Economie
O nouă schemă de minimis: 70.000 de euro pentru oamenii de afaceri de la ţară
Microintreprinderile si intreprinderile mici din spatiul rural nou-infiintate pot beneficia de fonduri nerambursabile de pana la 70.000 de euro pentru a desfasura activitati neagricole. Sprijinul financiar este prevazut de o schema de minimis instituita de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) prin intermediul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR), desfasurat intre 2014 si 2020. In Monitorul Oficial nr. 534 din 17 iulie 2015 a fost publicat Ordinul nr. 1731/2015 al Ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale privind instituirea schemei deCItește mai departe
Cum vrea să închidă Gerea găurile negre din minerit: Investiţii dublate de restructurări
Industria exctractivă de cărbune reprezintă o imensă gaură neagră pe care ministrul Energiei, Andrei Gerea, vrea să o astupe. Gerea spune că este nevoie de investiţii, dar şi de restructurări. Ca să-şi poată continua activitatea, unităţile miniere din Valea Jiului au nevoie de bani pentru a fi efectuate investiţii, astfel încât să se respecte normele de securitate sau cele de mediu. Ministrul Energiei, Andrei Gerea, vrea să reducă din găurile negre şi a identificat ce ar trebui făcut. “Evident, va fi nevoie deCItește mai departe
Cum pot scăpa de executare silită debitorii cu credite în franci elveţieni sau euro
Dacă debitorul apelează la câteva instrumente legale pe care le are la dispoziție, executarea silita începută cu privire la contractele de credit încheiate cu furnizorii de servicii bancare, în valuta CHF (franci elvețieni) și Euro, poate fi blocată, suspendată sau anulată. Contestația la executare este singurul mijloc prin care un debitor executat silit, poate să opună creditorului orice nemulțumire pe care o are cu privire la executarea silită pornită împotriva lui. Atunci când discutăm despre punerea în executare a unui contract de credit, deCItește mai departe
KLAUS IOHANNIS NU ESTE DE ACORD CU REDUCEREA TVA-ULUI ȘI A ACCIZELOR DIN 2016
Președintele Klaus Iohannis a trimis către reexaminare Codul Fiscal care prevede reducerea TVA-ului și a accizelor de la 1 ianuarie 2016. Acesta consideră că reducerile semnificative ale taxelor vor duce la depașirea deficitului bugetar pe care România și l-a asumat în angajamentele internaționale. Și asta cel mai probabil datorită faptului că Fondul Monetar și Comisia Europeană și-au exprimat public dezacordul privind reducerea simultană a mai multor taxe. Codul Fiscal prevede reducerea TVA-ului din 2016 de la 24% la 19%, reducerea accizelor pentru carburanți, bere și alte bauturiCItește mai departe
O NOUĂ EXTRAGERE LA LOTERIA BONURILOR FISCALE
O nouă extragere a Loteriei bonurilor fiscale va avea loc duminică 19 iulie 2015, la orele 20:10 și vor participa bonurile emise în perioada 1-30 iunie 2015. Ca și în cazul ultimei extrageri ocazionale desfășurate în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, vor fi acordate maximum 100 de premii din fondul de premiere de un milion de lei, iar selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, pe 19 iulie, Loteria Română va organiza în prima etapă extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua, dar și valoareaCItește mai departe
Fiscul din Vestul ţării a pus sechestru pe bunuri de peste 240 de milioane de lei
