Cătălin Gheran.
Apa Serv Valea Jiului, felicitată în ședința ARA de ministrul Fondurilor europene
La finalul săptămânii trecute, la București, a avut loc o Adunarea Generală a Asociației Române a Apelor. Aceasta a reunit reprezentanții tuturor operatorilor de servicii publice de alimentare cu apă și canalizare din România. La eveniment a luat parte și directorul general al Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram. Acesta ne-a informat că la ședința ARA au participat, alături de toţi directorii operatorilor de apă din România la Adunarea Generală a A.R.A. şi directorul general al POIM, Cătălin Gheran, precum şi doamna Rovana Plumb – Ministrul Fondurilor Europene. Acești invitați auCItește mai departe
SEMINAR PENTRU PREGĂTIREA APLICAȚIILOR DE FINANȚARE PE NOUL PROGRAM OPERAȚIONAL INTEGRAT DE MEDIU LA APA SERV VALEA JIULUI
Apa Serv Valea Jiului este, în aceste zile, gazda unui important seminar național în care au loc discuții privind problemele semnalate de operatorii serviciilor de apă și canalizare din România la pregătirea documentațiilor pentru obținerea de finanțări nerambursabile din noul Program de Mediu al Uniunii Europene (POIM) pentru susținerea investițiilor necesare în modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare. Evenimentul este organizat de Asociația Română a Apelor, prin Comitetul bazinal Olt-Jiu în parteneriat cu Apa Serv Valea Jiului. La acest seminar participă un număr mare de experți europeni șiCItește mai departe
Ministerul Fondurilor Europene dă exemplu Apa Serv Valea Jiului
Primul proiect european finalizat de operatorul de apă și canal din Valea Jiului, dar și cel de-al doilea aflat în implementare fac din Apa Serv Valea Jiului un exemplu pentru restul operatorilor din țară. Directorul general la Ministerul Fondurilor Europene, Cătălin Gheran, a lăudat eficiența Apa Serv Valea Jiului în atragerea fondurilor europene. Apa Serv Valea Jiului împreună cu Comitetul Teritorial Olt-Jiu al Asociației Române a Apei organizează, la Petroșani, seminarul în care principala temă de discuție vizează proiectele cu finanțare europeană. La lucrări participă o serie de operatoriCItește mai departe