Politică
Tinerii social-democrați de la Uricani și-au ales liderii
În aceste zile, la Uricani, în echipa tinerilor social-democrați ai celei mai puternice organizații politice locale (PSD) au avut loc alegeri pentru desemnarea noilor lideri ai TSD. În urma ședinței de alegeri, în fruntea organizației tinerilor social-democrați a fost desemnat consilierul local Andrei Calotă. Totodată, a fost constituit noul biroul politic al TSD Uricani, au fost desemnați delegații care vor participa la conferința județeană de alegeri, care va desemna structura de conducere a tinerilor social-democrați din județul Hunedoara. Alegerile s-au desfășurat în prezența Secretarului Executiv al Organizației Județene TSD, Răzvan Șoldan,CItește mai departe
Trei comune hunedorene intră în campania electorală pentru alegerea de noi primari
După ce primarii aleși în comunele hunedorene Burjuc, Romos și Sarmizegetusa, în alegerile locale din septembrie 2020, au decedat, în cele trei localități cetățeni sunt chemați din nou la urme pentru a alege noii primari ai acestor comunități. Alegerile sunt programate pentru data de 27 iunie 2021, iar procesul electoral deja a început, odată cu înscrierea candidaților la Birourile electorale înființate pentru organizarea alegerilor. Pentru cele 3 fotolii de primar, și-au depus oficial canndidaturile un număr de 14 candidați, după cum urmează: Pentru alegerea primarului comunei Burjuc, candidează: Adrian OvidiuCItește mai departe
Senatorii PSD vor ajutoare financiare mai mari pentru consumatorii vulnerabili de energie
Potrivit unui proiect de lege adoptat de Senatul României, în calitate de primă cameră sesizată, consumatorii vulnerabili de energie ar putea primi ajutoare financiare mai mari pentru acoperirea costurilor cu încălzirea locuinței. Potrivit senatorului social-democrat Cristian Resmeriță, care este secretar al Comisiei pentru energie din Senat, proiectul legislativ adoptat de senatori stabilește noile criterii de încadrare în categoria de consumatori vulnerabili de energie, stabilind în același timp cuantumul ajutoarelor financiare acordate de stat. Acesta precizează că, potrivit unui amendament depus de PSD, a fost eliminată limita de vârstă prevăzută înCItește mai departe
Program de disponibilizare cu multe incertitudini la Complexul Energetic Hunedoara
Deși circa 1500 de salariați ai Complexului Energetic Hunedoara s-ai înscris pe listele preliminare de disponibilizare, exprimându-și în acest fel dorința de a ieși voluntar din sistem, ministerul de resort nu a stabilit încă nici numărul de persoane care vor putea beneficia de acest program, nici condițiile aferente și nici măcar un calendar în care ar urma să se desfășoare procesul de disponibilizare colectivă. Toate aceste precizări vor veni abia după ce Ministerul Energiei va promova în Guvern o Ordonanță de Urgență. Deocamdată, singurul lucru oarecum clar este acela că,CItește mai departe
Senatorul Cristian Resmeriță denunță poziția publică a unor lideri PNL față de minerii Văii Jiului
Dacă declarațiile făcute cu ceva vreme în urmă de primarul liberal al municipiului Deva, Florin Oancea la adresa minerilor din Valea Jiului au fost considerate unele nefericite, o poziție cel puțin la fel de radicală a fost exprimată, în aceste zile, de secretarul de stat în Ministerul de Finanțe, hunedoreanul Lucian Heiuș, fost lider al PNL în județul Hunedoara este considerată de senatorul PSD Cristian Resmeriță drept incalificabilă și intolerabilă. Secretarul de stat Lucian Heiuș a declarat, printre altele, într-o emisiune difuzată pe postul local de televiziune Antena 3 Deva,CItește mai departe
Natalia Intotero (PSD): Paradoxul creșterii economice enunțate de Guvernul Cîțu
De câteva zile, curg declarațiile miniștrilor de la Palatul Victoria în care se vorbește despre cât de bine au gestionat economia țării în contextul pandemiei. Reacțiile infantile ale liderilor, după ce Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat cifrele privind creșterea economică, sunt laude nemeritate. Cu sau fără acest Guvern, România ajungea în același punct, motorul adevărat al economiei fiind chiar românii care au muncit în pofida acestei guvernări haotice. Întrebarea noastră este: dacă aveți atât de mulți bani, de ce nu măriți alocațiile și pensiile, așa cum ați promisCItește mai departe
Dialog pentru sănătate, familie și educație. Un demers vital inițiat de Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților
La începutul acestei săptămâni, în cadrul Comisiei pentru învățământ, am vorbit despre familie, pilonul de bază al societății românești. Sănătatea și familia trebuie să fie într-o strânsă relație comunicațională, bazată pe metode de prevenție. Prin informare și tratament timpuriu, putem să păstrăm familia românească unită și fericită, așa cum ne dorim cu toții. Dezbaterea a fost organizată în contextul Zilei Internaționale a Familie (15 mai) și a fost un bun prilej de dialog între reprezentanții statului, culte și societate. Tema noastră – Importanța educației și a sănătății pentru familie –CItește mai departe
Cristian Resmeriță: ”Să ne mai mirăm că Strategia Văii Jiului nu are termene pe termen mediu și lung, când nu există încă un termen clar pentru noua disponibilizare din minerit ?”
