Dezvăluiri
Accident la Vulcan provocat de un şofer beat
Un şofer din municipiul Vulcan este cercetat penal după ce a lovit cu maşina un pieton şi apoi a fugit de la locul accidentului. În plus era aproape de comă alcoolică, poliţiştii stabilind că avea o alcoolemie de 1,43. Accidentul a avut loc pe strada Traian, la intersecția cu Aleea Muncii, din municipiul Vulcan, iar şoferul băut a surprins şi accidentat uşor un bărbat în vârstă de 47 de ani, din localitate, care traversa strada pe la colțul intersecției. „După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, darCItește mai departe
Percheziţii DNA la Ministerul Fondurilor Europene
Procurorii DNA fac percheziţii, luni dimineaţă, în Capitală şi în mai multe judeţe, printre instituţiile vizate fiind Ministerul Fondurilor Europene, AM-POSDRU, AM-POSCCE şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), fiind vizate posibile fraude cu fonduri UE şi fals, fapte care ar fi fost comise în perioada 2007-2013. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă, că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene şi a unor infracţiuni de fals, comise în perioada 2007 – 2013. ÎnCItește mai departe
Trafic blocat în Defileul Jiului
Circulaţia rutieră între Petroşani şi Tg. Jiu, pe DN 66, a fost blocată mai bine de trei ore, în noaptea de joi spre vineri, din cauza unui şofer de TIR care n-a ţinut cont de indicatoarele rutiere ce-l avertizau de limita de înălţime la trecerea pe sub o pasarelă. Şoferul slovac a forţat trecerea şi a smuls pur şi simplu ansamblul metalic care s-a prăbuşit peste el. Pentru a debloca drumul a fost nevoie de o macara, iar poliţiştii din Gorj au deschis un dosar penal pe numele şoferului. AutotrenulCItește mai departe
Se redeschide dosarul Mineriadei din iunie 1990. Ion Iliescu, audiat de procurori
Realitatea TV anunţă că, alături de fostul preşedinte Ion Iliescu, pe listă celor implicaţi la mineriada din iunie 1990, mai sunt: Virgil Măgureanu, Mihai Chiţac şi Atanasie Stănculescu. Pe 17 septembrie 2014, CEDO a deschis redeschiderea dosarului mineriada. România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, a decis, în septembrie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), subliniind obligaţia statului de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora. Marea Cameră a CEDO a făcut public verdictul în cauza Mocanu şiCItește mai departe
Se redeschide dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990
Parchetul General informează, joi, că este redeschis dosarul privind circumstanțele în care s-au produs evenimentele cunoscute sub denumirea generică „Mineriada 13-15 iunie 1990”. „În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/ P/ 2014, privind circumstanțele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul București, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împușcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22.01.2015, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare au propus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/ P/ 2008 din 17.06.2009 a PÎCCJ — Secția deCItește mai departe
La furat de carbune !
Poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Petroşani au depistat, miercuri 4 februarie, în Stația Trans Iscroni, din municipiul Petroşani, un tânăr în vârstă de 19 ani, din oraşul Aninoasa, care a pătruns fără drept între liniile de cale ferata din staţie, s-a urcat pe un vagon de marfa şi a descărcat, cu intenţia de a sustrage, cantitatea de 100 kg. de cărbune brut. Potrivit IPJ Hunedoara, ‘’cărbunele a fost recuperat şi încărcat în vagonul de marfa din care a fost descărcat, iar tânărul este cercetat în stare de libertate pentruCItește mai departe
Dezvăluirile anchetatorilor. Inculpaţii din Dosarul „Gala Bute” şi-ar fi negociat la telefon „aranjamentele” financiare
Pe măsură ce dosarul se îngroaşă, apar noi probe uluitoare în dosarul „Gala Bute”, care ăi vizează şi pe primarul din Lupeni, Cornel Resmeriţă, dar şi pe fraţii Adrian şi Miron Gărdean, reprezentanţii termogaz Company Haţeg. Interceptările telefonice despre care vorbesc anchetatorii aduc amănunte despre aranjamentele făcute al limita legii, negocieri de care Elena Udrea nu ar fi în nici un caz străină. Cei implicaţi în dosar s-ar fi întâlnit în diverse locuri, cum ar fi case de vacanţă sau chiar la ministerul turismului, condus de Udrea. Într-una dintre interceptări,CItește mai departe
DNA îl vrea pe Toni Greblă după gratii
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție,Laura Codruța Kövesi, a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei privind sesizarea Biroului permanent al Senatului României, în vederea declanşării procedurilor pentru obţinerea avizului necesar pentru arestarea şi trimiterea în judecată penală a suspectului GREBLĂ TONI, judecător la Curtea Constituţională a României. Cererea de arestare şi trimitere în judecată are în vedere săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, în formă continuată, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul deCItește mai departe
Bătut şi jefuit într-un bar din Petroşani
Un bărbat de 58 de ani a ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe Petroşani, stâlcit în bătaie. Omul a băut într-un bar şi s-a luat la harţă cu un tânăr. Angajaţii Spitalului de Urgenţă Petroşani au fost cei care au anunţat poliţia după ce au văzut starea în care se afla victima. Poliţiştii au aflat de la el că a fost stâlcit în bătaie după ce s-a contrazis cu un tânăr în vârstă de 37 de ani, în timp ce se afla la un bar din localitate. După ce l-a bătutCItește mai departe
Încrengătura de milioane de lei din fonduri publice
Termogaz Company Haţeg – liantul afacerilor din ministerul condus de Udrea Opt persoane – printre care mai mulţi hunedoreni şi chiar primarul Lupeniului – au fost duse la audieri în cel mai proaspăt doar instumentat de DNA care se leagă puternic de judeţul Hunedoara prin personaje cu funcţii cheie ori prin oameni de afaceri puternici care nu sunt pentru prima dată în vizorul organelor de anchetă ori a dezvăluirilor de presă. Surse de la centru vorbesc despre faptul că numai în ultimii ani firme din Petroşani, Haţeg ori Bucureşti controlateCItește mai departe
Trei milioane de lei – legătura dintre Gărdean şi Gala Bute
În baza unui contract de exclusivitate, firma lui Rudel Obreja, Europlus Computers SRL, a obţinut, prin negociere directă de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), condus la acel moment de Elena Udrea, un contract de 10.175.168 de lei, având ca obiect „Promovarea brandului turistic al României”. Valoarea a fost stabilită în baza unui studiu întocmit de The AdComp – Divizia de Publicitate SRL, la comanda Europlus Computers, valoare pe care MDRT „şi-a însuşit-o”. Omul de afaceri Adrian Gărdean, care controlează SC Termogaz Company SA, este suspectat că a transferatCItește mai departe
Percheziţii pentru fraude cu fonduri europene
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și infracțiuni de fraudare a fondurilor europene.În cursul zilei de 29 ianuarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 17 locații situate în județele Mehedinți și Hunedoara, dintre care două instituții publice.În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea BrigăziiCItește mai departe
Pleşcan rămâne în arest la domiciliu
Daniel Ovidiu Pleşcan, Mihăiţă Silviu Praţa şi Constantina Mihaela Ciociu, toţi acuzaţi de procurorii DIICOT de proxenetism, rămân în arest la domiciliu. Magistraţii Tribunalului Hunedoara au decis că solicitarea celor trei privind înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar este neîntemeiată. “Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpaţii: 1.POD, 2.PSM şi 3. CMC măsură pe care o menţine. Respinge cererile de revocare, respectiv de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar”, a decis judecătorul Tribunalului Hunedoara. Decizia nuCItește mai departe
Fost ministru al Economiei, condamnat în dosarul privatizărilor strategice
Codruţ Şereş, fost ministru al Economiei, a fost condamnat definitiv la închisoare, într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT, cunoscut ca şi “dosarul privatizărilor strategice”. Astfel, prin decizia penală nr.11 din 27.01.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de 5 judecători, a hotărât următoarele: Condamnă pe inculpaţii ŞEREŞ IOAN-CODRUŢ, SUSAK MICHAL la câte o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a), b) şi g) Cod penal, respectiv pe inculpaţii FLORE MIRCEA CĂLIN, MUCEA DORINEL MIHAI şi BENYATOVCItește mai departe
Proiectele „Aqualand” ale cuplului Moloţ-Balint, bani aruncaţi pe apa sâmbetei
Anul trecut, înainte de alegeri, şefii Consiliului judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ şi Tiberiu Balint, au promis că vor construi, cu bani europeni, câte un complex acvatic de timp „Aqualand” aproape în fiecare dintre oraşele Văii Jiului. Încet-încet, proiectul se dovedeşte a fi unul fantasmagoric, ca să nu spunem de-a dreptul că este vorba despre o mare păcăleală. Potrivit unor estimări sumare, pentru construirea complexelor de la Petroşani, Vulcan şi Uricani, promise la „prima strigare”, costurile totale depăşesc cu mult fondurile alocate de UE pentru acest segment de investiţii, peCItește mai departe
Alin Simota îşi va afla sentinţa!
