Turism
DEALUL LUI DUMNEZEU. Locul INCREDIBIL din ROMÂNIA unde viețuiește un ANIMAL BIBLIC, UNIC în lume

Nimeni nu are curajul să calce prin acele locuri, de frica unui animal unic în lume și extrem de periculos. Zona de stepă, cu stâncă, nisip și ierburi înalte din rezervația ”Dealul lui Dmnezeu”, în apropiere de Uricani (la 35 de kilometri de Iași), este considerată leagănul unor făpturi extraordinare, care și-ar putea afla locul în mitologii. Puțini oameni le-au văzut, și asta nu neapărat pentru că s-au temut de dintele lor ascuțit cu otravă (deși este și acesta un real impediment). Însă animalele la careCItește mai departe
Romsilva priveşte cum dispar pădurile României dar nu cedează niciun hectar pentru proiectul din Parâng

Pădurile României dispar sub ochii autorităţilor într-un ritm ameţitor. Aceleaşi autorităţi, însă, spun „NU” atunci când vine vorba să cedeze, contra unul alt teren, 43 de hectare pentru amenajarea unei instalaţii de transport pe cablu inclusă în proiectul de dezvoltare a Staţiunii Parâng. Romsilva spune “NU” când vine vorba despre terenul împădurit solicitat de municipalitatea din Petroşani pentru continuarea lucrărilor de amenajare a domeniului schiabil din Parâng. Nu vrea cu niciun chip să renunţe la 43 de hectare, deşi, în tot acest timp, zilnic, din pădurile României dispar multCItește mai departe
Sume suplimentare pentru asistenţa tehnică a proiectului de dezvoltare a Staţiunii Parâng

Primăria Municipiului Petroşani a reuşit să facă rost de nu mai puţin de 44.000 de lei, bani pe care îi va investi în asistenţa tehnică a proiectului de dezvoltare a domeniului schiabil din Staţiunea Parâng. Banii cu care s-a majorat bugetul local provin din vânzarea unor bunuri imobile din domeniul public al municipiului Petroşani. „Sumele de bani sunt obţinute din vânzarea unor suprafeţe de teren aferent garajelor şi curţilor aparţinând caselor din Colonia Petroşani”,a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Petroşani, Nicu Taşcă. Întreaga sumă vaCItește mai departe
Turiştii au luat cu asalt Castelul Corvinilor în noaptea muzeelor

Aproximativ 4000 de oameni au vizitat sâmbătă noaptea Castelul Corvinilor de la Hunedoara, pentru a participa la Noaptzea Muzeelor. Participanţii au avut parte, cu acest prilej, nu doar de oportunitatea de a vizita gratuit obiectivul istoric nr.1 din judeţul Hunedoara, dar şi şansa de a viziona o demonstraţie artistică de excepţie, derulată de membri Ordinului Cavalerilor şi un inedit spectacol de lumini. „Noaptea Muzeelor 2015 a fost un real succes și ne bucurăm că în fiecare an, numărul celor care ne sunt alături, este tot mai mare. Mulțumim tuturor celorCItește mai departe
Cele 25 de locuri de vis pe care merita sa le vezi macar o data in viata

Fiecare dintre noi ne dorim ca in viata sa acumulam cat mai multe experiente uimitoare. Unele dintre cele mai uimitoare experiente pot fi traite vizitand unele dintre cele mai frumoase creatii pe care lumea naturala le are de oferit. Frumusetea este peste tot pe aceasta planeta, acesta fiind unul dintre motivele pentru care ar trebui sa facem tot ceea ce putem pentru a pastra si proteja mediul natural. Fara alte formalitati, acestea sunt cele 25 de locuri de vis pe care merita sa le vezi macar o data in viata!CItește mai departe
RAIUL DIN ROMÂNIA. Peştera lui Zamolxis, locul unde creştea planta care vindeca orice boală şi unde stă ascuns aurul dacilor

La patru ore de mers cu maşina din Bucureşti, lângă comuna gorjeană Polovragi, în Munţii Căpăţânii, se găseşte una dintre cele mai mari cavităţi stâncoase din ţara noastră. Speologii încă nu i-au găsit capatul, iar legenda spune că ieşirea e tocmai în Transilvania, la Sarmisegetuza O zi “cheltuită” ca să vizitezi o peşteră în care legenda spune că a trăit un zeu pare o investiţie bună. Caverna de la Polovragi este cu adevărat o minune despre care puţini români au aflat. Cei 25.000 de vizitatori care au intratCItește mai departe
La munte, doar cu echipament adecvat. Vremea e schimbătoare

