Economie
Proiectele Regiunii Vest și simplificarea condițiilor de accesare a fondurilor UE, în atenția Comisiei Europene

Vizita reprezentanților Comisiei Europene la Timișoara s-a încheiat astăzi, 12 decembrie, cu un tur care a cuprins mai multe proiecte implementate la nivel local prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) și o conferință de presă. Vittoria Alliata di Villafranca, director în cadrul DG Regio – Direcția Generală pentru Politică Regională și Urbană a Comisiei Europene, a participat ieri la o dezbatere având ca temă „Prioritățile bugetare ale UE pentru perioada 2021-2027”, la Universitatea de Vest, alături de domnul Gabriel Friptu, director general adjunct – Ministerul Fondurilor Europene din România,CItește mai departe
Seminar de informare online, organizat de ADR Vest privind noile finanțări pentru IMM-uri

Regiunea Vest beneficiază de 36,6 milioane de euro – bani disponibili pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici și mijlocii în cadrul apelului 2 de proiecte pentru Prioritatea de Investiţii 2.2 – IMM a Regio-POR 2014-2020. Pentru a veni în sprijinul potențialilor beneficiari, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, va organiza, joi, 31 octombrie 2019, cu începere de la ora 10:00, un seminar de informare online, dedicat apelului 2 de proiecte aferent Axei prioritare 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii,CItește mai departe
Seminar de informare cu privire la soluțiile de garantare a creditării bancare și a accesării de finanțări din fonduri europene.

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii organizează în parteneriat cu GAL Microregiunea Țara Hațegului-Ținutul Pădurenilor, un nou eveniment din seria întâlnirilor ce au ca obiectiv informarea cu privire la soluțiile de garantare a creditării bancare și a accesării de finanțări din fonduri europene. Promovarea instrumentelor de finanțare și garantare au drept scop impulsionarea dezvoltării mediului rural, prin intermediul investițiilor promovate de către parteneriatul public–privat dintre GAL-uri, autoritățile locale și companii. Tematica intâlnirii găzduită de GAL Microregiunea Țara Hațegului-Ținutul Pădurenilor se va axa pe diseminarea de informații privind soluţiile de finanţare şi deCItește mai departe
36,6 milioane euro din fonduri europene, la dispoziția IMM-urilor din Regiune Vest

Întreprinderile mici și mijlocii pot accede la noi finanțări nerambursabile prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020. Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest, anunță lansarea unui nou apel de proiecte pentru Prioritatea de Investiţii 2.2 – IMM. Regiunea Vest dispune de o alocare financiară de 36,6 milioane euro în cadrul apelului 2 de proiecte pentru PI 2.2. Pot solicita finanțare societățile/ societățile cooperative care se încadrează în categoria IMM-urilor (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii). Proiectele pot fi depuse exclusiv prin aplicația MySMIS,CItește mai departe
Schimbări radicale în programul „Prima Casă”. Care sunt noile condiții de aderare

Schimbări radicale în programul „Prima Casă”. Care sunt noile condiții de aderare Pentru cei care doresc să devină proprietari, programul „Prima Casă” le stă la dispoziție, însă cu noi schimbări. Dacă înainte acesta se adresa unui număr mai mare de oameni, în prezent, cei care vor să adere sunt limitați de anumite condiții privind venitul, starea civilă, vârsta și avansul. Programul Prima Casă se schimbă din temelie. Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru modificarea programului „Prima Casă”. Propunerea ministrului Finanţelor Eugen Teoforovici prevede reducerea cu un punct procentualCItește mai departe
Din 2020, ALOCAȚIILE copiilor vor crește anual, în același ritm cu rata medie a inflației. Proiectul aproape de adoptare

Conform unor modificări la Legea alocațiilor, care urmează să fie votate decisiv în Camera Deputaților, din 2020, alocațiile de stat pentru copii vor crește în același ritm cu rata medie a inflației. Vorbim despre de o majorare a cuantumului alocației cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei. Măsura ar urma să se aplice începând cu 1 ianuarie. Proiectul de Lege pentru completarea alin.(1) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, la care am făcut referire mai sus, este pe punctul de a primi votul decisivCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara denunță practicile de ”Fake News” pe subiectul noilor tarife de la Apa Prod

