Cultură și educație
Lansare de carte a poetei Mirela Cocheci pe undele Radio Romantic
De curând, la Casa de Editură Exclusiv a apărut volumul de poezie ”Concertul fluturilor” al poetei Mirela Cocheci, acesta fiind cel de-al treilea volum de versuri al autoarei din Valea Jiului. Editată în condiții grafice deosebite, cartea cuprinde un număr de 80 de poezii noi, temele abordate fiind diferite însă perfect armonizate, după cum relevă acest lucru și prestigiosul scriitor Valeriu Butulescu, în prefața volumului. ”În acest nou volum de versuri poezia Mirelei Cocheci este cantabilă. Mesajul inefabil se regăsește chiar în paradoxul din titlu. Fluturii sunt făpturi grațioase, dar tăcute.CItește mai departe
Peste 75% din elevii hunedoreni au promovat cu succes Evaluarea Națională
Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a centralizat rezultatele absolvenților clasei a VIII-a înregistrate la Evaluarea Națională, etapa 22 – 25 iunie 2021 (înainte de contestații). Potrivit cifrelor prezentate de ISJ Hunedoara, anul acesta situația statistică generală arată că dintre cei 2099 candidați care s-au prezentat la ambele probe, 1578 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 75.2%, față de 75.64%, procentul mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci), înregistrate anul școlar precedent, înainte de contestații. Rata de participare a fost de 92,50 %: 2099 deCItește mai departe
”Junii Petrileni” au cules laurii Festivalului național de folclor de la Orșova
Reluarea evenimentelor culturale și a festivalurilor artistice, atât de mult așteptată de public și de artiști în egală măsură, vine și cu rezultate apreciabile pentru artiști ai Văii Jiului. Spre exemplu, membri Ansamblului folcloric ”Junii Petrileni” din orașul Petrila au avut nu doar o prestație de excepție pe scena Festivalului naționale de folclor ”Trandafirul de aur” de la Orșova, ci și meritul de urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului laureaților. Iar asta nu doar o dată, ci de trei ori. Eveniment de referință în cadrul festivalurilor de genCItește mai departe
Peste 2600 de absolvenți ai clasei a XII-a susțin Examenele de Bacalaureat în județul Hunedoara
Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, începe luni, 28 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 29 iunie, se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 30 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării. Ultima probă scrisă din această sesiune, proba scrisă la Limba și literatura maternă, este programată joi, 1 iulie. Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris, în județul Hunedoara, 2617 candidați, dintre care 2174 candidați din promoția curentă, respectiv 443 candidați din promoțiile anterioare. Afișarea primelor rezultate, înCItește mai departe
Micii economiști ai Școlii din Aninoasa câștigători ai concursului național ”Flipiada”
Un inedit concurs național de cultură generală în domeniul economic și financiar le-a adus elevilor din două grupe pregătite de prof. Didina Botgros, lauri și premii pe măsură. Astfel, cel mai bun echipaj al secțiunii ”Exploratorii” din cadrul concursului ”Flipiada” a revenit echipei format din: Alexandru Țîmpu, Silviu Gabriel Trestian, Stela Izabela Erdely și Ovidiu Dobre, elevi în clasa a VII-a ai Școlii gimnaziale ”Sf. Varvara” din Aninoasa. ”Zgârciții”, ala cum s-au autodenumit membrii acestui echipaj, au cucerit nu doar trofeul acestui inedit concurs național destinat elevilor de gimnaziu, ciCItește mai departe
”O picătură de Transilvania”, proiectul dezvoltat de artista Katalin Benedekfi, prilej de reuniune culturală pentru comunitatea maghiară din Valea Jiului
Oricât de puternic ar fi sentimentul nostru naționalist, trebuie să recunoaștem că o picătură de Transilvania aparține și comunității maghiare conlocuitoare. Poate pornind tocmai de la acest adevăr, prestigioasa solistă de operă și operetă Katalin Benedekfi, născută în județul Harghita dar care și-a dezvoltat o carieră artistică internațională în Ungaria, a dezvoltat un inedit program cultural destinat comunităților de maghiari, în care copii, părinți, bunici sunt invitați la un veritabil atelier creativ, în care au ocazia de descoperi o serie de repere ale culturii maghiare și secuiești. Zece localități europene,CItește mai departe
