Sport
Sportivi din Valea Jiului la Campionatul Mondial de Tir cu Arcul Outdoor de la Berlin
În perioada 31 iulie – 06 august 2023 se va desfășura la Berlin, Campionatul Mondial de Tir cu Arcul Outdoor, seniori, competiție ce va avea loc în grandiosul complex al Stadionului Olimpic din capitala Germaniei. Potrivit unui comunicat al federației de specialitate, România este reprezentată la acest eveniment de lotul olimpic având sportivi participanți angrenați în calificările pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024 la proba de arc olimpic recurbat (recurve), atât la probele individuale cât și pe echipe. Componenții lotului sunt Mădălina AMĂISTROAIE, Beatrice MIKLOS și Andrada CAȚAVEI pentruCItește mai departe
CSM Deva are campioni naționali la radio orientare
Radio orientarea este una dintre cele mai noi secții care funcționează în cadrul CSM Deva. Sportivii acestei secții au obținut, deja, câteva rezultate notabile pe plan național. La Oravița, în Caraș – Severin, s-a disputat Campionatul Național de seniori la radio orientare, în probele de 3,5 Mhz și Sprint. Printre participanți s-au numărat și sportivii de la CSM Deva, care au reușit să urce de nouă ori pe podiumul de premiere. Cel mai bun rezultat l-a obținut Florin Firescu, care a devenit campion național la Sprint și vicecampion la 3,5CItește mai departe
Sfârșit de săptămână pe două roți în Valea Jiului, la Turul Văii Jiului
Pasionații de ciclism din toată țara sunt invitați, la finalul acestei săptămâni, în Valea Jiului, acolo unde se va desfășura o nouă ediție a Turului Ciclist al Văii Jiului – ”Ținutul Momârlanilor”, dublat de o altă competiție de ciclism ”Vin cicliștii”, rezervată copiilor sub 14 ani, care va avea loc în municipiul Vulcan. Ambele concursurul de ciclism vor avea loc în 15 și 16 iulie 2023, după cum urmează: TURUL VĂII JIULUI-ȚINUTUL MOMÂRLANILOR, ediția a III-a – CUPA JUDEȚULUI HUNEDOARA: CTI: DJ 664A, Lupeni-Straja, 15 iulie, ora 11:00 FOND: Complex CheileCItește mai departe
Trei atleți de la CSM Deva intră în lupta pentru medaliile naționale
În zilele de 8 și 9 iulie la Craiova se va disputa finala Campionatului Național de atletism pentru seniori și tineret (U23). La concursul de sâmbătă și duminică vor fi prezenți la start și trei atleți legitimați la CSM Deva. Club Sportiv Municipal Deva va fi reprezentat la finala Campionatului Național de atletism pentru seniori și tineret din acest weekend de săritoarea Florentina Iușco și de fondiștii Raul Dan, care se încadrează la U23, și juniorul Eric Rus. Atleții de la CSM Deva vor evolua, fiecare, în câte două probe,CItește mai departe
Debut cu dreptul pentru arcașii români la Campionatul Mondial de Tineret din Irlanda
Potrivit unei informări a Federației Române de Tir cu Arcul, reprezentanții României, participanți în cadrul Campionatului Mondial de Tineret din Irlanda, s-au calificat în fazele eliminatorii ale probelor individuale ale competiției rezervate arcașilor, ca urmare a evoluțiilor bune din prima zi a competiției. Astfel, în divizia de arc olimpic, la U21, Beatrice MIKLOS a reușit 568p. în proba individuală feminină, ocupând locul 57, poziție care îi conferă posibilitatea de a intra în primele 48 dacă o va învinge pe Liliana LICARI (SUI), locul 56. Meciul este programat pentru duminică, 09.07.2023,CItește mai departe
Karatistul petroșenean Victor Igărtelu, pe podium la Karate 1 Youth League de la Porec – Croația
Sportivul Victor Igarelu a fost singurul reprezentant al CS Poli Karate Petroșani, prezent pe tabloul competiției Karate 1 Youth League de la Porec – Croația, unde a fost însoțit și îndrumat de antrenoarea Alina Tinca. Acesta a reușit o prestație foarte bună, cu 4 victorii din 5 meciuri disputate, astfel încât a reușit să se claseze poe locul al III-lea al competiției și să-și adjudece medalia de bronz pentru România, în categoria minicadeți 12 -13 ani + 55 kg. Important de precizat este că în aceasta categorie a concursului dinCItește mai departe
Cristina Deac, de la CSM Deva, o nouă finală în circuitul mondial de tenis paralimpic
