Cultură și educație
Mirela Cocheci, poetul plin de talent și sensibilitate, născut din durerile provocate de pandemie
Multe au fost, în ultimii ani, încercările la care ne-a supus bunul Dumnezeu odată cu pandemia care parcă a ”închis” lumea, dar ca întotdeauna, în această tristă cutie a Pandorei a ascuns, ca simbol al speranței timpurilor ce vor veni, harul și talentul creației artistice. Între cei care au deschis această cutie doar atât cât să-și hrănească spiritul și să absoarbă harul, pentru ca mai apoi să dăruiască oamenilor speranță prin dezvăluirea talentului săi creator se numără și Mirela Cocheci. Mirela Cocheci este din Valea Jiului, născută în vestul VăiiCItește mai departe
Locul și rolul Universității din Petroșani în ierarhia educațională națională și internațională
Potrivit celor mar recente date privind evaluarea instituțiilor de învățământ superior din România și din lume, Universitatea din Petroșani își păstrează locul și rolul esențial în ierarhia sistemului educațional. Astfel, potrivit rectorului Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, cel mai recent ranking național plasează instituția de învățământ superior din Valea Jiului pe locul 27 din cele 74 de universități aflate în activitate în România. În opinia rectorului Radu Sorin, această poziție în topul universităților din România este una corectă și onorantă pentru Universitatea din Petroșani. ”Noi considerăm că locul 27 dinCItește mai departe
”Nedeia din Poiana Muierii”, o nouă carte cu valoare de tezaur a etnologului Dumitru Gălățan Jieț
Când îți cade în mâini o carte a distinsului etnolog dr. Dumitru Gălățan-Jieț, poți fi sigur că nu o vei mai putea lepăda până când nu vei buchisi până la ultimul cuvânt cele scrise de perseverentul, meticulosul și atât de bine documentatul etnolog care aduce sub lumina tiparului cele mai prețioase comori din istoria și tradițiile seculare ale oamenilor din unicul și atât de fascinantul Ținut al Momârlanilor situat în valea dintre cele două Jiuri. Mi s-a întâmplat, firesc, acest lucru, după ce zilele trecute am primit cel mai recentCItește mai departe
Activități online în cadrul proiectului ERASMUS + „Promotion Of Identity, European Culture and Tradition” la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani
În perioada 29-31.03.2021, 13 elevi din cadrul Proiectului de Parteneriat strategic în Domeniul Educației Școlare, Acțiune Cheie 2, Erasmus+ „Promotion Of Identity, European Culture and Tradition” nr. ref. 2018-1-IT02-KA229-047925_3, împreună cu 2 cadre didactice de la Colegiul Național Mihai Eminescu Petroșani au participat, alături de elevii și cadrele didactice de la GENIKO LIKIO HORTIATI, Thessaloniki, GREECE, la activitățile virtuale organizate de cadrele didactice și elevii de la ISTITUTO ISTRUZIONE SUPERIORE „E. MEDI”, LEONFORTE, ITALY. Tema acestei activități de învățare/schimb de bune practici a fost: „Knowledge and sharing of local ItalianCItește mai departe
„Producția ceramică în Munții Orăștiei”, o nouă expoziție în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva
Începând din luna aprilie 2021, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva propune vizitatorilor săi oportunitatea de a vizita o nouă expoziție permanentă. Expoziția „Producția ceramică în Munții Orăștiei” propune publicului o succintă incursiune în producția de obiecte și materiale de construcții din lut în arealul Sarmizegetusei Regia, capitala Regatului Dac. Artefactele ceramice expuse în vitrine, informațiile și ilustrațiile oferite iubitorilor de istorie în format digital sunt menite să creioneze o perspectivă generală asupra aspectelor referitoare la producția și utilizarea pieselor din lut ars în zona Munților Orăștiei. Evenimentul expozițional esteCItește mai departe
”Povestea unui vis de primăvară” la Galeria de artă din Lupeni
O nouă expoziţie de artă plastică aduce un parfum proaspăt la Galeria de Artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni, care se prezintă ca o gazdă generoasă şi ospitalieră a mai vechilor săi parteneri de la Școala de Arte din Timișoara. Astfel, începând de vineri, 2 aprilie 2021 și până la data de 5 mai 2021, pe simezele galeriei de artă din Lupeni, iubitorii artelor plastice vor putea viziona o expoziție de primăvară, cuprinzând lucrări realizate de artiștii Camelia Bihorac, Simona Ceplinschi, Anna Cercel-Wihnalek, Angelica Cimpoieș, Mirela Cocheci Fogarași, Cătălina Crainic, HellaCItește mai departe