Consiliul județean Hunedoara își exprimăm, prin intermediul unui comunicat de presă transmis redacției, îngrijorarea față de amploarea fenomenului ”fake news” (știri false – n.t.) apreciind că aceasta este alimentată și de oameni politici din județul Hunedoara care, într-un mod iresponsabil, intoxică spațiul public cu minciuni. ”Având în vedere că ținta predilectă a acestor intoxicări este Consiliul Județean Hunedoara, iar scopul este de a induce neîncrederea cetățenilor județului nostru în administrația județeană, totul în logica apropiatei campanii electorale, ne vedem obligați să reacționăm pentru restabilirea adevărului”, se arată în comunicatul CJH. ReprezentanțiiCItește mai departe
TICHETE DE MASĂ 2019. Amenzi URIAŞE pentru cei care folosesc bonuri de masă. Vezi dacă te numeri printre cei vizaţi

Tichetele de masa sunt reglementate de Legea 165/2018, un act normativ menit sa simplifice procedura de acordare si de folosire a acestora. Potrivit acestui act normativ, numarul bonurilor de masa care pot fi folosite de o persoana trebuie sa fie direct proportional cu numarul zilelor lucrate intr-o luna. Atlfel, beneficiarii acestor bonuri risca sa fie amedati cu 0,5 puncte de amenada, adica 72,5 lei, in conditiile in care punctul de amenda la ora actuala este de 145 de lei. Tichetele folosite in alt scop decit cel prevazut si pentru care aCItește mai departe
Informație importantă pentru elevii eminenți! Guvernul pune în discuție alocarea unei sume de până la 3000 de lei pentru cei cu note maxime

Două categorii de elevi din România ar putea primi bani mulți de la stat, potrivit unui proiect de hotărâre ce putea fi aprobat în ședința de marți a Guvernului, potrivit agendei Executivului. Elevii eminenți vor fi răsplătiți pentru eforturile depuse de-a lungul timpului la invățătură. Dacă acest proiect va fi aprobat, fiecare absolvent al clasei a VIII-a care a obţinut media 10 la Evaluarea naţională va primi 1.000 de lei, iar cei care au luat media maximă la Bacalaureat – 3.000 de lei. Pe agenda şedinţei de Guvern s-au aflatCItește mai departe
Important și pentru hunedoreni!

Noul program ”Casa Verde” destinat instalării de panouri fotovoltaice începe din 9 septembrie. Prin acest program pot fi instalate sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice, în vederea acoperirii necesarului de consum și livării surplusului în rețeaua națională. Minimul de putere instalată este de 3 KW. Pentru programul derulat prin #Administrația Fondului de Mediu (AFM) au fost alocate 656 milioane de lei, de care vor beneficia aproximativ 33.000 de locuințe. Scopul programului ”Casa Verde – fotovoltaice” este creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cuCItește mai departe
Budăi: Majorarea de pensii este deja calculată. Săptămâna viitoare vom face către Poşta Română primele plăţi

Majorarea de pensii pentru luna septembrie este deja calculată şi de săptămâna viitoare vor fi făcute primele plăţi către Poşta Română, astfel încât de la 1 septembrie noile valori ale pensiilor să fie deja plătite, a declarat, sâmbătă, la Antena 3, ministrul Muncii, Marius Budăi. „Majorarea de pensii pentru luna septembrie este deja calculată, deja tot ce înseamnă fluturaş de pensii este tipărit şi deja săptămâna viitoare vom face către Poşta Română primele plăţi, pentru ca începând din data de 1 septembrie noile valori şi noile cuantumuri ale pensiilor săCItește mai departe
Pensii mai mari pentru cinci milioane de români, de la 1 septembrie. Punctul de pensie va fi majorat