Rezultat de prestigiu pentru tenisul paralimpic feminin din România! Acesta a fost obținut de Cristina Deac, sportivă legitimată la CSM Deva. Cristina Deac, de la CSM Deva, singura reprezentantă a României în circuitul mondial ITF la tenis paralimpic, a fost, din nou, finalistă într-un turneu internațional. Sportiva pregătită de Laura Moț a reeditat o recentă performanță obținută în Polonia, fiind, din nou, finalistă într-un turneu din circuitul mondial ITF de tenis paralimpic! Alături de austriaca Christina Pesendorfe, deveanca noastră a jucat finala probei de dublu la Birrhard Open 2023, turneuCItește mai departe
Final de sezon competițional cu rezultate excelente pentru C.S. Ionuț Team Lupeni, la Cupa Gladiators -Colosseum de la Alexandria
Intrată de curând pe tabloul competițiilor sportive organziate sub egida Federației Române de Kempo, la care este afiliată, echipa Clubului Sportiv Ionuț Team din Lupeni, condusă de prof. Ionuț Năsălean s-a făcut deja remarcată la competițiile în care sportivii acestuia au dovedit că pot lupta de la egal la egal cu cei mai valoroși adversari. Așa s-a întâmplat și la cel mai recent concurs, Cupa ”Gladiators -Colosseum”de la Alexandria, eveniment organizat de Federația Română de Kempo, împreună cu Galele Colosseum în România, unul dintre evenimentele sportive de anvergură ale acestuiCItește mai departe
Alexandru Bălan de la CSM Deva, vicecampion național la triatlon
Panoplia de trofee obținute de sportivii legitimați la CSM Deva se mărește! Un ultim trofeu a fost obținut de puțin timp într-o disciplină sportivă extrem de solicitantă. Triatlonistul Alexandru Bălan, legitimat la CSM Deva, a devenit vicecampion campion național la triatlon! Alex a obținut această performanță la Campionatul Național de triatlon pe distanță lungă, care a avut loc la Oradea. Sportivul legitimat la CSM Deva a obținut o prețioasă medalie de argint la secțiunea „X MAN”, după ce a înotat 3,8 kilometri, a străbătut, pe bicicletă, o distanță de deCItește mai departe
Ediția a V-a Memorialului ”Mircea Sîrbu” la fotbal, acțiune de succes în amintirea fostului om de sport
Peste o sută de tineri fotbaliști sub 9 ani, de la nouă cluburi din județul Hunedoara au participat sâmbătă, 17 iunie, la a cincea ediție a Memorialului „Mircea Sîrbu”. Competiția dedicată cinstirii memoriei profesorului Mircea Sîrbu, cel mai longeviv președinte de Asociație Județeană de Fotbal din România, a fost organizată de CSM Deva, AJF Hunedoara și Direcția Județeană de Sport Hunedoara. Regretatul profesor Mircea Sîrbu a fost cel mai longeviv președinte de AJF din țară. Munca apreciatului om de fotbal este continuată de către unul dintre fiii săi, prof. dr.CItește mai departe
Retezat SkyRace 2023 a reunit peste 850 de participanți în cursa de alergare montană
Ploaia și vremea rea nu au constituit un obstacol pentru cei nu mai puțin de 875 de participanți la ediția din acest an a concursului de alergare montană ”Retezat SkyRace” organizat la Uricani, în arealul pitoresc al munților Retezat. Acesta a avut loc sâmbătă, 17 iunie 2023. Concurenții s-au întrecut la cea de-a XI-a ediție a acestui eveniment sportiv deosebit de apreciat, organizat de Asociația ”Sport la orice vârstă”, în colaborare cu CNIPT Uricani și Complexul Turistic ”Cheile Buții”. De altfel, de la apreciatul complex sportiv situat la poarta de intrareCItește mai departe
La Deva va avea loc “Memorialului Mircea Sîrbu”, o nouă ediție fotbalistică pentru juniori
Sâmbăta, 17 iunie de la ora 11.00, pe terenul sintetic de la stadion “Cetate” din Deva, se va desfășura o nouă ediție a “Memorialului Mircea Sîrbu”. Competiția, care este la cea de-a cincea sa ediție, se adresează tinerilor fotbaliști și este organizatăîn parteneriat, de Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara, Direcția Județeană de Sport Hunedoara și Club Sportiv Municipal Deva. La competiție este confirmată participarea a peste 150 de copii de la 9 echipe de juniori U9 din județul Hunedoara. Mircea Sîrbu a fost un apreciat om de fotbal din România,CItește mai departe
CSM Deva a preluat echipa de futsal FC Autobergamo Deva
