Andrada Dobre
Debut de stagiune emoționant la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, cu spectacolul ”D`ale Carnavalului” sub bagheta regizorului basarabean Alexandru Grecu, un tribut adus genialului dramaturg I.L. Caragiale
Pentru iubitorul de teatru din România, fiecare punere în scenă a unui spectacol al genialului dramaturg I.L. Caragiale este, încă de la prima ridicare a cortinei, o garanție a succesului. Atunci când însă producția teatrală este însoțită de talentul, entuziasmul și dăruirea actorilor din distribuție și de profesionalismul regizorului, succesul devine unul sub semnul excelenței. Este, practic, ceea ce s-a întâmplat la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, odată cu premiera spectacolului ”D`ale Carnavalului”, una dintre cele mai îndrăgite piese ale lui Caragiale, eveniment care a avut loc sâmbătă, 24 septembrieCItește mai departe
Spectacolul de teatru ”Moartea lui Ipu” prezentat de actorii Teatrului din Petroșani la Festivalul Artelor Spectacolului de la Târgoviște
Una din piesele reprezentative din repertoriul Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, ”Moartea lui Ipu” după Titus Popovici, dramatizare de Daniel Oltean în regia lui Sorin Militaru va fi prezentată de actorii teatrului din Valea Jiului pe scena Festivalului Artelor Spectacolului de la Târgoviște. Aflat la cea de-a X-a ediția, Festivalului Artelor Spectacolului de la Târgoviște se derulează în acest an, în perioada 10-19 iunie, sub genericul ”Teatru Babel” în organizarea Teatrului ”Tony Bulandra” din Târgoviște, evenimentul bucurându-se de prezența unor trupe de teatru din România, dar și din Algeria,CItește mai departe
Ce vedem în acest sfârșit de săptămână la Teatrul din Petroșani
Actorii Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani vă invită și în acest sfârșit de săptămână la spectacole. Astfel, vineri, 4 Februarie 2022, de la ora 18.00, este programată o nouă reprezentanție a spectacolului „Moartea lui IPU”, dramatizare de Daniel Oltean după Titus Popovici, în regia lui Sorin Militaru. Din distribuție fac parte actorii: Matei Șchiopu, Rareș Tudorașcu, Ciprian Vultur, Corina Vișinescu, Daniel Cergă, Stelian Roșianu, Mihai Sima, Simona Codreanu, Andrada Dobre, Alexandru Cazan, Oana Liciu – Gogu, Dorin Ceagoreanu, Sergiu Fîrte, Izabela Badovics, Nicoleta Niculescu, Oana Crișani, Radu Tudosie, Laurențiu VladCItește mai departe
„Moartea lui IPU”, o nouă premieră pe scena Teatrului ”I.D. Sîrbu” din Petroșani
Spectacolul ”Moartea lui Ipu”, dramatizare de Daniel Oltean, după Titus Popovici, în regia lui Sorin Militaru, deschide serie premierelor din noul an 2022 pe scena Teatrului Dramatic ”I. D. Sîrbu” din Petroșani. Acesta va fi prezentat, într-o dublă premieră, la finalul acestei săptămâni, respectiv vineri, 21 Ianuarie 2021 și sâmbătă 22 Ianuarie 2021, ora 18.00 pe scena teatrului din Valea Jiului. Programarea unei duble premiere este motivată de măsurile anti-COVID, care permit accesul în sala de spectacole doar la o capacitate de 30% și doar celor care dețin un certificat verde,CItește mai departe
Premiera piesei ”Moartea lui Ipu”, în regia lui Sorin Militaru, deschide anul artistic al Teatrului ”I.D. Sîrbu” din Petroșani
Premiera care deschide anul cultural-artistic 2022 la Teatrul Dramatic ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani, aduce în atenția publicului spectacolul ”Moartea lui Ipu”, după nuvela omonimă a lui Titus Popovici. Tema piesei de teatru o constituie războiul, eveniment dramatic care declanșează situații tragice și absurde, în acelasi timp. În nuvela lui Titus Popovici, punctul de plecare îl reprezintă o întâmplare petrecută în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, într-un sat transilvănean unde este ucis un soldat german. Autorităților li se cere, sub amenințarea cu execuția, să fie prins vinovatul. Autoritățile găsescCItește mai departe
Tribut Ion D. Sîrbu în deschiderea noii stagiuni a teatrului din Petroșani
Pentru că anul 2019 stă sub semnul patronului său spiritual, Teatrul ”Ion D. Sîrbu” va deschide noua stagiune teatrală 2019-2020 cu un tribut adus scriitorului Ion Dezideriu Sîrbu, de la a cărui trecere în eternitate s-au împlinit 30 de ani, așa cum actorii teatrului din Valea Jiului au făcut și la finalul stagiunii precedente, în care au marcat Centenarul nașterii genialului scriitor. Deschiderea stagiunii 2019-2020 va avea loc la finalul săptămânii viitoare, cu un maraton de spectacole ce se vor derula pe parcursul a nu mai puțin de 3 zile.CItește mai departe
”Neînțelegerea” de Albert Camus, următoarea premieră a Teatrului ”Ion D. Sîrbu”
Echipa teatrului ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani pregătește o nouă premieră, pogramată pentru finalul acestei săptămâni, când pe scena teatrului din Petroșani va fi prezentată piesa „Neînelegerea” de Albert Camus, în regia artistică și scenografia lui Ovidiu Radu. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Oana Crișan, Andrada Dobre, Nicoleta Niculescu, Alexandru Cazan și Gheorghe Stoica. Noua premieră este realizată într-un fericit parteneriat al Teatrului Dramatic ”Ion.D.Sîrbu” Petroșani din Petroșani cu Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara. ”Spectacolul ne prezintă tragedia unorCItește mai departe