arhitectul Mihai Danciu (
La Petroșani s-a deschis un laborator de arte și ecologie
Este mai mult decât evident faptul că problema poluării cu deșeuri din plastic dar și de altă natură, a devenit una dintre cele mai mari de pe întregul mapamond. Probemele globale se rezolvă întotdeauna cu soluții locale. Este și crezul cu care au pornit la drum, într-un nou proiect finanțat prin AFCN un grup de tineri ingenioși și implicați din Petroșani și București, grupați în cadrul Asociației Urban Lab din Valea Jiului și Asociației Macaia din București. Proiectul își propune să atragă atenția asupra acestui subiect spinos pe c are-lCItește mai departe
Voluntari ”Pe firul apei” în căutarea civilizației urbane
Dacă ne dorim cu adevărat să avem o țară ca afară, atunci dincolo de marile proiecte de infrastructură pe care le avem de rezolvat, ne sunt la îndemână o serie de mici teme de interes care, odată rezolvate, ar putea constitui un pas mic, dar esențial, într-o asemenea direcție. Spre exemplu, în Valea Jiului există numeroase cursuri de apă care străbat centrele urbane dar care și care ar putea fi, la fel ca în Franța, Austria, Germania sau Italia, tot atâtea zone care, cu mici eforturi de amenajare și îngrijire,CItește mai departe
Tur ghidat gratuit prin patrimoniul feroviar din municipiul Petroșani
Un inedit proiect de promovare turistică a municipiului Petroșani, inițiat de Mihai Danciu și Andrei Kalman, susținut de Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani și Centrul Național pentru Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Petroșani, își propune să-i introducă pe cei interesați în istoria patrimoniul feroviar din Valea Jiului. Acest lucru se va realizat prin intermediul unor tururi ghidate, programate pentru zilele de 14 decembrie 2019, respectiv 21 decembrie 2019, în intervalul orar 12,00-14,00 cu plecare din fața sediului CNIPT Petroșani. Tururile tematice, ghidate, au rolul de a arăta tinerilor de ceCItește mai departe
”Arhitectura Tradițională din Valea Jiului” la ora vernisajului expozițional
Un grup de studenți ai Facultatii de Arhitectura din Timisoara coordonați de arh. Mihai Danciu au derulat, în cursul săptămînii trecute, o vizită de documentare în mai multe zone rurale din arealul Văii Jiului, în cadrul unui proiect intitulat ”Arhitectura Tradițională din Valea Jiului”. ”Desfășurat timp de 10 zile, atelierul ”Arhitectura Tradițională din Valea Jiului” își propune să înregistreze și să prezinte dovezile păstrării în timp a sistemelor constructive tradiționale și al ansamblurilor rurale momârlănești. Acesta este un prim pas pentru evidențierea potențialului comunităților rurale semi-închise ale localnicilor, al identității șiCItește mai departe