Cultură și educație
„Șoimul din Carpați”, Toma Coconea este următorul invitat al „Întâlnirilor Altfel” de la Exploatarea Culturală Petrila

Cea de-a doua ediție a „Întâlnirilor Altfel”, proiectul prin care jurnalistul Ilie Pintea aduce în atenția publicului din Valea Jiului, la Exploatarea Culturală Petrila, în fiecare lună, un „personaj de reportaj”, îl are ca invitat al lunii iunie pe unul dintre cei mai impresionanți sportivi de anduranță din lume: Toma Coconea. Evenimentul organizat de Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara va avea loc vineri, 20 iunie, de la ora 17, în clădirea fostei stații de pompe a minei Petrila – „Centrul Pompadou” – și potrivit organziatorilor, va fiCItește mai departe
„Poloneze și românce care au schimbat lumea”, o expoziție inedită a MCDR la Orăștie

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Primăria Municipiului Orăștie, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Colegiul Național „Aurel Vlaicu” Orăștie vernisează expoziția temporară Poloneze și românce care au schimbat lumea, organizată de Institutul Polonez din București. Vernisajul va avea loc miercuri, 11 iunie 2025, ora 16.00, în Sala Festivă, etajul II a Colegiului Național „Aurel Vlaicu” Orăștie. Evenimentul expozițional se dorește a fi un omagiu în text și culoare adus unor femei deosebite care prin curajul, pregătirea profesională, performanțele obținute în diverseCItește mai departe
Pe Valea Streiului, Zâna Viață înfruntă Monstrul de Plastic cu ajutorul comunităților locale

Pe Valea Streiului a fost lansat recent un proiect inedit care îmbină educația ecologică cu povestea și imaginația: „Zâna Viață și Monstrul de Plastic”. Proiectul este derulat împreună cu Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București și urmărește să aducă în prim-plan importanța protejării râurilor prin implicarea directă a elevilor, profesorilor, voluntarilor și autorităților locale. Inspirat de un basm educativ original, proiectul spune povestea Zânei Viață, protectoarea râului Strei, care pornește într-o călătorie simbolică pentru a învinge Monstrul creat din neglijență și deșeurile lăsate de oameni. Acțiunea nuCItește mai departe
Sculpturile artistului-miner Edi Schneider, punct de atracție la Peștera Bolii

Turiștii care au vizitat, la începutul acestei luni, Peștera Bolii au avut ocazia ca, pe lângă plăcerea de a străbate acest sit carstic deosebit de frumos din Valea Jiului, situat la poalele Cetății Bănița (sit dacic inclus în patrimoniul UNESCO) din Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, au avut bucuria de a pytea admira și o parte din lucrările de sculptură ale artistului plastic Edi Schneider din Vulcan. Acesta a expus câteva zeci de lucrări care aduc în atenția publicului o vastă tematică, de la zei și zeițe, până la personaje dinCItește mai departe
„Arta Sunetelor”, o nouă ediție a Festivalului-concurs de muzică instrumentală și corală pentru copii s-a desfășurat la Petroșani

Școala de Muzică din cadrul Școlii Gimnaziale „I.G. Duca” din Petroșani a fost, în aceste zile, scena celei de-a treia ediții a Festivalului-concurs de muzică instrumentală și corală pentru copii „Arta Sunetelor”, eveniment care continuă tradiția festivalului „Klavier Art” și care aduce în atenție copii talentați în arta interpretativă a muzicii clasice, la pian, vioară și violoncel, dar și în interpretarea vocală a partiturilor corale. Evenimentul a adus în atenția juriului mai bine de 150 de copii de la clasele vocaționale ale unor școli gimnaziale din 8 localități din 6CItește mai departe
„Artă pentru Viață” la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” din Deva

Deosebit de apreciate de publicul hunedorean, activitățile derulate de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” au devenit punct de reper nu doar în ceea ce privește susținerea culturii și educației în comunitățile locale hunedorene, deseori acestea luând forma unor evenimente sociale, caritabile și umanitare demne de toată admirația. Așa a fost și evenimentul caritabil intitulat „Artă pentru Viață”, organizat la început de iunie de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” în parteneriat cu Asociația Grăuntele de Bucurie, eveniment dedicat strângerii de fonduri pentru înființarea unui Centru de sprijin pentru femeile însărcinate aflate în situațiiCItește mai departe
Excelență în educație: petrileanul Petru Ioan Moruș a încheiat primii 9 ani de școală cu 10 pe linie!

