Turism
Vor siguranță pentru turiştii care vin în Parâng
Furtunile extrem de puternice din ultima perioadă au determinat autoritățile locale din Petroșani să-și îndrepte atenția spre Stațiunea Parâng. Angajații care operează instalațiile de transport pe cablu destinate turiștilor au instrucțiuni clare cu privire la modul de intervenție în caz de fenomene meteo extreme. Incidentele tot mai dese în care sunt implicate instalațiile de transport pe cablu, ultimul dintre ele fiind în Maramureș, unde zeci de turiști au rămas blocați într-un telescaun din cauza furtunii, a determinat municipalitatea să reia instructajul personalului care operează instalațiile de transport pe cabluCItește mai departe
Geoparcul, model de bune practici la nivel național și internațional
Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului –Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București continuă seria evenimentelor de promovare, la nivel național și internațional, în Anul Internațional al Dezvoltării prin Turism Sustenabil. Geoparcul UNESCO Azores din Portugalia, Brașov și București au găzduit evenimente în cadrul cărora Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului a fost prezent cu standuri, lucrări în cadrul conferințelor și prezentări, în scopul promovării acestui teritoriu și implicit a județului Hunedoara și a României. Ponta Delgada din Geoparcul UNESCO Azores (Portugalia) a găzduit cea de a 40-a întâlnire a Comitetului de CoordonareCItește mai departe
850 de vizitatori au profitat de Ziua Porților Deschise la Sarmizegetusa Regia
Cu ocazia evenimentului Ziua Porților Deschise, monumentul UNESCO a primit sâmbătă, 09 septembrie 2017, peste 850 de vizitatori. Chiar dacă vremea nu a fost foarte bună, turiștii au fost atrași la Sarmizegetusa Regia de ultimele descoperiri ale echipei de arheologi, care sunt printre cele mai importante din ultimii 50 de ani. Aici, cercetătorii au scos la iveală, pe terasa a IX-a, o porțiune dintr-o alee pavată care face joncțiunea cu drumul antic care poate fi văzut de public și elemente din fundația unui edificiu. De asemenea, în timpul săpăturilor dinCItește mai departe
Ministrul Turismului vine în județ
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a dat startul dezbaterilor publice pe tema noului proiect de Lege a Turismului. Acesta se deplasează în regiunile țării pentru a sta de vorbă cu cei din domeniu. “În conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Turismului organizează dezbateri publice în șapte județe-gazdă din țară la care participă Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, împreună cu alți reprezentanți din partea Ministerului Turismului, cât și reprezentanți ai județelor limitrofe fiecărui județ-gazdă, având ca temăCItește mai departe
Turism istoric la Sarmisegetusa Regia
Cetățile Dacice de la Sarmisegetusa Regia își deschid porțile în fața vizitatorilor. Turiștii sunt invitață să viziteze șantierul arheologic din munții Orăștiei, sâmbătă, 9 septembrie. “Sâmbătă, 9 septembrie, vă invităm să vizitaţi şantierul arheologic Sarmizegetusa Regia, în cadrul Zilei porţilor deschise. În acest an vor fi oferite ghidaje de specialitate la monumentele dacice, iar vizitatorii vor avea prilejul de a vedea rezultatele săpăturilor arheologice aflate în desfăşurare. Evenimentul va avea loc între orele 10 – 18. Vă aşteptăm cu drag!”, spun administratorii. Anual, mii de turiști vin să viziteze CetățileCItește mai departe
Măsuri de garantare a serviciilor turistice adoptate de Guvern
O serie de măsuri în domeniul turismului menite să contribuie, pe de o parte la protecția turiștilor iar, pe de altă parte, la întărirea disciplinei în materie de comercializare a pachetelor de servicii turistice, au fost printr-o Ordonanță adoptată de Guvern. Măsura răspunde cerințelor pieței, precum și celor ale Comisiei Europene, prin transpunerea noilor norme în domeniu. Astfel, agențiile de turism care își desfășoară activitățile pe teritoriul național, care comercializează către consumatori persoane fizice pachete de servicii turistice sau componente ale acestora, au obligația să asigure furnizarea serviciilor turistice sauCItește mai departe