Zi decisivă pentru omul de afaceri Alin Simota care va afla marţi dacă este sau nu condamnat în dosarul de evaziune fiscală aflat pe rolul Judecătoriei Petroşani. Magistraţii de la Judecătoria Petroşani se pronunţă marţi în dosarul de evaziune fisacală a lui Alin Simota, după ce la termenul trecut au amânat sentinţa cu o săptămână. Dosarul este de aproape doi ani pe rolul instanţei de judecată, iar prejudiciul calculat de anchetatori este de 440.000 de lei. Alin Simota a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală în calitate de reprezentantCItește mai departe
Termen în procesul managerului Mariana Mateescu
Medicul Mariana Mateescu (foto), fost manager al Spitalului Municipal Lupeni, este judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. După un rechizitoriu refăcut, recuzarea preşedintelui de şedinţă ori solicitarea unor contraexpertize în cauză, procesul în care Mariana Mateescu este judecată pentru că ar fi plătit fictiv servicii de avocatură, se apropie de final. La termenul de astăzi, magistraţii Judecătoriei Petroşani vor asculta pledoaria inculpatei, semn că judecarea cauzei se apropie de final. Dosarul managerului Spitalului Municipal Lupeni se află pe rolul Judecătoriei Petroşani încă din anul 2013, iar medicul aCItește mai departe
Circuitul afacerilor în natură. Toni Greblă a fost asociatul lui Alin Simota
Cercetat penal de procurorii anticorupţie inclusiv pentru trafic de influenţă, judecătorul CCR Toni Greblă a fost, în trecut, partener de afaceri cu Alin Simota. La rândul său, Simota este condamnat deja sau judecat în mai multe dosare penale, pentru constituirea unui grup infracţional specializat în acte comise cu violenţăă, evaziune fiscală şi conflict de interese. Fost prefect de Gorj, fost senator PSD, Toni Greblă a fost numit în decembrie 2013, judecător la Curtea Constituţională, prin votul dat de plenul Senatului. Candidatura sa a întrunit 123 de voturi „pentru”, două voturiCItește mai departe
Cercetaţi în libertate
Cei trei tineri din localitatea Petrila, acuzaţi de viol, sunt cercetaţi de poliţişti în stare de libertate. O femeie de 20 de ani din Petrila a depus o plângere la poliţia din localitate în care acuză trei tineri că ar fi forţat-o să întreţină relaţii sexuale cu ei la o cabană din zona Cimpa, la care a mers de bună voie împreună cu tinerii. Mai mult, după ce au violat-o, i-au furat şi banii din buzunarul hainei a mai susţinut tânăra în faţa anchetatorilor. Poliţiştii din Petrila au deschis oCItește mai departe
Plumb vândut pe post de aur pentru 6.000 de lei!