Luna septembrie aduce vești excelente pentru aproximativ cinci milioane de români, întrucât pensiile acestora vor fi majorate, de la 1 septembrie. LEGEA PENSIILOR. Conform declarațiilor făcute de ministrul Muncii, punctul de pensie va fi majorat la 1. 265 de lei: „Aşa cum am promis punctul de pensie se măreşte de la 1 septembrie la 1.265 de lei, ceea ce va aduce o creştere a tuturor celor aproape cinci milioane de pensii din România”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, potrivit Adevărul. De asemenea, acesta a declarat că pensiile speciale nuCItește mai departe
Valoarea punctului de pensie: Vezi cum se calculează pensia

Calculul pensiei se face cu ajutorul “punctului de pensie” şi a “punctajului” fiecărui contribuabil. “Punctul de pensie” e o valoare ce variază în funcţie de deciziile guvernului. Acesta se înmulţeşte cu “punctajul” fiecărui pensionar şi rezultă valoarea pensiei. In 2015, valoarea unui punct de pensie a crescut potrivit dispozitiilor din Legea nr. 187/2014 a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2015 Legea nr. 187/2014 a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2015 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 961 din 30 decembrie 2014 si a intrat in vigoareCItește mai departe
În luna august, OPERAȚIUNE de amploare a ANAF, la firmele care nu au mai fost controlate

În luna august, OPERAȚIUNE de amploare a ANAF, la firmele care nu au mai fost controlate În luna august ANAF va demara o acțiune de amploare pentru combaterea evaziunii, demers în care vor fi antrenați un număr semnificativ de inspectori, au declarat surse oficiale. Acțiunea are un caracter de prevenție, pentru că dacă vor fi descoperite nereguli, contribuabilul va primi un termen în care să se poată corecta și să facă o declarație rectificativă, existând și posibilitatea reeșalonării sumelor de plată. ANAF și-a propus să finalizeze în 2020 proiectele careCItește mai departe
VOUCHERE DE 150 de euro pentru bone şi bunici. Anunţ de la Finanţe

Un nou proiect de lege vizează acordarea unor vouchere în valoare de 150 de euro lunar pentru persoanele care îngrijesc copii cu vârste de până la 3 ani. VOUCHERE 2019. Este vorba de sume de bani de care părinții sau îngrijitorii au nevoie pentru serviciile de asistență despre care inițiatorii spun să nu mai sunt acoperite după vârsta de doi ani, atunci când mama trebuie să se întoarcă la muncă și copilul încă nu poate fi înscris la grădiniță iar în ceea ce privește creșa, aici sunt mult prea puțineCItește mai departe
Cât va fi valoarea punctului de pensie în următorii ani, potrivit noii LEGI a PENSIILOR

Cât va fi valoarea punctului de pensie în următorii ani, potrivit noii LEGI a PENSIILOR Noua lege a pensiilor, publicată recent în Monitorul Oficial, stabileşte gradual vârsta de pensionare, în funcţie de anul naşterii şi perioada de contribuţie. Potrivit articolului 48 al Legii nr. 127 din 8 iulie 2019 privind sistemul public de pensii, „vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5”. StagiulCItește mai departe
Fermierii pot primi finanțări nerambursabile de 15.000 de euro prin PNDR 2020

Fermierii pot primi finanțări nerambursabile de 15.000 de euro prin PNDR 2020 Vești bune pentru o categorie de români! Aceștia pot primi mii de euro, dacă depun începând cu această lună cerere. Vizați sunt fermierii mici. Aceștia au la dispoziţie varianta finală a ghidului pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile de 15.000 de euro prin PNDR 2020. Sesiunea de depunere a proiectelor va fi să fie lansat în cursul acestei luni, a anunţat, vineri, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). ‘Versiunea finală a ghidului solicitantului este deja disponibilă pe site-ul AFIRCItește mai departe
Cum pot obține tinerii ajutor financiar din partea statului

Cum pot obține tinerii ajutor financiar din partea statului. De ce acte este nevoie pentru obținerea ajutorului de șomaj? Tinerii pot primi din partea statului un ajutor financiar dacă îndeplinesc câteva condiții simple. Fie că vorbim de tinerii care abia au absolvit liceul, școala postliceală sau facultatea, dar nu își găsesc un loc de muncă, toți au dreptul la ajutor de șomaj Cum și unde se poate solicita indemnizația de șomaj Pentru obținerea ajutorului de șomaj sunt necesari câțiva pași simpli. În primul rând, tinerii care nu reușesc timp deCItește mai departe
Aplicaţia Fişă de Risc Fiscal – ANAF dezvoltă o aplicație prin care să verifice situaţia fiscală a fiecărui român

