bac
Investiții pentru elevi
Colegiul Național de Informatică Carmen Sylva din Petroșani va intra într-un program de reabilitare. Autoritățile locale de la Petroșani au demarat procedurile privind reabilitarea unității de învățământ din Petroșani. Acoperișul clădirii este degradat, iar apa își face loc printre țiglele vechi și crăpate. În acest sens, se are în vedere modernizarea edificiului educațional. “Avem de asemenea un proiect mare, izolație termică și acoperiș la Colegiul Național de Informatică Carmen Sylva. Contractul a fost deja semnat și când va permite timpul se vor apuca de lucrări”, a spus în urmăCItește mai departe
Cererea procurorilor a fost respinsă. Mia Albescu nu va ajunge după gratii!
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins solicitarea procurorilor cu privire la arestarea preventivă a directorului Casei de Cultură Petroşani. Maria (Mia) Albescu este cercetată într-un dosar instrumentat de DGA şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că a primit suma de 7000 de lei, bani în schimbul cărora ar fi trebuit să elibereze în fals o adeverinţă dar şi să întocmească o foaie matricolă pentru un denunţător. Mia Albescu este şi managerul Liceului Apollonius din Petroşani, unitate de învăţământ privată. Intermediarul afacerii a fost arestat preventiv pentruCItește mai departe
Modelele subiectelor de la examenele din 2016 au fost publicate
Modelele de subiecte pentru examenele naţionale de anul viitor au fost publicate pe site-ul Inspectoratului Şcolar al judeţului Hunedoara. Inspectorii hunedoreni au publicat deja modelele de subiecte pentru examenul de bacalaureat, dar şi evaluarea naţională din anul 2016. Deocamdată doar la limba şi literatura română au fost publicate modelele de subiecte, iar în perioada următoarea acelaşi lucru se va întâmpla şi la celelalte discipline de examen. Astfel, elevii claselor a VIII-a şi a XII-a pot începe pregătirea pentru examene încă de pe acum. Înscrierea elevilor de clasa a VIII-a laCItește mai departe
Directoarea Casei de Cultură din Petroșani, Mia Albescu, a fost reținută de DGA
Directoarea Casei de Cultură din Petroșani, Mia Albescu, a fost reținută de DGA . Maria Albescu, directoarea Liceului particular „Apollonius“, dar şi a Casei de Cultură a Sindicatelor „Ion Dulămiţă” din Petroşani, împreună cu un intermediar a fost reţinută pentru 24 de ore într-un dosar instrumentat de Direcţia Generală Anticorupţie. Maria “Mia” Albescu este cercetată pentru luare de mită şi fals în înscrisuri, iar achetatorii ar fi ajuns la directoarea Liceului Apollonius după ce l-au prins pe intermediar. Ar fi vorba despre afaceri cu diplome de bacalaureat vândute pentru miiCItește mai departe
A luat BAC-ul cu 9, dar nu are bani să meargă la facultate! „Tatălui nu îi pasă”
• APEL: Să îl ajutăm să meargă la facultate! Povestea lui Ionuț „Pif” Piscureanu ați citit-o anul trecut în paginile Gorj Domino. Atunci voia să învețe cât mai multe despre designul vestimentar, se pregătea de admiterea la facultate. În anul care a trecut de atunci, Pif a muncit pe brânci, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a învăța. A participat la cursuri de desen, s-a documentat și nu a uitat nicio clipă că avea bacalaureatul, iar drept dovadă stă media cu care a absolvit: 9,00.CItește mai departe