Turism
Cele mai bune 10 aplicații necunoscute care îi pot ajuta pe români în timpul călătoriilor

Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a găsit cele mai bune instrumente care pot face călătoria mai ușoară și mai plăcută. Lista include mai ales servicii mai puțin cunoscute, care ajută în rezolvarea unor probleme comune ale călătorilor sau contribuie la relaxarea din timpul vacanței. Aplicațiile de ride sharing sau de rezervări de zboruri, hoteluri sau mașini au devenit arhicunoscute și sunt folosite de milioane de călători din întreaga lume, dar există și unelte care nu au devenit (încă) la fel de populare, deși funcționalitatea lor este apreciatăCItește mai departe
S-a dat startul înscrierilor la Campionatul National Enduro MTB de la Straja

Stațiunea turistică Straja Lupeni va găzdui, în perioada 24-25 august 2019, o nouă ediție a concursului ”Straja Enduro”, care se va desfășura într-un format tip raliu care cuprinde 4 probe speciale, cronometrate. Pe lângă traseele Lupilor și Baloo, deja consacrate, se vor adăuga două noi poteci, în zona superioară a stațiunii cu Startul de pe vârful Mutu. În general, potecile pe care se va desfășura concursul sunt de coborâre, dar au și segmente de urcuș. Sâmbătă, 24 august, va fi o zi dedicată recunoașterii traseelor, iar în dimineața zilei deCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara face investiții noi la Sarmizegetusa Regia

Pentru că în momentul de față, la Sarmizegetusa Regia se înregistrează o serie de deficiențe pe care administratorul sitului le dorește înlăturate, Consiliului Județean Hunedoara și SPAMI au stabilit demersurile pentru corectarea acestora, în continuarea celor stabilite încă din toamna anului 2018. Astfel, în ședinta extraordinară a Consiliului Județean din data de 14 august, au fost aprobate nota conceptuală și tema de proiectare pentru obiectivul de investiții ”Realizarea unor intervenții temporare (adăposturi provizorii pentru oameni, toalete ecologice, montarea a două panouri fotovoltaice, completarea cu pământ a suprafețelor erodate de ploi),CItește mai departe
STUDIU / Aproape două treimi dintre tinerii români se îndrăgostesc în vacanțe

Un studiu realizat de echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro arată că 27% dintre respondenții din România s-au îndrăgostit în timpul unei vacanțe, iar dintre aceștia, 67% au sub 35 de ani. Interesant este că 35% dintre bărbații care au participat la studiu au afirmat că li s-a întâmplat cel puțin o dată să se îndrăgostească în timpul unei vacanțe, pe când dintre participanții de sex feminin doar 20% au răspuns afirmativ. Deși pare un procentaj mare, ne situăm foarte aproape de media respondenților din toate cele 22CItește mai departe
Experiență unică de zbor cu parapanta, în tandem cu Toma Coconea

Iubitorii de adrenalină au o șansă unică de a se bucura de o priveliște de vis, în zbor cu parapanta, deasupra Parângului sau Retezatului, într-o tură- de zbor în compania celui mai titrat utilizator al zborului cu parapanta din România: Toma Coconea. Câteva ore în zbor cu Toma Coconea, cel supranumit ”Șoimul din Carpați” sunt posibile acum, în luna august acesta fiind la dispoziția tuturor celor interesați de o astfel de experiență unică. Mai mult, Toma garantează și aterizări sigure și line. Punctele de plecare pot fi din stațiunea ParângCItește mai departe
Invitație la descoperirea Clasei cu Povești din Geoparcul Țării Hațegului