Au umplut cu plumb un lanţ de aur, pentru a-i creşte greutatea şi mai apoi l-au vândut unei case de amanet pentrua proape 6.000 de lei. Este isprava unui bărbat de 31 de ani, din Călăraşi, şi a unei femei de 41 de ani, din Giurgiu, care sunt cercetaţi acum sub control judiciar după ce au încercat să dea lovitura la Deva. Poliţiştii au fost sesizaţi de administratorul unei case de amanet din municipiul Deva, care le-a povestit că cu privire la faptul că în aceeaşi zi, în jurul oreiCItește mai departe
Termen în dosarul lui Berbeceanu
Fostul şef al BCCO Alba, comisarul Traian Berbeceanu va fi prezent, astăzi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde are un nou termen în dosarul în care sunt judecaţi acuzatorii lui. Mai exact cei doi procurori, Ioan Mureşan-fost şef al DIICOT Alba, procurorul Nicolaie Cean şi poliţistul de la BCCO Alba, Alin Muntean. În dosarul instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie şi trimis spre judecare, procurorii susţin că toţi trei au fabricat un dosar, pentru a-l înlătura pe Berbeceanu de la conducerea structurii de luptă împotriva crimei organizate. Totodată, astăziCItește mai departe
Consiliul de Combatere a Discriminării, cu ochii pe Primăria Petroşani/ Au demarat cercetările în cazul lui Mircea Borca
Oficialii Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării au demarat procedurile legale în cazul lui Mircea Borca, fostul angajat al Primăriei Petroşani care a fost dat afară doar pentru că medicul i-a dat voie să lucreze doar 4 ore pe zi. Mircea Borca s-a adresat, printr-o petiţie, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, iar şefii CNCD confirmă că deja s-a constituit un dosar în acest sens. „CNCD a fost învestit, chiar de dl. Mircea Borca, cu o petiţie înregistrată la sediul Consiliului, sub nr. 19837/ 2014, constituită în dosarul cu numărul D729/2014”,CItește mai departe
În câteva zile, Simota îşi află sentinţa pentru evaziune fiscală
După ce a fost condamnat pentru conflict de interese, omul de afaceri Alin Simota este la doar un pas de o nouă sentinţă. Peste doar câteva zile, instanţa se va pronunţa în dosarul în care acesta este judecat pentru evaziune fiscală. Magistraţii de la Judecătoria Petroşani au amânat pronunţarea sentinţei în dosarul de evaziune fisacală a lui Alin Simota pentru data de 27 ianuarie. La Petroşani s-a consumat, marţi, ultimul termen în acest dosar care a ajuns pe rolul instanţei de judecată încă din luna martie 2013 şi în careCItește mai departe
Minoră dispărută de acasă
UPDATE.Minora din Petrila, dispărută duminică seara a fost găsită de poliţişti şi a fost predată familiei. Potrivit poliţiştilor, tânăra hoinărea prin localitate în momentul în care a fost găsită. O adolescentă în vârstă de 15 ani din localitatea Petrila, este căutată de poliţişti după ce a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. Tânăra a plecat duminică, iar părinţii au aşteptat-o până când au văzut că s-a înserat şi fata nu mai dă nici un semn. „În data de 18.01.2015, în jurul orei 20:30, la sediul Poliției Orașului PetrilaCItește mai departe
Tânără din Petrila, violată de trei indivizi
Trei tineri sunt acuzați de viol de către o petrileancă de 20 de ani. Polițiștii din Petrila au deschis o anchetă și fac cercetări pentru viol, iar suspecții sunt trei tineri din localitate cu vârste cuprinse între 20 și 22 de ani. ”Noi am fost sesizați de o persoană de sex feminin că a fost violată de trei persoane într-o căbănuță din zona Cimpa. După primele verificări a rezultat faptul că fata a plecat de bună voie cu cei trei la căbănuță, ulterior s-a reclamat violul și furtul unei sumeCItește mai departe
Accident grav de circulatie la Geoagiu!
Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din oraşul Geoagiu, care conducea o autoutilitară pe DJ 705, pe raza localităţii Gelmar, din cauza neatenţiei la trafic,a lovit in plin un autoturism oprit pe partea carosabilă, pe acelaşi sens de mers, din cauza unei avarii. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în faţă, iar un bărbat în vârstă de 67 de ani, din municipiul Orăştie, care se afla în faţa autoturismului, încercând să monteze un dispozitiv de remorcare, a fost accidentat grav. La scurt timp de la producerea primeiCItește mai departe
Hunedorean, beat la volan!
