succesul deosebit de caere s-a bucurat spectacolul ”D`ale Carnavalului”, o altă capodoperă semnată de Ion Luca Caragiale, montat în această toamnă la teatrul din Valea Jiului sub bagheta regizorului Sandu Grecu, președintele UNITEM și directorul TeatruluiCItește mai departe
Premiul Mentor pentru excelență în educație 2022 așteaptă nominalizări
Munca și dăruirea profesorilor și antrenorilor deosebiți se recunoaște public în fiecare an, începând din 2010, cu Premiul Mentor pentru excelență în educație. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Nominalizările se depun online până în 31 decembrie 2022. Detalii și formularul se găsește pe https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor Premiul Mentor este cea mai longevivă distincție anuală pe plan național în domeniul învățământului, din perioada de după 1989, acordat de un ONG. Programul se organizează anual, începând din 2010, din dorința deCItește mai departe
Artistul Dan Perjovschi lansează la Sibiu cartea ”Ziarului Orizontal”
Desenator, ilustrator, scriitor, jurnalist și autor de performance român, artistul sibian Dan Perjobschi și-a împărtășit experiența celei mai longevive experiențe artistice din spațiul public românesc Gloriei Luca, aceasta așezându-le într-un volum de carte intitulat „Dan. Perjovschi. The Horizontal Newspaper. A School of Text and Image”. Cu toate că acest volum este deja disponibil pe platforma online a Editurii Curtea Veche, www.curteaveche.ro și în librăriile din țară, lansarea oficială a acestui volum va avea loc la Sibiu, în data de 16 decembrie, ora 18:00, la Centrul Cultural Habitus, în cadrul unuiCItește mai departe
Universitatea din Petroșani, parte dintr-un schimb de experiență academică România-Cuba
Mai mulți rectori ai unor instituții academice din România, între care și prof.univ.dr.ing. Radu Sorin Mihai – rectorul Universității din Petroșani, au făcut parte din delegația țării noastre care a participat la un schimb de experiență în domeniul universitar în Cuba. Rectorul Universității din Petroșani spune că, dincolo de discuțiile bilaterale care au avut loc cu rectori ai unor instituții academice din Cuba, și acesta a fost un bun prilej pentru promovarea ofertei academice a instituției de învățământ superiori din Valea Jiului, conferind în același timp oportunitatea stabilirii unor posibileCItește mai departe
Spectacol de muzică și dans ”Cu și despre…” Ansamblul ”Parângul” din Petroșani
La finalul unui nou an marcat de succes, Ansamblul artistic ”Parângul” din Petroșani prezintă publicului din Valea Jiului un spectacol-eveniment, care se va desfășura sub genericul ”Cu și despre… o repetiție cu public”. Evenimentul va avea loc marți, 13 decembrie 2022, ora 17,00 la Sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani, în organizarea Casei de Cultură a Studenților din Petroșani, cu sprijinul Ministerului Familei, Tineretului și Egalității de Șanse precum și al Primăriei municipiului Petroșani. Potrivit regizorului artistic Nicolae Nicolae Nicoară, este vorba despre un spectacol muzical-coregrafic în care îiCItește mai departe
O nouă ediție a ”Festivalului Crailor” va avea loc la Lupeni
Una dintre cele mai frumoase tradiții ale Sărbătorii Nașterii Domnului care se desfășoară de secole în Valea Jiului dar și în alte regiuni ale României, este vorba despre Colindul Crailor, își continuă tradiția și în acest an. La Lupeni, localitate în care este realizat deja de aproape două decenii un Festival al Crailor, evenimentul va fi organizat și anul acesta, cu sprijinul Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni și al firmei Comexim R SRL Lupeni. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță consideră, pe bună dreptate, că acest eveniment, face parteCItește mai departe
”Consemnări fotografice” joi, 15 decembrie, la Salonul de iarnă al artiștilor fotografi hunedoreni găzduit de MCDR Deva