ANAF pregătește o aplicaţie care va analiza situaţia persoanelor fizice în funcţie de mai multe criterii de risc fiscal. Aplicaţia Fişă de Risc Fiscal pentru persoane fizice va fi similară cu cea folosit deja în cazul firmelor, Fişă de Risc Fiscal pentru persoane juridice. ANAF va analiza situaţia fiscală a persoanelor fizice, proces în care verifică veniturile şi averea acestora. Pe baza rezultatului, Fiscul va decide dacă trece sau nu la o verificare amănunţită. Pentru modulul destinat persoanelor fizice, ANAF a selectat 10 indicatori de risc fiscal. Potrivit profit.ro, înCItește mai departe
Guvernul returnează în totalitate taxa auto. S-a aprobat suplimentarea cu 650 de milioane de lei a bugetului Ministerului Mediului

Guvernul returnează în totalitate taxa auto. S-a aprobat suplimentarea cu 650 de milioane de lei a bugetului Ministerului Mediului Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre pentru alimentarea Fondului de mediu pentru a finaliza restituirea taxei auto. Concret, s-a aprobat suplimentarea cu 650 de milioane de lei a bugetului Ministerului Mediului din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului. În acest fel vor fi returnate în totalitate taxele încasate ilegal, în zece ani, de la cetăţeni, la înmatricularea maşinilor. Conform unor surse este posibil săCItește mai departe
Cum te taxează ANAF pentru neplata la termen, nedeclarare sau declarare incorectă. Ghidul restanțierului

ANAF anunță măsuri drastice care îi vizează pe pe toți românii. Instituția a distribuit, deja, un nou ghid prin care informează firmele, dar și populația despre dobânzi şi penalităţi în caz de neplată la termen, nedeclarare sau declarare incorectă a obligaţiilor fiscale. Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere. Nivelul dobânzii este de 0,02% – pentru fiecare zi de întârziere Nivelul penalităţii de întârziere este de 0,01% – pentru fiecare zi de întârziere Dobânzile şi penalităţile deCItește mai departe
Alte 500 de dosare de pensie au fost recalculate în baza legii 221/2018

Senatorul PSD de Valea Jiului Cristian Resmeriță informează că, în acestă săptămână, alte 500 de Decizii de recalculare a pensiilor în baza legii 221/2018, vor ajunge la pensionarii mineri din regiunea Văii Jiului. Întrebat despre stadiul în care se află implementarea Legii 221/2018, al cărei inițiator este, senatorul Cristian Resmeriță a declarat: ”Pot să aduc o veste bună pentru încă 500 de pensionari care au lucrat în grupa I și grupa specială de muncă, în minele din Valea Jiului. În aceste zile, Casa de Pensii a finalizat dosarele de recalculareCItește mai departe
Greenpeace România somează Ministerul Energiei să renunțe la cărbune

Două acțiuni derulate de ecologiștii de la Greenpeace România au transmis un mesaj ferm Ministerului Energiei privind eliminarea cărbunelui din mixul energetic și înlocuirea acestuia cu energie regenerabilă pentru a reduce poluarea și pentru a combate schimbările climatice. Astfel, în data de 29 mai, activiștii Greenpeace au întrerupt lucrările Conferinței ”Zilele Energiei” care au avut loc la Timișoara în prezența ministrului Energiei, Anton Anton. Activiștii au afișat un banner cu mesajul “Climate Emergency – End Coal” și au difuzat un mesaj audio cu textul “This is a climate emergency! CoalCItește mai departe
Tichete de carduri cadou pentru mii de români de 1 iunie. Câți bani se vor da