Cum a decis conducerea Apa Serv Valea Jiului să se implice în turism
Primul popas a fost deja inaugurat la intrare pe Transalpina, în Cheile Jiețului, o zonă frecventată de turiști și localnici. Ideea realizării unui popas turistic în care iubitorii de natură să-și poată trage sufletul a apărut după ce șeful operatorului de apă și canalizare a făcut o plimbare în Cheile Jiețului și a constatat că pur și simplu nu are de unde lua o cană cu apă. ”Am ieșit împreună cu fiul meu la plimbare cu bicicleta, așa cum fac în week-end-urile cu vreme bună și am uitat să-mi umpluCItește mai departe
Pe Cheile Jiețului a fost inaugurat astăzi Popasul Turistic Apa Serv
Turiștii care tranzitează satul Jieț în drumul lor spre Cheile Jiețului și, de aici, mai departe, spre crestele Parângului sau spre Transapina, ori cei care vin dinspre sudul țării, pe DN 7A și ajung la ”poarta de intrare” în Valea Jiului de la Jieț au, de pe acum, ocazia să-și ofere o binemertată odihnă și un pahar cu apă rece la popasul turistic amenajat de SC Apa Serv Valea Jiului, în imediata vecinătate a stației de tratare a apei de la Jieț (Petrila). Acest frumos punct de interes turistic aCItește mai departe
Turiştii străini preferă Parângul
Parângul nu înseamnă doar schi, acest lucru fiind dovedit turiştii străini care vin în extrasezon pentru drumeţii montane şi sălbăticia muntelui. Astfel, din ce în ce mai mulţi pasionaţi de drumeţii montane ajung în Parâng, unde fac trasee de creastă ori merg să viziteze lacurile aflate în golul alpin. În mare parte sunt străini, cehi, polonezi, unguri dar şi români, iar toţi se arată încântaţi de alegerea făcută şi spun că Munţii Parâng sunt printre cei mai frumoşi. „Nu sunt foarte mulţi turiști ca să spui că e agitaţie, suntCItește mai departe
Călătoria lui Andi Andezit în geoparcurile UNESCO ajunge, de Ziua Vulcanilor, la Hațeg
Pentru al doilea an consecutiv, pe 24 august, Ziua Vulcanilor este celebrată în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București. Evenimentul va avea loc, începând cu ora 10.00, în Parcul Copiilor din orașul Hațeg. Ediția din acest an îi invită pe participanți la o călătorie prin geoparcuri UNESCO de pe 3 continente, dar și în arii protejate și destinații de ecoturism din România. Ghid de călătorie le va fi Andi Andezit, simpatica mascotă de la Casa Vulcanilor, realizată de voluntarii pentru Geoparc și care aCItește mai departe
Iubitorii de sport sunt invitați la Vulcan, în ”Castelul din Carpați”
Zona Turistică Pasul Vîlcan rămâne în atenție la acest sfârșit de august, având în vedere că aici urmează să fie găzduite câteva competiții sportive de mare impact, mai ales în rândul tinerilor. La finalul acestei săptămâni, mai exact în data de 26 august, în Pasul Vîlcan este programată să se desfășoare ediția V-a a concursurilor sportive de alergare montană și mountain bike sub genericul Festivalului de turism ”Castelul din Carpați”. Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan. Potrivit organizatorilor, cei interesați se pot deja înscrie înCItește mai departe
Bilet unic de vizitate pentru 6 complexe muzeale din județul Hunedoara
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane a implementat un sistem special de tarifare care oferă publicului vizitator acces unic la toate cele 6 complexe muzeale aflate în administrarea Consiliului județean Hunedoara, prin intermediul MCDR Deva. Astfel, a fost emis BILETUL UNIC DE VIZITARE în valoare de 50 lei care asigură accesul la următoarele obiective: Palatul Magna Curia Deva (expoziţiile de bază sau temporare din interior, precum şi expoziţia Lapidariu din spatele clădirii) Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala Daciei Romane: Complexul de monumente „in situ“ şi Muzeul de Arheologie Expoziţia de Istorie LocalăCItește mai departe