Familia CSM Deva se mărește, după ce Consiliu Local al municipiului Deva a oficializat, printr-o hotărâre adoptată în ședința din 14 iunie 2023, preluarea echipei de futsal FC Autobergamo Deva de către CSM Deva. Consilierii locali din municipiul Deva au aprobatm proiectul de hotărâre prin care CSM Deva preia, cu titlu gratuit, activitatea și dreptul de participare în Liga 1 de futsal al echipei FC Autobergamo Deva, precum și palmaresul acesteia, în urma inițiativei legislative demarate de primarul Nicolae Florin Oancea ! Noua structură din cadrul CSM Deva are înCItește mai departe
Miruna Mălăuță din Petroșani, Karate la cel mai înalt nivel în Japonia
Zilele trecute, valoroasa sportivă Miruna Mălăuță din Valea Jiului, componentă a CS Poli Karate Petroșani a avut ocazia de a evolua pe tabloul competiției internaționale Karate1 Premiere League Fukuoka din Japonia. În țara în care își are originile acest sport, în care Valea Jiului scrie și prin Miruna Mălăuță performanță, totul a primit o încarcatură și mai puternică, mult mai frumoasă, pentru sportiva noastră. Parcursul acesteia în competiția din Japonia a fost, după cum spune antrenorul Radu Polifronie, unul bunicel, în care Miruna Mălăuță a regasit unele plusuri pe corecțiileCItește mai departe
Arcași din Valea Jiului participanți la Hyundai Archery World Cup, în Columbia
Doi dintre cei mai buni sportivi ai secției de tir cu arcul de la Aninoasa, Beatrice Mikloș și Mario Țâmpu, împreună cu antrenorul federal Viorel Hăbian (coordonator, de asemenea, al arcașilor din Valea Jiului) participă, cu lotul național de tir cu arcul al României, la o importantă competiție internațională care se desfășoară, în aceste zile, în Columbia, la Medelin. Din lotul României care a făcut deplasarea în Columbia mai face parte și sportiva Mădălina Amăiestroaie. Sportivii români se vor alinia astăzi, 13 iunie 2023, la startul celei de-a treia etapeCItește mai departe
Au început înscrierile pentru cursa ciclistă ”Turul Văii Jiului-Ținutul Momârlanilor”
Cea de-a treia ediția a concursului de ciclism ”Turul Văii Jiului – Ținutul Momârlanilor” va avea loc în zilele de 15 și 16 iulie 2023. Evenimentul constituie a doua etapă din cadrul Cupei județului Hunedoara la ciclism, competiția fiind organizată de CS Făerag și Asociația Județeană de Ciclism Hunedoara, în parteneriat cu Federația Română de Ciclism, Asociația Ținutul Momârlanilor, Complex Turistic Montana, DGAMPT Hunedoara și DJST Huneodara, cu sprijinul primăriei Municipiului Lupeni și Primăriei orașului Uricani. Ediția din acest an a competiției ciclistă se va desfășura cu trasee specific montane,CItește mai departe
Jandarmul hunedorean Adrian Ionuț Molnar, campionul de pe tatami
Numele lui Adrian Ionuț Molnar este unul cunoscut pentru iubitorii artelor marțiale și unul respectat de practicanții acestui sport. El a păsit, pentru prima oară pe tatami la vârsta de 8 ani, cu entuziasmul, naivitatea și curiozitatea unui copil. Cu fiecare sesiune de antrenament, a început să descopere că atât corpul, cât și mintea și spritul său se dezvoltă în armonie și echilibru și s-a hotărât să ducă pasiunea sa la un alt nivel. A continuat să se antreneze la Clubul Sportiv Poli Karate din Petroșani, sub bagheta reputatului antrenor RaduCItește mai departe
Dansatorii sportivi Brigita Marina și Andrei Stoica, de la CSM Deva, sunt în Top 50 mondial
Dansatorii sportivi de la CSM Deva continuă seria rezultatelor bune. Una dintre perechile de la clubul susținut financiar de Primăria municipiului Deva este în Top 50 al circuitului mondial! Tinerii dansatori Brigita Marina și Andrei Stoica, de la CSM Deva, ambii având 15 ani, chiar dacă au trecut la o categorie de vârstă superioară, confirmă evoluția bună din sezonul trecut. Brigita și Andrei, pregătiți, la CSM Deva, de către Andra Căprioară, au evoluat, recent, în Italia, la Molfetta, la „World Dance Open”, unde, la WDSF Open Youth Standard (16-18 ani),CItește mai departe
Atleta Florentina Iușco, de la CSM Deva, campioană internațională a României