De 1 iunie, companiile pot oferi tichete de carduri cadou în valoare de 150 de lei fiecărui angajat și fiecărui copil minor al unui angajat. Sumele acordate sunt scutite de impozit pe venit și de taxe sociale salariale și patronale. Deși este prevăzută în legislație încă din anul 2015, această opțiune nu prea este cunoscută de către companii, cu atât mai puțin utilizată. Mai puțin de 1000 de companii au acordat în 2018 beneficii cadou angajaților sau copiiilor lor de 1 iunie. În 2019, compania Edenred observă o tendință înCItește mai departe
Programul Rabla Clasic 2019: Mai sunt disponibile mai puțin de un sfert din primele de casare pentru români

Conform unui anunț publicat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), la doar o lună de la demararea înscrierilor în programul Rabla Clasic 2019 mai sunt mai puțin de un sfert din primele de casare. Înscrierile în Programul Rabla Clasic 2019 au început pe 12 aprilie, cu 30.000 de prime de casare disponibile pentru persoanele fizice. La ora actuală, în programul Rabla Clasic 2019 mai sunt doar puțin peste 6.000 din aceste prime. Anunțul a apărut vineri pe site-ul oficialAFM. Cu toate că înscrierile se încheie pe 30 septembrie, mai sunt disponibile doarCItește mai departe
Oficiali ai Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane, în vizită de documentare privind potențialul de afaceri în județul Hunedoara

O delegație a Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană se află în aceste zile în județul Hunedoara, unde au loc mai multe runde de discuții cu autoritățile din regiune, cu mediul de afaceri și reprezentanți ai unităților de învățământ din județ care gestionează programe educaționale în sistemul dual. Delegația este condusă de doamna SWANTJE KORTEMEYER – Șefa Secției Economice și Comerciale a Ambasadei Republicii Federale Germania la București împrerună cu domnul HANS ERICH TISCHLER – Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu. Din delegația Camerei de Comerț Româno-Germane mai fac parte:CItește mai departe
Seminar de informare cu privire la finanțările dedicate microîntreprinderilor, organizat de ADR Vest la Deva

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 în Regiunea Vest, continuă seria seminariilor de informare despre finanțările disponibile pentru microîntreprinderi. Microîntreprinderile din Regiunea Vest beneficiază de noi oportunități de finanțare în cadrul apelului 2 de proiecte pentru Prioritatea de Investiții 2.1.A – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri – Microîntreprinderi, aferentă Axei prioritare 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii. Pentru a veni în sprijinul potențialilor beneficiari, ADR Vest organizează seminariiCItește mai departe
La Universitatea Petroșani se constituie un consorțiu pentru formarea de specialiști în domeniul energiei regenerabile

La Universitatea din Petroșani au fost semnate astăzi documentele privind înființarea unui consorțiu pentru calificarea și recalificarea forței de muncă în domeniul industriei energiei regenerabile. Acesta a fost constituit între Ministerul Energiei – Universitatea din Petroșani și producătorii de energie regenerabilă din cadrul Asociației Naționale a Producătorilor din domeniul Energiei Regenerabile. La eveniment au participat secretarul de stat în Ministerul Energiei – Doru Vișan, consilierul ministrului Energiei – Michael Melczer, directorul de dezvoltare al companiei de energie Monsson – Sebastian Enache, directorul general Distribuție Energie Oltenia |(companie membră CEZ) –CItește mai departe
Automate pentru calcularea şi depunerea Declaraţiei unice, amplasate în sediile unităților fiscale teritoriale

Agenția Națională de Administrare Fiscală pune la dispoziția contribuabililor, în sediile unităților fiscale teritoriale, calculatoare destinate auto-servirii pentru a facilita îndeplinirea obligațiilor fiscale. Prin intermediul acestor calculatoare, contribuabilii pot depune “Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, scrie ANAF într-un comunicat emis azi. Potrivit normelor legale în vigoare, Declarația unică se depune online, până la data de 31 iulie 2019. Contribuabilii care nu dețin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la Internet pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităților fiscale,CItește mai departe
Programul “Prima Casă” se modifică: Ratele variabile ar urma să fie înlocuite cu cele fixe