Sâmbătă 10 august, de la ora 12.00, va avea loc inaugurarea Clasei cu Povești de la Școala de Dinozauri și Meserii, din satul Sânpetru, comuna Sântămăria Orlea. Spațiul este destinat descoperirii oamenilor, locurilor, dar mai ales poveștilor care definesc o comunitate rurală. Acest spațiu va purta numele lui Doenel Vulc, personalitate a satului și nu numai, care a părăsit lumea pământeană în urmă cu câteva luni. Sala va avea rolul de a găzdui cursuri de formare, workshop-uri, ateliere și evenimente locale. Într-o interpretare artistică realizată de arhitecții Alexandra Culescu, AlexandraCItește mai departe
La plăcinte, înainte, spre festivalul de la Cerbăl, din Ținutul Pădurenilor

Peste doar câteva zile, mai exact în zilele de 10 și 11 august 2019, în centrul satului Poiana Răchițelii (comuna Cerbăl) din Ținutul Pădurenilor va avea loc prima ediție a Festivalului Plăcintelor Pădurenești. Potrivit organizatorilor, cei prezenți vor avea ocazia să ia parte cu voie bună la recitalurile îndrăgiților artiști populari din “pădurenime” dar și la cele ale invitaților speciali ai acestora. Bogdan Toma, îndrăgitul interpret al pădurenilor, va urca duminică, de la ora 17, pe scena de la Festivalul Plăcintelor Pădurenești din Poiana Răchițelii, comuna Cerbăl. Alături de acesta, la eveniment vorCItește mai departe
Aninoasa, gazda tradiționalei ”Cupei Minerul” la tir cu arcul

Una dintre cele competițiile sportive de tradiție din Valea Jiului, ”Cupa Minerul” la Tir cu arcul și-a desfășurat în aceste zile (2-4 august 2019) întrecerile din cadrul celei de-a 55-a ediții. Evenimentul a fost organizat de secția de la Aninoasa a CSM Deva, la baza sportivă ”Anena” din Aninoasa și s-a bucurat de prezența unui număr de peste 50 de sportivi de la 11 cluburi din România. În ciuda unor condiții meteo total nefavorabile practicării tirului cu arcul, sportivii de la CS O RETEZATUL HATEG, CSA STEAUA BUC, PRETORIAN DEVA, CSCItește mai departe
Cele mai „verzi” orașe din Europa care merită vizitate în vacanța de vară

Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a găsit orașele europene care fac eforturi mari pentru a fi sustenabile și prietenoase cu mediul înconjurător. Toate acestea au primit titlul de ”Capitală verde Europeană” în cadrul concursului organizat de Comisia Europeană. Conform studiului recent efectuat de echipa momondo, 37% dintre români au declarat că vor merge într-un City Break în 2019. Nu este deloc surprinzător faptul că cei mai mulți dintre ei și-ar dori ca, pe lângă explorarea orașelor și vizitarea obiectivelor turistice, să se poată relaxa într-un mediu mai liniștitCItește mai departe
Investiții noi în Aqua Park-ul de la Orăștie: Piscine cu opt tobogane pentru copii și tiroliană din cinci tronsoane

Frații Cristescu au triplat zona de agrement destinată copiilor la aqua park-ului din Arsenal Park în urma unei investiții de 1 mil. euro, pe fondul creșterii cererii din partea familiilor. Frații Marius și Emil Cristescu vor să transforme Arsenal Park de la Orăștie dintr-un complex destinat inițial team building-urilor organizate de companii în unul care se adresează, în principal, familiilor cu copii, motiv pentru care au început o nouă serie de investiții în agrement. Prima dintre acestea, un complex de piscine cu opt tobogane pentru copii, a fost dată înCItește mai departe
Porți deschise la Castelul Corvinilor

Unul dintre cele mai apreciate obiective turistice din județul Hunedoara, Castelul Corvinilor de la Hunedoara este pregătit să marcheze, la rândul său, Zilele municipiului Hunedoara (care au loc pe parcursul acestei săptămâni), primindu-și vizitatorii, fie ei din Hunedoara sau de pretutindeni, cu porțile deschise. Astfel, marți, 23 iulie 2019, intrarea la Muzeul Castelul Corvinilor, dar și la Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara și Muzeul Casa Breslelor, este liberă pentru toți vizitatorii. Aceștia vor putea vizita cele trei importante obiective din Hunedoara în intervalul orar 09:00 – 20:00. AutoritățileCItește mai departe
STUDIU / Majoritatea românilor oferă bacșiș în vacanțe