DEZASTRU la Simularea pentru Bacalaureat 2021: Peste jumătate dintre elevi au PICAT probele
În cadrul simulării examenului de Bacalaureat 2021, procentul celor care au obținut o medie cel puțin egală cu 6 este de 40,71%, conform anunțului făcut de Ministerul Educației. La proba de Matematică și Istorie, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 81,9%, mai mare decât cel al notelor similare la Limba și literatura română, unde 70,2% dintre elevi au obținut peste nota 5. Rezultatele individuale de la simularea Bacalaureatului nu se afiseașă public, acestea sunt comunicate elevului și părintelui de către profesori, potrivit procedurii de laCItește mai departe
Noua structură a anului școlar 2020-2021 a fost adoptată oficial
Prevederile Ordinului semnat de ministrul Educației Naționale, Sorin Câmpeanu, privind modificarea structurii anului școlar 2020-2021 în contextul extinderii valului al treilea al pandemiei Covid-19 a fost adoptat oficial astăzi, 30 martie 2021, odată cu publicarea acestuia în Monitorul Oficial. Principala modificare adusă de acest ordin este diminuarea numărului de săptămâni de cursuri de la 34 la 33, respectiv de la 37 la 36 pentru învățământul tehnologic și profesional. Totodată sunt aduse modificări în ceea ce privește perioadele în care se derulează cursuri, respectiv cele în care sunt prevăzute vacanțe școlare,CItește mai departe
Incredibil, dar minunat ! Coadă la galeria de artă ”Corvin” din Hunedoara
Ceea ce ar putea părea incredibil și anume statul la coadă pentru vizitarea unei expoziții de artă, este ceea ce se întâmplă în aceste zile în municipiul Hunedoara, la Galeria de artă ”Corvin”. Aici, în data de 27 martie 2021 ar fi trebuit să aibă loc vernisajul unei expoziții emblematice de artă fotografică, însă din cauza evoluției pandemiei de coronavirus în județul Hunedoara, evenimentul a fost amânat. Cu toate acestea, chiar și fără șansa de a beneficia de o prezentare absolut autorizată a lucrărilor expuse în cadrul acestei expoziții dinCItește mai departe
Piesa de teatru ”Satul electronic” a lui Valeriu Butulescu, prezentată în premieră în Basarabia
Săptămâna pe care am încheiat-o de curând, una care a marcat aniversarea Zilei Mondiale a Teatrului dar și 103 ani de la Unirea Basarabiei cu Patria Mamă, i-a prilejuit încă o mare bucurie apreciatului dramaturg român Valeriu Butulescu. Acesta a aflat, împreună cu noi, cei care-i urmărim impresionanta carieră culturală că, în localitatea Șoldănești din Republica Moldova, un grup de tineri studenți pasionați de arta teatrală au pus în scenă spectacolul ”Satul electronic”, după piesa cu același nume a maestrului Butulescu, în regia Tatianei Vrăjitoru. Grație unui alt student basarabean,CItește mai departe
Simularea evaluării naționale a fost amânată la Petroșani
Simularea examenului de evaluare națională va fi amânată la Petroșani, după decizia CJSU Hunedoara de carantinare a acestui municipiu, alături de localitățile Brad și Simeria. Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara transmite că, în baza art. 2, alin. (2) din OME 3499 din 16 martie 2021, în cele 8 unități de învățământ cu nivel gimnazial din Brad, Simeria și Petroșani, unde incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, se va organiza simularea evaluării naționale cu prezență fizică pentru cei 440 de absolvenți ai clasei a VIII-a,CItește mai departe
Elevii din județul Hunedoara pot participa la meditațiile gratuite organizate de Universitatea Politehnică Timișoara
În fiecare an, Universitatea Politehnica Timișoara vine în sprijinul elevilor de liceu, oferindu-le acestora cursuri gratuite de pregătire la matematică, utile atât pentru cei care doresc să urmeze una dintre facultățile instituției, cât și pentru pregătirea examenului de bacalaureat. Chiar dacă sunt adresate în special potențialilor săi studenți, indiferent de facultatea pentru care optează și independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare sau concurs de dosare), participanților la cursuri nu li se solicită nici un fel de angajament faţă de UPT. Cursurile, organizate prin Departamentul de Matematică alCItește mai departe