Elev al Școlii gimnaziale „I.D. Sîrbu” din orașul Petrila, Ioan Dragoș Moruș a reușit să încheie primii 9 ani din activitatea sa educațională pe care i-a urmat la acastă unitate de învățământ primar și gimnazial din orașul Petrila, cu media generală 10 (zece) în toți anii de școală de până acum. Performanța este, fără îndoială, una demnă de apreciere! Din acest motiv, Asociația „Petrila faptelor bune” din orașul Petrila a decis să-i acorde lui Ioan Dragoș Moruș o „Diplomă de excelență” dublată de un premiu în valoare de 1000 deCItește mai departe
Nedeia Paroșană de Rusalii, piatră de temelie a tradițiilor strămoșești păstrate cu sfințenie în Ținutul Momârlanilor

La Paroșeni, frumoasa regiune etno-folclorică a municipiului Vulcan, Rusaliile se confundă de când e lumea cu sărbătoarea nedeii momârlănești de pe aceste meleaguri. Deși nu de puține ori a trecut prin momente de cumpănă, grație unor oameni care simt și trăiesc românește dar și care acționează ca atare, ”Nedeia Paroșană” a reușit să treacă peste toate obstacolele timpului și modernismului și să-și păstreze autenticitatea și frumusețea de odinioară. Și în acest an, momârlanii din Paroșeni s-au mobilizat, sub coordonarea Asociației composesorale Straja-Sterminos-Gruni-Zănoaga, condusă de inimosul localnic Duțu Manulesc vrednic șiCItește mai departe
Glasuri de argint din Valea Jiului pe podium la Concursul „Flori în orașul florilor” de la Timișoara

Finalul încă unei stagiul artistice de excepție pentru elevii de la cercul de canto al Clubului Copiilor Valea Jiului coordonat de prof. Ileana Berki mai consemnează un rezultat de excepție. Acesta a fost obținut, de data aceasta, de „glasurile de argint” care au participat la cea de-a XXIII-a ediție a conrcursului regional de interpretare muzicală pentru copii „Flori în orașul florilor”, organizat de Palatul Copiilor din Timișoara, la finalul acestei săptămâni. Elevii Cercului de Muzică vocal-instrumentală condus de prof.Ileana Berki au urcat pe scena Casei Tineretului din Timișiara, unde auCItește mai departe
Concursul de desen „Lupul de argint” de la Lupeni și-a desemnat câștigătorii ediției a XVII-a

Cel mai longeviv concurs de desen desfășurat la nivelul Văii Jiului și-a desemnat câștigătorii ediției a XVII-a, la finalul anului școlar 2024-2025. Inițiat de artistul plastic prof. Simonel Bucur la Lupeni, în urmă cu 17 ani, concursul de desen „Lupul de argint” a devenit unul dintre cele mai apreciate concursuri de acest fel destinat elevilor de gimnaziu. Și la ediția din acest s-au înscris nu mai puțin de 176 de elevi din Valea Jiuluicărora li s-au alăturați alții din municipiul Slatina, jud.Olt, astfel încât juriul a avut de evaluat unCItește mai departe
Festivalul Ilustrației, o zi dedicată copilăriei, artei și imaginației la Exploatarea Culturală Petrila

Un alt eveniment cultural, cu inspirate valențe educaționale, s-a derulat zilele acestea, în preajma sărbătorii Zilei Internaționale a Copiilor, la Exploatarea Culturală Petrila, așa cum este tot mai evident cunoscută și apreciată fosta Mină din orașul Petrila. Aici, în organizarea Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în parteneriat cu Clubul Copiilor Valea Jiului, a avut loc un veritabil festival al creației, odată cu evenimentul care a prilejuit prezentarea celui de-al șaptelea număr din revista „Ilustrația”, veritabil exercițiu jurnalistic realizat de tineri pasionați de jurnalism și creația plastică, în egalăCItește mai departe
Despre mirajul poeziei sau magia înțelesurilor subtile ale erotismului în noul volum semnat de poeta Anca Ciolca, „Miraj cu maci”

O cronică realizată de scriitorul Dumitru Tâlvescu Acest nou volum, încărcat cu reverberațiile celor precedente, surprinde cu detașare olimpiană aspectul viu al starii de grație pe care numai o formă de iubire totală, sinceră, unică o poate da individului necontaminat de realitatea curentă și obiceiurile și morala uneori îndoielnică la care suntem adeseori martori și participanți. Poezia Ancăi Ciolca ne arată un personaj principal, care înfruntă meridianul cel mai primejdios, coborând în însuși miezul înțelegerii. Poezia ei este un pastel dedicat iubirii, o baladă pentru cel iubit, un simbol încărcatCItește mai departe
Lansare de carte / Anca Ciolca: „Miraj cu maci” – poezia care te îmbrățișează

