Sport
Asociația Pro Parâng anunță o nouă competiție de schi în Domeniul schiabil de la Petroșani
După succesul competiției de schi de tură organizată duminică, 25 februarie de Asociația Pro-Parâng” în parteneriat cu Primăria municipiului Petroșani, același fericit parteneriat deschide oportunitatea organizării unei noi competiții sportive de iarnă în Domeniul Schiabil din Parângul Mic. Cazimir Radvanski, președintele Asociației ”Pro Parâng” spune că, în acest sens, pe data de 10 martie, în stațiunea Parâng-Petroșani va avea loc un concurs de schi alpin, probă de slalom. ”Am reușit în condiții superbe de iarnă să organizăm concursul schi de tură. Mulțumim pentru încrederea acordată, toți participanții au parcurs cuCItește mai departe
Concurs de alergare montană, prin nămeți de peste un metru la Red Bull Oslea Hiride
Într-o Românie în care iarna s-a lăsat așteptată aproape tot sezonul, în acest week-end, Masivul Oslea, aflat în vecinătatea Parcului Național Retezat, ne-a arătat contrariul – nămeții care pe alocuri depășeau un metru i-au pus în dificultate pe cei 126 de concurenți care au luat startul la cea de a șaptea ediție a Red Bull Oslea Hiride, singura competiție de hike & ride din țara noastră. Pe lângă competiția clasică de freeride, concurenții au fost nevoiți să facă față unei provocări – să urce pe jos versantul pe o distanțăCItește mai departe
Cupa Mărțișorului – Fotbalul în curtea școlii la fotbal mixt pentru elevii de clasa V – VI
AJF Hunedoara în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara organizează, în data de 01 martie 2018, Cupa Mărțișorului – Fotbalul în curtea școlii la fotbal mixt pentru elevii de clasa V – VI. Competiția se va desfășura in 4 locații, respectiv: Petrila, Crișcior, Deva și Hunedoara, cu participarea aproximativă a 160 de elevi. Obiectivul competiției este promovarea fotbalului prin crearea unui climat bazat pe plăcerea de a face mișcare astfel încât nu se va ține cont de rezultatele jocurilor, neexistând clasamente. Profesorii de educație fizică și sport din orașul PetrilaCItește mai departe
Rezultatele complete ale sportivilor români la JO de iarnă de la PyeongChang
Raluca Strămăturaru a reuşit, pe 13 februarie, cea mai bună performanţă a României la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang (Coreea de Sud), locul 7 în proba feminină de sanie. Totodată, aceasta a fost cea mai bună performanţă românească din ultimii 24 de ani, la Jocurile Olimpice de iarnă. Precedentul cel mai bun rezultat al ţării noastre a fost un loc şase ocupat de Ioan Apostol şi Liviu Cepoi, la sanie-2, în 1994, la JO de la Lillehammer. În 1998, la Nagano, cel mai bun rezultat a fost obţinutCItește mai departe
Cupa ”Crucea Roșie” la fotbal de sală, ediția a III -a, 2 – 4 martie 2018
Vineri, 2 martie 2018, în sala de sport a Colegiului Economic ”Hermes” din Petroșani se va da startul celei de-a III-a ediții a Cupei ”Crucea Roșie” Petroșani la fotbal în sală, în organizarea filialei de Cruce Roșie Petroșani în parteneriat cu Asociația Comitetului de Inițiativă Petroșani – Valea Jiului și instituția de învățământ gazdă a evenimentului. Așa cum s-a putut vedea în edițiile anterioare ale acestui campionat de sală, interesul pentru această competiție locală este din ce în ce mai mare, astfel de acțiuni sportive nu fac altceva decât săCItește mai departe
Succes maxim în provocarea sportivă noctură din Parâng
Inițiat de unul dintre sportivii emblematici ai Văii Jiului, Marius Avram Iancu, evenimentul sportiv ”Parângul Night Challange” a ajuns anul acesta la ediția a V-a. Cu siguranță mobilizați de succesul apreciatului sportiv din Petroșani, pentru organizarea ediției din acest an a competiției de alergare montană noctură din masivul Parâng, și-au dat concursul Asociația Sportivă Bike &Run Petroșani, Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Complexul turistic ”Hotel Rusu”, dar și un număr semnificativi de sponsori. Dincolo de excelenta organizare a ediției din acestCItește mai departe
Avalanșă de competiții sportive în stațiunea Straja