Acces gratuit, sâmbătă, la telegondola din Pasul Vîlcan
Cetățenii din municipiul Vulcan, dar și turiștii care vor să urce sâmbătă, 19 august 2017 în Pasul Vîlcan pentru a participa la ceremoniile organizate acolo de autorităile publice locale din municipiul Vulcan, cu prilejul marcării a 101 ani de la luptele care au avut loc pe frontul din Pasul Vîlcan și Straja, vor avea la dispoziție acces gratuit în stațiune cu instalația de transport pe cablu. Decizia a fost luată de Primăria municipiului Vulcan pentru a răspunde solicitărilor cetăenilor care doresc să participe, în număr mare, și în acest an,CItește mai departe
Surprize și emoții pentru copii deosebiți din Lupeni, într-o zi specială, la Parco Cavalli
Obișnuite deja să-și facă din fiecare zi de sărbătoare o bucurie de suflet prin generozitatea și dragostea față de copiii aflați în situații sociale ceva mai speciale, doamnele Mariana Popa și Lavinia Grigoriu au avut o abordare similară și în minivacanța de Sfânta Maria. Astfel, cele doamne au avut parte de momente speciale alături de copiii de la Centrul pentru îngrijirea copiilor orfani, deschis la Lupeni de o altă familie cu suflet mare, Vasile și Lucreția Nemeș. Împreună cu aceștia, copiii de la Centrul din Lupeni au avut parte deCItește mai departe
Invitație în Parâng de Sfânta Maria. Accesul cu telescaunul este astăzi gratuit
Locuitorii municipiului Petroșani, în mod special, dar și toți cei care vor să petreacă astăzi o zi frumoasă în natură, în credință și în respect față de tradițiile oamenilor de pe aceste meleaguri , sunt așteptați astăzi în masivul Parâng, acolo unde va avea loc ”Nedeia Troiței”. Sărbătoare a momârlanilor de la poalele Parângului, Nedeia Troiței a redevenit, de câțiva ani buni o tradiție respectată cu mândrie de comnitatea locală din Petroșani, această sărbătoarea fiind dedicată prazniclui Adorimii Maicii Domnului. Și astăzi, la troița din Parâng va avea loc oCItește mai departe
O nouă atracţie pe harta turistică a României. Turiştii rugaţi să fie cât mai tăcuţi
În Valea Lungă, de la Râşnov, a fost amenajat un observator de unde animalele sălbatice din zonă pot fi văzute în mediul lor natural. Turiştii sunt însoţiţi de un maestru de vânătoare şi trebuie să fie cât se poate de tăcuţi. În luna iulie a fost deschis observatorul de urşi din Valea Lungă, amenajat într-o zonă care oferă peisaje spectaculoase, la care se ajunge prin Cheile Râşnoavei, scrie bzb.ro. Este vorba despre o cabană din lemn masiv, din care, aşezaţi comod pe trei rânduri de bănci montate în sistem „tribună”, turiştiiCItește mai departe
Arhitectură militară din județ, promovată de Ministerul Turismului
O clădire arhitecturală militară din județul Hunedoara este promovată de Ministerul Turismului. Este vorba de Castelul Corvinilor, care a devenit emblematic pentru județul Hunedoara, fiind vizitat de sute de mii de turiști. “Castelul Corvineştilor este cel mai important monument de arhitectură laică, în stil gotic, din Transilvania (sec. XIII). Regele Sigismund de Luxemburg i-a dăruit cneazului român Voicu, pe care îl înnobilase, domeniul feudal al Hunedoarei și cetatea regală de acolo. Fiul acestuia, faimosul luptător antiotoman Iancu de Hunedoara, a fortificat cetatea și a transformat-o în reşedinţă nobiliară. Din vechileCItește mai departe
Turişti atraşi de frumusețea defileului
Chiar dacă circulaţia prin defileu se desfăşoară extrem de greu din cauza lucrărilor de reabilitare la DN 66, turiştii nu s-au dau bătuţi şi au venit şi în această vară pentru liniştea din rezervaţie. La fel de mulți sunt și iubitorii de raftting și chiar dacă Jiul, din cauza secetei este mai domol, tot oferă senzații tari. Defileu Jiului, de la ieşirea din municipiul Petroşani şi până în zona de la Mânăstirea Lainici este asaltat de sute de turişti care profită de vremea bună pentru a ieşi la iarbă verde,CItește mai departe
