Dezvăluiri
Un pasionat de graffiti din Vulcan, amendat la Timişoara
Un tânăr de 24 de ani, din Vulcan a fost prins de poliţiştii locali din Timişoara chiar în timp ce semna pereţii clădirilor cu porecla sa, devenită celebră deja în zonă,”Ycre”. Tânărul era împreună cu un alt prieten, de 22 de ani, din Jimbolia şi, când au fost prinşi de poliţişti, cei doi aveau în ghiozdane cinci spray-uri și un marker. Conform Legii 61/1991 republicată, au fost amendaţi cu câte cu câte 500 de lei, urmând să fie trași la răspundere și cu privire la costurile refacerii pereților desenați. CItește mai departe
Indolenţa a distrus Ultimul Peisaj Forestier Intact din Europa
Un cumul ngativ de factori a distrus ultimul peisaj Forestier Intact din Europa, care se afla la noi. „Corupţia şi lăcomia au învins!”, spun reprezentanţii Agent Green, cei care în ultimii ani s-au luptat cu statul, însă sistemul i-a înfrânt. Exploatarile forestiere din ultimii ani din muntii Retezat, Godeanu, Tarcu si Vîlcan au condus la disparitia ultimului Peisaj Forestier Intact (PFI) din zona de clima temperată a Europei. Activiştii de mediu au protestat, au realizat si publicat studii stiinţifice, au investigat şi apoi au expus abuzurile asupra PFI şi astaCItește mai departe
VIDEO Corupția și lăcomia au învins. Retezat, cel mai vast templu al naturii din Europa a fost pierdut
Exploatarile forestiere din ultimii ani din munții Retezat, Godeanu, Țarcu și Vîlcan au condus la dispariția ultimului Peisaj Forestier Intact (PFI) din zona de climă temperată a Europei. Agent Green a publicat un nou reportaj filmat de investigatii realizate în perioada 2009-2015 despre exploatările forestiere din PFI. Chiar daca PFI a fost pierdut mai există încă în România în total 218.000 hectare de păduri virgine. Cele mai mari abia dacă depășesc cu puțin suprafața de 5.000 de hectare și se află în munții Semenic, Godeanu și Vîlcan. Doar aproximativ 20%CItește mai departe
Exploziv! O firmă specializată în “cultivarea cerealelor şi a plantelor” a reabilitat Secţia de Pediatrie a Spitalului de Urgenţă Petroşani. Numitorul comun – Mia Albescu
Secţia de Pediatrie a Spitalului de Urgenţă din Petroşani a fost reabilitată, anul trecut,de un SRL din Petroşani care are ca principal obiect de activitate declarat “cultivarea cerealelor (exclusiv orez) şi a plantelor”, SC Osman Cereale SRL. Firma este administrată de directorul Casei de Cultură Ion Dulămiţă din Petroşani, iar contarctul este de 100.000 de lei. În anul 2014, Consiliul Local Petroşani a decis suplimentarea bugetului acordat Spitalului de Urgenţă din Petroşani cu suma de 100.000 de lei, sumă utilizată pentru efectuarea unor reparaţii şi igienizări la Secţia de PediatrieCItește mai departe
Un parlamentar european cere explicaţii lui Bănicioiu şi Arafat
Eurodeputatul hunedorean le-a cerut celor doi oficiali să informeze în mod transparent opinia publică în privința stării reale a victimelor incendiului din Clubul Colectiv, precum și a capacităților de acțiune ale autorităților române în vederea asigurării celui mai bun tratament pentru cei răniți. Siegfried Mureșan îi cere atât ministrului Bănicioiu cât şi secretarului de stat, Raed Arafat să argumenteze decizia sau, mai degrabă, indecizia de a adresa Comisiei Europene până în data de 5 noiembrie, o cerere de transfer în alte state membre a pacienţilor care nu pot fiCItește mai departe