Într-o atmosferă plină de sensibilitate și emoție, Anca Ciolca și-a lansat noul volum de poezii, Miraj cu maci, într-un eveniment cultural de excepție. Lansarea a avut loc în după-amiaza zilei de 6 iunie 2025, la Sufrageria Aztek Caffe din Petroșani, jud. Hunedoara, reunind iubitori de literatură, poeți și admiratori ai versurilor sale. Publicul prezent a avut ocazia să descopere universul poetic al Ancăi Ciolca, marcat de imagini delicate și metafore pline de profunzime. Evenimentul s-a bucurat de o prezență impresionantă din partea poeților din Grupul de Poezie „Ioan Dan Bălan”, dar și a membrilor ASOCA (Asociația OamenilorCItește mai departe
Tânărul Bogdan Mihai Doncea din Beriu, premiat la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” pentru calitatea de fidel cititor de carte

Proiectul „Cel mai fidel cititor”, derulat în județul Hunedoara de Asociația „Zamolxe 182”, cu sprijinul Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu” și al Consiliului Județean Hunedoara a desemnat vineri, 6 iunie 2025, un nou câștigător al premiului de 500 de lei instituit unui tânăr utilizator al serviciilor de bibliotecă. Acesta este Bogdan Mihai Doncea din comuna Beriu, apreciat ca fiind cel mai fidel și cel mai activ dintre utilzatorii serviciilor oferite de Biblioteca Comunală din Beriu. Acesta a fost premiat, în cadrul unei scurte dar emoționante festivități, care a avut loc laCItește mai departe
Premianții ediției a II-a a Festivalului literar-artistic „Ioan Dan Bălan” de la Petrila

Dincolo de caracterul său omagial, binevenit lși necesat față de personalitatea regretatului om de cultură Ioan Dan Bălan, cea de-a doua ediție a festivalului literar-artistic care-i poartă numele, derulat la final de mai la Petrila, la inițiativa distinsei scriitoare Elisabeta Bogățan, a prilejuit organizatorilor decernarea unor premii literare, artistice, culturale menite să le evidențieze eforutrile depuse pentru susținerea și promovarea literaturii, culturii, artelor în diverse forme de exprimare a acestora. Poate cel mai emoționat și, în egală măsură, relevant, premiu oferit în cadrul acestui eveniment, a fost chiar Premiul festivaluluiCItește mai departe
”Parada Absolvenților” de liceu la Petroșani

Frumoși și eleganți, purtând cu mândrie roba și toca de absolvenți ai liceului, sute de tineri din Petroșani, de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Colegiul Național de Informatică ”Carmen Sylva”, Colegiul Economic ”Hermes” și Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” au defilat miercuri, 4 iunie 2025 pe străzile din centrul municipiului Petroșani, de la Primărie și până la rotonda de la teatru, în aplauzele trecătorilor. Manifestarea marchează finalul anului școlar pentru elevii din clasele a XII-a, care au devenit astfel absolvenți și care mai au de trecut acum doar examenul de bacalaureatCItește mai departe
Manifestare cultural-educativă derulată de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”, dedicată vieții și creației literare a lui Thomas Mann

Printre marile personalități ale culturii universale comemorate în acest an se numără și marele scriitor german Thomas Mann de la a cărui naștere se împlinesc, la 6 iunie, 150 de ani. Fidelă tradiției păstrate de mulți ani încoace, și de această dată Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat, în ziua de 4 iunie 2025, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, o manifestare cultural-educativă dedicată vieții și creației literare a lui Thomas Mann. Publicul a fost format din eleviCItește mai departe
Curcubeul culorilor de suflet ale Luciei Mîrza, într-o nouă expoziție de pictură la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”

Secția Biblionet a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, sala unde se desfășoară activitatea Clubului de arte plastice „Curcubeu”, a găzduit marți, 3 iunie 2025 vernisajul expoziției personale de pictură „Culorile unui suflet”, semnată de Lucia Mîrza, membră activă, de aproape trei ani, a acestui club de arte plastice condus de biliotecarul artist Simona Löcsei. Evenimentul s-a desfășurat în prezența managerului bibliotecii, Ioan Sebastian Bara, a coordonatoarei clubului „Curcubeu”, Simona Gabriela Löcsei, artist plastic care i-a fost de altfel îndrumătoare Luciei Mîrza pe parcursul acestui frumos drum al exprimării prin culoare.CItește mai departe
Festivalul Internațional de Film Ecoperformance – IEFF 2025, ediția a V-a ajunge, în 13-15 iunie, la Petroșani