Extinderea vacanţei de primăvară, să includă atât Paştele catolic, cât şi cel ortodox, luată în calcul de ministrul Educației
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a declarat în cursul zilei de marţi, 23 martie, că, în actualul context epidemiologic, se ia în considerare extinderea vacanţei de primăvară astfel încât aceasta să includă Paştele catolic şi pe cel ortodox şi să se reducă mobilitatea în perioada lunii aprilie. „Observând evoluţia epidemiologică din ce în ce mai gravă, corelată cu starea sistemului sanitar, luăm în considerare – şi vom anunţa acest lucru – extinderea perioadei vacanţei de primăvară în aşa fel încât avantajele să fie următoarele: să includă şi sărbătorile pascale catolice şiCItește mai departe
Un proiect educațional al dascălului aninosean Didina Botgros, premiat în cadrul competiției naționale ”Digitaliada”
Unul dintre cei mai activi dascăli din Valea Jiului, profesorul Didina Botgros din Aninoasa, se numără printre laureații unui important concurs național dedicat educației, organizat de Fundația Orange. Aflat la cea de-a cincea ediție, concursul Digitaliada organizat de Fundația Orange a anunțat lista celor mai bune 10 materiale educaționale digitale, care vor fi premiate cu echipamente digitale performante în valoare de peste 8500 de euro. La categoria Proiectare didactică, câștigători sunt și doi profesori din județul Hunedoara. Astfel, la categoria proiectelor didactice pentru învățământul primar, premiul Fundației Orange merge către DidinaCItește mai departe
”Stropi de speranță” pentru elevii din Lupeni, într-un proiect marca Lions Club ”Via Regis” Petroșani
Zilele trecute s-a încheiat, la Lupeni, un inedit proiect derulat de elevi și profesori ai Liceului Teoretic ”Mircea Eliade”, în parteneriat cu CJRAE și Lions Club ”Via Regis” Petroșani, evenimentul fiind marcat într-o festivitate cu număr restrâns de participanți care a avut loc în curtea unității de învățământ. Proiectul, intitulat ”Stropi de speranță” a avut loc în perioada decembrie 2020 – martie 2021și a avut ca scop, după cum informează Mihaela Cazacu, președintele în exercițiu al Lion Club ”Via Regis” Petroșani, implicarea elevilor pentru realizarea de mesaje suport pentru colegiiCItește mai departe
Un secol de învățământ tehnic și profesional la Liceul Tehnologic din Lupeni
Liceul Tehnologic din Lupeni ocupă nu doar un loc important în rețeaua educațională a municipiului Lupeni, ci și-a câștigat un binemeritat loc de prestigiu în rândul școlilor profesionale și tehnice din România, de-a lungul unui secol de activitate. 15 martie 2021 este data care marchează 100 de ani de activitate ai acestui prestigios liceu din Valea Jiului. Potrivit actualului director al instituției, prof. Aurelia Bucur, de-a lungul celor 100 de ani de activitate, elevii acestui liceu s-au remarcat prin diverse activităţi, desfăşurate sub egida instituţiei. Mii de elevi au studiatCItește mai departe
UNIVERSITARIA SIMPRO 2021, simpozion internațional, în ediție on-line, la Universitatea din Petroșani
Universitatea din Petroșani organizează și în acest an, în parteneriat cu INCD-INSEMEX Petroșani, simpozionul internațional SIMPRO, eveniment ajuns la cea de-a IX-a ediție. Acesta se va desfășura în perioada 27-28 mai 2021, exclusiv on-line. Potrivit rectorului Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, simpozionul internațional multidisciplinar SIMPRO are ca obiectiv principal reunirea cercetătorilor din mediul academic și din industrie, astfel încât participanții să aibă posibilitatea de a afla mai multe despre activitățile de cercetare la nivel național și internațional. În acest scop, și la ediția din acest an a SIMPRO suntCItește mai departe
Ziua Internațională a Francofoniei marcată de Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, în parteneriat cu Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 18 martie 2021, ora 12.00, în Sala de Conferințe a Parcului de Afaceri din Simeria, o manifestare cultural-educativă dedicată Zilei Internaționale a Francofoniei. Ziua de 20 martie este sărbătorită de milioane de oameni din țările francofone, dar și de iubitori ai limbii și civilizației franceze, de toți cei care îşi exprimă apartenenţa la limba franceză şi la cultura francofonă. România are o frumoasă tradiție în ceeaCItește mai departe