Începe recursul în dosarul administratorului public de la Petroşani
Curtea de Apel Alba Iulia judecă, joi, primul termen al recursului formulat de administratorul public al municipiului Petroşani, Marian Popescu, împotriva sentinţei prin care a fost obligat să restrituie peste 50.000 de lei municipalităţii din Petroşani. Suma a fost calculată drept prejudiciu de inspectorii Curţii de Conturi, care au stabilit, în urma unei verificări, că administraţia i-a acordat un spor de vechime la care nu ar fi avut dreptul. Pe fond, procesul s-a desfăşurat la Tribunalul Hunedoara, dar Marian popescu nu a avut câştig de cauză şi a contestat sentinţa.CItește mai departe
Intermediarul lui Mia Albescu- trafic de influenţă şi dare de mită
Cel care a intermediat afacerea necurată în urma căreia Mia Albescu a primit arest la domiciliu, este un individ care se lăuda cu „pile” la cel mai înalt nivel. În realitate doar i-a păcălit pe cei care l-au denunţat. Avea trecere însă pe lângă managerul liceului privat din Petroşani pe care a şi reuşit să-l atragă în afacerea necurată. Astfel, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti arată că directorul Casei de Cultură din Petroşani, Mia Albescu, în cursul lunii iulie 2015, a cerut şi apoi a primit sumaCItește mai departe
Maria (Mia) Albescu a mai fost acuzată de înşelăciune
Directoarea Liceului „Apollonius“ şi a Casei de Cultură a Sindicatelor „Ion Dulămiţă” din Petroşani, reţinută ieri de ofiţerii DGA pentru tranzacţii cu diplome false, a mai avut probleme şi în trecut. Aceasta împreună cu două angajate ale Asociaţiei pentru Promovarea Învăţământului European (APÎE), au fost cercetate penal, fiind acuzate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani, iar obiectul lui erau 26 de facturi fiscale. În final Mia Albescu a scăpat de acuzaţii şi a declarat la momentul respectivCItește mai departe
Hunedoara.Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală
Nu mai puțin de 52 de percheziți s-au efectuat azi-diminteață pe raza a 14 județe, printre care și Hunedoara. Suspecţii ar fi cauzat un prejudiciu de 6 milioane de euro. Poliţia urmează să pună în executare 46 de mandate de aducere, potrivit Realitatea TV. Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi efectuează 52 de percheziţii în judeţele Mehedinţi, Timiş, Alba, Arad, Ilfov, Dâmbovița, Dolj, Caraş-Severin, Gorj, Olt, Hunedoara, Sălaj şi în municipiul Bucureşti. Sunt percheziţionate atât locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani,CItește mai departe
Martor la evenimentele din iunie 1990/Raj Tunaru îl acuză pe Ion Iliescu pentru plecarea minerilor la Bucureşti
Fostul deputat din Valea Jiului Raj Tunaru se oferă să dea informaţii chiar şi sub jurământ organelor de anchetă care au în cercetare dosarul Mineriadei din 1990. Omul de afaceri spune că vrea să se afle adevărul, mai ales că a fost martor la acele evenimente sângeroase. “Aceşti oameni au fost minţiţi şi manipulaţi grosolan de către Iliescu şi ai lui prin serviciile secrete şi prin securişti acoperiţi ,care lucrau cot la cot cu ei .Gandiţi-vă că era la doar câteva luni de la Revoluţie şi în Valea Jiului nuCItește mai departe
La Ponta poate renunţa, dar la Gerea nu!