Programul “Prima Casă” va suferi noi schimbări! Ratele variabile ar urma să fie înlocuite cu cele fixe, potrivit celei mai vehiculate variante. Analiștii economici așteaptă să vadă la ce nivel vor fi stabilite aceste rate, având în vedere evoluția inflației. Guvernatorul BNR spune că deja jumătate din credite sunt cu dobânzi fixe. Oficialii de la Ministerul Finanțelor spun că vor să modifice programul guvernamental pentru a reduce costurile pentru debitori. Potrivit analiștilor economici, pentru creditele ipotecare pe termen lung, o rată fixă ar fi mult mai mare decât cea actuală.CItește mai departe
Mai sunt 3 săptămâni în care ONG-urile din județ pot cere finanțare pentru proiecte de la Consiliul județean

Consiliul județean Hunedoara informează că au mai rămas aproape 3 săptămâni până la finalul perioadei în care organizațiile neguvernamentale (ONG) din județ pot depunere proiecte pentru a primi finanțare în baza Legii 350/2005! Domeniile pentru care se acordă finanţări nerambursabile şi sumele aprobate pentru anul 2019 sunt următoarele: ✅ Promovarea valorilor culturale – programe şi proiecte de interes zonal, inclusiv cultură scrisă – 400.000 lei; ✅ Organizarea activităţilor şi acţiunilor ştiinţifice, învăţământ, tineret – 400.000 lei; ✅ Sprijinirea organizării competițiilor sportive, precum și a altor activități sportive – 1.000.000 lei; ✅ Sprijinirea cultelor religioaseCItește mai departe
Fonduri de aproape 43 de milioane de euro pentru asigurarea culturilor agricole cu bani europeni. Ce trebuie să facă fermierii români

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunţat, miercuri, că fermierii români îşi pot asigura culturile împotriva fenomenelor climatice nefavorabile cu bani europeni prin Programului Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR 2020, fondurile totale disponibile pentru întreaga perioadă de programare fiind de aproape 43 de milioane de euro. “Începând cu data de 1 aprilie 2019 se află în derulare sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru submăsura 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, cu scopul deCItește mai departe
Firmele din Regiunea Vest au la dispoziție un nou program european de finanțare, cu 10 milioane de euro disponibili

Microîntreprinderile din Regiunea Vest beneficiază de noi oportunități de finanțare prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020. Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020, vă informează că, astăzi, 6 mai 2019, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – Autoritatea de Management pentru POR (AMPOR) a lansat Apelul 2 de proiecte (POR/604/2/1) pentru Prioritatea de Investiții 2.1.A – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri – Microîntreprinderi din cadrul Axei prioritareCItește mai departe
Ministrul Finanţelor Publice: Taxa auto va fi restituită până la sfârşitul lunii mai

Eugen Teodorovici, Ministrul Finanţelor Publice, a declarat duminică, în municipiul Lupeni, că banii din taxa de mediu, pe care proprietarii de maşini au achitat-o la prima înmatriculare a autovehiculelor, va fi restituită celor în drept până la sfârşitul lunii mai şi că ANAF va trebui să emită până atunci toate deciziile de impunere necesare acestui proces. “Ştiţi că eu am anunţat foarte clar că voiam să nu mai fie la ANAF nicio decizie de impunere neemisă. O să verific luni la ANAF. Obligaţia este ca noi să restituim, în cursulCItește mai departe
Valoarea nominală a unui tichet de masă ar putea crește la 20 de lei/zi-proiect

Valoarea nominală a unui tichet de masă ar putea crește la 20 de lei/zi-proiect O nouă propunere legislativă privind rectificarea valorii tichetelor de masă a fost depusă la Parlament de mai mulți deputați. „Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 20 de lei la data aplicării prevederilor acestei legi. Prevederile legii intră în vigoare în data de 1 a lunii următoare celei în care legea se publică în Monitorul Oficial”, prevede textul iniţiativei legislative semnate de deputaţii PSD Valeriu Steriu, Liviu-Ioan Balint, Dumitru Gherman, VioletaCItește mai departe
Vești bune pentru copiii din România: Începând cu luna mai, vor primi primele alocaţii majorate

