Turism
ANALIZĂ / Unde au călătorit românii în 2019
Pentru că anul se apropie de final și un nou deceniu este pe cale să înceapă, echipa motorului de căutare pentru călătorii momondo, a creat o hartă interactivă care arată ce spun datele despre topurile, tendințele și prețurile turismului practicat de români în 2019. Acest studiu scoate la iveală orașele cele mai ieftine și pe cele mai populare, aflate atât între granițele Europei, cât și în afara acestora. În plus, analiza specialiștilor de la momondo arată țările față de care interesul românilor a crescut semnificativ în anul acesta, dezvăluind astfel viitoarele trenduri de călătorie. CeleCItește mai departe
Program de iarnă pentru vizitarea sitului dacic de la Sarmizegetusa Regia
Peste vestigiile dacice din situl de la Sarmizegetusa Regia s-a așternut deja un prim strat de zăpadă. Cu toate acestea, administrația obiectivului istoric și turistic din Munții Orăștiei, aflată în subordinea Consiliului județean Hunedoara informează că situl poate fi vizitat și pe perioada lunilor de iarnă. Turiștii trebuie să aibă însă în vedere, în primul rând faptul că programul de iarnă pentru vizitarea sitului Sarmizegetusa Regia este zilnic, între orele 10,00-15,00. Programul de iarnă este valabil până la data de 1 martie 2020. În același timp, Administrația sitului Sarmizegetusa RegiaCItește mai departe
Red Bull Oslea Hike & Ride revine în 2020 cu cea de-a noua ediție
Red Bull Oslea Hike & Ride – singura competiție din România care aduce împreună alergarea montană cu disciplinele de freeride schi și snowboard – a ajuns la cea de-a noua ediție, una care va schimba regulile jocului printr-un format cu 360 de participanți puși în fața provocării de a îmblânzi sălbăticia Masivului Oslea din Munții Vâlcan. Competiția are un caracter unic în România, deoarece include atât partea de urcare în contratimp a versantului pe o distanță de 3,9km, cu echipamentul în spate, de la cota 1300 la cota 1940, câtCItește mai departe
Unde vor călători românii în timpul vacanței de iarnă
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a analizat căutările de zboruri cu plecare din orașele românești pentru a observa care sunt destinațiile preferate pentru vacanța de iarnă care va urma. Deși vacanțele de Crăciun sau revelion sunt printre cele mai scumpe din întreaga perioadă a anului, românii continuă să profite din plin de zilele de concediu și să se bucure de experiențe inedite în alte țări. Cele mai căutate destinații La nivel național, cea mai căutată destinație pentru perioada care cuprinde sărbătorile de iarnă este Dubai. Temperaturile idealeCItește mai departe
Sfaturi de la salvamontiști pentru practicanții sporturilor de iarnă, la debutul noului sezon de schi
Întrucât în acest week-end este anunțată deschiderea unor pârtii de practicare a sporturilor de iarna, marcându-se astfel debutul sezonului turistic de iarnă, pentru cei dintre Dvs. care vă veți îndrepta către acestea, Salvamont România, vă face câteva recomandări: 1. Alegeți un echipament de alunecare pe zăpadă corespunzător, din punct de vedere al caracteristicilor tehnice și al reglajului legăturilor, greutății corporale și nivelului Dvs. de pregătire . 2. Abordați , la început , cu precauție pârtiile de schi , întrucât nu mai dețineți aceleași abilități sportive ca la finalul sezonului trecut șiCItește mai departe
WINTERFEST 2020 VINE CU SURPRIZE PENTRU IUBITORII SPORTURILOR DE IARNĂ
Cea de-a treia ediție a festivalului Winterfest a pregătit anul acesta o serie de surprize pentru iubitorii de sporturi de iarnă. În perioada 13-16 februarie 2020, Stațiunea Parâng din Petroșani va deveni terenul de întâlnire a unor activități sportive diverse, menite să aducă zâmbete pe buzele tuturor participanților. Festivalierii vor putea participa atât la cursuri de ski și snowboard desfășurate în două zile ale festivalului, la concursuri de ski și snowboard slalom destinate atât începătorilor, cât și celor avansați, concursuri de sărituri la trambulină prin foc ski/snowboard/bicicletă, concursuri de sărituri pe apă ski/snowboard sauCItește mai departe
Atenție, se deschid pârtiile ! La Straja !