Un studiu efectuat de echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.roarată că cei mai mulți dintre români oferă bacșiș atunci când călătoresc dar aproape jumătate dintre respondenți (48%) au avut nedumeriri în ceea ce privește suma potrivită. Cei mai mulți participanți români (39%) sunt de părere că 9-10% din valoarea notei reprezintă un bacșiș bun în restaurantele de acasă, dar participanții majoritari din SUA consideră că 19-20% din prețul final ar trebui adăugat pentru calitatea serviciilor, iar 33% dintre reprezentanții Canadei obișnuiesc să lase 15-16% în plus, în restaurantele dinCItește mai departe
Locuri cu povești din Geoparcul Dizonaurilor, readuse la viață de comunitatea locală și Universitatea București

Pe Valea Dinozaurilor, în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, poveștile locurilor și ale oamenilor sunt aduse în atenția turiștilor printr-un nou proiect cultural derulat în această perioadă de Universitatea din București împreună cu partenerii locali și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). ”Locuri cu povești pe Valea Dinozaurilor, în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului” își propune să descopere istoriile locurilor din comuna Sântămăria Orlea și să le ofere tuturor celor dornici să le afle. Proiectul se bazează pe o cercetare științifică realizată de două cercetătoare reprezentând Universitatea din București. EleCItește mai departe
Studiu / 66% dintre români călătoresc în afara țării cel puțin o dată pe an

Un studiu efectuat de echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro arată că două treimi dintre respondenți călătoresc în străinătate cel puțin o dată pe an, iar media călătoriilor în afara țării a tuturor participanților la studiu este de 1.5/an. Dintre aceștia, 46% planifică maxim 2 ieșiri din țară în decursul unui an. Cei mai mulți dintre cei care ies din țară în fiecare an o fac pentru a petrece vacanța în locuri diferite de cele în care trăiesc, fie pentru a întâlni oameni din alte culturi, fie pentruCItește mai departe
Care sunt cele mai puțin aglomerate plaje atractive din Europa ?

Vacanța de vară vine la pachet cu aglomerația, de cele mai multe ori, mai ales pentru că toți își doresc să fugă din calea căldurii din orașe și să se refugieze în locuri mai răcoroase, montane sau în briza mării. Doar că bateriile nu se încarcă la fel de eficient dacă aglomerația urbană doar se relochează într-un alt peisaj. Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a găsit cele mai atrăgătoare plaje mai puțin cunoscute de turiștii care aleg să își petreacă vacanța de vară în Europa. Fie că sunt maiCItește mai departe
Care sunt cele mai îngrijite plaje de la Marea Neagră

Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a selectat 9 dintre cele mai îngrijite plaje aflate pe țărmul Mării Negre. Certificările „Blue Flag” sunt acordate de Foundation for Environmental Education (FEE) plajelor publice sau private care îndeplinesc criteriile legate de calitatea apei, acces facilitat, siguranță și curățenie. În România sunt 3 exemple, dar, cu excepția Georgiei, toate țările cu ieșire la Marea Neagră au plaje certificate „Blue Flag”. Dacă plajele din Ucraina sau Rusia nu au fost cele mai căutate de români în ultimii ani, cele din Bulgaria sau Turcia reprezintă destinații foarteCItește mai departe
Ținutul Pădurenilor inclus în proiectul Romania Student Tour, un program naţional de redescoperire şi promovare a patrimoniului cultural şi natural al României