Asociaţia Artiştilor Fotografi Hunedoreni (AAFH) organizează, joi, 15 decembrie 2022, începând cu ora 17:30, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva (MCDR), vernisajul celei de-a șasea ediții a Salonului de iarnăal membrilor AAFH. Evenimentul, intitulat „CONSEMNĂRI fotografice” se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, sub patronajul Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR) și are loc în spațiile destinate artelor plastice și vizuale din Palatul Magna Curia. Expoziția prezintă publicului 18 de lucrări, aparținând tot atâtor artiști fotografi, printuri de mari dimensiuni (100×70 cm) care reprezintă efortul profesionist pe care aceștia îlCItește mai departe
”Lumina Crăciunului” se aprinde la Peștera Bolii
Emoționant concert de colinde, găzduit în ”Catedrala” naturii din Peștera Bolii, ”Lumina Crăciunului” aduce și în acest an bucuria sărbătorilor de iarnă, vestind tuturor credincioșilor vestea Nașterii Domnului Iisus Hristos. Evenimentul va avea loc luni, 12 decembrie 2022, de la ora 17,00 la Peștera Bolii, iar organizatorul acestuia, jurnalistul Ionuț Drăgotesc promite un regal de colinde fără egal. Corala “Sacerdotes” a Episcopiei Devei și Hunedoarei și rapsodul popular Paula Hriscu sunt cei care vor colinda la ediția din acest an a evenimentului. Acesta va fio onorat și de prezența unorCItește mai departe
Spectacol de gală, cu muzică, poezie și mult suflet, la ediția a X-a a festivalului de folk ”Te salut, generație-n blugi!” de la Vulcan
Ce seară minunată! Ce artiști fenomenali! Ce public fabulos! Spiritul folk a unit încă o dată comunitatea din Vulcan, la cea de-a X-a ediție a Festivalului de folk ”Te salut, generație-n blugi! – In Memoriam Adrian Păunescu”. Detașat de emoția competiției, spectacolul aniversar al festivalului de folk care s-a născut la Vulcan, în urmă cu un deceniu, din dorința unor oameni inimoși grupați în jurul mentorului acestui proiect, prof. Dana Tacea de la Școala gimnazială nr.5 a Liceului ”Mihai Viteazu”, de a aduce un omagiu celui care a fost poetulCItește mai departe
Expoziție personală totală Sergiu Cristian Ianza, la Galeria de artă ”Ianza” din Petroșani
Recunoscut în plan național și internațional, îndeosebi pentru lucrările sale artistice de ceramică, artistul plastic Cristian Sergiu Ianza își manifestă spiritul creator în diverse forme de exprimare artistică, de la pictură și sculptură, până la realizarea unor obiecte artizanale sau a unor plachete pentru diverse evenimente. Cristian Ianza este, în același timp, președintele Fundației Ianza Art Inter-Cultural și proprietar al galeriei private de artă de la Castelul Ianza din Petroșani. În această calitate a găzduit la Petroșani zeci de expoziții ale unor artiști valoroși și ale unor tineri artiști înCItește mai departe
5G – expoziție iradiantă de artă plastică la Galeria ”Iosif Tellmann” din Lupeni
Douăzeci de evenimente expoziționale organizate în micuța, dar atât de primitoarea galerie de artă ”Iosif Tellmann” au marcat, în anul 2022, aniversarea celor douăzeci de ani de la înființarea Asociației culturale ”Iosif Tellmann”, continuare a cercului de arte plastice ”Paleta” din municipiul Lupeni, iar spiritul acestui excepțional artist, fondator al unei mișcări artistice ce dăinuie în Valea Jiului de mai bine de o jumătate de secol, se dovedește a fi prezent în acest spațiu expozițional și, mai ales, în inimile iubitorilor de artă. Sub aceste auspicii s-a înscris și ultimaCItește mai departe
Imagini montane spectaculoase la expoziția de fotografie de la Petroșani dedicată Zilei Internaționale a Muntelui
În avanpremiera Zilei Internaționale a Muntelui, sărbătorită pe 11 decembrie, la Muzeul Muntelui din Petroșani – unicul de acest fel din România – a avut loc un eveniment special dedicat acestei sărbători, eveniment organizat de Asociația de Schi-Turism ”Pro Parâng” din Petroșani, cea în custodia căreia se află și acest muzeu. Cu acest prilej, a avut loc și vernisajul unei expoziții de fotografie, cu cele mai bune dintre fotografiile primite la concursul organizat în mod tradițional în cinstea Zilei Internaționale a Munților. Pentru ediția din acest an, atât interesul publiculuiCItește mai departe
Lecție de lectură la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”: cartea cult ”Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov
Activitățile dedicate cărții și lecturii pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, le-a organizat în ultimul timp au fost întregite de o interesantă prezentare intitulată „Cartea-cult – Maestrul și Margareta”. Romanul „Maestrul și Margareta” al scriitorului Mihail Bulgakov (1891 – 1940), este o carte de referință a literaturii ruse și universale. Acest roman își merită pe deplin apartenența la categoria așa-ziselor cărți-cult, sintagmă ce caracterizează cărțile cu adevărat valoroase, adevărate cărți formatoare, cărți care nu pot lipsi din lista de lecturi ale unuiCItește mai departe
”Dansul morții” și ”Paracliserul”, spectacolele săptămânii la teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani
Două spectacole remarcabile din repertoriul Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani vor fi prezentate din nou, la finalul acestei săptămâni, publicului din Valea Jiului. Vineri, 9 decembrie 2022, de la ora 18,00 sunteți invitați să vizionați spectacolul ”Dansul morții” de August Strindberg, în regia lui Ovidiu Radu. Spectacolul spune povestea unui cuplu, Edgar și Alice, care urmează să aniverseze 25 de ani de căsătorie, dar mariajul lor este de mult ruinat. Edgar este căpitan de artilerie în rezervă, un bărbat tiranic, iar Alice este fostă actriță, cei doi formând cuplulCItește mai departe
Expoziție de artă plastică 5G, la galeria de arte din Lupeni
Vernisajul unei noi expoziții de artă găzduită de Galeria de arte ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni va avea loc sâmbătă, 10 decembrie 2022, de la ora 11,00. Intitulată 5G, expoziția ne-ar putea duce, în era digitală în care trăim, la o expoziție cu conotații radiante. În realitate însă, expoziția este una cât se poate de clasică, aducând însă în fața publicului iubitor de artă creații ale unora dintre cei mai experimentați și valoroși artiști plastici ai Văii Jiului: Eugen Bencău, Cipriana Chința, Lili Rub, Simonel Bucur, Radu Chința. Cei cinciCItește mai departe
Lansare de carte / „Lungile cărări înspre SARGEȚIA”, o monografie a Coralei Sargeția din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva organizează în ziua de 14 decembrie 2022, ora 17,00 la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, un eveniment artistic excepțional prilejuit de lansarea volumului monografic „Lungile cărări înspre SARGEȚIA”, alcătuit de muzicologul prof. univ. dr. Dumitru Jompan și profesorul dirijor Nicolae Icobescu. Cartea a apărut în anul 2021 la Editura Gutenberg Univers din Arad. Volumul s-a bucurat de sprijinul financiar al Consiliului Județean Hunedoara și al Primăriei Municipiului Deva, instituții care încă de la bun început au susținut activitatea Coralei „Sargeția”CItește mai departe
Premierele lunii decembrie pe Scena Digitală: „Țesătorul de vise – Poveste de Crăciun” și „Puricele în ureche”
Scena Digitală, platforma online de teatru-film a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), aduce atmosfera de sărbătoare în casele noastre cu cele două premiere pe care le prezintă în luna decembrie: „Țesătorul de vise” – o emoționantă Poveste de Crăciun – și comedia savuroasă „Puricele în ureche”. Cele două premiere din decembrie încheie un an în care Scena Digitală a oferit publicului șansa de a urmări unele dintre cele mai apreciate producții ale TNRS, filmate la o calitate excepțională, alături de valoroase spectacole internaționale. „De ani buni, pe scena NaționaluluiCItește mai departe
„Cartea cult – Maestrul și Margareta”, o nouă manifestare cultural-educativă a Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 8 decembrie 2022, la ora 13,30, în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, o manifestare cultural-educativă sub genericul „Cartea cult – Maestrul și Margareta”. Activitatea se adresează în primul rând elevilor de liceu dar, desigur, la ea sunt invitați să participe toți cei care iubesc literatura de bună calitate. Din această literatură de bună calitate face parte și romanul „Maestrul și Margareta” a scriitorului Mihail Bulgakov (1891-1940), o carte de referințăCItește mai departe
Premii în pași de dans pentru Ansamblul ”Parângul” din Petroșani