Vremea schimbătoare poate strica planurile celor care aleg să-şi petreacă week-end-ul la munte, iar jadarmii montani îi sfătuiesc pe turişti să nu se aventureze pe traseele montane fără un echipament adecvat. Dacă vreţi ca distracţia să nu se termine altfel decât v-aţi fi dorit sau chiar la spital, atenţie mare cum vă echipaţi, în cazul în care petreceţi week-end-ul la munte. Jandarmii montani îi sfătuiesc pe turiştii care aleg să petreacă acest sfârşit de săptămână la munte, să nu se aventureze pe traseele turistice fără echipament adecvat şi să seCItește mai departe
Asociere pe 5 ani pentru promovarea Peşterii Bolii

Primăria Municipiului Petrosani revine asupra asocierii cu ONG-ul ce are grijă de Peştera Bolii, respectiv Petro Aqua, asta pentru că la primul proiect de lege în acest sens nu s-a stabilit şi o durată a contractului de asociere. Municipalitatea din Petroşani s-a asociat în anul 2014 cu Petro Aqua, în vederea organizării unor manifestări culturale pentru promovarea Peşterii Bolii, declarată monument al naturii, dar fără să se stabilească şi o durată a contractului de asociere. Aşa că, edilii revina supra proiectului aprobat în urmăcu un an şiCItește mai departe
Patrimoniul UNESCO din Munţii Orăştiei, sub lupa parlamentarilor

Parlamentarii care fac parte din comisia permanentă pentru relaţia cu UNESCO vin în judeţul Hunedoara pentru a vizita cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Potrivit datelor oficiale, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO va efectua o vizită de lucru la Cetățile Dacice din județul Hunedoara. Aceasta va include, pe lângă vizitarea cetăților, consultări cu reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara și Alba, ai Comitetelor de gestiune UNESCO pentru monumentul Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, primari, reprezentatul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva și a ParculuiCItește mai departe
Apele Române, arătate cu degetul în scandalul proiectului energetic din inima Retezatului!

Oficialii Agenţiei de Protecţie a Mediului Hunedora au atras atenţia că activiştii de mediu care cer în instanţă sistarea lucrărilor la proiectul hidroenergetic de pe Râul Alb din Munţii Retezat nu s-au îndreptat împotriva cui trebuie. Proiectul ar putea duce, într-adevăr, la reducerea debitului pe Râul Alb sau chiar la secarea acestuia, dar responsabilitatea este a celor de la Apele Române. Georgeta Barabaş, directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Hunedoara îi acuză pe activiştii de mediu de la Federaţia Coaliţia Natura 2000, care au intentat acţiunea în instanţă, că auCItește mai departe
30.000 de credincioşi au ales să viziteze Mânâstirea Prislop în acest weekend

Mănăstirea Prislop este loc de reculegere, iar în acest week-end zeci de mii de oameni din toată ţara au venit aici să se roage la mormântul Părintelui Arsenie Boca. În incinta mănăstirii, jandarmii au asigurat ordinea publică pe timpul slujbei religioase şi au realizat dispozitive de îndrumare a credincioşilor pe timpul pelerinajului la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Peste 25 de jandarmi, au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică în acest sfârşit de săptămână, cu ocazia manifestărilor religioase de la Mănăstirea Prislop. Aproximativ 30.000 de credincioşi auCItește mai departe
Instanţa nu le-a dat dreptate/ “Drumul lui Băsescu” nu se mai împiedică de activiştii de mediu

Activiştii de mediu care au contestat în instanţă continuarea lucrărilor la DN 66A, cunoscut ca ”Drumul lui Băsescu”, au pierdut definitiv procesul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost de partea activiştilor de mediu, care au cerut stoparea lucrărilor la DN 66A, Uricani – Herculane, cunoscut sub numele de “Drumul lui Băsescu”. Potrivit sentinţei pronunţate, ÎCCJ a respins “recursul declarat de reclamanta Greenpeace CEE România împotriva Încheierii din 5 iulie 2013 a Curţii de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recursul declarat deCItește mai departe
CAMPANIE DE ECOLOGIZARE A TRASEULUI MOCĂNIȚEI

40 de voluntari hunedoreni au răspuns afirmativ invitației de a participa la cea de-a cincea ediție a campaniei de ecologizare a traseului pe care în trecut circula mocănița de la Hunedoara spre Govâjdia. Astfel sâmbătă, la primele ore ale dimineții s-au întâlnit cu toții în curtea exterioară a Castelului Corvinilor de unde au plecat echipați corespunzător pentru a demara acțiunea de ecologizare. O altă echipă de voluntari condusă de viceprimarul municipiului Hunedoara s-a deplasat la furnalul de la Govâjdia, unde au curățat vegetația uscată și au vopsit atât cât aCItește mai departe
Castelul Pogany din Retezat îi lasă reci pe cei de la Ministerul Culturii