Orientarea inspecțiilor fiscale către domeniile de activitate care prezintă risc fiscal ridicat și îmbunătățirea selecției contribuabililor pentru control au avut ca rezultat identificarea, la nivelul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, în primele 6 luni ale anului 2015, a unor prejudicii în valoare de 745.042.480 lei. Raportate la primele 6 luni ale anului trecut, rezultatele indică o creștere de circa 342% a acestui indicator (prejudicii aferente sesizărilor penale). În primul semestru al anului 2015 s-au stabilit diferențe de impozite suplimentare(obligații principale și accesorii) în sumă de 839.829.975 lei, însumândCItește mai departe
Seminar privind oportunităţi pentru IMM-uri, la Deva
Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara împreună cu Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, organizează vineri, 10 iulie 2015 un seminar de informare în vederea comunicării măsurilor iniţiate de către Guvern pentru sprijinirea sectorului IMM şi a mediului de afaceri autohton şi identificării problemelor cu care se confruntă în desfăşurarea activităţii. Seminarul va fi organizat la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Hunedoara, str. 1 Decembrie, nr. 23, et. 1, sala 18, începându cu orele 10,00. La eveniment au fost invitaţi să participe doamna Anca –CItește mai departe
Se schimbă legea salarizării. Angajații cu studii superioare ar urma să beneficieze de un nivel minim de salarizare de 2.400 de lei
Până anul viitor, românii ar trebui să aibă o nouă lege a salarizării. Cât vor creşte însă lefurile, cel puţin în sectorul bugetar? De exemplu, de la 1 ianuarie 2016, salariul minim pe economie, care este acum 1.050 de lei va ajunge egal cu plafonul care exista până acum pentru salarizarea persoanelor cu studii superioare, adică 1.200 de lei. Atunci când a fost introdus acest plafon, raportul faţă de salariul minim era de 1 la 2, iar dacă aceeaşi formulă se va respecta şi de-acum înainte,CItește mai departe
Cum vede noul consilier al ministrului Economiei prezentul şi viitorul CEH
Pentru a înţelege mai bine cum stau lucrurile în cadrul Complexului Energetic Hunedoara şi ce este de făcut pentru a redresa activitatea acestui colos industrial, ministrul Economiei, Andrei Gerea l-a numit în funcţia de consilier personal pe dr.ing. Iulian Offenberg, un cunoscut specialist în domeniul mineritului din Valea Jiului. Deşi au trecut doar câteva zile de la preluarea funcţiei, Iulian Offenberg şi-a demarat deja în teritoriu activitatea, urmând ca împreună cu alţi factori de decizie, să elaboreze un Plan de Măsuri prin care Guvernul să poată acţiona în vederea salvăriiCItește mai departe
Potrivit statisticilor, economia judeţului Hunedoara este în creştere
Şomaj mai mic, firme mai multe şi comperţ cu balanţă „pe plus”. Acestea sunt rezulatele ultimului raport al Biroului Judeţean de Statistică Hunedoara. Potrivit acestei instituţii, în luna februarie firmele hunedorene au exportat mărfuri în valoare totală de 62.660.000 de euro, procentual cu 8,4% mai mult decât în luna precedentă. La nivelul primelor două luni ale anului 2015, balanţa comercială a judeţului Hunedoara înregistrează un plus de 0,2%. Ultimele date centralizate în luna aprilie 2015 de Registrul Comerţului Hunedoara relevă faptul că în aceste an au fost deschise pe teritoriulCItește mai departe
Prevederile contractelor finanţare din bani europeni sunt indiscutabile !
