Turism
Turismul hunedorean- ținta administratorului public al județului
Administratorul public al județului vrea ca în mandatul său să se ajungă la o creștere a numărului de turiști care vin în stațiunile hunedorene sau la obiectivele turistice, dar și să se înregistreze o creștere a numărului de zile petrecute de vizitatori în județul nostru. În acest fel și sumele cheltuite de turiști vor fi mai mari, adică va rezultat un profit care ar ajuta la noi investiții. Din acest motiv Costel Avram, administratorul public al județului, spune că acestui domeniu de activitate îi trebuie acordată o atenție importantă. „VaCItește mai departe
Telecabina de la Cetatea Deva va funcționa și când sunt avarii la rețeaua de electricitate
Municipalitatea Deva a achiziționat un grup electrogen care va asigura în cazul unor întreruperi de curent, funcționarea Telecabinei care facilitează accesul în Cetatea Deva. Generatorul va fi pus în funcțiune de mâine. ,,Ne-am confruntat de mai multe ori cu pene de curent datorate unor lucrări sau defecțiuni în rețeaua Enel, care au dus la oprirea temporară a Telecabinei, în timp ce aceasta urca sau cobora Dealul Cetății cu turiștii. De aceea, împreună cu administrația publică locală și cu Primarul Municipiului Deva, Nicolae-FlorinOancea, am considerat prioritară achiziționarea unui generator de curent.CItește mai departe
Toma Coconea lansează din nou provocarea întrecerii cu telescaunul în Parâng
Apreciatul sportiv Toma Coconea împreună cu echipa sa, lansează și anul acesta iubitorilor de sport și, în mod special, alergătorilor montani, provocarea unui concurs inedit: întrecerea cu telescaunul din Parâng, la cea dea doua ediție a competiției sportive intitulate: Run The Lift. ”Este vorba despre o cursă scurtă, de doar doi kilometri și jumătate, dar foarte intensă, în care cei care se încumetă vor avea de urcat 615 metri diferență de nivel, de la cota 1070 la cota 1685, în masivul Parâng”, spune Toma Coconea. Acesta mai arată că RunCItește mai departe
Apa Serv a inaugurat un nou popas turistic, la Vulcan
Un nou popas turistic marca Apa Serv Valea Jiului a fost inaugurat astăzi în municipiul Vulcan, pe drumul județean ce face legătura dintre centrul municipiului și zona turistică Pasul Vîlcan. Noul popas, prevăzut cu un izvor de apă potabilă ce poate fi utilizat gratuit, dar și cu un foișor cu masă și băncuțe pentru odihnă și servit masa, este amplasat în imediata vecinătate a Stației de Clorinare de la Morișoara, la circa 50 de metri de stația de pornire a telegondolei spre Pasul Vîlcan. La ianugurarea noului popas al ApaCItește mai departe
Reprezentanți din turism: Numărul celor veniţi pe litoral se menţine ridicat, în pofida vremii, datorită voucherelor
Prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, a declarat că numărul de turişti veniţi în vacanţă pe litoral se menţine ridicat, în ciuda vremii, datorită voucherelor pentru bugetari, care au cumpărat pachete direct de la hotelieri. ”Agenţiile de turism au raportat scăderi în vânzările de vacanţe pe litoral, deoarece turiştii au cumpărat direct de la hotelieri, dar numărul de turişti e la fel ca anul trecut. Au fost ploi, mulţi nu s-au mai dus la agenţii. Salvarea a fost voucherele de vacanţă pentru bugetari, iar turiştiiCItește mai departe
Cheile Jiețului- colț de rai
O arie protejată din munţii Parâng ar putea atrage mii de turiști și venituri substanțiale comunității locale. De o frumuseţe aparte, Cheile Jiețului este locul perfect pentru turismul de aventură în perioada estivală. Cheile Jieţului din judeţul Hunedoara, o altă arie naturală a Văii Jiului, declarată de interes naţional are o suprafaţă de 10 ha, rezervaţia fiind situată pe teritoriul oraşului Petrila, pe râul Jieţ. Importanţa acestei arii naturale protejate se datorează în bună parte frumuseţii peisajului cu versanţi abrupţi ai Parângului, cu chei înguste şi stânci sălbatice careCItește mai departe