Sezonul oficial de iarnă de deschide la Straja de Sf. Nicolae, așa cum a fost programat. Pentru că anul acesta nu a nins la fel ca în anul precedent iar zăpada naturală nu s-a așternut încă într-un strat suficient pe toate pârtiile de schi din cea mai apreciată stațiune de iarnă din vestul României, administratorii domeniului schiabil de la Straja au pus în funcțiune tunurile de zăpadă, pentru a face posibilă amenajarea uneia dintre pârtii pentru primii turiști care deja au sosit aici pentru sărbătoarea lui Moș Nicolae. Datorită condițiilorCItește mai departe
Travel Smart / Cum să economisești cu adevărat rezervând zboruri și hoteluri în 2020
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a analizat rezervările de zboruri și hoteluri și prețurile aferente pentru a identifica cele mai bune perioade de achiziție pentru vacanțele din 2020. Călătorii români pot reduce costurile biletelor de avion cu până la 56% dacă fac rezervarea în perioada optimă și își configurează călătoriile ținând cont de sfaturile experților. De asemenea, pot beneficia de prețuri cu până la 49% mai mici la rezervarea camerelor de hotel. Perioada optimă de rezervare diferă în cazul călătoriilor în afara Europei de cele intracontinentale. PaginaCItește mai departe
ANALIZĂ / Unde călătorim la cel mai bun preț cu taxiul în marile orașe
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a analizat prețurile pentru călătoriile cu taxiul de la aeroport către centrul orașului pentru 140 de capitale din întreaga lume. București se află pe locul 38 în topul celor mai ieftine curse cu taxiul dintre toate orașele analizate, iar costul (aprox. 10 EUR) este similar cu cel din alte 9 capitale, printre care Doha, Varșovia sau Tbilisi. De obicei, cele mai mai prețuri din timpul unei călătorii se întâlnesc la achiziționarea zborurilor sau a cazării. Totuși, există multe cazuri în care costulCItește mai departe
Restaurare cu ”Porți Deschise” la Castelul Corvinilor de la Hunedoara
Muzeul Castelul Corvinilor, monument reprezentativ al județului Hunedoara, vizitat anul acesta de peste 350.000 de turiști, a intrat într-un amplu proces de reabilitare, derulat cu fonduri europene în valoare de aproape 22 milioane de lei, obținute de municipalitatea din Hunedoara în cadrul POR 2014-2020. Începute efectiv în luna octombrie, lucrările de restaurare ale acestui monument istoric de clasa A se vor desfășura, potrivit contractului, pe perioada a 22 de luni, timp în care însă turiștii vor putea vizita în continuare acest obiectiv turistic. ”Am convenit împreună cu firma care va executaCItește mai departe
Începând cu 4 noiembrie Transfăgărășanul se închide, conform CNAIR
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că, începând de luni, 4 noiembrie, circulatia rutieră pe Transfăgărășan se va închide, de la Piscu Negru la Cabana Bâlea Cascadă. „Începând de luni, 04.11.2019, circulația rutieră va fi închisă pe DN 7C (Transfăgărăşan) de la km 104+000 (Piscu Negru) până la km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă). Decizia închiderii acestui sector de drum a fost luată în conformitate cu Regulamentul de funcţionare a drumului naţional DN 7C (Transfăgărăşan) numărul AND 524/2015, dar şi din cauza instabilității atmosferice la altitudine ce poateCItește mai departe
S-a închis circulația pe Transalpina
Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că șoseara turistică montană Transalpina (cea mai înaltă din România) a fost închisă începând din data de 29 octombrie 2019, cu două zile mai devreme, ca urmare a prognozei meteo de vreme rea anunțșată de meteorologi. Drumul va rămâne închis pentru circulația autovehiculelor până pe 1 iunie 2020, între Rânca și Obârșia Lotrului (km 34+800 – km 59+800) pentru toate categoriile de autovehicule. Drumarii fac apel la conducătorii auto să respecte indicațiile Poliției Rutiere, restricțiile și semnalizarea rutieră temporară instituită.CItește mai departe
ANALIZĂ / Prețuri și viteză de descărcare pentru internet mobil în destinații preferate de români
