Cultură și educație
Lucrări realizate de zeci de artiști fotografi prezintă frumusețile satului românesc într-o expoziție națională la Cluj Napoca
Peste 150 de fotografii etnografice recente vor putea fi admirate atât pe simeze, cât și în secțiunile digitale proiectate pe un monitor, în cadrul ediției din acest an a Concursului național „Fotografia – Document etnografic”, organizat la Cluj Napoca, în cadrul expoziției care va fi vernisată pe 12 octombrie 2024, orav 12.00, în sala „Reduta” a Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj Napoca. Aceste lucrări au fost realizate de zeci de artiști fotografi din România, Polonia și Țara Galilor, care străbat țara neîncetat, pasionați de satul românesc, printre care seCItește mai departe
Trei școli hunedorene decorate cu „Meritul pentru Învățământ” de Președintele României
Trei unități de învățământ din hunedoara se numără pe lista unităților educaționale decorate de Președintele României cu „Meritul pentru Învățământ”, acordat cu prilejul Zilei Educației Naționale. Astfel, în cadrul ceremnoniei de decorare care a avut loc marți, 8 octombrie 2024, la Palatul Cotroceni, reprezentații Colegiului Național „Decebal” din Deva au primit din partea Președintelui Klaus Iohannis disticția ”Meritul pentru Învățământ” în grad de Comandor, în timp ce reprezentanții Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie au primit distincția „Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofițer. De asemenea, reprezentanților Școlii gimnaziale ”HadrianCItește mai departe
Lansare de carte a medicului Radu Țincu la Salonul Hunedorean al Cărții de la Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Editura Bookzone din București, organizează, în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții, ediția a XXIII-a, un eveniment editorial care sperăm că se va bucura de atenția și interesul unui public numeros. Prezent la Deva, cunoscutul medic conferențiar universitar dr. Radu Țincu își va lansa recentul volum intitulat „Învinge dependența”, apărut în acest an la Editura Bookzone. Evenimentul va avea loc în ziua de 18 octombrie 2024, ora 17:00, în incinta Deva Mall, etajul trei, SalleCItește mai departe
”Noaptea albă a galeriilor” a adus lumina artelor plastice la Exploatarea Culturală Petrila
Ideea și gestul comun al Asociației Planeta Petrila, al Fundației Ianza Art Inter-Cultural și al DGAMPT Hunedoara de a prezenta publicului iubutor de arte plastice o expoziție în spațiul neconvențional al Ansamblului istoric Mina Petrila s-a dovedit a nu fi deloc doar unul „Formal”, așa cum au intitulat organizatorii evenimentul cultural găzduit la finalul săptămânii trecute, în ”Noaptea albă a galeriilor”, la Exploatarea Culturală Petrila. Aici au fost expuse o serie de lucrări de artă plastică, de la pictură, sculptură sau grafică, realizate de artiști valoroși din România, Moldova, Grecia,CItește mai departe
Întâlnire sub semnul istoriei și diplomației europene, cu prof. Vasile Pușcaș, la Salonul Hunedoreal al Cărții de la Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, organizează, în data de 15 octombrie 2024, ora 18:00, în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții, ediția a XXIII-a, o întâlnire cu profesorul Vasile PUȘCAȘ, reputat istoric, cercetător, membru corespondent al Academiei Române, expert în relații internaționale, diplomat, fost negociator-șef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană. Intelectual de ținută, cu o vastă operă științifică, autor a peste 30 de cărți de specialitate, Vasile Pușcaș este un reputat expert înCItește mai departe
„Oscar – Scrisori către Dumnezeu”, spectacol cu scop caritabil la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani
Având convingerea că teatrul unește oameni, reprezentanți ai unor organizații civice și sociale din Valea Jiului, în parteneriat cu Teatrul Dramatic „I.D Sîrbu” din Petroșani organizează în data de 13 octombrie, de la ora 18:00, în Sala Mare a Teatrului, spectacolul caritabil „Oscar – Scrisori către Dumnezeu”. Organizat de membrii Clubului IMPACT și de proiectul SiMT, în parteneriat cu Teatrul Dramatic Ion D. Sîrbu, acest spectacol este un gest de solidaritate față de cei care, în ciuda suferinței și bolii, își păstrează lumina și credința. Este un tribut pentru aceiaCItește mai departe