Apa Serv Valea Jiului, școală de meserie pentru elevii unei clase de sudori de la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani
Pornind nu neapărat doar de la ideea că în cele mai recente încercări de angajare a unor muncitori calificați în meseria de sudori au eșuat din lipsa acestor meseriași în piața locală a muncii, dar și de la această cruntă realitate, conducerea Apa Serv Valea Jiului și-a asumat rolul de a se ocupa de pregătirea practică a unor clase de învățământ profesional dual. Una dintre aceste clase, înființate la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani, în anul școlar 2020-2021, pregătește 18 tineri pentru calificarea în meseria de sudor. Chiar dacăCItește mai departe
Excursie sub lumina cărților, „Prin marile biblioteci ale lumii”, la Biblioteca județeană din Deva
De la biblioteca din Ninive a lui Assurbanipal, la bibliotecile din Alexandria şi Efes, de la bibliotecile Renaşterii la marile biblioteci moderne din zilele noastre, aceste lăcaşuri ale cărţii au fost întotdeauna, pentru cei care ştiu să preţuiască slova scrisă, adevărate colţuri de rai. Este bine cunoscut că marele scriitor argentinian Jorge Luis Borges, el însuşi bibliotecar, se simţea ca în paradis atunci când era înconjurat de mii de cărţi. Pornind de la această realitate, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu LiceulCItește mai departe
Concertul formelor și culorilor în expoziția de pictură ”Sinestezii” de la Petroșani a artistului plastic Mariana Rub
Redeschiderea galeriei de artă de la Casa Studenților din Petroșani pentru public, a prilejuit la mijlocul săptămânii trecute întâlnirea cu un artist plastic de certă valoare, Mariana Rub într-o expoziție personală eveniment, purtând titlul: ”Sinestezii”. Poate că analizând termenul ”stricto senso” după definiția sa din DEX, ar putea părea oarecum ciudată asocierea acestui termen mai degrabă medical, ce sugerează acțiuni antagonice, cu o expoziție de pictură în care lucrările urcate pe simezele galeriei de artă de la Petroșani sunt nu doar spectaculoase, ci deosebit de exacte în devoalarea sentimentelor artisticeCItește mai departe
Primăria Uricani transformă, cu bani europeni, o clădire abandonată în atelier-școală pentru elevii Liceului Tehnologic ”Retezat”
În rândul numeroaselor proiecte europene cu care Primăria orașului Uricani a reușit să atragă fonduri semnificative pentru dezvoltarea localității, cele care au drept scop modernizarea sectorului educațional se bucură de o atenție aparte din partea echipei conduse de primarul Dănuț Buhăescu. Este și cazul unei importante investiții care va începe în curând și care va transforma, în maxim doi ani, clădirea fostei popicării a Sindicatului de la EM Uricani din zona centrală a orașului, într-un modern atelier-școală al Liceului Tehnologic ”Retezat”, unde elevii vor putea să se pregătească, având toateCItește mai departe
Lecții de prim ajutor pentru elevii din Vulcan de la paramedicii Salvital
Proiectul intitulat ”Învață, mâine poți salva o viață ! derulat de Asociația ”Salvital” cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara, a ajuns joi, 17 iunie 2021, în municipiul Vulcan. În cadrul acestui proiect, paramedicii din cadrul Asociației ”Salvital” le-au prezentat elevilor de la Școlile gimnaziale nr. 4, 5 și din municipiul Vulcan o serie de noțiuni și tehnici de bază pentru acordarea primului ajutor până la sosirea echipajului medical. ”Lecțiile deschise” s-au bucurat de o atenție deosebită din partea elevilor din municipiul Vulcan, dornici să cunoască și să-și însușească tehnicile de bază înCItește mai departe
Grădinița ”Viitorului”, o realitate a prezentului la Lupeni
Ceea ce în urmă cu mai puțin de doi ani era doar un alt proiect pe lista lucrărilor publice pe care administrația locală de la Lupeni își propunea să le realizeze în sectorul educațional, este astăzi tot mai aproape de momentul inaugural. Este vorba despre noua grădiniță pentru copii, construită în Cartierul Viitorului din municipiul Lupeni. Pentru realizarea acestui proiect, Primăria Lupeni a reușit să acceseze fonduri europene, numărându-se astfel printre cele 7 localități din România care au reușit să intre pe lista de priorități în construcția de grădinițe, în cadrulCItește mai departe