Miercuri noaptea,in jurul orei 01:00, politistii rutieri au depistat la timp,un conducator auto in varsta de 31 ani,care sub influenta bauturilor alcoolice conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Hunedoara . Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat o concentraţie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost condusă la U.P.U. Hunedoara, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice aCItește mai departe
Destin de excepţie frânt
Cu gâtul tăiat şi îngheţat bocnă, Gelu Crişan agonizează pe un pat de spital Un bărbat din Petrila, cu o poveste de viaţă extrem de tristă, se zbate între viaţă şi moarte la Spitalul de Urgenţă din Petroşani,a colo unde medicii se chinuie să-i salveze viaţa. Gelu crişan, în vârstă de 54 de ani, a fost găsit cu gâtul tăiat şi îngheţat bocnă în faţa blocului în care locuieşte. Poliţiştii spun că, cel puţin în acest moment, se merge pe tentativă de suicid, iar cauzele ar fi generate de boalaCItește mai departe
Judecătorii „dezgroapă” o sângeroasă crimă de acum 34 de ani
Cazul unui băieţel de numai 6 ani, din Petroşani, ucis cu bestialiatte în 1981 este adus la lumină de un proces aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara. Un nou dosar în care un hunedorean a fost trimis în închisoare pentru 15 ani şi care cere revizuirea sentinţei. Procesul prin care bărbatul acuzat de uciderea unui băieţel de numai 6 ani a cerut revizuirea sentinţei a fost amânat, luni, de magistraţii hunedoreni, până în data de 26 ianuarie, după ce instanţa a constatat că este nevoie de timp pentru studierea vechiului dosar.CItește mai departe
Ceas de 3500 de euro, furat dintr-un autoturism
Doi tineri din Valea Jiului s-au gândit că au plecat cu mâna goală după ce au spart un autoturism și au găsit doar un ceas de mână. Valoarea lui însă e cât o mică avere. ”În data 12.01.2015, în jurul orei 20:00, Poliţia Municipiului Vulcan a fost sesizată despre faptul că persoane necunoscute, prin spargerea geamului portierei dreapta față al unui autoturism parcat pe Aleea Muncii, din municipiul Vulcan, au sustras un ceas de mână a cărui valoare declarată de partea vătămată se ridică la 3500 euro. În urma verificărilorCItește mai departe
Din țânțar au făcut armăsar
O presupusă agresare a șefului Salvamont Petroșani, în Stațiunea Parâng, de către un jandarm montan, a fost de fapt o discuție amicală între cei doi. Informația ajunsă în media locală cum că Dumitru Bârlida, șeful Formațiunii Salvamont Petroșani care acționează în Stațiunea Parâng, ar fi fost agresat de un angajat al Postului de Jandarmi Montani este de fapt o discuție purtată de la distanță de cei doi și înțeleasă greșit de o a treie persoană. ” Nu știu cine nu are de lucru să spună asemenea prostii. Eu am intratCItește mai departe
Apelul în dosarul de corupţie al Monicăi Iacob – Ridzi, amânat din nou
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au amânat, pentru a treia oară, apelul declarat în dosarul de corupţie al deputatului Monica Iacob – Ridzi. Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să acorde un nou termen de judecată, pentru data de 9 februarie, în dosarul în care Monica Iacob – Ridzi este judecată pentru fapte de corupţie. Monica Iacob – Ridzi a fost condamnată, la finele lunii ianuarie 2014, la 5 ani de închisoare cu executare, iar după cinciCItește mai departe
În dosarul de pornografie infantilă- Sucilă ar putea să-şi afle sentinţa în doar câteva zile
Contestaţia formulată de poliţistul din Vulcan Adrian Sucilă va fi judecată în 19 ianuarie de magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia. La Judecătoria Ptroşani Adrian Sucilă a fost condamnat la doi ani şi jumătate cu suspendare, având totodată şi obligaţia de a efectua o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Vulcan sau Primăriei Municipiului Petroşani, pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare. Sucilă a contestat hotărârea instaneţi, iar dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, care a stabilit ca termen deCItește mai departe