Timp de două zile, în 17 și 18 februarie, stațiunea turistică Straja găzduiește mai multe competiții de schi și divertisment pentru turiștii care aleg să petreacă aici finalul acestei săptămâni. Astfel, potrivit unei frumoase tradiții, sâmbătă, 17 februarie va fi aniversat, pentru a 18-a oară, ursul Baloo, mascota stațiunii Straja. Cabanierii de la Complexul Montana, în grija cărora se află Baloo, i-au pregătit și pentru vârsta ”majoratului” un tort pe care i-l vor oferi în aplauzele celor care-l îndrăgesc (în special copiii), în jurul orelor 13,00. În avanpremiera acestui eveniment,CItește mai departe
Parângul Night Challenge se anunță a fi un succes
Polgar Levente, ultramaratonistul participant la 6633 Arctic Ultra, considerată cea mai dură competiţie din lume, Andrei Preda, unul dintre cei mai buni alergători montani din țară ori tânărul din Valea Jiului, Leonard Mitrică, un sportiv în ascensiune, sunt doar câteva nume ce se regăsesc pe grila de start a competiției nocturne organizată de reputatul sportiv Avram Iancu. Parângul Night Challenge, competiția de alergare montană și schi fond derulată la lumina făcliilor are loc în acest week-end. Circa 120 de concurenți se vor alinia la startul de la baza Stațiunii Parâng,CItește mai departe
Concurs de schi de tură, pe 25 februarie, în Parâng
Asociația Schi și Turism montan „Pro-Parâng” din Valea Jiului continuă acțiunea de promovare a schiului de tură prin organizarea celei de-a V-a ediții a Cupei ,,Pro-Parâng” la schi de tură, eveniment care se va desfășura pe Domeniul schiabil Parâng în data de 25 februarie, cu începere de la orele 11. ”Schiul de tură reprezintă o variantă de schi, la care nu este nevoie de amenajarea specială a pârtiilor sau de mijloace de transport pe cablu, sportivul folosindu-și propria forță pentru zonele de urcare și abilitatea de a coborî în modCItește mai departe
În Campionatul Naţional de Popice pentru Tineret pe echipe (U 23) Inter Petrila a învins la scor Siderurgica Hunedoara
Sâmbătă, 10 februarie 2018, Campionatul Naţional de Popice pentru Tineret pe echipe (U 23) a programat prima etapă a returului, în cele trei serii dispuse pe criterii geografice. Pe arena de popice CS Inter Petrila, în grupa A, sub arbitrajul internaţionalului Gheorghe Blasicz din Mediaş, s-a disputat sâmbătă partida Inter Petrila – Siderurgica Hunedoara. Popicarii petrileni au învins la scor 3029 p.d. – 2963 p.d. S-au remarcat tinerii lansatori Denis Pădurean – 532 p.d., Alexandru Ionesi – 530 p.d. şi Claudiu Feier – 511 p.d. de la Inter Petrila, sportiviCItește mai departe
Câștigătorii concursului de schi ”Cupa Pasul Vîlcan”
Administrația Publică Locală a municipiului Vulcan a făcut publică astăzi și lista câștigătorilor concursului de schi dotat cu ”Cupa Pasul Vîlcan”, eveniment sportiv care a avut loc duminică, 11 februarie 2018, în cadrul festivalului sporturilor de iarnă ”Zăpezile Bucuriei”. Astfel, clasamentul general, pe diversa categorii de vârstă și gen, arată în felul următor: CATEGORIA PÂNĂ LA 6 ANI FETE 1. Șefer Ioana Andreea 2. Oțet Maya Felicia 3. Gere Julia BĂIEȚI 1. Drăghina Adrian 2. Todoruț Alexandru 3. Țandrău Matias CATEGORIA 7-9 ANI FETE 1. Todoruț Carina 2. Capriș JasminaCItește mai departe
Festivalul sportiv ”Zăpezile Bucuriei” se reia duminică, 11 februarie, la Pasul Vîlcan
Programate inițial pentru finalul săptămânii trecute, competițiile sportive din cadrul festivalului de iarnă ”Zăpezile Bucuriei”, organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, nu au putut fi derulate conform programului, din cauza vremii nefavorabile. ”Condițiile meteo au fost nefavorabile desfășurării concursurilor programate pe 3 februarie, pentru ediția a V-a a Zăpezilor Bucuriei. Ploaia neîntreruptă de sâmbătă, transformată peste noapte în gheață, a alterat calitatea pârtiei de concurs, care duminică dimineața devenise un patinoar vertical. În plus, stratul de ceață foarte dens din întreaga zonă de concurs a dublat riscul accidentării sportivilor.CItește mai departe
Alexandru Denis Pădurean și Claudiu Feier au adus la Petrila aurul național la popice Juniori U18