Program special de acces în incinta Cetății Deva în perioada de desfășurare a Festivalului Citadela
Cetatea Deva găzduiește în perioada 27-29 iulie 2018 festivalul ”Citadela”. Cu acest prilej, artiști de top ai muzicii electronice naționale și internaționale, artă contemporană, lucrări ale artizanilor locali, ateliere de creație, toate acestea le veți putea regăsi în incinta monumentul istoric! Pe scena Telekom Electronic Beats vor urca cele mari nume ale industriei muzicii electronice din România alături ce artiști internaționali de top:Roman Flügel, Hector, Cesar Merveille, Amorf [LIVE], Priku, Livio & Roby, Mahony, Suciu, Vincent Iulian, Sepp Teo b2b Nu Zau, Mihai Pol, vlf, Mi Pa. Biletele pot fiCItește mai departe
Valea Mierlașului și fosta mină Bărbăteni au șansa de a deveni noi repere turistice în Lupeni
Câțiva oameni pasionați, talentați și cu multă imaginațe au găsit o soluție prin care amestecatul peisaj industrial și geografic din arealul fostei exploatări miniere de la Bărbăteni, de pe Valea Mierlașului din municipiul Lupeni, să poată fi pus în valoare și să atragă turiști și localnici deopotrivă. Așa s-a născut proiectul de ecoturism intitulat ”Retezat… la apusul Minei Bărbăteni”. Inițativa aparține tinerilor de la Clubul Green Impact Titanii din municipul Lupeni care au amenajat, într-un spațiu sugestiv intitulat ”Galeria de coastă Mierlasa”, într-un mod absolut original, un spațiu de recreereCItește mai departe
Alte parcele de teren pentru cabane, scoase la licitație în Pasul Vîlcan
Consiliul Local al municipiului Vulcan cu sediul în b-dul M.Viteazu nr.31, jud. Hunedoara, tel.0254-570340, fax.0254-571910, cod fiscal 4375267, e-mail:[email protected], organizează în data de 08.08.2018, ora 1000, licitaţie publică cu strigare pentru concesionarea unui număr de 32 parcele teren, aparţinând domeniului privat al municipiului Vulcan, situate în zona Pasul Vîlcan(22 parcele) şi La Trei Fagi(10parcele), parcele rămase neatribuite în urma licitaţiei din data de 02.07.2018. Licitaţia se organizează în baza H.C.L. nr. 43/2018. Preţul de pornire al licitaţiei este de 2,60 lei/mp/an-zona Pasul Vîlcan şi 1,50 lei/mp/an-zona La Trei Fagi iar pasulCItește mai departe
ANAT: Care sunt condițiile în care turiștii pot fi despăgubiți integral, în caz de insolvență
Dragoș Anastasiu, vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), a declarat joi, într-o conferință de presă că turiștii nu vor putea fi despăgubiți integral dacă aleg doar serviciile de cazare și masă, fără transport sau un alt serviciu asociat. El a aratat ca, in perioada urmatoare, trebuie preluata in legislatia nationala o directiva europeana care prevede asigurarea integrala a pachetelor turistice si serviciilor asociate si returnarea intregii sume de bani catre clienti, in cazul unei insolvente a agentiei de turism. Totusi, aceasta directiva nu poate fi aplicata deocamdata,CItește mai departe
Internet gratuit și la popasul Apa Serv din Cheile Taia
După popasul de la Stația de Tratare a Apei Jieț, unde există o rețea de internet pusă la dispoziția turiștilor de către Apa Serv, de ieri rețeaua Wi-Fi este funcțională și la popasul turistic al operatorului din Cheile Taia. „De acum turiștii care ajung în Cheile Taia sau Cheile Jiețului și zăbovesc la popasurile noastre, unde se pot hidrata de la fântânile noastre, își pot consulta hărțile interactive, pot vorbi prin internet cu apropiații sau pot căuta informațiile dorite despre zonă. Accesul la rețeaua noastră de internet este gratuit. ÎnCItește mai departe
Sălbăticia Parângului- căutată de străini
Chiar dacă numărul turiștilor străini care vin în Parâng nu este la fel de mare cum este în Retezat, o creștere se face simțită de la an la an. Nemții, cehii, polonezii, slovacii și ungurii aleg tot mai des să viziteze Munții Parâng. Turiștii străini vin în zona Văii Jiului în număr din ce în ce mai mare și pentru a ajunge pe Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, drum ce „taie” Parângul și oferă priveliști nemaiîntâlnite. Numeroasele evenimente internaționale organizate la Transalpina ajută turismul estival din Parâng,CItește mai departe