Bibliotecarii de la ”Ovid Densușianu” au ieșit în stradă pentru a promova ”Salonul Hunedorean al Cărții”
Peste mai puțin de două săptămâni, municipiul Deva va fi gazda unei noi ediții a unui prestigios eveniment care aduce cartea în prim-plan și peste 100 de edituri la întâlnirea cu publicul cititor din județul Hunedoara. ”Salonul Hunedorean al Cărții”, eveniment organizat de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara a ajuns în fața ediției cu numărul XXIII, acesta fiind unul dintre evenimentele de anvergură organizate sub egida acestei instituții de cultură și educație de aproape un sfert de secol. Pentru că organizatorii își doresc ca acestCItește mai departe
Întâlnire cu actorul și scriitorul Horațiu Mălăele la Salonul Hunedorean al Cărții de la Deva
În ziua de 16 octombrie 2024, ora 17:00, în incinta Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, publicul iubitor de lectură se va putea bucura de prezența îndrăgitului actor și scriitor Horațiu Mălăele care, dincolo de profesiunea de actor și regizor pe care o îndeplinește cu har și succes de peste patru decenii, este și un scriitor de mare talent și un caricaturist expresiv. La această ediție a Salonului Hunedorean al Cărții, Horațiu Mălăele va fi prezent cu patru cărți. Prima, O poveste cam ciudată și alte două povestiri, reeditată anulCItește mai departe
„Noaptea albă a Galeriilor” va fi marcată în Valea Jiului sâmbătă, 5 octombrie
Sâmbătă, 5 octombrie 2024 se desfășoară, în întreaga țară, „Noaptea albă a Galeriilor de Artă”, eveniment menit să aducă în atenția publicului, rolul artelor plastice în viața oamenilor, printr-o serie de expoziții prezentate cu titlu gratuit în galeriile de artă din România. În Valea Jiului, evenimentul va fi marcat printr-o serie de activități expoziționale organizate de Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Județeană de Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara, în parteneriat cu Fundația Ianza Inter-Cultural și Asociația Planeta Petrila. Evenimentul central va avea loc la Exploatarea Culturală Petrila,CItește mai departe
Dialog literar al preoților Constantin Necula – Francisc Doboș la Salonul Hunedorean al Cărții de la Deva
O întâlnire cu două personalități ale lumii ecleziastice din România: părintele Constantin Necula și preotul romano-catolic Francisc Doboș. Aceasta este propunerea pe care o lansează Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean și în parteneriat cu Editura Agnos din Sibiu, în seria lansărilor de carte programate să se desfășoare la ediția din acest an a Salonului Hunedorean al Cărții de la Deva. În ziua de 16 octombrie 2024, ora 18:00, în incinta Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, cei doi duhovnici se vor afla în mijloculCItește mai departe
Lidia Vadim aduce la Petrila cartea „Corneliu Vadim Tudor și România Mare – o moștenire pentru viitor”
Pentru mulți patrioți din România contemporană, numele celui care a fost una dintre figurile reprezentative ale politici și culturii din România primelor decenii de după Revoluția Română din 1989 – Corneliu Vadim Tudor – reprezintă și astăzi un reper. La aproape un deceniu de la trecerea lui Corneliu Vadim Tudor în istorie, fiica sa cea mare, Lidia Vadim a decis să scrie o carte-document despre omul care nu doar că i-a fost părinte și îndrumător în viață, ci care a avut un rol esențial în viața politică românească la cumpănaCItește mai departe
Omagiu adus sopranei Teodora Lucaciu la cea mai veche școală din Vulcan
Serbările organizate la Școala gimnazială „Teodora Lucaciu” din municipiul Vulcan la jubileul celor 100 de ani de existență a celei mai vechi unități de învățământ din această localitate au programat marți, 1 octombrie 2024, un eveniment menit să marcheze, așa cum se cuvine, personalitatea valoroasei artiste al cărui nume stă la loc de cinste pe frontispiciul fostei Școli gimnaziale nr. 1, devenită astăzi parte a Liceului Tehnologic „Mihai Viteazu”. Preț de mai bine de o oră, în fața unei asistențe formată din dascăli și elevi ai unității de învățământ, căroraCItește mai departe
Expoziție de artă fotografică la Castelul Corvinilor de la Hunedoara