În perioada 3-4 iunie, la București, s-au desfășurat Campionatele Internaționale „Iolanda Balaș Soter” de atletism ale României. Printre protagoniștii valoroasei întreceri s-a numărat și Florentina Iușco, de la CSM Deva. Atleta Florentina Iușco, de la CSM Deva, a confirmat, din nou, forma bună pe care o traversează. Valoroasa atletă a devenit, din nou, campioană internațională a României la săritura în lungime, cu o performanță foarte bună, de 6,59 metri. De asemenea, Flori a avut o evoluție remarcabilă și la triplu salt, unde a obținut o medalie de argint, cu unCItește mai departe
Rezultate bune pentru arcașii din Aninoasa la ”Cupa Casei Regale”
Ediția a III-a a evenimentului sportivă de gală ”Cupa Casei Regale”, organizat de Federația Română de Tir cu Arcul (FRTA) sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu s-a bucurat de atenție din partea sportivilor din țară și anul acesta, la cea de-a III-a ediție. Evenimentul sportiv a avut loc în perioada 26 – 28 mai 2023, la Predeal, în incinta Centrului de Sporturi Montane „Bucegi”. Ediția din acest an a desemnat câștigători în 22 de finale din toate categoriile de vârstă, sportivi înscriși la diviziile masculine și feminineCItește mai departe
Dansatorii Brigita Marina și Andrei Stoica, de la CSM Deva, se apropie de Top 50 mondial
Continuă veștile bune dinspre dansatorii sportivi de la CSM Deva. Una dintre perechile de la clubul susținut financiar de Primăria municipiului Deva este aproape de a intra în Top 50 al circuitului mondial. Tinerii dansatori Brigita Marina și Andrei Stoica, de la CSM Deva, ambii având 15 ani, chiar dacă au trecut la o categorie de vârstă superioară, confirmă evoluția bună din sezonul trecut. Brigita și Andrei, pregătiți, la CSM Deva, de către Andra Căprioară, au evoluat la „Zagreb Dance Grand Prix”, unde, la WDSF Open Youth Standard (16-18 ani),CItește mai departe
Împreună, spre promovare! Drumul spre Liga a doua trece (şi) pe la Bistriţa
Drumul nostru spre revenirea în Liga a doua continuă cu barajul semifinal împotriva celor de la Gloria Bistriţa 2018. Primul joc din dubla manşă cu ocupanta locului doi în seria a zecea este programat, astăzi, pe arena „Jean Pădureanu”, cu începere de la ora 18:00. Meciul va fi transmis, în direct, pe canalul nostru de youtube. Confruntarea de astăzi este, cel mai probabil, cea mai interesantă, dintre toate cele zece baraje semifinale din acest sezon. Echipa noastră se întoarce la Bistriţa după un an şi jumătate de la precedentul duelCItește mai departe
Șoimii Lipova – CSM Deva, în prima manșă a semifinalelor barajului de promovare în Liga 2
Miercuri, 24 de mai, cu începere de la ora 18.00, se dispută meciurile tur din semifinalele barajului de promovare în Liga 2. Printre echipele calificate în această fază a competiției se numără și CSM Deva. Într-unul dintre barajele de promovare în Liga 2 se vor întâlni Șoimii Lipova și CSM Deva, pe terenul formației din județul Arad. Echipa deveană a ajuns în această fază a competiției după ce a câștigat atât sezonul regular, cât și play-off-ul din seria 7, calificarea în semifinale fiind asigurată de multă vreme. Șoimii Lipova aCItește mai departe
Regal sportiv la ”Cupa Parâng 2023” la gimnastică aerobică de la Petroșani
Eveniment de tradiție în calendarul competițiilor sportive din Valea Jiului, concursul regional de gimnastică aerobică ”Cupa Parâng”, desfășurat sâmbătă, 20 mai 2023 la sala de sport a Colegiului ”Hermes” din Petroșani a oferit publicului un veritabil regal sportiv. Câteva sute de tineri sportivi, de la cercurile de gimnastică aerobică ale Cluburilor și Palatelor Copiilor din țară, dar și de la cluburi sportive în care sunt organizate astfel de ramuri sportive, și-au disputat trofeele, medaliile și diplomele puse în joc de organizatori: Clubul copiilor Valea Jiului Petroșani și Primăria municipiului Petroșani.CItește mai departe
Baza sportivă ”Anena” din Aninoasa a găzduit ”Cupa României” la Tir cu Arcul
În perioada 12 – 14 mai 2023 s-au desfășurat la Baza sportivă ”Anena” de la Aninoasa, întrecerile unei noi ediții a ”Cupei României” la Tir cu Arcul. Întrecerile au adus la linia de start nu mai puțin de 72 de sportivi reprezentând cluburile sportive: SCM Deva, Crișul Oradea, CSO Aninoasa, CSM Iași, ACS Arcașii Mureșului, CSM Tg. Mureș, ACS Back Arow Belcești, CSM Suceava, CSA Saga Bacău, CSA Steaua București, CSO Retezatul Hațeg, CSM Bacău, Redpoint Oradea și Gloriosa București. În urma întrecerilor, în clasamentul general, pe primul loc s-aCItește mai departe
