Dor și vers
Mithridate
Otravă simt pe-ntregul cer al gurii, Mi-i limba străpezită de veşnic ulcerat, Şi scrijelat încet de unghia torturii, Mă sting sub clopotul îndurerat. Ca pe-o femeie stearp-a întâmplării M-a legănat viaţa-n dezmierdări Şi m-a zvărlit la ţărmul înserării, Crispat de ţipătul atâtor încordări. Născut ori prea devreme ori întârziat, Eu am trăit din ai legendei muguri, Cu verbu-am fost să fiu înzodiat Şi-am ars în propriile-mi ruguri. Cu aripi frânte vulturii din mine S-au misuit atât de leneş în azur Şi timpului de soare care vine Nu i-au lăsat decâtCItește mai departe
Cântec
Sărmanei inimi slabe i-am spus: ”Tu Nu crezi c-ajunge să iubești doar una? Și nu-ți dai seama că shimbând într-una, Îți pierzi în doruri fericirea? Nu?” Ea mi-a răspuns: ”N-ajunge, precum crezi; N-ajunge să iubești mereu tot una! Și nu-ți dai seama că schimbând într-una, Mai dulci plăceri trecute le-ntrevezi?” Sărmanei inimi slabe i-am spus: ”Tu N-ajunge cât ești tristă-ntotdeauna? Și nu-ți dai seama că schimbând într-una Iubita, noi dureri întâmpini? Nu?” Ea mi-a răspuns: ”N-ajunge, precum crezi; Tristețile n-ajung de totdeauna. Și nu-ți dai seama că schimbând într-una, DămCItește mai departe
Mai spune-mi vorbe de iubire…
Mai spune-mi, fată, vorbe de iubire – Căci tinereţea mi s-a risipit… Şi, astfel, tu, frumoaso, dă-mi de ştire Că încă mai sunt viu – şi n-am murit. Te uită, tâmplele, de mult mi-s ninse Şi riduri, lângă ochii-mi trişti, se strâng… Luminile sub pleoapa lor sunt stinse Şi-n suflet, aspre toamne, îmi tot plâng. Uşor e să rosteşti că tinereţea E doar un vis plin de deşertăciuni… De-abia când dă târcoale bătrâneţea – Descoperi ale ei preadulci minuni. Căci, ce-ar putea mai minunat să fie, Decât visări-duium să totCItește mai departe
1907
Minciuna stă cu regele la masă… Doar asta-i cam de multişor poveste: De când sunt regi, de când minciună este, Duc laolaltă cea mai bună casă. O, sunt atâtea de făcut, vezi bine, De-atâtea griji e-mpresurat un rege! Atâtea-s de aflat! Şi, se-nţelege, Scutarul lui nu poate fi oricine. Ce ţară fericită, maiestate!… Se lăfăieşte gureşa Minciună. Că numai Dumnezeu te-a pus cunună De-nţelepciune şi de bunătate Păstor acestui neam ce sta să piară, Ce nici nu s-ar mai şti c-a fost, sărmanul, De nu-şi afla sub schiptrul tău limanul,CItește mai departe
Umor sărac
Umorul gâdilă a ţării epidermă, Oamenii nu mai sunt atât de trişti. Oameni slabi cu greutatea lor fermă Sunt patrioţi sau naţionalişti. Iubesc şi ţara şi trecutul comunist Ori iubesc istoria glorioasă. Visător sau realist, Urâtă, bogată şi frumoasă. Ţara mea e ţară pură Cu munţi, văi şi mare-azură, Câmpii arate, oameni vrednici Conduşi de nişte nemernici. Frica e doamna ce domneşte, Chiar de frustrarea ne face sa urâm Ţara pe care românul o iubeşte Şi ar vrea mormânt pe al ei tărâm. Oameni rari… proştiiCItește mai departe
Dreptul la întrebare
Din toate drepturile lumii Pe unul singur nu-l cedez, E strategia mea intimă Şi este singurul meu crez. Nu-l dau chiar dacă vin la mine Toate statuile călări, E dreptul meu la îndoială Şi de a pune întrebări. Nu l-a epuizat nici Hamlet, Deşi l-a folosit de-ajuns, Cred în puterea întrebării Chiar dacă nu-i găsesc răspuns. Ea mi-e religie în viaţă, Cu ea termin, cu ea încep, Eu , simplu cetăţean al lumii, Măcar atât mai am: întreb. Cu pumnii strânşi în faţa morţii La fel copiii mi-i cultiv,CItește mai departe