Festivalul Internațional de Film Ecoperformance (IEFF), inițiat de compania Taanteatro din São Paulo, revine pentru a doua oară în România. Ediția a V-a se desfășoară între 6 și 29 iunie 2025, în 7 orașe din Brazilia, Argentina și România, reunind 44 de scurtmetraje din 23 de țări. Tipografia Coworking Space (str. N. Bălcescu nr.2 – fosta Tipografie) din Petroșani va găzdui cea de-a V-a ediție, alături de inițiatorii acestuia, Taanteatro și de organizatorii ediției din România, PLASTIC Art Performance Collective/ Asociația Macaia în colaborare cu Asociația Urban Lab Valea Jiului.CItește mai departe
Sezonul cinematografic „KineDok”, ediția a XI-a, se deschide la Mina Petrila

KineDok revine cu ediția a 11-a și deschide oficial sezonul la Mina Petrila! KineDok este un program unic în Europa, desfășurat simultan în 5 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația și România. În România, proiectul este coordonat de Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare țară contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează în sute de locații din toate cele 6 țări participante, generând o comunitate culturală vibrantă. Publicul are astfel ocazia să vadă filme de excepție, care nu ajung în cinematografele comerciale, și săCItește mai departe
O seară magică sub semnul istoriei la Petroșani

Istoria și arta s-au împletit armonios la Petroșani, în anul aniversar al celor 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, într-o seară cu adevărat magică derulată în centrul municipiului Petroșani, în parcului situat în imediata vecinătate a Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani. Sub cerul liber și în lumina torțelor, aici a avut loc o nouă reprezentație (de data aceasta în aer liber) a spectacolului „Maria, Regina Inimilor” pus în scenă de Valentin Neacșu, un spectacol care a adus în fața comunității un moment de o emoțieCItește mai departe
Invitație la „Ilustrație și poveste” la Exploatarea Culturală Petrila

Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în parteneriat cu Clubul Copiilor Valea Jiului, vă invită să luați parte la un adevărat festival al ilustrației, organizat în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Internaționale a Copilului. Evenimentul va avea loc joi, 5 iunie 2025, de la ora 14,00 la Ansamblul istoric „Mina Petrila” și marchează lansarea numărului 7 al revistei „Ilustrația”, un proiect editorial dedicat artei grafice și poveștilor vizuale create de copii, realizat de elevii de la cercul de artă al Clubului Copiilor Valea Jiului, coordonat de prof. Radu Chința.CItește mai departe
Expoziție de arte vizuale „Voix de la Jeaunesse” la Galeria Ferrum Art Gallery din Hunedoara

Ferrum Art Gallery (fosta clădire PSI CSH) din municipiul Hunedoara găzduiește, începând cu data de 3 iunie 2025, expoziția de arte vizuale „Voix de la Jeaunesse”, un eveniment dedicat promovării tinerilor artiști cu vârste de până la 35 de ani. Expoziția, organizată de Uniunea Artiștilor Plastici Hunedoara și curatoriată de Victor Ioan, reunește lucrări realizate de 16 artisti din domenii diverse ale artelor vizuale care își exprimă viziunile personale asupra lumii contemporane. Fiecare lucrare este o voce distinctă, o reflecție a tinereții, a neliniștii creatoare și a unei energii careCItește mai departe
Audiție muzicală și expoziție de artă plastică și artă tradițională la Deva

Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara invită publicul joi, 5 iunie 2025, de la ora 17:00, în Sala Mare a Teatrului de Artă din Deva, la un eveniment artistic deosebit: Audiție muzicală și Expoziție de artă plastică și artă tradițională. Profesorii și tinerii talentați ai Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara vor susține momente speciale, care reflectă munca, creativitatea și pasiunea dezvoltate în cadrul instituției noastre. Potrivit organziatorilor, aici veți putea admira lucrări de artă realizate cu migală și sensibilitate, dar și interpretări muzicale și coregraficeCItește mai departe
Ziua Copiilor a fost sărbătorită la Lupeni, cu muzică, magie și multă veselie