Începând cu luna mai, potrivit Ministerului Muncii, copiii din România își vor primi primele alocaţii majorate. Guvernul a adoptat măririle în luna februarie, ele au intrat în vigoare în luna aprilie, plățile fiind efecutuate însă în luna mai. Reprezentanții Ministerului Muncii au precizat, pentru MEDIAFAX, că plățile pentru majorarea alocațiilor, măsură care a intrat în vigoare de la 1 aprilie 2019, se vor face din luna mai. Potrivit OUG, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de 300 lei pentru copii în vârsta de până la 2 aniCItește mai departe
Județul Hunedoara primește cel mai mare buget din ultimii 20 de ani pentru Sănătate

26 de milioane de lei este suma aprobată de Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică Hunedoara, pentru investiția în 3 proiecte mari din județ: Spitalul Județean de Urgență Deva, Spitalul de Urgență Petroșani și Sanatoriul TBC Geoagiu. În opinia liderului PSD Hunedoara, pentru Partidul Social Democrat, sănătatea oamenilor este prioritară, fapt dovedit prin alocarea unor sume record acestui sector. ”Deciziile luate la centru ajung și în județul nostru, în beneficiul direct al hunedorenilor, iar noi vom continua să facem ce trebuie și să oferim oamenilor o viață cât maiCItește mai departe
Românii nu vor mai plăti credite mai mari decât europenii

Românii plătesc credite mai mari decât restul europenilor, care au și venituri mai generoase. Tocmai de aceea, situația a ajuns și în atenția Coaliției de Guvernare, în special modul în care ROBOR creștea necontrolat. Practic, nivelul de creditare și dobânzile plătite către bănci au devenit o povară pentru foarte mulți români. În acest sens, PSD a susținut mereu că Banca Națională trebuie să lucreze alături de Guvern și Parlament pentru binele acestei țări. Aceasta a fost declarația de la care am pornit, iar în scurt timp au urmat și deciziile concrete.CItește mai departe
CJ Hunedoara: 100.000 de lei pentru olimpiadele școlare

În acest an, județul Hunedoara va găzdui 4 olimpiade naționale, un concurs național și o olimpiadă internațională. Pentru organizarea acestor evenimente, Consiliul Județean Hunedoara va aloca, în ședința de vineri, suma de 100.000 de lei. Județul Hunedoara a fost desemnat în acest an de către Ministerul Educației Naționale pentru organizarea și desfășurarea unor olimpiade și concursuri naționale și regionale după cum urmează: – Olimpiada Națională de Matematică – clasele V-VI, 22-25 apr 2019; – Olimpiada Națională de Matematică – clasele VII-XII, 22-26 apr 2019; – Olimpiada Națională de Limbi Romanice,CItește mai departe
Producătorii și produsele alimentare din Regiunea Vest, promovate pe platforma online ”Arome Proprii”

Aproape 30 de producători locali din Regiunea Vest s-au înregistrat pe situl www.aromeproprii.ro, o platformă digitală care-și propune să promoveze producătorii și produsele alimentare din Regiunea Vest a țării, iar lista este deschisă. Pe această platformă se regăsesc produse certificate ecologic, sunt susținute afaceri de familie, și se încearcă promovarea gusturilor autentice locale în cultura gastronomică a comunității. Producătorii locali din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara beneficiază, prin intermediul platformei, de spații virtuale unde își pot promova produsele – legume, fructe, miere și produse apicole, cereale și produse din cereale, ouă, carneCItește mai departe
Companiile minere din Valea Jiului primesc ajutoare de stat de peste 100 de milioane de lei

Executivul a aprobat, în ședința din 10 aprilie, două proiecte de hotărâre care prevăd acordarea ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societății Complexul Energetic Hunedoara SA și Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului SA. Astfel, 60,6 milioane de lei vor ajunge la CEH, ca subvenție pentru închiderea minelor, alți 52,7 milioane de lei fiind alocați activității desfășurate la subunitățile SNIMVJ. Sumele sunt acordate în baza unei decizii a Comisie Europene privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive. Reprezentanții celorCItește mai departe
Ministrul Mediului: Vineri încep înscrierile în Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus 2019. Care este valoarea tichetelor şi cât este ecobonusul