Bibliotecile publice din Hunedoara, Petrila și Beriu sunt Bibliotecile anului 2020 în județul Hunedoara
La fiecare început de an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva face o retrospectivă a activității bibliotecilor publice din județ, biblioteci pe care le coordonează sub aspect metodologic. Bibliotecile publice municipale, orășenești și comunale se înscriu, astfel, într-o adevărată competiție pentru a-și dovedi profesionalismul și implicarea în viața comunității locale unde își desfășoară activitatea. În acest fel a luat naștere un concurs profesional finalizat cu onorantul calificativ de „bibliotecă a anului”, oferit acelor biblioteci care au îndeplinit cel mai bine criteriile acestui concurs. Și în acest an, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara,CItește mai departe
”Micul print” onorează Ziua Mondială a Teatrului la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva
Ziua Mondială a Teatrului va fi sărbătorită la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din municipiul Deva, vineri, 27 martie 2021, de la ora 18:00, printr-un spectacol care aduce pe scena instituției de cultură din Deva piesa ”Micul Prinț”, după Antoine de Saint-Exupery, în regia lui Mihai Lungeanu. Din distribuția spectacolului fac parte: Flavia Pereverezii, Briana Viscan, Alexandru Cinezan, Ioana Savu, Daria Moraru, Flaviu Muntean, Geo Santoro, Lăcrămioara Ioanaș. În spectacol este prezent și apreciatul actor Marcel Iureș, care împrumută vocea sa scriitorului Antoine de Saint-Exupery. Piesa de teatru este pusă în scenă deCItește mai departe
”Primăvara doamnelor” la Galeria de artă Iosif Tellmann din Lupeni
A devenit deja o frumoasă tradiție ca, la început de primăvară, atunci când gândurile noastre se îndreaptă spre cele mai prețioase ființe din viața noastră, sensibilitatea unor distinse doamne pentru care arta reprezintă mai mult decât o simplă pasiune, să fie evidențiată în mod public în cadrul unei expoziții de artă plastică pe care Galeria ”Iosif Tellmann” din Lupeni o găzduiește cu o precizie și conștiinciozitate demne de toată aprecierea. Și în acest an, în ciuda restricțiilor generate de pandemie, la Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni și-au făcutCItește mai departe
”Ziua Femeii” întâmpinată la Biblioteca județeană din Deva cu un medalion cultural dedicat surorilor Brontë
După o întrerupere de aproape un an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și-a reluat seria manifestărilor cultural-educative dedicate tuturor iubitorilor de cultură, în mod deosebit tinerilor. Astfel, în ziua de 4 martie 2021, Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” a găzduit un medalion dedicat unor scriitoare britanice foarte îndrăgite de generații întregi de cititori. Sub genericul „Surorile Brontë” s-a făcut o amplă prezentare a vieții și creației celor trei surori Brontë, ale căror romane s-au bucurat de mare succes de-a lungul celor două secole care au trecut de laCItește mai departe
”Scenariul roșu” al pandemiei ar putea trimite studenții de la Universitatea din Petroșani exclusiv în online
Evaluarea statistică a evoluției pandemiei de coronavirus în luna februarie în municipiul Petroșani a determinat conducerea Universității din Petroșani să adopte un sistem hibrid de desfășurare a cursurilor semestrului al doilea al anului universitar 2020-2021. Măsura a fost adoptată și în Senatul universitar, la finele lunii precedente, astfel că în prezent activitatea academică se derulează la cele trei facultăți ale Universității din Petroșani parțial on-line, parțial cu prezența fizică a studenților la laboratoare și lucrări practice. Odată cu intrarea municipiului Petroșani în ”scenariul roșu”, după ce rata infecțiilor Covid-19 aCItește mai departe
”Cărbune și societate în Valea Jiului” – o epopee a unei activități economice care se pregătește să intre definitiv în istorie