Cuminţenia pământului
E mare, greu de urnit şi răbdătoare, Dac-o loveşti durerile sunt simţite dar tac, E mare, de-aceea poate să stea nemişcată, Poate să vorbească doar o dată sau de două ori într-un veac. Ştim că există, trupul ei mare Ştim că ne sprijină dacă-am greşi, Ştim că nu poate să moară, că lângă sânii ei Putem să ne-ntoarcem copii. Şi-atunci când aerul se va face cald şi mătăsos între noi, Când nu ne vom teme unii de alţii, de vânt, Vom şti că vorbeşte Cuminţenia pământului, Cuminţenia acestui pământ.CItește mai departe
Grădinele amăgirii
Grădinile amăgirii te-aşteaptă-acolo unde Apusa tinereţe s-a ofilit de dor, Şi apa ce-aţipeşte, în luciu-i rânjitor, Visările-ţi oglindă şi-ncheagă-ale ei unde. Şi când ursuză luna în tulburi nori s-ascunde Şi mut, văzduhul veşted tresaltă-n lung fior, Va răsări iar umbra cu chip înşelător Cu ochi a căror taină tu n-ai ştiut pătrunde. Dar, în zadar vei cere viclenei năluciri Să-ţi mai învie-o clipă a stinsei fericiri, Că va pieri, zâmbindu-ţi, cu degetul la gură, Şi singur iar vei plânge în searbedele zori, Amara soartă care te-a prigonit cu ură, Încununându-ţiCItește mai departe
Gândeste-te, n-ar fi păcat…
Invata-mă cu ce să-ncep intai si-n care vorbe-anume tuturor să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai, si cum, de-atatea lumi luminatori, pe gura ta surasu-i ca un soare; ei poate niciodata n-or să stie din fiecare clipa trecatoare cum ne-am durat noi cate-o vesnicie iubindu-ne; si nu vor sti ca-n glas iti cânt atatea cantece când spui cuvinte ce pe buzele oricui niste cuvinte simple-ar fi rămas. Invata-mă cu ce să-ncep si cum să-i spun aceste-i lumi cat mi-i de draga ca te-a născut, cu truda ei intreaga, pe tine, bucuriaCItește mai departe
Ai grijă
Oriunde și oricine a-i fi, nu te văita. Ci te închină că-i poți fura morții o zi Și că te bucuri de lumină. Nu lăsa să-ți zboare gândul la vechi dureri, care te-au ars. Nu faci decât să-ți scurtezi timpul și zilele, Câte-au rămas. Că-i poți fura morții o clipă, Te bucură, că nu-i ușor. Ai grijă și nu fă risipă de vorbe grele care dor. Când viața te-a lovit din plin Să lupți cinstit în fața sorții. Fi blând, nu semăna suspin. C-așa-i mai furi o clipă morții! poezieCItește mai departe
Imn îţi închin, Mamă
Tu mi-ai fost izvorul vieţii, Mamă, iar eu încă sunt apa care-ţi susură numele… Tu mi-ai fost floarea câmpului, Mamă, când eu, cu nesaţ, îţi sorbeam nectarul… Tot atunci, demult, când aveai aripi, Mamă, erai îngerul de zi şi de noapte al începuturilor mele… Pe câmp erai neîntrecuta ciocârlie, Mamă, când tata, prăşitorul, înfruntând soarele, te chema jos… Erai, Mamă, Adâncul iubirii şi-al răbdării şi aprigă lupoaică în juru-mi, când mă-nvăluia primejdia… Ai fost, Mamă, şi încă mai eşti, Înaltul – pe care eu n-am ştiut să-l măsor, ca să-iCItește mai departe
De dragoste
O, mai cu seama seara te iubesc, cand lucrurile par nedeslusite, cand portile se-nchid c-un ritm firesc si iederea incepe sa palpite, cand arborii-s mai taini si mai mari si cand se-adu fantanele mai bine, imbucura-ma ! Fie sa apari, chiar de vei trece-n ora fara mine. Arata-mi-te iarasi respirand ca apele de luna imbiate. Un strop de mari in ochi mi s-a rasfrant, caci mari si lacrimi sunt, la fel, sarate. Adu-ti aminte de un biet dactil, de un fragment fragil de poezie pe care ti l-am strecurat, subtil,CItește mai departe