Un castel din Retezat, inclus în grupa A a Patrimoniului Naţional, este neinteresant pentru Ministerul Culturii (MC), care şi-a declinat interesul de a exercita dreptul de preemţiune al statului, asta deşi este unul dintre puţinele edificii baroce din Transilvania aflate încă în bună stare de conservare şi funcţionare. Castelul Pogany din Retezat, o bijuterie arhitecturală a vremurilor, ar putea fi pus în vânzare, prin licitaţie, concurs de oferte sau prin tranzacţie privată de către reprezentanţii Artmark Historical Estate. Asta după ce Ministerul Culturii a refuzat dreptul deCItește mai departe
CORDON BLEU, VIN ȘI MONT BLANC. CELE MAI FAIMOASE RESTAURANTE DIN MUNȚI

Iubitorii de înălțimi și bucătărie internațională au posibilitatea de a combina ambele plăceri. Și nu ne referim la a lua în rucsac, în viitoare drumeție, clătite preparate ca în Picardia sau vin alb. Dacă mergeți la schi mergeți în Franța sau Elveția, ați putea încerca unul dintre numeroasele restaurante construite în locuri mai puțin accesibile. De aici, puteți privi culmile muntoase, în timp ce savurați preparate alese. Prețurile sunt, bineînțeles, pe măsură. Aveți curaj să le încercați? Piz Gloria este un restaurant rotativ din Mürren, Elveția. Situat la o altitudine deCItește mai departe
Drumurile de acces la cetățile dacice din munții Orăștiei vor fi modernizate cu fonduri nerambursabile prin Regio – Programul Operaţional Regional

Astăzi, 10 aprile 2015, a avut loc în sala mică de ședințe a Consiliului Județean Hunedoara semnarea contractului de finanţare pentru proiectul Modernizare drumuri de acces pentru integrarea în circuitul turistic european a cetăților dacice din Munții Orăștiei. Proiectul primește finanţare prin Regio – Programul Operaţional Regional, în cadrul axei prioritare 2 „Îmbunătățirea infrastructurii de transport regionale și locale” și a domeniului major de intervenţie 2.1 „Reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri județene, străzi urbane – inclusive construcția/reabilitarea șoselelor de centură”. Semnarea contractului de finanţare a avut loc în prezenţaCItește mai departe
Instalaţiile de transport pe cablu din Parâng se “dezgheaţă” doar dacă sunt suficienţi turişti

A nins ca în Poveşti în Parâng, iar cabanierii se pregătesc de un Paşte alb. Turiştii trebuie să ştie, însă, că instalaţiile de transport pe cablu nu vor fi pornite decât dacă sunt suficiente persoane şi există solicitări. Pârtiile sunt nebătătorite, în timp ce instanaţiile de transport pe cablu au încremenit. Doar vechiul telescaun este funcţional, însă cam degeaba, dacă sus, la munte nu ai ce face, spun iubitorii sporturilor de iarnă care au taxat deja pe reţelele de socializare aceste aspecte. “Un teleski oprit – o imagine sugestivă şiCItește mai departe
Parcul Naţional Defileul Jiului

Parcul Naţional Defileul Jiului este zona în care frumuseţile naturii şi multe lucruri unice îi atrag pe turişti. Astăzi, tronsonul Bumbeşti- Livezeni este sectorul de cale ferată cu cele mai multe tuneluri aflate într-un defileu din ţara noastră. Parcul Naţional Defileul Jiului a fost înfiinţat în anul 2005, fiind una din cele mai tinere arii protejate de pe teritoriul ţării noastre. Parcul este situat de-a lungul defileului format de râul Jiu între masivele Parâng si Vâlcan, în nordul judeţului Gorj. Se află la o distanţă de 28 de kilometri deCItește mai departe
Cartoful, porumbul şi ceapa rodesc mai bine printre ruinele de la Sarmi

Printre ruinele de la Sarmizegetusa se face şi în acest an agricultură. Chiar dacă semnalul de alarmă a fost tras de câţiva ani, proprietarii terenurilor agricole încă n-au fost despăgubiţi şi mutaţi în altă parte. Astfel, între temple se cultivă porumb, cartofi ori grâu, iar turiştii pot admira atât situl arheologic cât şi animalele care pasc în apropiere. Situată la 17 kilometri de Haţeg, fosta capitală a Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa a ajuns, în parte, teren agricol. Deşi perimetrul este bine delimitat şi transformat în muzeu în aerCItește mai departe
RECOMANDĂRI SALVAMONT PENTRU TURIȘTI