Sufrageria Bethlen de la Castelul Corvinilor din municipiul Hunedoara este gazda expoziției de artă fotografică intitulată „FOTO Convergențe la castel”, care va fi vernisată sâmbătă, 5 octombrie 2024, de la ora 17,00. Expoziția cuprinde lucrări care aparțin membrilor Asociației Artiștilor Fotografi Hunedoreni, dar și ai membrilor Asociației VARADINUM Foto Club Oradea. Pe simeze vor fi expuse lucrări de artă fotografică ce aparțin următorilor autori: Dan Cristian Griga, Adela Rusu, Marian Plaino, Raul Ghiman, Adrian Cheregi, Ovi D. Pop, Mariana Scubli, Cătălin Arcu, Erika Berdan, Mircea Apostol, Molnár Szilvia, Constantin Lazăr,CItește mai departe
Robotică, șah, experimente și atmosferă vibrantă în „Noaptea Cercetătorilor Europeni” la Mina Petrila
Ansamblul Istoric Mina Petrila, (re)cunoscut deja drept Exoploatarea Culturală Petrila s-a dovedit a fi vineri, 27 septembrie 2024 și o veritabilă exploatare educațională. Peste 100 de elevi din toată Valea Jiului au transformat Sala „Ladislau Schidt” de la fosta Mină Petrila într-un veritabil centru de cercetare și inovare, întro nouă ediție a evenimentului intitulat „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, eveniment derulat la Petrila în organizarea Bibliotecii Orășenești „Gheorghe Ittu”, în parteneriat cu Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara, cu Asociația Planeta Petrila și cu echipele de roboticăCItește mai departe
Debut de an universitar marcat de încredere și optimism la Universitatea din Petroșani
Noul an universitar 2024-2025 s-a deschis luni, 30 septembrie 2024 și la Univestitatea din Petroșani, evenimentul fiind găzduit în Aula Magna în fața unei numeroase asistențe formate din studenți, profesori, părinți și invitați de onoare ai instituției de învățământ din Valea Jiului. Printre personalitățile publice care au participat la festivitatea de deschidere a noului an universitar de la Petroșani s-au numărat președintele Consiliului județean Hunedoara – Laurențiu Nistor, prefectul județului Hunedoara – Doris Florina Visirin, primarii municipiilor Petroșani (Tiberiu Iacob Ridzi), Vulcan (Cristian Merișanu) și Petrila (Vasile Jurca), administratorul publicCItește mai departe
Parte de carte pentru iubitorii de lectură la o nouă ediție a ”Salonului Hunedorean al Cărții” de la Deva
O nouă ediție a „Salonului Hunedoarean al Cărții” este pregătită pentru întâlnirea cu publicul iubitor de lectură, într-un eveniment cultural care se anunță și de această dată de mare anvergură, organizat sub coordonarea Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”. Acesta va avea loc la jumătatea lunii octombrie, la Deva, mai exact în perioada 15-18 octombrie 2024, între orele 10,00 – 20,00 fiind găzduit în incinta Deva Mall, etajul trei, la Salle d’Or. Accesul piublicului la acest eveniment este, bineînțeles, gratuit. Salonului Hunedorean al Cărții este un eveniment cultural devenit tradițional, ajunsCItește mai departe
La Școala gimnazială nr. 1 „Teodora Lucaciu” din Vulcan începe „Săptămâna Centenarului”
Școala gimnazială nr. 1 din municipiul Vulcan, structură a Liceului Tehnologic „Mihai Viteazu”, care poartă numele ilustrei artiste Teodora Lucaciu, sărbătorește în această toamnă, 100 de ani de la înființarea sa. Unitate educațională reprezentativă pentru învățământul din Valea Jiului, Școala gimnazială „Teodora Lucaciu” funcționează într-o clădire emblematică pentru sistemul educațional din municipiul Vulcan, fiind cea mai veche școală funcțională din această localitate. Înființată în 1924, Școala gimnazială nr. 1 „Teodora Lucaciu” a constitui, de-a lungul timpului, un veritabil reper educațional al Vulcanului, aici fiind înființat, în 1960, și primul liceuCItește mai departe
La sfârșit de septembrie, la Petroșani se sună ”Adunarea Momârlanilor”
Momârlanii de pe tot cuprinsul Văii Jiului se vor aduna, la finalul acestei săptămâni, la Petroșani, unde va avea loc o nouă ediție a evenimentului intitulat ”Adunarea Momârlanilor”. Organizat de Consiliul local și Primăria municipiului Petroșani, ”Adunarea Momârlanilor” reprezintă o inițiativă prin care se dorește susținerea micilor fermieri și meșteșugari din comunitatea momârlănească, precum și valorificarea produselor locale, fiind în același timp un excelent mijloc de promovare a tradițiilor comunităților locale din Valea Jiului – Ținutul Momârlanilor. ”Adunarea Momârlanilor” va avea loc anul acesta, pe parcursul a trei zile, înCItește mai departe