Wi-Fi gratuit la popasurile construite de Apa Serv Valea Jiului
Cele trei popasuri turistice construite de Apa Serv Valea Jiului, în urma unor acțiuni de voluntariat, vor oferi turiștilor și acces la internet. Deja la unul dintre popasuri acest serviciu este disponibil, respectiv la cel din Cheile Jiețului. Turiștii își vor putea consulta astfel hărțile interactive, vor putea obține informații despre vreme sau despre trasee ori pur și simplu pentru a comunica. Apa Serv Valea Jiului a fost nevoită să-și instaleze rețele de acces la Internet pentru anumite echipamente de la stațiile de tratare a apei. Cu ajutorul comunicațiilor prinCItește mai departe
Popas turistic amenajat de Apa Serv pe Valea Tăii din Petrila
Proiectul inițat de Costel Avram, prin care Apa Serv Valea Jiului și-a propus să construiască mai multe locuri de popas turistic în zona stațiilor de tratare a apei potabile din Valea Jiului, unde cei care vizitează unele dintre cele mai frumoase zone turistice ale regiunii să-și poată trage sufletul și ostoi setea, a fost finalizat săptămna trecută, odată cu punerea în funcțiune a celui de-al treilea loc de popas, consruit în imediata vecinătate a stației de tratare a apei de pe râul Taia, în Petrila. Acest popas turistic a fostCItește mai departe
Straja, o stațiune dedicată ciclismului montan
Stațiunea Straja din Municipiul Lupeni devine tot mai cunoscută în rândul cicliștilor montani din România. Acest lucru se datorează în mod expres efortului depus de Fundația Noi Orizonturi Lupeni, alături de sponsorii și partenerii săi, ca urmare a implementării proiectului ” Dezvoltarea turismului activ în Valea Jiului”. Încă din luna mai, traseele de MTB Baloo și Lupilor au fost pregătite pentru pasionații de ciclism montan printr-o mentenanță riguroasă. Pentru o orientare mai ușoară a turiștilor în stațiune, au fost montate săgeți indicatoare spre potecile pentru biciclete și panouri informative la începutul fiecărui traseu. Totodată, cabanierii deCItește mai departe
Voluntarii pentru Geoparc, ghizi pentru speologi din întreaga lume
Timp de patru zile, participanții la Balkan Caver’s Camp au avut posibilitatea de a descoperi frumusețea și valorile Geoparcului Internațional UNESCO și ale Țării Hațegului cu ajutorul voluntarilor pentru Geoparc. Nu mai puțin de 12 tineri voluntari s-au pregătit temeinic pentru a le putea oferi oaspeților din România, din Europa, dar și din alte zone ale lumii, cât mai multe informații interesante, atât în limba română cât și în limba engleză. În fiecare dintre cele patru zile, voluntarii au oferit câte două tururi ghidate pe traseeleCasa Geoparcului Hațeg– Biserica DensușCItește mai departe
Cetatea Deva a adus 200.000 de lei la bugetul local, în luna iunie
Cetatea Deva a adus încasări de aproape 200.000 de lei la bugetul local, în luna iunie 2018, când a fost vizitată de peste 20.000 de turişti, în creştere faţă de lunile trecute. Sâmbătă, 2 iunie, a fost ziua cu cel mai mai mare aflux de turişti – 1.254 de persoane au vizitat bastionul care domină reşedinţa judeţului. Sfârşitul săptămânii rămâne, în continuare, perioada în care Cetatea atrage cei mai mulţi vizitatori. În luna iunie, aproape 10.000 de persoane (46% din totalul turiştilor) au vizitat monumentul în zilele de sâmbătă şiCItește mai departe
Ploile afectează turismul montan
Cabanierii din Parâng cât și din Retezat sunt afectați de vara ploiasă și cu temperaturi mai degrabă întâlnite în toamnă. Numărul turiștilor care ajung în cele două zone montane este relativ mai mic față de anii trecuți. Este aproape jumătatea sezonului și cabanele ar fi trebuit să fie pline în zonele montane preferate de turiștii autohtoni, dar mai ales de cei străini. Aceștia din urmă lăsau bani buni investitorilor de la poalele Retezatului, dar vremea a dat toate prognozele peste cap. Străinii, în general cehi, nemți, unguri ori polonezi, vinCItește mai departe