Șezătoare la Expoziția de Istorie Locală și Etnografie din Brad
În seria evenimentelor speciale care au avut loc la finalul săptămânii trecute în muzeele din întreaga țară sub genericul ”Noaptea Muzeelor” s-a numărat și cel de la Expoziția de Istorie Locală și Etnografie din Brad, part5e componentă a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva. Aici, pe lângă vizitarea expozițiilor „Icoana pe sticlă” și „Ștergarul zărăndean” din interiorul muzeului, vizitatorii s-au bucurat de o inedită și frumoasă șezătoare organizată în curte, în cadrul căreia au fost recitate poezii și au fost citite fragmente de proză, scrise de autori din zona Bradului. ÎnCItește mai departe
Evaluarea Națională 2021: Cum se calculează media pentru admiterea la liceu. CALENDARUL probelor
Potrivit anexei nr.1 a ordinul MECTS nr. 4802/31.08.2010, privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, media generală se calculează după cum urmează: – Media generală la Evaluarea Națională se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obținute la probele incluse în Evaluarea Națională. – Media generală la Evaluarea Națională va fi calculată, indiferent dacă una sau mai multe din notele obținute la Evaluarea Națională sunt inferioare notei cinci. – Media de admitere se calculează, indiferent dacă media generală laCItește mai departe
Expoziție de pictură Mariana Rub la galeria Casei Studenților din Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani își redeschide porțile pentru iubitorii artelor plastice, la mijlocul acestei săptămâni, prin găzduirea unei expoziții de artă plastică. Miercuri, 16 iunie, de la ora 16,00 este programat vernisajul expoziției personale de pictură a artistei Mariana Rub din Petroșani. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Mariana Rub este un artist valoros, respectat în comunitatea creatorilor și iubitorilor de artă, fiind în același timp o prezență discretă în spațiul public și cultural al Văii Jiului. De data aceasta, iubitorii de artă din Valea JiuluiCItește mai departe
Primul mare eveniment cu public al Teatrului Național ”Radu Stanca” din Sibiu, după pandemie: „Faust” și focuri de artificii în avanpremiera FITS 2021
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a organizat sâmbătă, 12 iunie 2021, primul eveniment cultural amplu cu public din acest an, odată cu reprezentația spectacolului „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete. Spectacolul a fost urmat de un moment de artificii, ca un preambul al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care în acest an se va desfășura în perioada 20 – 29 august. „Ne bucurăm că am putut, din nou, să aducem în fața publicului nostru Faust. Le mulțumesc invitaților care ne-au fost alături la acest eveniment, publicului și distinșilorCItește mai departe
Liceeni din Oltenia, în vizită de documentare la Facultatea de Mine de la Petroșani
Universitatea din Petroșani a demarat campania de promovare a ofertei academice pentru noul admiterea în anul universitar 2021-2022. Cu toate că toate elementele necesare, esențiale pentru ca aceia care doresc să urmeze una din specializările propuse de cele trei facultăți componente instituției academice din Valea Jiului sunt disponibile în mod virtual, pe Internet, pentru mulți dintre aspiranții la statutul de student la Petroșani, vizita la fața locului poate constitui un element definitoriu în luarea deciziei finale. În acest context s-a derulat, zilele trecute și vizita unui grup de absolvenți deCItește mai departe
Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” vă invită la o călătorie ”Prin marile biblioteci ale lumii”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 17 iunie 2021, ora 1300, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, o manifestare cultural-educativă intitulată „Prin marile biblioteci ale lumii”. În cadrul acesteia se va face o amplă prezentare a unor celebre biblioteci, începând cu Biblioteca din Alexandria și cea a lui Celsus, Biblioteca Bodleiană din Oxford și Haein Sa din Coreea de Sud, de la Library of Congress din Washington la unele librării atipice din zilele noastre. Celor prezenți în salăCItește mai departe