Draftul final al ”Strategiei de dezvoltare economică și socială a Văii Jiului pentru perioada 2021-2030”, document elaborat de consultantul angajat de Ministerul Investițiilor Europene și finanțat de Uniunea Europeană, se află în dezbatere publică, până pe data de 24 mai 2021. Acesta urmează să constituie elementul central al proiectelor pentru care comunitatea locală va putea atrage finanțare din Fondul pentru tranziție justă, instrumentul financiar dedicat sprijinirii zonelor carbonifere, pus la dispoziție a Uniunea Europeană. Documentul, deși unul absolut necesar și unul la care s-a lucrat foarte mult, nu este însăCItește mai departe
Cristian Resmeriță: ”România de azi e condusă de un ”cap de familie” fără empatie față de oameni, care seamănă cu un funcționar obosit care la orice propunere răspunde doar cu ”nu se poate” !”
Senatorul PSD de Hunedoara, Cristian Resmeriță este de părere că situația în care se regăsește în prezent cel mai important agent economic din județ, Complexul Energetic Hunedoara, impunea fără îndoială un dialog între toți factorii de răspundere de la nivel politic și administrativ, în vederea identificării celor mai bune soluții pentru viitor și, mai ales, a soluțiilor necesare pentru angajați. În acest context, recenta vizită a ministrului Muncii, Raluca Turca, în Valea Jiului nu a făcut altceva decât să arate încă o dată lipsa de interes a actualei guvernări fațăCItește mai departe
Sondaj CURS: PNL, în CĂDERE, în timp ce PSD rămâne pe primul loc. AUR crește în clasament, iar USR PLUS rămâne constant
PNL începe să resimtă din plin probleme guvernării. Măsurile de austeritate luate de guvern și scandalurile din Coaliția la guvernare sunt decontate masiv de liberali. Sondajul de tip Omnibus realizat de Centrul de Sociologie Urbana și Regională – CURS în luna aprilie arată o scădere accentuală a PNL, în timp ce dificilii parteneri de guvernare de la USR PLUS își conservă pozițiile. Potrivit cercetării sociologice, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, scorurile partidelor ar fi următoarele: PSD – 33% (aproape la fel ca în sondajul CURS din februarieCItește mai departe
Pachete pentru sărbători de la PSD pentru familiile nevoiașe ale minerilor din Valea Jiului
Valea Jiului este una din regiunile cu problemele sociale în care Partidul Social Democrat a decis să îndrepte o parte a acțiunii caritabile derulate, la nivel central, de această formațiune politică în întâmpinarea sărbătorilor pascale din acest an. În acest context, zilele trecute, un campion cuprinzând pachete cu ajutoare constând în alimente și îmbrăcăminte au ajuns în Valea Jiului, urmând ca acestea să fie distribuite către cei care au nevoie de acestea, prin intermediul organizațiilor locale ale PSD din Lupeni, Uricani și Aninoasa. Președintele Organizației județene a PSD Hunedoara, LaurențiuCItește mai departe
Natalia Intotero: ”Guvernarea dreptei plasează România la coada clasamentelor globale și europene privind gestionarea pandemiei”
Trăim o realitate dezolantă. Pe zi ce trece România se afundă tot mai mult în datorii și în imposibilitatea de a răspunde activ situațiilor limită provocate de pandemia cu COVID – 19. Țara se zbate, iar ROMÂNII sunt sătuli de necunoașterea zilei de mâine. Este adevărat, toate statele lumii au probleme. Însă, diferența este dată de faptul că România a rămas blocată în explicații și a pus lanțurile pe economie, pe sistemul medical și pe învățământ, în timp ce restul lumii funcționează și încearcă să găsească soluții. De un an,CItește mai departe
Alianța USR-PLUS NU îl mai susține pe premierul Florin Cîțu. Dan Barna: „Demiterea este o decizie unilaterală și imatură politic”
USR PLUS nu-l mai susține pe premierul Florin Citu, a anunțat miercuri vicepremierul Dan Barna. „Demiterea este o decizie unilaterală și imatură politic, ridică foarte mari semne de întrebare asupra capacității dlui Citu de a conduce o coaliție în această perioada. Ne-am asumat să luăm deciziile împreună și asta s-a întâmplat până azi. Dimineață dl Citu mi-a comunicat o decizie luată și trimisă Președintelui, nu a existat o consultare anterioară. Este o decizie care aruncă coaliția de guvernare într-o criză majoră. Din acest moment premierul Florin Citu nu mai areCItește mai departe
