Agentul de poliție
Începe judecarea pe fond în dosarul polițiștului petrilean
Judecătorii petroșăneni au stabilit primul termen de judecată pentru luna noiembrie, după ce dosarul a trecut camera preliminară. Instanța a dispus începerea judecăţii pentru ucidere din culpă. Agentul de poliție, Câmpeanu Doru Florin a fost cercetat în stare de libertate pe tot parcursul anchetei. Tragedia a avut loc în Petrila, la finele lunii noiembrie 2017, iar polițistul se afla în timpul liber și fusese chemat de un fost coleg de școală, fiul victimei, să-l ajute la alungarea unui mistreț care-i intrase în gospodărie, într-o zonă izolată. În perimetrul în careCItește mai departe
Trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Procurorii au finalizat ancheta în cazul accidentului de vânătoare produs la Petrila, anul trecut, în urma căruia un localnic a fost împușcat accidental și a murit. Cel care a tras cu arma, un polițist din localitate, a fost găsit responsabil de procurori și trimis în judecată. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Petroșani, marți, iar anchetatorii avut nevoie de aproape un an de zile pentru a finaliza cercetarea. Agentul de poliție, Câmpeanu Doru Florin, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Polițiștul a fost cercetatCItește mai departe