Straja, gazda evenimentului sportiv Transylvania Downhill 2018
Incepînd de luni, în stațiunea turistică Straja din municipiul Lupeni se desfășoară o nouă ediție a evenimentului sportiv ”Transylvania Downhill”. Evenimentul, destinat iubitori de longboard, este organizat de DEVAstation Longboard Crew şi Transylvania Downhill. Competiția de sport extrem din Straja se va desfăşura în perioada 25.06.2018-29.06.2018. ”Această competiție de sport extrem, deosebit de spectaculoasă, a devenit un punct de atracție pentru pasionații de longboard din întreaga țară, dar și un eveniment apreciat de iubitorii de sport din Valea Jiului. Pentru o săptămână, drumul județean de acces în Straja va fi ”pârtie”CItește mai departe
Sisteme de ghidare pentru turiștii care vizitează Cetatea Devei
Începând din luna iunie 2018, turiștii care vizitează Cetatea Devei au la dispoziție două sisteme de ghidare: audio și vizual. Primul sistem este un MP3 cu căști care poate fi obținut gratuit, doar în baza actului de identitate și a unui proces verbal de predare-primire de la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Deva (aflat la poalele Cetății). Acest sistem de ghidare audio este disponibil în trei limbi: română, engleză și maghiară și conține informații despre 13 obiective aflate în Cetate: Telecabină, Poarta I, Poarta II, Drumul de strajă,CItește mai departe
Cavalerii Davelor vor fi prezenți, vineri și sâmbătă, în Cetatea Devei
Vineri, 15 iunie și sâmbătă, 16 iunie 2018, ,,Cavalerii Davelor” vă așteaptă în Cetatea Devei. Evenimentul este organizat de Asociația Română de Aikido și Arte Marțiale Asociate, Asociația Ansa Arcași și Asociația Club Sportiv WBC, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva și Serviciul Public Administrare Cetate Deva. Turiștii dar și localnicii pot urmări antrenamente de artă marțială românească DACAN (arte marțiale strămoșești), tehnici de luptă tradiționale și pot vizita o expoziție de arme. Evenimentul care se desfășoară pe Platforma Artilerie Vest include și spectacole de muzică populară și folk. ManifestareaCItește mai departe
Peste un milion de vouchere de vacanţă, emise între ianuarie şi aprilie 2018. Valoarea totală – 12,5 milioane de euro
Într-un comunicat al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) se arată că peste un milion de vouchere de vacanţă au fost emise pe hârtie şi pe suport electronic între ianuarie şi aprilie 2018, cu o valoare de 12,5 milioane de euro, suma fiind de trei ori mai mare faţă de cea din perioada similară a anului trecut şi de aproape nouă ori mai mare comparativ cu primele patru luni din 2016. Creşterea a fost impulsionată de acordarea voucherelor de vacanţă şi angajaţilor din sistemul public, începând din toamna trecută,CItește mai departe
Bilete mai scumpe la telecabină
Tarifele la telecabina care urcă spre Cetatea Deva vor creşte la 20 lei, pentru o călătorie dus-întors, începând cu a doua jumătate a lunii iunie. Autorităţile locale susţin că majorarea tarifelor a fost necesară şi din cauza faptului că au crescut cheltuielile cu funcţionarea telecabinei, ca urmare a evoluţiei preţurilor la energia electrică. Pentru elevi, studenţi sau pensionari, tariful va fi de 10 lei pe persoană, dacă aceştia vor prezenta carnetul de elev sau student vizat pe anul în curs sau cuponul de pensie, după caz. Veteranii de război, persoaneleCItește mai departe
Straja a devenit un punct de atracție turistică și pentru sezonul de vară
Cunoscută și deja apreciată stațiune turistică din România, Straja este o destinație favorită a românilor, în mod special în sezonul de iarnă. Preocupările operatorilor de turism din Straja, dublate de interesul și investițiile realizate aici în ultima perioadă de administrața publică locală, au făcut ca această stațiune să devină tot mai mult un punct de atracție pentru localnici și pentru turiști și în sezonul de vară. Acest fapt a fost confirmat, de altfel, cu ocazia minivacanței de 1 iunie când, stațiunea din Munții Vîlcanului a găzduit, în perioada 1-3 iunieCItește mai departe