Cea de-a doua zi a finalei Campionatului Național de Popice, Juniori U18, desfășurată în moderna Arenă de Popice a CS Inter Petrila a adus rezultate foarte bune pentru sportivii petrileni concurenți în proba masculină de tandem. Două medalii de aur și titlul de campioni naționali ai României la Juniori U18 au adus satisfacția antrenorului emerit Marcel Dobrică și a clubului sportiv Inter Petrila, medalii obținute în tandem de sportivii Alexandru Denis Pădurean și Claudiu Feier, primul fiind și vicecampion la individual în aceeași competiție. Finala probei de tandem s-a disputatCItește mai departe
AJF Hunedoara are o nouă conducere a Comitetului Executiv
Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri din cadrul Asociației Județene de Fotbal Hunedoara, desfășurată la Deva, a stabilit noua conducere a forului județean de specialitate. Așa cum vă informam, prin decesul profesorului Mircea Sîrbu, cel care a deținut funcția de președinte timp de 27 de ani, funcția de președinte al asociației a rămas vacantă. În urma voturilor celor 43 de membri cu drept de vot, majoritar a fost declarat Cristian Petrean, fost trezorier al AJF, în vârstă de 37 de ani. Petrean a activat și ca arbitru divizionar, iar în ultimaCItește mai departe
Avram Iancu participă la cursa infernală de la Polul Nord
Sportivul din Petroșani și-a anunțat intenția în cadrul ceremoniei prin care bazinul de înot din localitate a primit numele său. Avram Iancu vrea să devină al doilea român care reușește să atingă linia de sosire de la Cercul Polar. Participarea la competiția extremă este deosebit de riscantă . „Doresc să aduc și eu umila mea contribuție pentru evidențierea României pe plan internațional. Îmi doresc să nu mor, să mă întorc sănătos și să termin cursa. Este o cursă a tuturor posibilităților, în sensul rău al cuvântului, se poate întâmplaCItește mai departe
La mulți ani, Gheorghe Hagi! „Regele” împlinește 53 de ani
Fotbalul este în mare sărbătoare luni, 5 februarie: Gheorghe Hagi împlinește 53 de ani. Gheorghe Hagi este în continuare considerat „Regele” fotbalului românesc și cel mai bun jucător român din toate timpurile. Rămâne golgheterul echipei naţionale, la egalitate cu Mutu (35 de goluri în 125 de selecții) şi este printre puţinii jucători care au jucat atât pentru Real Madrid, cât şi pentru Barcelona. Hagi a debutat în fotbalul mare la doar 17 ani şi 7 luni. După nici un an, Mircea Lucescu îl chema şi la prima reprezentativă. Farul, SportulCItește mai departe
Pe Arena de Popice Inter Petrila – Finala CN național de popice U 18, 6/7 februarie
Arena de Popice CS Inter Petrila va găzdui în săptămâna care urmează Campionatul Național Individual Clasic, Sprint și Tandem, aflat în finala pentru juniori și junioare U 18. Concursul este organizat de Federația Română de Popice împreună cu cluburile sportive din care fac parte sportivii, la această oră fiind deja înscriși peste 60 de sportivi de la cluburile de profil din țară. Scopul acestei competiții este depistarea celor mai valoroase elemente pentru loturile naționale în vederea participării la acțiunile internaționale și la Campionatul Mondial din anul 2018, desemnarea campionilor naționaliCItește mai departe
Sâmbătă se dă startul Cupei Pasul Vîlcan la schi
Stațiunea turistică Pasul Vîlcan găzduiește sâmbătă, 3 februarie 2018, cea de-a V-a ediție a concursului de schi dotat cu Cupa Pasul Vîlcan. Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, în cadrul festivalului sporturilor de iarnă intitulat ”Zăpezile Bucuriei”. Potrivit primarului Gheorghe Ile, la acest concus sunt așteptați un număr cât mai mare de spotivi, iubitori de schi alpin, cu vârsta cuprinsă între 5 și 60 de ani, cu atât mai mult cu cât înscrierea în competiție este gratuită. ”Concursul de schi alpin se va desfăşura înCItește mai departe
Record de articipanți la ”Parângul Night Challenge”
Unul dintre cei mai titrați sportivi de alergare montană și schi de tură din România vine să doboare recordul de tură și să ”înhațe” bonusul generos oferit de organizatori. ”Parângul Night Challenge” va avea la start peste 100 de participanți. Competiția extremă derulată la mijlocul acestei luni în Stațiunea Turistică Parâng aduce nume importante din alergarea montană și schiul de tură din România, iar organizatorul deja mizează pe participarea a o sută de concurenți. Maratonul ce se desfășoară la lumina făcliilor este organizat de temerarul Avram Iancu și aCItește mai departe