Ținutul Pădurenilor a fost inclus în proiectul Romania Student Tour – program naţional de redescoperire şi promovare a patrimonului cultural şi natural al României, după cum informează Biroul de presă al Consiliului județean Hunedoara. În perioada 14 – 17 iunie 2019, sub egida Ministerului Tineretului și Sportului, Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti și Asociația Microregiunea Țara Hațegului -Ținutul Pădurenilor GAL realizează prima etapă de teren, din acest an, a proiectului Romania Student Tour – program naţional de redescoperire şi promovare a patrimonului cultural şi natural al României. Cu acest prilej, suntCItește mai departe
Copacul cu lalele din Iscroni e pregătit pentru admiratori, dar și pentru o serie de evenimente speciale

Simbol cultural-turistic al Văii Jiului, copacul cu lalele de la Iscroni, în vârstă de 139 de ani, îi primește în aceste zile pe cei care îl vizitează, în toată splendoarea sa. Copacul cu lalele a înflorit și până la jumătatea lunii iulie, vom putea admira miile de lalele ale acestui deosebit monument al naturii. Pentru ca obiectivul, aflat la marginea DN66A, în zona Iscroni din orașul Aninoasa, să poată fi vizitat în condiții optime, joi, 13 iunie 2019, voluntarii Asociației PRO ANINOASA au realizat ecologizarea zonei și curățarea mobilierului stradal.CItește mai departe
Trenurile Soarelui 2019. Peste 40 de trenuri vor asigura zilnic legături directe cu staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. Tarife, reduceri și facilități pentru călători

La sfârșitul săptămânii, Trenurile Soarelui vor intra în circulaţie. Peste 40 de garnituri urmează să asigure zilnic, timp de aproape trei luni, legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. CFR Călători informează că, începând cu data de 14/15 iunie 2019, va lansa programul estival de transport “Trenurile Soarelui”. Timp de aproape trei luni, până la data de 8/9 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării. Pentru ca toateCItește mai departe
VIDEO / Zăpadă de aproape 6 metri pe Transfăgărășan, în plină vară. Oficial, drumul se va deschide pe 1 iulie

În plină vară, Transfăgărășanul (DN7C) ne oferă încă imagini de iarnă. Acolo, drumarii acţionează acum, în luna iunie, pentru curăţarea zăpezii, care pe unele porţiuni depășește 5-6 metri grosime. Potrivit lui Robert Elekeș, purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, în acest moment se lucrează la eliberarea unui sens, până sus, astfel încât utilajele să poată acționa mai ușor. “Treaba merge destul de greu, că e stratul destul de gros, ajungând și la 6 metri pe alocuri. Curățarea zăpezii e doar primul pas, deoarece apoi trebuieCItește mai departe
Logoul de promovare turistică al Uricaniului a devenit Marcă Înregistrată

Sigla și logoul realizat de administrația locală din orașul Uricani și Centrul pentru Informare și promovare Turistică al orașului Uricani au devenit ”Marcă Înregistrată”, după ce autoritățile de la Uricani au decis să înscrie aceste elemente la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM). Astfel, din 25 mai 2019, Primăria Uricani deține în proprietate marca logoului de promovare turistică ”Uricani-Oraș poartă de intrare în Parcul Național Retezat”, precum și sigla aferentă acesteia. Pe siglă sunt reprezentate grafic un munte, un cerb carpatin și un șoim în zbor, pe fundalulCItește mai departe
Încasările Primăriei Lupeni de la Straja au făcut posibilă asfaltarea unei străzi din Lupeni

În plus față de programul anual de modernizare a drumurilor pe care și l-a propus administrația locală de la Lupeni, în acest an încă o stradă a putut fi asfaltată datorită încasărilor foarte bune pe care Primăria le-a avut în sezonul de iarnă 2018-2019 din impozitele colectate în stațiunea turistică Straja. ”Se dovedește faptul că investițiile pe care administrația locală din municipiul Lupeni le-a făcut pentru dezvoltarea acestei stațiuni, încep să-și arate roadele. Dincolo de cele câteva sute de locuri de muncă existente la agenții economici din Straja, anul acestaCItește mai departe
Cele mai bune destinații pentru vacanțe alături de copii

Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a găsit cele mai bune locații de vacanță pentru cei care vor să se bucure de un concediu minunat, alături de noii membri ai familiei. Selecția oferă opțiuni atât pentru proaspeții părinți cât și pentru cei cu câțiva ani de experiență🙂 Vacanțele alături de copii vin la pachet cu provocări la finalul cărora toți se bucură de experiența unor noi reușite. Desigur, zâmbetul pe buzele călătorilor crește dacă sunt ajutați de facilități precum trotuare adaptate pentru cărucioarele pentru copii, zone pentru alăptare sau spațiiCItește mai departe
Traficul rutier a fost REDESCHIS pe Transalpina, între între Rânca şi Obârşia Lotrului

CNAIR a anunțat, marți, că traficul rutier a fost redeschis pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, începând cu ora 8.00, pentru autovehiculele cu masa maximă totală autorizată de 7,5 tone care vor rula cu o viteză maximă de 30 km/oră. “Decizia deschiderii circulaţiei a fost luată în urma verificării stării drumului de către o comisie mixtă formată din reprezentanţii DRDP Craiova, SDN Târgu-Jiu, SDN Vâlcea, IPJ Gorj şi IPJ Vâlcea”, se menţionează în comunicatul de presă transmis de CNAIR. Astfel, pe DN 67 C, Rânca – Obârşia Lotrului, circulaţiaCItește mai departe
Rangeri juniori pentru Peștera Bolii și Cetatea Băniței

Unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Valea Jiului, Peștera Bolii, va beneficia de acum înainte de suportul unor tineri voluntari, care vor acționa în perimetrul întregului areal al Parcului Natural Grădiștea Munceluilui-Cioclovina. În acest scop, Asociația Petro Aqua din Petroșani (care administrează obiectivul turistic de la Peștera Bolii), Salvamont Petroșani și Școala gimnazială nr. 7 din Petroșani au pus la punct detaliile unui parteneriat intitulat ”Ranger Junior”. Prin intermediul acestui parteneriat, zona Peșterii Bolii și a Cetății Bănița va fi monitorizată de tineri voluntari din cadrul unității școlareCItește mai departe
CJ Hunedoara se implică în dezvoltarea turismului din Valea Jiului. Alimentare cu apă potabilă în zona turistică Pasul Vîlcan

Consiliul Județean (CJ) Hunedoara tratează cu responsabilitate tema dezvoltării turismului în județul nostru, investind nu numai în modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere, ci și în extinderea și modernizarea rețelelor de alimentare cu apă. De altfel, investițiile în extinderi de rețele de alimentare cu apă potabilă, respectiv de evacuare a apelor uzate menajere, au devenit o prioritate la nivel județean, mai ales după aderarea României la Uniunea Europeană. La sfârșitul acestei săptămâni, conducerea CJ Hunedoara va prezenta consilierilor județeni, în ședința ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și aCItește mai departe
Geoparcul din Țara Hațegului adoptă o nouă identitate, în context UNESCO

Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului își intensifică eforturile de aplicare a conceptului internațional UNESCO în teritoriu, în urma revalidării statutului UNESCO administrat de Universitatea din București. În acest sens, Geoparcul a inițiat un amplu proces de rebranding sub o nouă denumire – Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului. Astfel, Geoparcul își propune să se alinieze mai bine recomandărilor de construire a unei identități locale ce înglobează valori unice ale patrimoniului natural și cultural într-o perspectivă internațională. Noua identitate vizuală a Geoparcului este lansată cu ocazia Săptămânii Europene a Geoparcurilor 2019. În noulCItește mai departe
La Hunedoara se redeschide Târgul European al Castelelor

Cea de-a cincea ediție a Târgului European al Castelelor își va deschide porțile la finalul acestei săptămâni la Hunedoara. Evenimentul este organizat de Muzeul Castelul Corvinilor și Primăria Hunedoara în perioada 24 – 25 mai 2019. Târgul European al Castelelor este un eveniment unic în România care doreşte să promoveze frumuseţea monumentelor istorice din țară și din Europa. Castelul Corvinilor, gazda acestui eveniment, este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, aflându-se printre primele castele de poveste din Europa. Anul Târgul European al Castelelor se bucură în acetsCItește mai departe
Copiii au acces gratuit la Sarmizegetusa Regia pe 1 Iunie