Peste 40 de mii de turiști au vizitat Cetatea Deva
Statistica a fost realizată de la începutul anului și până în prezent. Conform datelor Serviciului Public Administrare în minivacanța de 1 iunie, obiectivul simbol al municipiului Deva a fost vizitat de 3.219 turiști, români și străini, aducând astfel încasări de 22.124 de lei la bugetul local. Cei mai mulți vizitatori au fost copii (48% din total), alți 44% adulți, iar 8% pensionari și turiști care au beneficiat de călătorii gratuite cu telecabina care facilitează accesul la Cetate. Peste 90% dintre turişti au vizitat monumentul simbol al Devei folosind telecabina pentruCItește mai departe
1 Iunie special pentru copii la Complexul Turistic Rusu din Parâng
Complexul Rusu pregăteşte un 1 IUNIE special pentru copii – indoor şi outdoor. Înghețată gratuită, cursuri de echitație gratuite, mini-discotecă, karaoke și multe alte suprize îi așteaptă pe copii la munte. Copiii din Valea Jiului ”le dau liber părinților de 1 Iunie”. La Hotel Rusu, copilăria e la ”liber”. Așa cum ne-au obișnuit, reprezentanții Hotelului Rusu militează pentru activitățile în aer liber, mai ales atunci când e vorba de copii. Pe lângă toate acțiunile, la complexul hotelier din Parâng va avea loc și o lecție de tradiție și folclor șiCItește mai departe
Transalpina a fost redeschisă
Șoseaua de altitudine a fost redeschisă în urma inspecției făcute de Direcția de Drumuri Craiova, însă circulația rutieră se va face cu anumite restricții între Obârșia Lotrului și Rânca. Restricțiile nu-i va afecta pe turiști. Transalpina este un punct de atracție pentru turiști și o sursă de venituri pentru întreprinzători din Valea Jiului, Gorj, Vâlcea ori Alba. Drumarii au făcut eforturi considerabile pentru a deszăpezi DN67C și au reușit să redeschidă șoseaua de atitudine înainte de termen. Inițial, drumarii au avansat ca termen de deschidere a drumului dintre RâncaCItește mai departe
Comunitatea din Densuș deschide porțile pentru cel de-al doilea nucleu de zimbri în libertate din vestul Carpaților, în Munții Poiana Ruscă
WWF România, Rewilding Europe și Primăria Comunei Densuș continuă eforturile de a creea o pupulație viabilă de zimbri în libertate, în vestul Carpaților, prin deschiderea unui al doilea nucleu de resălbăticire în jud. Hunedoara. Săptămâna aceasta, prima turmă de zimbri ajunge în apropierea satului Poieni și urmează să fie eliberată în natură în decursul verii. Din 2014 această specie emblemă s-a întors în locurile de odinioară, printr-un amplu proiect de resălbăticire derulat la poalele munților Țarcu. Povestea nu se oprește aici. WWF România, Rewilding Europe și Primăria Comunei Densuș continuăCItește mai departe
”Noaptea Muzeelor” la Castelul Corvinilor / Programul complet al manifestărilor
Primăria Hunedoara, Muzeul Castelul Corvinilor și Muzeul de Arheologie, Istorie si Etnografie Hunedoara vă invită la „Noaptea Muzeelor”, în data de 19 mai 2018. Programul orar este următorul: ● 16:00 – 18:00 – Ateliere susținute de Cercetașii României ● 18:00 – 20:00 – Tabără medievală organizată și susținută de Ordinul Cavalerilor de Hunedoara ● 20:00 – 21:00 – Concert de muzică ambientală ● 21:00 – 22:00 – Festivalul Luminii ● 22:00 – 22:15 – Video-mapping (proiecție luminoasă pe Castelul Corvinilor) ● 22:15 – 23:15 – Concert live susținut de FormațiaCItește mai departe
Circulația auto pe Transfăgărășan ar putea fi deschisă de la 1 iunie. Stratul de zăpadă încă măsoară până la şapte metri în unele zone
Circulaţia pe DN 7C – Transfăgărăşan, care leagă Ardealul de Muntenia, este puţin probabil ca să fie deschisă mai devreme de 1 iulie, în condiţiile în care stratul de zăpadă măsoară până la şapte metri în unele zone, susţin reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, în unele locuri, stratul de zăpadă măsoară şapte metri, pe carosabil. ”Contrar opiniilor apărute în spaţiul public, din păcate Transfăgărăşanul este departe de a fi circulabil. Aşa cum arată şi imaginile, carosabilul este acoperitCItește mai departe