Serviciul Public Judeţean Salvamont Hunedoara recomandă turiştilor care se află la munte să nu se aventureze pe trasee din cauza vremii nefavorabile. În masivele Retezat şi Parâng ninge de două zile, iar grosimea stratului nou de zăpadă a ajuns la 40-50 de centimetri. Acesta se adaugă peste zăpada deja existentă. În zonele de creastă vântul bate cu putere, e ceaţă, ninge, iar vizibilitatea este scăzută. Vremea nu este potrivită pentru schiul de tură sau pentru efectuarea unor trasee. Dacă va mai ninge şi în zilele următoare, nu este exclus pericolulCItește mai departe
Înscrierile pentru Crosul Geoparcului Haţeg au fost prelungite până la finalul lunii martie

Voluntarii pentru Geoparc au luat decizia prelungirii perioadei de înscriere la evenimentul din 4 aprilie 2015 ca urmare a solicitărilor venite din partea celor care doresc să participe la competiţie, dar nu au reuşit să completeze în timp util formularul de participare disponibil pe https://dragdehateg.org/2015/03/08/crosul-cetatii-regale-a-hategului/ . Datorită interesului ridicat pentru această primă ediţie a competiţiei, Voluntarii pentru Geoparc au hotărât să le pregătească participanţilor mai multe momente inedite. Astfel, oricare dintre participanţi poate fi un câştigător, chiar dacă nu se va clasa pe unul dintre cele trei locuri fruntaşe. SimplaCItește mai departe
Cupa Veteranilor la Straja

Vârstnicii se întrec la schi în Straja, într-o competiţie la fel de veche precum staţiunea. La ediţia care debutează încă de mâine-vineri sunt aşteptaţi sute de pasionaţi ai schiului. Pârtiile din Staţiunea Straja sunt în stare foarte bună iar întrecerea celor mai experimentaţi schiori se anunţă a fi aprigă. Startul are loc duminică, însă seniorii se întâlnesc de vineri în staţiune, atât pentru antrenamente cât mai ales pentru a se vedea după un an lung de pauză. Întrecerea veteranilor este o atracţie pentru toţi turiştii, pentru că au parte deCItește mai departe
Povestea bisericii Densuş şi a domniţei care s-a sfârşit aruncându-se din turnul ei

Biserica Densuş este unul dintre cele mai misterioase şi impresionante monumente istorice din România. O legendă mai puţin cunoscută a Bisericii Densuş, din Ţara Haţegului, a fost publicată de istoricul Aron Densuşianu, în 1866, în descrierile călătoriilor sale pe Valea Streiului şi în Ţara Haţegului. Aron Densuşianu povestea despre galeria obscură a bisericii, înfiinţată în baza turnului, denumită la acea vreme de localnici, „Peştera Zafirei”. În galeria strâmtă îşi aveau adăpostul lilieci şi buhe, relata istoricul, biserica fiind găsită de acesta într-o stare aproape de ruină. Umanistul prezenta povestea careCItește mai departe
CONCURS. MISS BIKINI PE PÂRTIE, DE 8 MARTIE

Pe 8 martie va fi organizată a treia ediție a concursului Miss Bikini pe Arena Platoș, în stațiunea Păltiniș, județul Sibiu. Anul acesta, concursul Miss Bikini Arena Platoș va începe la ora 12:00 și va fi prezentat de fostul component al trupei Cassa Loco, Cosmin Tudoran. Pentru a participa, iubitoarele de snowboarding trebuie să îndeplinească câteva condiții: să știe să se dea cu placa sau cu schiurile și să fie îmbrăcate cât mai sumar. Concurentele vor fi supuse la șase probe diferite. Prima constă într-o defilare pe catwalk și o scurtăCItește mai departe
BARAJUL VIDRARU: SATUL DINTRE MUNȚI, DISPĂRUT SUB APE

Barajul Vidraru din Munții Făgăraș a fost construit în anii 1965. Ei bine, puțini sunt cei care cunosc faptul că realizarea lui a dus la dispariția unui întreg sat, aflat acum pe fundul lacului Vidraru. Legendele spun că mulți oameni din comuna din Cumpăna, care nu au vrut să își abandoneze locuințele și munca de o viață, au preferat să rămână în casele lor, atunci când autoritățile responsabile de construirea barajului Vidraru au decis inundarea zonei. Se pare că realitatea stă cu totul altfel, din spusele martorilor. Unde acum găsim lacul Vidraru,CItește mai departe
Stau sute de ore pe schiuri şi au parte de misiuni extreme

Un jandarm montan adună într-un sezon turistic circa 350 de ore petrecute pe schiuri, în patrulările sale prin staţiunile turistice, însă munca nu se rezumă doar la atât. În multe situaţi îşi pun în joc propria viaţă pentru ai salva pe alţii. În afară de pregătirea pentru a interveni la aplanarea unor conflicte, la prinderea unor infractori sau salvarea celor în dificultate, un jandarm care activează la „arma” Jandarmeria Montană, trebuie să aibă o pregătire temeinică şi la schi. Pe timp de iarnă programul unui jandarm montan din Staţiunea ParângCItește mai departe