Turnelul „Vienna Classic Christmas” ajunge în decembrie și la Petroșani
Vienna Classic Orchestra prezintă, pentru prima dată în Romania, spectacolul „Vienna Classic Christmas”. În cadrul turneului național al acestui proiect cultural de excepție a fost inclus și municipiul Petroșani. Concertul „Vienna Classic Christmas” va avea loc în Valea Jiului în data de 19 Decembrie 2024 de la ora 19:00 în sala de spectacole a Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani. Organizatorii sunt convinși că măiestria desavarsită a artiștilor Orchestrei al cărei nume este sinonim, pe plan internațional, cu interpretarea autentică a muzicii vieneze, dar și interesul deosebit manifestat de public vorCItește mai departe
Universitatea din Petroșani prezentă la Conferința EIEA de la Toulouse (Franța)
O delegație a Universității din Petroșani, condusă de rectorul Sorin Mihai Radu a fost prezentă la lucrările Conferinței EIEA (Asociația Europeană pentru Educație Internațională) care s-au desfășurat în centrul universitar Toulouse din Franța. Prezența instituției academice dijn Valea Jiului la acest important eveniment educațional european a fost posibilă datorită faptului că Universitatea din Petroșani este membru fondator al EURECA-PRO, conferința din Franța desfășurându-se și cu concursul acestui consorțiu academic european. Considerat un eveniment esențial în calendarul educațional la nivel universitar, Conferința EIEA a adus laolaltă mii de participanți din diverseCItește mai departe
Știință și robotică în „Noaptea Cercetătorilor Europeni” la Exploatarea Culturală Petrila
Exploatarea Culturală Petrila găzduiește vineri, 27 septembrie 2024, începând cu ora 17.00, o nouă ediție a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor Europeni”. Evenimentul este organizat de către Biblioteca Orășenească „Gheorghe Ittu” Petrila în parteneriat cu Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, care este și principalul finanțator al acestuia. Ca de fiecară dată, parteneri organizatorici sunt echipele membre ale Robotics Valley, respectiv: AlphaBit, RO 063 Wafy, Lazarus Ascending și RoboKey – RO 161, precum și Asociația Planeta Petrila. Programul evenimentului este următorul: 17:00 – Prezentarea expozanților 17:30 Robotics Valley |CItește mai departe
„Omagiu satului zărăndean” la Expoziția de Istorie Locală și Etnografie din Brad
Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în colaborare cu membrii Clubului „Dialogul artelor” din Brad, organizează sâmbătă, 28 septembrie 2024, ora 11, la Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad, manifestarea cu titlul „Omagiu satului zărăndean”. Muzeograful Monica Dușan spune că evenimentul prin care este omagiat satul zărăndean tradițional, cuprinde un program complex și divers. Astfel, cu acest prilej, la Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad vor avea loc următoarele activități: -deschiderea manifestării prin cântecul de tulnic al interpretei Lucica Ștefan. -vernisarea expozițieiCItește mai departe
„Anonimul” după Giuseppe Berto, o nouă premieră la Teatrul „I.D. Sîrbu” din Petroșani
Actorii Sergiu Fîrte și Izabela Badovics sunt protagoniștii unui nou spectacol prezentat în premieră, în noua stagiune deschisă la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani. Este vorba despre spectacolul „Anonimul”, realizat de Sergiu Fîrte după scenariul dramaturgic „Anonimul venețian” al lui Giuseppe Berto. Spectacolul „Anonimul” urmărește povestea a doi soți care se reîntâlnesc în Veneția, la 5 ani de la despărțire. „EL”, un fost dirijor celebru, o invită pe „EA” să petreacă împreună o zi într-un oraș plin de amintiri. Pe măsură ce își rememorează trecutul, cei doi retrăiesc momenteleCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” și Consiliul Județean Hunedoara au transformat „Noaptea Bibliotecilor” într-o seară cu adevărat magică
Cea de-a XIII-a ediţie a evenimentului „Noaptea Bibliotecilor” s-a dovedit a fi una nu doar sub semnul culturii și educației literare, ci și una cu adevărat magică la Deva, acolo unde acest eveniment, organizat de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara a devenit unul dintre reperele de succes ale activităților organizate de aceste instituții publice, fiind printre cele mai așteptate de public. Așa a fost și anul acesta când pentru desfășurarea sub cele mai bune auspicii ale apreciatului eveniment „Noaptea Biblioteciolor”, Consiliul județean Hunedoara și Biblioteca județeanăCItește mai departe