Celei așteptate
Tu ce ma faci sa cânt si sa visez acuma, Eu vad ca esti departe, si poate n’ai sa vii… Si cine esti, eu nu stiu, cum cine sunt, nu stii; Dar simt ca esti frumoasa, ca ochi albastri ai, Ca porti ceva în tine din rozele de Mai, Tu, care esti departe – si poate n’ai sa vii… … Si cine stie? Poate e visul meu de vina, Caci el îti dete viata, si doar în el traesti, Tu, care azi nu esti – Si poate nici odata aeveaCItește mai departe
Iubire
Iubeşti – când ulciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori şi de toamnă, de foc, de-anotimpul din vine. Iubeşti – când suavă icoana ce-ţi faci, în durere prin veac o tii înrămată, ca-n rana străvechiului verde copac. Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre vâltori, unde nu ajung sorii, te-avânţi să culegi printre umbre bălaiul surâs al comorii. Iubeşti – când simţiri se deşteaptă că-n lume doar inima este, că-n drumuri la capăt te-aşteaptă nu moartea, ci altă poveste. Iubeşti – când întreaga făptură, cuCItește mai departe
Ce frumoasă eşti
Ce frumoasă eşti în prag de iarnă, Ninge disperat asupra ta, Cerul peste tine se răstoarnă, Ţurţurii în plete vor suna. Hai să fim doi oameni de zăpadă Ridicaţi de braţe de copii, Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă Că se pot iubi, se pot iubi. Ce frumoasă eşti în prag de vară, Când miroşi a mere ce se coc, Cerul în fiinţa ta coboară Trupul meu din trupul tău ia foc. Focurile noastre se cunună, Focurile noastre se-nţeleg, Suntem baza lumii împreună Suntem vara focului întreg. CeCItește mai departe
CAND SPUI „FEMEIA”
Când spui „femeia“, ai spus „mama“, si-ai spus „sotia“, „fiica“, „sora“, si-ai spus fiinta cea mai scumpa si mai iubita tuturora, si-ai spus iubirea, si caldura, si frumusetea fara care ar fi-un pustiu, si-ar fi-o durere, si-ar fi-o tristete tot sub soare. Ce gol si ce singuratate era în cele sase zile când nu era în rai femeia pe toate luminându-i-le, iar când a fost facuta dulce, ca dintr-un vi, ca dintr-o rana, ce minunata întregire le-a dat fiinta diafana. E-adevarat ca prin femeie a mai venit si întristarea, darCItește mai departe
EU TE IUBESC, FEMEIE…
Cum blânda dimineaţă Îşi flutură iubirea Peste copaci în floare, Cum păsări cântă-n codru De dragul primăverii, Eu cânt iubirea-n taină De dragul tău femeie! Prin vene-mi curge lavă Cu muzica dorinţei, În suflet ard în torţe Nemuritoare patimi Şi râd de fericire, De tine, ochii lacomi. Eu te iubesc femeie, Până şi gându-n noapte Ţi-l mângâi în tăcere Să nu stârnesc izvoare Neliniştite-n tine. Să nu-ţi cuprindă visul Străine năluciri Să tulbure fiinţa Şi-n somn, să mai suspini. De-ar fi s-o faci vreodată Să fie doar, de… dor, AscunsCItește mai departe
Să nu faci niciodată o femeie să plângă…
Să nu faci niciodată o femeie să plângă Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag, Când vii acasă. Să nu faci niciodată o femeie să plângă Pentru că va uita să-ţi mai zâmbească; Îşi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti, Cuvinte de dragoste. Să nu faci niciodată o femeie să plângă Pentru că-i vei ucide visele; Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască Fără speranţă. Să nu faci niciodată o femeie să plângă Pentru că -i vei răni inima;CItește mai departe