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a analizat prețurile pentru internet mobil în diferite țări în care obișnuiesc să călătorească românii, dar și vitezele de descărcare, pentru a aprecia cât de ușor își pot îndeplini sarcinile cei care planifică o vacanță ce include și zile de lucru. Datele mobile sunt tot mai necesare pe parcursul călătoriilor și nu doar pentru a împărtăși fotografiile din vacanță cu familia sau prietenii. Contactarea gazdei pentru a anunța diferite modificări de program, efectuarea unei curse de la/către aeroport, stocarea bagajelor până laCItește mai departe
Au început lucrările de restaurare și conservare a Castelului Corvinilor
În această perioadă, constructorul a început amenajarea de șantier pentru execuția lucrărilor la unul dintre cele mai importante proiecte din municipiul Hunedoara: restaurarea Castelului Corvinilor. Castelul va avea parte de lucrări complexe de consolidare și reabilitare a zonelor afectate, precum și de lucrări de restaurare finisaje interioare și exterioare. De asemenea, vor mai fi făcute și lucrări de reconstituire și de amenajare a unor planșee, prin refacerea, cât și introducerea acestora în circuitul turistic. Obiectivele Castelului Corvinilor care vor fi restaurate sunt: Turnul pictat(Turnul Buzdugan), Bucătăria garnizoanei, Loggia Matia, TurnCItește mai departe
STUDIU / Aproape o treime dintre români se stresează atunci când planifică o călătorie
Studiul realizat de echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro arată că 29% dintre români își fac griji privind felul în care vor decurge planurile de călătorie. Germanii se stresează cel mai puțin (13% dintre respondenți) iar americanii au cele mai multe dubii (41% dintre participanții la studiu). Planificarea unei vacanțe aduce mult entuziasm, dar se pare că pentru mulți dintre călători acesta dispare sau vine la pachet cu un set de griji referitoare la lucrurile care ar putea să nu se întâmple în concordanță cu așteptările. Un motivCItește mai departe
CJH salută votul unanim dat de senatori în chestiunea administrării Cetăților Dacice
Proiectul legislativ inițiat de mai mulți parlamentari, printre care se numără și senatorii hunedoreni Viorel Sălan și Cristian Resmeriță, care prevede regimul juridic al ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO, şi unele măsuri privind protejarea Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, a fost votat, zilele acestea, cu unanimitate de voturi în Senatul României. Potrivit acestui proiect de lege, mai multe cetăți dacice aflate în perimetrul județului Hunedoara, care se află în patrimoniul UNESCU dar care au nevoie urgentă de protecție împotriva braconajului arheologicCItește mai departe
Top 5 destinații în regiuni viticole pe care le pot vizita românii
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a găsit destinațiile care nu sunt renumite pentru vinul produs, deși calitatea lui este demnă de un sejur cu degustare multiplă. Pentru că perioada recoltei tocmai a trecut iar mustul începe să se transforme în vin, mulți români își fac planuri de vacanță în regiuni viticole mai mult sau mai puțin cunoscute, pentru a gusta și vinul proaspăt dar și pe cel din anii trecuți. Vinul bun redevine un produs căutat, chiar dacă nu provine doar din țări ca Spania, Italia sauCItește mai departe
Revelion 2020 / Top 7 destinații pentru amatorii de artificii
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a găsit orașele care au impresionat în anii anteriori cu spectacole de artificii organizate cu ocazia intrării în noul an. Indiferent dacă fondurile necesare au venit din partea statului respectiv sau comunitățile locale și-au unit eforturile, rezultatul a fost îmbucurător de fiecare dată. Focurile de artificii fac parte din noaptea dintre ani în multe părți ale lumii, dar există locuri în care privitorii acestora rămân pur și simplu înmărmuriți de complexitatea lor. Iar atunci când un loc bine ales permite și unCItește mai departe
Operatorii de turism hunedoreni, invitați de ADEH la Târgul de Turism al României
O nouă ediție a Târgului de Turism al României va avea loc, în perioada 14-17 noiembrie 2019, la Romexpo București. Evenimentul reunește cei mai importanți jucători ai industriei ospitalității, iar Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a Județului Hunedoara va avea un stand propriu la acest eveniment în care va fi prezentată oferta turistică a județului. În acest context, Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a Județului Hunedoara lansează operatorilor de turism, proprietarilor de pensiuni, cabane, hoteluri și complexe turistice din județul Hunedoara invitația de a-și prezenta ofertele în cadrul standului oficial al județului Hunedoara deCItește mai departe