Sutele de copii, dar și părinții și bunicii care i-au însoțit pe aceștia în Parcul CAP de la Lupeni, au avut parte în data de 1 Iunie 2025 de o veritabilă călătorie în universul magic al copilăriei, așa cum de altfel le promiseseră reprezentanții administrației publice locale, cei care au programat, organizarea acestui eveniment în mijlocul comunității. Copiii s-au putut bucura toată ziua de atmosfera de sărbătoare creată, tot datorită lor, în perimetrul parcului central al Lupeniului, devenit principalul loc de întâlnire al comunității, un loc al spectacolului, alCItește mai departe
La Vulcan, de Ziua Copiilor, s-a simțit magia copilăriei la fiecare pas

Ziua de 1 Iunie – Ziua Internațională a Copiilor a fost sărbătorită la Vulcan printr-o serie de activități în care au fost angrenați peste o mie de copii. Pe bună dreptate, cei mai mulți dintre participanți recunosc că, anul acesta, magia copilăriei și-a făcut simțityă prezența, la Vulcan, la fiecare pas. Mai întâi, pentru că în municipiul Vulcan există foarte mulți copii care practică sportul, în diferitele forme ale acestuia, atât individual, cât și în cadrul Clubului Sportiv Municipal ”Mihai Viteazu” sau al altor cluburi sportive private, autoritățile locale dinCItește mai departe
RoboKids, eveniment special la liceul din Vulcan dedicat roboticii de Ziua Internațională a Copiilor

Pasiunea pentru robotică a tinerilor liceeni din Valea Jiului a găsit teren fertil și la Vulcan, acolo unde în cadrul Liceului Tehnologic „Mihai Viteazu” a luat ființă, de câțiva ani buni, echipa de robotică „Lazarus Ascendig”. Zeci de tineri sunt acum implicați trup și suflet ca voluntari în cadrul echipei de robotică, unde-și pot pune în aplicare cunoștințele în domeniul tehnicii și tehnologiei informatice, creând roboți și participând la competițiile de robotică, din ce în ce mai numeroase și mai complexe care se derulează în Valea Jiului și în întreagaCItește mai departe
Ziua Copiilor, o sărbătoare a bucuriei pentru întreaga comunitate din Uricani

La Uricani, activitățile organizate de administrația locală pentru copii, cu prilejul Zilei Internaționale a Copiilor, au început mai devreme, încă din 30 mai iar programul dens de activități propuse de administrația locală a necesitat nu una, ci două zile de sărbătoare. Sute de copii au răspuns invitației lansate de primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu și au venit să se bucure împreună, în frumoasa comunitate a acestui oraș de acest eveniment special, în egală măsură pentru cei mici, dar și pentru cei mari. Startul unei zile cu adevărat fericite a fostCItește mai departe
Flacără pe pământ și lumină în cer, Ioan Dan Bălan e nemuritor prin Festivalul literar-artistic ce-i onorează numele la Petrila

Rod al dragostei eterne mărturisite de Elisabeta Bogățan și al prețuirii Primăriei și Consiliului local al orașului Petrila față de cel care a fost, este și rămâne o flacără a culturii petrilene, Ioan Dan Bălan, ziua de 30 mai 2025 a fost una în care poezia, cântecul și cuvintele rostite drept omagiu față de cel care, în această zi, ar fi împlinit 74 de ani, au fost reperele celei de-a doua ediții a Festivalului literar-artistic „Ioan Dan Bălan” desfășurat la Casa de cultură „Ladislau Schmidt” din Petrila. Unui public formatCItește mai departe
„Trofeul Micului Cititor” a dovedit și în 2025 că dacă „ai carte, ai parte”!

Și în acest an, în preajma Zilei de 1 iunie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ziua de 30 mai 2025, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Sala Mare, activitatea cultural-educativă devenită tradițională: decernarea premiilor pentru câștigătorii concursului „Trofeul Micului Cititor”. Pentru cei mai tineri cititori, prieteni ai bibliotecii județene, în fiecare an este acordat acest „trofeu” cu intenția de a răsplăti dragostea și interesul lor pentru carte, pentru lectură, pentru frecventarea bibliotecii. „Am pornit de la ideea că, încă dinCItește mai departe
Diplomă de apreciere conferită în plenul Consiliului județean managerului Bibliotecii județene „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva

Desfășurarea încă unui eveniment cultural de excepție ce poartă amprenta Bibliotecii județene „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva, sub patronajul Academiei Române, nu a trecut neobservată în comunitatea hunedoreană, tot așa cum nu a trecut neobservată nici de administrația județeană, sub tutela căreia își desfășoară activitatea Biblioteca județeană din Deva. Fără doar și poate, conferința „Între local și european. 240 de ani de la martirajul lui Horea, Cloșca și Crișan” organizată recent la Deva, în cadrul creia au conferențiat zeci de istorici, profesori universitari, oameni de cultură și academicieni în frunte cu IoanCItește mai departe
„Patrimonii Hunedorene. Textile din Tinutul Pădurenilor”, o nouă expoziție la Muzeul Textilelor din Băița