Atât de dulce
Atât de dulce eşti, nebuno, Că le eşti dragă tuturor, Cunosc femei ce după ochii Şi după zâmbetul tău mor. Femei frumoase şi copile Te-ar îndrăgi, te-ar săruta. Tu ai iubirea tuturora Şi numai eu iubirea ta. Un farmec blând de fericire Tu răspândeşti oriunde-i sta Eşti fericirea tuturora Şi eu sunt fericirea ta. De râzi, se desprimăvărează, Învie totul unde-i sta, Căci tu eşti viaţa tuturora Şi numai eu viaţa ta. De dragul tău şi flori şi oameni Şi stele să trăiască vor. Pe mine mă iubeştiCItește mai departe
Purtătoare de viaţă
Femeie frumoasă, dai lumii-lumină, Din pântec ce creşte iubirea în rod, Ai pus nemurirea plămadă în tină Şi fire de viaţă făcutu-le-ai nod. Acum eşti potir, ţi-e trupul-ofranda, Scânteia divină aprinsă-n zidire, Bărbatul în mir îmbracă triada Şi-ntreaga fiinţă-i dumnezeire. Ai luat de la stâncă tăria să rabzi Când taie în tine durerea ca lama, Dar ce bucurie în suflet, ce arzi, Când puiul de om îşi caută mama! Eşti totul în toate, aceasta-i menirea Sădeşti bucurie aici pe pământ, Prin jertfa adusă, primeşti mântuirea, Mărită femeie, eşti lutul celCItește mai departe
Te duci…
Te duci şi ani de suferinţă N-or să te vază ochi-mi trişti, Înamoraţi de-a ta fiinţă, De cum zâmbeşti, de cum te mişti. Şi nu e blând ca o poveste Amorul meu cel dureros, Un demon sufletul tău este Cu chip de marmură frumos. În faţă farmecul palorii Şi ochi ce scânteie de vii, Sunt umezi înfiorătorii De linguşiri, de viclenii. Când mă atingi, eu mă cutremur, Tresar la pasul tău când treci, De-al genei tale gingaş tremur, Atârnă viaţa mea de veci. Te duci şi rău n-o să-mi maiCItește mai departe
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig, Toate trec ca floarea spulberată. Veştejit de-al toamnei mele frig, Nu voi mai fi tânăr niciodată. N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum Inimă răcită prea devreme S-o pornesc din nou desculţ la drum, Stamba luncii n-o să mă mai cheme. Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar, Pui pe buze flacăra pornirii O, pierdutul prospeţimei har Cu vioiul clocot al simţirii! În dorinţi încep zgârcit să fiu, Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă? Parcă pe un cal trandafiriu Vesel galopai deCItește mai departe
Rămâi să mai ciocnim o cupă
Cu vin albastru de la hanul din valea umbrelor fugare… Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur, Căci pentru vin şi pentru tine mai am în sân trei pumni de aur. Rămâi să ne-omorâm tristeţea şi setea fără alinare …Ştii tu, frumoaso, că ulciorul din care beai înfrigurată L-a făurit din ţărnă sfântă, din ţărna unui trup de fată, L-a făurit cândva olarul cel inspirat de duhul rău Din ţărna unui trup de fată frumos şi cald ca trupul tău… …Ca mâne-om putrezi-n morminte uitaţi,CItește mai departe
Garoafe roşii
Garoafe roşii, crenelate – Amfore cu parfum de mosc, Pecetii de rubin şi sânge – Eu vă iubesc şi vă cunosc, Prin voi, garoafelor bizare, În funduri roşii de corolă, Mi-a-ntins iubirea-ntâia oară Otrăvitoarea ei fiolă… Eu vă iubesc şi vă cunosc De mult tulburătorul mosc… În roşu-apusului de soare Voi puneţi pete de culoare, Voi înfloriţi în fundul mării În lungi ciorchine de mărgean Şi pe obrajii de ftizie Muriţi în fiecare an… Vă poartă-actriţele pe gură Şi hetairele pe sâni, Vă leagănă pe coif cocoşii, Şi-n răni v-auCItește mai departe