Săptămâna Geologiei, celebrată în Geoparcul din Țara Hațegului
Geologia este peste tot în jurul nostru, iar o bună ocazie de conștientizare a acestei afirmații o reprezintă cele peste 50 de activități derulate în Săptămâna Geologiei, la nivel național, în perioada 5 – 13 octombrie 2019. Pentru al doilea an consecutiv, Universitatea din București, prin Facultatea de Geologie și Geofizică și Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, se alătură acestui eveniment organizat de Societatea Geologică a României. Conferințe și prezentări, ateliere educaționale, expoziții de mineralogie, artă plastică și fotografie, proiecții de filme și tururi ghidate în teren reprezintă oferta deCItește mai departe
FOTO, VIDEO| Detunata Goală, orga de piatră a Apusenilor. Spectacolul stâncos al muntelui format din coloane uriașe de bazalt
Detunata Goală, orga de piatră a Apusenilor. Spectacolul stâncos al muntelui format din coloane uriașe de bazalt Detunata reprezintă una dintre cele mai spectaculoase atracții peisagistice ale Munților Apuseni, în partea denumită Munții Metaliferi, mai exact în zona comunei Bucium din județul Alba. Detunata Goală are zone lipsite de pădure, cu pereţi stâncoşi de o splendoare aparte prin ale lor coaste de andezit-bazalt. Peretele de stâncă are înălţimea de 75 metri. O mare trenă de grohotiş, formată din fragmente ale coloanelor de rocă desprinse din masivul de piatră este impresionantăCItește mai departe
DJ 709F, motor de dezvoltare pentru turismul în Parâng
Drumul județean 709F care asigură transportul auto în satul de vacanță din masivul Parâng are toate șansele de a deveni nu doar un drum care va facilita accesul turiștilor în stațiunea Parâng, ci și o spectaculoasă șosea de altitudine. Având în vedere aceste considerente, reprezentanții Consiliului județean au analizat posibilitatea de a realiza, în partea superioară a drumului, câteva investiții suplimentare față de ceea ce era cuprins în proiectul inițial. Pentru a identifica soluțiile tehnice și legale pentru realizarea acestor investiții suplimentare, reprezentanții CJH, dar și ai proiectantului și constructoruluiCItește mai departe
EXPOZIȚIE / 750 de ani de la prima atestare documentară a cetății Deva
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, vă invită vineri, 27 septembrie 2019, ora 11.00, să participați la vernisajul expoziției „Cetatea Deva. 750 de ani de la prima atestare documentară”, eveniment ce se va desfășura în sălile de expoziție ale Palatului Magna Curia. Cu prilejul împlinirii „a 750 de ani de la prima atestare documentară a cetății Deva, Muzeul Civilizației Dacice și Romane propune publicului vizitator un periplu prin istoria fortificației, de la centru al puterii voievodale la spațiu în care se organizează diferite evenimente, deCItește mai departe
Cele mai ieftine destinații românești în toamna 2019
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a analizat evoluția prețurilor și a căutărilor de cazare în locațiile din România pentru lunile septembrie – noiembrie 2019. Raportul oferă sugestii pentru cei care încă mai au zile de concediu disponibile sau pur și simplu vor să facă o escapadă de weekend. Toamna obișnuiește să vină cu proiecte noi sau modificări în joburile românilor, dar nostalgia își face simțită prezența și cere dreptul la câteva zile de plimbări în afara orașelor pentru a admira culorile specifice anotimpului. Dar pentru că cei mai mulțiCItește mai departe
Tineri din Sud Vestul României au descoperit la Straja ce înseamnă un stil de viață sănătos
În perioada 1-7 septembrie 2019, la Straja s-a desfășurat o școală de vară pentru tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani. Proiectul Școala de vară ”Sport și nutriție în natură pentru TINEri” a avut ca scop principal creșterea numărului de tineri din regiunea de Sud-Vest a României (județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Gorj) care practică un stil de viață sănătos, în comuniune cu natura, prin intermediul acestei tabere. Coordonatorul taberei, Marius Fodoran, spune că tinerii au participat la Straja la o gamă foarte largă de activități precum: AntrenamenteCItește mai departe