La Muzeul Textilelor de la Băița (jud. Hunedoara) s-a deschis în aceste zile o nouă expoziție, purtând titlul generic: „Patrimonii Hunedorene. Textile Tradiționale din Ținutul Pădurenilor.” Potrivit muzeografului dr. Florica Zaharia, co-proprietar al Muzeului textilelro și președinte al Asociației Textile Heritage Preservation, această expoziție prezintă concluzii ale cercetărilor de lungă durată făcute în Ținutul Pădurenilor și expune o selecție din materialele textile sistematic colecționate în ultimele trei decenii. Aceasta a mai precizat că piesele aparțin în exclusivitate colecției Muzeului Textilelor, iar majoritatea artefactelor datează din prima jumătate a sec. XX.CItește mai departe
Printre versuri și vorbe cu tâlc, cu scriitori hunedoreni, la Muzeul din Brad

Printre versuri și vorbe cu tâlc, o seamă de poeți și scriitori hunedoreni s-au întâlnit la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie din Brad joi, 29 mai 2025, într-o zi cu dublă încărcătură sufletească: Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor Neamului. O zi în care cerul parcă se apropie mai mult de oameni, iar gândurile urcă lin spre cei care au fost și spre ceea ce putem deveni. În această atmosferă de reculegere, dar și de sărbătoare, am fost bucuroși să luăm parte la o după-amiază cu totul specială, organizată de AsociașțiaCItește mai departe
Câștigătorii ediției a V-a a concursului de eseuri pentru liceeni: „Memoria ca datorie”

În județul județul Hunedoara, la fel ca și peste tot pe cuprinsul țării, pentru patrioții reuniți în cadrul Asociației Naționale „Cultul Eroilor-Regina Maria” nu există o altă misiune mai nobilă și, în aceslași timp, mai necesară decât aceea de a face tot posibil ca memoria bravilor noștri înaintași trecuți în cartea de istorie sub onorantul titlu de eroi ai națiunii române să fie păstrată și respectată cu sfințenie, iar cultul eroilor să fie astfel lăsat moștenire către noi și noi generații de români. În acest context se înscrie și acțiuneaCItește mai departe
Daruri pentru copiii din centrele de plasament din județul Hunedoara, prin campania „O jucărie pentru fiecare!” a Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”

Din anul 2013 încoace, an de an, în preajma zilei de 1 Iunie – Ziua Internațională a Copiilor, Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva devine locul unde generozitatea prinde contur sub forma jucăriilor donate pentru copiii din centrele de plasament din județul nostru. Desfășurată sub titlul „O jucărie pentru fiecare!”, această campanie caritabilă adună, an de an, părinți, copii, bunici – oameni cu suflet mare care aleg să ofere bucurie copiilor din centrele de plasament. Astfel, mii de jucării alese cu grijă, aduse din toată inima – unele cumpărate special pentruCItește mai departe
Două zile de sport și distracție dedicate copiilor din orașul Uricani

La Uricani, Ziua Internațională a Copiilor va fi marcată printr-o serie de concursuri sportive și activități distractive organizate de Primăria și Consiliul local al orașului Uricani timp de două zile, respectiv în 30 și 31 mai 2025. În acest scop, la inițiativa consilierilor locali ai PSD Uricani, Corneliu Braia, Gheorghe Clipici, Jenica Stanci, Adrian Todea, Daniel Moraru, Alin Boroghină, Pavel Dreghici Vasile, Vasile Pătrășcoiu, Andrei Calotă, Ion Crișan și Liliana Cureș a fost aprobat un amplu program de activități, dar și sumele necesare pentru organizarea acestui eveniment la care suntCItește mai departe
„Trofeul Micului Cititor”, la final de mai în organizarea Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”

În fiecare an, în preajma zilei de 1 iunie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează un atractiv eveniment cultural prin care sunt premiați câștigătorii concursului „Trofeul Micului Cititor”. Anul acesta, festivitatea de premiere va avea loc în ziua de 30 mai, ora 10:00, în Sala Mare a Centrului „Cultural Drăgan” Muntean Deva. „Pentru cei mai tineri cititori ai noștri, prieteni ai bibliotecii, acordăm în fiecare an acest „trofeu” cu intenția de a insufla copiilor dragostea și interesul pentru carte, pentru lectură, pentru frecventareaCItește mai departe
Primăria Petrila și Asociația San Montan promit o zi a copiilor cu totul și cu totul specială