Dezbaterile intense care au avut loc în ultimii ani, cu precădere în perioadele electorale, pe marginea evoluţiei tarifelor pentru apă şi canalizare în Valea Jiului l-au determinat pe directorul general al Sc Apa Serv Valea Jiului să-l întrebe pe ministrul Fondurilor Europene, în cadrul întâlnirii de astăzi de la Aninoasa, dacă planul tarifar asumat de toate autorităţile administraţiei locale, poate fi renegociat. Răspunsul ministrului Mihai Nica este fără echivoc: „Nu ! Contractele finanţate din bani europeni nu mai pot fi renegociate, nici în timpul derulării proiectului şi nici ulterior. MaiCItește mai departe
Certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru producătorii de energie electrică
Guvernul a aprobat unele măsuri pentru implementarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul naţional de investiţii. Potrivit actului normativ, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri este autoritatea națională care desfășoară activitatea de gestionare a contravalorii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit, de implementare, monitorizare șiCItește mai departe
Gazele se scumpesc de la 1 iulie. Vom plăti cu 7 lei mai mult pe fiecare MWh consumat
Gazele naturale pentru populaţie şi CET-uri se vor scumpi astfel la 60 de lei/MWh, de la 53 lei/MWh în prezent. Guvernul a convenit cu Comisia Europeană un nou calendar de liberalizare a preţului gazelor pentru consumatorii casnici, care prevede majorări anuale, nu trimestriale ca până în prezent, cu câte 6 lei pe MWh. Conform noului calendar, preţurile la gazele pentru consumatorii casnici vor creşte de la 53 lei/MWh la 60 lei/MWh din iulie acest an, la 66 lei/MWh în 2016, la 72 lei/MWh lei în 2017 şi laCItește mai departe
Apa Serv începe investiţii noi din economii
Pentru că a înregistrat economii la proiectul european privind „EXTINDEREA ȘI REABILITAREA INFRASTRUCTURII DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA (VALEA JIULUI)”, Apa serv Valea Jiului are acum posbilitatea de a face noi investiţii, după ce autorităţile de gestionare a fondurilor europene au aprobat reutilizarea fondurilor economisite. Astfel, în data de 08.06.2015 a fost semnat contractul de finanţare pentru acest proiect de investiţii estimat la o valoare totală de 5.994.831 lei fără TVA. În cursul zilei de ieri, directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului a prezentat şiCItește mai departe
Deputatul Carmen Harau: ”Complexul Energetic Hunedoara dispare fara ca oamenii vinovati de capusare sa raspunda”
Deputatul hunedorenilor, Carmen Harau, spune ca FMI a sugerat o capusare a Complexului Energetic Hunedoara. Comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara au dispus suspendarea activităţii termocentralelor de la Mintia şi Paroşeni până la momentul în care vor reuşi să se conformeze normelor de mediu. Deputatul Carmen Harau a declarat, astazi, intr-o conferinta de presa, ca vinovatii de ‘capusarea’ complexului vor putea disparea in acest context. „7.000 de hunedoreni si familiile lor nu prea au avut somn linistit azi-noapte. Despre complexul energetic Hunedoara, epopeea moderna a acestuia a inceputCItește mai departe
Ultima oră: Activitatea Termocentralelor Mintia şi Paroşeni a fost oprită!
Nici Termocentrala Mintia şi nici cea de la Paroşeni nu mai pot funcţiona, ca urmare a sistării activităţii de către Ministerul Mediului. Informaţia a fost dezvăluită de deputatul Carmen Hărău care a anunţat pe pagina sa de Facebook, că “la Ministerul Mediului s-a luat măsura sistării activităţii termocentralelor Paroşeni şi Mintia de către Garda de Mediu, până la obţinerea autorizaţiilor, care se pot obţine foarte greu, în absenţa investiţiilor”. Parlamentarul hunedorean este de părere că “Guvernul incearcă lichidarea lor fără asumare de răspundere” şi spune că deja a aCItește mai departe