Parângul se pregătește pentru Winter Tour 2018
Ediția a 5-a Winter Tour aduce multă distracție celor care aleg să-și petreacă weekendurile pe pârtiile din România. În acest week-end va fi rândul Stațiunii Turistice Parâng să găzduiască evenimentul. Domeniile schiabile pe care ajunge Winter Tour sunt preferate de schiori pentru stratul de zăpadă generos ori pârtiile îngrijite și instalațiile de cablu moderne, iar Domeniul Schiabil Parâng se află printre ele. Rideri înfocați sau începătorii veniți cu sănii pot participa la o mulțime de jocuri și competiții sportive distractive. Miza va fi buna dispoziție! Noutatea ediției este aplicația de mobilCItește mai departe
Alegeri la Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara, pe 7 februarie 2018 / Vedeți aici lista definitivă a candidaților
Comitetul Executiv al AJF Hunedoara întrunit astăzi 22.01.2018 a luat act de procesul verbal al Comisiei de analiză și validare a dosarelor candidaților pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte al AJF Hunedoara. Până la data de 23.01.2018 a fost termenul de depunere al contestațiilor iar în acest sens a fost elaborată hotărârea Comisiei de soluționare a contestațiilor, privind validarea dosarelor candidaților la funcțiile de președinte, respectiv vicepreședinte, al AJF Hunedoara la alegerile din data de 07.02.2018: Comisia a decis validarea dosarului domnului STELESCU IOAN pentru funcția de președinte; Comisia aCItește mai departe
Startul returului Ligii a IV -a programat pentru 3 martie / Perioada transferurilor (cu surprize) la AJF Hunedoara
Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara a programat startul returului Campionatului Județean de Fotbal pentru data de 3 martie 2018, în competițiile Ligii a IV -a și pentru data de 11 martie 2018, în Liga a V -a. Astfel, echipele din Liga a IV-a Hunedoara, atât seniori cât și juniori, pot efectua transferuri de jucători începând din 28 ianuarie până la data de 1 martie. Grupările din cele două serii ale Ligii a V-a Hunedoara vor putea face achiziții sau schimburi de jucători între 28 ianuarie și 9 martie. Formațiile deCItește mai departe
Cine sunt cei mai buni sportivi din județul Hunedoara din anul 2017 ?
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara a finalizat clasamentele celor mai buni sportivi ai județului Hunedoara pe anul 2017. Potrivit directorului DJST Hunedoara, Lorincz Szell, clasamentele, strcturate pe sporturi olimpice, respectiv sporturi neolimpice, au fost realizate de inspectorii din cadrul Compartimentului Sport al DJST Hunedoara și jurnaliști sportivi din mass-media hunedoreană. Astfel, în ceea ce privește sporturile olimpice, pe primul loc în clasamentul sportivilor hunedoreni se situează junioara Mihaela Chiss, de la secția de judo a SCM Deva, iar la discipline neolimpice, pe primul loc în clasament se situează CItește mai departe
Săptămâna trecută, echipa de fotbal din Liga a 3-a, ACS Șirineasa, a sunat adunarea pentru pregătirile de iarnă
Noutățile curg pe bandă rulantă la reîntâlnirea liderei seriei a IV -a din Liga a 3-a, ACS Șirineasa, echipă care își desfășoară activitatea la Petroșani. Astfel, echipa a pornit cu un staff nou în conducerea clubului. 21 de jucători au participat la reunirea echipei, iar zilele viitoare sunt așteptați să vină și alți noi sportivi, toți jucători de liga 1 și liga a 2-a. Senegalezul de 32 de ani, Gueye Mansour, va juca din returul de campionat pentru lidera seriei a IV-a din Liga a III-a, ACS Șirineasa. Fotbalistul nuCItește mai departe
CONVOCATOR al Adunării Generale Extraordinare de Alegeri a Asociației Județene de Fotbal Hunedoara
În ședința din data de 16.01.2018 a Comitetului Executiv al Asociației Județene de Fotbal Hunedoara, în temeiul art. 31 din Statutul AJF Hunedoara, s-a stabilit că Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri programată la data de 07.02.2018, se va desfășura în clădirea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara – Sala Europa, ora 13:00, situată în localitatea Deva, str. Gh. Barițiu, nr.2, jud. Hunedoara. Ordinea de zi va fi următoarea: Constatarea întrunirii cvorumului; Aprobarea ordinii de zi; Alocuțiunea Președintelui AJF; Desemnarea scrutătorilor și a comisiei de validare a voturilor, a comisiei electorale și aCItește mai departe