Proiectele turistice, incluse într-un plan de dezvoltare
Ministerul Turismului a lansat în dezbatere publică masterplanul pe turism. Proiectul cuprinde și stațiunea montană Șureanu – Petrila. În cadrul proiectelor de interes local sunt incluse mai muolte obiective “amenajare zonă de agrement, oraşul Geoagiu”, „Schi în România, stațiunea Straja, municipiul Lupeni” și „Dezvoltarea și extinderea „Domeniul Schiabil Șureanu” oraşul Petrila”. Același proiect masterplan notează și faptul că există un proiect cu contract de finanțare aflat în derulare al Consiliului Local Petroşani, judeţul Hunedoara și prevede dezvoltarea domeniului schiabil Parâng. “În acest context, existența unui Master plan de investițiiCItește mai departe
Străjerii Cetății Deva participă la Festivalul Medieval de la Ardud
Garda Cetății Deva participă, în perioada 20-23 iulie 2017, la Festivalul Medieval de la Ardud. MedievArtFest Ardud se află la cea de-a VI-a ediție și va reuni 15 ordine cavalerești. Tema din acest an a evenimentului este ”Hronicarul pelerin și povestea cavalerilor templieri în Cetatea Ardud”. Festivalul are ca invitați, alături de Garda Cetății Deva, Ordinul Cavalerilor Lup, Ordinul Cavalerilor din Carpați, Scutierii de Muhlbach, Garda de Mureș, Străjerii Cetății Nemțu, Lăncierii Cetății Ardud, Stegarii ArtGotica Sibiu, Stegarii de Mureș, Terra Alba, Nomen est Omen, Corbu și zburătorii, Bucovina șiCItește mai departe
Proiecte comune de inters turistic între România, Bulgaria și Grecia
Prim-ministrul Mihai Tudose a avut astăzi o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Boiko Borisov, despre posibilitățile de cooperare între cele două țări în ceea ce privește infrastructura, turismul, dar și în alte domenii pentru finanțarea cărora vor fi folosite fonduri europene. Cei doi premieri au agreat ca în septembrie să aibă loc o nouă reuniune comună a guvernelor român și bulgar, la Varna, unde vor fi stabilite detaliile înființării unei trilaterale între România, Bulgaria și Grecia, pe agenda căreia va fi inclusă și stimularea turismului în regiune. De asemenea,CItește mai departe
Noi ”Experiențe Medievale” la Castelul Corvinilor de la Hunedoara
În perioada 8-14 iulie 2017 se desfășoară la Hunedoara simpozionul și tabăra de pictură “Experiențe Medievale – Ediția II”. Lucrările rezultatele vor fi prezentate în cadrul expoziției “Experiențe Medievale II”. Vernisajul și festivitatea de premiere vor avea loc în data de 14 iulie ora 11:00 – galeria neogotică, aripa Bethlen a Castelului Corvinilor. Expoziția va fi accesibilă atât pentru localnici cât și pentru vizitatori în perioada 14-20 iulie 2017 conform programului de vizitare al Castelului. Expoziția urmează să fie itinerată (conform unui calendar ce va fi comunicat ulterior) și în locuriCItește mai departe
Parâng – nișă pentru iubitorii de drumeții
S-a vorbit de faptul că Parângul nu este atractiv vara. Există însă o piață de nișă pe care stațiunea montană pătrunde încet, dar sigur. Aceasta se adresează pasionaților de drumeții, iar semnalele primite de cei de la CIT arată că există din ce în ce mai multe persoane care aleg Parângul și în perioada sezonului cald. “Anul acesta am avut până acum în jur de 470 de vizitatori, numărul este în creștere ținând cont că anul trecut am avut o cifră rotundă, 500 de vizitatori. Această cifră reprezintă doar numărulCItește mai departe
Motoare turate la maxim la “Cupa Hunedoara – Hăşdat 2017”
Competiția automobilistică organizată de Comisia de Automobilism şi Karting Hunedoara din cadrul Automobil Clubul Român are loc la finele săptămânii viitoare. Concursul de viteză pe traseu montan – “Cupa Hunedoara – Hăşdat 2017” este etapă a Campionatului Naţional de Automobilism, iar circulaţia rutieră pe tronsonul Hăşdat(sere) – până la intersecţia Nădăştia de Sus spre Silvaş va fi închisă. Totodată, potrivit președintelui ACR Hunedoara, Ioan Ștaier, drumul de legătura Nădăştia de Jos – Nădăştia de Sus – Silvaş – Haţeg va ramâne permanent deschis circulaţiei publice. Cupa este organizată cu sprijinulCItește mai departe