Discursul directorului Floruţ nu l-a convins pe Păduraru să renunţe la greva foamei! Slăbit, cu sănătatea şubrezită, dar hotărât să nu renunţe. Aşa era, miercuri dimineaţa, liderul de la Mina Lonea, Vasile Păduraru, cel care marţi a declanşat greva foamei pentru a atrage atenţia asupra problemelor grave ale Complexului Energetic Hunedoara. La 4 dimineaţa, spune Vasile Păduraru, în sala unde s-a adăpostit peste noapte de frigul de afară, s-a trezit chiar cu directorul general al CEH, Emil Floruţ, care a încercat să-l determine să renunţe la greva foamei, formă deCItește mai departe
Începe procesul pentru viitorul Termocentralelor Mintia şi Paroşeni
La Judecătoria Petroşani începe, astăzi, procesul dintre Complexul Energetic Hunedoara şi Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Hunedoara. Un dosar în care vom afla – la sfîrşitul judecăţii- dacă Termocentralele Mintia şi Paroşeni îşi sistează activitatea până la conformarea la cerinţele de mediu ori îşi va putea continua activitatea, la fel ca şi până acum. Oficialii CEH au cerut în instanţă anularea procesului verbal de contravenţie din data de 23.06.2015 prin care s-a dispus sistarea activităţii la Sucursala Electrocentrale Deva şi SE Paroşeni. În luna iunie, Garda deCItește mai departe
Conducerea CJ Hunedoara şi 8 consilieri judeţeni, martori în “Dosarul Moloţ”
Direcţia Naţională Anticorupţie continuă cercetările în dosarul care îl vizează pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ. Actuala conducere a CJ Hunedoara şi 8 consilieri judeţeni au fost chemaţi la audieri în calitate de martori. Potrivit unui comunicat de presă al CJ Hunedoara, Presedintele instituţiei, Adrian Nicolae David, impreuna cu vicepresedintele Vetuta Stanescu si alti 8 consilieri judeteni au fost invitati la sediul DNA Alba-Iulia in zilele de 28 si 29.10.2015 pentru a fi audiati in calitate de martori in dosarul 173/P/2013 în care fostul presedinte MirceaCItește mai departe
Hoţul de la bancomat, arestat preventiv
Cercetat în libertate pentru furt calificat, complicele recidivistului care a spart bancomatele a trei bănci din Petroşani, a ajuns după gratii. Magistraţii Judecătoriei Petroşani au decis să emită mandat de arestare preventivă la propunerea Parchetului, astfel că Aurel Stănescu ajunge în celula de arest a IPJ Hunedoara. Stănescu este acuzat de furt calificat după ce alături de Mihai Sgăroiu a forţat bancomatele PIRAEUS BANK, Banca Carpatica şi cel de la BANC POST, de unde au reuşit să fure sume de bani. Cei doi au fost suspectaţi şi de o tentativăCItește mai departe
Dosarul Mineriada se îngroaşă. Foşti lideri de sindicat şi directori de mine puşi sub acuzare!
Foşti lideri de sindicat şi directori de unităţi miniere, dar şi alte persoane cu funcţii de răspundere la acea vreme au fost puşi sub acuzare în Dosarul Mineriada din 1990, în care este acuzat şi fostul şef al statului, Ion Iliescu. Aceştia sunt au acuzaţi că au organizat deplasarea în Capitală a minerilor din Valea Jiului. Este vorba despre Miron Cozma (fost președinte al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”), Cornel Burlec Plăieș (fost ministru adjunct al Ministerului Minelor) — i-a preluat pe mineri la sosirea în Gara deCItește mai departe
Ileana Bodea va fi audiată săptămâna viitoare în dosarul Uricani 2011
Audirea şefei SSM, Ileana Bodea, se va face săptămâna viitoare, în dosarul Uricani 2011. Iniţial, instanţa a fixat termenul pentru săptămâna aceasta, însă procesul a fost amânat cu câteva zile. Astfel, că Ileana Bodea va fi audiată de instanţa de la Petroşani abia săptămâna viitoare. În data de 5 februarie 2011, o explozie a avut loc la Mina Uricani, cinci persoane fiind suprinse în subteran în momentul deflagraţiei. Explozia s-a produs după ce o echipă de muncitori a reparat un tablou electric, care a luat foc în momentul în careCItește mai departe
Înşelatul băncilor l-a trimis după gratii
Chiar dacă a fost condamnat de mai multe ori pentru că lua credite cu acte false, un bărbat din Valea Jiului nu s-a lăsat de „meserie”. Scăpat din penitenciar, alături de un complice, a mai păgubit două bănci. Bărbatul a fost eliberat din penitenciar în această vară, după ce îşi ispăşise o condamnare pentru înşelăciune dar n-a stat prea mult în libertate. Cu buzunarele goale, alături de un amic, acesta a reuşit să mai dea două „lovituri” şi a fost arestat preventiv, sâmbătă, de judecătorii de la Petroşani. Mihai SgăroiuCItește mai departe
Dragoş Botoroagă va fi judecat în procedură normală!