Februarie – Luna alegerilor pentru conducerea AJF Hunedoara. Dar și reîntâlnirea echipelor de fotbal județean din Valea Jiului
Datorită dispariției fulgerătoare a președintelui AJF Hunedoara, Mircea Sîrbu, Comitetul Executiv al Asociației a hotărât în ședința din data de 11 ianuarie 2018, convocarea Adunării Generale de Alegeri a Asociației Județene de Fotbal Hunedoara pentru ziua de miercuri, 7 februarie 2018. La data sus amintită se vor desfășura alegeri pentru funcția de Președinte și pentru componența Comitetului Executiv. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească candidații sunt în conformitate cu Statutul AJF Hunedoara. Depunerea și conținutul dosarelor pentru funcția de Președinte trebuie să fie conform art. 44 pct. 3, coroboratCItește mai departe
Start la înscrieri pentru ediția a V-a a concursului ”Parângul Night Challenge”
Penultimul weekend din luna februarie 2018 programează ediția aniversară cu numărul cinci a evenimentului sportiv ”Parângul Night Challenge”. Evenimentul este organizat de Asociația Bike&Run Petroșani (condusă de Avram Iancu) în colaborare cu Hotel Rusu, Direcţia Judeţeană pentruTineret şi Sport Hunedoara și de Primaria municipiului Petroşani. Totodată, evenimentul este susținut de Apres Ski Parâng, Pensiunea Bujor de Munte, Cabana La Răzvan, Aventura X, Complex Montana, Pensiunea Retezat și Canah Hemp Essentials, dar lista sponsorilor rămne deschisă până în ziua evenimentului. Vârful Parângul Mic, aflat la peste 2000 de metri altitudine îşi lanseazăCItește mai departe
Competiție, distracție și aventură până în martie la Straja
Turiștii care vor veni în următoarele două luni în stațiunea turistică Straja Lupeni, în mod special în perioadele de week-end, vor avea parte de acum, în fiecare sfârșit de săptămână, de concursuri organizate de administrația publică locală și de operatorii de turism din stațiune. Distracția începe chiar de duminica viitoare, pe 21 ianuarie 2018, la Straja urmând să se desfășoare o nouă ediție din Carnavalul Zăpezii. Cei care vor participa la acest eveniment și vor veni costumați, vor avea parte și de o reducere de 30% la transportul pe cabluCItește mai departe
Cine sunt jurații și ce recomandări au pentru un ”Red Bull Oslea Hiride 2018” cu note maxime
Singura competiție de hike & ride din România, Red Bull Oslea Hiride, se apropie de start, iar membrii juriului au pregătit sfaturi utile pentru concurenți,proba de coborâre urmând a fi decisă de controlul, fluiditatea și tehnica fiecărui participant. Radu Lungu (arbitru acreditat World Freeride Qualifier și TTR) și Constantin Bodea la snowboard, iar Alin Găvozdea și Bogdan Stănilă, personaje cheie in zona locala de freeride, la schi, vor fi cei care vor juriza concurenții pe 24 februarie, la cea de a șaptea ediție Red Bull Oslea Hiride. „Pentru proba de coborâre,CItește mai departe
Avram Iancu pregătește o competiție de excepție în Parâng
Devenită tradiție ”Parangul Night Challenge” va avea loc în penultimul weekend din luna februarie, iar numeroși sportivi și-au anunțat prezența la ”maratonul” ce se desfășoară la lumina făcliilor. Competiția organizată pe temerarul Avram Iancu a ajuns la ediția cu numărul cinci și se anunță a fi una de excepție. ” Parângul Night Challenge ajunge la o ediție aniversară. Sunt cinci ani de când împreună cucerim Vârful Parângul Mic, la lumina frontalelor. Conform tradiției și această ediție aniversară se va desfășura în penultimul weekend din luna februarie, 17 februarie 2018”, spuneCItește mai departe
Înotătorul Avram Iancu a fost depăşit de un mexican în competiția pentru titlul de ”Man of the Year” la înot în ape deschise
Înotătorul Avram Iancu nu a reuşit să se impună în concursul pentru titlul de cel mai bun înotător în ape deschise, organizat de asociaţia americană de profil World Open Water Swimming pe baza voturilor exprimate pe internet, bibliotecarul din Petroşani apreciind însă că nominalizarea sa în această competiţie poate fi catalogată ca o victorie pentru toţi românii. Concursul a fost câştigat de mexicanul Antonio Arguelles, care a reuşit să traverseze înot, anul trecut, strâmtorile Cook, din Noua Zeelandă, şi Canalul de Nord, care desparte Anglia de Irlanda. „Era de aşteptatCItește mai departe