Șefa de promoție de la ”Leonida”, Ioana Mirabela Epure – laureat al Premiului ”Margareta Dima”
Sunt deja câțiva ani buni de când Asociația Information & Quality Education din Valea Jiului, condusă de Laura Lupu Dima, fiica remarcabililor profesori Margareta și Nicolae Dima, și-a asumat misiunea de a premia șeful de promoție al Liceului Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani. În acest scop, sub egida acestei asociații a fost instituit Premiul ”Margareta Dima” în memoria celei care a fost un dascăl de excepție al acestei școli, dar și un apreciat inspector școlar din Valea Jiului. Grație acestui gest, menit să încurajeze tinerii din Petroșani în activitatea lor educațională,CItește mai departe
Expoziție de tapiserie la Castelul Corvinilor de la Hunedoara
O interesantă expoziție de tapiserie a fost vernisată, la începutul acestei săptămâni și poate fi vizitată la Castelul Corvinilor de la Hunedoara. Rezultat al unei frumoase colaborări între 3 centre universitare din România: Universitatea Națională de Arte București, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași și Universitatea Națională de Arte și Design Cluj-Napoca, care și-au propus să aducă în actualitate simbolistica breslelor Bistriței, expoziția de tapiserie prezintă publicului exponate din colecția secției de Artă Contemporană a Muzeului din Bistrița. În cadrul vernisajului expoziției de tapiserii, care a avut loc luni, 7CItește mai departe
”Lupul de argint”, concurs de creație plastică sub zodia pandemiei
O nouă ediție a concursului de desen ”Lupul de argint”, organizat sub egida Asociației Culturale ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni, și-a desemnat în aceste zile, câștigătorii. Ediția a XIV-a a acestui concurs s-a desfășurat sub genericul ”Noi și pandemia”, temă pentru care au pregătit lucrări de o valoare artistică apreciabilă elevi ai unităților de învățământ din Lupeni, Petroșani, Vulcan, Uricani, Petrila dar și din Timișoara. În urma jurizării celor 140 de desene, au fost desemnaţi următorii câştigători: * Marele premiu: Gurzu Cristian Gabriel și Elek Iustina Alexandra; * Locul I:CItește mai departe
”Baldovin Art”, o carte de vizită a unei de familii de artiști, reuniți în spațiul cultural al galeriei de artă de la Lupeni
Expoziția de artă ”Baldovin Art”, aflată în aceste zile pe simezele Galeriei de Artă ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni nu este doar una care aduce în atenție lucrările grafice de excepție ale lui George Baldovin, îmbinate cu ineditele lucrări de artă contemporană realizate de Petronela Baldovin în a căror vizionare publicul este însoțit de muzica inconfundabilă a lui Jul Baldovin, ci constituie, în același timp, cartea de vizită a unei familii de artiști români care au descoperit, mai mult sau mai puțin întâmplător Valea Jiului, oferindu-le oamenilor de aici bucuriaCItește mai departe
Centenar sărbătorit cu emoții și frumoase amintiri la Liceul Tehnologic Lupeni
Instituție etalon a învățământului profesional și tehnic din Valea Jiului, Liceul Tehnologic Lupeni a împlinit în primăvara acestui an 100 de ani de la înființarea sa, în martie 1921, de către învățătorii Valer Bociat și Gavril Pașca. Desigur, momentul istoric trebuia marcat la justa sa valoare, însă restricțiile impuse de pandemia sanitară au tot amânat festivitățile. Din fericire, acestea au putut avea loc acum, la început de iunie, într-o zi frumoasă care a consemnat reîntâlnirea, sub semnul acestei sărbători, a unor reputați dascăli care, de-a lungul timpului, au activat înCItește mai departe
Simpozion internațional pe teme de educație la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani
Începutul lunii iunie 2021 a programat, în cadrul activităților extracurriculare de la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani, o nouă ediție a simpozionului internațional pe teme de educație, organizat sub genericul ”Consilierea și orientarea elevilor în context european”. Evenimentul s-a bucurat de o participare numeroasă a cadrelor didactice din țări europene precum Italia, Bulgaria, Suedia, Cehia, Turcia, Belgia, Franța, Croația, Olanda și bineînțeles, România, cu atât mai mult cu cât acesta s-a derulat în sistem online, pe platforma Zoom. Potrivit organizatorilor, lucrările prezentate în cadrul acestui simpozion au reliefat, în bunăCItește mai departe
”Ursul cu cercel de perlă” al lui Petru Birău sau despre cât de departe se poate merge cu interpretările în artă
Consecvent nu doar talentului său creator absolut original, dar și statutului profesional de doctor în artele plastice, pictorul petrilean Petru Ilie Birău ne surprinde încă o dată, ducând interpretarea unei capodopere ale artei universale în lumea originală a propriei sale viziuni creative. Devoalam cu ceva vreme în urmă excepționala sa pictură intitulată ”Fata cu cercel de perlă în zăvoi”, o replică a celebrei creații ”Fata cu cercel de perlă” a marelui maestru olandez Vermeer introdusă în peisajul rustic al colinelor petrilene din ”bătătura” artistului Petru Birău, acolo unde acesta îșiCItește mai departe
Cei mai buni prieteni ai cărții și cititului, premiați cu ”Trofeul Micului Cititor”
Biblioteca Județeană a organizat în ziua de 28 mai 2021, la Teatrul de Artă Deva, evenimentul cultural „Trofeul Micului Cititor”, dedicat Zilei Internaționale a Copilului. Potrivit managerului Bibliotecii județene, Ioan Sebastian Bara, concepția care a stat la baza organizării concursului intitulat „Trofeul Micului Cititor” a pornit de la dorința de a atrage spre lectură un număr cât mai mare de copii, de la cele mai fragede vârste, de a le cultiva și menține gustul pentru citit. ”De aceea, criteriul care a determinat decernarea premiilor a fost fidelitatea micilor cititori față deCItește mai departe
Fotografiile artistului vulcănean Francisc Nemeth fac ocolul pământului în Saloanele Internaționale de Artă Fotografică
Artist fotograf cu o impresionantă carte de vizită și cu un palmares artistic de excepție adunat în cei peste 50 de ani de activitate în domeniul fotografiei de artă, vulcăneanul Francisc Nemeth este și astăzi unul dintre cei mai activi exponenți ai acestui gen artistic din întreaga lume. Acesta primește, așa cum chiar el recunoaște, în fie care zi invitații de a-și înscrie lucrările la expoziții și saloane internaționale de artă fotografică din întreaga lume. ”Fiecare dintre noi ne facem treburile la care ne pricepem. În lumea artei fotografice, în careCItește mai departe
”Pandemie culturală” la Aztek Caffe Petroșani. Episodul I – Expoziție de artă plastică
Odată ce pandemia sanitară bate pasul în retragere, oamenii își revin încet-încet la o viață normală, fără restricții. Conștienți că într-o astfel de normalitate, cultura este cel mai potrivit pansament pentru suflet, Alin Manuela Crișan, proprietarii cafenelei Aztek Caffe din Petroșani – un spațiu care și-a câștigat deja renumele de cafenea a artelor – au creionat pentru această vară un program de evenimente artistice de cea mai bună calitate, care împreună cu o cafea de aceeași factură, constituie un veritabil antidot pentru distanțarea care ne-a îndepărtat unii de ceilalți multCItește mai departe
Expoziție interactivă de unelte și tehnologie dacică, organizată de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva la Shopping City Deva
Până pe 31 mai, meșteșugurile practicate de daci – de la fierărie și olărie la prelucrarea osului și a coarnelor – își dezvăluie secretele la Shopping City Deva, în cadrul unei expoziții de neratat, organizată de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva. Expoziția, organizată în zona magazinului H&M din centrul comercial, poate fi vizitată gratuit, zilnic, între orele 10.00 – 22.00. Aceasta prezintă o secvență reprezentativă a civilizației dacice, meșteșugurile pe care le practicau strămoșii noștri, uneltele și tehnologiile specifice antichității, precum și o mulțime de artefacte realizate de artizaniiCItește mai departe
”Art Baldovin” o nouă expoziție deschisă la Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni
Simezele Galeriei de Artă ”Iosif Tellmann” găzduiesc în aceste zile o inedită expoziție de artă cu titlul ”Art Baldovin”. În cadrul acesteia expun membrii familiei Baldovin, respectiv artiștii plastici George Alexandru Baldovin (din Croaţia) și mama acestuia, Petronela Baldovin, iar ambianţa acustică a salonului expozițional este asiguratã de muzica apreciatului compozitor și interpret Jul Baldovin. Pe simeze sunt expuse 35 de lucrări de grafică şi design având teme variate, de la flori şi căluţi, de la figuri geometrice sau abstract. ”Dedic această expoziţie fiilor mei, doi artişti deosebiţi, drept cadouCItește mai departe
Campanie de conștientizare asupra colectării selective în școlile din municipiul Lupeni
Primăria municipiului Lupeni și compania Supercom, care asigură colectarea deșeurilor pe raza acestei localități își continuă campania de conștientizare asupra importanței colectării selective a deșeurilor. Pentru că, potrivit studiilor realizate în acest scop, s-a constatat că în rândul copiilor există o receptivitate maximă pe acest subiect, iar mai mult, aceștia sunt un factor determinant în transmiterea informațiilor privind colectarea selectivă a deșeurilor, în rândul adulților, zilele trecute, la nivelul școlilor din municipiul Lupeni a fost derulată o nouă campanie de informare a elevilor cu privire la colectarea corectă a deșeurilor.CItește mai departe
Elevii din toată țara pot participa la cel mai inovator târg educațional organizat de o universitate din România
Pandemia de coronavirus a făcut ca interacțiunea față în față cu potențialii studenți să fie mult mai redusă decât în anii anteriori. A fost dificil ca profesorii să meargă în licee pentru a prezenta oferta educațională, astfel că a fost nevoie de o regândire a metodelor de recrutare a elevilor. În acest an, Universitatea Politehnica Timișoara s-a mutat în mediul virtual și orice elev din țară se poate conecta și poate participa la cel mai inovator târg educațional organizat până acum de o universitate din România. Pentru târgul EduExpoUPT aCItește mai departe
Atelierul-școală al Apa Serv Valea Jiului redeschis pentru ucenici
Elevii claselor profesionale de învățământ dual de la Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” din Petrila au revenit, din aceste zile, în atelierul-școală de la Apa Serv Valea Jiului, după câteva luni complicate în care pandemia i-a obligat și pe aceștia să studieze de la distanță tainele meseriilor de lăcătuș mecanic și electromecanic. Acestora li se vor alătura, în aceste zile, și elevii din clasa de învățământ profesional dual de la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani care se pregătesc, tot cu sprijinul practic al Apa Serv Valea Jiului, pentru meseria deCItește mai departe
”Istoria Franței în filatelie”, un eveniment dedicat Zilei Francofoniei de Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”
De peste un an de zile, întreaga activitate a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a trebuit adaptată noilor condiții impuse de pandemie. Acesta este și motivul pentru care tradiționala activitate dedicată Zilei Internaționale a Francofoniei, a fost amânată anul acesta pentru luna mai. An de an, la 20 martie, cele 75 de țări membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei organizează activități dedicate mișcării francofone care, așa cum spunea poetul Leopold Sedar Senghor, fostul preşedinte al Senegalului și unul dintre arhitecţii mişcării francofone, a devenit „o cultură care, depăşind barierele limbii, devineCItește mai departe
Autoritățile locale de la Lupeni abordează cu optimism anul cultural 2021
Nu doar în ceea ce privește activitățile edilitar-gospodărești s-au făcut pași importanți înainte, în ultimii ani, la Lupeni. Este evident pentru orice om de bună credință că viața socială și culturală a oamenilor din această localitate a Văii Jiului a cunoscut o din ce în ce mai mare efervescență, iar eticheta ”Lupeni –Capitală culturală a Văii Jiului” a devenit aici parte din realitatea cotidiană. Este la fel de adevărat că anul precedent a pus frână acestui capitol important din viața comunității locale din Lupeni, așa cum s-a întâmplat, din nefericire,CItește mai departe
Șase compoziții ale muzicianului lupenean Bela Andrași se vor auzi, în vară, la Festivalul ”Mamaia Copiilor”