Marius Dragoş Botoroagă nu va fi judecat în procedură simplificată şi nici nu va beneficia de reducerea pedepsei, asta deşi şi-a recunoscut fapta şi a sperat la clemenţă din partea judecătorilor. Magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au hotărât ca inculpații să fie judecați în procedură normală, astfel că nu vor beneficia de reducerea pedepsei, în urma mărturiilor făcute şi a recunoaşterii faptelor lor. Fostul consilier al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Naționale de Investiții, Ana MariaCItește mai departe
Cine este primarul care a condus localitatea pe vremea lui Ceauşescu?
Trei dintre cei şase primari ai Văii Jiului se află în fruntea comunităţilor de ani de zile. Ilie Păducel, Gheorghe Ile şi Cornel Resmeriţă sînt cei mai longevivi edili, însă doar unul a condus administraţia locală şi pe vremea lui Ceauşescu. Acesta este Ilie Păducel, primarul oraşului Petrila. Edilul a fost primar doi ani de zile şi pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. Acesta şi-a început cariera de primar în anul 1988. Cum a fost în acele timpuri ne spune primarul. “Am fost doi ani înainte de Revoluţie la primărie. PotCItește mai departe
Dezvăluiri de senzaţie. Cât a câştigat Dragoş Botoroagă din contractele cu statul!
A pozat în instanţă în omul de afaceri mărunt, sufocat de interesele “rechinilor”, care a dat mită la nivel înalt pentru a putea achita salariile angajaţilor. În realitate, însă, acesta ar fi câştigat zeci de milioane de euro din contractul cu statul, ceea ce face ca suma despre care se vorbeşte în Dosarul “Gala Bute”, în care acesta este inculpate, să fie un mizilic! Marius Dragoş Botoroagă a recunoscut, în faţa judecătorilor de la Înalta Curte acuzaţiile de mită aduse de procurori, cerând să fie judecat în procedură simplificată. PrinCItește mai departe
„Războiul Facebook” dezbină UNPR Petroşani!
O postare „nevinovată” de pe Facebook ascute lupta politică în interiorul UNPR. Practic, un fost consilier local din Petroşani cere sancţionarea unui actual ales local şi asta după ce consilerul în funcţie a „îndrăznit” să-l ridiculizeze pe Liviu Dragnea! „Războiul” a fost declanşat de Daniel Stepan, fost consilier local la Petroşani, actualmente consilier în Ministerul Muncii, care cere sancţionarea politică a colegului său de coaliţie, Petrișor Ciuică. Totul a pornit de la unele postări ale lui Ciuică de pe pagina sa de Facebook, în care ridiculiza calitatea de unic candidatCItește mai departe
Dragoş Botoroagă a recunoscut că a dat MITĂ!
Administratorul Consmin Petroşani, Dragoş Marius Botoroagă, a recunoscut în faţa instanţei că i-a dat mită fostului ministru al Turismului, Elena Udrea. Şi alţi trei inculpaţi, Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia sau Ana Maria Topoliceanu, şi.au recunoscut faptele şi pot fi judecaţi prin procedură simplificată. Procesul în care principalul acuzat este fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, se află spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). În acest dosar instrumentat de procurrii DNA şi disjuns în două cause penale – dintre care numai una a ajunsCItește mai departe
Farmacii din Vale- sursă pentru traficanţii de droguri
Ofiţerii din cadrul serviciilor de combatere a criminalității organizate din Gorj, Olt, Vâlcea și Sibiu au efectuat nu mai puţin de 12 percheziții la domiciliile mai multor suspecţi, pe raza județelor Gorj, Olt, Vâlcea și Sibiu, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, structurat pe mai multe paliere, specializat în infracțiuni de trafic de droguri de risc. Afacerea a fost pusă la cale la începutul anului iar membrii grupării, Dumitru Marius, Scornea Vasile Alin, Brebenică Elvis zis Laurenţiu şi Dumitru Perişor au achiziționat cantități importante de medicamenteCItește mai departe
ŞOCANT. Crimă urmată de sinucidere la Lupeni!