Deputatul Natalia Intotero crede că Educația în România e prinsă la mijlocul neînțelegerilor guvernanților
Președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, Natalia Elena Intotero apreciază că, pe tema privind redeschiderea școlilor, avem de-a face cu două povești ale unui singur Guvern. Astfel, dacă pentru ministrul sănătății, întoarcerea elevilor în bănci prea curând, este o aberație, pentru ministrul educației, lucrurile stau diferit. Mai mult, părerile celor doi demnitari sunt diferite și în cazul introducerii condiției testării rapide pentru elevi, ca măsură de siguranță pentru întoarcerea în sălile de clasă și pentru prevenirea infectării cu Coronavirus. Pornind de la această realitate, deputatul hunedorean Natalia Intotero (PSD) esteCItește mai departe
Cristian Resmeriță: ”Guvernanții nu au înțeles că Programul Național pentru Redresare și Reziliență nu este ”iepurașul de Paște”, ci trebuie să fie o viziune de relansare a României după pandemie”
Senatorul social-democrat Cristian Resmeriță apreciază că efectele nefaste ale pandemiei Covid-19, care pare de nestăvilit, dar mai ales efectele din ce în ce mai vizibile ale crizei economice din România nu arată altceva decât haosul generalizat care s-a instalat aproape la toate nivelurile de conducere, după preluarea puterii guvernamentale de către actuala Coaliție politică de dreapta. Acesta atrage în același timp atenția că România riscă să piardă și oportunitatea de a valorifica în mod eficient sprijinul post-pandemie pe care Uniunea Europeană îl pune la dispoziția statelor membre în cadrulCItește mai departe
Deputatul PSD Natalia Intotero avertizează că bolnavii de pe paturile de ATI se înmulțesc odată cu jocurile politice ale decidenților
În ziua de 24 martie, toată presa informa despre declarația ministrului sănătății, Vlad Voiculescu. Acesta și-a acuzat colegii de guvernare de la PNL că au măsluit în toamna anului trecut cifrele pandemiei, în scop electoral. În opinia deputatul social-democrat Natalia Elena Intotero, senzaționalul acestei declarații nu este dat de modalitatea în care cei din PNL aleg să își facă jocul politic la Palatul Victoria, ci de realitatea îngrijorătoare că s-a ascuns în tot acest timp dinamica infectării din România. Deputatul hunedorean crede că situația în care ne aflăm astăzi esteCItește mai departe
Natalia Intotero (deputat PSD): ”Am inițiat legi pentru incluziune și eficiență administrativă”
Săptămâna aceasta, în calitate de membru al Camerei Deputaților, reprezentând județul Hunedoara, am inițiat în Parlamentul României trei legi. Prima dintre ele vine în sprijinul studenților. A doua, am conceput-o pentru persoanele cu dizabilități, în special cei cu deficiențe de vedere. A treia lege este pentru toate comunitățile locale și pentru toate acele imobile abandonate din zonele depopulate, care au fost cândva școli, dar astăzi sunt în paragină. Personal, consider că oamenii care ne-au votat să îi reprezentăm în Parlamentul României trebuie să știe, la fiecare pas, ce facem șiCItește mai departe
Liderii PNL au prezentat la Deva oportunitățile Planului Național pentru Redresare și Reziliență
Cu un total alocat de peste 33 de miliarde de euro din fonduri ale Uniunii Europene, Planul Național pentru Redresare și Reziliență este structurat pe trei piloni și 12 domenii prioritare pentru dezvoltarea României și reprezintă un document strategic structurat pe două priorități: reforme și investiții, ce aduce României perspectiva modernizării și a schimbărilor profunde așteptate de societatea civilă, mediul de afaceri și sectorul public din România. Sâmbătă, 13 martie 2021, la inițiativa liderului PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu a avut loc la Deva o întâlnire de lucru pentru prezentarea Programului NaționalCItește mai departe
Natalia Intotero (PSD): ”PNRR este mai mult decât poate duce Coaliția de dreapta !”