Sub genericul „De mână în Capitala Daciei”, Serviciul Public de Administrare a Monumentelor Istorice (SPAMI) din subordinea Consiliului Județean Hunedoara sărbătorește copilăria, oferind intrarea gratuită la Sarmizegetusa Regia tuturor copiilor care vor vizita capitala Daciei, în ziua de sâmbătă, 1 iunie 2019. SPAMI reamintește că, în intervalul 1 mai – 30 septembrie, programul de vizitare la Sarmizegetusa Regia este zilnic, de luni până duminică între orele 9.00 – 20.00 (ultima intrare fiind permisă la ora 19.30). De asemenea, tarifele de intrare pentru turiști sunt: 10 lei/bilet adult și 5 lei/biletCItește mai departe
Peste 20.000 de vizitatori în ”Noaptea muzeelor” la Castelul Corvinilor de la Hunedoara

Peste 20.000 de vizitatori au ales să fie prezenți sâmbătă, 18 mai 2019 la Castelul Corvinilor, pentru Festivalul Luminii și Noaptea Muzeelor, ceea ce constituie un record fără precedent pentru edificiul medieval din Hunedoara. Festivalul Luminii, eveniment organizat, ca în fiecare an, de Centrul local Hunedoara al ”Cercetașilor României” a adus pentru tinerii prezenți în Curtea Husarilor (curtea exterioară a Castelului Corvinilor) oportuniatatea de a avea parte de o zi magică, plină de activități precum: face painting, ateliere și diverse momente artistice. Odată cu lăsarea serii, cercetașii au aprins gulguțele, aceleCItește mai departe
STUDIU / Cea mai căutată vacanță de vară a românilor

Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a întrebat oameni din toată țara despre cum arată vacanța lor ideală de vară și unde plănuiesc să călătorească anul acesta. Cei mai mulți dintre participanții la studiu și-au propus să ajungă pe litoral. După valul de frig care a acoperit Europa până în luna mai, nu este de mirare că românii călători visează la o vacanță pe plajă, în bătaia puternicului soare mediteranean: 66% dintre români își plănuiesc vacanța pe litoral (comparativ cu 53% dintre călători la nivel internațional). Hoteluri: micul dejun inclusCItește mai departe
Geoparcul de la Hațeg a primit cartonaș verde din partea UNESCO pentru următorii patru ani

Structurile de coordonare ale UNESCO și Rețelei Geoparcurilor Internaționale au reconfirmat oficial statutul de sit internațional, pe următorii patru ani, pentru Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, statut administrat de Universitatea din București. Geoparcul a primit ”cartonaș verde” și recunoașterea oficială de membru al rețelelor Globală și Europeană a Geoparcurilor Internaționale UNESCO. În procesul de revalidare UNESCO, un geoparc poate primi ”cartonaș verde”, ce presupune îndeplinirea criteriilor de recunoaștere ca sit UNESCO, ”cartonaș galben”, reprezentând o perioadă de grație de 2 ani pentru remedierea neconcordanțelor privind acest statut, sau ”cartonaș roșu” careCItește mai departe
Ministrul Turismului recomandă Rezervația de zimbri de la Hațeg

Rezervaţia de zimbri din Pădurea Hațegului, un obiectiv turistic unic în România, a primit astăzi cuvenite aprecieri chiar din partea ministrului Turismului, Bogdan Trif care a făcut aici un scurt popas. Ministerul Turismului a postat pe pagina sa oficială concluziile ministrului Turismului după vizita făcută în rezervația din Pădurea Slivuț, arătând că la doar 4 kilometri de orașul Hațeg se află una dintre cele mai frumoase rezervații din România deschisă vizitatorilor, aici fiind unul dintre puţinele locuri unde vizitatorii pot vedea zimbri în mediu natural. „Astăzi sunt la Hațeg și pot spuneCItește mai departe
S-a deschis oficial sezonul turistic din stațiunea Geoagiu Băi

