Bulgaria
Stațiunea Straja se situează pe podium într-un top al stațiunilor de schi din Europa
Dezvoltarea continuă a Stațiunii turistice Straja este din ce în ce mai evidentă, iar intersul turiștilor care aleg această destinație de vacanță, în special în sezonul de iarnă, pentru practicarea sporturilor specifice este și el unul din ce în ce mai mare. În aceste condiții, aproape că nu este deloc o surpriză faptul că, într-o cercetare realizată de situl de specialitate SportsCover Direct, care a analizat domeniile schiabile din Europa, stațiunea Straja se clasează pe un absolut onorant loc 2. Cercetarea sociologică, în baza căreia a fost întocmit acest clasament,CItește mai departe
Final de octombrie cu 15 noi medalii pentru sportivii CS Poli Karate Petroșani
”Bucharest Contact Open”, o competiție sportivă internațională de karate care a avut loc, la finalul lunii octombrie 2022 la Sala Apollo din București a adus noi rezultate de excepție pentru sportivii CS Poli Karate din Petroșani. Cei mai mici dintre elevii antrenorului Radu Polifronie, sportivi cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani și-a demonstrat abilitățile acumulate în artele marțiale, reușind să aducă în palmaresul clubului 15 medalii pentru tot atâția participanți la acest eveniment sportiv. Astfel, CS Poli Karate Petroșani a reușit, prin sportivii participanți la ”Bucharest Contact Open”,CItește mai departe
Atletul hunedorean Ciprian Irimia, medaliat la Athletics Unlimited Games
Ciprian Irimia, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Școlar Hunedoara (antrenor Andreea Todereanu), a obținut o medalie de argint și una de aur cu echipa României, la Athletics Unlimited Games, competiție ce a avut loc, între 11 și 15 august la Cracovia, în Polonia. Echipa țării noastre a venit a doua, după Polonia, la Power Group și Endourance Group și prima în proba de ștafetă. Sportivul hunedorean a fost convocat în lotul tricolor ca urmare a rezultatelor obținute la Campionatul Național de Copii, ce avusese loc, anterior, la Craiova, unde aCItește mai departe
Trei zile ”Sub semnul lupului”, la Festivalul Dac Fest de la Măgura Uroiului
După preambulul deschis la Festivalul ”Germisara” de la Geoagiu Băi, la finalul săptămânii trecute, pasionații de istorie daco-romană, au oportunitatea de se reîntâlni cu dacii și romanii la Festivalul DacFest „Sub Semnul Lupului”, ediția a XII-a, care va avea loc între 15 și 17 iulie 2022, la Măgura Uroiului, tot în județul Hunedoara. Aici, peste 300 de reenactori din țară și străinătate sunt așteptați să participe la cele trei zile de festival. Vor fi prezente trupe de daci, romani și sarmați de la Cluj-Napoca, Deva, București, Alba Iulia, Baia Mare,CItește mai departe
Întâlnire a conducerii CJH cu participanții la Festivalul internațional de folclor ”Carpatica”
În perioada 16-20 iunie 2022 are loc la Deva, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor ,,Carpatica”. Evenimentul este organizat de Palatul Copiilor Deva și aprobat de către Ministerul Educației în Calendarul Național al Activităților Educative. Parteneri în organizarea evenimentului sunt: Primăria Municipiului Deva, Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și este susținut, de asemenea, de Primăria Orașului Hațeg, Primăria Comunei Șoimuș, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Consiliul Județean Hunedoara, Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, Colegiul Național Pedagogic ,,Regina Maria”CItește mai departe
Reprezentați ai CJH la Congresul Autorităților Locale din Zona celor Trei Mări
O delegație a Consiliului Județean Hunedoara, formată din cinci consilieri județeni și un reprezentant al aparatului de specialitate, a participat în perioada 6-9 iunie 2022 la Congresul Autorităților Locale din Zona celor Trei Mări (Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră), găzduit de orașul Lublin din Polonia . Pe agenda delegației hunedorene s-a aflat și o întâlnire oficială la Biroul Mareșalului Voievodatului Lubelskie (Lublin), cu domnul Jarosław Stawiarski. Programul delegației române, pregătit de organizatori, a mai inclus o vizită la Muzeul din Lublin și la Pszczołka (ro. Albina) – fabrica deCItește mai departe
Micii realizatori de machete din Petrila, premianți la Salonul Național de Modelism Militar
Elevii pasionați de modelism, de la Cercul de machete al Clubului Copiilor și elevilor din orașul Petrila, cerc condus de prof. Apostoiu-Buru Alin au fost prezenți, de curând, la ediția a IX-a a Salonului Național de Modelism Militar de la București. Evenimentul găzduit de Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I din Capitală şi-a propus să reunească o parte dintre cei mai valoroşi şi împătimiţi machetişti din țara noastră într-o expoziţie care să pună în valoare atât crâmpee de istorie şi ştiinţă reduse la diferite scări, cât şi pasiunea modeliştilor pentru istorie, artăCItește mai departe
Doar un român din zece alege să rămână în România pe perioada vacanței. Concediile de la noi sunt prea scumpe pentru aceştia
Doar un român din 10 ar alege să rămână în România pe perioada vacanței, restul aleg destinaţii din Grecia, Egipt, Spania, Italia, Bulgaria și chiar destinații mai exotice precum Sri Lanka și Malaezia. Românii nu vor să își petreacă concediul în România din cauza prețurilor ridicate. Preferă destinații unde costurile pentru un concediu all-inclusive sunt la jumătate. Cea mai ieftină vacanţă la plajă este în Bulgaria, unde un concediu all-inclusive în luna iunie pentru șapte nopți ajunge la 300 de euro de familie. Asta la începutul sezonului, cu reducere careCItește mai departe
Forum al Organismelor Notificate pentru Articole Pirotehnice organizat de INSEMEX la Sibiu
INCD INSEMEX Petroşani, în calitate de unic organism de certificare a produselor din Romania, notificat la Bruxelles, cu numărul NB 1809, pentru produsele aflate sub incidența Directivelor Europene 2014/28/UE – Explozivi pentru uz civil şi 2013/29/UE – Articole pirotehnice, a găzduit la Sibiu, în perioada 9-11 mai 2016, cel de-al 17-lea Forum al Organismelor Notificate pentru Articole Pirotehnice, respectiv cel de-al 25-lea Forum al Organismelor Notificate pentru Explozivi de Uz Civil. Cele două întâlniri la care au luat parte reprezentanții Organismelor Notificate din Statele Membre ale Uniunii Europene, precum Bulgaria,CItește mai departe
Florentina Marincu, recompensată cu trofeul „Stele în devenire” ale Balcanilor
Atleta Florentina Marincu a primit trofeul „Stele în devenire” ale Balcanilor, în cadrul Galei pe 2015 a Asociației Federațiilor de Atletism din Balcani, recompensa fiind acordată pentru rezultatele deosebite ale tinerei sportive din Deva, campioană europeană de junioare și medaliată cu bronz la triplusalt, la Eskilstuna, dar și medaliată cu bronz la Campionatele europene indoor ale seniorilor de la Praga, unde a stabilit și un nou record european de junioare, cu 6,79 m. Din Asociația Federațiilor de Atletism din Balcani fac parte 16 țări: Albania, Armenia, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația,CItește mai departe