Pentru că în anul 2020, pandemia nu a permis organizarea etapei finale a Festivalului Național de Muzică Ușoară pentru Copii ”Mamaia copiilor”, în acest an evenimentul îi va aduce pe scenă atât pe finaliștii ediției 2020 cât și pe tinerii interpreți care s-au calificat pentru finala ediției 2021 a celebrului eveniment artistic. După o perioadă de timp în care Valea Jiului a cam lipsit din prim-planul acestui festival muzical, anul acesta lucrurile par să se schimbe radical. În bună măsură, acest lucru se datorează muzicianului lupenean Bela Andrași (dar șiCItește mai departe
Elevii din județul Hunedoara pot participa la concursul RoboTEC
Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara (Liga AC) organizează și în acest an un proiect de tradiție – RoboTEC (Robot Engineering Contest). Cea de-a VI-a ediție a competiției va avea loc în perioada 21-23 mai 2021, atât online, cât și fizic. RoboTEC este un concurs internațional și se adresează atât elevilor de liceu cât și studenților pasionați de robotică. Participanții au ocazia de a-și pune în practică cunoștințele în acest domeniu, dar și a-și măsura creativitatea. Ediția din acest an beneficiază de sprijinul UniversitățiiCItește mai departe
Târg on-line al ofertelor educaționale pentru învățământul liceal și profesional hunedorean
Pentru facilitarea cunoașterii unităților de învățământ liceal și profesional din județul Hunedoara, în perioada 12-26 mai 2021 va avea loc o nouă ediție a ”Târgului ofertelor educaționale”. Evenimentul este organizat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educaționala Hunedoara și se va desfășura exclusiv on-line. Elevii vor avea astfel posibilitatea să cunoască nu doar propunerea privind oferta educațională pentru anul școlar 2021-2022 a colegiilor și liceelor hunedorene, dotările de care dispun unitățile de învățământ cu nivel liceal și profesional, performanțele prin care acestea se disting, ci să se întâlnească într-o dezbatere inedităCItește mai departe
Cursuri și sesiune online la Universitatea din Petroșani
Cu toate că incidența cazurilor Covid-19 a scăzut considerabil în municipiul Petroșani, la valori de sub 1 la mia de locuitori, fapt care ar putea permite și revenirea studenților în amfiteatre, conducerea Universității din Petroșani a luat decizia ca până la finalul acestui an universitar, cursurile de la toate cele trei facultăți, pentru toți anii de studiu, să se deruleze în continuare tot în sistem on line. De asemenea, s-a stabilit la și sesiunea de examene care urmează în curând să se desfășoare tot prin intermediul platformei educaționale pusă laCItește mai departe
Eveniment expozițional, vernisat vineri, 14 mai 2021, în holul stației CFR Petroșani
Gara din Petroșani devine, tot mai mult, un inedit reper cultural în Valea Jiului. Un astfel de eveniment, care-și propune să marcheze aniversarea celor 250 de ani de industrie la Reșița (1771-2021), fiind în același timp și un omagiu adus domnului Ioan Mato, fotograf și cineamator în cadrul cineclubului „Siderurgistul” din „Combinatul Siderurgic Reșița” urmează să aibă loc aici în a doua jumătate a lunii mai. Astfel, vineri, 14 mai 2021, ora 12:00, în holul Stației CF Petroșani va avea loc vernisajul expoziția ”Aspecte din CSR – Combinatul Siderurgic Reșița”. Aceasta este o expoziție itinerantă care marcheazăCItește mai departe
GEOECOLOGIA XVIII, simpozion național studențesc de succes la Facultatea de Mine a Universității din Petroșani
După ce anul trecut a fost anulat din cauza stării de urgență declarate pe fondul pandemiei, în acest an simpozionul național studențesc ”Geoecologia”, organizat de Facultatea de Mine a Universității din Petroșani, s-a bucurat în acest an de un real interes din partea elevilor și studenților, chiar dacă situația pandemică a impus organizarea acestuia doar în sistem online. Evenimentul, ajuns la ediția cu numărul XVIII este, după cum arată decanul Facultății de Mine de la Universitatea din Petroșani, conf.univ.dr.ing. Csaba Lorinț, unul nu doar de tradiție, ci și unul menitCItește mai departe
Cum a ajuns ”Fata cu cercel de perlă” a lui Vermeer în zăvoiul lui Petru Birău de la Petrila