„Școala Altfel”, o experiență deosebită pentru copii la Castelul Lupilor Transilvania
Debutul anului școlar 2024-2025 deschide și programul educațional extracurricular intitulat „Școala Altfel”, una dintre cele mai apreciate etape ale procesului educațional din țara noastră, în care elevii pot desfășura activități educative în locuri și spații neconvenționale, din afara unității de învățământ, acumultând astfel cunoștințe și experiențe noi. În județul Hunedoara, un loc în care „Școala Altfel” le propune elevilor oportunitatea perfectă de a acumula noi cunoștințe și, în același timp, de a petrece o zi întreagă într-un loc de poveste, cu activități diverse și distractive, este „Castelul Lupilor Transilvania”. SituatCItește mai departe
”Cântec pentru prieteni”, festivalul de folk In Memoriam Tatiana Stepa, în debutul toamnei culturale din municipiul Lupeni
Fără îndoială, iubitorii de cultură din municipiul Lupeni își mai aduc aminte cum, cu ceva ani ani în urmă, era de neconceput desfășurarea vreunei ediții din apreciatul festival cultural-artistic ”Toamna lupeneană” fără apariția pe scenă a Tatianei Stepa, vocea de aur a folkului din Valea Jiului. Ce-i drept, pentru mulți, încă e de neconceput și faptul că, deja s-au scurs 15 ani de la trecerea în eternitate a celei care a fost un muzician desăvârșit, un prieten devotat și un părinte minunat, dar și un adevărat cetățean de onoare alCItește mai departe
A început un nou an educațional și la școala de ucenici de la Apa Serv
Deschiderea noului an școlar a fost consemnată, în aceste zile, și în atelierul-școală de la Apa Serv Valea Jiului, unde elevii de la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” care urmează cursurile învățământului profesional-dual se pregătesc pentru a obține competențele necesare în meseria de sudor. Apa Serv Valea Jiului a luat inițiativa de a se implica activ în pregătirea practică a elevilor care au ales să participe în cadrul programului de învățământ profesional dual, seria actuală de elevi ai Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani fiind deja a doua care urmează săCItește mai departe
”Școala generației unificate” deschide seria evenimentelor ”Special Olympics” la Sala Polivalentă din Petroșani
Peste 100 de sportivi, cu și fără dizabilități intelectuale, se vor întâlni într-o nouă ediție a proiectului „Școala generației unificate”, sub egida „ Special Olympics România”, la Sala Polivalentă din Petroșani. Evenimentul este programat pentru joi, 19 septembrie 2024, cu începere de la ora 9,00. Elevii prezenți la eveniment vor juca fotbal și baschet, participând la abilități individuale în echipe de dublu unificat. Participanții sunt elevi ai următoarelor școli și instituții din regiunea Văii Jiului și județului Hunedoara: Școala Gimnazială I.G. Duca Petroșani, Școala Gimnazială Nr. 7 Petroșani, Colegiul EconomicCItește mai departe
Omagiu Eroului Național Avram Iancu în comunitatea patrioților din municipiul Vulcan
Mai bine de 100 de oameni din comunitatea patrioților din municipiul Vulcan, dar și oaspeți ai acestora, au înfruntat duminică, 15 septembrie 2024, vremea potrivnică, ploaia și vântul rece, tăios, pentru a participa cu inima deschisă la festivitatea organizată în Parcul Central „Avram Iancu” în cinstea emblematicului Erou Național Avram Iancu. Acesta este sărbătorit în anul 2024, potrivit unei decizii cu putere de lege adoptate de Parlamentul României, la aniversarea celor 200 de ani de la nașterea sa, tot așa cum este comemorat la 152 de ani de la trecereaCItește mai departe
Eroul Național Avram Iancu a fost așezat la loc de cinste în Petroșani
Nu doar pentru că anul 2024 a fost declarat în România drept Anul Avram Iancu, un an în care românii marchează jubileul bicentenarului nașterii unuia dintre cei mai apreciați eroi ai națiunii, ci și pentru că personalitatea și spiritul acestui mare patriot este încă una vibrantă în mintea și în inimile multor oameni ai Văii Jiului, în acest mijloc de toamnă în care „Crăișorul Munților” este omagiat în toate colțurile Transilvaniei, în municipiul Petroșani a avut loc un eveniment special, organizat în cinstea acestuia de Filiala Valea Jiului a SocietățiiCItește mai departe