Dezbaterile pe marginea Planului Național de Redresare și Reziliență sunt în plină desfășurare, iar dacă din partea Coaliției aflate la Putere acesta este privit ca o măsură ce poate conduce cu adevărat la dezvoltarea intensivă a României în următorii ani, dinspre PSD lucrurile par mai degrabă îngrijorătoare. Deputatul hunedorean Natalia Intotero (PSD), care a participat zilele trecute, în Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaților, la prezentarea unui nou draft al PNRR de către ministrul de resort, apreciază că acest program este mult întârziat și abia acum, la aproape un an deCItește mai departe
Care este locul Educației în Planul Național de Redresare și Reziliență ?
Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților organizează, în ziua de miercuri, 3 martie 2021, în intervalul orar 14.00-16.30, dezbaterea cu tema „Educația în Planul Național de Redresare și Reziliență”, Potrivit deputatului Natalia Intotero, președintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, în cadrul dezbaterii se va analiza modul de transpunere în realitate a proiectelor educaționale finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. ”Finanțarea sectorului educației este stringentă, mai ales în perioada extrem de dificilă pe care o traversăm cu toții. România trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că generația actuală de copii șiCItește mai departe
Despăgubiri neachitate de stat pentru sute de proprietari hunedoreni expropriați la construcția A1
Aproape 500 de proprietari de terenuri din localitățile hunedorene Romos și Geoagiu au fost expropriaţi în vederea construirii tronsonului de autostradă Sibiu – Orăştie, însă doar pentru 100 dintre aceștia statul român și-a achitat obligațiile. Parlamentarul hunedorean Viorel Sălan (PSD) și-a asumat responsabilitatea de a interveni pentru rezolvarea acestei situații și apreciază că aceasta a fost una dintre cele mai dificile probleme cu care s-a confruntat în perioada mandatului său anterior în Parlament. ”În urma documentării efectuate la faţa locului, din discuţiile cu cetăţenii şi cu o parte a factorilorCItește mai departe
Deputatul Natalia Intotero arată că Hunedoara e marginalizată de Guvernul Coaliției de dreapta
Deputatul hunedorean Natalia Intotero (PSD) informează, prin intermediul unui comunicat de presă, că Parlamentul României a adoptat Bugetul de Stat pe anul 2021, chiar dacă PSD s-a împotrivit din răsputeri acestui proiect de austeritate, care nu aduce perspective bune pentru români. Aceasta atrage atenția că din păcate, adoptarea bugetului în forma redactată de Guvern este un moment nefericit și pentru județul Hunedoara. ”Sloganele din campanie, prin care liberalii se angajau să dezvolte județul, să dezvolte România, nu s-au menținut și când aceștia au ajuns la guvernare. În ultimele zile, de laCItește mai departe
Natalia Intotero (PSD): ”În dezbaterea pe bugetul educației din Parlamentul României, învățământul românesc a pierdut !”