S-au MAJORAT AMENZILE pentru nerespectarea regulilor privind voucherele de vacanţă
Începând cu 10 iulie 2017, au intrat în vigoare o serie de modificări introduse în OUG nr. 8/2099 privind acordarea voucherelor de vacanţă, referitoare la amenzi şi valorile acestora. Dacă anterior actul normativ stabilea clar sumele de bani ce trebuie achitate de contravenienţi, de săptămâna aceasta se aplică sistemul punctelor-amendă. Un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit, în condiţiile legii. În acest moment, salariul de bază minim brut este de 1.450 de lei, însă pe viitor acesta se poate modifica, faptCItește mai departe
Pleci în vacanță? Cum afli în avans calitatea serviciilor la care să te aștepți în restaurante și baruri
Românii care pleacă în vacanță în stațiunile turistice autohtone ar trebui să știe că restaurantele, barurile, cafenelele, terasele și fast-foodurile sunt și ele clasificate de autorități în funcție de calitatea serviciilor pe care le oferă. La fel ca în cazul hotelurilor, localurile primesc de la una și până la cinci stele, iar lista acestora poate fi consultată online. Structurile de alimentație publică din România sunt clasificate la fel ca hotelurile – de la una și până la cinci stele –, conform Ordinului Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/2013. Această ierarhizareCItește mai departe
Garda Cetății Deva va defila pentru turiști
Prima defilare are loc mâine iar edilii din Deva spun că se va repeta săptămânal ceremonialul. Totul este făcut cu scopul de a pune mult mai bine în valoare monumentul reprezentativ al Devei, iar turiștii și localnicii care vizitează Cetatea Deva vor avea ocazia să asiste atât la defilarea Gărzii Cetății, precum și la antrenamente de spadă și tir cu arcul sau dansuri medievale oferite de străjeri și domnițe. „În fiecare zi de sâmbătă, timp de o oră, vizitatorii monumentului-simbol al Devei se pot fotografia alături de Garda Cetății sauCItește mai departe
10 sfaturi pentru a nu avea surprize când rezervăm online vacanța
Vremea devine mai bună, iar vacanța de vară se apropie. Cu această ocazie, Rețeaua Centrelor Europene a Consumatorilor (ECC-Net) lansează raportul „Rezervarea online a vacanțelor: este prețul inițial prețul final?„. Din ce în ce mai mulți consumatori folosesc serviciile online pentru a-și rezerva vacanțele: rezervarea poate fi făcută online doar cu un singur clic. În 2015, 19% din cererile primite de Centre s-au referit la vacanțe. De multe ori, realitatea a arătat că o ofertă aparent bună nu reprezintă în final un real câștig pentru consumatori! ECC-Net dorește să sporească gradul deCItește mai departe
Domeniul schiabil Parâng intră în reabilitare
Mai multe lucrări vor avea loc în perioada următoare în stațiunea montană Parâng. Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat a inițiat o procedură prin care caută constructori care să efectueze diferite lucrări în zona domeniului schiabil din Parâng. “Lucrari de nivelare; umpluri; decolmatari – reparatii aparari de mal, taluzuri avariate din domeniul Schiabil Parang . Lucrari de refacere gabioane, montare tuburi de scurgere in vederea dirijarii apelor, nivelare teren”, arată anunțul de achiziție. Valoarea estimată a lucrărilor se ridică la suma de 29.411,77 lei fara TVA. Stațiunea montanăCItește mai departe
Dezvoltarea turismului activ în Valea Jiului are un Master plan pentru perioada 2017-2019
O Strategia de dezvoltare a activităților montane din zona Văii Jiului – all seasons (toate anotimpurile),a fost preentată în cursul zilei de miercuri, 21 iunie, la Lupeni, într-o acțiune organizată de Rotary Club Valea-Jiului și Fundația Noi orizonturi. La eveniment au participat și președintele Consiliului Județean – Mircea Bobora, primarul ales al municipiului Lupeni – Lucian Resmeriță, primarul orașului Petrila – Vasile Jurca, viceprimarii din Lupeni (Iacob Mesaroș), Vulcan (Cristian Merișanu), Uricani (Corneliu Braia), dar și reprezentanți ai administrațiilor locale din Valea Jiului, precum dar și directorul Apa Serv Valea JiuluiCItește mai departe
