Cu inima-i în palme, culege dintre spini O floare prea albastră, cuprinsă-n rădăcini Și urcă pân-la nouri, pe scări fără opriri S-aducă toată apa la MAMA în priviri Pe ulița cea strâmtă, ce nu are hotar El merge chiar călare, jucând rol de hoinar Cu el casa e plină de zbor de rândunici Și-i coase MAMA haina, la mâneci cu arnici Iar când se culcă seara, EL prinde iar curaj Și-i mângâie și fruntea, și-apoi cei doi obraji EL crește-ncet din ape, ca valul unei mări Și noaptea LUI îiCItește mai departe