Începutul lunii mai marchează oficial debutul sezonului turistic de vară, iar piscinele și ștrandurile din stațiunile turistice își redeschid porțile pentru a-i primi pe turiști. Și în stațiunea hunedoreană Geoagiu Băi, începând de vineri, 2 mai 2019 s-a deschis oficial sezonul turistic și, odată cu acesta, și-au redeschis porțile și Băile Daco-Romane. Evenimentul a fost marcat în cadrul unei festivități oganizate de Primăria orașului Geoagiu. La invitația primarului orașului Geoagiu, Vasile Cărăguț, la festivitatea de deschidere au participat deputații Laurențiu Nistor, Ilie Toma și Lucian Heiuș, senatorul Viorel Sălan, prefectul județuluiCItește mai departe
Cetatea Deva și Complexul ”Aqualand” au adus 160.000 de lei la bugetul local, în minivacanța de Paște

Aproape 6.500 de turiști, din țară și străinătate, au vizitat Cetatea Deva în minivacanța de Paște și alte aproximativ 2.800 de persoane au ales să se relaxeze la Complexul ”Aqualand” în perioada 26 aprilie – 1 mai 2019. Ambele obiective au adus astfel încasări de aproximativ 160.000 de lei la bugetul local al municipiului Deva, în creștere față de aceeași perioadă a anilor trecuți. Luni, 29 aprilie 2019, a fost ”ziua de vârf” a minivacanței pentru Cetatea Deva. Fortățeața veche de opt secole a înregistrat un număr de 1.227 deCItește mai departe
Proiectul legii turismului: Amenzi de peste 30.000 de lei pentru hotelurile și pensiunile care nu vor avea grijă de bunurile turiștilor

Proiectul legii turismului: Amenzi de peste 30.000 de lei pentru hotelurile și pensiunile care nu vor avea grijă de bunurile turiștilor Operatorii economici din domeniul turismului vor trebui să-și informeze corect și complet clienții, potrivit unui proiect de act normativ care a fost adoptat de curând de Guvern. Pe lângă obligația de informare, aceștia vor trebui să-și protejeze turiștii, dar și să aibă grijă de bunurile lor. Amenzile pentru încălcarea acestor obligații se vor putea ridica și la peste 30.000 de lei. Fiecare operator economic autorizat în domeniul turismului vaCItește mai departe
VOCUCHERE DE VACANŢĂ 2019. Mai aveţi tichete NEFOLOSITE de anul trecut? Veste bună, cum pot fi VALORIFICATE

VOUCHERE DE VACANŢĂ 2019. Românii care nu au plecat anul trecut în vacanță trebuie să știe că pot folosi tichetele primite anul trecut și le pot cumula cu cele din 2019 pentru „un concediu prelungit”. Reprezentantul unei agenții de turism din România a explicat cum pot proceda cei care au rămas cu tichete de vacanță din 2018. „Îi sfãtuim pe vasluienii care detin astfel de tichete sã apeleze la agentiile de turism. La noi, pot alege sã-si facã un concediu din aceste tichete de vacantã de anul trecut pentru toamnaCItește mai departe
STUDIU: Aproximativ 30% dintre hotelurile de pe Litoral vor fi deschise de Paşte şi de 1 Mai

Circa 30% dintre hotelurile existente pe Litoralul românesc vor fi deschise de Paşte şi de 1 Mai, cele mai căutate staţiuni fiind Mamaia, Vama Veche şi Eforie Nord, potrivit unui studiu publicat, joi, de către reprezentanţii unei platforme online de vânzări vacanţe în staţiunile autohtone de la malul Mării Negre. Conform analizei, în mini-vacanţa de Paşte şi 1 Mai vor fi deschise 80 de hoteluri din cele 300 existente pe Litoral pentru turiştii care aleg să-şi petreacă timpul liber la malul mării. Comparativ cu 1 Mai de anul trecut, numărulCItește mai departe
Restaurarea sitului Sarmizegetusa Regia (UNESCO) – cel mai mare proiect al ultimilor 30 de ani