Crimă urmată de sinucidere sau un groaznic accident urmat de sinucidere. Asta trebuie să stabilească poliţiştii şi procurorii care au demarat o anchetă după ce într-un apartament din Lupeni au fost găsite trupurile fără viaţă ale unor tineri. Alin avea 27 de ani, iar Andreea 25 de ani. Erau impreuna de mai mulţi ani şi formau un cuplu ce din afară părea extrem de sudat şi extrem de pasional, după cum spun unii apropiaţi. Sâmbătă seara, însă, cerul a căzut peste rudele lor, după ce au fost găsiţi morţi înCItește mai departe
Cum vor edilii din Petrila să salveze o clădire istorică deja demolată!
Primăria Petrila ar vrea să salveze o clădire cu valoare istorică de pe amplasamentul Minei Petrila care nu mai există. Tot administraţia este cea care a demolat-o, dar acum este inclusă pe lista imobilelor monumente istorice. Ca urmare a unui demers pornit de o parte a aleşilor locali, o comisie din partea Direcţiei Judeţene de Cultură efectuează, în aceste zile, o expertiză de specialitate a clădirilor istorice de pe platforma Exploatării Miniere Petrila, pe care ar vrea să le salveze. În total, Comisia Centrală de pe lângă Ministerul CulturiiCItește mai departe
Grupare infracţională specializată în infracţiuni economice, destructurată de poliţişti
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice și procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 12 percheziții în judeţele Mehedinți, Hunedoara, Sibiu și Gorj, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în infracțiuni economice. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de estimat la aproape 1.000.000 de lei. Acţiunea a fost organizată de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și a D.I.I.C.O.T.—B.T. Mehedinți, efectuează 12 percheziții domiciliare. Activitățile, desfășurate la locuințe și sedii sociale din județele Mehedinți, Hunedoara, Sibiu șiCItește mai departe
Câţi bani are în conturi Laurenţiu Nistor?
Deputatul cercetat de ANI pentru conflict de interese, Laurenţiu Nistor, s-a angajat la 39 de ani. Acesta pare să fi avut contact pentru prima dată cu piaţa muncii la vârsta de 39 de ani. Cel puţin aşa reiese din Curriculum-ul Vitae postat pe site-ul Camerei Deputaţilor. Nistor a fost în perioda 1990 – 2008 primar al comunei Şoimuş, iar din 2008 şi până în prezent ocupă funcţia de deputat PSD, perioadă în care şi-a angajat fiica şi ginerele la cabinetul parlamentar. Deputatul PSD şi preşedintele filialei social-democrate din judeţul Hunedoara, LaurenţiuCItește mai departe
Anchetă a unei televiziuni germane, despre modul în care Lidl face afaceri în România: importă 71% dintre produse şi lasă piața locală să moară. Cu bani de la Banca Mondială
Jurnaliștii televiziunii publice germane Das Erste au realizat o anchetă care scoate la lumină modul scandalos în care dintre cele mai mari grupuri de retail din lume, Lidl, face afaceri în România. Cu bani luați de la Banca Mondială. Deși a primit împrumuturi de la IFC, un departament al Băncii Mondiale pentru a stimula economia locală și a ajuta comunitățile locale să se dezvolte, Lidl nu mișcă niciun deget în acest sens în România. În 2011, Lidl a primit 66 de milioane de dolari doar pentru a se extinde înCItește mai departe
IATĂ de ce sunt UMFLATE facturile la CURENT ŞI GAZE
Dacă vă uitaţi din când în când la ce conţine factura de electricitate, ştiţi deja că sunt taxate cel puţin două lucruri pe care nu le-aţi văzut vreodată livrate: „certificate verzi” şi „contribuţie pentru cogenerare”. Ei bine, aflaţi că din preţul total afişat, doar 29% reprezintă energia electrică pe care aţi consumat-o! Restul reprezintă tarife de distribuţie şi furnizare – 49%, certificate verzi – 9%, tarif de transport – 5%, cogenerare – 4%, servicii de sistem – 3% şi accize – 1%. Astfel, la o factură de curent de 100CItește mai departe