Șoseaua Transfăgărășan ar putea fi închisă după ce o stâncă de circa 1.000 de tone s-a prăbușit
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat miercuri că Trănsfăgărăşanul ar putea fi închis după ce o stâncă de aproximativ 1.000 de tone s-a prăbuşit la kilometrul 126. ”Miercuri, pe Trănsfăgărăşan (DN7C), km 126+250, s-a constatat desprinderea de pe versant a unui bloc de stâncă de aproximativ 1000 tone (4x3x30) mc. Stânca s-a oprit la marginea părţii carosabile şi nu a afectat căile de rulare. La partea superioară a acestui bloc de stâncă se află încă două stânci de dimensiuni relativ mai reduse, care prin desprindere arCItește mai departe
Cinci weekenduri dedicate ciclistilor montani in statiunea Straja
Fundația Noi Orizonturi Lupeni și Primăria Municipiului Lupeni anunță organizarea unei serii de weekenduri dedicate cicliștilor montani, în stațiunea Straja, Mun. Lupeni. Mai precis,aceasta înseamnă 5 weekenduri consecutive în care telegondola din stațiune va funcționa,atât în ziua de sâmbătă, cât și în ziua de duminică.Evenimentul poartă numele de ”Biker’s Weekends” și puteți găsi mai multe informații despre acesta pe pagina de facebook Valea Jiului MTB Trails. Primul sfârșit de săptămână în care vă așteptăm în Straja este 24-25 iunie și ne vom revedea săptămânal până în weekendul22-23 iulie. În cadrulCItește mai departe
Ce trebuie să știți dacă vreți să călătoriți cu copiii în străinătate ?
Având in vedere că se apropie vacanţa de vară, iar in aceasta perioada mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, Poliţia de Frontieră Română reamintește condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate. În cursul anului trecut, polițiștii de frontieră au fost nevoiţi sa întrerupă călătoria a peste 5.360 de cetățeni români minori ca urmare a faptului că părinţii/însoțitorii nu dețineau documentele necesare pentru a călători în afara ţării împreună cu minorul în condiții legale. Conform Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cetăţenii români minori pot ieşi din ţarăCItește mai departe
Pregătesc sezonul de iarnă
Iarna car și vara sanie. Aceasta ar fi zicala după care se ghidează reprezentanții administrației locale de la Petroșani. Astfel, în perioada asta telescaunul din Parâng intră în reparații. Este vorba de vechea instalație de transport pe cablu care a fost dată în folosință în urmă cu 45 de ani. Vechiul telescaun urmează a fi reparat astfel încât acesta să fie pregătit pentru sezonul de iarnă care urmează. 7,769.81 RON costă reparațiile la vechiul telescaun din Parâng. În stațiunea montană mai există un telescaun, acesta fiind inaugurat în anul 2014.CItește mai departe
Centrul de Îngrijire și Asistență din Petrila poate fi anvelopat cu bani europeni
Consiliul județean Hunedoara a aprobat, în cadrul unei ședințe extraordinare care a avut loc în data de 12 iunie 2017, un proiect de hotărâre prin care dă undă verde depunerii spre finanțare pe fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 a investiției privind anveloparea Centrului de Îngrijire și Asistență din Petrila. Obiectivele preconizate a fi atinse prin realizarea aceste investiții publice sunt: • Eficientizare energetică; • Reducerea pierderilor de apă prin înlocuirea instalațiilor de apă rece și caldă; • Reducerea pierderilor de energie prin înlocuirea instalatiilor de încălzire; • ScadereaCItește mai departe
Câte milioane de euro au cheltuit românii în minivacanța de Rusalii și unde și-au petrecut-o cei mai mulți