Astăzi, în dezbaterea pe bugetul educației din Parlamentul României, învățământul românesc a pierdut. Nu PSD-ul, nu opoziția, ci învățământul. Cele 44 de amendamente propuse de grupul social-democrat, dar și cele 7 amendamente ale grupului AUR, prin care s-a solicitat suplimentarea bugetului Ministerului Educației, au fost respinse în bloc de către parlamentarii coaliției de guvernare, care au majoritate în comisii. În primul rând, consider că prezidiul de astăzi a fost ales contrar regulamentului parlamentar. Articolul 26 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului spune așa: lucrările şedinţelor comune suntCItește mai departe
Natalia Intotero (preşedintele Comisiei de învăţământ a Camerei): Bugetul Dreptei lasă de dorit
Bugetul de stat conturat de coaliția de la guvernare este de un amatorism teribil. Printre toate tăierile, tot nu au găsit finanțare pentru pensii și alocații. În aceeași manieră, au decis să politizeze în continuare și Bugetul de Stat, județele conduse de către PNL-USRPLUS-UDMR fiind supra-finanțate în comparație cu județele conduse de PSD. Spre exemplu, deși județul Hunedoara are cea mai mare rețea de drumuri județene din România, nu este primul județ în clasamentul alocărilor bugetare pentru administrarea drumurilor județene. Guvernul a avut alte criterii decât cele administrative la bază,CItește mai departe
Oana Biriș, subprefectul propus de USR la Hunedoara
Oana Biriș ar putea deveni cel de-al doilea subprefect al județului Hunedoara, conform unei decizii de susținere adoptate în acest scop de către filiala județeană Hunedoara a USR. După cum am mai informat, în urma negocierilor politice din coaliția aflată la Putere, odată cu noul statut al Instituției Prefectului, potrivit căruia prefecții și subprefecții vor fi numiți politic, în județul Hunedoara postul de prefect urmează să revină PNL (care deține de altfel și în prezent acest portofoliu), iar funcțiile de subprefect vor reveni una la UDMR și cealaltă la USR.CItește mai departe
PSD va depune amendamente la Bugetul de Stat prin care să fie plătite salariile minerilor
Situația cu care se confruntă minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Hunedoara a fost analizată în cursul zilei de luni, 22 februarie 2021 și în cadrul ședinței Biroului Politic Național al Partidului Social Democrat. Vicepreședintele formațiuni, Sorin Grindeanu spune că parlamentarii PSD vor depune amendamente la legea bugetului de stat pentru a le fi plătite minerilor din Valea Jiului drepturile restante. ”Am discutat în Biroul Politic Naţional şi despre situaţia din Valea Jiului. Am decis să luăm legătura cu colegii noştri europeni, pentru ca, din miliardele prevăzute atât în FondulCItește mai departe
Primarul municipiului Lupeni cere retragerea sprijinului politic primarului liberal al Devei pentru jignirile grosolane la adresa minerilor
Pentru că protestul minerilor din Valea Jiului, unul justificat după părerea tuturor actorilor politici de pe scena publică locală și națională, a condus, printre altele, și la sistarea furnizării de agent termic în municipiul Deva ca efect al opririi termocentralei de la Deva, primarul municipiului Deva, Florin Oancea s-a simțit nevoit să ia atitudine. Numai că, prezent într-o emisiune televizată la un post TV din Deva, primarul Florin Oancea a făcut o adevărată tiradă împotriva minerilor din Valea Jiului, considerându-i leneși, milogi și nerecunoscători. ”Minerii au intrat în grevă că nuCItește mai departe
Președintele CJH, Laurențiu Nistor se declară solidar cu minerii și energeticenii din județul Hunedoara
”Angajații Complexului Energetic Hunedoara, mineri și energeticieni, trec în aceste zile prin momente dificile. Incompetența și indiferența guvernanților, dar și a actualei conduceri a CEH, pun în pericol mii de familii, prin neplata drepturilor salariale ale angajaților minelor din Valea Jiului și ai termocentralelor de la Mintia și Paroșeni. Surzi la strigătul înecat de durere al acestor muncitori onești, guvernanții fac dovada unui comportament inuman, iresponsabil și antiromânesc, refuzând dialogul pentru ieșirea din impas”, spune Laurențiu Nistor, președintele Consiliului județean Hunedoara, prin intermediul unui comunicat de presă. Acesta este înCItește mai departe
Senatorul Cristian Resmeriță ia o poziție tranșantă față de situația minerilor de la CEH