Spargere la dozatorul cu lapte
După ce un tânăr din Uricani a spart chiar chioșcul alimentar al pușcăriei în care era închis, un alt adolescent din localitate uimește prin ținta aleasă. Aceasta a fost prins de polițiști spărgând dozatoarele de lapte din localitatea Deva. Nu urmărea să fura lactatele ci banii din aparat. ”În noaptea de 08/09.01.2015, în jurul orei 01:30, o patrulă de ordine şi siguranţă publică a depistat în flagrant un minor în vârstă de 17 de ani, din Uricani, care încerca să sustragă bani dintr-un dozator de lapte situat pe strada IonCItește mai departe
Bani, droguri și carduri găsite la rețeaua specializată în infracțiuni informatice
Aproximativ 30.000 de lei, 200 de carduri blank, dispozitive artizanale, circuite și componente electronice, precum și o cultură indoor de canabis au fost descoprite în urma celor 34 de percheziții efectuate în cursul zilei de azi la locuințele membrilor unei grupări specializate în comiterea de infracțiuni informatice și cu mijloace de plată electronică. Nu mai puțin de 30 de persoane, printre acestea și un hunedorean, au fost audiate de polițiști la sediul D.I.I.C.O.T. — S.T. Ploiești, iar în urma perchezițiilor desfășurate ieri, s-au ridicat 30.000 de lei, precum și 200CItește mai departe
Jaf în pădurile din Parcul Național Retezat
Camioane cu lemne tăiate ilegal din incinta Parcului Național Retezat pleacă aproape zilnic spre firmele care se ocupă cu exportul de masă lemnoasă, iar autoritățile chiar și când sunt sesizate par nepăsătoare. O anchetă realizată de Gabriel Păun, președintele Asociaţiei de protecţia mediului Agent Green, arată cum din zona sudică a Retezatului, camioanele cu lemn tăiat ilegal din Parcul Național Retezat ajung fără nici cea mai mică problemă la firmele care se ocupă cu exportul de lemn. Pentru că a arătat jaful din aria protejată, Gabriel Păun a fost agresatCItește mai departe
Percheziție la Hunedoara. Polițiștii vizează destructurarea unei grupări specializată în infracțiuni informatice
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și polițiștii de la Crimă Organizată au efectuat 34 de percheziții domiciliare pe raza a șase județe și în municipiul București pentru destructurarea unei grupări infracționale specializată în infracțiuni informatice și cu mijloace de plată electronică care, timp de peste un an, a acționat pe teritoriul mai multor state. Unul dintre suspecți este din Hunedoara, iar procurorii și polițiștii de la Crimă Organizată l-au dus la audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru audieri. În documentareaCItește mai departe
Au ”pescuit” banii dintr-un bar de ”păcănele”
Doi tineri au fost reținuți de polițiștii din Vulcan, după ce au înșelat angajaii unui bar din localitate cu peste 1600 de lei. Metoda celor doi este pe cât de simplă pe atât de ingenioasă. Cei doi suspecţi, unul în vârstă de 27 de ani, din municipiul Craiova, şi altul în vârstă de 33 de ani, din municipiul Galaţi, au legat o bancnotă de cinci lei cu un fir folosit la pescuit și o foloseau la aparatele de jocuri. Practic, spun oamenii legii, cei doi indivizi care n-ar fi laCItește mai departe
A cerut arest la domiciliu pentru tentativă de viol
Un tânăr de 28 de ani din cartierul Sașa-Petroșani, mai veche cunoștință a poliștilor, a ajuns în arest preventiv după ce a încercat să-și violeze cumnata. individul a cerut prin apărătorul său să fie cercetat în arest la domiciliu, sub control judiciar, ori altă măsură în afara arestului, însă solicitarea sa a fost respinsă de magistrații petroșăneni. Tentativa de viol a avut loc înaintea sărbătorilor iar bărbatul, Vișinel Toader, a reușit să stea ascuns până înainte de Bobotează, în localitatea vecină Petrila. Polițiștii au reușit să dea de urma luiCItește mai departe