Privind nu doar în lumina celor mai recente evenimente sociale de la Lupeni, care i-au adus din nou în centrul atenției pe truditorii din adâncuri, ci și analizând ”la rece” istoria recentă, prezentul și mai ales perspectivele industriei miniere din Bazinul Văii Jiului – cândva unul dintre cele mai mari bazine carbonifere ale Europei – este cât se poate de evident că acest sector economic își trăiește acum ultimele zvâcniri înainte de a intra, definitiv, în istorie. Poate intuind acest moment sau poate din dorința de a arăta lumii căCItește mai departe
”Grădinița Viitorului” din municipiul Lupeni prinde contur
În seria investițiilor în sectorul educațional, care constituie principala zonă de acțiune a autorităților publice locale din municipiul Lupeni, proiectul privind construirea unei noi grădinițe în cartierul Viitorului din localitate, cu fonduri europene, este prima investiție deja vizibilă. Începute în urmă cu aproape un an, lucrările de construcție la acest obiectiv se apropie tot mai mult de final. Deja, clădirea propriu zisă a ”Grădiniței Viitorului”, așa cum a fost denumit acest obiectiv, este ridicată, iar muncitorii de la firma care pune în operă acest proiect a început deja lucrările deCItește mai departe
11 școli hunedorene au fost acreditate pentru Erasmus+
Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a făcut publică lista unităților de învățământ preuniversitar din județ care au finalizat cu succes procesul de acreditare în vederea derulării de programe europene de tip Erasmus+ în cadrul primului apel lansat în această direcție. Cele 11 unități de învățământ acreditate Erasmus+ din județul Hunedoara sunt: Școala Sanitară Postliceală „Carol Davila” Petroșani 2 Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” Deva Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara Scoala Gimnazială nr. 4 Vulcan Grădinița cu Program Prelungit ”Floare de Colț” Brad ScoalaCItește mai departe
Cursuri de pictură la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva își reia activitățile cultural-educative întrerupte în ultimele luni și, treptat, oferă iubitorilor de frumos prilejuri de a petrece timpul liber în mod plăcut și creativ. În acest sens, pornind de la ideea că există mulți oameni talentați, oameni care doresc să-și dezvolte și să-și pună în valoare abilitățile cu care au fost înzestrați, aici se va organiza un curs de pictură pentru adulți. Managerul Bibliotecii, Ioan Sebastian Bara arată că acest curs se va desfășura în cadrul Clubului de arte plastice pentru adulți „Curcubeu” și vaCItește mai departe
Cursuri de limba chineză la Biblioteca județeană din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Institutul Confucius din Sibiu și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu continuă proiectul început în anul 2013, proiect cultural-educativ ce are drept componentă centrală organizarea de cursuri de limbă și cultură chineză la Deva. ”Interesul pentru civilizația și cultura chineză, pentru artele specifice acestei țări, pentru istoria și economia Chinei, a fost tot mai mare și un public tot mai numeros ni s-a alăturat în acești ani de când am demarat parteneriatul. Cererile de înscriere la cursurileCItește mai departe
”All around”, un nou vernisaj de artă fotografică la Galeriile ”Forma” din Deva
Eleganta galerie de artă ”Forma” din Deva găzduiește, în această perioadă, o inedită expoziție de fotografie și artă digitală, care se derulează sub genericul ”All around”. Evenimentul este organizat membrii Uniunii Artiștilor Plastici Filiala județului Hunedoara – Specialitatea Multimedia și Consiliul județean Hunedoara, iar pe simeze se regăsesc lucrări realizate de artiștii fotografi hunedoreni: Ovidiu Munteanu, Bogdan Negoiță, Marius Olaru, Mihai Panaitescu, Andreea Poenar, Flavian Săvescu, Kalman Sztrharszky și Horia Trând. Vernisajul acestui eveniment a avut loc luni, 23 ianuarie 2020 în prezența artiștilor expozanți dar și a unui numărCItește mai departe
Evaluare Națională 2021: Teste de ANTRENAMENT și modelele de SUBIECTE, publicate de Ministerul Educației
Modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională din acest an au fost publicate, iar elevii vor da examenul după noua programă școlară, modelele fiind asemănătoare cu cele primite la testele PISA. Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație a publicat modelele de structură de subiect și baremul de evaluare și de notare de la Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, anul școlar 2020-2021. Pe site-ul C.N.P.E.E.se pot consulta modelele pentru proba scrisă la disciplinele: Limba și literatura română, Limba și literatura română pentru școlile și secțiile cu predareCItește mai departe
Înscrierile la clasa pregătitoare 2021: Ce regulile se schimbă, în contextul pandemiei de Covid-19
Faţă de calendarul anului şcolar anterior, în 2021 apar mici modificări cum ar fi faptul că înscrierea în clasa pregătitoare se va face mai târziu, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Educaţiei pus vineri în dezbatere publică. Ordinul prevede că intrarea copiilor în învăţământul primar nu este condiţionată de urmarea unei grupe mari la grădiniţă, aşa cum a fost anunţat încă dinaintea anului şcolar 2020-2021, iar Zilele Porţilor Deschise în cadrul şcolilor au fost eliminate. Proiectul de ordin prevede că părinţii, ai căror copii împlinesc vârsta de şase aniCItește mai departe
Universitatea din Petroșani analizează modul în care se va derula activitatea didactică în semestrul al doilea al anului universitar
Prima sesiune universitară din acest an de la Universitatea din Petroșani s-a încheiat, iar studenții se află acum într-o binemeritată vacanță. La toate cele trei facultăți din cadrul instituției de învățământ superior din Valea Jiului, examenele din cadrul sesiunii de iarnă s-au desfășurat exclusiv on-line. Cu toate acestea, rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin apreciază că examenele au decurs foarte bine, având în vedere faptul că interacțiunea dintre studenți și cadrele didactice a fost asigurată prin intermediul platformei educaționale speciale achiziționată de Universitatea din Petroșani încă de anul trecut.CItește mai departe
Liderii studenților din Petroșani consideră că guvernul demonstrează că ”România educată” e doar un pamflet ce trebuie tratat ca atare
Mii de studenți din toate centrele universitare ale țării au răspuns invitației lansate de organizațiile studențești și au ieșit la protest, pentru a-și exprima nemulțumirea față de decizia Guvernului de a reduce subvenționarea transportului pe calea ferată pentru aceștia. În rândul studenților protestatari s-au aflat și reprezentanți ai acestora de la Universitatea din Petroșani. În frunte cu liderul lor Alexandru Chiuda (care este și reprezentant în structura de conducere națională a Asociației Naționale a Studenților din România), câteva zeci de studenți de la facultățile din Valea Jiului au protestat înCItește mai departe
Ateliere tehnologice gratuite pentru elevii claselor primare și gimnaziale din orașul Uricani
În orașul Uricani, județul Hunedoara școlile au început în scenariul verde, astfel încât toți copiii merg fizic la școală. Acest lucru face posibilă și derularea unui program educațional în care elevii claselor primare și gimnaziale de la școlile din orașul Uricani vor beneficia de ateliere tehnologice gratuite, în cadrul proiectului Tehnologia în educație. Proiectul Tehnologia în Educație este finanțat prin programul StartONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow și beneficiază de sprijinul Primăriei Uricani. Proiectul Tehnologia în educație urmărește conștientizarea în vremurile actuale a importanței folosirii tehnologieiCItește mai departe
Soluții pentru asigurarea transportului public Vărmaga-Deva, de la Consiliul județean Hunedoara
Miercuri, 10 februarie 2021, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, au primit la sediul instituției un grup de cetățeni din satul Vărmaga, comuna Certeju de Sus, care solicită sprijin pentru asigurarea transportului elevilor din sat la unitățile de învățământ din centrul de comună și din municipiul Deva. Cum au rămas elevii din Vărmaga fără transport La sfârșitul anului 2013, traseele județene au fost atribuite operatorilor de transport în urma licitației organizată prin platforma electronică a Agenției pentru Agenda Digitală a României –CItește mai departe
Judecătorul Cristi Danileț invitat al Consiliului Elevilor hunedoreni la lansarea proiectului ”Legea și Tinerii”