Turneul național de pian Classic Unlimited începe sâmbătă la Petrila. Muzica clasică va răsuna în fosta mină, la Exploatarea Culturală Petrila
Sala de Apel de la Mina Petrila va găzdui în weekend un concert de muzică clasică. Publicul va descoperi poveștile din spatele pieselor, precum și lucrurile care i-au inspirat pe compozitori să își scrie capodoperele. Prin acest proiect, pianistul Bogdan Vaida duce muzica clasică în locuri mai puțin obișnuite pentru astfel de evenimente. Turneul din acest an are loc sub tema “In Harmony”, iar repertoriul ne vorbește despre cum putem experimenta natura în viziunea unor mari compozitori, precum Bach, Rameau, Liszt, Sibelius, Debussy, Enescu, dar și prin ochii – sau mai bineCItește mai departe
”Flori de mină” din suflete cernite într-un spectacol dureros și curajos, prezentat în debutul stagiunii 2024-2025, la Teatrul „I.D. Sîrbu” din Petroșani
Dorința echipei de la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani de a include în repertoriul său piese care au ca subiect viața minerilor este una cât se poate de firească, iar de-a lungul anilor, această temă pe cât de generoasă, pe atât pe periculoasă, a fost abordată cu talent, cu sensibilitate și curaj în piesele montate pe scena teatrului din Valea Jiului, aproape în fiecare stagiune. Așa s-a întâmplat și anul acesta când pentru debutul noii stagiuni teatrale, care s-a produs la mijlocul lunii septembrie, a fost ales un textCItește mai departe
Ziua Inginerului Român a fost marcată la Universitatea din Petroșani
Constituită în anul 2000, prin Hotărâre a Guvernului României, Ziua Inginerului Român este sărbătorită în fiecare an la data de 14 septembrie. Această dată a fost fost aleasă în semn de evidențiere a unui eveniment de mare anvergură în istoria ingineriei românești, care amintește faptul că la 14 septembrie 1895, a fost inaugurat podul peste Dunăre între Fetești și Cernavodă (proiectat și construit de inginerul Anghel Saligny), care era, la acea vreme, cel mai lung pod (4088 m) din Europa continentală. Ziua Inginerului Român reprezintă o recunoaștere oficială a loculuiCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” aduce teatru, balet, muzică, robotică și carte în „Noaptea Bibliotecilor” de la Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara, oferă prietenilor ei de toate vârstele manifestarea culturală Noaptea Bibliotecilor, aflată în acest an la cea de-a XIII-a ediție. Pentru acest eveniment porțile bibliotecii se vor deschide în seara zilei de 21 septembrie 2024, ora 18:00, și tuturor oaspeților le este propus un program artistic și de divertisment variat și atractiv cu teatru, dans, muzică, lectură, expoziții etc. În deschiderea programului, pe scena amenajată în curteaCItește mai departe
Universitatea din Petroșani face parte din universitățile care oferă condiții de cazare și de studiu excelente pentru studenți, dar și oportunități de studiu la standarde europene
Preocupările de dezvoltate permanentă a resurselor educaționale, motivaționale și administrative ale Universității din Petroșani au în centrul atenției comunitatea studențească. Dacă privim înapoi în timp, cu doar un deceniu în urmă, ne putem aduce aminte că în perioada primului deceniu al mileniului III, pe fondul unui trend descrescător al interesului studenților față de instituția de învățământ superior din Valea Jiului, în comunitatea academică de la Petroșani se vorbea despre comasarea sau afilierea Universității din Petroșani cu alte instituții de învățământ superior, fapt care ar fi consemnat practic desființarea acesteia caCItește mai departe
Salvatori din pasiune
Considerată de mulți, în mod total greșit, drept „muncă pe gratis”, activitatea de voluntariat este, pentru cei care-i înțeleg cu adevărat sensul drept un mod de a-ți face prieteni noi, de a te implica în problemele sociale ale comunității și de a te dezvolta ca individ. Între cei care au înțeles aceste beneficii ale voluntariatului se numără și noua serie de absolvenți ai cursului de prim ajutor de bază, desfășurat în perioada 27.07.2024 – 07.09.2024, în cadrul programului „Salvator din pasiune”, în cadrul ISU Hunedoara. Programul educațional de instruire aCItește mai departe