Fotbalul, sport și distracție în familie și în comunitate, la Petroșani
Nu mai puțin de 52 de familii din Valea Jiului au răspuns provocării lansate de CSM Jiul Petroșani, ACS Damian Militaru, AJF și Primăria municipiului Petroșani, înscriindu-se în competiția de mini-fotbal ”Fotbal în familie!”, organizată în week-end, la Petroșani. Alți peste 100 de participanți au îndeplinit rolul de suporteri, împreună, cu toții, reușind să demonstreze că sportul-rege este o modalitate foarte bună de a aduce familiile împreuna și de a crea un interes comun și o experiență de legătură. Evenimentul, organizat în premieră în Valea Jiului, a constat într-o succesiuneCItește mai departe
Rezultate meritorii pentru sportivii secției de gimnastică aerobică de la Clubul Copiilor Valea Jiului, în avanpremiera ”Cupei Parâng”
O nouă ediție a ”Cupei Parâng” la gimnastică aerobică se pregătește pentru a-i primi pe copiii pasionați de această ramură sportivă, care se pregătesc în cadrul Palatelor și Cluburilor copiilor din întreaga țară. Concursul Regional de Gimnastică Aerobică dotat cu „Cupa Parâng” ajuns deja lacea de-a XVI-a ediție, va avea loc pe data de 20 mai 2023 la Colegiul Economic ”Hermes” Petrosani. Ca de fiecare dată, acesta este organizat sub atenta coordonare a prof. Adriana Popa, antrenor la Cercul de gimnastică aerobică de la Clubul Copiilor Valea Jiului Petroșani. AcesteiaCItește mai departe
Spotivii CS Știința Petroșani, pe podium la Campionatul Național Universitar de Taekwondo WT
În data de 6 mai 2023 s-a desfășurat, la București, Campionatul Național Universitar, competiție care a reunit sportivi din cluburile universitare ale României. Clubul ”Știința” Petroșani, a fost reprezentat la acest eveniment sportiv, de doi dintre sportivii secției de Taekwondo WT, respectiv Alexandra Rache și Claudiu Popescu. Ambii au avut o evoluție foarte bună, Alexandra Rache reușind să își mențină titlul de campioană națională universitară și în acest an, iar Claudiu Popescu s-a clasat, la rândul său, pe podium, ocupând locul 3. Alexandra Rache a reprezentat Facultatea de Științe aCItește mai departe
Atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, a început în forță sezonul în aer liber
Sezonul atletic în aer liber a început bine pentru săritoarea în lungime Florentina Iușco, de la CSM Deva, care a câștigat primul concurs al anului de pe stadion. Astfel, sportiva pregătită de profesorul Nicolae Alexe confirmă forma bună din sezonul de sală, când a cîștigat un titlu național, la triplusalt și unul de vicecampioană a țării la sărituroi, în cea din urmă probă reprezentând România la Campionatele Europene. În primul concurs atletic al sezonului în aer liber, „Memorial Cluj Napoca”, care a avut loc sâmbătă, 6 mai, Florentina Iușco, deCItește mai departe
Rezultate de excepție ale sportivilor din Valea Jiului la Cupa Europeană de Tineret din Catez – Slovenia
Sportivii din Valea Jiului au avut o evoluție de excepție la Cupa Europeană de Tineret, o importantă competiție europeană de tir cu arcul care s-a desfășurat în aceste zile la Catez, în Slovenia. Astfel, la diviza compound, Judea Mirel a reușit performanța de a obține două medalii de bronz, una la individual după ce a câștigat finala mică a competiției în fața reprezentantului țării gazdă, Jevsnik Tim, după o partidă pe care a condus-o de la cap la coadă, și o alta la echipe compound masculin U21, alături de Alexandrescu RareșCItește mai departe
Județul Hunedoara este gazda unei etape naționale a Olimpiadei Sportului Școlar
Sute de tineri sportivi, componenți ai echipelor reprezentative de volei-băieți din cadrul mai multor unități de învățământ gimnazial din țara noastră, participă, în aceste zile la etapa națională a Olimpiadei Sportului Școlar care, pentru această disciplină sportivă, se desfășoară la Deva, în județul Hunedoara. Evenimentul are loc î perioada 04-07 mai 2023, în organizarea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, Instituția Prefectului, Serviciul Județean de Ambulanță, Inspectoratul Județean de Jandarmi ,,Decebal” Hunedoara, Primăria Municipiului Deva și Primăria Municipiului Hunedoara. La această competiție participă echipele câștigătoare aCItește mai departe