Nu doar ca om politic al Văii Jiului, ci mai ales ca locuitor al acestei regiuni și om ale cărui legături de familie și de amiciție cu minerii sunt multiple, senatorul Cristian Resmeriță se declară un susținător fără echivoc al protestului pe care minerii îl duc acum pentru a-și cere drepturile care li se cuvin. Acesta a ținut să-i asigure pe mineri, într-o conferință de presă care a avut loc chiar în fața sediului CEH din Petroșani, că le este alături și a cerut imperativ conducerii CEH și Guvernului săCItește mai departe
Deputatul Natalia Intotero face un apel la unitate pentru Educație
Deputatul hunedorean Natalia Elena Intotero a fost desemnată să conducă Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților. Din postura de președinte al acestei Comisii parlamentare, Natalia Intotero face un apel către toți colegii parlamentari și către întreaga clasă politică românească la unitate pentru Educație. Aceasta consideră că acum și nu la anul, trebuie conturat un plan coerent și realist pentru învățământul românesc, cu o finanțare corespunzătoare. ”În ultimele săptămâni, am avut plăcerea de a discuta cu mulți actori din educație. Toate părțile implicate, fie că vorbim despre reprezentanții elevilor și ai părinților,CItește mai departe
Cristian Resmeriță: ”Măsurile actualei guvernări de dreapta riscă să distrugă industria HORECA”
Printre măsurile pe care intenționează să le ia guvernul în vederea reducerii deficitului bugetar, figurează și cea privind renunțarea la acordarea de tichete de vacanță pentru angajații din sectorul bugetar. Cu toate că reprezentanții autorității guvernamentale dau asigurări că această măsură nu va avea un impact major în sectorul de turism, nu puțini sunt aceia care cred că adoptarea acestei măsuri într-un an în care vine după ce sectorul HORECA a fost cel mai puternic afectat de pandemia de coronavirus, va conduce la falimentarea unui număr foarte mare de agențiCItește mai departe
Senatorul PSD Cristian Resmeriță taxează decizia guvernului de a nu crește pensiile în acest an
Decizia Guvernului de a îngheța în acest an cuantumul pensiilor pentru pensionarii din sistemul de asigurări publice de stat considerată de senatorul PSD de Huneodara, Cristian Resmeriță, drept încă o dovadă de maxim tupeu al actualilor guvernanți, care sfidează legile țării și care sfidează cei peste 5 milioane de pensionari din România. Mai mult, faptul că decizia luată de guvern a fost transmisă în spațiul public chiar de către președintele PNL, Ludovic Orban este, în opinia parlamentarului social-democrat o dovadă clară a faptul că deciziile greu de înțeles ale guvernăriiCItește mai departe
Széll Lőrincz nominalizat de UDMR pentru funcția de subprefect al județului Hunedoara
Președintele Organizației județene a UDMR Hunedoara, eurodeputatul Iuliu Winkler a anunțat că, în urma deciziei luate în Consiliul Permanent Județean al Uniunii, Széll Lőrincz a fost nominalizat pentru funcția de subprefect al județului Hunedoara. Născut la Lupeni, Széll Lőrincz are 43 de ani, este director executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara. De profesie este inginer de automatică și informatică, având și un master în administrație publică. Acesta a absolvit programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare înalţilor funcţionari publici organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.CItește mai departe
Cristian Resmeriță (senator PSD): ”Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu trebuie să plece !”
”Personal, cred și eu, asemeni colegilor mei din PSD și asemeni celor mai mulți dintre români, că ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, trebuie să plece acasă!”, a declarat senatorul PSD Cristian Resmeriță, la finalul primei zile din noua sesiune parlamentară care a început luni, 1 februarie 2021, la Parlament. În calitatea sa de senator PSD de Hunedoara, Cristian Resmeriță s-a alăturat în rândul susținătorilor colegilor deputați care au inițiat o moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, despre care social-democrații spun că ar trebui să demisioneze din funcție, ca urmare a situațieiCItește mai departe
PSD cere demisia ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu
Încă din prima zi a sesiunii parlamentare de iarnă din 2021, deputații PSD au inițiat procedurile pentru depunerea unei moțiuni simple îndreptată împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. De altfel, deputații social-democrați i-au cerut acestuia, în contextul tragediei de la Institutul ”Matei Balș” din București, demisia din funcție. Deputatul hunedorean PSD Natalia Intotero se numără printre inițiatorii moțiunii simple împotriva ministrului Sănătății. Aceasta apreciază că, de când a preluat funcția de ministru, Vlad Voiculescu s-a preocupat numai de poziția sa politică, nevoile imediate ale sistemului de sănătate fiind în plan secund. ”S-aCItește mai departe