STUDIU / Un sfert dintre români devin triști pe drumul de întoarcere din vacanță
Un studiu realizat de echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro relevă faptul că aproximativ jumătate dintre români se simt triști sau fără chef de muncă atunci când se întorc dintr-o vacanță. Relaxarea specifică unei călătorii ne face să le planificăm cât mai des posibil, dar revenirea la viața obișnuită după câteva zile deosebite modifică starea de spirit a cel puțin 51% dintre participanții la studiu. Când apare starea de tristețe Cei mai mulți dintre românii care au afirmat că buna dispoziție le este afectată după o călătorie spun că această stareCItește mai departe
Investiții pentru dezvoltarea turismului în județul Hunedoara derulate de CJH
Impulsionarea activităților din turism reprezintă priorități pe agenda Consiliului județean Hunedoara, care-și dorește să încurajeze acest sector economic ce poate deveni un motor de dezvoltare al regiunii, mai ales având în vedere faptul că județul Hunedoara are un potențial deosebit în ceea ce privește oferta de turism de toate categoriile. În acest scop, după ce așa cum arată reprezentanții forului legislativ județean, în perioada 2012-2016, atât alocările și investițiile, cât și numărul evenimentelor organizate au fost modeste, în ultimii trei ani, turismul a revenit în atenția conducerii Consiliului Județean Hunedoara. Astfel,CItește mai departe
Trofeul ”Pro Parâng” 2019, drumeții și premiere în decor de munte fascinant
La finalul săptămânii trecute, în valea Jiului a avut loc o nouă ediție a prestigiosului concurs de turism sportiv ”Trofeul Pro Parâng 2019”, eveniment organizat de Asociația de Schi și Turism ”Pro Parâng” din Petroșani. Pentru acest an, organizatorii au decis să schimbe decorul competiției, care s-a desfășurat în premieră pe Creasta Oslei din Munții Vâlcanului și în Retezatul Mic. Președintele Asociației Pro Parâng, Cazimir Radvanski spune că această alegere s-a dovedit a fi inspirată din mai multe motive. În primul rând, vremea a fost una ideală pentru drumeții montane,CItește mai departe
REPORTAJ / Spre Lacul Bucura, ”cartierul general” al traseelor din Parcul Național Retezat
Nu știu de ce, poate că sunt de la munte, dar întotdeauna mi-am închipuit raiul cu lacuri, munți, aer tare și cascade spectaculoase. Poate că nu e așa. Poate fiecare dintre noi are raiul lui personal în care se simte liber și mai aproape de divinitate. Dar chiar dacă în viața asta trecătoare ai călătorit și ai văzut multe, o vizită la lacul Bucura, în inegalabilul Parc Național Retezat te face să-ți redefinești viziunea despre cum poate fi lumea. Frumoasă și pură în zile senine. Magnifică pe vreme de ploaie. SăCItește mai departe
Românii călătoresc cu aproape 50% mai ieftin în vacanțele de toamnă
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a analizat prețurile vacanțelor de toamnă pentru cei care nu au consumat toate zilele din concediul pentru 2019. Numită și „vara indiană” sau „sezonul de catifea”, perioada care tocmai a început vine cu reduceri de prețuri considerabile pentru biletele de avion sau rezervări hoteliere. Românii care au avut răbdare în timpul verii și au păstrat economiile pentru a le folosi mai eficient în vacanțe de toamnă sunt răsplătiți pe deplin de companiile aeriene sau lanțurile hoteliere, întrucât scăderile de prețuri pot duce și laCItește mai departe
DESTINAȚII / Cap Kaliakra, balcanicul ”cap al bunei speranțe”
Dacă drumurile verii te duc pe litoral, fie pe românesc, fie pe cel bulgăresc, o vizită scurtă la Capul Kaliakra merită tot efortul. Aflat la vreo 70 de kilometri spre sud de Mangalia și la nici 30 de kilometri nord de Balcic, această limbă de pământ, lungă de aproape 2 kilometri, pătrunde semeață în Marea Neagră. Locul este unul de o frumusețe aparte. De o parte e marea albastră. Albastră cum numai în Grecia sau Croația o mai poți vedea. Albastră, presărată ici colo cu mici ambarcațiuni albe, cu pânze.CItește mai departe
Înscrie-te gratuit în tabăra pentru tineri, până la 30 august, și Descoperă Straja !