Mâine, Corvinul Hunedoara – CSM Unirea Alba Iulia, dispută cu o favorită certă
După ce a ratat șansa de a se apropia la un punct de locul secund, prin remiza de pe „Cetate” cu Unirea Ungheni, în care au condus cu 2-0, însă au fost egalați, CSM Unirea Alba Iulia au parte de o descindere în fieful liderului Corvinul Hunedoara, adversar în compania căruia a pierdut toate întâlnirile din acest sezon, cu o medie de 3 goluri încasate. Prima clasată mai are 3 etape la dispoziție pentru a pregăti primul baraj, probabil cu Gloria Bistrița, iar albaiulienii încearcă să ia puncte. Cu 12CItește mai departe
Popicarul petrilean Cristian Cernăianu a fost convocat la lotul național
Sportul petrilean este din nou în atenția pasionaților de popice din România. Asta după ce tânărul popicar Cristian Cernăianu a fost convocat la lotul național de juniori U18, în vederea participării la Campionatul Mondial de Popice din Croația, din acest an. Cristian Cernăianu, component al echipei de popice CS Inter Petrila va evolua în naționala de popice a țării noastre, în meciul amical cu selecționata Serbiei, cel mai important meci de pregătire înaintea Campionatului Mondial. La aceeași competiție mondială participă și antrenorul emerit al CS Inter Petrila, Marcel Dobrică, acestaCItește mai departe
Noi succese pentru tinerii dansatori de la CSM Deva
La Sebeș, în județul Alba, s-a desfășurat, recent “Cupa Muhlbach” la dans sportiv. La acest prestigios concurs național s-au aflat la start peste 750 de sportivi, printre aceștia aflându-se și dansatori de la CSM Deva. Ca de obicei, tinerii dansatori de la CSM Deva, antrenați de Andra Căprioară, au avut rezultate foarte bune. Astfel, pereche formată din Rebeca Voicu și Andrei Budeanu-Antonov a avut două clasări pe podium, la categoria de vârstă 12-15 ani, câștigând secțiunea Open Latino Basic, iar în la Open Standard, proba de cel mai înalt nivelCItește mai departe
Trei medalii europene la Taekwon-do pentru ”panterele Negre” din Petroșani
Valea Jiului are sportivi de certă valoare, fapt confirmat și de rezultatele excelente din cele mai importante competiții naționale și internaționale ale acestei primăveri. O nouă veste bună vine la Cluj Napoca, acolo unde la finalul lunii aprilie s-au desfășurat Campionatele Europene de Taekwon-do I.T.F. pentru junior 1 și seniori. Selecționata României s-a clasat pe locul I, în rândul celor 30 de selecționate naționale din statele europene participante, cu un bilanțt total de 10 medalii de aur din totalul de 34 câte s-au acordat, alte 9 medalii de argint șiCItește mai departe
Uricăneanul Darius Argyo luptă la Brașov pentru Centura mondială ”Colosseum” la kickboxing
Semifinalele turneului mondial de kickboxing, la categoria 70 kg, care se vor desfășura pe data de 5 mai la Brașov, programează două întreceri sportive între cei mai buni sportivi de K1 din lume, care-și vor disputa Centura ”Colosseum”, cel mai râvnit trofeu al acestui sport. Între semifinaliști se regăsește și Darius Argyo, din Uricani, fiul lui Mihai Argyo, coordonatorul clubului FitBox Retezat Uricani. De altfel, Mihai Agryo este cel care le-a insuflat și copiilor săi, Darius și Flavius, pasiunea pentru acest sport de contact, unul care presupune o pregătire ritmicăCItește mai departe
Arcașii din Aninoasa au cucerit ”Cupa Primăverii” de la București
În prima competiție de tir cu arcul outdoor din actualul sezon competițional, elevii antrenorilor Viorel Habian și Zoltan Mikloș de la secția de tir cu arcul din Aninoasa a SCM Deva, au avut o evoluție de excepție, reușind să-și înscrie în palmares câștigarea ”Cupei Primăverii” – ediția 2023. Evenimentul sportiv a avut loc la stadionul Olimpia din Capitala României, în perioada 28-30 aprilie 2023. Arcașii aninoseni au adunat, pe echipe, 52 de puncte, fapt care le-a permis adjudecarea ”Cupei Primăverii” la tir cu arcul, într-o competiție în care au devansatCItește mai departe