”Școala Altfel” la Consiliul județean Hunedoara
Debutul noului an școlar deschide și o nouă etapă din activitățile extrașcolare derulate în unitățile de învățământ sub genericul „Școala Altfel”. Într-un prim proiect de acest fel, elevi ai clasei a VI-a de la Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva, în vizită la Consiliul Județean Hunedoara, în cadrul programului „Școala Altfel”. În cadrul vizitei de documentare, copiii au aflat o serie de amănunte importante privitoare la istoricul și rolul în comunitate al Consiliului Județean Hunedoara. Elevii au fost însoțiți de câteva cadre didactice, printre care s-a aflat și consilierul județeanCItește mai departe
”AbeceDAR CFR”, un proiect de suflet al Asociației CAR-CFR Petroșani
Începutul noului an școlar a prilejuit reprezentanților Asociației CAR-CFR Petroșani ocazia de a derula o nouă ediție a unui proiect de suflet dezvoltat sub inspiratul generic ”AbeceDAR CFR”. Președintele acestei active Case de Ajutor Reciproc, ing. Dionisie Ardelean spune că acest proiect, care a ajuns anul acesta la cea de-a II-a ediție, aduce mai aproape membri casei de de inimile copiilor și familiilor din comunitățile unde aceasta are sucursale. „Anul acesta, ne-am bucurat să oferim ghiozdane complet echipate, pregătite cu toate cele necesare pentru începerea școlii, unor copii care provinCItește mai departe
Rezultate de excepție pentru elevii de la Clubul Copiilor Valea Jiului la festivalul „Capitala muzicală” de la Sibiu
Festivalul „Capitala Muzicală” găzduit la Sibiu în zilele premergătoare începerii noului an școlar, a prilejuit pentru elevii clasei de canto Simona Ionașc de lșa Clubul copiilor și elevilor Valea Jiului, ocazia de a prezenta, încă o dată, în cadrul unui eveniment artistic competițional de înaltă performanță, talentul și pregătirea în domeniul muzical. Festivalul International ,,Capitala muzicala” ajuns la ediția a XII-a SIBIU este cel mai complet festival de muzica pentru copii și tineri din Romania și nu numai. Între 6 și 8 septebrie 2024, peste 200 de copii din întreagaCItește mai departe
Debut de an școlar la Lupeni, cu emoții, cu speranțe dar și cu multe certitudini
Un adevărat maraton a parcurs astăzi primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță împreună cu viceprimarul Iacob Mesaroș și alți reprezentanți ai Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni, pentru a participa la toate festivitățile prilejuite de debutul noului an școlar în această localitate. În opinia primarului Lucian Resmeriță, acest efort este făcut însă cu mare plăcere, dar și cu responsabilitate mai ales că, fiind atâția ani profesor, știe cât de important este pentru fiecare elev, părinte sau dascăl să-i aibă alături, la momentul festiv al deschiderii noului an școlar, pe reprezentanțiiCItește mai departe
Elevi, părinți, profesori și oficialități au împărțit, la Petroșani, emoția primului clopoțel al anului școlar 2024-2025
Debutul noului an școlar la Petroșani i-a adus laolaltă, în parcul din inima orașului, pe toți cei care, într-un fel sau altul, sunt implicați în tot ceea ce înseamnă Educația în viața acestei comunități. Elevi, părinți, bunici, educatori și dascăli și-au dat întâlnire aici cu reprezentanți ai Administrației locale și județene, dar și cu politicieni și preoți, cu polițiști și jandarmi. Pentru că, așa cum bine remarca primarul Tiberiu Iacob Ridzi, școala este o parte însemnată pentru întreaga comunitate. Semn că, de cele mai multe ori, școala amestecă în chipCItește mai departe
Eroul Național Avram Iancu a fost omagiat în Panteonul de la Țebea
La 152 de ani de la trecerea în eternitate a marelui patriot român Avram Iancu, spiritul patriotismului și dragostei de neam și țară care l-au caracterizat pe cel supranumit ”Crăișorul Munților” este la fel de vibrant și astăzi. Mii de români au venit, duminică, 10 septembrie 2024, din toate colțurile țării să fie alături de sătenii din comuna Baia de Criș care veghează, generație după generație, la mormântul Iancului, pentru a aduce nu doar omagiul lor bravului român, ci și pentru a le arăta românilor de astăzi că spiritul RevouțieiCItește mai departe