Autoritățile locale de la Petrila promit și pentru anul acesta o zi de distracție cu adevărat de de Ziua Copilului! În acest scop, după cum informează primarul Vasile Jurca, activitățile dedicate Zilei Copiilor de la Petrila vor fi organizate în același parteneriat de succes al Primăriei și Consiliului local al orașului Petrila cu Asociația San Montan, organizatorii propunându-și să le ofere celor mici o zi plină de bucurie și aventură în arealul montan al localității, la Lunca Florii. Aici, se vor desfășura duminică, 1 iunie 2025, începând cu ora 11,00 oCItește mai departe
După 15 ani de peripluri muzicale prin România „Pianul Călător” va fi sărbătorit la Deva

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” organizează miercuri, 11 iunie 2025, la ora 19:00, în sala ,,Pro Arte” a Colegiului Național ,,Decebal” din Deva, un spectacol extraordinar intitulat „Passion”, susținut de artistul Horia Mihail, celebrând astfel 15 ediții ale „Pianului Călător” și totodată 15 ani de pasiune pentru muzică și comunitate. Ajuns la cea de-a 15-a ediție, turneul „Pianul Călător” aduce în fața publicului din întreaga țară nu doar muzică de calitate, ci și povestea unui instrument care străbate România pentru a celebra frumusețea muzicii clasice în spațiiCItește mai departe
Castelul Nopcsa din Țara Hațegului ar putea deveni un nou spațiu muzeal hunedorean

Reabilitarea clădirii Castelului Nopsca a devenit, încă de anul trecut, realitate, după ce Consiliul județean Hunedoara a reușit să implementeze aici cu succes un proiect finanțat din fonduri europene care au readus strălucirea de odinioară acestui castel emblematic din Țara Hațegului. Încă de la momentul festivităților prilejuite de recepția acestei investiții, președintele Consiliului județean Hunedoara a declarat că vor fi identificate cele mai bune soluții pentru ca acest obiectiv turistic de pe raza județului Hunedoara să devină unul cu un impact cultural și educațional semnificativ pentru regiunea noastră. Zilele trecute,CItește mai departe
Simpozioane studențești cu participare numeroasă la Universitatea din Petroșani

Universitatea din Petroșani a găzduit la finalul săptămânii cele trei simpozioane științifice studențești tradiționale pe agenda instituției de învățământ superior din Valea Jiului, respectiv Geoecologia – organizat de Facultatea de Mine; Student, Știință, Societate – organizat de Facultatea de Științe; Zilele Tehnicii Studențești – organizat de Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică. Sute de studenți de la Petroșani, dar și din alte centre universitare din țară, precum și liceeni de la mai multe licee tehnologice și colegii din județul Hunedoara au prezentat aici zeci de lucrări care relevă nu doarCItește mai departe
Polițiștii au încheiat „Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere” și dau startul „Săptămânii Prevenirii Criminalității” 2025, în județul Hunedoara

Polițiștii hunedoreni au marcat, zilele trecute, încheierea oficială a primei ediții a „Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere”, printr-un eveniment public educativ și interactiv dedicat siguranței tinerilor participanți la trafic. Activitățile au avut loc în Piața Unirii din Deva și s-au adresat elevilor din unitățile de învățământ devean. Tinerii pietoni, bicicliști și utilizatori de trotinete electrice au fost instruiți de polițiștii rutieri și cei ai Biroului Siguranță Școlară cu privire la principalele reguli de circulație pe care trebuie să le respecte pentru a se deplasa în siguranță pe drumurile publice. ParticipanțiiCItește mai departe
Oferta academică a Universității din Petroșani prezentată la Târgul de Oferte Educaționale din SUA

Universitatea din Petroșani este prezentă și anul acesta la Târgul Internațional de Oferte Educaționale, care se desfășoară la finalul lunii mai, în Statele Unite ale Americii. Instituția de învățământ superior din Valea Jiului este reprezentată la acest eveniment de rectorul Sorin Mihai Radu și de lector univ.dr. Oana Răvaș. „Participăm la acest târg al ofertelor educaționale din Statele Unite ale Americii, care se desfășoară anul acesta la San Diego, ca invitați ai Consiliului Național al Rectorilor și Ministerului Cercetării, ca parte a programului de promovare a ofertelor educaționale universitare dinCItește mai departe
Expoziție-eveniment „Răscoala lui Horea în percepția vizuală a Europei” la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva

În avanpremiera conferinței internaționale „Între local și european – 240 de ani de la martirajul lui Horea, Cloșca și Crișan”, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Hunedoara, a fost vernisată expoziția-eveniment „Răscoala lui Horea în percepția vizuală a Europei”. vernisajul s-a bucurat de prezența Președintelui Academiei Române, acad. Ioan Aurel Pop, și a altor importante personalități ale lumii academice și culturale. Colecția impresionantă expusă în cadryul expoziției reunește gravuri, documente, hărți, publicații specifice tematicii abordate și este rezultatul unei pasiuni remarcabile pentru istorie, aparținândCItește mai departe
Universitatea din Petroșani recrutează grupul țintă pentru proiectul „TRAining avansat pentru TRAnziție VERde și dezvoltare SUStenabilă” (TRAVERSUS)

Universitatea din Petroșani, Beneficiar în cadrul proiectului „TRAining avansat pentru TRAnziție VERde și dezvoltare SUStenabilă” (TRAVERSUS) – Cod SMIS 312941, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Educație și Ocupare, anunță începerea selecției grupului țintă aferent proiectului. OBIECTIVUL GENERAL al proiectului constă în Creşterea ratei de participare a studenţilor/doctoranzilor la programele de învăţare la locul de muncă prin intermediul parteneriatelor nou înfiinţate/dezvoltate care vor facilita inserţia pe piaţa muncii a absolvenţilor de studii universitare terţiare. 𝗚𝗿𝘂𝗽 𝘁̦𝗶𝗻𝘁𝗮̆: 𝟮𝟯𝟰 𝘀𝘁𝘂𝗱𝗲𝗻𝘁̦𝗶 𝗹𝗮 𝗰𝗶𝗰𝗹𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗟𝗜𝗖𝗘𝗡𝗧𝗔 𝘀̦𝗶 𝟲 𝗗𝗢𝗖𝗧𝗢𝗥𝗔𝗡𝗭𝗜. Pentru a fi eligibile, persoaneleCItește mai departe
Crâmpeie ale Ținutului Momârlanilor ilustrate în expoziția „Atemporal” a pictoriței Mihaela Danciu

Pe simezele improvizate la Universitatea din Petroșani, odată cu vernisajul expoziției de fotografie „Ținutul Momârlanilor – Țara dintre Jiuri” vernisată în această săptămână, în foaierul Facultății de Științe și-au găsit loc și o seamă de lucrări de artă plastică reunite sub genericul „Atemporal”, care prezintă crâmpeie din viața rurală a oamenilor din zonele rurale ale Văii Jiului și împrejurimile acesteia, realizate de artisul plastic Mihaela Danciu. Până să ajungă în spațiul expozițional de la Universitatea din Petroșani, lucrările Mihaelei Danciu au mai fost expuse în această lună la Sala deCItește mai departe
Lansări de carte, recitaluri de poezie și spectacol artistic la ediția a II-a a Festivalului „Ioan Dan Bălan” de la Petrila

Cu satisfacția unei depline reușita la prima ediție, din anul 2024, la Petrila urmează să aibă loc vineri, 30 mai 2025, cea de-a doua ediție a Festivalului literar-artistic „Ioan Dan Bălan”. Evenimentul, rod al dorinței și al strădaniilor scriitoarei Elisabeta Bogățan de a păstra vie amintirea celui care a fost apreciatul scriitor petrilean Ioan Dan Bălan, eminent om de cultură și valoros cetățean de onoare al orașului Petrila, festivalul cultural care poartă numele regretatului om de cultură, trecut la cele veșnice la finele anului 2022, se desfășoară și anul acestaCItește mai departe
Expoziția și albumul foto „Ținutul Momârlanilor – Țara dintre Jiuri”, prilej de mândrie pentru comunitatea din Valea Jiului

După ce s-a bucurat de o primă lansare de maxim împact la București, expoziția de fotografii și albumul fotografic „Ținutul Momârlanilor – Țara dintre Jiuri”, realizat în cadrul proiectului național „România Stundent tur” sub sigla celui mai longeviv concurs național de artă fotografică „Fotogeografica”, proiect derulat de Casa de Cultură a Studenților din București, a avut parte de o lansare de gală și acasă, la Petroșani, în inima comunității care a inspirat acest proiect de excepție. În Aula Magna a Universității din Petroșani, acolo unde a avut loc vernisajul expoziționalCItește mai departe