Senatorul social-democrat Cristian Resmeriță începe noul său mandat de parlamentar în alianță cu cetățenii
Prima sesiune parlamentară din noua legislatură aleasă în alegerile din decembrie 2020 începe luni, 1 februarie 2021. Odată cu debutul activității parlamentare din anul 2021 și pentru senatorul hunedorean Cristian Resmeriță, începe o nouă etapă în cariera sa politică. Acesta se află la al doilea mandat de senator, după alte două mandate de parlamentar în care a activat la Camera Deputaților. Acum, acesta a fost însărcinat de colegii senatori și cu responsabilitatea funcției de secretar al Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senatul României, calitate în careCItește mai departe
Consilierii județeni Ion Bădin și Alin Țambă propuși pentru funcțiile de vicepreședinți ai CJH
Consiliul județean Hunedoara urmează să-i aleagă, în ședința din 29 ianuarie 2021 pe cei doi vicepreședinți care vor completa astfel noua structură de conducere a instituției, în urma alegerilor locale din septembrie 2020. Desemnarea celor doi vicepreședinți a întârziat aproape 4 luni, care urmare a faptului că, potrivit modificărilor legislative din Codul Administrativ, alegerea acestora nu putea fi făcută decât în momentul în care Consiliul județean Hunedoara și-a validat integral mandatele noilor consilieri. Alegerea celor doi vicepreședinți ai CJH este atributul politic al PSD, având în vedere că social-democrații deținCItește mai departe
Mariana Ghioc este noul viceprimar al municipiului Petroșani
Consiliul local al municipiului Petroșani a fost convocat în ședință publică de primarul Tiberiu Iacob Ridzi, pentru a desemna noul viceprimar al localității după ce titularul acestui portofoliu, Lucica Dina Muntean a demisionat din Consiliul local odată cu alegerea sa în calitate de senator. Singura propunere, făcută de PNL a fost cea a consilierului local Mariana Ghioc, membru al Pro România. Potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, care deține și funcția de președinte al organizației locale a PNL, propunerea a venit după discuțiile pe care liberalii le-au purtat chiar cu VictorCItește mai departe
Președintele CJH Laurențiu Nistor denunță schimbările managerilor de școli pe criterii politice
SCRISOARE DESCHISĂ PRIVIND SITUAȚIA SCHIMBĂRII DIRECTORILOR DE ȘCOLI PE CRITERII POLITICE ADRESATĂ: Domnului Sorin-Mihai Cîmpeanu, ministrul Educației, Domnului Ilie Pârvan, inspector școlar general, Stimați reprezentanți ai statului român, În județul Hunedoara, au fost schimbați 40 de directori de școli, ca urmare a deciziei politice a PNL. Un partid care a susținut depolitizarea administrației publice, un partid care a acuzat PSD de numiri politice, dar care în prima lună de guvernare face exact ceea ce pretindea ca fiind impostură. Rezultatul deciziilor dumneavoastră îi va afecta în mod direct pe elevi, darCItește mai departe
Deputatul Natalia Intotero avertizează că Educația trebuie să rămână apolitică
Președintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, deputatul hunedorean Natalia Intotero (PSD) apreciază că învățământul românesc trece prin momente dificile. Aceasta arată, într-un comunicat de presă că întregul proces educațional a fost perturbat de situația epidemiologică mondială, iar elevii, cadrele didactice, precum și personalul administrativ din sistem au fost obligați să se adapteze noilor condiții și realități. ”Așa cum am mai spus, deschiderea școlilor este o măsură pe care o susțin, pentru care fosta guvernare PNL trebuia să găsească de mult soluții. Însă, subiectul de astăzi este la fel deCItește mai departe
Primarul Petrilei denunță numirea, pe criteriu strict politic, a noului director de la Colegiul ”Constantin Brâncuși”
Așa cum era de așteptat, schimbările operate la conducerea mai multor unități de învățământ din județ de către Inspectoratul Școlar General Hunedoara care a numit noi directori și directori adjuncți la școlile și liceele unde mandatul directorilor a expirat la începutul lunii ianuarie 2021 a stârnit numeroase nemulțumiri și controverse. Spre exemplu, la Petrila, schimbarea din funcția de director a prof. Cecilia Mitran, care s-a aflat în ultimii 19 ani la conducerea Colegiului ”Constantin Brâncuși” din localitate a stârnit nemulțumiri nu doar în rândul corpului profesoral, ci și în comunitate,CItește mai departe
A fost aprobată noua structură a Guvernului. Aflați aici care sunt noile ministere.