Dezastru pe Autostrada Sibiu-Orăştie. Au fost descoperite infiltraţii de apă, trebuie demolate căile de circulaţie
Problemele de pe Autostrada Sibiu-Orăştie sunt mult mai grave decât se credea iniţial. Deşi CNADNR a precizat mereu că este vorba doar de fisuri superficiale, acum au fost descoperite inflitraţii de apă la câţiva metri sub autostradă. Pentru remediere trebuie demolate căile de circulaţi. Situaţia gravă descoperită pe Autostrada Sibiu-Orăştie, inaugurată în urmă cu mai puţin de un an, în noiembrie 2014, a fost semnalată de angajaţii CNADNR şi notată într-un document intrat în posesia ziarului România liberă. „Cu ajutorul unui excavator având cupa de 1,3 metri cubi s-aCItește mai departe
Casele din Petroşani ale lui Guţă, în vizorul ANAF
Inspectorii ANAF au luat la puricat toată averea „regelui manelelor” Nicolae Guţă şi nu doar pe a lui, ci şi a rudelor sale. Asta după ce chiar Nicolae Guţă spunea de multe ori că îşi doreşte să-i ajute pe apropiaţi. Nicolae Guţă a intrat în atenţia ANAF prin luna august, în cadrul unui proces mai amplu de verificare a averilor maneliştilor întreprinsă de noua divizie din cadrul ANAF – Persoane Fizice cu Risc Fiscal. Numai că, din câte se pare, inspectorii au avut surpriza să găsească doar o maşină peCItește mai departe
Hoţii de huilă îşi intră în pâine
O parte din cărbunele scos cu trudă de mineri ajunge la clanurile de hoţi care jefuiesc garniturile de tren ce se îndreaptă către termocentrale. Furturile de huilă, lemn sau fier din trenurile care tranzitează Valea Jiului se înteţesc în sezonul rece, iar autorităţile le cataloghează ca „furturi ale foamei” ce pot fi reduse dar nu şi stopate în condiţiile actuale de sărăcie. O mare parte a infracţiunilor de acest gen sunt înregistrate în municipiul Vulcan, în Colonia de Jos, cartier extrem de sărac, poziţionat la o aruncătură de băţCItește mai departe
S-a trecut la nivel macro. Arsenie Boca, transformat în magnet de frigider!
Mitul părintelui Arsenie Boca a atins cote inimaginabile şi, de la tricouri sau tatuaje cu chipul “Sfîntului Ardealului” s-a ajuns până la magneţi de frigider. Dacă la Prislop comercianţii ambulanţi scot bani şi din piatră seacă, fenomenul a ajuns şi în ţară, iar unele firme au decis să profite de popularitatea tot mai mare a lui Arsenie Boca. O firmă din Strehaia, judeţul Mehedinţi,a lansat pe un site de mică publicitate o ofertă de nerefuzat: magneţi de frigider, fotomageţi, vederi sau pliante. Iar exponatele menite să atragă clienţii suntCItește mai departe
Criminalii minori, păstraţi în stare de arest
Cei trei minori care au îngrozit o ţară întreagă după ce au bătut şi violat o femeie fără adăpost, care ulterior a murit, rămân în arest. Toşi trei sunt învinuiţi de omor calificat. Adolescenţii ar fi vrut să fie trimişi acasă, în arrest la domiciliu, sau chiar să fie puşi sub control judiciar, dar magistraţii Tribunalului Hunedoara le-au respins cererea. “Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţi, măsură pe care o menţine. Respine cererile de revocare sau înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă aCItește mai departe
Ortacii nu mai aruncă cu banii