Competiție sportivă în Parâng
O competiție sportivă va avea loc, la sfârșitul acestei luni, în stațiunea montană Parâng. În data de 21 ianuarie va avea loc o nouă ediție a Zilei Mondiale a Zăpezii. Astfel, cei care vor urca la munte, nu vor plăti taxa pentru transportul pe cablu. “Școala de Schi Parâng (…) solicită scutirea de la plata biletelor pentru transportul cu telescaunul pentru aproximativ 250 de persoane care vor participa la un eveniment internațional în stațiunea Parâng, în data de 21 ianuarie 2018. Școala de Schi Parâng este partener alături de FederațiaCItește mai departe
220 de sportivi premiați la ”Gala sportului vulcănean”
Continuator al CS Minerul Vulcan, noul club sportiv înființat în anul 2016 de municipalitatea din Vulcan sub numele CSM ”Mihai Viteazul” a conferit cadrul necesar nu doar pentru dezvoltarea interesului pentru sport al tinerilor din comunitatea locală vulcăneană, ci și oportunitatea participării la diverse competiții sportive, regionale, naționale și internaționale, de la care sportivii vulcăneni s-au întors, nu de puține ori, și în 2017, cu medalii, titluri și trofee. La finalul acestui prim an de activitate al sportivilor de la secțiile CSM ”Mihai Viteazu” din Vulcan, la inițiativa directorului clubului,CItește mai departe
Clubul Sportiv Inter Petrila la final de an 2017 – Performanță și continuitate
Sfârșitul de an competițional găsește Clubul Sportiv Inter Petrila, la momentul bilanțurilor, cu rezultate deosebite ale sportivilor care activează la toate ramurile sportive pe care clubul le administrează. Chiar dacă a fost un început de an care a debutat greu din punct de vedere financiar, acest fapt fiind prezent la toate cluburile sportive ale Văii Jiului, gestionarea tuturor problemelor, să le spunem așa, a fost realizată cu brio de conducerea administrativă a clubului, cu toate acestea, aceștia declară că ar fi dorit să facă mult mai multe dar s-au limitatCItește mai departe
Gimnasta Gina Gogean, invitat în programul ”Campionii României” la Colegiul ”Anghel Saligny” din Simeria
Gimnasta Gina Gogean, s-a întâlnit miercuri, 13 decembrie, cu elevii de la Colegiului Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria, în cadrul programului național ”Campionii României”. Circa 200 de elevi și cadre didactice de la Colegiului Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeriaau participat la întâlnirea cu multipla campioană la gimnastică artistică Gina Gogean. Directorul Colegiului Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria, prof. Emilia Felciuc – în calitate de gazdă, i-a salutat pe cei prezenți, iar Lorincz Szell – directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret din județul Hunedoara le-a prezentatCItește mai departe
Red Bull Oslea Hiride 2018: toate cele 100 de locuri de la categoria Open, ocupate în trei minute de la startul înscrierilor
Lista de înscrieri pentru cei 100 de participanți de la categoria Open a fost deschisă în data de 4 decembrie, ora 00.00 Cei mai rapizi opt pasionați de schi și snowboard s-au înscris în mai puțin de un minut de la deschiderea listelor Competiția, ajunsă la a șaptea ediție, va avea la start câștigători ai edițiilor anterioare, dar și tineri de 18 ani, aflați la prima participare București, 6 decembrie 2017 – Toate cele 100 de locuri de la categoria Open disponibile la startul singurei competiții de hike &CItește mai departe
Fostul arbitru internațional Ioan Danciu, distins cu ”Premiul de excelență” la Gala Fotbalului Românesc
Fostul arbitru internațional Ioan Danciu se numărăr printre personalitățile marcante ale fotbalului românesc care au fost premiate luni, 4 decembrie, la ”Gala Fotbalului Românesc” ediția 2017, la exact 20 de ani de la retragerea acestuia din arbitraj. ”În 3 dec 2017, sunt exact 20 de ani de când m-am retras din arbitrajul de fotbal, divizia A. Ultimul joc arbitrat a fost în Cupa României la Brasov, Rapid- Gaz Metan Mediaș 2-1 pe Stadionul Tractorul. Menționez că după acel joc, prietenii mei NICU GHEARA, HOTELUL AMBASADOR BUCURESTI , ISTRATE-PEDROS și GICA-DOCHITU,CItește mai departe