Europa caută soluţii de reducere a dependenţei energetice din afara UE
„53 % din necesarul de energie al Uniunii Europene este asigurat din import, iar schimbările geopolitice din ultimii ani, ambițiile crescute ale Rusiei, situația complexă și îngrijitoare din Ucraina au creat un context în care nu se mai poate amâna crearea unei politici energetice comune”, a declarat deputatul european Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei de Comerț Internațional (INTA) la Covasna, în cadrul celei de-a VIII-a sesiuni a Academiei Europene pentru Tineri Lideri Politici. „Un aspect important al asigurării securității energetice este reducerea dependenței energetice a statelor membre. De exemplu înCItește mai departe
Franciza. Investiţie mică, profituri sigure
Afacerile de tip franciză s-au dovedit a fi investiţii eficitente pentru cei care au avut curajul să investească în acest tip de afaceri. Afacerea la cheie, nu presupune venituri care te transformă peste noapte într-un om bogat, însă îţi asigură venituri sigure, lunar. Cele mai accesibile afaceri de acest tip sunt cele din domeniul alimentaţiei publice şi includem aici patiserii şi covrigării unde, investiţia iniţială se ridică în jurul sumei de 3000 de euro. De asemenea, odată cu schimbarea preferinţelor culinare, au prins avânt restaurantele deCItește mai departe
Controlul european al comerțului produselor cu dublă utilizare în plin proces de revizuire
Legislatorii europeni vor trebui să fie foarte atenți în revizuirea politicii europene referitoare la comerțul produselor cu dublă utilizare, deoarece noile măsuri vor avea un impact deosebit asupra celei mai mari părți a industriei europene, a arătat, miercuri, deputatul european Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei de Comerț Internațional (INTA) a Parlamentului European (PE). Iuliu Winkler a prezidat, miercuri, alături de președintele Subcomisiei pentru Securitate și Apărare a PE, Anna Fotyga, o reuniune dedicată reformei pe care Comisia Europeană o propune în domeniul politicii cu privire la controlul care se impuneCItește mai departe
Problemele CEH trag în jos şi societatea de închideri miniere
Pentru că unicul beneficiar al producţiei de cărbune extrase din cadrul sucursalelor miniere ale Societăţii Naţionale de Închideri Mine (SMIMVJ) este Complexul Energetic Hunedoara (CEH), societatea de închideri mine a reuşit contraperformanţa de a deveni, în mai puţin de un an de zile, dintr-o companie profitabilă într-una aflată, la rândul ei, în prag de insolvenţă. Astfel, din cauza neîncasării celor aproape 50 de milioane de lei pentru producţia de cărbune livrate către CEH numai anul acesta, societatea de închideri a acumulat la râdul ei datorii către furnizori. Unii dintre aceştiaCItește mai departe
Fermele ADO, locul de unde provine cel mai bun lapte din judeţul Hunedoara
Povestea noastră porneşte de undeva dintr-o piaţă din Valea Jiului în mijlocul căreia, în locul băbuţei care te îmbie cu lapte în sticle de “Cola”, se află acum un “tonomat” din care curge lapte de văcuţă, gras şi alb, de cea mai bună calitate, la un preţ imbatabil: 2 lei/litru. Câţiva oameni cu concepţii ceva mai occidentale despre consumul responsabil de lapte ne spun că şi-au făcut deja un obicei din a lua lapte numai de la aceste aparate. Motivul e unul cum nu se poate mai simplu: “E bun,CItește mai departe
Fără investiţiile realizate de Apa Serv din fonduri europene, Valea Jiului ar fi avut, în prezent, grave probleme în alimentarea cu apă potabilă !