Minerii sau ceilalţi locuitori ai Văii Jiului cu disponibilităţi financiare nu prea se înghesuie să-şi petreacă finalul de an în locuri exotice. Rezervările se fac din această perioadă, ba chiar din vară, însă în cele mai multe agenţii e linişte. În ciuda faptului că pentru 8 zile de concediu, pachetul cumpărat acum poate fi şi 300 de euro, cu cazarea şi masa incluse în preţul biletului, cei care au ales o destinaţie din afară, pot fi număraţi pe degetele de la o singură mână. „Populaţia din Valea Jiului trece printr-oCItește mai departe
Seniorii aduc noi tensiuni în Consiliul Local Lupeni
O parte consilierilor locali din Lupeni, municipiul condus de primarul urmărit penal Cornel Resmeriţă sunt supăraţi pe edili. După ce s-au locat fonduri importante pentru Zilele Municipiului, considerate un fiasco, municipalitatea nu a mai găsit bani şi pentru seniori, de ziua lor. Primăria municipiului Lupeni a alocat fonduri importante pentru a sărbători, în urmă cu aprximativ o săptămână, Zilele Municipiului. O sărbătoare fără rost, după cum au precizat unii dintre consilieri locali, fără nicio legătură istorică sau culturală cu municipiul condus de primarul Cornel Resmeriţă. Maşina de vot dinCItește mai departe
Femeie accidentata GRAV pe trecerea de pietoni
Azi, 03.10, in jurul orei 20:45, in Petrosani zona Piata Vicoriei, a avut loc un grav accident de circulatie. O femeie in varsta a traversat strada chiar in apropierea unei treceri pentru pietoni, dar printr-un loc nepermis si a fost lovita in plin de o utilitara. Femeia a ramas imobilizata la pamant pana la venirea unui echipaj SMURD, iar apoi a fost transportata de urgenta la spital. Cel mai probabil, soferul implicat in accident, va ramane fara permis de conducere. Sursa: Facebook – Jurnalist din intamplare Foto: Facebook – Jurnalist din intamplareCItește mai departe
(Galerie FOTO) Lovită în plin de un motociclist
O femeie din Petroşani a ajuns la Spitalul de Urgenţă din localitate după ce a fost lovită în plin de un tânăr aflat pe o motocicletă. Accidentul a avut loc pe şoseaua de centură a municipiului Petroşani, în imediata apropiere a Detaşamentului de Pompieri. Victima a intenţionat să traverseze cele patru benzi de circulaţie ale centurii şi a sărit pur şi simplu în faţa tânărului care conducea motocicleta. Acesta nu a mai putut evita impactul. „Am văzut-o pe femeie că vrea să treacă strada dar nu am realizat că seCItește mai departe
FEMEIE SPULBERATĂ DE UN MOTOCICLIST
Un motociclist a spulberat un pieton pe drumul pricipal din zona Detașamentului de Pompieri Petroșani. Din imagini se observă faptul că pietonul nu se afla pe trecere, iar șoferul motocicletei nu a consumat băuturi alcoolice. Victima se află sub atenta supraveghere a medicilor. Șoferul venea dinspre Vulcan spre Petroșani. Într-o zonă nesemnalizată corespunzător, o femeie i-a sărit în cale, moment în care tânărul a frânat brusc, însă nu a putut să evite tragedia. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 0. “Veneam dinspre Vulcan spre Petroșani.CItește mai departe
Dosar penal în urma percheziţiilor de la „Raza Speranţei” din Vulcan
Anchetatorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani vor să afle cum se distribuiau „ajutoarele” primite de peste hotare de către fundaţia din Vulcan, dar şi alte aspecte. Poliţiştii din Vulcan au deschis un dosar penal în urma percheziţiilor efectuate în noaptea de joi spre vineri, la sediul Fundaţiei „Raza Speranţei” şi vor să afle cum erau primite şi împărţite ajutoarele umanitare. „Se fac cercetări cu privire la modul cum au fost primite şi distribuite mai multe ajutoare umanitare, bunuri de larg consum primite de la ONG-uri dinCItește mai departe
Poliţiştii hunedoreni, pe urmele spălării de bani din abatoare