Primăria municipiului Lupeni și Consiliul județean Hunedoara oferă unui număr de 100 de tineri cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani, oportunitatea de a participa GRATUIT la o tabără pentru tineret care va avea loc în stațiunea turistică Straja Lupeni în perioada 13-15 septembrie 2019 sub genericul ”Descoperă Straja – implicarea tinerilor în promovarea perlei Văii Jiului”. Evenimentul se va derula prin intermediul Asociației pro Straja. Cei 100 de tineri care vor fi selectați în această tabără vor avea asigurată, din partea organizatorilor, cazarea și masa, precum șiCItește mai departe
Erupție de bucurie și culoare, de Ziua Vulcanilor, în Geoparcul de la Hațeg
Pentru al patrulea an consecutiv, în Parcul Copiilor din orașul Hațeg, un vulcan a fumegat și a erupt cu bomboane și confeti, spre bucuria celor mici, marcând Ziua Vulcanilor, un eveniment al Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București. Evenimentul a adunat la standuri peste 150 de copii care au avut ocazia să descopere, prin joc, fascinanta lume a vulcanilor, dar și pe cea a dragonilor sau dinozaurilor. Cu ajutorul produselor DACO art, cei mici au avut posibilitatea să își creeze propriul vulcan 3D, cel mai simpatic dragonCItește mai departe
VIDEO| Transalpina de Apuseni: Se semnează contractul pentru modernizare drumului spectaculos de 80 de kilometri, care străbate culmi de peste 1.000 de metri şi trece prin zone de o frumuseţe rară
Demarează lucrările de modernizare a Transalpinei de Apuseni, drumul spectaculos de aproape 80 de kilometri, care va deschide destinații turistice importante, pâna acum inaccesibile. Astăzi, 28 august, reprezentanți ai Consiliului Județean Alba vor susține o conferință de presă având ca temă demararea execuției lucrărilor de modernizare a DJ1O7I, în cadrul proiectului „Modernizare drum județean D.I 1071: Aiud (DN1) – Aiudul de Sus – Rîmeț – Brădești – Geogel – Măcărești – Bîrlești Cătun – Cojocani – Valea Barnii – Bîrlești – Mogoș – Valea Albă – Ciuculești – Bucium –CItește mai departe
Ziua Porților Deschise la Sarmizegetusa Regia
Duminică, 1 septembrie 2019, va avea loc o nouă Zi a Porţilor Deschise la Sarmizegetusa Regia. Publicul va putea vizita şantierul arheologic şi va vedea rezultatele săpăturilor aflate în curs de desfăşurare pe terasa a IX-a şi în zona drumului pavat. În cadrul tururilor ghidate, colectivul de cercetare, considerabil extins prin prezenţa viitorilor arheologi, le va vorbi vizitatorilor despre stadiul săpăturilor, importanța descoperirilor din ultimele campanii, precum și despre monumentele capitalei antice. Și în acest an, Consiliul Județean Hunedoara, care are în administrare monumentul UNESCO, susține campania de săpături arheologice.CItește mai departe
Care sunt cele mai vizitate capitale din lume în 2019 ?