Vă propunem un exerciţiu de imaginaţie: încercaţi ca, atunci când luaţi un pahar cu apă de la robinet sau chiar şi atunci când casierul de la Apa Serv vă bate la uşă cu o nouă factură de servicii, să vă aduceţi aminte de calitatea şi preţul pe care-l plăteaţi, cu două decenii şi ceva în urmă, pentru apa care fie nu prea curgea la robinet, fie, atunci când picura, era roşie. Astăzi, toate acestea par doar amintiri dintr-un vis urât. Pentru ca lucrurile să se transforme şi în acest domeniuCItește mai departe
Veste proastă pentru români. Facturile la gaze ar putea crește cu 20%
De luna viitoare, facturile la gaze ar putea creşte cu 20%. Guvernul urmează să aprobe cea mai mare majorare a preţului gazelor naturale pentru populaţie, din ultimii patru ani. De la 1 iulie, gazele se vor scumpi cu 7 lei – de la 53 de lei/megawatt, la 60 de lei. O familie care locuieşte într-un apartament cu trei camere, neizolat, plătea iarna trecută între 100 şi 120 de lei, la un consum de circa 70 de metri cubi pe lună. După majorarea de luna viitoare, facturaCItește mai departe
Valoarea împrumutului accesat de CEH îi „înghite” toate veniturile
Doar al doilea împrumut acordat de Guvern mai poate aduce o gură de oxigen Complexului Energetic Huendoara, care, altfel, va fi nevoit să dea toţi banii din încasări pentru rambursarea primului împrumut proaspăt accesat. O situaţie cu dus – întors, pentru că şi la acest „ajutorul de stat” se adaugă penalităţi de întârziere şi au fost stabilite termene stricte de rambursare. Complexul Energetic Hunedoara a rambursat integral către statul român ajutorul de stat declarat incompatibil cu piața internă de Comisia Europeană. Potrivit Ministerului Energiei, sumele plătite provinCItește mai departe
România va solicita Comisiei Europene amânarea termenului pentru închiderea minelor din Valea Jiului
Deşi autorităţile române s-au angajat încă de acum 5 ani în faţa Comisiei Europene să închidă şi minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara până la sfârşitul anului 2018, ministrul Economiei Andrei Gerea spune acum că vrea să negocieze un alt termen. Acesta a avansat, într-un interviu acordat postului TV Digi că termenul vizat este 2024, cel mai devreme. „Noi vom face demersuri, ne-am angajat în acest mod și față de Hunedoara, vom face demersuri la nivelul Comisiei Europene pentru prelungirea termenului de închidere a minelor de la 2018 la celCItește mai departe
Încă un proiect pe fonduri europene pentru Apa Serv
Ministerul Fondurilor Europene şi S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. au semnat, zilele trecute, un nou contract de finantare pentru implementarea proiectului intitulat „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apa uzată în judeţul Hunedoara (Valea Jiului) – economii ” prin intermediul POS Mediu 2007 – 2013. Contractul de finanţare vine ca urmare a economiilor realizate în cadrul investiţiilor iniţiale prevăzute în etapa I a proiectului privind reabilitarea, modernizarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare din Valea Jiului, încheiat în cursul acestui an de Apa Serv Valea Jiului. NoulCItește mai departe
Apa Serv e primul operator din România care a finalizat aplicaţia pentru accesarea de noi fonduri europene
Reprezentanţii Apa Serv Valea Jiului au avut, săptămâna trecută la Bucureşti, ultima rundă de discuţii preliminare, înaintea depunerii oficiale a aplicaţiei privind accesarea de fonduri europene nerambursabile pentru derularea de noi investiţii în reabilitarea, modernizarea şi extinderea reţelelor de alimentare cu apă potabilă şi canalizare din Valea Jiului. Întreaga echipă managerială a SC Apa Serv Valea Jiului a participat la întâlnirea de la Ministerul Fondurilor Europene, împreună cu reprezentanţi ai autorităţii POS Mediu, ai specialiştilor Jaspers şi ai consultantului angajat de Apa Serv (Halcrow). Operatorul regional al serviciilor de alimentareCItește mai departe
Vor banii, cât mai repede
La început de lună, sediul Poştei din Petroşani este luat, cu asalt, de zeci de persoane nerăbdătoare de a intra în posesia sumelor de bani oferite de stat. Fie că este vorba despre alocaţiile pentru copii sau de ajutoare sociale, cu toţii doresc să intre cât mai repede în posesia banilor, iar cum alocaţiile au crescut interesul este şi mai mare. Prin urmare, oamenii stau zile, sau măcar câteva ore bune, în faţa sediului Poştei deşi ar putea să aştepte, acasă, factorii poştali. Cele mai mari probleme sunt înregistrate înCItește mai departe
FMI nu cere lichidarea, cere rentabilizarea CEH