Poliţiştii hunedoreni au fost implicaţi într-o amplă acţiune care vizează evaziunea fiscală şi operaţiuni de spălare de bani în domeniul comerţului cu carne. Prejudiciul este estimat la 2 milioane de euro! Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au efectuat nu mai puţin de 11 percheziţii, în Bucureşti şi în judeţul Alba, la sediul şi punctele de lucru ale unei societăţi comerciale şi la 7 persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani. LaCItește mai departe
Afaceri cu morminte
Un loc pentru odihnă veşnică în Cimitirul Central Petroşani poate costa şi 6000 de lei. Garanţia că răposatul va odihni în groapa achiziţionată de rude este de numai cinci ani. Aglomeraţia din cimitirele din Petroşani a lăsat loc de profit pentru unii cu spirit întreprinzător, astfel că mormintele sunt scoase la vânzare chiar pe Internet. Un loc de vechi ajunge să coste şi 6000 de lei, o sumă deloc de neglijat în condiţiile în care cel care îl vinde achită Primăriei Petroşani o taxă modică pentru şapte ani. Răposatul areCItește mai departe
Alin Simota rămâne cu acelaşi regim de detenţie
Judecătoria Aiud a respins cererea formulată de Alin Simota privind schimbarea regimului de detenţie.După analizarea solicitării, judecătorii de la Aiud nu i.au dat câştig de cauză omului de afaceri din Petroşani. “Respinge plângerea împotriva încheierii nr. 277/2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Aiud formulată de Simota Alin”, este decizia pronunţată de judecătorul de caz. Cererea lui Alin Simota a fost formulată la finele lunii mai şi a avut un singur termen de judecată până la pronunţarea definitivă a instanţei. „Deținutul, nemulțumit de propunerea comisieiCItește mai departe
Unul dintre membrii reţelei evazioniştilor rămâne în arest
Magistraţii Tribunalului Hunedoara au decis să admită propunerea formulată DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara, respectiv de a-l ţine după gratii pentru următoarele 30 de zile pe unul dintre liderii unei grupări care se ocupa cu evaziunea fiscală şi spălare de bani. Zoltan Ambrus a cerut la termenul de astăzi să-i fie înlocuit arestul cu controlul judiciar. Individul a fost arestat în urma unei acţiuni a DIICOT Hunedoara, iar anchetatorii spun că alături de alţi complici făcea parte dintr-un grup infracțional organizat specializat în evaziune fiscală și spălare de bani,CItește mai departe
În Dosarul “Gala Bute”/ Administratorul Consmin Petroşani rămâne sub control judiciar
Trimis în judecată, în Dosarul “Gala Bute”, alături de Elena Udrea, căreia procurorii spun că i-ar fi dat mită, Dragoş Botoroagă, adminstratorul CONSMIN Petroşani, rămâne sub control judiciar. Judecătorii de al Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea măruii preventive a controlului judiciar pentru între “lotul” trimis în judecată. “ Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii : UDREA ELENA – GABRIELA ; OBREJA RUDEL, BREAZU LIBERIU TUDOR, TOPOLICEANU ANA MARIA, BOTOROAGĂ DRAGOȘ MARIUS, ARITON ION, Dispune emiterea adreselor prevăzute de art.215 alin.5 CodCItește mai departe
Ca în filme: Autoturism incendiat după ce şoferul a lovit un pieton şi a părăsit locul faptei!
Poliţiştii din Petroşani sunt pe urmele unui şofer care a lovit un pieton, a fugit de la locul faptei, iar mai apoi şi-ar fi incendiat maşina pentru a şterge toate urmele implicării în evenimentul rutier. Accidentul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, în zona Dacia din municipiul Petroşani. Un bărbat în vârstă de aproximativ 47 de ani din Petroşani a ajuns la spital, după ce a fost lovit în plin de un autoturism. Grav este că şoferul nici măcar nu a coborât să vadă în ce stare esteCItește mai departe