Vineri, la Deva, a fost prezentat proiectul „Restaurarea și punerea în valoare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia”, documentație realizată de Institutul Național al Patrimoniului (INP) împreună cu colectivul științific al șantierului arheologic la solicitarea Consiliului Județean (CJ) Hunedoara. Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Magna Curia în prezența reprezentanților Ministerului Culturii și Identității Naționale, ai INP, ai CJ Hunedoara, ai administrației publice locale, instituțiilor și autorităților publice implicate în protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național. Prezentarea de la Deva este rodul protocolului de colaborare și al contractului de prestăriCItește mai departe
Studiile realizate de Institutul Național al Patrimoniului în situl arheologic de la Sarmizegetusa Regia, prezentate astăzi la MCDR Deva

Consiliul Județean Hunedoara organizează vineri, 05 aprilie 2019, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva (Sala Șemineului), începând cu ora 12.00, o sesiune de prezentare a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), realizate de Institutul Național al Patrimoniului în situl arheologic de la Sarmizegetusa Regia. Evenimentul va fi susținut de către reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului. ”Vă reamintesc că în anul 2018, Consiliul Județean Hunedoara și Institutul Național al Patrimoniului au încheiat un protocol de colaborare și un contract de prestări servicii privind elaborarea de „Studii și investigț{ii (etapa I șiCItește mai departe
Geoparcul Dinozaurilor a prezentat în Germania o expoziție de promovare a patrimoniului geoparcurilor europene

Expoziția ”Stone made objects” realizată de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București, a ajuns în Geoparcul Swabian Alb din Germania. Obiectele provenite din geoparcuri UNESCO europene, care spun povestea legăturii dintre Om și Pământ, parte a patrimoniului cultural intangibil, au putut fi admirate pe tot parcursul celei de a 43-a întâlniri a Comitetului de Coordonare al Rețelei Europene a Geoparcurilor. Evenimentul găzduit de orașul german Aalen a reunit peste 150 de reprezentanți ai 72 de geoparcuri din 25 de țări europene. Întâlnirea Comitetului deCItește mai departe
Descoperă Țara Hațegului și Retezatul pe bicicletă! Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara se implică în promovarea cicloturismului și mountain bikingului

Din acest sezon, în Țara Hațegului – Retezat iubitorii mersului pe bicicletă au la dispoziție peste 300 de kilometri de trasee marcate pe parcursul cărora se pot descoperi atracții turistice dintre cele mai diverse. Este vorba de 12 trasee turistice omologate de către Ministerul Turismului, în parteneriat cu Salvamont Hunedoara și Societatea Ghizilor și Liderilor Montani. Zona Țării Hațegului are o rețea extinsă de drumuri județene și comunale, dar și drumuri forestiere care asigură accesul spre locuri pirorești din Retezat. Traseele omologate se pretează atât la plimbări scurte, cât șiCItește mai departe
Topul destinațiilor turistice preferate de români pentru vacanța de Paște 2019

Roma şi Barcelona se află pe lista oraşelor pe care turiştii românii le-au ales pentru a petrece vacanţa de Paşte din acest an, conform analizei realizate de către reprezentanţii unei platforme online de căutare pentru călătorii. Conform datelor centralizate de momondo.ro, cei mai mulţi români preferă să petreacă Paştele în marile oraşe ale Europei, în clasamentul primelor 10 cele mai căutate destinaţii pe primele locuri situându-se capitala Italiei, Roma, apoi Barcelona, Istanbul şi Londra, scrie Agerpres. Pe de altă parte, se observă o scădere a interesului pentru Moscova, careCItește mai departe