Dansatorii din echipa maestrului coregraf Nicolae Nicoară, reuniți în Ansamblul de dansuri ”Parângul” al Casei de Cultură a Studenților din Petroșani au cules și în acest final de toamnă o recoltă bogată de premii la festivalurile în care au fost invitați să participe. Un prim eveniment de acest fel a avut loc la mijlocul lunii noiembrie la Craiova, acolo unde 6 trupe de dansatori din 5 centre studențești au evoluat pe scena Festivalului-concurs ”Stud Dance” ajuns la cea de-a IV-a ediție. Răspunzând invitației lansate de organziator, Casa de cultură aCItește mai departe
Învățământul profesional și dual din Valea Jiului, între certitudini și aspirații
Lipsa muncitorilor calificați de pe piața muncii, care se resimte deja într-un mod acut și în Valea Jiului și județul Hunedoara, determină autoritățile și mediul de afaceri să ia în calcul tot mai mult parteneriatul cu unitățile de învățământ profesional și dual, în vederea inițierii și dezvoltării unor clase dedicate pregătirii elevilor în meseriile cele mai căutate de pe piața muncii. În acest context s-a desfășurat, zilele trecute, la Biblioteca Universității din Petroșani, o masă rotundă care a adus față în față reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, ai conduccerii LiceuluiCItește mai departe
Sărbătorile de iarnă încep la Lupeni cu Ziua Națională a României
Și în municipiul Lupeni, luna decembrie este una dintre cele mai frumoase din an. Iar asta pentru că, pe de o parte, aceasta este presărată cu foarte sărbători iar, pe de altă parte, este luna în care se deschide oficial sezonul de iarnă din stațiunea Straja. Sărbătorile de iarnă vor începe la Lupeni, anul acesta, încă din prima zi a lunii decembrie, atunci când locuitorii municipiului Lupeni și ai Văii Jiului sunt așteptați să sărbătorească, împreună, în comunitatea lupeneană, Ziua Națională a României. Pentru acest eveniment deosebit de important, PrimăriaCItește mai departe
„Dincolo de poveste. Graiul straielor moştenite”, o nouă expoziție la Palatul Magna Curia din Deva
Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, este joi, 24 noiembrie 2022, ora 11.00, gazda vernisajului expoziției „Dincolo de poveste. Graiul straielor moştenite”, ce va avea loc în sălile destinate artelor vizuale din Palatul Magna Curia. Expoziția este rezultatul unui proiect inițiat de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, realizat în parteneriat cu mai multe instituții din întreaga țară, printre care și muzeul nostru, intitulat „Dincolo de poveste. Graiul straielor moştenite”. În cadrul acestui proiect, fiecare instituție participantă a contribuit cu câte 3 piese de portCItește mai departe
Universitatea din Petroșani, doi ani de succes în EUREKA PRO
Zilele acestea se împlinesc doi ani de la fondarea Consorțiului academic european EUREKA PRO. În construcția acestuia, Universitatea din Petroșani deține un rol important, instituția academică din Valea Jiului fiind membru fondator al acesteia, alături de alte 8 universități europene de prestigiu: Montanuniversität Leoben din Austria, Universitatea Minieră și Tehnologie din Freiberg – Germania, Universitatea din León – Spania, Universitatea Tehnică din Creta – Grecia, Universitatea de tehnologie Silezia din Polonia, Universitatea de Științe Aplicate Mittweida din Germania, Universitatea Hasselt din belgia și Universitatea Lorraine din Franța. În această scurtăCItește mai departe
Casa de Cultură a Studenților Petroșani găzduiește noi ediții ale Salonului Național de Artă Sacră și Simpozionului Internațional de Arte Vizuale
Eveniment cultural de anvergură organizat la Petroșani de Casa de Cultură a Studenților, în parteneriat cu Centrul de Creație și Cercetare Continuă „Sfântul Evanghelist Luca” al Facultății de Teologie Ortodoxă a UBB Cluj, Salonul Național de Artă Sacră Contemporană a ajuns la ediția a XL-a. Evenimentul prilejuiește întâlnirea publicului iubitor de artă din Valea Jiului cu creații ale studenților, masteranzilor, doctoranzilor de la Secția Arte Vizuale-Artă Sacră a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj, care vor fi expuse la galeria de artă a CCS Petroșani în perioada 22 noiembrie – 25 decembrieCItește mai departe
”Ziua Porților Deschise pentru Operatorii Economici” la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” Petroșani