Potrivit unui comunicat al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), mai mult de 130.000 de turiști, dintre care 50.000 pe litoral și 45.000 în pensiuni din întreaga țară, au cheltuit în minivacanța de Rusalii aproximativ 7,5 milioane de euro. Potrivit FPTR, mai mult de 50.000 de români și-au petrecut minivacanța de Rusalii în stațiunile de pe litoral și au cheltuit aproximativ trei milioane de euro. Cele mai aglomerate au fost structurile e cazare din nordul litoralului — Mamaia și Năvodari, dar foarte mulți turiști au ajuns și în Vama Veche.CItește mai departe
Cât mai costă un sejur, vara, în stațiunile din România. Prețurile la All Inclusive au crescut cu 10%
Tot mai mulţi români aleg să-şi petreacă vacanţele în ţară cautând hoteluri care oferă servicii All Inclusive, creşterea în acest sens, faţă de anul trecut, fiind de 10%. Preţurile pe litoralul românesc au ajuns să pornească de la 1.020 de lei pentru un sejur de cinci nopţi, iar bugetul mediu alocat pentru vacanţa de vară în ţară este de aproximativ 250 de euro/persoană, conform specialiştilor din domeniu. „Litoralul, mai ales staţiunile Mamaia, Eforie şi Neptun-Olimp, Valea Prahovei şi staţiunile balneoclimaterice sunt şi în acest an cele mai căutate destinaţii pentruCItește mai departe
Sărbătoarea copiilor la Parco Cavalli din Vulcan
A devenit deja o frumoasă tradiție a voluntarilor de la Asociația Parco Cavalli aceea de a organiza o zi și mai deosebită decât cele dedicate în mod obișnuit copiilor care trec pragul centrului de hipoterapie de la Vulcan, astăzi, în ziua în care sunt sărbătoriți copiii din întreaga lume. O adevarată sărbătoare a fost și întâlnirea zecilor de copii care au venit asăzi la Parco Cavalli. Aici, aceștia au fost întâmpinați nu doar de inimoșul președinte al Asociației, Florin Petrișor Vrabie, ci și și îndrăgitele personaje din desene animate MinnyCItește mai departe
Transalpina a fost redeschisă
Circulația rutieră a fost redeschisă pe Transalpina. Comisia s-a întrunit în cursul zilei de astăzi, iar în urma analizelor efectuate s-a decis că circulația se poate redeschide. Există însă mici modificări. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că începând de astăzi, 29.05.2017, ora 14:00, a fost redeschisă circulația rutieră pe DN 67C, pe sectorul de drum cuprins între km 34+500 – km 59+800. “Precizăm că din cauza vizibilității reduse (ceață densă) accesul autovehiculelor în intervalul orar 20:00 – 07:00 este strict interzis. Având în vedere dificultatea acestui traseu (multipleCItește mai departe
Domnițe, cavaleri, turiști și modele de succes la Târgul European al Castelelor
Sute de turiști, alături de cavaleri și domnițe în ținute medievale au așteptat, cu nerăbdare, sâmbătă, în fața Castelului Corvinilor din Hunedoara, deschiderea unei noi ediții a Târgului European al Castelelor, eveniment cultural și de promovare la care iau parte 29 de castele și cetăți din cinci țări de pe continent. Mai mulți copii au fost invitați de organizatori să taie panglica ediției a treia, după care, vizitatorii, flancați de frumoase domnițe și cavaleri în haine de gală, au fost conduși spre standurile expozanților amplasate în decorul impresionant al SăliiCItește mai departe
Circulația rutieră pe cele mai înalte vârfuri montane de pe Transalpina ar putea fi redeschisă în 1 iunie
Circulația rutieră pe Transalpina, drum care leagă județele Alba, Vâlcea, Hunedoara şi Gorj pe un traseu montan, care oferă priveliști superbe, ar putea fi redeschisă de 1 iunie. Drumarii lucrează cu mai multe utilaje pentru deszăpezirea șoselei. Circulaţia rutieră pe DN 67C, care leagă judeţele Alba, Vâlcea, Hunedoara şi Gorj pe traseul montan, esten închisă până pe 31 mai, din cauza condiţiilor de iarnă, dar reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu-Jiu susţin că măsura nu va fi prelungită. „În fiecare dimineaţă, la ora 08.00, are loc o analiză a activităţiiCItește mai departe
PĂDURI ADMINISTRATE DE ROMSILVA, PROPUSE CA SITURI NATURALE UNESCO