O clădire a Episcopiei Devei şi Hunedoarei a fost inundată
Apă cât într-un bazin de dimensiuni medii. Cu asta s-au confruntat reprezentanţii Episcopiei Devei şi Hunedoarei, care au avut nevoie de ajutoruol pompierilor hunedoreni. O clădire aflată în proprietatea Episcopiei devei şi Hunedoarei a fost inundată şi, pentru evacuarea apei, au intervenit echipajele de pompieri ale Detaşamentului din Deva. La sosirea echipajului, s-a constatat că sala de conferinţe aflată la subsolul clădirii era inundată pe o suprafaţă de 100 metri patraţi, nivelul apei fiind de aproximativ 40-50 de centimetri. Pentru evacuarea apei, pompierii au acţionat cu motopompa din dotare. PeCItește mai departe
Simota a contestat decizia de condamnare la doi ani de închisoare
Alin Simota a atacat cu apel decizia Judecătoriei Deva prin care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Judectăroii de la Deva au pronunţat sentinţa în data de 23 decembrie, iar omul de afaceri Alin Simota a fost condamnat pentru conflict de interese, după ce ar fi câştigat aproape 50 de miliarde de lei vechi din afacerile cu statul pe vremea în care era consilier judeeţan. Simota a fost judecat pentru conflict de interese, într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupţie, iar sentinţa a venit după numai aproximativCItește mai departe
Tentativă de viol în familie
Un bărbat de 28 de ani, din Petroşani, este cercetat de poliţişti după ce a încercat să-şi violeze cumnata. Fapta a fost reclamată chiar de soţia bărbatului, care le-a povestit poliţiştilor că soţul ei, în vârstă de 28 de ani, a agresat-o fizic pe sora acesteia, în vârstă de 30 de ani, după care a încercat să o violeze. Poliţiştii au verificat sesizarea şi au stabilit că bărbatul, băut bine, a acostat-o pe cumnata sa, a lovit-o cu pumnii şi apoi a tras-o de păr până într-o grădină de peCItește mai departe
A ajuns după gratii
Individul de 32 de ani din Petrila care a spart trei mașini pentru a fura din ele, a fost arestat preventiv. O minoră de 17 ani care ținea de ”șase” este cercetată în libertate pentru complicitate. Constantin Armeanu a fost prins în flagrant de către polițiștii din Petroșani, după ce în noaptea de luni, a spart trei autoturisme parcate pe o stradă din municipiu și a furat bunuri de peste 1000 de lei. Potrivit anchetatorilor, tânărul avea și un coplice, o tânără de 17 ani care avea misiunea de a-lCItește mai departe
DNA a făcut prăpăd: LISTA neagră a baronilor care au căzut în 2014
Direcția Națională Anticorupție a făcut prăpăd în rândul baronilor. Președinții de Consilii Județene au intrat unul după altul pe scările de la DNA și au ieșit de acolo cu cătușe. Nicuşor Constantinescu a deschis în 2014 lunga lista a şefilor de Consilii Judeţene intraţi în atenţia procurorilor anticorupţie. Este la al treilea mandat în fruntea judeţului Constanţa şi a strâns deja patru dosare penale. Ancheta DNA a început pe 15 ianuarie. Câteva săptămâni mai târziu, magistraţii au aflat că Nicuşor Constantinescu a plecat în Statele Unite aşa că au emisCItește mai departe
Plescan si gasca lui in arest la domiciliu,timp de 30 de zile
Daniel Ovidiu Pleşcan, Silviu Mihăiţă Praţa şi Mihaela Constantina Ciociu au fost arestati preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 4 decembrie 2014 şi până la data de 2 ianuarie 2015,fiind acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism în formă continuată. În data de 30 decembrie însă, în urma contestaţiilor depuse de cei trei inculpaţi în dosar, Curtea de Apel Alba Iulia a înlocuit măsura arestării preventive faţă de inculpaţi cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 deCItește mai departe