Cabana ”Popasul Haiducilor” din Petroșani se modernizează cu fonduri europene
Societatea comercială Crisaldo Impex SRL, care administrează Cabana ”Popasul Haiducilor”, situată pe strada Maleia din municipiul Petroșani, în regiunea turistică a Parângului este unul dintre beneficiarii programelor de finanțare europeană acordată în cadrul Regio-Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, axa prioritară 2 „Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1 A. – Microîntreprinderi și Prioritatea de investiții 2.2 Intreprinderi mici și mijlocii (IMM). Aceasta va beneficia de o finanțare europeană neramburabilă în valoare de peste un milion de lei, bani care vor fi utilizați pentru realizarea unui proiect care vizează modernizarea, dotarea șiCItește mai departe
Panouri informative pe Cetatea Deva
Mai multe panouri de informare turistică au fost amplasate în incinta Cetății din Deva, pentru a aduce în atenția vizitatorilor cele mai interesante puncte turistice ale fortăreaței veche de opt secole. Pentru o mai bună informare a turiștilor, fiecare dintre cele 10 panouri amplasate în incinta monumentului conține informații atât în limba română, cât și în limbile maghiară și engleză. Este vorba despre descrieri succinte ale celor mai cunoscute obiective din Cetate, precum Poarta 1, Scara de legătură dintre Poarta 1 și Platforma Artilerie Vest, Poarta 2, Platforma Artilerie Vest,CItește mai departe
A început programul ”Litoralul pentru toți”: Cazarea, de trei ori mai ieftină față de vârful sezonului. De la ce prețuri pornesc pachetele
S-a dat startul programului „Litoralul pentru toţi”, iar cazarea este de trei ori mai ieftină faţă de vârful de sezon. Pachetele pornesc de la 199 de lei de persoană pentru 6 nopţi. A început deja nebunia în agenţiile de turism, dar şi în unităţile de cazare de pe litoral. Sunt oferte de nerefuzat pentru turiştii care vor să vină la mare în extrasezon. Ștefan Tudose, reprezentantul unei agenţii de turism: Anul acesta oferta Litoralul pentru debutează cu un preţ de 65 de lei pe cameră pe noapte la un hotelCItește mai departe
Voucherele de vacanță, vândute la preţ redus. Vânzătorii, cumpărătorii şi unităţile hoteliere comit o ilegalitate
Voucherele de vacanță, vândute la preţ redus. Românii care vor să-şi facă vacanţa la preţ redus o pot face apelând la site-urile de anunţuri, unde pot găsi tichete de vacanţă la preţuri reduse, însă atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii şi unităţile hoteliere comit o ilegalitate. Pe site-urile de anunţuri sunt puse în vânzare tichete de vacanţă la preţuri reduse. De exemplu, 29 de tichete a 50 de lei fiecare, având o valoare totală de 1.450 de lei, valabile până în luna iulie, sunt scoase la vânzare cu 1.250 de lei.CItește mai departe
Ziua Minelor Deschise – 1 Mai pe Planeta Petrila
Mina Petrila și-a redeschis porțile, de data aceasta pentru cultură. Ziua de 1 Mai 2018, pentru Mina Petrila, a fost de fapt încă o zi din șirul evenimentelor care au început de câțiva ani și se vor întâmpla de acum înainte, care vor transforma această zonă, acest ansamblu post industrial, într-un perimetru care va fi deschis pentru administrație, pentru economie și pentru cultură în primul rând. Fostul sit industrial de la Mina Petrila poate fi un bun exemplu de urmat în România, despre cum ar putea fi transformat un perimetruCItește mai departe
Aproape 7.000 de turiști au vizitat Cetatea Deva în minivacanța de 1 Mai
Peste 6.600 de turiști au vizitat Cetatea Deva în minivacanța de 1 Mai, aproape cât totalul vizitatorilor înregistrați în primele două luni ale anului . Fortăreața veche de opt secole a fost vedetă în intervalul 27 aprilie–1 mai 2018, când 6.630 de turiști au vizitat-o folosind telecabina pentru cel puțin una dintre călătorii. Mai mult de jumătate dintre vizitatori au fost adulți (58%), alți 34% copii, 7% pensionari, iar ceilalți, persoane care au acces gratuit la călătoria cu telecabina (veterani de război, persoane cu dizabilităţi și copii instituționalizați). Majoritatea turiştilorCItește mai departe