Dedicaţie
Vă-ntoarceţi iar, figuri sfios-plăpânde, Ce-n ochiul vag de timpuriu m-aţi nins; Să vă reţin, acum, abia născânde? De-acest miraj mai sunt eu azi atins? Cum vă-mbulziţi! ei bine, creşteţi blânde Din fum şi ceaţă-n juru-mi dinadins; Cutremurat mi-e pieptul tinereşte De suflul vrajei ce vă urmăreşte. Voioase zile-mi ies cu voi în cale Şi-atâtea umbre dragi se-ntorc tăcut; Ca basme-aproape stinse vin agale Prietenia, cel dintâi sărut; Şi iar mi-e fraged chinul, sună-a jale Al vieţii labirintic drum pierdut, Numind pe bunii, ce, minţiţi de soarte Cu ore-alese, mă-ntrecură-nCItește mai departe
Rugăciunea din amurg
Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei. Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii, Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii, Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei. Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg. Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte. Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte. Putin în fiecare, în toti am fost intreg. De viforele vietii ei sunt acum deserti, Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane? Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane, Sunt si eu printre mortii rugandu-măCItește mai departe
Tulburătorul vis
Acest pamânt mirositor si lacom Cu trasnetele lui ucigatoare, Fara belsug si fara adaposturi, Acest aform abandonat de Soare Care sub talpa înca arde Si a pacatuit cu Luna, În care ne-ngropam pe rând De-a pururea si-ntotdeauna Acest pamânt fara culori concrete, Golan rostogolit prin constelatii, Cu gravitatia legata-n glezna Si cu atât de relative spatii Acest pamânt fara culori si gust Pe care iarba verde sângereaza Si când simtim ce-i zborul,si zburam Aripile din umeri le reteaza Sa fiu rotund si nu ma multumesc Muscând din el, flamând,a câtaCItește mai departe
Domniţa
Verzi-tulburi ochii-i galeş revarsă pe sub gene Ispita pătimaşă şi doru-nveninat. E-naltă, cu păr galben, cu mersul legănat, În grelele-i veşminte păşind măreţ şi-alene. Mişcările-i sunt line, molatece, viclene, Şi dulcele-i grai curge duios şi răsfăţat. Dar, cine-i cată-n faţă se pierde săgetat De negrul arc ce-mbină trufaşele-i sprincene. Muiată-n nestimate şi-n horbote de fir, În mâna-i – spelbă floare de ceară străvezie – Ea poartă pe subţirea năframă nărămzie Ca un potir de sânge un roşu trandafir – Şi, tot ca el, rănită în plină tinereţe, Tânjeşte, se-nfioară şiCItește mai departe
Cu tine
Cu tine viata mea se lumineaza, Cu tine hotarasc a obosi, Cu tine urc astenic spre amiaza Si ma sfarsesc in fiecare zi. Cu tine e-mpacare si e lupta, Cu tine este tot si e nimic, Cu tine-mi infloreste lancea rupta, Cu tine sunt si mare, sunt si mic. Cu tine totu-i parca unt pe paine, Cu tine bradu-i brad, si nu sicriu, Cu tine astazi mi se face maine. Cu tine mor pentru a fi mai viu. Cu tine poezia mea exista, Cu tine chem zapezi si-alung zapezi, CuCItește mai departe
Mă recunosc, mă regăsesc
