În catacombele mele lava clocotește. mă agăț disperată, cu gheare de leoaică, de scorburile prin care mi se furișează dorințe absurde și plăceri nefaste. Iubirea absolută e prizonieră în lanțuri. Îmi sunt alveolele pline, picur din mine, mă sorb și mă dezmierd. Agonic, întoarsă dintr-o lungă hibernare, îmi savurez feminitatea din pocale de argint.

IN MEMORIAM, MIHAI EMINESCU Tu Luceafăr, te coboară De treci codrii de aramă, Floare-albastră de cu seară De te-ndeamnă, de te cheamă, Tu rămâi la toate rece Și cu gene ostenite, Vreme vine, vreme trece Peste stele răsărite. În al umbrei întuneric Te aștept….de ce nu-mi vii? Să visăm un vis feeric… Valuri….vânturi…mii și mii…

apropie-te solicit să spun ceva azi solicit să discut cu EUL meu curajos vreau să citesc mereu în suflet un poet de ieri de azi de mâine   aievea într-o stea vreau să-l văd   bucuros şeful EU mi-a spus că acum pot la masa prieteniei să devin atu

Tată din cer Astăzi îți cer Cu umilință Îngăduință, De înc-o zi Spre-a mă căii, Spre-a mă ierta, Spre-a mă spală De ne-nchinare, De întinare, De nesimțire, De neiubire, De răutate, De nedreptate, Tată din cer Și Vistier Al bunătății Și al dreptății, Pune-mi în fire Duh de iubire, Inimă dreaptă Și înțeleaptă, Mă mântuiește, Mă miluiește, Mă-nvrednicește, Mă-mpărtășește Cu trup și sânge Să pot a plânge Spre-a mă căii, Spre-a mă-ntării, Și spre-a vedea Lumina Ta, Tată ceresc, Îți mulțumesc!

singură sunt pe JUPITER O perdea de stele albe, roşii, albastre mari şi licurici Mă privesc fluturii îmi pun aripi diafan să pot zbura Hei, voi azalee, begonii, gloxinii ştiu voi mă auziţi vreau să intru în hora voastră Singură sunt pe planetă guguu …uhi …ptihi …pitiu …pitiu …ptiu vârst vârst printre frunze nu e deloc rău un stol de păsări hrănite cu o fărâmă din gîndul meu devin poemul scris pe o filă de carte nu e neinteresant

în salonul de oaspeţi privesc din fotoliul verde râurile de omăt ce curg din rochia Cârjei unde soarele se joacă-n voie iar Mândra zâmbeşte hergheliilor albe ale norilor în goană zurlie hoaţă ceaţa îşi înfige gharele în ziua mea de naştere un cuc mă cheamă să ascult concertul păsăresc salut în semn de bunvenit când buchete roz-mov de bujori de munte ca un covor zburător aştern depărtările înaintea mea

doruri vise răstoarnă-le Doamne toate în grădina sufletului meu vreau să dezgheţ gheara nedreptăţii cu căldura justeţii când tristeţi amare mă devoră   îmi caut muzele când vreau să scriu şi nu pot rând pe rând muzele-mi strig dacă nu vin cu-n suspin cuvinte-mi înviu   în zori fără inspiraţie poemul merită să se nască mort

luna adoarme focul din sobă nu mai scrie pe perete numai tabloul veghează somnul dulce oftează pădurea din tablou se aud vorbe doar mesteacănul are ora de povestit e pregătit să-mi mângâie părul cu o frunză poate să străpungă întunericul cine mai e treaz să mă inchidă-n metaforă

Numai TU răsai Înaintea Soarelui Ochii tăi sunt răi Lumina sărutului Numai TU te-aprinzi Înaintea stelelor Cerul să-l cuprinzi Cu mirajul șoaptelor Numai TU lucești Înaintea Lunii Arunci când iubești Se aprind tăciunii Numai TU mai zbori Înaintea gândului Șir alb de cocori Cununa pământului Numai TU te culci Înaintea viselor Dându-le porunci Clipelor, ursitelor Floare de scumpină Ce-nflorești în mai TU ești o regină Iar EU un alai Numai TU ești ziua Și noaptea-un cânt Iarna îmi ești neaua Și al vieții vânt.

Răsară umbrelele Peste rotundele Clipe de foc Ducă-se gândurile Și amintirile Fără noroc Coboare stelele Lângă misterele Ochilor tăi Curgă luminile Spre neștiutele Zări de văpăi Cânte izvoarele Apună Soarele La răsărit Zboare porumbeii Retragă-se zeii De la iubit Rămâi doar cu mine In clipe divine Un rug să fim Lângă catedrale În vieți astrale Să ne iubim .