Programul ”Campionii României în școli” ajunge la Petroșani
Mâine, 5 decembrie 2017, de la la ora 12.00, Colegiul Economic Hermes din Petroșani găzduiește o întâlnire a elevilor cu înotătorul petroșănean Avram Iancu, unul dintre cei mai titrați sportivi ai anului 2017 din România. Evenimentul este prilejuit de derularea campaniei de promovare a sportului românesc derulată de Minsterul Tineretului și Sportului sub genericul ”Campionii României în școală, liceu și universitate”. ”Programul național ”Campionii României în școală, liceu și universitate” își propune să aducă în școli, licee și universități personalitățile sportive românești pentru a prezenta importanța sportului și a educației fiziceCItește mai departe
Claudiu Stoica, Inter Petrila – Campion European la Fotbal-Tenis 2017
Federația Română de Fotbal-Tenis, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului și Comitetul Olimpic și Sportiv Român, au fost gazdele Campionatului European de Fotbal-Tenis, ediția 2017. Elita fotbal-tenisului european s-a mutat în perioada 15-20 noiembrie 2017, la Complexul Olimpic din Izvorani, echipe naționale din peste 15 țări, s-au luptat pentru aurul european la toate cele cinci categorii: Juniori masculin (simplu, dublu, triplu) Seniori (simplu, dublu, triplu) Senioare (simplu, dublu, triplu) Seniori mixt (dublu, triplu) U21 mixt (dublu, triplu). Delegaţia României a cucerit 13 medalii din tot atâtea posibile, dintre careCItește mai departe
Adrian Ozarchevici (Inter Petrila), locul III și bronzul Cupei României la lupte libere – cadeți
Peste 300 de tineri luptători s-au aliniat la startul ediției din acest an a Cupei României rezervată categoriei de vârstă Cadeți, întreceri desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute în Sala Sporturilor din Târgu-Mureș. Competiția organizată de Federația Română de Lupte, în colaborare cu Clubul Sportiv Școlar Târgu Mureș, s-a disputat la toate cele trei stiluri de luptă (libere, greco-romane și lupte feminine) și a reunit luptători cadeți de la toate cluburile din țară, între care și luptători de la Clubul Sportiv Inter Petrila, antrenați de Marian Lukacs. Inter Petrila s-a situatCItește mai departe
Gimnasta Gina Gogean, invitată la lansarea în județul Hunedoara a Programului național ”Campionii României în școală, liceu și universitate”
Lorincz Szell, director al Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Hunedoara Ministerul Tineretului și Sportului prin Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret, în parteneriat cu Guvernul României, Ministerul Educației Naționale prin Inspectoratele Școlare Județene și Universități, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Agerpres, Televiziunea Română și Radio România, organizează proiectul PROGRAMUL NAŢIONAL „CAMPIONII ROMÂNIEI ÎN ȘCOALĂ, LICEU ȘI UNIVERSITATE”. Lansarea proiectului în județul Hunedoara va avea loc marți, 28 noiembrie 2017, la ora 12.00, la Colegiul Național PedagogicCItește mai departe
Înscrierile pentrua șaptea ediție Red Bull Oslea Hiride 2018, deschise din 4 decembrie
Red Bull Oslea Hiride,singura competiție de hike & ride din România, ajunge la a șaptea ediție și deschide înscrierile pentru cele 130 de locuri disponibile, începând din data de 4 decembrie. Cei mai talentați schiori și snowboard-eri trebuie să facă față condițiilor solicitante de concurs și să fie pregătiți fizic pentru o urcare contratimp și pentru o coborâre în care își vor demonstra abilitățile tehnice. Astfel, în imediata vecinătate a Parcului Național Retezat, concurenții se vor reîntâlni cu proba de urcare, ce își are startul la cota 1.300 și are oCItește mai departe
Două recorduri, în ultima zi a Campionatelor Naționale în bazin de la Hunedoara
Ultima zi a Campionatelor Naționale de înot în bazin scurt, de 25 de metri, de la Hunedoara a adus două recorduri naționale de seniori, ambele realizate în probele de ștafetă. Cătălin Paul Ungur (CSM Brașov) a stabilit un nou record național la 50 m spate în cadrul ștafetei masculine de 4×50 m mixt, cu timpul de 23 sec 62/100. Vechea performanță îi aparținea lui Robert Glință, 23 sec 64/100, și fusese realizată pe 8 decembrie anul trecut, la Windsor. Un nou record a fost stabilit și la ștafeta feminină deCItește mai departe