Primul proiect realizat de noua echipă a Consiliului Județean al Elevilor Hunedoara va fi prezentat, public, elevilor din județ în cadrul unui webinar care va avea loc, în mediul on-line, sâmbătă, 13 februarie 2021, de la ora 17,00 îl va avea ca invitat pe judecătorul Cristi Danileț. Acesta este membru fondator al Asociației “VeDem Just” și Coordonator Național EDUIURIS. Cristi Danileț este judecător din anul 1998, dar a mai fost, timp de doi ani, consilier al ministrului justiției și timp de alți șase ani, membru în Consilul Superior al Magistraturii (CSM).CItește mai departe
MASCA de protecție, OBLIGATORIE în școli. EXCEPȚIE, copiii cu vârsta mai mică de 5 ani
Odată cu redeschiderea fizică a școlilor, de luni, masca de protecție va fi obligatorie în toate unitățile de învățământ. Ministerele Educației și Sănătății au anunțat că de la această regulă fac excepție copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. Pentru persoanele care nu pot purta mască este recomandată participarea la cursuri online, în locul prezenței fizice fără mască. „Regulile și excepțiile privind purtarea măștii sunt stabilite de Ministerul Sănătății care are ca atribuție principală elaborarea de politici, strategii şi programe de acţiune în domeniul sănătăţii populaţiei, în Ordinul ComunCItește mai departe
Semestrul al doilea începe la Lupeni în sistem hibrid: parțial cu copiii la clasă și parțial on-line
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că, în toate unitățile de învățământ din municipiul Lupeni au fost luate măsurile care se impun, astfel încât revenirea în bănci a elevilor să fie una în deplină siguranță, din punct de vedere sanitar, pentru ei și pentru cadrele didactice, deopotrivă. ”Am luat toate măsurile de igienă și protecție sanitară, astfel încât toate unitățile de învățământ, de la grădinițe, școli primare și gimnaziale până la licee, sunt pregătite corespunzător pentru a-i primi înapoi în clase pe elevi și profesori”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.CItește mai departe
Uricani, singurul oraș din Valea Jiului în care toți copiii se întorc fizic la școală
”La Uricani, dascălii și elevii se vor reîntâlni față în față, în sălile de clasă și de grădiniță, așa cum este normal.” Asigurările vin chiar din partea primarului localității, Dănuț Buhăescu, care precizează că rata de infectare în orașul Uricani este ”zero”, motiv pentru care activitatea la toate unitățile de învățământ, de la grădinițe până la liceu, va începe potrivit ”scenariului verde”, respectiv cu prezența fizică a elevilor și dascălilor la cursuri. Primarul orașului Uricani dă asigurări, totodată, că administrația locală a asigurat tot ceea ce este necesar pentru caCItește mai departe
”Scenariu galben” pentru redeschiderea școlilor din orașul Petrila
Potrivit dispozițiilor Ministerelor Educației și Sănătății, în baza ratei de incidență a cazurilor de Covid-19 raportate de Grupul pentru Comunicare Strategică, în orașul Petrila semestrul al II-lea an anului școlar va începe în sistem hibrid, corespunzător scenariul galben. Astfel, toți copiii care merg la grădiniță, dar și toți elevii din clasele I-IV și elevii din anii terminali din învățământul preuniversitar, respectiv din clasele a VIII-a și a XII-a, vor merge fizic la școală. Ceilalți, vor continua activitățile didactice în sistem on-line. Potrivit primarului orașului Petrila, Vasile Jurca, măsura esteCItește mai departe
La Vulcan, elevii din clasele primare, cei din clasele terminale și copiii de grădiniță, revin fizic în sălile de clasă
Începând de luni, 8 februarie 2021, grădinițele, școlile și liceul din Vulcan își reiau activitatea cu prezență fizică a elevilor și profesorilor în sălile de clasă. Pentru că municipiul Vulcan se află înscenariul galben, cu o incidență a cazurilor de Covid-19 de peste 2 la mia de locuitori, în bănci vor reveni efectiv toți elevii de lagrădinițele din oraș, elevii din ciclul primar, cei din clasele a VIII-a și a XII-a. În același timp, clasele a V-a, VI-a, a VII-a din învățământul gimnazial, respectiv cei din clasele a IX-a, aCItește mai departe
Sesiune de admitere la Școlile Militare de Jandarmi. 600 de locuri sunt disponibile.