Cele două companii energetice, Complexul Energetic Hunedoara şi cel din Oltenia, sunt mari generatoare de pierderi iar Fondul Monetar Internaţional cere ca autorităţile să înceapă să găsească soluţiile pentru a le pune pe profit. Cererea făcută către executiv privitor şi la Complexul Energetic Hunedoara vine din partea reprezentantului FMI, rezident în România, Guillermo Tolosa. „Recomandăm Guvernului să întreprindă studiile şi analizele necesare pentru a restabili viabilitatea acestor companii (Oltenia şi Hunedoara – n.r.) pentru că acum sunt compromise”, a spus Tolosa. Prin urmare FMI nu cereCItește mai departe
Incredibil: CEH pus la plată pentru contractele comerciale derulate cu girul Ministerului Economiei
Complexul Energetic Hunedoara nu a accesat, încă, primul ajutor de stat acordat de Guvern sub formă de împrumut, dar este în procedură de accesare. Un ajutor de stat în limita sumei de 40 de milioane de lei, acordat din venituri din privatizare, pe o perioadă de 90 de zile. În data de 13 mai, Guvernul a anunţat că acest împrumut este “destinat rambursării de către Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A a ajutorului de stat incompatibil pentru care Comisia Europeană a dispus în data de 20 aprilie 2015CItește mai departe
Se caută administrator pentru Termocentrala Paroşeni. Primăriile nu ar putea să o preia
Dacă într-adevăr se va concretize intenţia de a scoate Termocentrala Paroşeni din Complexul Energetic Hunedoara, acesteia trebuie să i se găsească un alt administrator. Soluţia de a fi dată administraţiilor publice locale nu este viabilă. Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, a explicat că acest lucru este imoosibil din cauza costurilor mult prea mari. “E o propunere ca Termocentrala Paroșeni să iasă din CEH, nu știu dacă va ieși. Părerea mea e că este o greșeală, dar nu depinde de noi, de administrațiile publice. Am înțelesCItește mai departe
Sfârşitul mineritului UCIDE Valea Jiului
Previziuni economice şi sociale sumbre pentru Valea Jiului, unde sfîrşitul mineritului, fie că vorbim despre 2018 sau 2024, aduce sfîrsitul zonei. Pentru comunităţile locale, care încă se resimt după marele val de disponibilizări din 1996 – 1997 şi concedierile colective ulterioare, acest lucru ar însemna un dezastru social. Grav este că nu ai ce să pui în locul mineritului, nu există o industrie conexă care să poată absorbi forţa de muncă ce va fi pusă pe liber din minerit şi nici familiile actualilor angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara.CItește mai departe
Ministrul Andrei Gerea lansează „Proiectul Hunedoara”
La finalul întâlnirilor cu factorii din administraţia locală şi judeţeană, cu paralmentarii şi liderii minerilor din Valea Jiului, ministrul Energiei, Andrei Gerea a subliniat înca o dată rolul Complexului Energetic Hunedoara în sistemul energetic naţional. Andrei Gerea este de părere că toţi factorii trebuie să pună umărul la ceea ce el a numit „Proiectul Hunedoara. „Cel mai improtant lucru demn de a fi semnalat este dorinţa tuturor factorilor implicaţi de a sprijini mineritul din Valea Jiului,de a căuta o soluţie satisfăcătoare atât pentru păstrarea locurilor deCItește mai departe
Conflict dezamorsat de un protocol
După trei zile de proteste, dintre care ultimele două desfăşurate în curtea Complexului Energetic Hunedoara, minerii s-au reîntors la locurile de muncă. Asta după ce au fost anunţaţi de liderul lor, Petre Nica, că, în urma negocierilor cu ministrul Energiei, Andrei Gerea, s-a convenit semnarea unui protocol. Un protocol care nu rezolvă, din păcate, nici problema divizării CEH şi nici menţinerea unităţilor miniere, ci doar mai prelungeşte puţin agonia, asta în cazul în care documentul va fi respectat măcar de această dată. Documentul conţine cinci puncte distincte,CItește mai departe
Vochiţoiu crede în soluţiile Guvernului Ponta pentru CEH
Senatorul de Valea Jiului Haralambie Vochiţoiu a reacţionat astăzi, în mod public, faţă de situaţia tensionată exiostentă la nivelul Complexului Energetic Hunedoara. Acesta consideră că „prin natura, amploarea și implicațiile strategice, economice, sociale și politice bazinul minier Valea Jiului a ocupat și continuă să ocupe încă, o poziție distinctă la nivel național. Vochiţoiu consideră că situaţia în care se află astăzi sectorul minier din Valea Jiului este o consecinţă directă a restruicturărilor operate în special Guvernele Radu Vasile, Boc și Ungureanu. Cu toate acestea, el crede căCItește mai departe
Acţiunile de protest ale minerilor de la Lonea, cărora li s-au alăturat şi alţi angajaţi ai CEH dau rezultate. Ministrul Energiei, Andrei Gerea, vine joi în Valea Jiului să se întâlnească cu liderii protestatarilor.