Liceul Tehnologic ” Dimitrie Leonida” Petroșani a găzduit luni, 21 noiembrie 2022, acțiunea desfășurată sub genericul „Ziua Porților Deschise pentru Operatorii Economici”. În cadrul acestei întâlniri, reprezentanți ai mai multor operatori economici care colaborează cu această instituție de învățământ, au discutat atât cu cadrele didactice, cât și cu elevii, despre noile tendințe și cerințe de pe piața muncii. „Piața muncii este într-o continuă mișcare și atât noi, ca angajatori, cât și instituțiile de învățământ profesional si tehnic trebuie să se adapteze permanent la aceste schimbări, să vină permanent cu noiCItește mai departe
”Locuri de lângă noi” – Festival concurs de fotografie la Casa de Cultură a Studenților din Petroșani
O nouă ediție a festivalului-concurs de fotografie ”Locuri de lângă noi”, organizat de Casa de Cultură a Studenților din Petroșani își propune să observe realitatea post-pandemică și modul în care arta supraviețuiește oricăror vitregii. Tema propusă pentru ediția din acest an este ”Resurecție” iar, potrivit lect.univ.dr. Lavinia Hulea, directorul CCS Petroșani, aceasta vizează călătoria autocunoașterii din momentul în care oamenii întrezăresc lumina de la capătul tunelului, lumina normalității. Fotografii sunt invitați să exploreze spațiul personal și relația dintre acesta și spațiul exterior, Resurecția” („trezirea”) după pendemie. Propuneril fotografice ale participanțilorCItește mai departe
Activități diverse și intense la Casa de cultură a Studenților din Petroșani
Primele două luni ale noului an universitar 2022-2023 au consemnat și o activitate intensă și diversă în cadrul Casei de Cultură a Studenților de la Petroșani, care a fost gazdă pentru o serie de seminarii și expoziții de artă. În același timp, studenții Universității din Petroșani au participat la o serie de evenimente cultural-artistice în țară, prin intermediul aceleiași apreciate instituții de cultură din Valea Jiului. Un prim eveniment organizat la Casa de Cultură a Studenților în acest an a fost prilejuit de seminarul ”Cheia carierei”, un seminar dedicat consilieriiCItește mai departe
Nicolae al României a adus ”Istoria Regalității” în școlile hunedorene
Nepotul Regelui Mihai I, Nicolae al României a fost prezent pe parcursul săptămânii trecute, în mai multe localități hunedorene, în cadrul turneului național pe care-l întreprinde pentru promovarea proiectului ”Istoria Regalității în Școli”. Astfel, în zilele de 15 și 16 noiembrie 2022, Nicolae al României a vizitat patru unități de învățământ din județul Hunedoara, respectiv: Liceul Teoretic „Ion Constantin Brătianu” Hațeg, Școala Gimnazială „Aron Densusianu” Hațeg, Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara și Colegiul Economic „E. Gojdu” Hunedoara. Reuniunile din școlile hunedorene, realizate în numele unor valori și repere din viațaCItește mai departe
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată
An de an, la data de 17 noiembrie este sărbătorită Ziua Internațională a Studenților, încă din 1941. Ziua de 17 noiembrie a fost declarată oficial Ziua internaţională a studenţilor în anul 1941 de către Consiliul Internaţional al Studenţilor pentru a comemora evenimentele din 1939 desfăşurate la Praga. În 1939, ocupanţii nazişti din Cehoslovacia au suprimat, la Praga, o demonstraţie a studenţilor de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Caroline, ce marca momentul creării unei Republici Cehoslovace independente. În urma suprimării demonstraţiilor, nouă studenţi au murit, iar peste 1.200 auCItește mai departe
Una din marile universități din România trece la cursuri ONLINE din cauza COSTURILOR la energie
Una din marile universități din România va trece la cursuri online de la sfârșitul lui noiembrie până la jumătatea lunii martie, din cauza costurilor mari la energie.Toate cele 12 facultăţi ale Universităţii din Craiova vor intra în sistem de predare online începând cu 28 noiembrie până pe 19 martie 2023, însă examenele se vor ţine faţă în faţă. Decizia a fost luată în unanimitate de membrii Senatului Universităţii la propunerea facultăţilor, pe motiv că trebuie valorificată infrastructura creată în acest sens pe perioada pandemiei de Covid-19. „Hotărârea de a intraCItește mai departe