Record de vizitatori la Sarmizegetusa Regia, în mini-vacanța de 1 mai
Peste 4500 de vizitatori au vizitat situl arheologic de la Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, în mini-vacanța de 1 mai. La monumentul UNESCO, prima zi de mai a fost și ziua porților deschise, aceasta marcând deschiderea oficială a sezonului de vară, care are un program de vizitare mai extins față de restul anului. Vizitatorii care au ajuns ieri la Sarmizegetusa Regia au putut admira și o expoziție de fotografie cu imagini care prezintă evoluția săpăturilor din sit de-a lungul mai multor decenii. Potrivit datelor furnizate de Serviciul Public de Administrare aCItește mai departe
Situl Ulpia Traiana Sarmizegetusa se pregătește să atragă fonduri europene pentru conservare și restaurare
În 25 aprilie 2018, Consiliul Județean Hunedoara a redepus prin aplicația My SMYS, în vederea finanțării din fonduri europene nerambursabile, proiectul cu titlul „Conservare, Restaurare la Amfiteatrul și Forul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa“. Dacă proiectul va fi admis, finanțarea va fi asigurată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020,Axa prioritară 5 -“Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”. Obiectivul general al proiectului urmărește impulsionarea dezvoltării locale și regionale, integrate și durabile, prin valorificarea potențialului turistic și cultural național, prin activități de conservare,CItește mai departe
Distracție cu ponei, muzică și alte surprize, în minivacanța de 1 Mai, în Parâng, la Hotel Rusu
Succesul proiectului derulat la finalul săptămânii trecute de Complexul Hotelier Rusu, care a oferit turiștilor și, în mod special copiilor, șansa de a petrece momente frumoase în compania căluților de la Carpathian Horse Trekking au determinat organizatorii acestui program să reediteze acest eveniment și în minivacanța de 1 Mai. ”Ne-am bucurat că acțiunea de duminica trecută și-a atins scopurile – acelea de a aduce copiii la aer curat și de a le aduce zâmbetul pe buze prin aceste minicursuri de echitație. Am fost realmente impresionați de numărul foarte mare de persoaneCItește mai departe
FOTO/ Începe deszăpezirea pe Transalpina: Pe o porțiune de 15 kilometri, stratul de omăt măsoară până la 7 metri, iar turiștii nu vor avea acces în zonă în minivacanța de 1 mai
Începe deszăpezirea pe Transalpina. În timp ce în sudul țării temperaturile au atins 30 de grade, pe Transalpina, pe o porțiune de 15 kilometri, stratul de omăt măsoară până la 7 metri, iar drumarii au început lucrările de deszăpezire. Circulația rutieră pe DN 67C, care leagă judeţele Alba, Vâlcea, Hunedoara şi Gorj pe traseul montan, rămâne în continuare închisă, până când zăpada va fi îndepărtată de pe şosea. Intervenția este dificilă întrucât pe o porțiune de 15 kilometri, stratul de omăt măsoară până la 7 metri grosime. În plus, existăCItește mai departe
Acces gratuit la Sarmizegetusa Regia
„Oferta” este valabilă doar pe data de 1 mai, când este organizată o zi a porților deschise. Astfel, toți vizitatorii care ajung la Sarmizegetusa Regia vor avea intrarea liberă și vor beneficia, gratuit, de ghidaj de specialitate în interiorul monumentului UNESCO. „În Anul Centenar, Serviciul Public Administrare Monumente Istorice și Consiliul Județean Hunedoara vă invită să descoperiți cel mai spectaculos monument al civilizației dacice, să aflați lucruri noi și interesante despre strămoșii noștri daci, despre construcțiile excepționale pe care le-au lăsat în urmă, despre legendele și misterele care fac din Sarmizegetusa Regia unCItește mai departe
Restaurant în zona de agrement Brădet