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a studiat căutările de hoteluri din 143 de orașe-capitală din întreaga lume pentru a afla care sunt locațiile care atrag cei mai mulți turiști și unde ar trebui să se aștepte la cele mai mari și cele mai mici prețuri pentru cazare. Trăsătura specifică a orașelor care primesc mulți vizitatori este posibilitatea de a caza călătorii care vin de pe alte meleaguri. Numărul hotelurilor este important, dar rata de ocupare este indicatorul cel mai potrivit pentru a măsura interesul turiștilor de pretutindeni pentru oCItește mai departe
Asociația ”Pro Parâng” aduce din nou ”Ștafeta Munților” în Valea Jiului
Asociația de Schi-Turism Montan ”Pro Parâng” din municipiul Petroșani este și anul acesta gazda unei etape naționale din cadrul Campionatului Național de Turism Sportiv ”Ștafeta Munților”. Participanții, iubitori ai muntelui din întreaga țară, care se vor alinia la startul acesteia se vor întrece nu doar pentru etapa a VII-a de campionat, ci și pentru Trofeul ”Pro Parâng” (ajuns și el la ediția cu numărul 5), pus în joc de organizatorii din Valea Jiului. Parteneri în organizarea ”Ștafetei Munților” din acest an din Valea Jiului sunt Primăria Uricani și CNIPT Uricani.CItește mai departe
Cele mai bune 10 aplicații necunoscute care îi pot ajuta pe români în timpul călătoriilor
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a găsit cele mai bune instrumente care pot face călătoria mai ușoară și mai plăcută. Lista include mai ales servicii mai puțin cunoscute, care ajută în rezolvarea unor probleme comune ale călătorilor sau contribuie la relaxarea din timpul vacanței. Aplicațiile de ride sharing sau de rezervări de zboruri, hoteluri sau mașini au devenit arhicunoscute și sunt folosite de milioane de călători din întreaga lume, dar există și unelte care nu au devenit (încă) la fel de populare, deși funcționalitatea lor este apreciatăCItește mai departe
S-a dat startul înscrierilor la Campionatul National Enduro MTB de la Straja
Stațiunea turistică Straja Lupeni va găzdui, în perioada 24-25 august 2019, o nouă ediție a concursului ”Straja Enduro”, care se va desfășura într-un format tip raliu care cuprinde 4 probe speciale, cronometrate. Pe lângă traseele Lupilor și Baloo, deja consacrate, se vor adăuga două noi poteci, în zona superioară a stațiunii cu Startul de pe vârful Mutu. În general, potecile pe care se va desfășura concursul sunt de coborâre, dar au și segmente de urcuș. Sâmbătă, 24 august, va fi o zi dedicată recunoașterii traseelor, iar în dimineața zilei deCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara face investiții noi la Sarmizegetusa Regia
Pentru că în momentul de față, la Sarmizegetusa Regia se înregistrează o serie de deficiențe pe care administratorul sitului le dorește înlăturate, Consiliului Județean Hunedoara și SPAMI au stabilit demersurile pentru corectarea acestora, în continuarea celor stabilite încă din toamna anului 2018. Astfel, în ședinta extraordinară a Consiliului Județean din data de 14 august, au fost aprobate nota conceptuală și tema de proiectare pentru obiectivul de investiții ”Realizarea unor intervenții temporare (adăposturi provizorii pentru oameni, toalete ecologice, montarea a două panouri fotovoltaice, completarea cu pământ a suprafețelor erodate de ploi),CItește mai departe
STUDIU / Aproape două treimi dintre tinerii români se îndrăgostesc în vacanțe
Un studiu realizat de echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro arată că 27% dintre respondenții din România s-au îndrăgostit în timpul unei vacanțe, iar dintre aceștia, 67% au sub 35 de ani. Interesant este că 35% dintre bărbații care au participat la studiu au afirmat că li s-a întâmplat cel puțin o dată să se îndrăgostească în timpul unei vacanțe, pe când dintre participanții de sex feminin doar 20% au răspuns afirmativ. Deși pare un procentaj mare, ne situăm foarte aproape de media respondenților din toate cele 22CItește mai departe