Rezultat fabulos pentru sportiva din Valea Jiului, Timeea Ștefănescu la Campionatul Mondial de Kempo din Portugalia
Patru medalii de aur, echivalșente cu tot atâtea titluri dfe campioană mondială, o centură și încă un titlu mondial cu echipa României, este bilanțul fabulos pe care l-a înregistrat Timeea Ștefănescu, sportiva din Valera Jiului selecționată de Federația Română de Kempo pentru a participa la ediția din acest an a Campionatului Mondial de Kempo, care a avut loc în perioada 26-30 aprilie 2023 la Caldas de Rainha, în Portugalia. Evenimentul, organizat de Federația Internațională de Kempo a reunit la start nu mai puțin de 62 reprezentative din tot atâtea țăriCItește mai departe
Tinerii dansatori hunedoreni Brigita Marina și Andrei Stoica au revenit în topul competițiilor internaționale de dans modern
De curând, la Larnaca, în Cipru, s-a desfășurat un nou concurs din circuitul mondial de dans sportiv. La “Cyprus Open Dance Festival”, concurs organizat de Wold Dance Sport Federation (WDSF) a participat și o pereche de la CSM Deva. După prezențe remarcabile în Italia, la două competiții desfășurate în primul trimestru al acestui an, tinerii Brigita Marina și Andrei Stoica, legitimați la CSM Deva, au reveni în concursurile de dans sportiv organizate de WDSF. Astfel, cei doi tineri, pregătiți de Andra Căprioară, au participat, în Cipru, la o nouă competițieCItește mai departe
Valea Jiului are 4 campioni județeni la șah în Olimpiada Națională a sportului școlar
Patru tineri pasionați de șah din Valea Jiului se numără printre câștigătorii etapei județene a olimpiadei naționale a sportului școlar, la disciplina șah, aceștia urmând să reprezinte județul Hunedoara la etapa națională a acestei competiții școlare. Potrivit antrenorului de șah Elvis Alin Apostu, rezultatele le aparțin următorilor elevi: La fete, Maya Costinaș a reușit să se califice după ce a terminat la egalitate de puncte cu favorita numărul 1. La băieți, reprezentantul Școlii Gimnaziale „I.G. Duca” din Petroșani, Rareș Apostu, a reușit să-l învingă pe favoritul numărul 1 al județului,CItește mai departe
Sportiva Ariana Topliceanu din Lupeni, campioană balcanică la culturism și fitness
În capitala Macedoniei de Nord, Skopje au avut loc la finalul săptămânii precedente Campionatele Balcanice de culturism și fitness, eveniment sportiv la care au participat reprezentanți ai celor mai prestigioase cluburi de specialitate din 10 țări europene. Sportivii din cadrul Federației Române de Culturism și Fitness s-au dovedit a fi cei mai buni din cadrul competiției, România adjudecându-și titlul de campioană balcanică. Din lotul național al țării noastre a făcut parte și sportiva Ariana Maria Topliceanu, reprezentantă a clubului sportiv ”Universitatea” Cluj. Ariana Topliceanu este însă din Lupeni, acolo undeCItește mai departe
Pugilistul hunedorean Dănuț Gârleanu, participant la Campionatele Europene de Tineret din Armenia
Pugilistul hunedorean Dănuț Gârleanu, fratele boxerului Cosmin Gârleanu, este unul dintre componenții lotului național al României care participă, în aceste zile, la Campionatele Europene pentru Tineret, eveniment sportiv găzduit de capitala Armeniei, Erevan. Sportivul legitimat la secţia de box a clubului FC Corvinul 1921 Huneodara, are ca obiectiv o medalie la întrecerea continentală în care vor urca în ring peste 200 de pugilişti de pe întregul continent. Fratele mai mic al lui Cosmin Gîrleanu – care va lupta la categoria 54 de kilograme – este campion european de juniori înCItește mai departe
Atletul Eric Rus, de la CSM Deva, dublu campion național
La București s-a desfășurat, duminică, 23 aprilie, Campionatul Național de semimaraton, pe distanța de 21 de kilometri. La startul întrecerii de seniori, tineret și juniori s-au aliniat și doi atleți hunedoreni de la CSM Deva, Eric Rus și Raul Dan. Dacă Raul Dan, care a alergat la tineret, venea după o accidentare, ocupând, în final un onorant loc 14, prestația juniorului Eric Rus a fost una de excepție. Tânărul atlet pregătit de profesorul Cornelia Juratoni a alergat excepțional și, grație timpului obținut, a devenit dublu campion național, atât la juniori,CItește mai departe