Aproximativ 250 de mineri de la Lonea şi Lupeni s-au adunat în curtea Complexului Energetic Hunedoara pentru a protesta faţă de situaţia în care a ajuns compania energetică. Oamenii nu au cu ce lucra, au ajuns să taie gardurile subunităţilor extractive pentru a înlocui plasa de mină necesară în subteran, şi nu o dată au fost nevoiţi să îşi cumpere singuri cele necesare în subteran. Le-a ajuns cuţitul la os şi se tem pentru locurile lor de muncă în condiţiile în care promisiunile primite din partea GuvernuluiCItește mai departe
ANUNT- BOMBA DESPRE FACTURILE ROMANILOR! Furnizorii de gaze şi curent încep o mega-campanie de informare a românilor privind facturile. Consumatorul o plăteşte
Campania va fi multianuală şi începe din 1 iulie, în contextul în care liberalizarea completă a pieţei de gaze şi electricitate pentru clienţii casnici din România intră în linie dreaptă. Toate costurile acestei campanii se vor regăsi în facturile consumatorilor. Furnizorii de energie electrică şi de gaze vor porni o campanie de informare a clienţilor lor privind drepturile ce li se cuvin în relaţia cu ei, tarifele practicate, precum şi furnizarea de date şi informaţii din factura la utilităţi, potrivit unui proiect de ordin al ANRE, reglementatorulCItește mai departe
Primăria Aninoasa plăteşte de 8 ori mai puţin pe iluminatul stradal
Ani de-a rândul, locuitorii din oraşul Aninoasa au fost nevoiţi să bâjbâie prin întuneric pe străzile din oraş, pentru că, din lipsa banilor la bugetul local, iluminatul public era sistematic debranşat de furnizorul de utilităţi. În ultimii ani, investiţiile făcute în această direcţie de Primăria oraşului Aninoasa au eliminat total acest disconfort pentru cetăţeni. mai mult, primarul oraşului Aninoasa, Nicolae Dunca, spune că a reuşit să reducă şi valoarea facturilor pentru iluminatul stradal cu 800%. „Când am preluat funcţia de primar aveam de achitat facturi pentru iluminatul stradal de circaCItește mai departe
Apa Serv face credit pentru a suplini efectele birocraţiei din România
Deşi a terminat cu succes prima etapă a proiectului european privind extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare din Valea Jiului, Apa Serv Valea Jiului înregistrează restanţe la plata furnizorilor de lucrări şi servicii. În mod paradoxal, aceste întârzieri la plată sunt generate de sistemul birocratic românesc, deblocarea sumelor fiind de competenţa POS Mediu. Directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului SA, Costel Avram spune că banii pentru ultimele deconturi aferente lucrărilor executate şi serviciilor prestate în cadrul acestui proiect ar fi trebuie să fie deja achitaţi cătreCItește mai departe
Evazionişti daţi pe mâna procurorilor de inspectorii fiscali hunedoreni
În primele patru luni ale anului 2015, Inspecția Fiscală din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara a înaintat 97 de sesizări penale privind cazuri de mare evaziune, valoarea prejudiciilor descoperite fiind de peste 552.429.912 lei, după cum se arată într-un comunicat al DGRFP Timişoara. Valoarea prejudiciilor este cu 443% mai mare fată de aceeași perioadă a anului trecut. Structurile cu atribuții de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara au înaintat organelor de cercetare penală, în anul 2014, un număr de 262 sesizări penaleCItește mai departe
Redevenţe majorate pentru activităţile miniere