Avram Iancu, printre protagoniștii Programului guvernamental ”Campionii României în școală, liceu și universitate”
Guvenul României a lansat, la finalul săptămnii trecute, programul național ”Campionii României în școală, liceu și universitate”. La evenimentul derulat vineri, 24 noiembrie, la Palatul Victoria, în prezența mai multor campioni olimpici, mondiali și europeni, sportivi de performanță, a reprezentanților Comitetului Olimpic și Sportiv Român și a mai multor membri ai Guvernului a luat pate și sportivul petroșenean Avram Iancu, acesta urmând să facă parte dintre campionii României invitați să ssțină prelegeri tinerilor români, în școli, licee și universități. „România are nevoie de o redefinire a valorilor, iar modele pentruCItește mai departe
FOTBAL / Scorul etapei înregistrat la Petrila în cea de-a XIII -a etapă a turului campionatului județean
Cod galben de … goluri la Petrila unde, campioana en-titre nu lasă nicio clipă de relaxare formație Aurul Certej. O ploaie de goluri s-au revărsat încă din prima repriză a partidei, lăsând fără drept de apel adversarul. Florin Stoica, directorul tehnic al echipei de fotbal Inter Petrila, a decis să stea o vreme departe de fotbal. Supărat pe deciziile eronate luate de arbitri la nivelul Ligii a IV -a, Stoica s-a retras să reflecteze asupra situației. Echipa petrileană i-a transmis la meciul de pe Stadionul Parângul un mesaj emoționant: „Stoica,CItește mai departe
Fotbal / Eșecul de la Călan al campioanei mărește diferența de punctaj în favoarea liderei campionatului județean
Etapa cu numărul XII a campionatului județean de fotbal aduce o diferență de șase puncte în clasament pentru CS Hunedoara față de urmăritoare. Hercules Lupeni devorează Jiul Petroșani într-un meci de 10 (goluri). CS Hunedoara se impune cu cea de-a zecea victorie consecutivă, după un meci greu câștigat, la limită, la Aurul Brad acasă. Singurul gol al partidei a venit în minutul 15, prin Robert Popa, iar hunedorenii duc până la capăt victoria într-o partidă încinsă cu multe avertismente de ambele părți. Scorul etapei a fost înregistrat la Lupeni, undeCItește mai departe
Trei alergători au întrecut telescaunul din Parâng la prima ediție ”Run The Lift”
Prima ediție a concursului de alergare montană organizat de Toma Coconea la Petroșani, a adus câteva zeci de competitori la start. Aceștia s-au încumetat să se ia la întrecere cu telecaunul vechi din Parâng, pe un traseu de mare dificultate, de la stația de plecare a acestuia de la baza Parângului Mic și până la stația de sosire, aflată la o diferență de nivel de peste 600 de metri. Printre sportivii care au răspuns invitației de a participa la acest eveniment sportiv care așează Parângul pe harta stațiunilor atractive șiCItește mai departe
TrofeuL Diamantul Negru la handbal a fost câștigat de echipa Școlii gimnaziale nr. 4 Vulcan
Finala campionatului intercolar de handbal, dotat cu ”Trofeului Diamantul Negru” oferit la Handball Challange Știința U Petroșani a fost câștigată de echipa Școlii gimnaziale nr. 4 din municipiul Vulcan. Aceștia au întrecut în finală echipa reprezentativă de handbal a Școlii gimnaziale nr. 7 Petroșani. pe locul al treilea s-au clasat sportivii Școlii Generale nr. 1 din Petrila. Finala campionatului de handbal din Valea Jiului Diamantul Negru s-a desfășurat joi, 9 noiembrie la sala Școlii generale nr. 5 dn Petroșani. Întrecerile s-au desfășurat însă pe parcursul mai multor săptămâni, mai multeCItește mai departe
Weekend sportiv în Parâng
Sfârșitul de săptămână se anunță unul cu adrenalină în stațiunea montană Parâng. Toma Coconea organizează prima ediție a concursului “Run the lift”. Adică participanții se vor întrece cu telescaunul. Pentru a veni în sprijinul concurenților, municipalitatea de la Petroșani îi scutește pe aceștia de la plata biletului. “Această competiție sportivă este organizată pentru promovarea potențialului turistic al zonei Parâng și a municipiului Petroșani și constă în participarea concurenților la o probă de alergare pe traseul de urcare al telescaunului. Organizatorul acestui concurs, domnul Toma Coconea, este ambasadorul Petroșaniului și VăiiCItește mai departe