”Stropi de rouă” dăruiți iubitorilor de artă din Lupeni de pictorul Ioan Frătuțiu
Numele pictorului lupenean Ioan Frătuțiu este cunoscut de mulți ani pentru iubitorii de arte plastice din municipiul Lupeni, iar lucrările acestuia se regăsesc în multe din locuințele oamenilor din această localitate. De cîțiva ani, picturile lui Ioan Frătuțiu și-au făcut un binemeritat loc și pe simezele Galeriei de artă „Iosif Tellmann” din Lupeni unde, după debutul expozițional din 2022, artistul a regăsit frecvent momentele ideale pentru a-și expune lucrările. Sâmbătă, 7 septembrie 2024, la Galeria de artă „Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni a avut loc un nou vernisaj expozițional cuCItește mai departe
Noul an școlar începe la Uricani în unități educaționale modernizate la cote înalte
Noul an școlar începe la Uricani, așa cum se întâmplă deja de ani buni în acest oraș al Văii Jiului, sub cele mai bune auspicii. Asta deoarece preocupărilor părinților și dascălilor în vederea pregătirii fiecărui noului an școlar, li s-au adăugat întotdeauna cele ale autorităților administrației publice locale. Pentru primarul Dănuț Buhăescu, școala a însemnat dintotdeauna acel pilon esențial pe care se clădește întreaga comunitate uricăneană și, tocmai de aceea, a așezat infrastructura educațională din acest oraș între cele mai importante preocupări ale activității sale de primar. ”Educația reprezintă temelia oricăreiCItește mai departe
Cinci premiere de excepție marchează prima jumătate a noii stagiuni de la Teatrul „I.D. Sîrbu” din Petroșani
Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” își reia activitatea, la jumătatea lunii septembrie, atunci când este programat primul spectacol din seria celor 5 premiere pe care echipa condusă de actrița Irina Bodea Radu le-a pregătit pentru prima jumătate a noii stagiuni 2024-2025. Pentru reîntâlnirea cu publicul spectactor din Valea Jiului, Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” a pregătit un spectacol de excepție, pe o temă de permanentă actualitate pentru comunitatea Văii Jiului: viața familiilor de mineri. Spectacolul intitulat „Flori de mină” este o radiografie minuțioasă a unei comunități miniere, realizată pe un textCItește mai departe
„LABORATOR – Salonul de Toamnă al Artelor Vizuale Hunedorene” se deschide luni, 9 septembrie la Deva
Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva vernisează luni, 9 septembrie 2024, de la ora 17.00 salonul de toamnă al artelor vizuale hunedorene. Evenimentul se va desfășura sub genericul „Laborator – Salonul de Toamnă al Artelor Vizuale Hunedorene și va aduce în fața publicului iubitor de arte plastice lucrări semnate de artiștii hunedoreni: Rodica AILINCĂI, Titus BLAJ, Torino BOCANICIU, Daniel BOCȘE, Roxana BUTA, Emanuela CIBU, Dan CÎRJOI, Paul DRĂGAN, Elena EMANOIL RAD, Sanda ERCHEDI, Ioan HERMAN, Robert HUMEL, Ana IANCU, Flavia JURCA, Edwina KASLER, Oana MANTEGAZZA, Ovidiu MUNTEANU, Sanda MURZEA,CItește mai departe
„Crăișorul munților” va fi omagiat pe 8 septembrie la Serbările Naționale de la Țebea
Marele erou transilvănean Avram Iancu, va fi omagiat iar manifestările închinate memoriei sale se vor organiza, așa cum este tradiția, în a doua duminică a lunii septembrie, în Panteonul de la Țebea, în care acesta își doarme somnul de veci. Serbările Naționale de la Țebea din 8 septembrie sunt, în acest an, cu atât mai importante cu cât anul 2024 este declarat drept ”Anul Avram Iancu” în România, acesta fiind anul în care românii aniversează cei 200 de ani care s-au scurt de la nașterea celui mai prețios reper umanCItește mai departe
Teatrul de Artă din Deva deschide noua stagiune cu piesa „Blinding Love”
Teatrul de Artă din Deva deschide vineri, 6 septembrie 2024 o nouă stagiune. Pentru momentul reîntâlnirii cu iubitorii de teatru din municipiul Deva și din întreg județul Hunedoara, Teatrul de Artă aduce în atenție premiera spectacolului „Blinding Love”, o coproducție a Teatrului de Artă din Deva și Teatrului T.a.T.C. din Sighișoara, un spectacol realizat în versiunea scenică și regizorală a lui Ion Mircioagă, după o idee de Leondard Gershe, scenografia fiind semnată de Andreea Oprean. Piesa de teatru „Blinding love” prezintă o combinație unică de emoție și haz. Povestea captivantă, naratăCItește mai departe