Graţiela Gavrilescu, a anunţat miercuri, lansarea programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, ediţiile din 2019. Înscrierile urmează să înceapă vineri, 12 aprilie. Ministrul Mediului a precizat că va fi păstrată şi anul acesta prima de casare de 6.500 lei, la care se poate acumula în funcţie de motoare, un ecobonus de 1.000 de lei, sau de 1.700 lei pentru cele hibrid. Totodată, se va menţine ecobonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% la sută electrice. Ea a precizat că înscrierile în program vor începe vineri şi şi-a exprimatCItește mai departe
INS: Salariul în Învățământ a crescut din nou. Cât este majorarea din februarie

Potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Național de Statistică, salariul mediu net în Învățământ a ajuns la 3.281 de lei pe lună în februarie 2019. Suma medie “în mână” primită de un angajat în sistemul de învățământ este cu 42 de lei mai mare față de salariul mediu net din luna ianuarie 2019. Comparată cu luna februarie 2018, suma medie netă primită de un angajat în Educație a fost, în februarie 2019, cu 879 de lei mai mare. În februarie 2018 salariul mediu net din Învățământ era de 2.402 leiCItește mai departe
Finanțare nerambursabilă pentru sisteme fotovoltaice

Consiliul Județean Hunedoara informează primarii din județul Hunedoara că pot beneficia de Programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice. Sunt eligibile localitățile care se află la o distanță mai mare de 2 km de rețeaua electrică. 🖊 Finanțarea nerambursabilă este în procent de 100%, iar suma maximă acordată este de 25.000 de lei pentru fiecare sistem fotovoltaic ce va deservi o gospodărie. 🖊 Sesiunea de depunere a documentelor pentru obținerea fondurilor începe miercuri, 10 aprilie, și se încheie pe data de 10 iulie 2019. 🖊 Programul este lansat de Administrația FonduluiCItește mai departe
Primele pensii mărite pe Legea 221/2018 vin pe două cupoane până în 15 aprilie

Casa Națională de Pensii Publice, instituție aflată sub autoritatea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, face următoarele PRECIZĂRI referitoare la achitarea drepturilor restante cuvenite în urma recalculării pensiilor pentru beneficiarii prevederilor Legii nr.221/2018 care au primit decizii de recalculare: – Având în vedere faptul că drepturile de pensie se achită, potrivit calendarului de plată, în intervalul 01 – 15 ale lunii în curs; – Ținând seama că deciziile de recalculare pentru persoanele care beneficiază de prevederile Legii nr.221/2018 au fost emise după tipărirea mandatelor aferente lunii aprilie a.c.; Casa Națională deCItește mai departe
Decizie importantă pentru MAME. Ce se întâmplă cu indemnizația de creștere pentru al doilea copil

Deputații au luat o decizie importantă pentru mame. Ei au stabilit ce se va întâmpla cu banii primiți în cazul celui de-al doilea copil. Indemnizaţia de creştere pentru al doilea copil nu va fi mai mică decât indemnizaţia pentru primul. Această decizie a fost luată, miercuri, de deputați, care au aprobat un proiect de lege în acest sens. Potrivit explicațiilor oferite de Andrea Csep (UDMR), suma primită de părintele care intră în concediu de maternitate a doua oară şi în mai puţin de 12 luni de la terminarea primului concediuCItește mai departe
Guvernul a alocat fondurile necesare pentru programele Rabla Clasic şi Rabla Plus din acest an

Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu prin case se alocă sumele necesare pentru programele Rabla Clasic şi Rabla Plus din acest an, a fost publicat în Monitorul Oficial la începutul acestei săptămâni. Luni a fost publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 238 din 1 aprilie 2019 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 166/2019 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu Odată cu aprobarea bugetuluiCItește mai departe
Cresc alocațiile pentru copii de la 1 aprilie

În luna februarie a acestui an Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență pentru majorarea alocațiilor pentru copii din luna următoare celei în care intră în vigoare Legea bugetului de stat pe anul 2019. Cum Legea bugetului de stat pentru anul 2019 a fost adoptată de președintele Iohannis abia la 15 martie a.c. şi a intrat în vigoare la 18 martie, majorarea alocațiilor se aplică de la 1 aprilie, conform OUG nr. 9/2019. Astfel, începând cu data de 1 aprilie, cuantumul alocațiilor de stat pentru copii va fi următorul: •CItește mai departe