Ma “recunosc”, caci nu ma pot “cunoaste” Si nu-nteleg, cind Mi-esti necunoscut, Cind nu Te vad, m-am cufundat in noapte, Cind Te gasesc, gasesc un inceput. Ma recunosc in leaganul din casa, Ma recunosc si-n plins si-n gingurit, Ma recunosc si-n cel plecat din casa, Ma recunosc si-n toate m-am gasit. Dar cine sint, de unde vin si unde, Spre ce ma-ndrept, spre ce liman m-avint, Eu nu cunosc si nici nu pot patrunde, Iar truda mea e goana dupa vint. Sint fiul ratacit ce-a fost departe, Fara parinti, far-casa,CItește mai departe
Balada unei stele mici
Ţii minte tu, iubita mea, O noapte de argint în care Mi-ai arătat pe cer o stea Din Carul mare? Cu faţa-n sus spre Dumnezeu, Lăsându-ţi capul să se culce Pe braţul meu, Te legănam, povară dulce. Deasupra noastră, un castan Cu frunze pudic răsfirate Pentru-a servi de paravan Iubirilor nevinovate, Tinzând o ramură-n zadar Ca să ne apere de stele, Fusese martor ocular La toate cele. Şi nu mi-ai spus atunci nimic, Dar când mi-am coborât privirea, Un deget mic Mi-a arătat Nemărginirea. Un strop de-argint a lunecat, Şi,CItește mai departe
În ţara mea
În ţara mea sunt văi şi munţi Şi flori şi diamante, Şi sunt sticleţi atât de mulţi În capete savante!… Poeţii ritmului sărac Slăvesc albastrul zării, Şi creşte-atât de mult spanac Pe lanurile ţării. În ţara mea sunt tei şi plopi, Şi zarea-i diafană, Şi-n ţara mea jandarmi şi popi Iau lefuri de pomană; Şi-n ţara mea sunt flori de myrt, Principiu sau idee, Sunt vorbe de păstrat în spirt, Expuse prin muzee. Din larg de crânguri vin zefiri Şi tuturor dau veste Că-n ţara mea sunt trandafiri Şi feteCItește mai departe
Imn tăcerii
Cel ce aspiră încă să-şi rostească sensibila trăire-n poezie, cel invitat la cina-mpărătească hrănind cu har umila-i fantezie, cel ce ofrandă-aduce tot ce are Aceluia ce-nseamnă însăşi Viaţa cel ce se-ntoarce veşnic la izvoare şi-i pregătit oricând pentru povaţa oricui ar fi dispus să îl înveţe, cel ce se-ncumetă-a privi-n tăcere să-L vadă-n faptele ce par răzleţe pe Cel ce, Singur, ştie-a lor durere şi le păstrează-n viaţă prin Iubire, cel ce-n poeme-ncearcă să cuprindă esenţa vie-ascunsă-n elixire şi din tabloul Vieţii să desprindă ce Pictorul a vrut să-nfăţişeze prinCItește mai departe
În trecerea grăbită
În trecerea grăbită prin lume, către veci, Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci! Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând, Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să le alini, trecând. Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis, Fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis, Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor, Fă-ţi timp s-auzi ce spune o floare, un cocor. Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi, Fă-ţi timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi, Fă-ţi timp să stai cuCItește mai departe
Traim putin
Traim putin, se scurge lunga vreme Pe langa noi, prin noi si peste noi. In radacini ne ducem si-n poeme Si parca ieri am fost abia altoi. Traim putin. Si nu vedem salcamii Cum viscolesc cu floare din inalt Si parca ieri compatimeam batranii Ca merg incet. Iar maine inspre alt Taram vom trece. Clipele aceste Se istovesc in timpul nesfarsit, Devin cu fiecare zi poveste, Devin, abia nascute, infinit. Traim putin. Si doar de noi depinde Nu ca traim, ci numai cum traim. Cand vremea peste nou un giulgiCItește mai departe
