Bănița și Merișor
Profundă recunoștință și respect pentru Eroii Neamului, la Vulcan
La prima vedere poate părea greu de înțeles, dar în același timp e absolut admirabil acel resort care face ca inimile vulcănenilor să vibreze profund la acele momente în care, cu nedisimulat patriotism, în această localitate greu încercată de-a lungul istoriei, cu precădere în Primul și, mai apoi, în Cel de-al Doilea Război Mondial, oamenii se întâlnesc pentru a-și aduce omagiul lor Eroilor jertifiți în luptele care s-au dat pe aceste meleaguri. Urmele acestora sunt și astăzi vizibile pentru călătorii care străbat potecile de munte din Pasul Vîlcan, iar crucileCItește mai departe
Locomotiva marfarului deraiat ar fi trebuit scoasă din circulație
Mecanicul de locomotivă și ajutorul său, care au decedat în accidentul feroviar produs sâmbătă după amiază între stațiile Bănița și Merișor, erau încadrați cu forme legale la o firmă privată din orașul Voluntari-Ilfov, iar specialiștii urmază să se pronunțe asupra cauzelor care au determinat deraierea trenului de marfă. La locul accidentului feroviar se intervine pentru degajarea vagoanelor deraiate și deschidere unui fir de circulație. Locomotiva trenului marfar care circula pe direcţia Petroşani – Simeria aparţinea operatorului UNICOM Tranzit, parte a grupului de firme UNICOM Group și ar fi trebuit deCItește mai departe