În perioada 15 februarie – 17 aprilie este organizată o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ care formează subofițeri jandarmi. Viitorii jandarmi au la dispoziție 400 de locuri, respectiv 200 locuri la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și 200 locuri la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni. Începând cu data de 15.02.2021, Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara începe activitatea de recrutare a tinerilor care îndeplinesc condițiile de recrutare și doresc să urmeze o carieră militară în Jandarmeria Română. Oferta educaționalăCItește mai departe
Preocupări pentru creșterea interesului față de învățământul dual în județul Hunedoara
O nouă întâlnire a reprezentanților instituțiilor și firmelor implicate în dezvoltarea învățământului dual din județul Hunedoara a avut loc joi, 4 februarie 2020 la sediul Instituției Prefectului județului Hunedoara. Întâlnirea a fost mediată de prefectul Petru Călin Marian și i-a avut ca invitați pe primarul municipiului Deva, Florin Nicolae Oancea, iar din partea Inspectoratului Școlar Județean pe prof. Dana Luiza Cioară – inspector școlar pentru domenii tehnice. La această întâlnire au mai participat: prof. Dan Motântău – din partea Colegiului Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, Crinela Gafton – Director al ”CamereiCItește mai departe
”Semaforul” revenirii elevilor în școli și semnificația coloristică a acestuia
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat scenariile pentru reluarea activităților ce impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și stabilirea unor măsuri necesare în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit deciziei adoptate, scenariile privind activitatea instituțiilor de învățământ sunt următoarele: * SCENARIUL VERDE – în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1 la 1.000 de locuitori. În acest caz, activitățile care impun prezența fizică în unitățile de învățământ sunt permise pentru TOATE CATEGORIILE DECItește mai departe
Cum vor susține EXAMENELE NAȚIONALE și cum vor fi EVALUAȚI elevii care fac în continuare școala online
Elevii care fac școala online vor fi evaluați tot online, dar cei care au de dat examene naționale le vor susține la școală, cu prezență fizică, spune Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. „Cei care fac online vor fi evalați la discipline tot online, dar în cazul în care susțin examene naționale vor trebui să susțină cu prezență fizică. Doar tematica de examen va fi adaptată la realitățile acestui an școlar”, a spus Cîmpeanu la Digi24. „Vor susține partea de evaluare online, dacă au făcut tot timpul online, însă dacă au exameneCItește mai departe
”Infinitul Brâncuși”, într-o nouă audiție la Teatrul Național Radiofonic
”Infinitul Brâncuși”, piesă de referință a creației dramaturgice a lui Valeriu Butulescu va putea fi ascultată din nou, astăzi, 2 februarie 2021, începând cu ora 19,00 la Teatrul Național Radiofonic, pe frecvența postului național de radio România Cultural. Este vorba despre o înregistrare realizată în anul 2007, în regia artistică a lui Mihai Lungeanu, care a realizat și adaptarea pentru teatrul radiofonic, după scenariul piesei cu același nume a reputatului scriitor și dramaturg din Valea Jiului. Din distribuția spectacolului de teatru radiofonic fac parte actorii: Ștefan Iordache, Vlad Ivanov, Maria Buză,CItește mai departe
Evaluarea activității anuale a Universității din Petroșani relevă că anul 2020, deși unul greu a fost marcat de o evoluție constantă a instituției academice din Valea Jiului, la toate capitolele
Evaluarea activității anuale a Universității din Petroșani relevă că anul 2020, deși unul greu a fost marcat de o evoluție constantă a instituției academice din Valea Jiului, la toate capitolele. Concluziile acestui Raport de autoevaluare au fost prezentate în ședința din 28 ianuarie 2021 a Senatului universitar care a și aprobat documentul. Raportul de evaluare a calității în Universitatea din Petroșani în anul 2020, întocmit de conf.univ.dr.ec. Codruța Dura (în calitate de Președinte al Comisie de Evaluare și Acreditare Universitară) și de conf.univ.dr.ec. Dorina Niță (în calitate de director alCItește mai departe