Aleșii locali din Petroșani sunt chemați să-și dea girul pentru concesionarea unei suprafețe de 1000 mp de teren în zona de agrement Brădet. Un investitor din județul Gorj a cerut municipalității suprafața de teren pentru a construi un restaurant. Terenul se află în subordinea administrației locale și ar urma să fie concesionat prin licitație publică. Municipalitatea spune că în urma concesionării ar urma ca bugetul local să obțină venituri suplimentare din redevență pe o perioadă de cel puțin 25 de ani, adică durata pe care se va face concesiunea. [slideshow_deployCItește mai departe
Lecții gratuite de echitație pentru copii, în grădina complexului hotelier Rusu din Parâng
Complexul Hotelier Rusu din stațiunea turistică Parâng Petroșani, în parteneriat cu firma Carpathian Horse Treckking vor organiza duminică, 22 aprilie 2018, o sesiune specială de echitație destinată copiilor. Astfel, în grădina Hotel Rusu, timp de 6 ore, copiii vor putea avea ocazia să petreacă momente inedite și desoebit de plăcute în compania unor frumoși ponei. În același timp, cei mai curajoși, vor avea ocazia de a participa, gratuit, la lecții de echitație oferite de Călin Popa, administratorul firmei din Petrila, Carpathian Horse Treckking. Programul special de turism dedicat copiilor, deCItește mai departe
Investițiile publice de la Straja au contribuit la înregistrarea celui mai bun sezon turistic și economic din istoria stațiunii
Câteva zeci de mii de turiști au fost prezenți, în sezonul de iarnă 2017-2018 în stațiunea turistică Straja din municipiul Lupeni. La încheierea sezonului, potrivit informațiilor prezentate de primarul municipiului Lupeni, atât operatori de turism de la Straja, cât și administrația publică locală, raportează cifre de afaceri peste așteptări, considerate a fi cele mai bune din întreaga existență a acestei zone turistice. ”Straja a avut, în medie, peste 5000 de turiști în fiecare sfârșit de săptămână, de la începutul sezonului, care a fost devansat față de alți ani, undeva laCItește mai departe
Parapantiști din toată țara se reunesc de vineri, în Parâng, la Festivalul Aerociudaților
Zeci de iubitori ai zborului cu parapanta se întâlnesc în acest sfârşit de săptămână în Staţiunea Parâng, la cea mai trăsnită competiţie de zbor, potriv unei informații prezentate de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) de la Petroșani. De 18 ani încoace, imediat cum se arată primele semne ale primăverii, iubitorii zborului cu parapanta îşi dau întâlnire la una dintre cele mai ciudate competiţii. Scopul este acelaşi în fiecare an, de a stârni admiraţia turiştilor, dar mai ales de a-i bine dispune. Festivalul Aerociudaţilor din Parâng va deschideCItește mai departe
Încă un pas pentru legătura cu domeniul schiabil din Șureanu
Autoritățile locale din Petrila au finalizat documentația necesară pentru construirea drumului către Lunca Florii. Totul depinde acum de guvern, însă edilii sunt optimiști. Regiunea Lunca Florii, o zonă deosebit de frumoasă din Cheile Tăii, ar urma să fie un sat de vacanță pentru turiștii care doresc să ajungă la schi în domeniul din Șureanu, Stațiunea Parâng sau Transalpina Ski Resort. Primăria Petrila vrea să reabiliteze drumul până în zonă și așteaptă avizele. ”Noi am înaintat toată documentația necesară și așteptăm hotărârea de guvern prin care să ni ne transfereCItește mai departe
Județul Hunedoara își promovează ofertele de turism la Târgul ”Vacanța” de la Constanța
Județul Hunedoara este prezent, în premieră, la Târgul de Turism ”Vacanța” din Constanța. Evenimentul se desfășoară în perioada 22 – 25 martie 2018 și se află la cea de-a IX-a ediție. La acest târg de turism, standul și materialele promoționale pregătite de Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a județului Hunedoara s-au bucurat, încă de la primele ore de după deschiderea târgului, de un interes crescut în rândul vizitatorilor. Constănțenii au fost atrași de ideea de a petrece un sejur în județul Hunedoara și au fost interesați să afle direct de la sursăCItește mai departe