Peste 80 de șahiști s-au duelat pe eșichier în ”sportul minții”, la prima ediție a ”Cupei Cetății” de la Deva
Zeci de iubitori ai sportului minții au participat sâmbătă, 22 aprile, la prima ediție a „Cupei Cetății” la șah, eveniment care s-a desfășurat în holul mare al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva. Competiția a fost organizată de Club Sportiv Municipal (CSM Deva) și Clubul de Șah Deva, cu sprijinul Primăriei municipiului Deva și a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva. Peste 80 de șahiști au luat startul la acest turneu, numărul lor fiind condiderat unul apreciabil. La „Cupa Cetății” de la Deva au participat, în afară de sportivi dinCItește mai departe
Arcași hunedoreni pe tabloul ”Hyundai Archery World Cup 2023” din Turcia
O delegație a Federației Române de Tir cu Arcul este prezentă, în aceste zile, în Antalya (Turcia), regiune în care se desfășoară prima etapă a ”Hyundai Archery World Cup 2023”, una dintre cele mai importante competiții de tir cu arcul din lume. Evenimentul are loc în perioada 18 – 23 aprilie 2023. Delegația reprezentativă a României pentru proba de arc olimpic este formată din sportivii Mario ȚÎMPU, Tamaș MOREH, Beatrice MIKLOȘ și Mădălina AMĂISTROAIE, primii trei fiind componenți ai secției de tir cu arcul din Aninoasa a CSM Deva. AceștiaCItește mai departe
Turneu de fotbal în familie la Petroșani
Pornind de la considerația că fotbalul este o modalitate foarte bună de a aduce familiile împreună și de a creea un interes comun și o experiență de legatură între familie și sport, CSM Jiul Petroșani în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara și Inspectoratul de Jandarmi Hunedoara, cu sprijinul Primăriei municipiului Petroșani organizează duminică, 14 mai 2023, de la ora 11,00 la Baza sportivă Jiul – ”Petre Libardi” din Petroșani, un campionat de fotbal în familie. Echipele vor fi formate din 3 membrii ai familiei, respectiv tatăl, mamaCItește mai departe
Micul șahist Rareș Apostu din Petroșani, triplu campion național la Campionatele Naționale de Șah pentru Copii și Juniori de la Eforie Nord
Timp de mai bine de o săptămână, stațiunea Eforie Nord de la Marea Neagră a fost gazda Campionatelor Naționale de Șah pentru Copii și Juniori. După un maraton șahist de 8 zile, la care au participat peste 470 de jucători, juriul competiției desfășurate sub egida Federației Române de Șah a desemnat câștigătorii pe cele 4 categorii de concurs. Prezent la competiția șahistă de la Eforie Nord ca favorit – o premieră pentru Valea Jiului și județul Hunedoara – micul șahist Rareș Apostu din Petroșani, component al Clubului Sportiv Mediator GearmătaCItește mai departe
Consiliul local Lupeni sprijină participarea sportivei Timeea Ștefănescu la Campionatul Mondial de Kempo din Portugalia
Sportiva Timeea – Alina Ștefănescu, componentă a Clubului Sportiv Fujin a fost desemnată să facă parte din componența delegației României care va participa la ediția a XIX-a a Campionatului Mondial de Kempo din Portugalia. Evenimentul sportiv va avea loc în perioada 26-30 aprilie 2023, la Caldas de Rainha, în Portugalia, unde vor participa cei mai buni sportivi ai acestei discipline din întreaga Europă. Consiliul local al municipiului Lupeni a aprobat, în ședința din 30 martie 2023, la propunerea primarului Lucian Resmeriță, alocarea sumei de 2500 pentru finanțarea cheltuielilor de deplasare aleCItește mai departe
Sportivii ACS Tayio Do Academy Petroșani, pe ”sistem” la Grand Prix Superfight Brașov
Ediția din acest an a concursului național de arte marțiale GRAND PRIX SUPERFIGHT SISTEM 9 de la Brașov a fost una cu succes pentru sportivii antrenorului Romulus Gabor de la ACS Tayio Do Academy Petroșani. Aceștia au avut o evoluție excelentă în candrul competiției, adjudecându-și nu mai puțin de 12 locuri I și un loc II. Titlurile de campion au revenit sportivilor din Valea Jiului: Patrick Maxim, Iasmina Oprișan, Mario Ardelean, Alexandra Vass, Silvana Deaconescu, Ana Ajder, Loredana Deaconescu, Denis Surdu, Anda Buzea, Melinda Maxim și Adrian Pal, iar GiuleanoCItește mai departe