Calculatoare
Cine sunt noii senatori ai Universității din Petroșani
Alegerile pentru desemnarea structurilor de conducere ale Universității din Petroșani pentru următorii 4 ani se află, în prezent, în plină desfășurare. În cursul acestei luni, deja au avut loc scrutinurile pentru desemnarea membrilor din Consiliile celor trei facultăți componente, precum și cel pentru alegerea membrilor Senatului academic. Potrivit votului exprimat de corpul academic din cadrul Facultății de Inginerie mecanică și Electrică, al Facultății de Mine, respectiv al Facultății de Științe, cadrele universitare care vor face parte din noul Senat al Universității din Petroșani sunt după cum urmează: Din partea Departamentului deCItește mai departe
Ateliere Fără Frontiere sprijină cu 300 de calculatoare copiii și tinerii din medii defavorizate
Asociația Ateliere Fără Frontiere a lansat ieri ediția a doua a programului EduClick – Dăm Click pe România 2019, prin care va dota cu 300 de calculatoare școlile, instituțiile publice și organizațiile non-profit care lucrează cu tineri și copii din comunități defavorizate, mulțumită implicării Societe Generale European Business Services ca partener principal. Pentru această ediție a programului, Ateliere Fără Frontiere a alocat 300 de calculatoare recondiționate pentru care pot aplica școli, licee, grădinițe, organizații non-profit și instituții sociale și culturale care prezintă un proiect de educație, formare sau integrare socială prin acces la IT&C. Organizațiile interesate își potCItește mai departe
ISU Hunedoara a primit sponsorizări în calculatoare
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a publicat marţi, 5 ianuarie 2016, lista sponsorizărilor acceptate la nivelul IGSU și unităților subordonate în anul 2015. Pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara valoarea sponsorizărilor este de aproximativ 4.500 de lei. Informațiile sunt disponibile pe site-ul Inspectoratului, la secțiunea Informații publice – Situație Sponsorizări 2015. “Publicarea listei sponsorizărilor în anul 2015 se înscrie într-o serie de măsuri ce au la bază principiul transparenței, reprezentând un element important în reforma administrativă”, au precizat reprezentanţii Guvernului României. Lista este detaliată, pe judeţe, însă doarCItește mai departe
Ziua a doua de alegeri de la Universitatea Petroşani s-a finalizat fără emoţii
După ce au alergat singuri, au câştigat, aşa cum era de aşteptat până la urmă. Fără nicio surpriză, candidaţii care au intrat marţi în cursă pentru alegerile la departamentele Facultăţilor de la Universitatea Petroşani au fost aleşi. Astfel, la Departamentul de Departamentul de Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi din cadrul Facultatăţii de Inginerie Mecanică şi Electrică candidat a fost prof. univ. dr. Radu Sorin Mihai. La aceeaşi facultate, dar la Departamentul Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Energetică – a candidat conf. dr. Corneliu Mândrescu. La Facultatea de Mine – Departamentul Management,CItește mai departe