Guvernul a aprobat, în ședința de luni, 28 decembrie 2020, Ordonanța de Urgență privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale, act normativ ce reglementează noua structură a Guvernului și a ministerelor. Ordonanța de Urgență este promovată ca urmare a Hotărârii Parlamentului României nr.31/2020 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1285 din 23 decembrie 2020. Potrivit actului normativ, atribuțiile viceprim-miniștrilor vor fi stabilite prin decizie a prim-ministrului, iar cheltuielile necesare desfășurării activității se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General alCItește mai departe
Deputatul hunedorean Natalia Intotero e noul președinte al Comisiei pentru Învățământ de la Camera Deputaților
Deputatul hunedorean social-democrat Natalia Elena Intotero a fost desemnată să ocupe funcția de Președinte al Comisiei pentru Educație din Camera Deputaților, în actuala legislatură. De asemenea, Natalia Intotero, fost ministru al Românilor de Pretutindeni va face parte și din Comisia Camerei Deputaților pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. ”Am primit cu onoare și responsabilitate nominalizările colegilor mei pentru funcția de președinte al Comisiei pentru Educație din Camera Deputatilor, respectiv de membru în Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. Vreau să le mulțumesc pe această cale pentru încredereCItește mai departe
Cristian Resmeriță a fost ales secretar al Comisiei pentru Energie a Senatului
În prima zi de lucru a noului Senat, parlamentarii au structurat comisiile parlamentare în care vor activa fiecare în parte și i-au desemnat pe cei care vor conduce structurile organizatorice ale acestora. În acest context, una din propunerile făcute de grupul senatorial PSD îl vizează și pe senatorul de Hunedoara, Cristian Resmeriță, care a fost propus pentru a ocupa funcția de secretar al Comisiei pentru Energie, Infrastructură energetică și resurse minerale din Senatul României. ”Eu am făcut parte și în legislatura precedentă din această comisie dar am ținut cu totCItește mai departe
Noii parlamentari hunedoreni au depus jurământul de învestitură
Într-o ședință maraton desfășurată luni, 21 decembrie 2020, în paralel, la Senat și Camera Deputaților, aleșii în funcțiile de senatori și deputați, desemnați în urma validării mandatelor obținute în alegerile locale din 6 decembrie 2020, au depus jurământul de învestitură, acesta fiind, de altfel, primul lor discurs de la tribuna Parlamentului în actuala legislatură. În rândul noilor senatori și deputați care au depus jurământul se numără și cei 3 senatori și 6 deputați care vor reprezenta în Parlament județul Hunedoara. Senatorul PSD Cristian Resmeriță, aflat la al doilea mandat deCItește mai departe
Liderul PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor face apel la PNL pentru abandonarea politicii distructive
Pornind de la nemulțumirile primarilor PSD din județul Hunedoara, nemulțumiți de modul vizibil părtinitor politic în care au fost repartizate fonduri de la Guvern pentru echilibrarea bugetelor locale, dar și având în vedere alte vehemente luări de poziție exprimate de liberalii din județ, președintele social-democraților hunedoreni, Laurențiu Nistor avertizează PNL Hunedoara că noile realități politice din țara noastră confirmă faptul că o competiție distructivă nu este o soluție. ”Perioada dificilă pe care am traversat-o mi-a oferit și timpul necesar de reflecție asupra a ceea ce se întâmplă în ultima perioadă înCItește mai departe
Comunicat de presă PSD Hunedoara: ”Vetuța Stănescu, fără mască !”
În ultimele zile am analizat cu multă responsabilitate dacă este cazul sau nu să răspund ieșirii publice a doamnei Vetuța Stănescu, președinte de avarie al PNL Hunedoara. În primul rând pentru că mi-e foarte greu să cobor la nivelul discursului promovat de PNL, apoi, pentru că este vorba despre o doamnă și, în fine, pentru că ne apropiem de praznicul Nașterii Domnului. Dar, ar trebui ca toate aceste motive să mă determine să asist pasiv, să las minciunile, jignirile, tupeul și cinismul să fie din nou ridicate la rang deCItește mai departe
Social-democrații hunedoreni acuză o nouă repartizare de fonduri publice discreționară de către Guvernul PNL
O nouă rectificare bugetară operată de Guvern în ședința din 17 decembrie 2020, prin care au fost distribuite fonduri către autoritățile publice locale, pentru echilibrarea bugetelor locale, din Fondul de Rezervă aflat la dispoziția Guvernului, pune pe jar reprezentanții PSD, care acuză că așa cum era de așteptat, principiul după care au fost distribuiți banii de către liberali a fost același: ”NU ai votat PNL, NU primești bani la bugetul local !” Social-democrații din județul Hunedoara nu găsesc o explicație logică a faptului că unele comune din județul Hunedoara, cu primariCItește mai departe