Guvernul a anunţat că a “actualizat” valorile taxelor miniere cuvenite statului român din activitățile de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale desfășurate de titularii actelor de dare în administrare sau de concesiune. Actualizarea nu reprezină, de fapt, decât o majorare a birurilor pentru exploatările miniere. Astfel, conform deciziei Guvernului, taxa anuală pentru activitatea de prospecțiune se majorează de la 320 lei/kilometru pătrat la 341 lei/kilometru pătrat; taxa anuală pentru activitatea de explorare se majorează de la 1.280 lei/kilometru pătrat la 1.367 lei/kilometru pătrat; iar taxa anuală pentru activitateaCItește mai departe
Liberalii din Vale cer sprijinul Preşedintelui pentru CEH
Liderii organizaţiilor PNL din Valea Jiului, dar şi aleşii locali ai PNL din Valea Jiului solicită sprijinul Preşedintelui României, Klaus Johannis în soluţionareea problemelor cui care se confruntă Complexul Energetic Hunedoara. PNL a depus astăzi, la Palatul Cotroceni, memoriul prin care îi solicită Preşedintelui României o dezbatere sesioasă a problemelor legate de perspectivile industriei miniere şi energetice din judeţul Hunedoara, în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).„Având convingerea fermă că autoritatea dumneavoastră legală şi morală poate salva nu doar economia unei zone monoindustriale care depinde deCItește mai departe
Judeţul Hunedoara are cele mai multe proiecte finanţabile din regiunea Vest
Potrivit statisticilor furnizate de ADR Vest, judeţul Hunedoara se plasează pe primul loc în regiune privitor la numărul de proiecte eligibile la finanţare în POR 2014-2020. Astfel cu 117 proiecte (valoare 433,35 milioane euro), judeţul Hunedoara conduce în topul proiectelor finanţabile, urmat de judeţul Timiş cu 78 de proiecte. Judeţul Hunedoara conduce şi la numărul de proiecte propuse pentru protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural – 9 proiecte (valoare 52,64 milioane de euro). Pe axa de finanţare „Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională şi locală” , HunedoaraCItește mai departe
Termen maxim pentru minele viabile: 2028
Unităţile extractive aflate în administrarea Complexului Energetic Hunedoara – adică Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni – se vor închide cel mai devreme în anul 2024, potrivit programului convenit de oficialii CEH cu Ministerul Energiei. Există, însă, posibilitatea, ca acestea să-şi prelungească activitatea cu încă patru ani, respective până în 2028. Acesta este unul dintre aspectele desprinse după discuţiile purtate de conducerea CEH cu minerii de la Livezeni, care au rpotestat din nou marţi. Compelxul Energetic Hunedoara are deja un program de restructurare și reorganizare, însă acesta va suferi modificări.CItește mai departe
Iată ce-şi doresc minerii de la Livezeni
La protestul spontan de astăzi, de la mina Livezeni, ortacii din schimbul II, cărora li s-au alăturat şi cei din schimbul I (care au declanşat protestul) au avut parte de o discuție cu directorul general al CEH, Constantin Jujan și directorul tehnic Viorel Stancu. Potrivit liderului sindical Adrian Jurca, temele discuției au fost : 1. Lipsa unui program de restructurare și reorganizare, având în vedere că cel vechi, aprobat de vechea conducere, nu mai este de actualitate. Spre exemplu, minerii nu au fost de acord să beneficieze de plăti compensatoriiCItește mai departe