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a propus pentru includerea în lista Patrimoniului Mondial Natural al UNESCO două păduri din fondul forestier de stat, aflate pe raza Parcului Național Cozia. Cele două păduri au împreună o suprafață de 3.389 de hectare. Pădurea Cozia are o suprafață de 2.286 de hectare, iar pădurea Lotrișor 1.103 hectare, amândouă fiind păduri seculare, virgine sau cvasivirgine de fag și amestecuri de fag și foioase. Cele două păduri sunt integrate deja în zona de protecție integrală de aproape 8.500 de hectare a Parcului Național Cozia,CItește mai departe
Ziua europeană a parcurilor naționale
La data de 24 mai, în fiecare an, este sărbătorită Ziua europeană a parcurilor naționale, cu scopul de a conștientiza comunitățile, factorii de decizie și publicul larg privind valoarea și beneficiile ariilor protejate din Europa. Celebrarea acestei zilei își propune să aducă oamenii mai aproape de natură și să sensibilizeze opinia publică cu privire la importanța păstrării frumuseții naturale în zonele protejate (ariile naturale mari protejate, parcurile naturale și naționale) și importanța conservării și gestionării durabile a acestor locuri. Tema ediției din 2017 este „Schimbarea climatului, schimbarea parcurilor” („Changing climate,CItește mai departe
De astăzi, sejururi IEFTINE la mare prin programul „Litoralul pentru toți”. LISTA de prețuri
Astăzi a debutat programul „Litoralul pentru toţi” prin care turiștii au posibilitatea să-și petreacă o săptămână la mare, la preţuri de până la 50% mai mici faţă de cele pe care din luna iulie, în plin sezon. În Mamaia, un sejur de 6 nopţi de cazare la un hotel de 5 stele cu mic dejun inclus costă 605 lei de persoană, la 4 stele costă 485 de lei, iar la 3 stele 425 de lei. Preţuri ceva mai mici găsim în Sudul litoralului în Venus, Neptun, Costineşti sau Olimp. UnCItește mai departe
Contestațiile țin pe loc lucrările spre Parâng
Contestațiile țin pe loc modernizarea drumului spre stațiunea montană Parâng. Licitația organizată de Consiului Județean Hunedoara pentru modernizarea drumului spre Parâng a fost contestată. Un proiect major pentru dezvoltarea turismului în Parâng este blocat de contestații. Contractul privind modernizarea drumului județean spre Parâng a fost scos la licitație de Consiliul Județean Hunedoara, administratorul carosabilului, însă este blocat de contestații. Oficialii instituției județene așteaptă soluționarea contestațiilor. “Pentru Cabana Rusu – Parâng așteptăm soluționarea. În momentul în care va fi definitivată, în cel mai scurt timp începem drumul pe zona respectivă”, aCItește mai departe
Castelul Corvinilor găzduiește două reprezentanții internaționale
Castelul Corvinilor va găzdui două reprezentanții în cadrul festivalului de operă și muzică clasică Hunedoara Lirică. Reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara au luat decizia ca urmare a discuțiilor avute cu primarul municipiului Hunedoara. “În urma discuțiilor avute cu primarul municipiului Hunedoara, s-a convenit ca la Castelul Corvinilor să aibă loc două spectacole de operă în zilele de 18 și 20 iulie 2017. Astfel, programul festivalului va cuprinde o reprezentație la Petroșani, două la Deva și două la Hunedoara”, arată informarea CJH. În prezent, se lucrează la definitivarea programului festivalului pentru caCItește mai departe
Valea Jiului Bike Park, alternativa turismului sezonier de iarnă
Preocupările voluntarilor de la Fundația Noi Orizonturi din municipiul Lupeni, pentru dezvoltarea și promovarea turismului, nu constituie o noutate. O notate este însă decizia construirii, în zonele montane din arealul Văii Jiului a unui parc pentru practicarea mountain-bike-ului, Fundația Noi Orizonturi Lupeni a început, în luna august a anului trecut, demersurile pentru dezvoltarea turismului extrasezonier din Valea Jiului. Atunci a fost amenajat un traseu pentru biciclete ce face legătura între stațiunea Straja și punctul de îmbarcare a gondolei. Traseul s-a dovedit a fi unul care a atras sute deCItește mai departe