Buzău
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului devine laborator în aer liber pentru ateliere de știință, în ”Noaptea Cercetătorilor 2022”
În perioada 30 septembrie – 1 octombrie, cercetătorii din consorțiul ReCoNnect invită publicul larg să descopere lumea extraordinară a științei prin zeci de activități destinate minților curioase de toate vârstele, în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022. Anul acesta, evenimentul se desfășoară sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și prezintă activități dintre cele mai diverse în 19 de locații din țară, toate gravitând în jurul tematicii generale: „New science, trends and results”. Evenimentul aduce zona de cercetare de excelență din România în fața publicului larg, oferă zone pline deCItește mai departe
Workshoop pe teme de comunicare al operatorilor de apă și canalizare din România găzduit la Petroșani, de Apa Serv Valea Jiului
Săptămâna trecută, la Petroșani, a avut loc un important seminar de lucru organizat de Asociația Română a Apei, Comitetul Bazinal Olt-Jiu. Evenimentul găzduit de Apa Serv Valea Jiului, a reunit reprezentanți ai serviciilor Comercial-Relații Publice-Mass Media din cadrul operatorilor de apă din toată România. Astfel, un număr de 35 de specialiști ai operatorilor de apă din Timișoara, Sibiu, Buzău, Cluj, Zalău Vâlcea, Brașov, Timișoara, Baia Mare, Iași, Călărași, Galați, Focșani, Arieș, Neamț și, bineînțeles, Petroșani au fost prezenți la dezbaterile care au vizat o serie de teme de actualitate din agendaCItește mai departe
Produse alimentare descoperite cu E. coli
Județul Hunedoara a fost și el pe lista de verificări a inspectorilor sanitar-veterinari, iar rezultatele analizelor nu au arătat prezența Escherichia Coli verotoxigenă la unitățile de alimentație publică de pe raza județului nostru. Sunt însă județe învecinate au descoperit că probele prelevate arată prezența bacteriei. Echipele de inspectori sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor, desemnate și instruite pentru a desfășura acțiunile din cadrul Planului Național de Control, demarat în 16 mai 2016, au prelevat probe, în perioada 8 august — 2 septembrie, din județele Argeș, Alba, Bacău, Botoșani, Bistrița Năsăud,CItește mai departe
COD GALBEN de furtuni și vjelii: 28 de județe vor fi afectate
Administrația Națională de meteorologie a emis sâmbătă după-amiază o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 28 de județe, valabilă de duminică, 3 iulie, ora 14,00, până luni, 4 iulie, la ora 6,00. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în vestul, centrul și nordul țării, precum și în toate zonele montane vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi ploi torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua și aspect de vijelie și, pe arii restrânse, grindină. Se vor înregistra cantități de apă de pesteCItește mai departe
Ajutoare pentru hunedorenii afectaţi de calamităţile naturale
Peste 1,76 milioane de lei va aloca Guvernul pentru sprijinirea a 844 de familii și persoane singure, afectate de calamități naturale, incendii ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială. Potrivit unei hotărâri de Guvern, suma de 1.422.100 lei va fi împărţită unui număr de 11 familii aflate în situații dificile cauzate de calamități naturale, inundații și alunecări de teren, din județele: Hunedoara, Mureș, Neamț, Satu Mare, Teleorman și Vrancea. De asemenea, din aceiaşi bani, vor fi sprijinite şi 21 de familii afectate de incendii,CItește mai departe
Sesiune anuala de comunicari stiintifice la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, organizează în perioada 11-12 iunie 2015, Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a muzeului. Lucrările sesiunii vor debuta joi, 11 iunie, la ora 09.30, la sediul muzeului din Palatul Magna Curia, cu deschiderea oficială care va cuprinde, pe lângă alocuțiunile de rigoare și alte manifestări științifice. Este vorba despre trei lansări de carte și vernisarea unei expoziții. Primul volum, intitulat Protejarea patrimoniului arheologic din România. Despre situri și monumente arheologice din perspectiva evoluției cadrului legislativ în context european, îi aparțineCItește mai departe
Percheziţii DIICOT la suspecţi de infracţiuni informatice
Mai multe percheziţii au fost efectuate astăzi de către DIICOT pe raza judeţelor Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Buzău şi Timiş, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat constituit în vederea săvârşirii de infracţiuni din domeniul criminalităţii informatice. Suspecţii, în perioada 2013 – 2014, s-au constituit într-un grup infracţional organizat care a acţionat, pe raza judeţelor Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Buzău şi Timiş, având ca scop infracţional săvârșirea unor infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice. Prin activitatea infracțională desfășurată gruparea infracțională a prejudiciat serverele unorCItește mai departe