Atunci când vine vorba despre cultură și artă, Petrila este cu adevărat, locul despre care Ion D. Sîrbu spunea că nu se aseamănă cu nici un altul, de nicicând și de nicăieri. Aici, în acest colț de Paradis al Văii Jiului, unde-și duc viața și unde-și desăvârșesc creația o seamă de oameni demni de statutul de artiști, cultura este cea care aduce cu o ritmicitate constantă, vești dintre cele ce se pot înscrie într-un jurnal de ”breeking news” al artelor. Spre exemplu, ce-ați spune dacă ați afla că imaginea celebruluiCItește mai departe
Ofertă educațională diversă și atractivă la Universitatea din Petroșani
Chiar dacă mai e ceva vreme până când absolvenții de bacalaureat din acest an se vor decide unde își vor continua studiile după absolvirea liceului, reprezentanții instituției de învățământ superior din Valea Jiului deja își prezintă oferta educațională pentru viitorul an universitar, astfel încât cei interesați să poată analiza aprofundat profilurile disponibile la cele trei facultăți ale Universității din Petroșani și cifrele de școlarizare aferente. Rectorul Universității din Petroșani apreciază că și pentru noul an universitar, cei care vor să devină studenți, masteranzi sau doctoranzi aici, au la dispoziție oCItește mai departe
Centru de vaccinare pentru studenți la Universitatea din Petroșani
Campania de imunizare anti-Covid continuă și la Universitatea din Petroșani. Mai mult, potrivit unei decizii adoptate de Direcția de Sănătate Publică a județului Hunedoara, începând de luni, 10 mai 2021, la instituția de învățământ superior din Valea Jiului se va deschide un centru de vaccinare dedicat tinerilor, în special studenților. Acest nou centru de vaccinare va fi amenajat în corpul C al Universității (corpul de jos), iar pentru imunizare va fi folosit vaccinul Pfizer-Biontech. Autoritățile sanitare precizează că pentru vaccinarea la acest nou centru nu este necesară programarea pe platformaCItește mai departe
Teatrul de Artă din Deva își redeschide porțile pentru public
Scăderea incidenței cazurilor de COVID-19 în municipiul Deva permite reluarea spectacolelor și a întâlnirilor cu publicul iubitor de teatru. În luna mai, Teatrul de Artă Deva își redeschide porțile pentru public și vine cu o nouă premieră. În data de 14 mai 2021, aici este programat spectacolul cu piesa ”Veronika se hotărăște să moară” după Paulo Coelho. Regia este semnată de Florin Ionescu, iar din distribuție fac parte: Diana Rotaru, Sergiu Cornelius, Anette Marka, Aurelian Gheorghe, Ioana Cojocărescu, Silviu Dobre, Roxana Olșanschi, Andreea Pascu, Laurențiu Lungu. Spectacolul este nerecomandat minorilorCItește mai departe
Sute de elevi înscriși, zeci de premianți, la cea de-a VIII-a ediție a manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”
Sute de elevi s-au înscris, și în acest an, la cea de-a VIII-a ediție a manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”, adresată elevilor de liceu, care vizează informarea și familiarizarea lor cu mediul universitar, în scopul asigurării unei mai bune tranziții a absolvenților spre învățământul superior și orientarea lor către o carieră de succes. Elevii înscriși, din toate județele țării, au avut ocazia să analizeze oferta Universității Politehnica Timișoara, condițiile oferite, detaliile privind admiterea 2021, dar și să-și verifice cunoștințele, online, în domeniile de interes, prin participarea laCItește mai departe
Liceul Tehnologic Lupeni își prezintă oferta educațională pentru anul școlar 2021/2022 și avantajele acesteia pentru elevi
Cu o istorie de un secol în activitatea educațională din regiunea Văii Jiului, Liceul Tehnologic Lupeni se menține în topul unităților de învățământ tehnic și profesional, adaptându-se în același timp noilor provocări în materie de educație. Toate aceste oportunități se regăsesc și în oferta educațională pe care Liceul Tehnologic Lupeni o propune în primul rând absolvenților învățământului gimnazial, dar și celor care au absolvit deja ciclul obligatoriu de12 clase și doresc să se specializeze în anumite profesii, urmând cursurile Școlii postliceale care funcționează în cadrul liceului. Tot aici, și pentruCItește mai departe